20.10.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 284/23


DECIZIA (UE) 2016/1857 A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI

din 11 octombrie 2016

privind mobilizarea Fondului european de ajustare la globalizare (cererea prezentată de Finlanda – EGF/2016/001 FI/Microsoft)

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1309/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind Fondul european de ajustare la globalizare (2014-2020) și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1927/2006 (1), în special articolul 15 alineatul (4),

având în vedere Acordul interinstituțional din 2 decembrie 2013 dintre Parlamentul European, Consiliu și Comisie privind disciplina bugetară, cooperarea în chestiuni bugetare și buna gestiune financiară (2), în special punctul 13,

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

întrucât:

(1)

Fondul european de ajustare la globalizare (FEG) urmărește să ofere sprijin lucrătorilor disponibilizați și persoanelor care desfășoară o activitate independentă a căror activitate a încetat ca urmare a modificărilor structurale majore intervenite în practicile comerciale mondiale, generate de globalizare, ca urmare a continuării crizei economice și financiare mondiale sau ca urmare a unei noi crize economice și financiare mondiale, precum și să le ofere asistență în vederea reintegrării pe piața muncii.

(2)

FEG nu trebuie să depășească o sumă anuală maximă de 150 de milioane EUR (la prețurile din 2011), astfel cum se prevede la articolul 12 din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 1311/2013 al Consiliului (3).

(3)

La 11 martie 2016, Finlanda a depus o cerere de mobilizare a FEG în ceea ce privește disponibilizările de la Microsoft (Microsoft Mobile Oy) și de la 8 furnizori și producători în aval ai acestei companii. Cererea a fost completată cu informații suplimentare care au fost transmise în conformitate cu articolul 8 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 1309/2013. Această cerere îndeplinește condițiile pentru stabilirea unei contribuții financiare din partea FEG, astfel cum sunt prevăzute la articolul 13 din Regulamentul (UE) nr. 1309/2013.

(4)

Prin urmare, FEG ar trebui mobilizat pentru a oferi o contribuție financiară în valoare de 5 364 000 EUR ca răspuns la cererea depusă de Finlanda.

(5)

Pentru a reduce la minimum termenul necesar pentru mobilizarea FEG, prezenta decizie ar trebui să se aplice de la data adoptării sale,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

În cadrul bugetului general al Uniunii aferent exercițiului financiar 2016, se mobilizează din Fondul european de ajustare la globalizare suma de 5 364 000 EUR în credite de angajament și credite de plată.

Articolul 2

Prezenta decizie intră în vigoare în ziua publicării sale în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Decizia se aplică de la 11 octombrie 2016.

Adoptată la Bruxelles, 11 octombrie 2016.

Pentru Parlamentul European

Președintele

M. SCHULZ

Pentru Consiliu

Președintele

I. KORČOK


(1)  JO L 347, 20.12.2013, p. 855.

(2)  JO C 373, 20.12.2013, p. 1.

(3)  Regulamentul (UE, Euratom) nr. 1311/2013 al Consiliului din 2 decembrie 2013 de stabilire a cadrului financiar multianual pentru perioada 2014-2020 (JO L 347, 20.12.2013, p. 884).