6.2.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 31/51


DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2016/159 A COMISIEI

din 4 februarie 2016

de stabilire a procedurilor privind transmiterea cererilor de granturi și a cererilor de plată, precum și a informațiilor referitoare la acestea, în ceea ce privește măsurile de urgență pentru combaterea organismelor dăunătoare plantelor la care se face referire în Regulamentul (UE) nr. 652/2014 al Parlamentului European și al Consiliului

[notificată cu numărul C(2016) 524]

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 652/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 mai 2014 de stabilire a unor dispoziții pentru gestionarea cheltuielilor privind lanțul alimentar, sănătatea și bunăstarea animalelor, precum și sănătatea plantelor și materialul de reproducere a plantelor, de modificare a Directivelor 98/56/CE, 2000/29/CE și 2008/90/CE ale Consiliului, a Regulamentelor (CE) nr. 178/2002, (CE) nr. 882/2004 și (CE) nr. 396/2005 ale Parlamentului European și ale Consiliului, a Directivei 2009/128/CE a Parlamentului European și a Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului și de abrogare a Deciziilor 66/399/CEE, 76/894/CEE și 2009/470/CE ale Consiliului (1), în special articolul 36 alineatul (5),

întrucât:

(1)

În conformitate cu articolul 16 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 652/2014, se pot acorda granturi statelor membre pentru măsuri de urgență puse în aplicare ca urmare a confirmării prezenței unuia dintre organismele dăunătoare menționate la articolul 17 din respectivul regulament.

(2)

Notificările oficiale privind focarele de organisme dăunătoare sunt trimise Comisiei de către statele membre în conformitate cu articolele 1 și 2 din Decizia de punere în aplicare 2014/917/UE a Comisiei (2). Informațiile furnizate în notificarea oficială constituie informații preliminare privind focarele de organisme dăunătoare.

(3)

În scopul asigurării unei bune gestiuni financiare și pentru a dispune rapid de informații cu privire la măsurile puse în aplicare de statele membre în ceea ce privește gestionarea dăunătorilor, este necesar să se stabilească datele până la care statele membre trebuie să transmită cererile de granturi și cererile de plată și să se precizeze informațiile care trebuie furnizate. În special, ar trebui să fie furnizate estimări inițiale și estimări actualizate privind cheltuielile suportate de statele membre.

(4)

Este necesar să se precizeze cursul de schimb care urmează să se aplice pentru conversia estimărilor financiare și a cererilor de plată transmise de către statele membre a căror monedă națională nu este euro.

(5)

Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt în conformitate cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Informații preliminare privind costurile estimate

Pentru a obține o contribuție financiară din partea Uniunii, statele membre furnizează, în termen de 2 luni de la data confirmării oficiale a prezenței unui organism dăunător menționat la articolul 17 din Regulamentul (UE) nr. 652/2014, informații preliminare privind focarul organismului dăunător. Notificările către Comisie, astfel cum sunt descrise la articolele 1 și 2 din Decizia de punere în aplicare 2014/917/UE, sunt considerate informații preliminare.

Cel târziu în termen de șase luni de la confirmarea oficială a prezenței organismului dăunător, statele membre transmit Comisiei o cerere de grant în temeiul articolului 16 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 652/2014, prin intermediul unui fișier în format electronic, în conformitate cu modelul stabilit în anexa I la prezenta decizie.

Cererea conține următoarele informații:

(a)

costurile operaționale estimate menționate la articolul 18 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 652/2014;

(b)

costurile estimate ale contractelor de servicii încheiate cu părți terțe, astfel cum se menționează la articolul 18 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 652/2014;

(c)

costurile estimate de despăgubire a proprietarilor și a operatorilor, astfel cum se menționează la articolul 18 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (UE) nr. 652/2014;

(d)

dacă este cazul, cuantumul estimat al celorlalte costuri esențiale pentru eradicarea organismului dăunător, astfel cum se menționează la articolul 18 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul (UE) nr. 652/2014, împreună cu o justificare adecvată.

O dată la trei luni după transmiterea informațiilor menționate la al doilea paragraf, statele membre prezintă informații actualizate cu privire la costurile menționate la paragraful respectiv.

Cererile de grant referitoare la cuantumul estimat al costurilor esențiale pentru eradicarea și/sau izolarea unui organism dăunător pentru care a fost deja trimisă o cerere în anii calendaristici anteriori ar trebui să conțină versiunea actualizată a anexei I la prezenta decizie.

Articolul 2

Cereri de plată

În termen de șase luni de la termenul limită stabilit în decizia de finanțare anuală sau de la confirmarea finalizării eradicării și/sau a izolării organismului dăunător, luându-se în considerare data care survine mai devreme, statele membre prezintă Comisiei:

(a)

cererea de plată pentru costurile eligibile suportate, utilizând un fișier în format electronic, în conformitate cu modelul prevăzut în anexa II la prezenta decizie;

(b)

un raport tehnic în conformitate cu anexa III la prezenta decizie.

Articolul 3

Curs de schimb

În cazurile în care cuantumurile reprezentând costurile estimate sau cheltuielile efectuate de un stat membru sunt într-o altă monedă decât euro, statul membru în cauză le transformă în euro, aplicând cel mai recent curs de schimb stabilit de Banca Centrală Europeană înainte de prima zi a lunii în care cererea de grant este prezentată de către statul membru.

Articolul 4

Aplicabilitate

Prezenta decizie se aplică cu privire la focarele de organisme dăunătoare notificate Comisiei începând de la 1 ianuarie 2016.

Articolul 5

Destinatari

Prezenta decizie se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 4 februarie 2016.

Pentru Comisie

Vytenis ANDRIUKAITIS

Membru al Comisiei


(1)  JO L 189, 27.6.2014, p. 1.

(2)  Decizia de punere în aplicare 2014/917/UE a Comisiei din 15 decembrie 2014 de stabilire a normelor detaliate de punere în aplicare a Directivei 2000/29/CE a Consiliului în ceea ce privește notificarea prezenței organismelor dăunătoare și măsurile luate sau care urmează să fie luate de statele membre (JO L 360, 17.12.2014, p. 59).


ANEXA I

A.   ERADICAREA

Image

Image

B.   IZOLAREA

Image

Image

C.   ALTE MĂSURI:

Image

Image


ANEXA II

A.   ERADICAREA

Image

Image

Image

B.   IZOLAREA

Image

Image

Image

C.   ALTE MĂSURI:

Image

Image

Image


ANEXA III

Raportul tehnic trebuie să conțină următoarele elemente:

1.

datele de debut și de finalizare a punerii în aplicare a măsurilor;

2.

descrierea măsurilor tehnice puse în aplicare, cu cifre cheie;

3.

hărți epidemiologice (hărți ale zonei delimitate, zona în care se află focarul etc.);

4.

informații detaliate privind realizarea eradicării, izolării sau a altor măsuri, în urma aplicării măsurilor în cauză;

5.

rezultatele anchetelor epidemiologice;

6.

alte documente relevante.