|
30.9.2015 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 253/7 |
REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2015/1740 AL COMISIEI
din 29 septembrie 2015
de modificare pentru a 237-a oară a Regulamentului (CE) nr. 881/2002 al Consiliului de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva anumitor persoane și entități asociate cu rețeaua Al-Qaida
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 881/2002 al Consiliului din 27 mai 2002 de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva anumitor persoane și entități asociate cu rețeaua Al-Qaida (1), în special articolul 7 alineatul (1) litera (a) și articolul 7a alineatele (1) și (5),
întrucât:
|
(1) |
Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 881/2002 conține lista persoanelor, grupurilor și entităților cărora li se aplică înghețarea fondurilor și a resurselor economice în temeiul regulamentului respectiv. |
|
(2) |
La data de 9 septembrie 2015, Comitetul pentru sancțiuni al Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite (CSONU) a aprobat eliminarea unei persoane de pe lista întocmită de Comitetul pentru sancțiuni împotriva Al-Qaida care cuprinde persoanele, grupurile și entitățile cărora ar trebui să li se aplice înghețarea fondurilor și a resurselor economice. În plus, la 21 septembrie, Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite a adăugat patru mențiuni pe lista în cauză. |
|
(3) |
Prin urmare, anexa I la Regulamentul (CE) nr. 881/2002 ar trebui actualizată în consecință. |
|
(4) |
Pentru a asigura eficacitatea măsurilor prevăzute în prezentul regulament, acesta ar trebui să intre în vigoare imediat, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 881/2002 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.
Articolul 2
Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 29 septembrie 2015.
Pentru Comisie,
Pentru președinte
Șef al Serviciului Instrumente de Politică Externă
ANEXĂ
Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 881/2002 se modifică după cum urmează:
|
1. |
La rubrica „Persoane fizice” din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 881/2002 se adaugă următoarele mențiuni:
|
|
2. |
Se elimină următoarea mențiune de la rubrica „Persoane fizice”: „Yasser Mohamed Ismail Abu Shaweesh (alias Yasser Mohamed Abou Shaweesh). Adresa: Germania (în închisoare). Data nașterii: 20.11.1973. Locul nașterii: Benghazi, Libia. Cetățenie: apatrid palestinian. Nr. pașaport: (a) 939254 (document de călătorie egiptean); (b) 0003213 (pașaport egiptean); (c) 981358 (pașaport egiptean); (d) C00071659 (substitut de pașaport, eliberat de Republica Federală Germania). Alte informații: condamnat la 5 ani și 6 luni de închisoare în Germania la 6 decembrie 2007. Data desemnării menționată la articolul 2a alineatul (4) litera (b): 6.12.2005.” |