16.9.2015 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 240/7 |
REGULAMENTUL (UE) 2015/1529 AL COMISIEI
din 11 septembrie 2015
de interzicere a pescuitului de beryx în apele Uniunii și apele internaționale din zonele III, IV, V, VI, VII, VIII, IX, X, XII și XIV de către navele care arborează pavilionul Irlandei
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1224/2009 al Consiliului din 20 noiembrie 2009 de stabilire a unui sistem comunitar de control pentru asigurarea respectării normelor politicii comune în domeniul pescuitului (1), în special articolul 36 alineatul (2),
întrucât:
(1) |
Regulamentul (UE) nr. 1367/2014 al Consiliului (2) stabilește cotele pentru 2015. |
(2) |
Conform informațiilor primite de Comisie, capturile din stocul menționat în anexa la prezentul regulament efectuate de nave care arborează pavilionul statului membru menționat în aceeași anexă sau care sunt înmatriculate în respectivul stat membru au epuizat cota alocată pentru 2015. |
(3) |
Prin urmare, este necesară interzicerea activităților de pescuit din acest stoc, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Epuizarea cotei
Cota de pescuit alocată pentru 2015 statului membru menționat în anexa la prezentul regulament pentru stocul indicat în aceeași anexă se consideră epuizată de la data stabilită în respectiva anexă.
Articolul 2
Interdicții
Activitățile de pescuit din stocul menționat în anexa la prezentul regulament efectuate de nave care arborează pavilionul statului membru menționat în aceeași anexă sau care sunt înmatriculate în respectivul stat membru se interzic începând de la data stabilită în anexă. După această dată, se interzic păstrarea la bord, transferul, transbordarea sau debarcarea peștelui din stocul respectiv capturat de către navele în cauză.
Articolul 3
Intrarea în vigoare
Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 11 septembrie 2015.
Pentru Comisie,
pentru președinte
João AGUIAR MACHADO
Director general pentru afaceri maritime și pescuit
(1) JO L 343, 22.12.2009, p. 1.
(2) Regulamentul (UE) nr. 1367/2014 al Consiliului din 15 decembrie 2014 de stabilire, pentru anii 2015 și 2016, a posibilităților de pescuit pentru navele Uniunii în ceea ce privește anumite stocuri de pești de adâncime (JO L 366, 20.12.2014, p. 1).
ANEXĂ
Nr. |
22/DSS |
Stat membru |
Irlanda |
Stoc |
ALF/3X14- |
Specie |
Beryx (Beryx spp.) |
Zonă |
Apele Uniunii și apele internaționale din zonele III, IV, V, VI, VII, VIII, IX, X, XII și XIV |
Data încetării activităților |
1.1.2015 |