12.6.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 147/3


REGULAMENTUL (UE) 2015/896 AL COMISIEI

din 11 iunie 2015

de modificare a anexei IV la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește limitele maxime de reziduuri pentru Trichoderma polysporum tulpina IMI 206039, Trichoderma asperellum (anterior T. harzianum) tulpinile ICC012, T25 și TV1, Trichoderma atroviride (anterior T. harzianum) tulpinile IMI 206040 și T11, Trichoderma harzianum tulpinile T-22 și ITEM 908, Trichoderma gamsii (anterior T. viride) tulpina ICC080, Trichoderma asperellum (tulpina T34), Trichoderma atroviride tulpina I-1237, geraniol, timol, zaharoză, sulfat feric [sulfat de fier (III)], sulfat feros [sulfat de fier (II)] și acid folic din sau de pe anumite produse

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 396/2005 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 februarie 2005 privind conținuturile maxime aplicabile reziduurilor de pesticide din sau de pe produse alimentare și hrana de origine vegetală și animală pentru animale și de modificare a Directivei 91/414/CEE (1), în special articolul 5 alineatul (1),

întrucât:

(1)

Pentru Trichoderma polysporum tulpina IMI 206039, Trichoderma asperellum (anterior T. harzianum) tulpinile ICC012, T25 și TV1, Trichoderma atroviride (anterior T. harzianum) tulpinile IMI 206040 și T11, Trichoderma harzianum tulpinile T-22 și ITEM 908, Trichoderma gamsii (anterior T. viride) tulpina ICC080, Trichoderma asperellum (tulpina T34), Trichoderma atroviride tulpina I-1237, zaharoză, geraniol și timol nu au fost stabilite limite maxime de reziduuri (LMR-uri) specifice, iar substanțele respective nu au fost incluse în anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 396/2005, astfel încât se aplică valoarea implicită de 0,01 mg/kg prevăzută la articolul 18 alineatul (1) litera (b) din regulamentul respectiv. Sulfatul feric [sulfatul de fier (III)], sulfatul feros [sulfatul de fier (II)] și acidul folic sunt incluse în anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 396/2005.

(2)

În ceea ce privește Trichoderma polysporum tulpina IMI 206039 (2), Trichoderma asperellum (anterior T. harzianum) tulpinile ICC012, T25 și TV1 (3), Trichoderma atroviride (anterior T. harzianum) tulpinile IMI 206040 și T11 (4), Trichoderma harzianum tulpinile T-22 și ITEM 908 (5), Trichoderma gamsii (anterior T. viride) tulpina ICC080 (6), Trichoderma asperellum (tulpina T34) (7) și Trichoderma atroviride tulpina I-1237 (8), Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „autoritatea”) nu s-a putut pronunța cu privire la evaluarea riscului alimentar pentru consumatori, deoarece unele informații nu au fost disponibile și a fost necesară o analiză mai aprofundată de către gestionarii de risc. Potrivit concluziilor acestei analize mai aprofundate, prezentate în rapoartele de examinare corespunzătoare (9), aceste substanțe nu sunt patogene pentru om și nu ar trebui să producă toxine relevante pentru sănătatea umană. Având în vedere aceste concluzii, Comisia consideră oportună includerea acestor substanțe în anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 396/2005.

(3)

În ceea ce privește timolul (10), autoritatea nu s-a putut pronunța cu privire la evaluarea riscului alimentar pentru consumatori, deoarece unele informații nu au fost disponibile și, în conformitate cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 568/2013 al Comisiei (11), această substanță a fost aprobată sub rezerva prezentării unor informații de confirmare. Timolul este prezent în mod natural în plante. În acest context, se consideră oportună includerea temporară a acestei substanțe în anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 396/2005, în așteptarea prezentării de către autoritate a avizului motivat în conformitate cu articolul 12 alineatul (1).

(4)

În ceea ce privește geraniolul (12), autoritatea nu s-a putut pronunța cu privire la evaluarea riscului alimentar pentru consumatori, deoarece unele informații nu au fost disponibile și, în conformitate cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 570/2013 al Comisiei (13), această substanță a fost aprobată sub rezerva prezentării unor informații de confirmare. Geraniolul este prezent în mod natural în plante. În acest context, se consideră oportună includerea temporară a acestei substanțe în anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 396/2005, în așteptarea prezentării de către autoritate a avizului motivat în conformitate cu articolul 12 alineatul (1).

(5)

Zaharoza este aprobată ca substanță de bază în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (14). Având în vedere Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 916/2014 al Comisiei (15), Comisia consideră oportună includerea acestei substanțe în anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 396/2005.

(6)

Sulfatul feric [sulfatul de fier (III)] nu este o substanță activă în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1107/2009. Prin urmare, această substanță nu se încadrează în domeniul de aplicare al Regulamentului (CE) nr. 396/2005. În acest context, se consideră oportună eliminarea acestei substanțe din anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 396/2005.

(7)

Decizia 2007/442/CE a Comisiei (16) a prevăzut că acidul folic nu trebuie inclus în anexa I la Directiva 91/414/CEE a Consiliului (17). Întrucât articolul 12 din Regulamentul (CE) nr. 396/2005 nu se aplică, prin urmare, acidului folic, este oportun să se elimine, după rubrica referitoare la acidul folic, nota de subsol 1 referitoare la această dispoziție.

(8)

Sulfatul feros [sulfatul de fier (II)] și acidul folic sunt suplimente alimentare în temeiul Directivei 2002/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului (18). Alte substanțe enumerate în anexa IV sunt aditivi alimentari sau arome. În acest context, este oportun să se modifice formularea notei de subsol 2, pentru a se face referire în sens mai larg la alte dispoziții ale legislației privind produsele alimentare și hrana pentru animale.

(9)

Pe baza concluziei autorității și ținând seama de factorii relevanți pentru chestiunea examinată, modificările corespunzătoare ale LMR-urilor îndeplinesc cerințele relevante prevăzute la articolul 5 alineatul (1) și la articolul 14 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005.

(10)

Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 396/2005 ar trebui modificat în consecință.

(11)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 11 iunie 2015.

Pentru Comisie

Președintele

Jean-Claude JUNCKER


(1)   JO L 70, 16.3.2005, p. 1.

(2)  Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară, „Conclusion on the peer review of the pesticide risk assessment of the active substance Trichoderma polysporum strain IMI 206039” (Concluzia evaluării inter pares a riscului utilizării ca pesticid a substanței active Trichoderma polysporum tulpina IMI 206039), EFSA Journal 2013; 11(1):3035, [38 pp.], doi:10.2903/j.efsa.2013.3035.

(3)  Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară, „Conclusion on the peer review of the pesticide risk assessment of the active substance Trichoderma asperellum strains ICC012, T25 and TV1” (Concluzia evaluării inter pares a riscului utilizării ca pesticid a substanței active Trichoderma asperellum tulpinile ICC012, T25 și TV1), EFSA Journal 2013; 11(1):3036, [61 pp.], doi:10.2903/j.efsa.2013.3036.

(4)  Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară, „Conclusion on the peer review of the pesticide risk assessment of the active substance Trichoderma atroviride strains IMI-206040 and T11” (Concluzia evaluării inter pares a riscului utilizării ca pesticid a substanței active Trichoderma atroviride tulpinile IMI-206040 și T11), EFSA Journal 2013; 11(1):3056, [29 pp.], doi:10.2903/j.efsa.2013.3056.

(5)  Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară, 2013: „Conclusion on the peer review of the pesticide risk assessment of the active substance Trichoderma harzianum Rifai strains T-22 and ITEM-908” (Concluzia evaluării inter pares a riscului utilizării ca pesticid a substanței active Trichoderma harzianum Rifai tulpinile T-22 și ITEM-908), EFSA Journal 2013; 11(10):3055, [47 pp.], doi:10.2903/j.efsa.2013.3055.

(6)  Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară, „Conclusion on the peer review of the pesticide risk assessment of the active substance Trichoderma gamsii ICC080” (Concluzia evaluării inter pares a riscului utilizării ca pesticid a substanței active Trichoderma gamsii ICC080), EFSA Journal 2013; 11(1):3062, [29 pp.], doi:10.2903/j.efsa.2013.3062.

(7)  Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară, „Conclusion on the peer review of the pesticide risk assessment of the active substance Trichoderma asperellum strain T34” (Concluzia evaluării inter pares a riscului utilizării ca pesticid a substanței active Trichoderma asperellum tulpina T34), EFSA Journal 2012; 10(5):2666, [37 pp.], doi:10.2903/j.efsa.2012.2666.

(8)  Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară, „Conclusion on the peer review of the pesticide risk assessment of the active substance [Trichoderma atroviride strain I-1237]” (Concluzia evaluării inter pares a riscului utilizării ca pesticid a substanței active [Trichoderma atroviride tulpina I-1237]), EFSA Journal 2012; 10(10):2706, [33 pp.], doi:10.2903/j.efsa.2012.2706.

(9)  

Raport de examinare a substanței active Trichoderma polysporum IMI 206039. Versiune definitivă elaborată de către Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală, în cadrul reuniunii sale din 11 iulie 2008, în vederea includerii substanței active Trichoderma polysporum IMI 206039 în anexa I la Directiva 91/414/CEE. SANCO/1867/08 – rev. 6, 11 iulie 2014.

Raport de examinare a substanței active Trichoderma asperellum (anterior T. harzianum) ICC012. Versiune definitivă elaborată de către Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală, în cadrul reuniunii sale din 11 iulie 2008, în vederea includerii substanței active Trichoderma asperellum (anterior T. harzianum) ICC012 în anexa I la Directiva 91/414/CEE. SANCO/1842/08 – rev. 5, 11 iulie 2014.

Raport de examinare a substanțelor active Trichoderma gamsii ICC080 (anterior Trichoderma viride tulpina ICC080), Trichoderma asperellum T25* (anterior identificată ca Trichoderma viride tulpina T-25) și Trichoderma asperellum TV1 (anterior identificată ca Trichoderma viride tulpina TV1). Versiune definitivă elaborată de către Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală, în cadrul reuniunii sale din 11 iulie 2008, în vederea includerii substanțelor active Trichoderma gamsii ICC080 (anterior Trichoderma viride tulpina ICC080), Trichoderma asperellum T25* (anterior identificată ca Trichoderma viride tulpina T-25) și Trichoderma asperellum TV1 (anterior identificată ca Trichoderma viride tulpina TV1) în anexa I la Directiva 91/414/CEE. SANCO/1868/08 – rev. 6, 11 iulie 2014.

Raport de examinare a substanței active Trichoderma atroviride IMI 206040 (anterior T. harzianum IMI 206040). Versiune definitivă elaborată de către Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală, în cadrul reuniunii sale din 11 iulie 2008, în vederea includerii substanței active Trichoderma atroviride IMI 206040 (anterior T. harzianum IMI 206040) în anexa I la Directiva 91/414/CEE. SANCO/1866/08 – rev. 6, 11 iulie 2014.

Raport de examinare a substanței active Trichoderma atroviride (anterior T. harzianum) T-11. Versiune definitivă elaborată de către Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală, în cadrul reuniunii sale din 11 iulie 2008, în vederea includerii substanței active Trichoderma atroviride (anterior T. harzianum) T-11 în anexa I la Directiva 91/414/CEE. SANCO/1841/08 – rev. 6, 11 iulie 2014.

Raport de examinare a substanței active Trichoderma harzianum T-22. Versiune definitivă elaborată de către Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală, în cadrul reuniunii sale din 11 iulie 2008, în vederea includerii substanței active Trichoderma harzianum T-22 în anexa I la Directiva 91/414/CEE. SANCO/1839/08 – rev. 5, 11 iulie 2014.

Raport de examinare a substanței active Trichoderma harzianum ITEM 908. Versiune definitivă elaborată de către Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală, în cadrul reuniunii sale din 11 iulie 2008, în vederea includerii substanței active Trichoderma harzianum ITEM 908 în anexa I la Directiva 91/414/CEE. SANCO/1840/08 – rev. 6, 11 iulie 2014.

Raport de examinare a substanței active Trichoderma asperellum T34. Versiune definitivă elaborată de către Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală, în cadrul reuniunii sale din 20 noiembrie 2012, în vederea includerii substanței active Trichoderma asperellum T34 în anexa I la Directiva 91/414/CEE. SANCO/12614/2012 – rev. 4, 20 noiembrie 2012.

Raport de examinare a substanței active Trichoderma atroviride tulpina I-1237. Versiune definitivă elaborată de către Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală, în cadrul reuniunii sale din 20 noiembrie 2012, în vederea includerii substanței active Trichoderma atroviride tulpina I-1237 în anexa I la Directiva 91/414/CEE. SANCO/12620/2012 – rev. 4, 20 noiembrie 2012.

(10)  Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară, „Conclusion on the peer review of the pesticide risk assessment of the active substance thymol” (Concluzia evaluării inter pares a riscului utilizării ca pesticid a substanței active timol), EFSA Journal 2012; 10(11):2916, [43 pp.], doi:10.2903/j.efsa.2012.2916.

(11)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 568/2013 al Comisiei din 18 iunie 2013 de aprobare a substanței active timol, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare, și de modificare a anexei la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 al Comisiei (JO L 167, 19.6.2013, p. 33).

(12)  Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară, „Conclusion on the peer review of the pesticide risk assessment of the active substance geraniol” (Concluzia evaluării inter pares a riscului utilizării ca pesticid a substanței active geraniol), EFSA Journal 2012; 10(11):2915, [44 pp.], doi:10.2903/j.efsa.2012.2915.

(13)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 570/2013 al Comisiei din 17 iunie 2013 de autorizare a substanței active geraniol, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare, și de modificare a anexei la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 (JO L 168, 20.6.2013, p. 18).

(14)  Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare și de abrogare a Directivelor 79/117/CEE și 91/414/CEE ale Consiliului (JO L 309, 24.11.2009, p. 1).

(15)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 916/2014 al Comisiei din 22 august 2014 de aprobare a substanței de bază zaharoză, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare, și de modificare a anexei la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 al Comisiei (JO L 251, 23.8.2014, p. 16).

(16)  Decizia 2007/442/CE a Comisiei din 21 iunie 2007 de neincludere a unor substanțe active în anexa I la Directiva 91/414/CEE a Consiliului și de retragere a autorizației pentru produsele de protecție a plantelor care conțin aceste substanțe (JO L 166, 28.6.2007, p. 16).

(17)  Directiva Consiliului din 15 iulie 1991 privind introducerea pe piață a produselor de uz fitosanitar (JO L 230, 19.8.1991, p. 1).

(18)  Directiva 2002/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 10 iunie 2002 referitoare la apropierea legislațiilor statelor membre privind suplimentele alimentare (JO L 183, 12.7.2002, p. 51).


ANEXĂ

Anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 se modifică după cum urmează:

1.

Textul notei de subsol 2 se înlocuiește cu următorul text:

„(2)

Substanțele incluse în anexa IV, fără a aduce atingere altor dispoziții specifice ale legislației privind produsele alimentare și hrana pentru animale, de exemplu cu privire la aditivii alimentari, la suplimentele alimentare, la arome etc.”.

2.

Se introduc în ordine alfabetică rubricile „Trichoderma polysporum tulpina IMI 206039”, „Trichoderma asperellum (anterior T. harzianum) tulpinile ICC012, T25 și TV1”, „Trichoderma atroviride (anterior T. harzianum) tulpinile IMI 206040 și T11”, „Trichoderma harzianum tulpinile T-22 și ITEM 908”, „Trichoderma gamsii (anterior T. viride) tulpina ICC080”, „Trichoderma asperellum tulpina T34”, „Trichoderma atroviride tulpina I-1237”, „zaharoză”, „geraniol (1) (2)” și „timol (1) (2)”.

3.

Se elimină rubrica „Sulfat feric [Sulfat de fier (III)]”.

4.

Trimiterea la nota de subsol 1 aflată după rubrica „Acid folic” se înlocuiește cu o trimitere la nota de subsol 2.

5.

Se adaugă o trimitere la nota de subsol 2 după rubrica „Sulfat feros [Sulfat de fier (II)]”.