21.12.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 349/9


Rectificare la Regulamentul (UE) 2015/848 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 mai 2015 privind procedurile de insolvență

( Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 141 din 5 iunie 2016 )

Pagina 56, articolul 84 alineatul (1):

în loc de:

„Dispozițiile prezentului regulament se aplică numai procedurilor de insolvență care sunt deschise după 26 iunie 2017. Actele îndeplinite de un debitor înainte de data menționată continuă să fie reglementate de legea aplicabilă acestora la data la care au fost îndeplinite.”,

se citește:

„Dispozițiile prezentului regulament se aplică numai procedurilor de insolvență care sunt deschise începând cu 26 iunie 2017. Actele îndeplinite de un debitor înainte de data menționată continuă să fie reglementate de legea aplicabilă acestora la data la care au fost îndeplinite.”