4.6.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 138/1


REGULAMENTUL (UE) 2015/845 AL COMISIEI

din 27 mai 2015

de modificare a anexelor II și III la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește limitele maxime de reziduuri pentru azoxistrobin, clorantraniliprol, ciantraniliprol, dicamba, difenoconazol, fenpiroximat, fludioxonil, glufosinat de amoniu, imazapic, imazapir, indoxacarb, izoxaflutol, mandipropamid, pentiopirad, propiconazol, pirimetanil, spirotetramat și trinexapac din sau de pe anumite produse

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 396/2005 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 februarie 2005 privind conținuturile maxime aplicabile reziduurilor de pesticide din sau de pe produse alimentare și hrana de origine vegetală și animală pentru animale și de modificare a Directivei 91/414/CEE (1), în special articolul 14 alineatul (1) litera (a),

întrucât:

(1)

La 18 iulie 2014, Comisia Codex Alimentarius (CAC) (2) a adoptat limitele maxime de reziduuri Codex (CXL) pentru azoxistrobin, bentazon, clorantraniliprol, clotianidin, ciantraniliprol, ciproconazol, dicamba, difenoconazol, diquat, ditianon, fenbuconazol, fenpiroximat, fludioxonil, glufosinat de amoniu, glifosat, imazapic, imazapir, indoxacarb, izoxaflutol, malation, mandipropamid, pentiopirad, propiconazol, pirimetanil, spirotetramat, sulfoxaflor, tolfenpirad, triazofos, triflumizol și trinexapac.

(2)

Limitele maxime de reziduuri (LMR) pentru substanțele respective sunt stabilite în Regulamentul (CE) nr. 396/2005, cu excepția substanțelor ciantraniliprol, sulfoxaflor și tolfenpirad. Deoarece substanțele ciantraniliprol, sulfoxaflor și tolfenpirad nu sunt incluse în anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 396/2005, se aplică valoarea implicită de 0,01 mg/kg prevăzută la articolul 18 alineatul (1) litera (b).

(3)

În conformitate cu Acordul OMC privind aplicarea măsurilor sanitare și fitosanitare (Acordul SPS), LMR-urile ar trebui să fie adaptate la standardele internaționale, cu excepția cazului în care există o justificare științifică pentru a menține un nivel mai ridicat de protecție decât cel prevăzut de un standard internațional.

(4)

În consecință, Uniunea a prezentat Comitetului Codex privind reziduurile de pesticide (CCPR) o rezervă privind CXL-urile propuse pentru următoarele combinații de pesticide/produse: bentazon (toate produsele); clorantraniliprol (ouă; mazăre; boabe de cafea; hamei); clotianidin (toate produsele); ciantraniliprol (legume cu frunze, cu excepția salatei cu căpățână; legume fructoase altele decât cucurbitaceele); difenoconazol (legume din familia Brassicaceae; pepeni galbeni; legume fructoase altele decât cucurbitaceele; organe comestibile de mamifere; carne de mamifere; ouă; lapte; cartofi); diquat (mazăre uscată; cartofi; boabe de soia); ditianon (toate produsele); fenbuconazol (toate produsele); fenpiroximat (carne de mamifere, organe comestibile de mamifere; fructe sâmburoase); fludioxonil (ardei iuți; cucurbitacee); glifosat (toate produsele); imazapic (produsele de origine animală); malation (toate produsele); pentiopirad (produsele de origine animală); propiconazol (prune); spirotetramat (bace ale arborilor); sulfoxaflor (toate produsele); tolfenpirad (toate produsele); triazofos (toate produsele); triflumizol (toate produsele) și trinexapac (organe comestibile de mamifere).

(5)

Prin urmare, CXL-urile pentru azoxistrobin, clorantraniliprol, ciantraniliprol, dicamba, difenoconazol, fenpiroximat, fludioxonil, glufosinat de amoniu, imazapic, imazapir, indoxacarb, izoxaflutol, mandipropamid, pentiopirad, propiconazol, pirimetanil, spirotetramat și trinexapac ar trebui să fie incluse în Regulamentul (CE) nr. 396/2005 ca LMR-uri, cu excepția cazurilor în care acestea se referă la produse care nu sunt stabilite în anexa I la regulamentul menționat sau în cazul în care acestea sunt stabilite la un nivel mai mic decât LMR-urile actuale. Aceste CXL-uri sunt sigure pentru consumatorii din Uniune (3).

(6)

Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 396/2005 ar trebui modificat în consecință.

(7)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Anexele II și III la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 27 mai 2015.

Pentru Comisie

Președintele

Jean-Claude JUNCKER


(1)   JO L 70, 16.3.2005, p. 1.

(2)  http://www.codexalimentarius.org/download/report/917/REP14_PRe.pdf

Programul comun FAO/OMS privind standardele alimentare, Comisia Codex Alimentarius. Apendicele II și III. Cea de-a 37-a sesiune. Geneva, Elveția, 14-18 iulie 2014.

(3)   Scientific support for preparing an EU position for the 46th Session of the Codex Committee on Pesticide Residues (CCPR) [Sprijin științific pentru pregătirea poziției UE în cadrul celei de a 46-a sesiuni a Comitetului Codex privind reziduurile de pesticide (CCPR)]. EFSA Journal 2014;12(7):3737 [182 pp.]. doi:10.2903/j.efsa.2014.3737.


ANEXĂ

Anexele II și III la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 se modifică după cum urmează:

1.

În anexa II, coloanele referitoare la azoxistrobin, fludioxonil, indoxacarb, izoxaflutol, propiconazol, pirimetanil și trinexapac se înlocuiesc cu următorul text:

Reziduuri de pesticide și limite maxime de reziduuri (mg/kg)

Număr de cod

Grupe și example de produse individuale cărora li se aplică LMR (1)

Azoxistrobin

Fludioxonil (L) (R)

Indoxacarb (sumă de indoxacarb și enantiomerul său R) (L)

Izoxaflutol (sumă de izoxaflutol și metabolitul său, dicetonitril, exprimată ca izoxaflutol)

Propiconazol

Pirimetanil (R)

Trinexapac [sumă de trinexapac (acid) și sărurile sale, exprimată ca trinexapac]

(1)

(2)

(3)

(4)

(5)

(6)

(7)

(8)

(9)

0100000

1.

FRUCTE PROASPETE SAU CONGELATE, NUCI

 

 

 

0,02  (*1)

 

 

0,01  (*1)

0110000

(i)

Fructe citrice

15

10

0,02  (*1)

 

 

8

 

0110010

Grepfrut [Pomelo (inclusiv «citricul gigant»), sweeties, tangelo (cu excepția mineolei), ugli și alți hibrizi]

 

 

 

 

6

 

 

0110020

Portocale (Bergamotă, portocală amară, chinote și alți hibrizi)

 

 

 

 

9

 

 

0110030

Lămâi [Chitră, lămâie, mâna lui Buddha (Citrus medica var. sarcodactylis)]

 

 

 

 

6

 

 

0110040

Lămâi verzi «lime»

 

 

 

 

6

 

 

0110050

Mandarine [Clementină, tangerină, mineolă și alți hibrizi tangor (Citrus reticulata x sinensis)]

 

 

 

 

6

 

 

0110990

Altele

 

 

 

 

6

 

 

0120000

(ii)

Fructe nucifere

 

 

0,02  (*1)

 

0,05  (*1)

 

 

0120010

Migdale

0,1  (*1)

0,01  (*1)

 

 

 

0,2

 

0120020

Nuci de Brazilia

0,1  (*1)

0,01  (*1)

 

 

 

0,02  (*1)

 

0120030

Anacard

0,1  (*1)

0,01  (*1)

 

 

 

0,02  (*1)

 

0120040

Castane

0,1  (*1)

0,01  (*1)

 

 

 

0,02  (*1)

 

0120050

Nuci de cocos

0,1  (*1)

0,01  (*1)

 

 

 

0,02  (*1)

 

0120060

Alune (Alună turcească)

0,1  (*1)

0,01  (*1)

 

 

 

0,02  (*1)

 

0120070

Nuci macadamia

0,1  (*1)

0,01  (*1)

 

 

 

0,02  (*1)

 

0120080

Nuci de Pecan

0,1  (*1)

0,01  (*1)

 

 

 

0,02  (*1)

 

0120090

Semințe de pin

0,1  (*1)

0,01  (*1)

 

 

 

0,02  (*1)

 

0120100

Fistic

1

0,2

 

 

 

0,2

 

0120110

Nuci comune

0,1  (*1)

0,01  (*1)

 

 

 

0,02  (*1)

 

0120990

Altele

0,1  (*1)

0,01  (*1)

 

 

 

0,02  (*1)

 

0130000

(iii)

Fructe sămânțoase

0,05  (*1)

5

 

 

 

15

 

0130010

Mere (Merișor)

 

 

0,5 (+)

 

0,15

 

 

0130020

Pere (Pară nashi)

 

 

0,5

 

0,05  (*1)

 

 

0130030

Gutui

 

 

0,02  (*1)

 

0,05  (*1)

 

 

0130040

Moșmoni

 (*2)

 

0,02  (*1)

 

 (*2)

 

 

0130050

Moșmoni japonezi

 (*2)

 

0,02  (*1)

 

 (*2)

 

 

0130990

Altele

 

 

0,02  (*1)

 

0,05  (*1)

 

 

0140000

(iv)

Fructe sâmburoase

2

 

1

 

 

 

 

0140010

Caise

 

5

 

 

0,2

10

 

0140020

Cireșe (Cireșe dulci, vișine)

 

5

 

 

0,05  (*1)

4

 

0140030

Piersici (Nectarine și hibrizi similari)

 

10

 

 

5

10

 

0140040

Prune [Goldan, renglotă, corcodușă, porumbar, curmale roșii/curmale chinezești/jujube chinezești (Ziziphus zizyphus)]

 

5

 

 

0,05  (*1)

2

 

0140990

Altele

 

0,01  (*1)

 

 

0,05  (*1)

0,01  (*1)

 

0150000

(v)

Bace și fructe mici

 

 

 

 

 

 

 

0151000

(a)

Struguri de masă și de vin

2

 

2

 

0,3

5

 

0151010

Struguri de masă

 

5

 

 

 

 

 

0151020

Struguri de vin

 

4

 

 

 

 

 

0152000

(b)

Căpșuni

10

4 (+)

0,6

 

0,05  (*1)

5

 

0153000

(c)

Fructe de rug

5

5

 

 

0,05  (*1)

 

 

0153010

Mure

 

 

0,5

 

 

10

 

0153020

Mure de câmp (Zmeură varietatea Logan, bace de Tay, mure galbene și alte specii hibride de Rubus)

 

 

0,02  (*1)

 

 

0,01  (*1)

 

0153030

Zmeură (Fructe de Rubus phoenicolasius, mure arctice/zmeură [Rubus arcticus), zmeură hibridă (hibrid de zmeură și mure arctice) (Rubus arcticus x Rubus idaeus)]

 

 

0,6

 

 

10

 

0153990

Altele

 

 

0,02  (*1)

 

 

0,01  (*1)

 

0154000

(d)

Alte bace și fructe mici

 

 

 

 

0,05  (*1)

 

 

0154010

Afine (Afine)

5

2

0,8

 

 

5

 

0154020

Merișoare [Afine roșii (V. vitis-idaea)]

0,5

2

1

 

 

5

 

0154030

Coacăze (roșii, albe sau negre)

5

2

0,8

 

 

5

 

0154040

Agrișe (Inclusiv hibrizii încrucișați cu alte specii de Ribes)

5

2

0,8

 

 

5

 

0154050

Măceș

 (*2)

0,01  (*1)

0,8

 

 (*2)

5

 

0154060

Dude (Arbatus)

 (*2)

0,01  (*1)

0,8

 

 (*2)

5

 

0154070

Păducel spaniol (fructe de Actinidia arguta)

 (*2)

0,01  (*1)

0,8

 

 (*2)

15

 

0154080

Boabe de soc (Scoruș negru, sorbus, crușin, păducel, scoruș de munte și alte bace ale arborilor)

 (*2)

0,8

0,8

 

 (*2)

5

 

0154990

Altele

5

0,01  (*1)

0,8

 

 

5

 

0160000

(vi)

Fructe diverse

 

 

 

 

 

 

 

0161000

(a)

Cu coajă comestibilă

 

0,01  (*1)

0,02  (*1)

 

0,05  (*1)

 

 

0161010

Curmale

0,05  (*1)

 

 

 

 

0,01  (*1)

 

0161020

Smochine

0,05  (*1)

 

 

 

 

0,01  (*1)

 

0161030

Măsline de masă

0,05  (*1)

 

 

 

 

0,02  (*1)

 

0161040

Kumquat [Kumquat marumi, kumquat nagami, limequat (Citrus aurantifolia x Fortunella spp.)]

0,05  (*1)

 

 

 

 

0,01  (*1)

 

0161050

Carambola (Bilimbi)

 (*2)

 

 

 

 (*2)

0,01  (*1)

 

0161060

Kaki

 (*2)

 

 

 

 (*2)

15

 

0161070

Prună de Java (Fruct de Eugenia javanica, fruct de Syzygium malaccensis, fruct de Syzygium jambos, cireașă de Brazilia, fruct de Eugenia uniflora/grumichama)

 (*2)

 

 

 

 (*2)

0,01  (*1)

 

0161990

Altele

0,05  (*1)

 

 

 

 

0,01  (*1)

 

0162000

(b)

Cu coajă necomestibilă, mici

 

 

0,02  (*1)

 

0,05  (*1)

0,01  (*1)

 

0162010

Kiwi

0,05  (*1)

15

 

 

 

 

 

0162020

Litchi (Pulasan, rambutan, Dimocarpus longan, mangustan, Lansium domesticum, salak)

0,05  (*1)

0,01  (*1)

 

 

 

 

 

0162030

Fructele pasiunii

4

0,01  (*1)

 

 

 

 

 

0162040

Smochine indiene (limba soacrei)

 (*2)

0,01  (*1)

 

 

 (*2)

 

 

0162050

Chrysophyllum cainito

 (*2)

0,01  (*1)

 

 

 (*2)

 

 

0162060

Plaqueminier (kaki de Virginia) (Sapote negre, sapote albe, sapote verzi, sapote galbene, sapote)

 (*2)

0,01  (*1)

 

 

 (*2)

 

 

0162990

Altele

0,05  (*1)

0,01  (*1)

 

 

 

 

 

0163000

(c)

Cu coajă necomestibilă, mari

 

 

 

 

 

 

 

0163010

Avocado

0,05  (*1)

0,4

0,02  (*1)

 

0,05  (*1)

0,01  (*1)

 

0163020

Banane (Banană pitică, banană pentru gătit, banană măr)

2

0,01  (*1)

0,2

 

0,1

0,1

 

0163030

Mango

0,7

2

0,02  (*1)

 

0,05  (*1)

0,01  (*1)

 

0163040

Papaia

0,3

0,01  (*1)

0,02  (*1)

 

0,05  (*1)

0,01  (*1)

 

0163050

Rodii

0,05  (*1)

3

0,02  (*1)

 

0,05  (*1)

0,01  (*1)

 

0163060

Cherimoya [Custard apple, sugar apple, lama (Annona diversifolia) și alte fructe de anonacee de talie medie]

 (*2)

0,01  (*1)

0,02  (*1)

 

 (*2)

0,01  (*1)

 

0163070

Guave [Pitaya roșie/fructul dragonului (Hylocereus undatus)]

 (*2)

0,01  (*1)

0,02  (*1)

 

 (*2)

0,01  (*1)

 

0163080

Ananas

0,05  (*1)

0,01  (*1)

0,02  (*1)

 

0,05  (*1)

0,01  (*1)

 

0163090

Fructul arborelui de pâine (Fructul arborelui Jack)

 (*2)

0,01  (*1)

0,02  (*1)

 

 (*2)

0,01  (*1)

 

0163100

Durian

 (*2)

0,01  (*1)

0,02  (*1)

 

 (*2)

0,01  (*1)

 

0163110

Soursop

 (*2)

0,01  (*1)

0,02  (*1)

 

 (*2)

0,01  (*1)

 

0163990

Altele

0,05  (*1)

0,01  (*1)

0,02  (*1)

 

0,05  (*1)

0,01  (*1)

 

0200000

2.

LEGUME PROASPETE SAU CONGELATE

 

 

 

 

 

 

 

0210000

(i)

Legume rădăcinoase și cu tuberculi

 

 

 

0,02  (*1)

0,05  (*1)

 

0,01  (*1)

0211000

(a)

Cartofi

7

5

0,02  (*1)

 

 

0,05  (*1)

 

0212000

(b)

Legume rădăcinoase și cu tuberculi, tropicale

1

 

0,02  (*1)

 

 

0,01  (*1)

 

0212010

Manioc (Tuberculi de Colocasia esculenta, taro, tannia)

 

0,01  (*1)

 

 

 

 

 

0212020

Cartofi dulci

 

10

 

 

 

 

 

0212030

Igname (Yam, jicama)

 

10

 

 

 

 

 

0212040

Arorut

 (*2)

0,01  (*1)

 

 

 (*2)

 

 

0212990

Altele

 

0,01  (*1)

 

 

 

 

 

0213000

(c)

Alte legume rădăcinoase și cu tuberculi, cu excepția sfeclei de zahăr

1

 

 

 

 

 

 

0213010

Sfecle

 

1

0,02  (*1)

 

 

0,01  (*1)

 

0213020

Morcovi

 

1

0,02  (*1)

 

 

1

 

0213030

Țeline de rădăcină

 

0,2

0,02  (*1)

 

 

0,01  (*1)

 

0213040

Hrean (Rădăcini de angelică, rădăcini de leuștean, rădăcini de gențiană)

 

1

0,02  (*1)

 

 

0,01  (*1)

 

0213050

Topinamburi (Stachys affinis)

 

0,01  (*1)

0,02  (*1)

 

 

0,01  (*1)

 

0213060

Păstârnac

 

1

0,02  (*1)

 

 

0,01  (*1)

 

0213070

Pătrunjel pentru rădăcină

 

1

0,02  (*1)

 

 

0,01  (*1)

 

0213080

Ridichi [Ridiche neagră, ridiche japoneză, ridiche și varietăți similare, ciufa (Cyperus esculentus)]

 

0,3

0,3

 

 

0,01  (*1)

 

0213090

Barba-caprei [Scorționeră, salsifi, brusture (Arctium lappa)]

 

1

0,02  (*1)

 

 

0,01  (*1)

 

0213100

Gulie furajeră

 

0,01  (*1)

0,02  (*1)

 

 

0,01  (*1)

 

0213110

Napi

 

0,01  (*1)

0,02  (*1)

 

 

0,01  (*1)

 

0213990

Altele

 

0,01  (*1)

0,02  (*1)

 

 

0,01  (*1)

 

0220000

(ii)

Legume bulboase

10

 

0,02  (*1)

0,02  (*1)

0,05  (*1)

 

0,01  (*1)

0220010

Usturoi

 

0,02

 

 

 

0,01  (*1)

 

0220020

Ceapă (Alți bulbi de ceapă, ceapă argintie)

 

0,5

 

 

 

0,2

 

0220030

Ceapă eșalotă

 

0,02

 

 

 

0,01  (*1)

 

0220040

Ceapă de primăvară și ceapă de tuns (Allium fistulosum) (Alte tipuri de ceapă verde și soiuri similare)

 

5

 

 

 

3

 

0220990

Altele

 

0,01  (*1)

 

 

 

0,01  (*1)

 

0230000

(iii)

Legume fructoase

 

 

 

0,02  (*1)

 

 

0,01  (*1)

0231000

(a)

Solanacee

3

 

 

 

 

 

 

0231010

Tomate [Roșii cireșe, păpălău (Physalis spp.), goji tibetan, goji chinezesc (Lycium barbarum și L. chinense), tamarillo]

 

3

0,5

 

3

1

 

0231020

Ardei (Ardei iuți)

 

1

0,3

 

0,05  (*1)

2

 

0231030

Vinete [Pepino, vânătă africană (S. macrocarpon)]

 

0,4

0,5

 

0,05  (*1)

1

 

0231040

Bame

 

0,01  (*1)

0,02  (*1)

 

0,05  (*1)

0,01  (*1)

 

0231990

Altele

 

0,01  (*1)

0,02  (*1)

 

0,05  (*1)

0,01  (*1)

 

0232000

(b)

Cucurbitacee cu coaja comestibilă

1

0,4

0,5

 

0,05  (*1)

0,7

 

0232010

Castraveți

 

 

 

 

 

 

 

0232020

Cornișon

 

 

 

 

 

 

 

0232030

Dovlecei [Dovlecel (Cucurbita pepo var. melopepo f. clypeiformis), tigvă (Lagenaria siceraria), chayote, castravete țepos (Momordica charantia), dovleac șarpe, lufă cu muchii/teroi]

 

 

 

 

 

 

 

0232990

Altele

 

 

 

 

 

 

 

0233000

(c)

Cucurbitacee cu coajă necomestibilă

1

0,3

0,5

 

0,05  (*1)

0,01  (*1)

 

0233010

Pepeni galbeni (Kiwano)

 

 

 

 

 

 

 

0233020

Dovleci [Dovleac alb turcesc, bostan decorativ (soi târziu)]

 

 

 

 

 

 

 

0233030

Pepeni verzi

 

 

 

 

 

 

 

0233990

Altele

 

 

 

 

 

 

 

0234000

(d)

Porumb zaharat (Porumb mic)

0,05  (*1)

0,01  (*1)

0,02  (*1)

 

0,05  (*1)

0,01  (*1)

 

0239000

(e)

Alte legume fructoase

0,05  (*1)

0,01  (*1)

0,02  (*1)

 

0,05  (*1)

0,01  (*1)

 

0240000

(iv)

Legume din familia Brassicaceae

5

 

 

0,02  (*1)

0,05  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0241000

(a)

Varză cu inflorescență

 

 

0,3

 

 

 

 

0241010

Broccoli (Broccoli calabrese, frunze de nap, broccoli chinezesc)

 

0,7

(+)

 

 

 

 

0241020

Conopidă

 

0,01  (*1)

(+)

 

 

 

 

0241990

Altele

 

0,01  (*1)

 

 

 

 

 

0242000

(b)

Varză cu căpățână

 

 

 

 

 

 

 

0242010

Varză de Bruxelles

 

0,01  (*1)

0,06

 

 

 

 

0242020

Varză cu căpățână (Varză cu căpățână, varză roșie, varză creață de Milano, varză albă)

 

2

0,2

 

 

 

 

0242990

Altele

 

0,01  (*1)

0,02  (*1)

 

 

 

 

0243000

(c)

Brasicacee cu frunze

 

 

 

 

 

 

 

0243010

Varză chinezească [Muștar indian sau muștar chinezesc cu frunze de varză, pakchoï, pakchoï sub formă de rozetă/tai goo choi, choi sum (Brassica parachinensis), varză chinezească/petsai]

 

10

3

 

 

 

 

0243020

Kale [Varză creață fără căpățână, varză de iarnă, varză portugheză fără căpățână (Brassica olerácea var. acephala), varză portugheză (Brassica olerácea var. tronchuda), Brassica alba vulgaris]

 

0,01  (*1)

0,4

 

 

 

 

0243990

Altele

 

0,01  (*1)

0,4

 

 

 

 

0244000

(d)

Gulii

 

0,01  (*1)

0,02  (*1)

 

 

 

 

0250000

(v)

Legume cu frunze și plante aromatice

 

 

 

 

0,05  (*1)

 

 

0251000

(a)

Lăptuci și alte salate similare, inclusiv brasicacee

15

 

 

0,02  (*1)

 

 

0,01  (*1)

0251010

Fetică (Fetică italiană)

 

15

30

 

 

0,01  (*1)

 

0251020

Salată (Salată cu căpățână, salată de foi, salată iceberg, marulă)

 

40

3

 

 

20

 

0251030

Scarolă (cicoare cu frunze întregi) [Cicoare sălbatică, cicoare cu frunze roșii, radicchio, cicoare creață de grădină, cicoare pentru păpuși (C. endivia var. crispum/C. intybus var. foliosum), frunze de păpădie]

 

15

1

 

 

20

 

0251040

Creson (Germeni de fasole, germeni de lucernă)

 

15

1

 

 

0,01  (*1)

 

0251050

Barbarea verna

 (*2)

15

1

 

 (*2)

0,01  (*1)

 

0251060

Rucolă [Rucolă sălbatică (Diplotaxis spp.)]

 

15

2 (+)

 

 

0,01  (*1)

 

0251070

Muștar vânăt

 (*2)

15

1

 

 (*2)

0,01  (*1)

 

0251080

Frunze și tulpini de brasicacee, inclusiv frunze de nap [Mizuna, frunze de mazăre și ridiche și alți lăstari tineri, inclusiv de brasicacee (produse recoltate până în stadiul de 8 frunze adevărate), frunze de gulie]

 

15

2 (+)

 

 

20

 

0251990

Altele

 

15

1

 

 

0,01  (*1)

 

0252000

(b)

Spanac și similare (frunze)

15

 

 

0,02  (*1)

 

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0252010

Spanac [Spanac de Noua Zeelandă, spanac amaranthus (pak-khom, tampara), frunze de taro, iasomie sălbatică (Cestrum latifolium)/bitawiri]

 

30

2

 

 

 

 

0252020

Iarbă-grasă [Montia perfoliata, iarbă-grasă de grădină, iarbă-grasă comună, măcriș, salicornie, săricica (Salsola soda)]

 (*2)

15

1

 

 (*2)

 

 

0252030

Sfeclă pentru pețiol și frunze (Frunze de sfeclă)

 

15

1

 

 

 

 

0252990

Altele

 

15

1

 

 

 

 

0253000

(c)

Frunze de viță-de-vie [Spanac de Malabar, frunze de banan, mimoză cățărătoare (Acacia pennata)]

 (*2)

0,01  (*1)

0,02  (*1)

0,02  (*1)

 (*2)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0254000

(d)

Năsturel [Volbură (Convolvulaceae), volbură chinezească/volbură de apă (spanac chinezesc)/kangkung (Ipomea aquatica), trifoi de apă (Marsilea), mimoză de apă]

0,05  (*1)

10

0,02  (*1)

0,02  (*1)

 

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0255000

(e)

Cicoare witloof

0,2

0,02

0,02  (*1)

0,02  (*1)

 

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0256000

(f)

Plante aromatice

 

15

 

0,05  (*1)

 

20

0,02  (*1)

0256010

Asmățui

3

 

2

 

 

 

 

0256020

Arpagic

70

 

2

 

 

 

 

0256030

Frunze de țelină [Frunze de fenicul, frunze de coriandru, frunze de mărar, frunze de chimen, leuștean, angelică, asmățui și alte apiacee, cilantro/romaniță puturoasă/coriandru lung/buruiană urât mirositoare (Eryngium foetidum)]

70

 

2

 

 

 

 

0256040

Pătrunjel (Frunze de pătrunjel pentru rădăcină)

70

 

2

 

 

 

 

0256050

Salvie (Cimbru sălbatic, cimbru de grădină, frunze de Borago officinalis)

 (*2)

 

2

 

 (*2)

 

 

0256060

Rozmarin

 (*2)

 

2

 

 (*2)

 

 

0256070

Cimbru (Măghiran, oregano)

 (*2)

 

2

 

 (*2)

 

 

0256080

Busuioc [Frunze de roiniță, mentă, mentă piperată, busuioc sfânt, busuioc dulce, busuioc păros, flori comestibile (floare de gălbenele și altele), buricul apei, frunze de betel sălbatic, frunze de curry]

 (*2)

 

15

 

 (*2)

 

 

0256090

Frunze de dafin (Iarbă lămâioasă)

 (*2)

 

2

 

 (*2)

 

 

0256100

Tarhon (Isop)

 (*2)

 

2

 

 (*2)

 

 

0256990

Altele

70

 

2

 

 

 

 

0260000

(vi)

Leguminoase (proaspete)

3

 

 

0,02  (*1)

0,05  (*1)

 

0,01  (*1)

0260010

Fasole (păstăi) (Fasole verde, fasole spaniolă, fasole fideluță, fasoliță, boabe de guar, boabe de soia)

 

1

0,5

 

 

3

 

0260020

Fasole (boabe) [Bob mare, flageolet, mazăre-sabie (de Madagascar), fasole de Lima, fasoliță]

 

0,4

0,02  (*1)

 

 

0,01  (*1)

 

0260030

Mazăre (păstăi) (Mazăre dulce)

 

1

0,02  (*1)

 

 

3

 

0260040

Mazăre (boabe) (Mazăre pentru consum, mazăre proaspătă, năut)

 

0,05

0,02  (*1)

 

 

0,2

 

0260050

Linte

 

0,05

0,02  (*1)

 

 

0,01  (*1)

 

0260990

Altele

 

0,01  (*1)

0,02  (*1)

 

 

0,01  (*1)

 

0270000

(vii)

Legume cu tulpină (proaspete)

 

 

 

0,02  (*1)

 

 

0,01  (*1)

0270010

Sparanghel

0,05  (*1)

0,01  (*1)

0,02  (*1)

 

0,05  (*1)

0,01  (*1)

 

0270020

Cardon (Pedunculi de Borago officinalis)

15

0,01  (*1)

3

 

0,05  (*1)

0,01  (*1)

 

0270030

Țelină

15

1,5

2

 

0,05  (*1)

0,01  (*1)

 

0270040

Fenicul

10

0,05

3

 

0,05  (*1)

0,01  (*1)

 

0270050

Anghinare (Floare de banană)

5

0,01  (*1)

0,2

 

0,05  (*1)

0,01  (*1)

 

0270060

Praz

10

0,01  (*1)

0,02  (*1)

 

0,1

1

 

0270070

Rubarbă

0,6

0,01  (*1)

3

 

0,05  (*1)

0,01  (*1)

 

0270080

Lăstari de bambus

 (*2)

0,01  (*1)

0,02  (*1)

 

 (*2)

0,01  (*1)

 

0270090

Miez de palmier

 (*2)

0,01  (*1)

0,02  (*1)

 

 (*2)

0,01  (*1)

 

0270990

Altele

0,05  (*1)

0,01  (*1)

0,02  (*1)

 

0,05  (*1)

0,01  (*1)

 

0280000

(viii)

Ciuperci

0,05  (*1)

0,01  (*1)

0,02  (*1)

0,02  (*1)

0,05  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0280010

Ciuperci de cultură [Ciupercă de gunoi/șampinion, burete negru de fag, shii-take, micelii de ciuperci (părți vegetative)]

 

 

 

 

 

 

 

0280020

Ciuperci sălbatice (Gălbiori, trufe, zbârciogi, mânătarcă)

 

 

 

 

 

 

 

0280990

Altele

 

 

 

 

 

 

 

0290000

(ix)

Alge

 (*2)

0,01  (*1)

0,02  (*1)

0,02  (*1)

 (*2)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0300000

3.

LEGUME PĂSTĂI

0,1

 

 

0,02  (*1)

0,05  (*1)

 

 

0300010

Fasole (Bob mare, fasole comună, fasole oloagă, mazăre-sabie, fasole de Lima, boabe, fasoliță)

 

0,5

0,2

 

 

0,5

10 (+)

0300020

Linte

 

0,4

0,01  (*1)

 

 

0,5

0,02  (*1)

0300030

Mazăre (Năut, mazăre de câmp, latir)

 

0,4

0,2

 

 

0,5

0,02  (*1)

0300040

Lupin

 

0,4

0,01  (*1)

 

 

0,5

0,02  (*1)

0300990

Altele

 

0,4

0,01  (*1)

 

 

0,01  (*1)

0,02  (*1)

0400000

4.

SEMINȚE ȘI FRUCTE OLEAGINOASE

 

0,01  (*1)

 

0,02  (*1)

 

0,02  (*1)

 

0401000

(i)

Semințe oleaginoase

 

 

 

 

 

 

 

0401010

Semințe de in

0,05  (*1)

 

0,02  (*1)

 

0,1  (*1)

 

0,01  (*1)

0401020

Arahide

0,2

 

0,02  (*1)

 

0,2

 

0,01  (*1)

0401030

Semințe de mac

0,4

 

0,02  (*1)

 

0,1  (*1)

 

2

0401040

Semințe de susan

0,05  (*1)

 

0,02  (*1)

 

0,1  (*1)

 

0,01  (*1)

0401050

Semințe de floarea-soarelui

0,5

 

0,02  (*1)

 

0,1  (*1)

 

0,01  (*1)

0401060

Semințe de rapiță (Rapiță sălbatică, navetă)

0,5

 

0,05

 

0,1  (*1)

 

2

0401070

Soia

0,5

 

0,5

 

0,1  (*1)

 

0,01  (*1)

0401080

Semințe de muștar

0,4

 

0,05

 

0,1  (*1)

 

0,01  (*1)

0401090

Semințe de bumbac

0,7

 

1

 

0,1  (*1)

 

0,01  (*1)

0401100

Semințe de dovleac (Alte semințe de cucurbitacee)

0,05  (*1)

 

0,02  (*1)

 

0,1  (*1)

 

0,01  (*1)

0401110

Șofrănel

 (*2)

 

0,02  (*1)

 

 (*2)

 

0,01  (*1)

0401120

Limba mielului [Iarba șarpelui purpurie/floarea canarilor (Echium plantagineum), Mărgeluș de câmp (Buglossoides arvensis)]

 (*2)

 

0,02  (*1)

 

 (*2)

 

0,01  (*1)

0401130

Camelină

 (*2)

 

0,02  (*1)

 

 (*2)

 

0,01  (*1)

0401140

Cânepă

0,05  (*1)

 

0,02  (*1)

 

0,1  (*1)

 

0,01  (*1)

0401150

Ricin

 (*2)

 

0,02  (*1)

 

 (*2)

 

0,01  (*1)

0401990

Altele

0,05  (*1)

 

0,02  (*1)

 

0,1  (*1)

 

0,01  (*1)

0402000

(ii)

Fructe oleaginoase

0,05  (*1)

 

0,02  (*1)

 

 

 

0,01  (*1)

0402010

Măsline pentru ulei

 

 

 

 

0,05  (*1)

 

 

0402020

Nuci de palmier

 (*2)

 

 

 

 (*2)

 

 

0402030

Fructe de palmier pentru ulei

 (*2)

 

 

 

 (*2)

 

 

0402040

Capoc

 (*2)

 

 

 

 (*2)

 

 

0402990

Altele

 

 

 

 

0,1  (*1)

 

 

0500000

5.

CEREALE

 

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,02  (*1)

 

 

 

0500010

Orz

1,5

 

 

 

0,2

0,05 (*1) (+)

3

0500020

Hrișcă (Amarant, quinoa)

0,05  (*1)

 

 

 

0,05  (*1)

0,01  (*1)

0,02  (*1)

0500030

Porumb

0,05  (*1)

 

 

 

0,05  (*1)

0,01  (*1)

0,02  (*1)

0500040

Mei (Mei comun, teff, mei eleusin, meișor perlă)

0,05  (*1)

 

 

 

0,05  (*1)

0,01  (*1)

0,02  (*1)

0500050

Ovăz

1,5

 

 

 

0,2

0,05 (*1) (+)

3

0500060

Orez [Orez indian/sălbatic (Zizania aquatica)]

5

 

 

 

0,7

0,05  (*1)

0,02  (*1)

0500070

Secară

0,3

 

 

 

0,05  (*1)

0,05 (*1) (+)

0,5

0500080

Sorg

10

 

 

 

0,05  (*1)

0,05  (*1)

0,02  (*1)

0500090

Grâu (Alac, triticale)

0,3

 

 

 

0,05  (*1)

0,05 (*1) (+)

3

0500990

Altele [Semințe de iarba canarilor (Phalaris canariensis)]

0,05  (*1)

 

 

 

0,05  (*1)

0,01  (*1)

0,02  (*1)

0600000

6.

CEAI, CAFEA, INFUZII ȘI CACAO

 

 

 

0,1  (*1)

0,1  (*1)

 

0,05  (*1)

0610000

(i)

Ceai

0,1  (*1)

0,05  (*1)

5

 

 

0,05  (*1)

 

0620000

(ii)

Boabe de cafea

 (*2)

0,05  (*1)

0,05  (*1)

 

 (*2)

0,05  (*1)

 

0630000

(iii)

Infuzii (uscate)

 (*2)

 

0,05  (*1)

 

 (*2)

 

 

0631000

(a)

Flori

 (*2)

0,05  (*1)

 

 

 (*2)

0,05  (*1)

 

0631010

Flori de mușețel

 (*2)

 

 

 

 (*2)

 

 

0631020

Flori de hibiscus

 (*2)

 

 

 

 (*2)

 

 

0631030

Petale de trandafir

 (*2)

 

 

 

 (*2)

 

 

0631040

Flori de iasomie [Flori de soc (Sambucus nigra)]

 (*2)

 

 

 

 (*2)

 

 

0631050

Tei pucios

 (*2)

 

 

 

 (*2)

 

 

0631990

Altele

 (*2)

 

 

 

 (*2)

 

 

0632000

(b)

Frunze

 (*2)

0,05  (*1)

 

 

 (*2)

0,05  (*1)

 

0632010

Frunze de căpșun

 (*2)

 

 

 

 (*2)

 

 

0632020

Frunze de rooibos (Frunze de ginkgo)

 (*2)

 

 

 

 (*2)

 

 

0632030

Maté

 (*2)

 

 

 

 (*2)

 

 

0632990

Altele

 (*2)

 

 

 

 (*2)

 

 

0633000

(c)

Rădăcini

 (*2)

 

 

 

 (*2)

 

 

0633010

Rădăcină de valeriană

 (*2)

1

 

 

 (*2)

0,05  (*1)

 

0633020

Rădăcină de ginseng

 (*2)

4

 

 

 (*2)

1,5

 

0633990

Altele

 (*2)

1

 

 

 (*2)

0,05  (*1)

 

0639000

(d)

Alte infuzii

 (*2)

0,05  (*1)

 

 

 (*2)

0,05  (*1)

 

0640000

(iv)

Boabe de cacao (fermentate sau uscate)

 (*2)

0,05  (*1)

0,05  (*1)

 

 (*2)

0,05  (*1)

 

0650000

(v)

Roșcove

 (*2)

0,05  (*1)

0,05  (*1)

 

 (*2)

0,05  (*1)

 

0700000

7.

HAMEI (uscat)

30

0,05  (*1)

0,05  (*1)

0,1  (*1)

0,1  (*1)

0,05  (*1)

0,05  (*1)

0800000

8.

CONDIMENTE

 (*2)

 

 

 

 (*2)

 

 

0810000

(i)

Semințe

 (*2)

0,05  (*1)

0,05  (*1)

0,1  (*1)

 (*2)

0,05  (*1)

0,05  (*1)

0810010

Anason

 (*2)

 

 

 

 (*2)

 

 

0810020

Chimen negru

 (*2)

 

 

 

 (*2)

 

 

0810030

Semințe de țelină (Semințe de leuștean)

 (*2)

 

 

 

 (*2)

 

 

0810040

Semințe de coriandru

 (*2)

 

 

 

 (*2)

 

 

0810050

Semințe de chimen

 (*2)

 

 

 

 (*2)

 

 

0810060

Semințe de mărar

 (*2)

 

 

 

 (*2)

 

 

0810070

Semințe de fenicul

 (*2)

 

 

 

 (*2)

 

 

0810080

Schinduf

 (*2)

 

 

 

 (*2)

 

 

0810090

Nucșoară

 (*2)

 

 

 

 (*2)

 

 

0810990

Altele

 (*2)

 

 

 

 (*2)

 

 

0820000

(ii)

Fructe și bace

 (*2)

0,05  (*1)

0,05  (*1)

0,1  (*1)

 (*2)

0,05  (*1)

0,05  (*1)

0820010

Piper de Jamaica

 (*2)

 

 

 

 (*2)

 

 

0820020

Piper Sichuan (piper de anason, piper japonez)

 (*2)

 

 

 

 (*2)

 

 

0820030

Chimen

 (*2)

 

 

 

 (*2)

 

 

0820040

Cardamom

 (*2)

 

 

 

 (*2)

 

 

0820050

Fructe de ienupăr

 (*2)

 

 

 

 (*2)

 

 

0820060

Piper, negru, verde și alb (Piper lung, piper roz)

 (*2)

 

 

 

 (*2)

 

 

0820070

Păstăi de vanilie

 (*2)

 

 

 

 (*2)

 

 

0820080

Tamarin

 (*2)

 

 

 

 (*2)

 

 

0820990

Altele

 (*2)

 

 

 

 (*2)

 

 

0830000

(iii)

Scoarță

 (*2)

0,05  (*1)

0,05  (*1)

0,1  (*1)

 (*2)

0,05  (*1)

0,05  (*1)

0830010

Scorțișoară (Scorțișoară cassia)

 (*2)

 

 

 

 (*2)

 

 

0830990

Altele

 (*2)

 

 

 

 (*2)

 

 

0840000

(iv)

Rădăcini sau rizomi

 (*2)

 

 

 

 (*2)

 

 

0840010

Lemn-dulce

 (*2)

1

0,05  (*1)

0,1  (*1)

 (*2)

0,05  (*1)

0,05  (*1)

0840020

Ghimbir

 (*2)

1

0,05  (*1)

0,1  (*1)

 (*2)

0,05  (*1)

0,05  (*1)

0840030

Curcuma (șofran de India)

 (*2)

1

0,05  (*1)

0,1  (*1)

 (*2)

0,05  (*1)

0,05  (*1)

0840040

Hrean

 (*2)

(+)

(+)

(+)

 (*2)

(+)

(+)

0840990

Altele

 (*2)

1

0,05  (*1)

0,1  (*1)

 (*2)

0,05  (*1)

0,05  (*1)

0850000

(v)

Muguri

 (*2)

0,05  (*1)

0,05  (*1)

0,1  (*1)

 (*2)

0,05  (*1)

0,05  (*1)

0850010

Cuișoare

 (*2)

 

 

 

 (*2)

 

 

0850020

Capere

 (*2)

 

 

 

 (*2)

 

 

0850990

Altele

 (*2)

 

 

 

 (*2)

 

 

0860000

(vi)

Stigmate de flori

 (*2)

0,05  (*1)

0,05  (*1)

0,1  (*1)

 (*2)

0,05  (*1)

0,05  (*1)

0860010

Șofran

 (*2)

 

 

 

 (*2)

 

 

0860990

Altele

 (*2)

 

 

 

 (*2)

 

 

0870000

(vii)

Tegumente accesorii

 (*2)

0,05  (*1)

0,05  (*1)

0,1  (*1)

 (*2)

0,05  (*1)

0,05  (*1)

0870010

Mirodenie din coaja uscată a nucșoarei

 (*2)

 

 

 

 (*2)

 

 

0870990

Altele

 (*2)

 

 

 

 (*2)

 

 

0900000

9.

PLANTE UTILIZATE ÎN PRODUCȚIA ZAHĂRULUI

 (*2)

0,01  (*1)

 

0,02  (*1)

 (*2)

0,01  (*1)

 

0900010

Sfeclă de zahăr

 (*2)

 

0,1

 

 (*2)

 

0,01  (*1)

0900020

Trestie de zahăr

 (*2)

 

0,02  (*1)

 

 (*2)

 

0,5

0900030

Rădăcini de cicoare

 (*2)

 

0,02  (*1)

 

 (*2)

 

0,01  (*1)

0900990

Altele

 (*2)

 

0,02  (*1)

 

 (*2)

 

0,01  (*1)

1000000

10.

PRODUSE DE ORIGINE ANIMALĂ – ANIMALE TERESTRE

 

 

 

 

 

(+)

 

1010000

(i)

Țesut

 

 

 

 

 

 

 

1011000

(a)

Porcine

 

 

 

 

0,01  (*1)

0,1  (*1)

 

1011010

Mușchi

0,05  (*1)

0,01  (*1)

2

0,02  (*1)

 

 

0,01  (*1)

1011020

Grăsime

0,05  (*1)

0,05  (*1)

2

0,02  (*1)

 

 

0,01  (*1)

1011030

Ficat

0,07

0,05  (*1)

0,05

0,1

 

 

0,01  (*1)

1011040

Rinichi

0,07

0,05  (*1)

0,05

0,1

 

 

0,05

1011050

Organe comestibile

0,07

0,05  (*1)

0,05

0,1

 

 

0,01  (*1)

1011990

Altele

0,05  (*1)

0,05  (*1)

0,05

0,02  (*1)

 

 

0,01  (*1)

1012000

(b)

Bovine

 

(+)

 

 

 

 

 

1012010

Mușchi

0,05  (*1)

0,04

2

0,02  (*1)

0,05

0,1  (*1)

0,01  (*1)

1012020

Grăsime

0,05  (*1)

0,2

2

0,02  (*1)

0,05

0,1  (*1)

0,01  (*1)

1012030

Ficat

0,07

0,2

0,05

0,1

0,1

0,1  (*1)

0,01  (*1)

1012040

Rinichi

0,07

0,2

0,05

0,1

0,05

0,2

0,05

1012050

Organe comestibile

0,07

0,05  (*1)

0,05

0,1

0,01  (*1)

0,1  (*1)

0,01  (*1)

1012990

Altele

0,05  (*1)

0,05  (*1)

0,05

0,02  (*1)

0,01  (*1)

0,1  (*1)

0,01  (*1)

1013000

(c)

Ovine

 

(+)

 

 

 

 

 

1013010

Mușchi

0,05  (*1)

0,04

2

0,02  (*1)

0,05

0,1  (*1)

0,01  (*1)

1013020

Grăsime

0,05  (*1)

0,2

2

0,02  (*1)

0,05

0,1  (*1)

0,01  (*1)

1013030

Ficat

0,07

0,2

0,05

0,1

0,1

0,1  (*1)

0,01  (*1)

1013040

Rinichi

0,07

0,2

0,05

0,1

0,05

0,2

0,05

1013050

Organe comestibile

0,07

0,05  (*1)

0,05

0,1

0,01  (*1)

0,1  (*1)

0,01  (*1)

1013990

Altele

0,05  (*1)

0,05  (*1)

0,05

0,02  (*1)

0,01  (*1)

0,1  (*1)

0,01  (*1)

1014000

(d)

Caprine

 

(+)

 

 

 

 

 

1014010

Mușchi

0,05  (*1)

0,04

2

0,02  (*1)

0,05

0,1  (*1)

0,01  (*1)

1014020

Grăsime

0,05  (*1)

0,2

2

0,02  (*1)

0,05

0,1  (*1)

0,01  (*1)

1014030

Ficat

0,07

0,2

0,05

0,1

0,1

0,1  (*1)

0,01  (*1)

1014040

Rinichi

0,07

0,2

0,05

0,1

0,05

0,2

0,05

1014050

Organe comestibile

0,07

0,05  (*1)

0,05

0,1

0,01  (*1)

0,1  (*1)

0,01  (*1)

1014990

Altele

0,05  (*1)

0,05  (*1)

0,05

0,02  (*1)

0,01  (*1)

0,1  (*1)

0,01  (*1)

1015000

(e)

Animale din specia cabaline, asini, catâri sau bardoi

 (*2)

 

 

 

 (*2)

 

 

1015010

Mușchi

 (*2)

0,01  (*1)

2

0,02  (*1)

 (*2)

0,1  (*1)

0,01  (*1)

1015020

Grăsime

 (*2)

0,2

2

0,02  (*1)

 (*2)

0,1  (*1)

0,01  (*1)

1015030

Ficat

 (*2)

0,2

0,05

0,1

 (*2)

0,1  (*1)

0,01  (*1)

1015040

Rinichi

 (*2)

0,2

0,05

0,1

 (*2)

0,2

0,05

1015050

Organe comestibile

 (*2)

0,05  (*1)

0,05

0,1

 (*2)

0,1  (*1)

0,01  (*1)

1015990

Altele

 (*2)

0,05  (*1)

0,05

0,02  (*1)

 (*2)

0,1  (*1)

0,01  (*1)

1016000

(f)

Păsări de curte – pui, gâște, rațe, curci și bibilici –, struți, porumbei

0,05  (*1)

 

0,01 (*1) (+)

 

0,01  (*1)

0,05  (*1)

 

1016010

Mușchi

 

0,01  (*1)

 

0,02  (*1)

 

 

0,01  (*1)

1016020

Grăsime

 

0,05  (*1)

 

0,02  (*1)

 

 

0,01  (*1)

1016030

Ficat

 

0,05  (*1)

 

0,2

 

 

0,05

1016040

Rinichi

 

0,05  (*1)

 

0,2

 

 

0,05

1016050

Organe comestibile

 

0,05  (*1)

 

0,2

 

 

0,05

1016990

Altele

 

0,05  (*1)

 

0,02  (*1)

 

 

0,01  (*1)

1017000

(g)

Alte animale de crescătorie (Iepure de casă, cangur, cervide)

 (*2)

 

 

 

 (*2)

 

 

1017010

Mușchi

 (*2)

0,01  (*1)

2

0,02  (*1)

 (*2)

0,1  (*1)

0,01  (*1)

1017020

Grăsime

 (*2)

0,2

2

0,02  (*1)

 (*2)

0,1  (*1)

0,01  (*1)

1017030

Ficat

 (*2)

0,2

0,05

0,1

 (*2)

0,1  (*1)

0,01  (*1)

1017040

Rinichi

 (*2)

0,2

0,05

0,1

 (*2)

0,2

0,05

1017050

Organe comestibile

 (*2)

0,05  (*1)

0,05

0,1

 (*2)

0,1  (*1)

0,01  (*1)

1017990

Altele

 (*2)

0,05  (*1)

0,05

0,02  (*1)

 (*2)

0,1  (*1)

0,01  (*1)

1020000

(ii)

Lapte

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,1

0,02  (*1)

0,01  (*1)

0,05

0,01

1020010

Bovine

 

 

 

 

 

 

 

1020020

Ovine

 

 

 

 

 

 

 

1020030

Caprine

 

 

 

 

 

 

 

1020040

Cai

 

 

 

 

 

 

 

1020990

Altele

 

 

 

 

 

 

 

1030000

(iii)

Ouă de păsări

0,05  (*1)

0,05  (*1)

0,02 (+)

0,02  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

1030010

Găină

 

 

 

 

 

 

 

1030020

Rață

 (*2)

 

 

 

 (*2)

 

 

1030030

Gâscă

 (*2)

 

 

 

 (*2)

 

 

1030040

Prepeliță

 (*2)

 

 

 

 (*2)

 

 

1030990

Altele

 (*2)

 

 

 

 (*2)

 

 

1040000

(iv)

Miere (Lăptișor de matcă, polen, miere cu fagure)

 (*2)

0,05  (*1)

0,05  (*1)

0,05  (*1)

 (*2)

0,05  (*1)

0,05  (*1)

1050000

(v)

Amfibieni și reptile (Pulpe de broască, crocodili)

 (*2)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,02  (*1)

 (*2)

0,05  (*1)

0,01  (*1)

1060000

(vi)

Melci

 (*2)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,02  (*1)

 (*2)

0,05  (*1)

0,01  (*1)

1070000

(vii)

Alte produse derivate din animale terestre (Vânat sălbatic)

 (*2)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,02  (*1)

 (*2)

0,05  (*1)

0,01  (*1)

(L)= Liposolubil

Fludioxonil (L) (R)

(R)= Definiția reziduurilor diferă pentru următoarele combinații pesticid-număr de cod:

Fludioxonil - cod 1000000 exceptând 1040000 : sumă de fludioxonil și metaboliții săi oxidați în metabolitul acid 2,2-difluoro-benzo[1,3]dioxol-4 carboxilic

(+)

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat indisponibilitatea unor informații referitoare la studiile privind reziduurile. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 30 ianuarie 2016 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora.

0152000

(b)

Căpșuni

(+)

Limita maximă de reziduuri aplicabilă pentru hrean (Armoracia rusticana) din grupa condimente (cod 0840040 ) este cea stabilită pentru hrean (Armoracia rusticana) din categoria legume, grupa legume rădăcinoase și cu tuberculi (cod 0213040 ) având în vedere variațiile nivelului de reziduuri cauzate de transformare (uscare) în conformitate cu articolul 20 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005.

0840040

Hrean

(+)

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat indisponibilitatea unor informații referitoare la un studiu privind hrana animalelor. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 30 ianuarie 2016 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora.

1012000

(b)

Bovine

1012010

Mușchi

1012020

Grăsime

1012030

Ficat

1012040

Rinichi

1012050

Organe comestibile

1012990

Altele

1013000

(c)

Ovine

1013010

Mușchi

1013020

Grăsime

1013030

Ficat

1013040

Rinichi

1013050

Organe comestibile

1013990

Altele

1014000

(d)

Caprine

1014010

Mușchi

1014020

Grăsime

1014030

Ficat

1014040

Rinichi

1014050

Organe comestibile

1014990

Altele

Indoxacarb (sumă de indoxacarb și enantiomerul său R) (L)

(+)

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat indisponibilitatea unor informații referitoare la hidroliză. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 13 iulie 2015 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora.

0130010

Mere (Merișor)

(+)

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat indisponibilitatea unor informații referitoare la studiile privind reziduurile. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 13 iulie 2015 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora.

0241010

Broccoli (Broccoli calabrese, frunze de nap, broccoli chinezesc)

0241020

Conopidă

0251060

Rucolă [Rucolă sălbatică (Diplotaxis spp.)]

0251080

Frunze și tulpini de brasicacee, inclusiv frunze de nap [Mizuna, frunze de mazăre și ridiche și alți lăstari tineri, inclusiv de brasicacee (produse recoltate până în stadiul de 8 frunze adevărate), frunze de gulie]

(+)

Limita maximă de reziduuri aplicabilă pentru hrean (Armoracia rusticana) din grupa condimente (cod 0840040 ) este cea stabilită pentru hrean (Armoracia rusticana) în categoria Legume, grupa legume rădăcinoase și cu tuberculi (cod 0213040 ) ținând cont de variațiile nivelului de reziduuri cauzate de transformare (uscare) în conformitate cu articolul 20 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005.

0840040

Hrean

(+)

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat indisponibilitatea unor informații referitoare la metabolism. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 13 iulie 2015 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora.

1016000

(f)

Păsări de curte – pui, gâște, rațe, curci și bibilici –, struți, porumbei

1016010

Mușchi

1016020

Grăsime

1016030

Ficat

1016040

Rinichi

1016050

Organe comestibile

1016990

Altele

(+)

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat indisponibilitatea unor informații referitoare la stabilitatea la depozitare. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 13 iulie 2015 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora.

1030000

(iii)

Ouă de păsări

1030010

Găină

1030020

Rață

1030030

Gâscă

1030040

Prepeliță

1030990

Altele

Izoxaflutol (sumă de izoxaflutol și metabolitul său, dicetonitril, exprimată ca izoxaflutol)

RPA 202248 este 2-ciano-3-ciclopropil-1-(2-metilsulfonil-4-trifluorometilfenil) propan-1,3-dionă. RPA 203328 este 2-metansulfonil-acid 4-trifluorometilbenzoic.

(+)

Limita maximă de reziduuri aplicabilă pentru hrean (Armoracia rusticana) din grupa condimente (cod 0840040 ) este cea stabilită pentru hrean (Armoracia rusticana) în categoria Legume, grupa legume rădăcinoase și cu tuberculi (cod 0213040 ) ținând cont de variațiile nivelului de reziduuri cauzate de transformare (uscare) în conformitate cu articolul 20 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005.

0840040

Hrean

Pirimetanil (R)

(R)= Definiția reziduurilor diferă pentru următoarele combinații pesticid-număr de cod:

Pirimetanil - cod 1020000 : sumă de pirimetanil și 2-anilino-4.6-dimetilpirimidin-5-ol, exprimată ca pirimetanil

Pirimetanil - coduri 1011000 /1012000 /1013000 /1014000 /1015000 /1017000 : sumă de pirimetanil și 2-(4-hidroxianilin)-4.6-dimetilpirimidină, exprimată ca pirimetanil

(+)

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat indisponibilitatea unor informații referitoare la metabolismul în plante cu tratament al semințelor. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 5 februarie 2016 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora.

0500010

Orz

0500050

Ovăz

0500070

Secară

0500090

Grâu (Alac, triticale)

(+)

Limita maximă de reziduuri aplicabilă pentru hrean (Armoracia rusticana) din grupa condimente (cod 0840040 ) este cea stabilită pentru hrean (Armoracia rusticana) în categoria Legume, grupa legume rădăcinoase și cu tuberculi (cod 0213040 ) ținând cont de variațiile nivelului de reziduuri cauzate de transformare (uscare) în conformitate cu articolul 20 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005.

0840040

Hrean

(+)

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat indisponibilitatea unor informații referitoare la metodele analitice. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 5 februarie 2016 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora.

1000000

10.

PRODUSE DE ORIGINE ANIMALĂ – ANIMALE TERESTRE

1010000

(i)

Țesut

1011000

(a)

Porcine

1011010

Mușchi

1011020

Grăsime

1011030

Ficat

1011040

Rinichi

1011050

Organe comestibile

1011990

Altele

1012000

(b)

Bovine

1012010

Mușchi

1012020

Grăsime

1012030

Ficat

1012040

Rinichi

1012050

Organe comestibile

1012990

Altele

1013000

(c)

Ovine

1013010

Mușchi

1013020

Grăsime

1013030

Ficat

1013040

Rinichi

1013050

Organe comestibile

1013990

Altele

1014000

(d)

Caprine

1014010

Mușchi

1014020

Grăsime

1014030

Ficat

1014040

Rinichi

1014050

Organe comestibile

1014990

Altele

1015000

(e)

Animale din specia cabaline, asini, catâri sau bardoi

1015010

Mușchi

1015020

Grăsime

1015030

Ficat

1015040

Rinichi

1015050

Organe comestibile

1015990

Altele

1016000

(f)

Păsări de curte – pui, gâște, rațe, curci și bibilici –, struți, porumbei

1016010

Mușchi

1016020

Grăsime

1016030

Ficat

1016040

Rinichi

1016050

Organe comestibile

1016990

Altele

1017000

(g)

Alte animale de crescătorie (Iepure de casă, cangur, cervide)

1017010

Mușchi

1017020

Grăsime

1017030

Ficat

1017040

Rinichi

1017050

Organe comestibile

1017990

Altele

1020000

(ii)

Lapte

1020010

Bovine

1020020

Ovine

1020030

Caprine

1020040

Cai

1020990

Altele

1030000

(iii)

Ouă de păsări

1030010

Găină

1030020

Rață

1030030

Gâscă

1030040

Prepeliță

1030990

Altele

1040000

(iv)

Miere (Lăptișor de matcă, polen, miere cu fagure)

1050000

(v)

Amfibieni și reptile (Pulpe de broască, crocodili)

1060000

(vi)

Melci

1070000

(vii)

Alte produse derivate din animale terestre (Vânat sălbatic)

Trinexapac [sumă de trinexapac (acid) și sărurile sale, exprimată ca trinexapac]

(+)

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat indisponibilitatea unor informații referitoare la studiile privind reziduurile. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 5 februarie 2016 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora.

0300010

Fasole (Bob mare, fasole comună, fasole oloagă, mazăre-sabie, fasole de Lima, boabe, fasoliță)

(+)

Limita maximă de reziduuri aplicabilă pentru hrean (Armoracia rusticana) din grupa condimente (cod 0840040 ) este cea stabilită pentru hrean (Armoracia rusticana) în categoria Legume, grupa legume rădăcinoase și cu tuberculi (cod 0213040 ) ținând cont de variațiile nivelului de reziduuri cauzate de transformare (uscare) în conformitate cu articolul 20 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005.

0840040

Hrean”

2.

Anexa III se modifică după cum urmează:

(a)

în partea A, coloanele referitoare la clorantraniliprol, dicamba, difenoconazol, glufosinat de amoniu, imazapic, imazapir, mandipropamid, pentiopirad și spirotetramat se înlocuiesc cu următorul text:

Reziduuri de pesticide și limite maxime de reziduuri (mg/kg)

Număr de cod

Grupe și example de produse individuale cărora li se aplică LMR (2)

Clorantraniliprol (DPX E-2Y45) (L)

Dicamba

Difenoconazol

Fenpiroximat (L)

Glufosinat de amoniu (sumă de glufosinat, sărurile sale, MPP și NAG, exprimată ca echivalenți de glufosinat)

Imazapic

Imazapir

Mandipropamid

Pentiopirad

Spirotetramat și cei 4 metaboliți ai săi BYI08330-enol, BYI08330-cetohidroxi, BYI08330-monohidroxi și BYI08330 enol-glucozidă, exprimați ca spirotetramat (R)

(1)

(2)

(3)

(4)

(5)

(6)

(7)

(8)

(9)

(10)

(11)

(12)

0100000

1.

FRUCTE PROASPETE SAU CONGELATE, NUCI

 

 

 

 

 

0,01  (*3)

 

 

 

 

0110000

(i)

Fructe citrice

0,7

0,05  (*3)

0,6

0,5

 

 

 

0,01  (*3)

0,01  (*3)

1

0110010

Grepfrut [Pomelo (inclusiv «citricul gigant»), sweeties, tangelo (cu excepția mineolei), ugli și alți hibrizi]

 

 

 

 

0,1  (*3)

 

 

 

 

 

0110020

Portocale (Bergamotă, portocală amară, chinote și alți hibrizi)

 

 

 

 

0,1  (*3)

 

 

 

 

 

0110030

Lămâi [Chitră, lămâie, mâna lui Buddha (Citrus medica var. sarcodactylis)]

 

 

 

 

0,5

 

 

 

 

 

0110040

Lămâi verzi «lime»

 

 

 

 

0,5

 

 

 

 

 

0110050

Mandarine [Clementină, tangerină, mineolă și alți hibrizi tangor (Citrus reticulata x sinensis)]

 

 

 

 

0,1  (*3)

 

 

 

 

 

0110990

Altele

 

 

 

 

0,5

 

 

 

 

 

0120000

(ii)

Fructe nucifere

0,05

0,05  (*3)

0,05  (*3)

0,05  (*3)

 

 

 

0,01  (*3)

0,05

0,5

0120010

Migdale

 

 

 

 

0,1  (*3)

 

 

 

 

 

0120020

Nuci de Brazilia

 

 

 

 

0,1  (*3)

 

 

 

 

 

0120030

Anacard

 

 

 

 

0,1  (*3)

 

 

 

 

 

0120040

Castane

 

 

 

 

0,1  (*3)

 

 

 

 

 

0120050

Nuci de cocos

 

 

 

 

0,1  (*3)

 

 

 

 

 

0120060

Alune (Alună turcească)

 

 

 

 

0,5

 

 

 

 

 

0120070

Nuci macadamia

 

 

 

 

0,1  (*3)

 

 

 

 

 

0120080

Nuci de Pecan

 

 

 

 

0,1  (*3)

 

 

 

 

 

0120090

Semințe de pin

 

 

 

 

0,1  (*3)

 

 

 

 

 

0120100

Fistic

 

 

 

 

0,1  (*3)

 

 

 

 

 

0120110

Nuci comune

 

 

 

 

0,5

 

 

 

 

 

0120990

Altele

 

 

 

 

0,1  (*3)

 

 

 

 

 

0130000

(iii)

Fructe sămânțoase

0,5

 

0,8

 

 

 

 

0,01  (*3)

0,5

1

0130010

Mere (Merișor)

 

0,1

 

0,3

0,1  (*3)

 

 

 

 

 

0130020

Pere (Pară nashi)

 

0,05  (*3)

 

0,3

0,1  (*3)

 

 

 

 

 

0130030

Gutui

 

0,05  (*3)

 

0,5

0,5

 

 

 

 

 

0130040

Moșmoni

 

0,05  (*3)

 

0,5

0,5

 

 

 

 

 

0130050

Moșmoni japonezi

 

0,05  (*3)

 

0,5

0,5

 

 

 

 

 

0130990

Altele

 

0,05  (*3)

 

0,5

0,5

 

 

 

 

 

0140000

(iv)

Fructe sâmburoase

1

0,05  (*3)

 

 

 

 

 

0,01  (*3)

 

3

0140010

Caise

 

 

0,5

0,3

0,5

 

 

 

0,01  (*3)

 

0140020

Cireșe (Cireșe dulci, vișine)

 

 

0,3

2

0,5

 

 

 

4

 

0140030

Piersici (Nectarine și hibrizi similari)

 

 

0,5

0,3

0,1  (*3)

 

 

 

2

 

0140040

Prune [Goldan, renglotă, corcodușă, porumbar, curmale roșii/curmale chinezești/jujube chinezești (Ziziphus zizyphus)]

 

 

0,5

0,3

0,5

 

 

 

1,5

 

0140990

Altele

 

 

0,1

0,1

0,5

 

 

 

0,01  (*3)

 

0150000

(v)

Bace și fructe mici

 

0,05  (*3)

 

 

 

 

 

 

 

 

0151000

(a)

Struguri de masă și de vin

1

 

3

 

 

 

 

2

0,01  (*3)

2

0151010

Struguri de masă

 

 

 

0,3

0,15

 

 

 

 

 

0151020

Struguri de vin

 

 

 

2

0,5

 

 

 

 

 

0152000

(b)

Căpșuni

1

 

0,4

1

0,5

 

 

0,01  (*3)

3

0,4

0153000

(c)

Fructe de rug

1

 

 

 

 

 

 

0,01  (*3)

0,01  (*3)

0,1  (*3)

0153010

Mure

 

 

1,5

1,5

0,5

 

 

 

 

 

0153020

Mure de câmp (Zmeură varietatea Logan, bace de Tay, mure galbene și alte specii hibride de Rubus)

 

 

0,1

1

0,5

 

 

 

 

 

0153030

Zmeură (Fructe de Rubus phoenicolasius, mure arctice/zmeură [Rubus arcticus), zmeură hibridă (hibrid de zmeură și mure arctice) (Rubus arcticus x Rubus idaeus)]

 

 

1,5

1,5

0,7

 

 

 

 

 

0153990

Altele

 

 

0,1

1

0,5

 

 

 

 

 

0154000

(d)

Alte bace și fructe mici

 

 

 

 

0,5

 

 

0,01  (*3)

 

 

0154010

Afine (Afine)

1,5

 

0,1

0,5

 

 

 

 

0,01  (*3)

0,1  (*3)

0154020

Merișoare [Afine roșii (V. vitis-idaea)]

1

 

0,1

0,5

 

 

 

 

0,01  (*3)

0,2

0154030

Coacăze (roșii, albe sau negre)

1

 

0,2

1

 

 

 

 

0,01  (*3)

0,1  (*3)

0154040

Agrișe (Inclusiv hibrizii încrucișați cu alte specii de Ribes)

1

 

0,1

0,5

 

 

 

 

0,01  (*3)

0,1  (*3)

0154050

Măceș

1

 

0,1

0,5

 

 

 

 

0,01  (*3)

0,1  (*3)

0154060

Dude (Arbatus)

1

 

0,1

0,5

 

 

 

 

0,01  (*3)

0,1  (*3)

0154070

Păducel spaniol (fructe de Actinidia arguta)

0,01  (*3)

 

0,8

0,5

 

 

 

 

0,4

0,1  (*3)

0154080

Boabe de soc (Scoruș negru, sorbus, crușin, păducel, scoruș de munte și alte bace ale arborilor)

1

 

0,1

0,5

 

 

 

 

0,01  (*3)

0,1  (*3)

0154990

Altele

1

 

0,1

0,5

 

 

 

 

0,01  (*3)

0,1  (*3)

0160000

(vi)

Fructe diverse

 

0,05  (*3)

 

 

 

 

 

0,01  (*3)

 

 

0161000

(a)

Cu coajă comestibilă

0,01  (*3)

 

 

0,05  (*3)

 

 

 

 

 

 

0161010

Curmale

 

 

0,1

 

0,1  (*3)

 

 

 

0,01  (*3)

0,1  (*3)

0161020

Smochine

 

 

0,1

 

0,1  (*3)

 

 

 

0,01  (*3)

0,1  (*3)

0161030

Măsline de masă

 

 

2

 

0,5

 

 

 

0,01  (*3)

4

0161040

Kumquat [Kumquat marumi, kumquat nagami, limequat (Citrus aurantifolia x Fortunella spp.)]

 

 

0,6

 

0,1  (*3)

 

 

 

0,01  (*3)

0,1  (*3)

0161050

Carambola (Bilimbi)

 

 

0,1

 

0,1  (*3)

 

 

 

0,01  (*3)

0,1  (*3)

0161060

Kaki

 

 

0,8

 

0,1  (*3)

 

 

 

0,4

0,1  (*3)

0161070

Prună de Java (Fruct de Eugenia javanica, fruct de Syzygium malaccensis, fruct de Syzygium jambos, cireașă de Brazilia, fruct de Eugenia uniflora/grumichama)

 

 

0,1

 

0,1  (*3)

 

 

 

0,01  (*3)

0,1  (*3)

0161990

Altele

 

 

0,1

 

0,1  (*3)

 

 

 

0,01  (*3)

0,1  (*3)

0162000

(b)

Cu coajă necomestibilă, mici

0,01  (*3)

 

0,1

0,05  (*3)

 

 

 

 

0,01  (*3)

 

0162010

Kiwi

 

 

 

 

0,6

 

 

 

 

0,3

0162020

Litchi (Pulasan, rambutan, Dimocarpus longan, mangustan, Lansium domesticum, salak)

 

 

 

 

0,1  (*3)

 

 

 

 

15

0162030

Fructele pasiunii

 

 

 

 

0,1  (*3)

 

 

 

 

0,1  (*3)

0162040

Smochine indiene (limba soacrei)

 

 

 

 

0,1  (*3)

 

 

 

 

0,1  (*3)

0162050

Chrysophyllum cainito

 

 

 

 

0,1  (*3)

 

 

 

 

0,1  (*3)

0162060

Plaqueminier (kaki de Virginia) (Sapote negre, sapote albe, sapote verzi, sapote galbene, sapote)

 

 

 

 

0,1  (*3)

 

 

 

 

0,1  (*3)

0162990

Altele

 

 

 

 

0,1  (*3)

 

 

 

 

0,1  (*3)

0163000

(c)

Cu coajă necomestibilă, mari

 

 

 

 

 

 

 

 

0,01  (*3)

 

0163010

Avocado

0,01  (*3)

 

0,1

0,2

0,1  (*3)

 

 

 

 

0,7

0163020

Banane (Banană pitică, banană pentru gătit, banană măr)

0,01  (*3)

 

0,1

0,05  (*3)

0,2

 

 

 

 

0,6

0163030

Mango

0,01  (*3)

 

0,1

0,05  (*3)

0,1  (*3)

 

 

 

 

0,3

0163040

Papaia

0,01  (*3)

 

0,2

0,05  (*3)

0,1  (*3)

 

 

 

 

0,4

0163050

Rodii

0,4

 

0,1

0,05  (*3)

0,1  (*3)

 

 

 

 

0,1  (*3)

0163060

Cherimoya [Custard apple, sugar apple, lama (Annona diversifolia) și alte fructe de anonacee de talie medie]

0,01  (*3)

 

0,1

0,05  (*3)

0,1  (*3)

 

 

 

 

0,1  (*3)

0163070

Guave [Pitaya roșie/fructul dragonului (Hylocereus undatus)]

0,01  (*3)

 

0,1

0,05  (*3)

0,1  (*3)

 

 

 

 

0,1  (*3)

0163080

Ananas

0,01  (*3)

 

0,1

0,05  (*3)

0,1  (*3)

 

 

 

 

0,3

0163090

Fructul arborelui de pâine (Fructul arborelui Jack)

0,01  (*3)

 

0,1

0,05  (*3)

0,1  (*3)

 

 

 

 

0,1  (*3)

0163100

Durian

0,01  (*3)

 

0,1

0,05  (*3)

0,1  (*3)

 

 

 

 

0,1  (*3)

0163110

Soursop

0,01  (*3)

 

0,1

0,05  (*3)

0,1  (*3)

 

 

 

 

0,1  (*3)

0163990

Altele

0,01  (*3)

 

0,1

0,05  (*3)

0,1  (*3)

 

 

 

 

0,1  (*3)

0200000

2.

LEGUME PROASPETE SAU CONGELATE

 

 

 

 

 

0,01  (*3)

 

 

 

 

0210000

(i)

Legume rădăcinoase și cu tuberculi

 

0,05  (*3)

 

 

 

 

 

0,01  (*3)

 

 

0211000

(a)

Cartofi

0,02

 

0,1

0,05

0,3

 

 

 

0,05

0,8

0212000

(b)

Legume rădăcinoase și cu tuberculi, tropicale

0,02

 

0,1

0,05  (*3)

0,1  (*3)

 

 

 

0,04

0,1  (*3)

0212010

Manioc (Tuberculi de Colocasia esculenta, taro, tannia)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0212020

Cartofi dulci

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0212030

Igname (Yam, jicama)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0212040

Arorut

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0212990

Altele

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0213000

(c)

Alte legume rădăcinoase și cu tuberculi, cu excepția sfeclei de zahăr

 

 

 

 

0,1  (*3)

 

 

 

 

0,1  (*3)

0213010

Sfecle

0,06

 

0,4

0,05  (*3)

 

 

 

 

0,6

 

0213020

Morcovi

0,08

 

0,4

0,05  (*3)

 

 

 

 

0,6

 

0213030

Țeline de rădăcină

0,06

 

2

0,1

 

 

 

 

0,6

 

0213040

Hrean (Rădăcini de angelică, rădăcini de leuștean, rădăcini de gențiană)

0,06

 

0,4

0,05  (*3)

 

 

 

 

0,6

 

0213050

Topinamburi (Stachys affinis)

0,06

 

0,4

0,05  (*3)

 

 

 

 

0,6

 

0213060

Păstârnac

0,06

 

0,4

0,05  (*3)

 

 

 

 

0,6

 

0213070

Pătrunjel pentru rădăcină

0,06

 

0,4

0,05  (*3)

 

 

 

 

0,6

 

0213080

Ridichi [Ridiche neagră, ridiche japoneză, ridiche și varietăți similare, ciufa (Cyperus esculentus)]

0,5

 

0,4

0,05  (*3)

 

 

 

 

3

 

0213090

Barba-caprei [Scorționeră, salsifi, brusture (Arctium lappa)]

0,06

 

0,4

0,05  (*3)

 

 

 

 

0,6

 

0213100

Gulie furajeră

0,06

 

0,4

0,05  (*3)

 

 

 

 

0,6

 

0213110

Napi

0,06

 

0,4

0,05  (*3)

 

 

 

 

0,6

 

0213990

Altele

0,06

 

0,4

0,05  (*3)

 

 

 

 

0,6

 

0220000

(ii)

Legume bulboase

0,01  (*3)

0,05  (*3)

 

0,05  (*3)

0,1  (*3)

 

 

 

 

 

0220010

Usturoi

 

 

0,5

 

 

 

 

0,01  (*3)

0,8

0,1  (*3)

0220020

Ceapă (Alți bulbi de ceapă, ceapă argintie)

 

 

0,5

 

 

 

 

0,1

0,8

0,4

0220030

Ceapă eșalotă

 

 

0,5

 

 

 

 

0,01  (*3)

0,8

0,4

0220040

Ceapă de primăvară și ceapă de tuns (Allium fistulosum) (Alte tipuri de ceapă verde și soiuri similare)

 

 

9

 

 

 

 

7

4

0,1  (*3)

0220990

Altele

 

 

0,5

 

 

 

 

0,01  (*3)

0,8

0,1  (*3)

0230000

(iii)

Legume fructoase

 

 

 

 

0,1  (*3)

 

 

 

 

 

0231000

(a)

Solanacee

 

0,05  (*3)

 

 

 

 

 

 

2

 

0231010

Tomate [Roșii cireșe, păpălău (Physalis spp.), goji tibetan, goji chinezesc (Lycium barbarum și L. chinense), tamarillo]

0,6

 

2

0,2

 

 

 

3

 

2

0231020

Ardei (Ardei iuți)

1

 

0,8

0,3

 

 

 

1

 

2

0231030

Vinete [Pepino, vânătă africană (S. macrocarpon)]

0,6

 

0,6

0,2

 

 

 

1

 

2

0231040

Bame

0,6

 

0,05  (*3)

0,2

 

 

 

0,01  (*3)

 

1

0231990

Altele

0,6

 

0,05  (*3)

0,2

 

 

 

0,01  (*3)

 

1

0232000

(b)

Cucurbitacee cu coaja comestibilă

0,3

0,05  (*3)

0,3

 

 

 

 

 

0,7

0,2

0232010

Castraveți

 

 

 

0,3

 

 

 

0,2

 

 

0232020

Cornișon

 

 

 

0,1

 

 

 

0,1

 

 

0232030

Dovlecei [Dovlecel (Cucurbita pepo var. melopepo f. clypeiformis), tigvă (Lagenaria siceraria), chayote, castravete țepos (Momordica charantia), dovleac șarpe, lufă cu muchii/teroi]

 

 

 

0,1

 

 

 

0,2

 

 

0232990

Altele

 

 

 

0,1

 

 

 

0,1

 

 

0233000

(c)

Cucurbitacee cu coajă necomestibilă

0,3

0,05  (*3)

0,2

0,05  (*3)

 

 

 

 

0,6

0,2

0233010

Pepeni galbeni (Kiwano)

 

 

 

 

 

 

 

0,5

 

 

0233020

Dovleci [Dovleac alb turcesc, bostan decorativ (soi târziu)]

 

 

 

 

 

 

 

0,3

 

 

0233030

Pepeni verzi

 

 

 

 

 

 

 

0,3

 

 

0233990

Altele

 

 

 

 

 

 

 

0,3

 

 

0234000

(d)

Porumb zaharat (Porumb mic)

0,2

0,07

0,05  (*3)

0,05  (*3)

 

 

 

0,01  (*3)

0,02

0,1  (*3)

0239000

(e)

Alte legume fructoase

0,2

0,05  (*3)

0,05  (*3)

0,05  (*3)

 

 

 

0,01  (*3)

0,01  (*3)

0,1  (*3)

0240000

(iv)

Legume din familia Brassicaceae

 

0,05  (*3)

 

0,05  (*3)

 

 

 

 

 

 

0241000

(a)

Varză cu inflorescență

 

 

 

 

0,1  (*3)

 

 

 

4

1

0241010

Broccoli (Broccoli calabrese, frunze de nap, broccoli chinezesc)

1

 

1

 

 

 

 

2

 

 

0241020

Conopidă

0,3

 

0,2

 

 

 

 

0,01  (*3)

 

 

0241990

Altele

0,3

 

0,05  (*3)

 

 

 

 

0,01  (*3)

 

 

0242000

(b)

Varză cu căpățână

 

 

0,2

 

 

 

 

 

 

 

0242010

Varză de Bruxelles

0,01  (*3)

 

 

 

0,5

 

 

0,01  (*3)

0,01  (*3)

0,3

0242020

Varză cu căpățână (Varză cu căpățână, varză roșie, varză creață de Milano, varză albă)

2

 

 

 

0,1  (*3)

 

 

3

4

2

0242990

Altele

0,01  (*3)

 

 

 

0,5

 

 

0,01  (*3)

0,01  (*3)

0,1  (*3)

0243000

(c)

Brasicacee cu frunze

20

 

2

 

 

 

 

25

0,01  (*3)

7

0243010

Varză chinezească [Muștar indian sau muștar chinezesc cu frunze de varză, pakchoï, pakchoï sub formă de rozetă/tai goo choi, choi sum (Brassica parachinensis), varză chinezească/petsai]

 

 

 

 

0,5

 

 

 

 

 

0243020

Kale [Varză creață fără căpățână, varză de iarnă, varză portugheză fără căpățână (Brassica olerácea var. acephala), varză portugheză (Brassica olerácea var. tronchuda), Brassica alba vulgaris]

 

 

 

 

0,1  (*3)

 

 

 

 

 

0243990

Altele

 

 

 

 

0,5

 

 

 

 

 

0244000

(d)

Gulii

0,01  (*3)

 

0,05  (*3)

 

0,1  (*3)

 

 

0,01  (*3)

0,01  (*3)

2

0250000

(v)

Legume cu frunze și plante aromatice

20

 

 

0,05  (*3)

 

 

 

 

 

 

0251000

(a)

Lăptuci și alte salate similare, inclusiv brasicacee

 

0,05  (*3)

 

 

 

 

 

25

 

7

0251010

Fetică (Fetică italiană)

 

 

0,05  (*3)

 

0,5

 

 

 

15

 

0251020

Salată (Salată cu căpățână, salată de foi, salată iceberg, marulă)

 

 

3

 

0,5

 

 

 

15

 

0251030

Scarolă (cicoare cu frunze întregi) [Cicoare sălbatică, cicoare cu frunze roșii, radicchio, cicoare creață de grădină, cicoare pentru păpuși (C. endivia var. crispum/C. intybus var. foliosum), frunze de păpădie]

 

 

0,05  (*3)

 

0,1  (*3)

 

 

 

0,01  (*3)

 

0251040

Creson (Germeni de fasole, germeni de lucernă)

 

 

0,05  (*3)

 

0,1  (*3)

 

 

 

15

 

0251050

Barbarea verna

 

 

0,05  (*3)

 

0,1  (*3)

 

 

 

15

 

0251060

Rucolă [Rucolă sălbatică (Diplotaxis spp.)]

 

 

2

 

0,1  (*3)

 

 

 

15

 

0251070

Muștar vânăt

 

 

0,05  (*3)

 

0,1  (*3)

 

 

 

15

 

0251080

Frunze și tulpini de brasicacee, inclusiv frunze de nap [Mizuna, frunze de mazăre și ridiche și alți lăstari tineri, inclusiv de brasicacee (produse recoltate până în stadiul de 8 frunze adevărate), frunze de gulie]

 

 

0,05  (*3)

 

0,1  (*3)

 

 

 

50

 

0251990

Altele

 

 

0,05  (*3)

 

0,1  (*3)

 

 

 

15

 

0252000

(b)

Spanac și similare (frunze)

 

0,05  (*3)

 

 

 

 

 

25

30

7

0252010

Spanac [Spanac de Noua Zeelandă, spanac amaranthus (pak-khom, tampara), frunze de taro, iasomie sălbatică (Cestrum latifolium)/bitawiri]

 

 

2

 

0,5

 

 

 

 

 

0252020

Iarbă-grasă [Montia perfoliata, iarbă-grasă de grădină, iarbă-grasă comună, măcriș, salicornie, săricica (Salsola soda)]

 

 

2

 

0,1  (*3)

 

 

 

 

 

0252030

Sfeclă pentru pețiol și frunze (Frunze de sfeclă)

 

 

0,2

 

0,1  (*3)

 

 

 

 

 

0252990

Altele

 

 

0,05  (*3)

 

0,1  (*3)

 

 

 

 

 

0253000

(c)

Frunze de viță-de-vie [Spanac de Malabar, frunze de banan, mimoză cățărătoare (Acacia pennata)]

 

0,05  (*3)

0,05  (*3)

 

0,1  (*3)

 

 

0,01  (*3)

0,01  (*3)

0,1  (*3)

0254000

(d)

Năsturel [Volbură (Convolvulaceae), volbură chinezească/volbură de apă (spanac chinezesc)/kangkung (Ipomea aquatica), trifoi de apă (Marsilea), mimoză de apă]

 

0,05  (*3)

0,5

 

0,1  (*3)

 

 

25

0,01  (*3)

7

0255000

(e)

Cicoare witloof

 

0,05  (*3)

0,08

 

0,1  (*3)

 

 

0,01  (*3)

0,01  (*3)

0,1  (*3)

0256000

(f)

Plante aromatice

 

4

 

 

0,1  (*3)

 

 

10

 

4

0256010

Asmățui

 

 

10

 

 

 

 

 

20

 

0256020

Arpagic

 

 

2

 

 

 

 

 

0,01  (*3)

 

0256030

Frunze de țelină [Frunze de fenicul, frunze de coriandru, frunze de mărar, frunze de chimen, leuștean, angelică, asmățui și alte apiacee, cilantro/romaniță puturoasă/coriandru lung/buruiană urât mirositoare (Eryngium foetidum)]

 

 

10

 

 

 

 

 

0,01  (*3)

 

0256040

Pătrunjel (Frunze de pătrunjel pentru rădăcină)

 

 

10

 

 

 

 

 

20

 

0256050

Salvie (Cimbru sălbatic, cimbru de grădină, frunze de Borago officinalis)

 

 

2

 

 

 

 

 

0,01  (*3)

 

0256060

Rozmarin

 

 

2

 

 

 

 

 

0,01  (*3)

 

0256070

Cimbru (Măghiran, oregano)

 

 

2

 

 

 

 

 

0,01  (*3)

 

0256080

Busuioc [Frunze de roiniță, mentă, mentă piperată, busuioc sfânt, busuioc dulce, busuioc păros, flori comestibile (floare de gălbenele și altele), buricul apei, frunze de betel sălbatic, frunze de curry]

 

 

2

 

 

 

 

 

0,01  (*3)

 

0256090

Frunze de dafin (Iarbă lămâioasă)

 

 

2

 

 

 

 

 

0,01  (*3)

 

0256100

Tarhon (Isop)

 

 

2

 

 

 

 

 

0,01  (*3)

 

0256990

Altele

 

 

2

 

 

 

 

 

0,01  (*3)

 

0260000

(vi)

Leguminoase (proaspete)

 

0,05  (*3)

 

 

 

 

 

0,01  (*3)

 

1,5

0260010

Fasole (păstăi) (Fasole verde, fasole spaniolă, fasole fideluță, fasoliță, boabe de guar, boabe de soia)

0,8

 

1

0,7

0,5

 

 

 

3

 

0260020

Fasole (boabe) [Bob mare, flageolet, mazăre-sabie (de Madagascar), fasole de Lima, fasoliță]

0,01  (*3)

 

1

0,4

2

 

 

 

0,4

 

0260030

Mazăre (păstăi) (Mazăre dulce)

0,01  (*3)

 

1

0,05  (*3)

0,1  (*3)

 

 

 

4

 

0260040

Mazăre (boabe) (Mazăre pentru consum, mazăre proaspătă, năut)

0,01  (*3)

 

1

0,05  (*3)

0,1  (*3)

 

 

 

0,3

 

0260050

Linte

0,01  (*3)

 

0,05  (*3)

0,05  (*3)

0,1  (*3)

 

 

 

0,01  (*3)

 

0260990

Altele

0,01  (*3)

 

0,05  (*3)

0,05  (*3)

0,1  (*3)

 

 

 

0,01  (*3)

 

0270000

(vii)

Legume cu tulpină (proaspete)

 

 

 

0,05  (*3)

 

 

 

 

 

 

0270010

Sparanghel

0,01  (*3)

5

0,05  (*3)

 

0,4

 

 

0,01  (*3)

0,01  (*3)

0,1  (*3)

0270020

Cardon (Pedunculi de Borago officinalis)

0,01  (*3)

0,05  (*3)

4

 

0,1  (*3)

 

 

0,01  (*3)

15

0,1  (*3)

0270030

Țelină

10

0,05  (*3)

5

 

0,1  (*3)

 

 

20

15

4

0270040

Fenicul

0,01  (*3)

0,05  (*3)

5

 

0,1  (*3)

 

 

0,01  (*3)

15

0,1  (*3)

0270050

Anghinare (Floare de banană)

2

0,05  (*3)

1

 

0,1  (*3)

 

 

0,01  (*3)

0,01  (*3)

1

0270060

Praz

0,01  (*3)

0,05  (*3)

0,5

 

0,1  (*3)

 

 

0,01  (*3)

3

0,1  (*3)

0270070

Rubarbă

0,01  (*3)

0,05  (*3)

0,3

 

0,1  (*3)

 

 

0,01  (*3)

15

0,1  (*3)

0270080

Lăstari de bambus

0,01  (*3)

0,05  (*3)

0,05  (*3)

 

0,1  (*3)

 

 

0,01  (*3)

0,01  (*3)

0,1  (*3)

0270090

Miez de palmier

0,01  (*3)

0,05  (*3)

0,05  (*3)

 

0,1  (*3)

 

 

0,01  (*3)

0,01  (*3)

0,1  (*3)

0270990

Altele

0,01  (*3)

0,05  (*3)

0,05  (*3)

 

0,1  (*3)

 

 

0,01  (*3)

0,01  (*3)

0,1  (*3)

0280000

(viii)

Ciuperci

0,01  (*3)

0,05  (*3)

0,05  (*3)

0,05  (*3)

0,1  (*3)

 

 

0,01  (*3)

0,01  (*3)

0,1  (*3)

0280010

Ciuperci de cultură [Ciupercă de gunoi/șampinion, burete negru de fag, shii-take, micelii de ciuperci (părți vegetative)]

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0280020

Ciuperci sălbatice (Gălbiori, trufe, zbârciogi, mânătarcă)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0280990

Altele

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0290000

(ix)

Alge

0,01  (*3)

0,05  (*3)

0,05  (*3)

0,05  (*3)

0,1  (*3)

 

 

0,01  (*3)

0,01  (*3)

0,1  (*3)

0300000

3.

LEGUME PĂSTĂI

0,01  (*3)

0,05  (*3)

 

0,05  (*3)

 

0,01  (*3)

 

0,01  (*3)

0,3

2

0300010

Fasole (Bob mare, fasole comună, fasole oloagă, mazăre-sabie, fasole de Lima, boabe, fasoliță)

 

 

0,05  (*3)

 

0,1  (*3)

 

 

 

 

 

0300020

Linte

 

 

0,05  (*3)

 

3

 

0,3

 

 

 

0300030

Mazăre (Năut, mazăre de câmp, latir)

 

 

0,1

 

3

 

 

 

 

 

0300040

Lupin

 

 

0,05  (*3)

 

3

 

 

 

 

 

0300990

Altele

 

 

0,05  (*3)

 

3

 

 

 

 

 

0400000

4.

SEMINȚE ȘI FRUCTE OLEAGINOASE

 

 

 

 

 

 

 

0,01  (*3)

 

 

0401000

(i)

Semințe oleaginoase

 

 

 

0,3

 

 

 

 

 

 

0401010

Semințe de in

0,01  (*3)

0,05  (*3)

0,2

 

1

0,01  (*3)

 

 

0,01  (*3)

0,1  (*3)

0401020

Arahide

0,01  (*3)

0,05  (*3)

0,05  (*3)

 

0,1  (*3)

0,05  (*3)

 

 

0,05

0,1  (*3)

0401030

Semințe de mac

0,01  (*3)

0,05  (*3)

0,05  (*3)

 

1

0,01  (*3)

 

 

0,01  (*3)

0,1  (*3)

0401040

Semințe de susan

0,01  (*3)

0,05  (*3)

0,05  (*3)

 

0,1  (*3)

0,01  (*3)

 

 

0,01  (*3)

0,1  (*3)

0401050

Semințe de floarea-soarelui

2

0,05  (*3)

0,05  (*3)

 

5

0,01  (*3)

0,08

 

1,5

0,1  (*3)

0401060

Semințe de rapiță (Rapiță sălbatică, navetă)

2

0,05  (*3)

0,5

 

5

0,05  (*3)

0,05  (*3)

 

0,5

0,1  (*3)

0401070

Soia

0,01  (*3)

10 (+)

0,05  (*3)

 

2

0,01  (*3)

3

 

0,3

4

0401080

Semințe de muștar

0,01  (*3)

0,05  (*3)

0,2

 

0,1  (*3)

0,01  (*3)

0,05  (*3)

 

0,01  (*3)

0,1  (*3)

0401090

Semințe de bumbac

0,3

0,05  (*3)

0,05  (*3)

 

5

0,01  (*3)

 

 

0,5

0,4

0401100

Semințe de dovleac (Alte semințe de cucurbitacee)

0,01  (*3)

0,05  (*3)

0,05  (*3)

 

0,1  (*3)

0,01  (*3)

 

 

0,01  (*3)

0,1  (*3)

0401110

Șofrănel

0,01  (*3)

0,05  (*3)

0,05  (*3)

 

0,1  (*3)

0,01  (*3)

 

 

0,01  (*3)

0,1  (*3)

0401120

Limba mielului [Iarba șarpelui purpurie/floarea canarilor (Echium plantagineum), Mărgeluș de câmp (Buglossoides arvensis)]

0,01  (*3)

0,05  (*3)

0,05  (*3)

 

0,1  (*3)

0,01  (*3)

 

 

0,01  (*3)

0,1  (*3)

0401130

Camelină

0,01  (*3)

0,05  (*3)

0,05  (*3)

 

0,1  (*3)

0,01  (*3)

 

 

0,01  (*3)

0,1  (*3)

0401140

Cânepă

0,01  (*3)

0,05  (*3)

0,05  (*3)

 

0,1  (*3)

0,01  (*3)

 

 

0,01  (*3)

0,1  (*3)

0401150

Ricin

0,01  (*3)

0,05  (*3)

0,05  (*3)

 

0,1  (*3)

0,01  (*3)

 

 

0,01  (*3)

0,1  (*3)

0401990

Altele

0,01  (*3)

0,05  (*3)

0,05  (*3)

 

0,1  (*3)

0,01  (*3)

 

 

0,01  (*3)

0,1  (*3)

0402000

(ii)

Fructe oleaginoase

0,01  (*3)

0,05  (*3)

 

0,05  (*3)

 

0,01  (*3)

 

 

0,01  (*3)

 

0402010

Măsline pentru ulei

 

 

2

 

0,5

 

 

 

 

4

0402020

Nuci de palmier

 

 

0,05  (*3)

 

0,1  (*3)

 

 

 

 

0,1  (*3)

0402030

Fructe de palmier pentru ulei

 

 

0,05  (*3)

 

0,1  (*3)

 

 

 

 

0,1  (*3)

0402040

Capoc

 

 

0,05  (*3)

 

0,1  (*3)

 

 

 

 

0,1  (*3)

0402990

Altele

 

 

0,05  (*3)

 

0,1  (*3)

 

 

 

 

0,1  (*3)

0500000

5.

CEREALE

 

 

 

0,05  (*3)

 

 

 

0,01  (*3)

 

0,1  (*3)

0500010

Orz

0,02

7

0,05  (*3)

 

0,1  (*3)

0,01  (*3)

 

 

0,2

 

0500020

Hrișcă (Amarant, quinoa)

0,02

0,3

0,05  (*3)

 

0,1  (*3)

0,01  (*3)

 

 

0,01  (*3)

 

0500030

Porumb

0,02

0,5

0,05  (*3)

 

0,5

0,01  (*3)

0,05  (*3)

 

0,01

 

0500040

Mei (Mei comun, teff, mei eleusin, meișor perlă)

0,02

0,3

0,05  (*3)

 

0,1  (*3)

0,01  (*3)

 

 

0,8

 

0500050

Ovăz

0,02

0,5

0,05  (*3)

 

0,1  (*3)

0,01  (*3)

 

 

0,2

 

0500060

Orez [Orez indian/sălbatic (Zizania aquatica)]

0,4

0,3

3

 

0,9

0,05  (*3)

 

 

0,01  (*3)

 

0500070

Secară

0,02

0,5

0,1

 

0,1  (*3)

0,01  (*3)

 

 

0,1

 

0500080

Sorg

0,02

4

0,05  (*3)

 

0,1  (*3)

0,01  (*3)

 

 

0,8

 

0500090

Grâu (Alac, triticale)

0,02

2

0,1

 

0,1  (*3)

0,05  (*3)

0,05  (*3)

 

0,1

 

0500990

Altele [Semințe de iarba canarilor (Phalaris canariensis)]

0,02

0,3

0,05  (*3)

 

0,1  (*3)

0,01  (*3)

 

 

0,01  (*3)

 

0600000

6.

CEAI, CAFEA, INFUZII ȘI CACAO

0,02  (*3)

 

 

0,1

0,1  (*3)

0,01  (*3)

 

0,02  (*3)

0,02  (*3)

0,1  (*3)

0610000

(i)

Ceai

 

0,05  (*3)

0,05  (*3)

 

 

 

 

 

 

 

0620000

(ii)

Boabe de cafea

 

0,05  (*3)

0,05  (*3)

 

 

 

 

 

 

 

0630000

(iii)

Infuzii (uscate)

 

 

20

 

 

 

 

 

 

 

0631000

(a)

Flori

 

40

 

 

 

 

 

 

 

 

0631010

Flori de mușețel

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0631020

Flori de hibiscus

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0631030

Petale de trandafir

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0631040

Flori de iasomie [Flori de soc (Sambucus nigra)]

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0631050

Tei pucios

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0631990

Altele

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0632000

(b)

Frunze

 

40

 

 

 

 

 

 

 

 

0632010

Frunze de căpșun

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0632020

Frunze de rooibos (Frunze de ginkgo)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0632030

Maté

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0632990

Altele

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0633000

(c)

Rădăcini

 

0,05  (*3)

 

 

 

 

 

 

 

 

0633010

Rădăcină de valeriană

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0633020

Rădăcină de ginseng

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0633990

Altele

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0639000

(d)

Alte infuzii

 

0,05  (*3)

 

 

 

 

 

 

 

 

0640000

(iv)

Boabe de cacao (fermentate sau uscate)

 

0,05  (*3)

0,05  (*3)

 

 

 

 

 

 

 

0650000

(v)

Roșcove

 

0,05  (*3)

0,05  (*3)

 

 

 

 

 

 

 

0700000

7.

HAMEI (uscat)

0,02  (*3)

0,05  (*3)

0,05  (*3)

10

0,1  (*3)

0,01  (*3)

 

90

0,02  (*3)

15

0800000

8.

CONDIMENTE

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0810000

(i)

Semințe

0,02  (*3)

0,05  (*3)

0,3

0,1

0,1  (*3)

0,01  (*3)

 

0,02  (*3)

0,02  (*3)

0,1  (*3)

0810010

Anason

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0810020

Chimen negru

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0810030

Semințe de țelină (Semințe de leuștean)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0810040

Semințe de coriandru

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0810050

Semințe de chimen

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0810060

Semințe de mărar

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0810070

Semințe de fenicul

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0810080

Schinduf

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0810090

Nucșoară

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0810990

Altele

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0820000

(ii)

Fructe și bace

0,02  (*3)

0,05  (*3)

0,3

0,1

0,1  (*3)

0,01  (*3)

 

0,02  (*3)

0,02  (*3)

0,1  (*3)

0820010

Piper de Jamaica

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0820020

Piper Sichuan (piper de anason, piper japonez)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0820030

Chimen

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0820040

Cardamom

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0820050

Fructe de ienupăr

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0820060

Piper, negru, verde și alb (Piper lung, piper roz)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0820070

Păstăi de vanilie

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0820080

Tamarin

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0820990

Altele

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0830000

(iii)

Scoarță

0,02  (*3)

0,05  (*3)

0,3

0,1

0,1  (*3)

0,01  (*3)

 

0,02  (*3)

0,02  (*3)

0,1  (*3)

0830010

Scorțișoară (Scorțișoară cassia)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0830990

Altele

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0840000

(iv)

Rădăcini sau rizomi

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0840010

Lemn-dulce

0,02  (*3)

0,05  (*3)

0,3

0,1

0,1  (*3)

0,01  (*3)

 

0,02  (*3)

0,02  (*3)

0,1  (*3)

0840020

Ghimbir

0,02  (*3)

0,05  (*3)

0,3

0,1

0,1  (*3)

0,01  (*3)

 

0,02  (*3)

0,02  (*3)

0,1  (*3)

0840030

Curcuma (șofran de India)

0,02  (*3)

0,05  (*3)

0,3

0,1

0,1  (*3)

0,01  (*3)

 

0,02  (*3)

0,02  (*3)

0,1  (*3)

0840040

Hrean

(+)

(+)

(+)

(+)

(+)

(+)

 

(+)

(+)

(+)

0840990

Altele

0,02  (*3)

0,05  (*3)

0,3

0,1

0,1  (*3)

0,01  (*3)

 

0,02  (*3)

0,02  (*3)

0,1  (*3)

0850000

(v)

Muguri

0,02  (*3)

0,05  (*3)

0,3

0,1

0,1  (*3)

0,01  (*3)

 

0,02  (*3)

0,02  (*3)

0,1  (*3)

0850010

Cuișoare

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0850020

Capere

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0850990

Altele

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0860000

(vi)

Stigmate de flori

0,02  (*3)

0,05  (*3)

0,3

0,1

0,1  (*3)

0,01  (*3)

 

0,02  (*3)

0,02  (*3)

0,1  (*3)

0860010

Șofran

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0860990

Altele

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0870000

(vii)

Tegumente accesorii

0,02  (*3)

0,05  (*3)

0,3

0,1

0,1  (*3)

0,01  (*3)

 

0,02  (*3)

0,02  (*3)

0,1  (*3)

0870010

Mirodenie din coaja uscată a nucșoarei

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0870990

Altele

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0900000

9.

PLANTE UTILIZATE ÎN PRODUCȚIA ZAHĂRULUI

 

 

 

0,05  (*3)

 

0,01  (*3)

 

0,01  (*3)

 

0,1  (*3)

0900010

Sfeclă de zahăr

0,02

0,05  (*3)

0,2

 

1,5

 

 

 

0,5

 

0900020

Trestie de zahăr

0,5

1

0,05  (*3)

 

0,1  (*3)

 

 

 

0,01  (*3)

 

0900030

Rădăcini de cicoare

0,02

0,05  (*3)

0,6

 

0,1  (*3)

 

 

 

0,01  (*3)

 

0900990

Altele

0,01  (*3)

0,05  (*3)

0,05  (*3)

 

0,1  (*3)

 

 

 

0,01  (*3)

 

1000000

10.

PRODUSE DE ORIGINE ANIMALĂ – ANIMALE TERESTRE

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1010000

(i)

Țesut

 

 

 

 

 

0,01  (*3)

0,05  (*3)

0,02  (*3)

0,01  (*3)

 

1011000

(a)

Porcine

 

 

 

0,01  (*3)

 

 

 

 

 

 

1011010

Mușchi

0,2

0,05  (*3)

0,05

 

0,1  (*3)

 

 

 

 

0,05

1011020

Grăsime

0,2

0,07

0,05

 

0,1  (*3)

 

 

 

 

0,01  (*3)

1011030

Ficat

0,2

0,7

0,2

 

3

 

 

 

 

0,7

1011040

Rinichi

0,2

0,7

0,2

 

3

 

 

 

 

0,7

1011050

Organe comestibile

0,2

0,7

0,2

 

3

 

 

 

 

0,7

1011990

Altele

0,01  (*3)

0,05  (*3)

0,1

 

0,1  (*3)

 

 

 

 

0,01  (*3)

1012000

(b)

Bovine

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1012010

Mușchi

0,2

0,5

0,05

0,01  (*3)

0,1  (*3)

 

 

 

 

0,05

1012020

Grăsime

0,2

0,07

0,05

0,02

0,1  (*3)

 

 

 

 

0,01  (*3)

1012030

Ficat

0,2

0,7

0,2

0,01  (*3)

3

 

 

 

 

0,7

1012040

Rinichi

0,2

0,7

0,2

0,01  (*3)

3

 

 

 

 

0,7

1012050

Organe comestibile

0,2

0,7

0,2

0,01  (*3)

3

 

 

 

 

0,7

1012990

Altele

0,01  (*3)

0,5

0,1

0,01  (*3)

0,1  (*3)

 

 

 

 

0,01  (*3)

1013000

(c)

Ovine

 

 

 

0,01  (*3)

 

 

 

 

 

 

1013010

Mușchi

0,2

0,05  (*3)

0,05

 

0,1  (*3)

 

 

 

 

0,05

1013020

Grăsime

0,2

0,07

0,05

 

0,1  (*3)

 

 

 

 

0,01  (*3)

1013030

Ficat

0,2

0,7

0,2

 

3

 

 

 

 

0,7

1013040

Rinichi

0,2

0,7

0,2

 

3

 

 

 

 

0,7

1013050

Organe comestibile

0,2

0,7

0,2

 

3

 

 

 

 

0,7

1013990

Altele

0,01  (*3)

0,05  (*3)

0,1

 

0,1  (*3)

 

 

 

 

0,01  (*3)

1014000

(d)

Caprine

 

 

 

0,01  (*3)

 

 

 

 

 

 

1014010

Mușchi

0,2

0,05  (*3)

0,05

 

0,1  (*3)

 

 

 

 

0,05

1014020

Grăsime

0,2

0,07

0,05

 

0,1  (*3)

 

 

 

 

0,01  (*3)

1014030

Ficat

0,2

0,7

0,2

 

3

 

 

 

 

0,7

1014040

Rinichi

0,2

0,7

0,2

 

3

 

 

 

 

0,7

1014050

Organe comestibile

0,2

0,7

0,2

 

3

 

 

 

 

0,7

1014990

Altele

0,01  (*3)

0,05  (*3)

0,1

 

0,1  (*3)

 

 

 

 

0,01  (*3)

1015000

(e)

Animale din specia cabaline, asini, catâri sau bardoi

 

 

 

0,01  (*3)

 

 

 

 

 

 

1015010

Mușchi

0,2

0,05  (*3)

0,05

 

0,1  (*3)

 

 

 

 

0,05

1015020

Grăsime

0,2

0,07

0,05

 

0,1  (*3)

 

 

 

 

0,01  (*3)

1015030

Ficat

0,2

0,7

0,2

 

3

 

 

 

 

0,7

1015040

Rinichi

0,2

0,7

0,2

 

3

 

 

 

 

0,7

1015050

Organe comestibile

0,2

0,7

0,2

 

3

 

 

 

 

0,7

1015990

Altele

0,01  (*3)

0,05  (*3)

0,1

 

0,1  (*3)

 

 

 

 

0,01  (*3)

1016000

(f)

Păsări de curte – pui, gâște, rațe, curci și bibilici –, struți, porumbei

0,01  (*3)

 

0,1

0,01  (*3)

 

 

 

 

 

0,01  (*3)

1016010

Mușchi

 

0,02

 

 

0,1  (*3)

 

 

 

 

 

1016020

Grăsime

 

0,04

 

 

0,1  (*3)

 

 

 

 

 

1016030

Ficat

 

0,07

 

 

0,2

 

 

 

 

 

1016040

Rinichi

 

0,07

 

 

1

 

 

 

 

 

1016050

Organe comestibile

 

0,07

 

 

0,1  (*3)

 

 

 

 

 

1016990

Altele

 

0,05  (*3)

 

 

0,1  (*3)

 

 

 

 

 

1017000

(g)

Alte animale de crescătorie (Iepure de casă, cangur, cervide)

 

 

 

0,01  (*3)

 

 

 

 

 

 

1017010

Mușchi

0,2

0,05  (*3)

0,1

 

0,1  (*3)

 

 

 

 

0,05

1017020

Grăsime

0,2

0,07

0,1

 

0,1  (*3)

 

 

 

 

0,01  (*3)

1017030

Ficat

0,2

0,7

0,2

 

3

 

 

 

 

0,7

1017040

Rinichi

0,2

0,7

0,2

 

3

 

 

 

 

0,7

1017050

Organe comestibile

0,2

0,7

0,2

 

3

 

 

 

 

0,7

1017990

Altele

0,01  (*3)

0,05  (*3)

0,1

 

0,1  (*3)

 

 

 

 

0,01  (*3)

1020000

(ii)

Lapte

0,05

 

0,005  (*3)

0,01  (*3)

0,1  (*3)

0,01  (*3)

0,01  (*3)

0,02  (*3)

0,01  (*3)

0,005  (*3)

1020010

Bovine

 

0,5

 

 

 

 

 

 

 

 

1020020

Ovine

 

0,2

 

 

 

 

 

 

 

 

1020030

Caprine

 

0,2

 

 

 

 

 

 

 

 

1020040

Cai

 

0,2

 

 

 

 

 

 

 

 

1020990

Altele

 

0,2

 

 

 

 

 

 

 

 

1030000

(iii)

Ouă de păsări

0,1

0,05  (*3)

0,05  (*3)

0,01  (*3)

0,1  (*3)

0,01  (*3)

0,01  (*3)

0,02  (*3)

0,01  (*3)

0,01  (*3)

1030010

Găină

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1030020

Rață

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1030030

Gâscă

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1030040

Prepeliță

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1030990

Altele

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1040000

(iv)

Miere (Lăptișor de matcă, polen, miere cu fagure)

0,05  (*3)

0,05  (*3)

0,05  (*3)

0,05  (*3)

0,1  (*3)

0,05  (*3)

0,05  (*3)

0,05  (*3)

0,05  (*3)

0,05  (*3)

1050000

(v)

Amfibieni și reptile (Pulpe de broască, crocodili)

0,01  (*3)

0,05  (*3)

0,05  (*3)

0,01  (*3)

0,1  (*3)

0,01  (*3)

0,01  (*3)

0,02  (*3)

0,01  (*3)

0,01  (*3)

1060000

(vi)

Melci

0,01  (*3)

0,05  (*3)

0,05  (*3)

0,01  (*3)

0,1  (*3)

0,01  (*3)

0,01  (*3)

0,02  (*3)

0,01  (*3)

0,01  (*3)

1070000

(vii)

Alte produse derivate din animale terestre (Vânat sălbatic)

0,01  (*3)

0,05  (*3)

0,05  (*3)

0,01  (*3)

0,1  (*3)

0,01  (*3)

0,01  (*3)

0,02  (*3)

0,01  (*3)

0,01  (*3)

(L)= Liposolubil

Clorantraniliprol (DPX E-2Y45) (L)

(+)

Limita maximă de reziduuri aplicabilă pentru hrean (Armoracia rusticana) din grupa condimente (cod 0840040 ) este cea stabilită pentru hrean (Armoracia rusticana) în categoria Legume, grupa legume rădăcinoase și cu tuberculi (cod 0213040 ) ținând cont de variațiile nivelului de reziduuri cauzate de transformare (uscare) în conformitate cu articolul 20 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005.

0840040

Hrean

Dicamba

(+)

Următoarea LMR se aplică în cazul boabelor de soia care tolerează dicamba: 0,4 mg/kg de acid 3,6-diclorosalicilic (DCSA) și conjugații săi, exprimați ca DCSA.

0401070

Boabe de soia

(+)

Limita maximă de reziduuri aplicabilă pentru hrean (Armoracia rusticana) din grupa condimente (cod 0840040 ) este cea stabilită pentru hrean (Armoracia rusticana) în categoria Legume, grupa legume rădăcinoase și cu tuberculi (cod 0213040 ) ținând cont de variațiile nivelului de reziduuri cauzate de transformare (uscare) în conformitate cu articolul 20 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005.

0840040

Hrean

Difenoconazol

(+)

Limita maximă de reziduuri aplicabilă pentru hrean (Armoracia rusticana) din grupa condimente (cod 0840040 ) este cea stabilită pentru hrean (Armoracia rusticana) în categoria Legume, grupa legume rădăcinoase și cu tuberculi (cod 0213040 ) ținând cont de variațiile nivelului de reziduuri cauzate de transformare (uscare) în conformitate cu articolul 20 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005.

0840040

Hrean

Fenpiroximat (L)

(+)

Limita maximă de reziduuri aplicabilă pentru hrean (Armoracia rusticana) din grupa condimente (cod 0840040 ) este cea stabilită pentru hrean (Armoracia rusticana) în categoria Legume, grupa legume rădăcinoase și cu tuberculi (cod 0213040 ) ținând cont de variațiile nivelului de reziduuri cauzate de transformare (uscare) în conformitate cu articolul 20 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005.

0840040

Hrean

Glufosinat de amoniu (sumă de glufosinat, sărurile sale, MPP și NAG, exprimată ca echivalenți de glufosinat)

(+)

Limita maximă de reziduuri aplicabilă pentru hrean (Armoracia rusticana) din grupa condimente (cod 0840040 ) este cea stabilită pentru hrean (Armoracia rusticana) în categoria Legume, grupa legume rădăcinoase și cu tuberculi (cod 0213040 ) ținând cont de variațiile nivelului de reziduuri cauzate de transformare (uscare) în conformitate cu articolul 20 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005.

0840040

Hrean

Imazapic

(+)

Limita maximă de reziduuri aplicabilă pentru hrean (Armoracia rusticana) din grupa condimente (cod 0840040 ) este cea stabilită pentru hrean (Armoracia rusticana) în categoria Legume, grupa legume rădăcinoase și cu tuberculi (cod 0213040 ) ținând cont de variațiile nivelului de reziduuri cauzate de transformare (uscare) în conformitate cu articolul 20 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005.

0840040

Hrean

Mandipropamid

(+)

Limita maximă de reziduuri aplicabilă pentru hrean (Armoracia rusticana) din grupa condimente (cod 0840040 ) este cea stabilită pentru hrean (Armoracia rusticana) în categoria Legume, grupa legume rădăcinoase și cu tuberculi (cod 0213040 ) ținând cont de variațiile nivelului de reziduuri cauzate de transformare (uscare) în conformitate cu articolul 20 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005.

0840040

Hrean

Pentiopirad

(+)

Limita maximă de reziduuri aplicabilă pentru hrean (Armoracia rusticana) din grupa condimente (cod 0840040 ) este cea stabilită pentru hrean (Armoracia rusticana) în categoria Legume, grupa legume rădăcinoase și cu tuberculi (cod 0213040 ) ținând cont de variațiile nivelului de reziduuri cauzate de transformare (uscare) în conformitate cu articolul 20 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005.

0840040

Hrean

Spirotetramat și cei 4 metaboliți ai săi BYI08330-enol, BYI08330-cetohidroxi, BYI08330-monohidroxi și BYI08330 enol-glucozidă, exprimați ca spirotetramat (R)

(R)= Definiția reziduurilor diferă pentru următoarele combinații pesticid-număr de cod:

Spirotetramat - cod 1000000 exceptând 1040000 : spirotetramat și metabolitul său BYI08330-enol exprimat ca spirotetramat

(+)

Limita maximă de reziduuri aplicabilă pentru hrean (Armoracia rusticana) din grupa condimente (cod 0840040 ) este cea stabilită pentru hrean (Armoracia rusticana) în categoria Legume, grupa legume rădăcinoase și cu tuberculi (cod 0213040 ) ținând cont de variațiile nivelului de reziduuri cauzate de transformare (uscare) în conformitate cu articolul 20 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005.

0840040

Hrean”

(b)

în partea A, se adaugă următoarea coloană referitoare la ciantraniliprol:

Reziduuri de pesticide și limite maxime de reziduuri (mg/kg)

Număr de cod

Grupe și example de produse individuale cărora li se aplică LMR (3)

Ciantraniliprol

(1)

(2)

(3)

0100000

1.

FRUCTE PROASPETE SAU CONGELATE, NUCI

 

0110000

(i)

Fructe citrice

 

0110010

Grepfrut [Pomelo (inclusiv «citricul gigant»), sweeties, tangelo (cu excepția mineolei), ugli și alți hibrizi]

 

0110020

Portocale (Bergamotă, portocală amară, chinote și alți hibrizi)

 

0110030

Lămâi [Chitră, lămâie, mâna lui Buddha (Citrus medica var. sarcodactylis)]

 

0110040

Lămâi verzi «lime»

 

0110050

Mandarine [Clementină, tangerină, mineolă și alți hibrizi tangor (Citrus reticulata x sinensis)]

 

0110990

Altele

 

0120000

(ii)

Fructe nucifere

 

0120010

Migdale

 

0120020

Nuci de Brazilia

 

0120030

Anacard

 

0120040

Castane

 

0120050

Nuci de cocos

 

0120060

Alune (Alună turcească)

 

0120070

Nuci macadamia

 

0120080

Nuci de Pecan

 

0120090

Semințe de pin

 

0120100

Fistic

 

0120110

Nuci comune

 

0120990

Altele

 

0130000

(iii)

Fructe sămânțoase

0,8

0130010

Mere (Merișor)

 

0130020

Pere (Pară nashi)

 

0130030

Gutui

 

0130040

Moșmoni

 

0130050

Moșmoni japonezi

 

0130990

Altele

 

0140000

(iv)

Fructe sâmburoase

 

0140010

Caise

 

0140020

Cireșe (Cireșe dulci, vișine)

6

0140030

Piersici (Nectarine și hibrizi similari)

1,5

0140040

Prune [Goldan, renglotă, corcodușă, porumbar, curmale roșii/curmale chinezești/jujube chinezești (Ziziphus zizyphus)]

0,5

0140990

Altele

 

0150000

(v)

Bace și fructe mici

 

0151000

(a)

Struguri de masă și de vin

 

0151010

Struguri de masă

 

0151020

Struguri de vin

 

0152000

(b)

Căpșuni

 

0153000

(c)

Fructe de rug

 

0153010

Mure

 

0153020

Mure de câmp (Zmeură varietatea Logan, bace de Tay, mure galbene și alte specii hibride de Rubus)

 

0153030

Zmeură (Fructe de Rubus phoenicolasius, mure arctice/zmeură [Rubus arcticus), zmeură hibridă (hibrid de zmeură și mure arctice) (Rubus arcticus x Rubus idaeus)]

 

0153990

Altele

 

0154000

(d)

Alte bace și fructe mici

 

0154010

Afine (Afine)

4

0154020

Merișoare [Afine roșii (V. vitis-idaea)]

 

0154030

Coacăze (roșii, albe sau negre)

4

0154040

Agrișe (Inclusiv hibrizii încrucișați cu alte specii de Ribes)

4

0154050

Măceș

4

0154060

Dude (Arbatus)

 

0154070

Păducel spaniol (fructe de Actinidia arguta)

0,8

0154080

Boabe de soc (Scoruș negru, sorbus, crușin, păducel, scoruș de munte și alte bace ale arborilor)

 

0154990

Altele

 

0160000

(vi)

Fructe diverse

 

0161000

(a)

Cu coajă comestibilă

 

0161010

Curmale

 

0161020

Smochine

 

0161030

Măsline de masă

 

0161040

Kumquat [Kumquat marumi, kumquat nagami, limequat (Citrus aurantifolia x Fortunella spp.)]

 

0161050

Carambola (Bilimbi)

 

0161060

Kaki

0,8

0161070

Prună de Java (Fruct de Eugenia javanica, fruct de Syzygium malaccensis, fruct de Syzygium jambos, cireașă de Brazilia, fruct de Eugenia uniflora/grumichama)

 

0161990

Altele

 

0162000

(b)

Cu coajă necomestibilă, mici

 

0162010

Kiwi

 

0162020

Litchi (Pulasan, rambutan, Dimocarpus longan, mangustan, Lansium domesticum, salak)

 

0162030

Fructele pasiunii

 

0162040

Smochine indiene (limba soacrei)

 

0162050

Chrysophyllum cainito

 

0162060

Plaqueminier (kaki de Virginia) (Sapote negre, sapote albe, sapote verzi, sapote galbene, sapote)

 

0162990

Altele

 

0163000

(c)

Cu coajă necomestibilă, mari

 

0163010

Avocado

 

0163020

Banane (Banană pitică, banană pentru gătit, banană măr)

 

0163030

Mango

 

0163040

Papaia

 

0163050

Rodii

 

0163060

Cherimoya [Custard apple, sugar apple, lama (Annona diversifolia) și alte fructe de anonacee de talie medie]

 

0163070

Guave [Pitaya roșie/fructul dragonului (Hylocereus undatus)]

 

0163080

Ananas

 

0163090

Fructul arborelui de pâine (Fructul arborelui Jack)

 

0163100

Durian

 

0163110

Soursop

 

0163990

Altele

 

0200000

2.

LEGUME PROASPETE SAU CONGELATE

 

0210000

(i)

Legume rădăcinoase și cu tuberculi

0,05

0211000

(a)

Cartofi

 

0212000

(b)

Legume rădăcinoase și cu tuberculi, tropicale

 

0212010

Manioc (Tuberculi de Colocasia esculenta, taro, tannia)

 

0212020

Cartofi dulci

 

0212030

Igname (Yam, jicama)

 

0212040

Arorut

 

0212990

Altele

 

0213000

(c)

Alte legume rădăcinoase și cu tuberculi, cu excepția sfeclei de zahăr

 

0213010

Sfecle

 

0213020

Morcovi

 

0213030

Țeline de rădăcină

 

0213040

Hrean (Rădăcini de angelică, rădăcini de leuștean, rădăcini de gențiană)

 

0213050

Topinamburi (Stachys affinis)

 

0213060

Păstârnac

 

0213070

Pătrunjel pentru rădăcină

 

0213080

Ridichi [Ridiche neagră, ridiche japoneză, ridiche și varietăți similare, ciufa (Cyperus esculentus)]

 

0213090

Barba-caprei [Scorționeră, salsifi, brusture (Arctium lappa)]

 

0213100

Gulie furajeră

 

0213110

Napi

 

0213990

Altele

 

0220000

(ii)

Legume bulboase

 

0220010

Usturoi

0,05

0220020

Ceapă (Alți bulbi de ceapă, ceapă argintie)

0,05

0220030

Ceapă eșalotă

0,05

0220040

Ceapă de primăvară și ceapă de tuns (Allium fistulosum) (Alte tipuri de ceapă verde și soiuri similare)

8

0220990

Altele

0,05

0230000

(iii)

Legume fructoase

 

0231000

(a)

Solanacee

 

0231010

Tomate [Roșii cireșe, păpălău (Physalis spp.), goji tibetan, goji chinezesc (Lycium barbarum și L. chinense), tamarillo]

 

0231020

Ardei (Ardei iuți)

 

0231030

Vinete [Pepino, vânătă africană (S. macrocarpon)]

 

0231040

Bame

 

0231990

Altele

 

0232000

(b)

Cucurbitacee cu coaja comestibilă

0,3

0232010

Castraveți

 

0232020

Cornișon

 

0232030

Dovlecei [Dovlecel (Cucurbita pepo var. melopepo f. clypeiformis), tigvă (Lagenaria siceraria), chayote, castravete țepos (Momordica charantia), dovleac șarpe, lufă cu muchii/teroi]

 

0232990

Altele

 

0233000

(c)

Cucurbitacee cu coajă necomestibilă

0,3

0233010

Pepeni galbeni (Kiwano)

 

0233020

Dovleci [Dovleac alb turcesc, bostan decorativ (soi târziu)]

 

0233030

Pepeni verzi

 

0233990

Altele

 

0234000

(d)

Porumb zaharat (Porumb mic)

 

0239000

(e)

Alte legume fructoase

 

0240000

(iv)

Legume din familia Brassicaceae

 

0241000

(a)

Varză cu inflorescență

2

0241010

Broccoli (Broccoli calabrese, frunze de nap, broccoli chinezesc)

 

0241020

Conopidă

 

0241990

Altele

 

0242000

(b)

Varză cu căpățână

2

0242010

Varză de Bruxelles

 

0242020

Varză cu căpățână (Varză cu căpățână, varză roșie, varză creață de Milano, varză albă)

 

0242990

Altele

 

0243000

(c)

Brasicacee cu frunze

 

0243010

Varză chinezească [Muștar indian sau muștar chinezesc cu frunze de varză, pakchoï, pakchoï sub formă de rozetă/tai goo choi, choi sum (Brassica parachinensis), varză chinezească/petsai]

 

0243020

Kale [Varză creață fără căpățână, varză de iarnă, varză portugheză fără căpățână (Brassica olerácea var. acephala), varză portugheză (Brassica olerácea var. tronchuda), Brassica alba vulgaris]

 

0243990

Altele

 

0244000

(d)

Gulii

2

0250000

(v)

Legume cu frunze și plante aromatice

 

0251000

(a)

Lăptuci și alte salate similare, inclusiv brasicacee

 

0251010

Fetică (Fetică italiană)

 

0251020

Salată (Salată cu căpățână, salată de foi, salată iceberg, marulă)

5

0251030

Scarolă (cicoare cu frunze întregi) [Cicoare sălbatică, cicoare cu frunze roșii, radicchio, cicoare creață de grădină, cicoare pentru păpuși (C. endivia var. crispum/C. intybus var. foliosum), frunze de păpădie]

 

0251040

Creson (Germeni de fasole, germeni de lucernă)

 

0251050

Barbarea verna

 

0251060

Rucolă [Rucolă sălbatică (Diplotaxis spp.)]

 

0251070

Muștar vânăt

 

0251080

Frunze și tulpini de brasicacee, inclusiv frunze de nap [Mizuna, frunze de mazăre și ridiche și alți lăstari tineri, inclusiv de brasicacee (produse recoltate până în stadiul de 8 frunze adevărate), frunze de gulie]

 

0251990

Altele

 

0252000

(b)

Spanac și similare (frunze)

 

0252010

Spanac [Spanac de Noua Zeelandă, spanac amaranthus (pak-khom, tampara), frunze de taro, iasomie sălbatică (Cestrum latifolium)/bitawiri]

 

0252020

Iarbă-grasă [Montia perfoliata, iarbă-grasă de grădină, iarbă-grasă comună, măcriș, salicornie, săricica (Salsola soda)]

 

0252030

Sfeclă pentru pețiol și frunze (Frunze de sfeclă)

 

0252990

Altele

 

0253000

(c)

Frunze de viță-de-vie [Spanac de Malabar, frunze de banan, mimoză cățărătoare (Acacia pennata)]

 

0254000

(d)

Năsturel [Volbură (Convolvulaceae), volbură chinezească/volbură de apă (spanac chinezesc)/kangkung (Ipomea aquatica), trifoi de apă (Marsilea), mimoză de apă]

 

0255000

(e)

Cicoare witloof

 

0256000

(f)

Plante aromatice

 

0256010

Asmățui

 

0256020

Arpagic

 

0256030

Frunze de țelină [Frunze de fenicul, frunze de coriandru, frunze de mărar, frunze de chimen, leuștean, angelică, asmățui și alte apiacee, cilantro/romaniță puturoasă/coriandru lung/buruiană urât mirositoare (Eryngium foetidum)]

 

0256040

Pătrunjel (Frunze de pătrunjel pentru rădăcină)

 

0256050

Salvie (Cimbru sălbatic, cimbru de grădină, frunze de Borago officinalis)

 

0256060

Rozmarin

 

0256070

Cimbru (Măghiran, oregano)

 

0256080

Busuioc [Frunze de roiniță, mentă, mentă piperată, busuioc sfânt, busuioc dulce, busuioc păros, flori comestibile (floare de gălbenele și altele), buricul apei, frunze de betel sălbatic, frunze de curry]

 

0256090

Frunze de dafin (Iarbă lămâioasă)

 

0256100

Tarhon (Isop)

 

0256990

Altele

 

0260000

(vi)

Leguminoase (proaspete)

 

0260010

Fasole (păstăi) (Fasole verde, fasole spaniolă, fasole fideluță, fasoliță, boabe de guar, boabe de soia)

 

0260020

Fasole (boabe) [Bob mare, flageolet, mazăre-sabie (de Madagascar), fasole de Lima, fasoliță]

 

0260030

Mazăre (păstăi) (Mazăre dulce)

 

0260040

Mazăre (boabe) (Mazăre pentru consum, mazăre proaspătă, năut)

 

0260050

Linte

 

0260990

Altele

 

0270000

(vii)

Legume cu tulpină (proaspete)

 

0270010

Sparanghel

 

0270020

Cardon (Pedunculi de Borago officinalis)

 

0270030

Țelină

15

0270040

Fenicul

 

0270050

Anghinare (Floare de banană)

 

0270060

Praz

 

0270070

Rubarbă

 

0270080

Lăstari de bambus

 

0270090

Miez de palmier

 

0270990

Altele

 

0280000

(viii)

Ciuperci

 

0280010

Ciuperci de cultură [Ciupercă de gunoi/șampinion, burete negru de fag, shii-take, micelii de ciuperci (părți vegetative)]

 

0280020

Ciuperci sălbatice (Gălbiori, trufe, zbârciogi, mânătarcă)

 

0280990

Altele

 

0290000

(ix)

Alge

 

0300000

3.

LEGUME PĂSTĂI

 

0300010

Fasole (Bob mare, fasole comună, fasole oloagă, mazăre-sabie, fasole de Lima, boabe, fasoliță)

 

0300020

Linte

 

0300030

Mazăre (Năut, mazăre de câmp, latir)

 

0300040

Lupin

 

0300990

Altele

 

0400000

4.

SEMINȚE ȘI FRUCTE OLEAGINOASE

 

0401000

(i)

Semințe oleaginoase

 

0401010

Semințe de in

 

0401020

Arahide

 

0401030

Semințe de mac

 

0401040

Semințe de susan

 

0401050

Semințe de floarea-soarelui

 

0401060

Semințe de rapiță (Rapiță sălbatică, navetă)

 

0401070

Soia

 

0401080

Semințe de muștar

 

0401090

Semințe de bumbac

 

0401100

Semințe de dovleac (Alte semințe de cucurbitacee)

 

0401110

Șofrănel

 

0401120

Limba mielului [Iarba șarpelui purpurie/floarea canarilor (Echium plantagineum), Mărgeluș de câmp (Buglossoides arvensis)]

 

0401130

Camelină

 

0401140

Cânepă

 

0401150

Ricin

 

0401990

Altele

 

0402000

(ii)

Fructe oleaginoase

 

0402010

Măsline pentru ulei

 

0402020

Nuci de palmier

 

0402030

Fructe de palmier pentru ulei

 

0402040

Capoc

 

0402990

Altele

 

0500000

5.

CEREALE

 

0500010

Orz

 

0500020

Hrișcă (Amarant, quinoa)

 

0500030

Porumb

 

0500040

Mei (Mei comun, teff, mei eleusin, meișor perlă)

 

0500050

Ovăz

 

0500060

Orez [Orez indian/sălbatic (Zizania aquatica)]

 

0500070

Secară

 

0500080

Sorg

 

0500090

Grâu (Alac, triticale)

 

0500990

Altele [Semințe de iarba canarilor (Phalaris canariensis)]

 

0600000

6.

CEAI, CAFEA, INFUZII ȘI CACAO

 

0610000

(i)

Ceai

 

0620000

(ii)

Boabe de cafea

0,03

0630000

(iii)

Infuzii (uscate)

 

0631000

(a)

Flori

 

0631010

Flori de mușețel

 

0631020

Flori de hibiscus

 

0631030

Petale de trandafir

 

0631040

Flori de iasomie [Flori de soc (Sambucus nigra)]

 

0631050

Tei pucios

 

0631990

Altele

 

0632000

(b)

Frunze

 

0632010

Frunze de căpșun

 

0632020

Frunze de rooibos (Frunze de ginkgo)

 

0632030

Maté

 

0632990

Altele

 

0633000

(c)

Rădăcini

 

0633010

Rădăcină de valeriană

 

0633020

Rădăcină de ginseng

 

0633990

Altele

 

0639000

(d)

Alte infuzii

 

0640000

(iv)

Boabe de cacao (fermentate sau uscate)

 

0650000

(v)

Roșcove

 

0700000

7.

HAMEI (uscat)

 

0800000

8.

CONDIMENTE

 

0810000

(i)

Semințe

 

0810010

Anason

 

0810020

Chimen negru

 

0810030

Semințe de țelină (Semințe de leuștean)

 

0810040

Semințe de coriandru

 

0810050

Semințe de chimen

 

0810060

Semințe de mărar

 

0810070

Semințe de fenicul

 

0810080

Schinduf

 

0810090

Nucșoară

 

0810990

Altele

 

0820000

(ii)

Fructe și bace

 

0820010

Piper de Jamaica

 

0820020

Piper Sichuan (piper de anason, piper japonez)

 

0820030

Chimen

 

0820040

Cardamom

 

0820050

Fructe de ienupăr

 

0820060

Piper, negru, verde și alb (Piper lung, piper roz)

 

0820070

Păstăi de vanilie

 

0820080

Tamarin

 

0820990

Altele

 

0830000

(iii)

Scoarță

 

0830010

Scorțișoară (Scorțișoară cassia)

 

0830990

Altele

 

0840000

(iv)

Rădăcini sau rizomi

 

0840010

Lemn-dulce

 

0840020

Ghimbir

 

0840030

Curcuma (șofran de India)

 

0840040

Hrean

 

0840990

Altele

 

0850000

(v)

Muguri

 

0850010

Cuișoare

 

0850020

Capere

 

0850990

Altele

 

0860000

(vi)

Stigmate de flori

 

0860010

Șofran

 

0860990

Altele

 

0870000

(vii)

Tegumente accesorii

 

0870010

Mirodenie din coaja uscată a nucșoarei

 

0870990

Altele

 

0900000

9.

PLANTE UTILIZATE ÎN PRODUCȚIA ZAHĂRULUI

 

0900010

Sfeclă de zahăr

0,05

0900020

Trestie de zahăr

 

0900030

Rădăcini de cicoare

0,05

0900990

Altele

 

1000000

10.

PRODUSE DE ORIGINE ANIMALĂ – ANIMALE TERESTRE

 

1010000

(i)

Țesut

 

1011000

(a)

Porcine

 

1011010

Mușchi

0,01

1011020

Grăsime

0,01

1011030

Ficat

0,05

1011040

Rinichi

0,05

1011050

Organe comestibile

0,05

1011990

Altele

0,01

1012000

(b)

Bovine

 

1012010

Mușchi

0,01

1012020

Grăsime

0,01

1012030

Ficat

0,05

1012040

Rinichi

0,05

1012050

Organe comestibile

0,05

1012990

Altele

0,01

1013000

(c)

Ovine

 

1013010

Mușchi

0,01

1013020

Grăsime

0,01

1013030

Ficat

0,05

1013040

Rinichi

0,05

1013050

Organe comestibile

0,05

1013990

Altele

0,01

1014000

(d)

Caprine

 

1014010

Mușchi

0,01

1014020

Grăsime

0,01

1014030

Ficat

0,05

1014040

Rinichi

0,05

1014050

Organe comestibile

0,05

1014990

Altele

0,01

1015000

(e)

Animale din specia cabaline, asini, catâri sau bardoi

 

1015010

Mușchi

0,01

1015020

Grăsime

0,01

1015030

Ficat

0,05

1015040

Rinichi

0,05

1015050

Organe comestibile

0,05

1015990

Altele

0,01

1016000

(f)

Păsări de curte – pui, gâște, rațe, curci și bibilici –, struți, porumbei

0,01

1016010

Mușchi

 

1016020

Grăsime

 

1016030

Ficat

 

1016040

Rinichi

 

1016050

Organe comestibile

 

1016990

Altele

 

1017000

(g)

Alte animale de crescătorie (Iepure de casă, cangur, cervide)

 

1017010

Mușchi

0,01

1017020

Grăsime

0,01

1017030

Ficat

0,05

1017040

Rinichi

0,05

1017050

Organe comestibile

0,05

1017990

Altele

0,01

1020000

(ii)

Lapte

0,02

1020010

Bovine

 

1020020

Ovine

 

1020030

Caprine

 

1020040

Cai

 

1020990

Altele

 

1030000

(iii)

Ouă de păsări

0,015

1030010

Găină

 

1030020

Rață

 

1030030

Gâscă

 

1030040

Prepeliță

 

1030990

Altele

 

1040000

(iv)

Miere (Lăptișor de matcă, polen, miere cu fagure)

0,05  (*4)

1050000

(v)

Amfibieni și reptile (Pulpe de broască, crocodili)

0,01

1060000

(vi)

Melci

0,01

1070000

(vii)

Alte produse derivate din animale terestre (Vânat sălbatic)

0,01

(c)

în partea B, coloana referitoare la propiconazol se înlocuiește cu următorul text:

Reziduuri de pesticide și limite maxime de reziduuri (mg/kg)

Număr de cod

Grupe și example de produse individuale cărora li se aplică LMR (4)

Propiconazol

(1)

(2)

(3)

0130040

Moșmoni

0,05  (*5)

0130050

Moșmoni japonezi

0,05  (*5)

0154050

Măceșe

0,05  (*5)

0154060

Dude (Arbatus)

0,05  (*5)

0154070

Păducel spaniol (fructe de Actinidia arguta)

0,05  (*5)

0154080

Boabe de soc (Scoruș negru, sorbus, crușin, păducel, scoruș de munte și alte bace ale arborilor)

0,05  (*5)

0161050

Carambola (Bilimbi)

0,05  (*5)

0161060

Kaki

0,05  (*5)

0161070

Prună de Java (Fruct de Eugenia javanica, fruct de Syzygium malaccensis, fruct de Syzygium jambos, cireașă de Brazilia, fruct de Eugenia uniflora/grumichama)

0,05  (*5)

0162040

Smochine indiene (limba soacrei)

0,05  (*5)

0162050

Chrysophyllum cainito

0,05  (*5)

0162060

Plaqueminier (kaki de Virginia) (Sapote negre, sapote albe, sapote verzi, sapote galbene, sapote)

0,05  (*5)

0163060

Cherimoya [Custard apple, sugar apple, lama (Annona diversifolia) și alte fructe de anonacee de talie medie]

0,05  (*5)

0163070

Guave [Pitaya roșie/fructul dragonului (Hylocereus undatus)]

0,05  (*5)

0163090

Fructul arborelui de pâine (Fructul arborelui Jack)

0,05  (*5)

0163100

Durian

0,05  (*5)

0163110

Soursop

0,05  (*5)

0212040

Arorut

0,05  (*5)

0251050

Barbarea verna

0,05  (*5)

0251070

Muștar vânăt

0,05  (*5)

0252020

Iarbă-grasă [Montia perfoliata, iarbă-grasă de grădină, iarbă-grasă comună, măcriș, salicornie, săricica (Salsola soda)]

0,05  (*5)

0253000

(c)

Frunze de viță-de-vie [Spanac de Malabar, frunze de banan, mimoză cățărătoare (Acacia pennata)]

0,05  (*5)

0256050

Salvie (Cimbru sălbatic, cimbru de grădină, frunze de Borago officinalis)

0,05  (*5)

0256060

Rozmarin

0,05  (*5)

0256070

Cimbru (Măghiran, oregano)

0,05  (*5)

0256080

Busuioc [Frunze de roiniță, mentă, mentă piperată, busuioc sfânt, busuioc dulce, busuioc păros, flori comestibile (floare de gălbenele și altele), buricul apei, frunze de betel sălbatic, frunze de curry)

0,05  (*5)

0256090

Frunze de dafin (Iarbă lămâioasă)

0,05  (*5)

0256100

Tarhon (Isop)

0,05  (*5)

0270080

Lăstari de bambus

0,05  (*5)

0270090

Miez de palmier

0,05  (*5)

0290000

(ix)

Alge

0,05  (*5)

0401110

Șofrănel

0,1  (*5)

0401120

Limba mielului [Iarba șarpelui purpurie/floarea canarilor (Echium plantagineum), Mărgeluș de câmp (Buglossoides arvensis)]

0,1  (*5)

0401130

Camelină

0,1  (*5)

0401150

Ricin

0,1  (*5)

0402020

Nuci de palmier

0,1  (*5)

0402030

Fructe de palmier pentru ulei

0,1  (*5)

0402040

Capoc

0,1  (*5)

0620000

(ii)

Boabe de cafea

0,1  (*5)

0630000

(iii)

Infuzii (uscate)

0,1  (*5)

0631000

(a)

Flori

0,1  (*5)

0631010

Flori de mușețel

0,1  (*5)

0631020

Flori de hibiscus

0,1  (*5)

0631030

Petale de trandafir

0,1  (*5)

0631040

Flori de iasomie [Flori de soc (Sambucus nigra)]

0,1  (*5)

0631050

Tei pucios

0,1  (*5)

0631990

Altele

0,1  (*5)

0632000

(b)

Frunze

0,1  (*5)

0632010

Frunze de căpșun

0,1  (*5)

0632020

Frunze de rooibos (Frunze de ginkgo)

0,1  (*5)

0632030

Maté

0,1  (*5)

0632990

Altele

0,1  (*5)

0633000

(c)

Rădăcini

0,1  (*5)

0633010

Rădăcină de valeriană

0,1  (*5)

0633020

Rădăcină de ginseng

0,1  (*5)

0633990

Altele

0,1  (*5)

0639000

(d)

Alte infuzii

0,1  (*5)

0640000

(iv)

Boabe de cacao (fermentate sau uscate)

0,1  (*5)

0650000

(v)

Roșcove

0,1  (*5)

0800000

8.

CONDIMENTE

 

0810000

(i)

Semințe

0,1  (*5)

0810010

Anason

0,1  (*5)

0810020

Chimen negru

0,1  (*5)

0810030

Semințe de țelină (Semințe de leuștean)

0,1  (*5)

0810040

Semințe de coriandru

0,1  (*5)

0810050

Semințe de chimen

0,1  (*5)

0810060

Semințe de mărar

0,1  (*5)

0810070

Semințe de fenicul

0,1  (*5)

0810080

Schinduf

0,1  (*5)

0810090

Nucșoară

0,1  (*5)

0810990

Altele

0,1  (*5)

0820000

(ii)

Fructe și bace

0,1  (*5)

0820010

Piper de Jamaica

0,1  (*5)

0820020

Piper Sichuan (piper de anason, piper japonez)

0,1  (*5)

0820030

Chimen

0,1  (*5)

0820040

Cardamom

0,1  (*5)

0820050

Fructe de ienupăr

0,1  (*5)

0820060

Piper, negru, verde și alb (Piper lung, piper roz)

0,1  (*5)

0820070

Păstăi de vanilie

0,1  (*5)

0820080

Tamarin

0,1  (*5)

0820990

Altele

0,1  (*5)

0830000

(iii)

Scoarță

0,1  (*5)

0830010

Scorțișoară (Scorțișoară cassia)

0,1  (*5)

0830990

Altele

0,1  (*5)

0840000

(iv)

Rădăcini sau rizomi

 

0840010

Lemn-dulce

0,1  (*5)

0840020

Ghimbir

0,1  (*5)

0840030

Curcuma (șofran de India)

0,1  (*5)

0840040

Hrean

(+)

0840990

Altele

0,1  (*5)

0850000

(v)

Muguri

0,1  (*5)

0850010

Cuișoare

0,1  (*5)

0850020

Capere

0,1  (*5)

0850990

Altele

0,1  (*5)

0860000

(vi)

Stigmate de flori

0,1  (*5)

0860010

Șofran

0,1  (*5)

0860990

Altele

0,1  (*5)

0870000

(vii)

Tegumente accesorii

0,1  (*5)

0870010

Mirodenie din coaja uscată a nucșoarei

0,1  (*5)

0870990

Altele

0,1  (*5)

0900000

9.

PLANTE UTILIZATE ÎN PRODUCȚIA ZAHĂRULUI

0,05  (*5)

0900010

Sfeclă de zahăr

0,05  (*5)

0900020

Trestie de zahăr

0,05  (*5)

0900030

Rădăcini de cicoare

0,05  (*5)

0900990

Altele

0,05  (*5)

1015000

(e)

Animale din specia cabaline, asini, catâri sau bardoi

0,01  (*5)

1015010

Mușchi

0,01  (*5)

1015020

Grăsime

0,01  (*5)

1015030

Ficat

0,01  (*5)

1015040

Rinichi

0,01  (*5)

1015050

Organe comestibile

0,01  (*5)

1015990

Altele

0,01  (*5)

1017000

(g)

Alte animale de crescătorie (Iepure de casă, cangur, cervide)

0,01  (*5)

1017010

Mușchi

0,01  (*5)

1017020

Grăsime

0,01  (*5)

1017030

Ficat

0,01  (*5)

1017040

Rinichi

0,01  (*5)

1017050

Organe comestibile

0,01  (*5)

1017990

Altele

0,01  (*5)

1030020

Rață

0,01  (*5)

1030030

Gâscă

0,01  (*5)

1030040

Prepeliță

0,01  (*5)

1030990

Altele

0,01  (*5)

1040000

(iv)

Miere (Lăptișor de matcă, polen, miere cu fagure)

0,05  (*5)

1050000

(v)

Amfibieni și reptile (Pulpe de broască, crocodili)

0,01  (*5)

1060000

(vi)

Melci

0,01  (*5)

1070000

(vii)

Alte produse derivate din animale terestre (Vânat sălbatic)

0,01  (*5)

Propiconazol

(+)

Limita maximă de reziduuri aplicabilă pentru hrean (Armoracia rusticana) din grupa condimente (cod 0840040 ) este cea stabilită pentru hrean (Armoracia rusticana) în categoria Legume, grupa legume rădăcinoase și cu tuberculi (cod 0213040 ) ținând cont de variațiile nivelului de reziduuri cauzate de transformare (uscare) în conformitate cu articolul 20 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005.

0840040

Hrean”


(1)  Pentru lista completă cu produse de origine vegetală și animală cărora li se aplică LMR, vă rugăm să consultați anexa I.

(*1)  Indică limita inferioară de cuantificare analitică

(*2)  Combinația pesticid-cod pentru care se aplică LMR stabilite în anexa III partea B.

(2)  Pentru lista completă cu produse de origine vegetală și animală cărora li se aplică LMR, vă rugăm să consultați anexa I.

(*3)  Indică limita inferioară de cuantificare analitică

(3)  Pentru lista completă cu produse de origine vegetală și animală cărora li se aplică LMR, vă rugăm să consultați anexa I.

(*4)  Indică limita inferioară de cuantificare analitică”

(4)  Pentru lista completă cu produse de origine vegetală și animală cărora li se aplică LMR, vă rugăm să consultați anexa I.

(*5)  Indică limita inferioară de cuantificare analitică