|
20.2.2015 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 47/10 |
REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2015/272 AL COMISIEI
din 19 februarie 2015
de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 612/2013 privind funcționarea registrului operatorilor economici și al antrepozitelor fiscale, statisticile conexe și raportarea în temeiul Regulamentului (UE) nr. 389/2012 al Consiliului privind cooperarea administrativă în domeniul accizelor
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (UE) nr. 389/2012 al Consiliului din 2 mai 2012 privind cooperarea administrativă în domeniul accizelor și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 2073/2004 (1), în special articolul 22,
întrucât:
|
(1) |
Ar trebui să se prevină ca destinatarii înregistrați și antrepozitarii autorizați să pretindă în mod fals că au fost autorizați în temeiul articolului 17 alineatul (2) din Directiva 2008/118/CE a Consiliului (2) să li se deplaseze produsele accizabile în regim suspensiv de accize către un loc de livrare directă. |
|
(2) |
Prin urmare, destinatarii înregistrați și antrepozitarii autorizați ar trebui să poată verifica, prin intermediul registrului central menționat la articolul 19 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 389/2012, dacă destinatarii înregistrați sau antrepozitarii autorizați au obținut o astfel de autorizație. |
|
(3) |
Prin urmare, Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 612/2013 al Comisiei (3) ar trebui modificat în consecință. |
|
(4) |
Este necesar să se prevadă o perioadă de timp suficientă pentru a permite Comisiei să pună în aplicare modificările registrului operatorilor economici și ale registrului antrepozitelor fiscale, registre menționate la articolul 19 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 389/2012. |
|
(5) |
Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru accize, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
La articolul 6 alineatul (3) litera (a) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 612/2013, se adaugă următorul punct (iv):
|
„(iv) |
informații privind codul pentru rolul operatorului care să indice dacă un antrepozitar autorizat sau un destinatar înregistrat este autorizat în temeiul articolului 17 alineatul (2) din Directiva 2008/118/CE să i se deplaseze produsele accizabile către un loc de livrare directă (grupul de date 2.3 prevăzut în tabelul 2 din anexa I).” |
Articolul 2
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Se aplică de la 1 martie 2015.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 19 februarie 2015.
Pentru Comisie
Președintele
Jean-Claude JUNCKER
(2) Directiva 2008/118/CE a Consiliului din 16 decembrie 2008 privind regimul general al accizelor și de abrogare a Directivei 92/12/CEE (JO L 9, 14.1.2009, p. 12).
(3) Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 612/2013 al Comisiei din 25 iunie 2013 privind funcționarea registrului operatorilor economici și al antrepozitelor fiscale, statisticile conexe și raportarea în temeiul Regulamentului (UE) nr. 389/2012 al Consiliului privind cooperarea administrativă în domeniul accizelor (JO L 173, 26.6.2013, p. 9).