7.2.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 31/7


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2015/184 AL COMISIEI

din 2 februarie 2015

privind clasificarea anumitor mărfuri în Nomenclatura combinată

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful vamal comun (1), în special articolul 9 alineatul (1) litera (a),

întrucât:

(1)

Pentru a asigura aplicarea uniformă a Nomenclaturii combinate anexate la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87, este necesar să se adopte măsuri privind clasificarea mărfurilor menționate în anexa la prezentul regulament.

(2)

Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 stabilește regulile generale pentru interpretarea Nomenclaturii combinate. Aceste reguli se aplică, de asemenea, oricăror alte nomenclaturi bazate integral sau parțial pe aceasta sau care îi adaugă acesteia subdiviziuni suplimentare și care sunt stabilite prin dispoziții specifice ale Uniunii, în vederea aplicării de măsuri tarifare sau de altă natură privind comerțul cu mărfuri.

(3)

În temeiul acestor reguli generale, mărfurile descrise în coloana 1 a tabelului din anexă ar trebui clasificate la codul NC indicat în coloana 2, pe baza motivelor care figurează în coloana 3 a tabelului menționat.

(4)

Este necesar să se prevadă posibilitatea invocării în continuare de către titular, pentru o anumită perioadă de timp, în conformitate cu articolul 12 alineatul (6) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului (2), a informațiilor tarifare obligatorii care sunt emise în legătură cu mărfurile vizate de prezentul regulament, dar care nu sunt conforme cu acesta. Perioada respectivă ar trebui să fie de trei luni.

(5)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului Codului vamal,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Mărfurile descrise în coloana 1 a tabelului din anexă se clasifică în Nomenclatura combinată la codul NC indicat în coloana 2 a tabelului menționat.

Articolul 2

Informațiile tarifare obligatorii care nu sunt conforme cu prezentul regulament pot fi în continuare invocate, în conformitate cu articolul 12 alineatul (6) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92, timp de trei luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament.

Articolul 3

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 2 februarie 2015.

Pentru Comisie,

pentru președinte

Heinz ZOUREK

Director general pentru impozitare și uniune vamală


(1)  JO L 256, 7.9.1987, p. 1.

(2)  Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului vamal comunitar (JO L 302, 19.10.1992, p. 1).


ANEXĂ

Descrierea mărfurilor

Clasificare

(Cod NC)

Motive

(1)

(2)

(3)

Dioxid de siliciu (denumit și „silicagel”) sub formă de granule transparente mici de 0,5-1,5 mm diametru, ambalat în săculețe de hârtie sau în capsule de plastic permeabile la vaporii de apă.

Dioxidul de siliciu absoarbe umezeala și este prezentat pentru a fi utilizat, de exemplu, la protejarea și la conservarea medicamentelor sau la păstrarea în stare uscată a mărfurilor în timpul transportului.

3824 90 96

Clasificarea se stabilește pe baza regulilor generale 1 și 6 de interpretare a Nomenclaturii combinate, precum și pe baza textelor codurilor NC 3824, 3824 90 și 3824 90 96.

Clasificarea la poziția 2811 este exclusă deoarece silicagelul, ambalat în săculețe de hârtie sau în capsule de plastic, este destinat mai degrabă unei utilizări specifice decât unei utilizări generale și, prin urmare, nu poate fi considerat un compus cu compoziție chimică definită, prezentat separat, de la capitolul 28.

În consecință, el trebuie clasificat la codul NC 3824 90 96, ca alte produse chimice nedenumite și necuprinse în altă parte.