7.2.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 31/1


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2015/181 AL COMISIEI

din 30 ianuarie 2015

privind clasificarea anumitor mărfuri în Nomenclatura combinată

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful vamal comun (1), în special articolul 9 alineatul (1) litera (a),

întrucât:

(1)

Pentru a asigura aplicarea uniformă a Nomenclaturii combinate anexate la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87, este necesar să se adopte măsuri privind clasificarea mărfurilor menționate în anexa la prezentul regulament.

(2)

Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 stabilește regulile generale pentru interpretarea Nomenclaturii combinate. Aceste reguli se aplică, de asemenea, oricăror alte nomenclaturi bazate integral sau parțial pe aceasta sau care îi adaugă acesteia subdiviziuni suplimentare și care sunt stabilite prin dispoziții specifice ale Uniunii, în vederea aplicării de măsuri tarifare sau de altă natură privind comerțul cu mărfuri.

(3)

În temeiul acestor reguli generale, mărfurile descrise în coloana 1 a tabelului din anexă ar trebui clasificate la codul NC indicat în coloana 2, pe baza motivelor care figurează în coloana 3 a tabelului menționat.

(4)

Este necesar să se prevadă posibilitatea invocării în continuare de către titular, pentru o anumită perioadă de timp, în conformitate cu articolul 12 alineatul (6) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului (2), a informațiilor tarifare obligatorii care sunt emise în legătură cu mărfurile vizate de prezentul regulament, dar care nu sunt conforme cu acesta. Perioada respectivă ar trebui să fie de trei luni.

(5)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului Codului vamal,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Mărfurile descrise în coloana 1 a tabelului din anexă se clasifică în Nomenclatura combinată la codul NC indicat în coloana 2 a tabelului menționat.

Articolul 2

Informațiile tarifare obligatorii care nu sunt conforme cu prezentul regulament pot fi în continuare invocate, în conformitate cu articolul 12 alineatul (6) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92, timp de trei luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament.

Articolul 3

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 30 ianuarie 2015.

Pentru Comisie,

pentru președinte

Heinz ZOUREK

Director general pentru impozitare și uniune vamală


(1)   JO L 256, 7.9.1987, p. 1.

(2)  Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului vamal comunitar (JO L 302, 19.10.1992, p. 1).


ANEXĂ

Descrierea mărfurilor

Clasificare

(Cod NC)

Motive

(1)

(2)

(3)

Un produs sub formă de pudră fină de culoare alb-gălbuie, ambalat în saci de 25 kg, obținut din uleiuri vegetale hidrogenate cu adaos de mono- și digliceride dintr-un ulei vegetal diferit. Adaosul de mono- și digliceride dintr-un ulei vegetal diferit constituie 10 % din greutate.

Produsul este prezentat pentru utilizarea ca emulsionant în industria alimentară.

Punctul de picurare este 58 °C, iar viscozitatea la 68 °C este de sub 1 Pa.s.

3404 90 00

Clasificarea se stabilește pe baza regulilor generale 1 și 6 de interpretare a Nomenclaturii combinate, a notei 5 la capitolul 34 și a textelor codurilor NC 3404 și 3404 90 00 .

Clasificarea la poziția 1516 este exclusă, deoarece sunt adăugate și alte ingrediente (10 % mono- și digliceride de acizi grași).

Clasificarea la poziția 1517 este de asemenea exclusă deoarece produsul are un caracter de ceară care nu intră în domeniul de aplicare al poziției 1517 .

Produsul este un produs organic obținut printr-un procedeu chimic, care are caracter de ceară și nu este solubil în apă (a se vedea nota 5 la capitolul 34) și care, de asemenea, îndeplinește criteriile unei ceri artificiale (a se vedea, de asemenea, Notele explicative la Sistemul armonizat aferente poziției 3404 , în special litera A).

În consecință, produsul trebuie clasificat la codul NC 3404 90 00 ca altă ceară artificială și ceară preparată.