27.1.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 20/4


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2015/109 AL CONSILIULUI

din 26 ianuarie 2015

de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 560/2005 de impunere a anumitor măsuri restrictive specifice îndreptate împotriva anumitor persoane și entități având în vedere situația din Côte d'Ivoire

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 560/2005 al Consiliului din 12 aprilie 2005 de impunere a anumitor măsuri restrictive specifice îndreptate împotriva anumitor persoane și entități având în vedere situația din Côte d'Ivoire (1), în special articolul 11a alineatul (1),

întrucât:

(1)

La 12 aprilie 2005, Consiliul a adoptat Regulamentul (CE) nr. 560/2005.

(2)

La 20 noiembrie 2014, Comitetul de sancțiuni, instituit în temeiul Rezoluției 1572 (2004) a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite cu privire la Côte d'Ivoire, a eliminat o persoană de pe lista cu persoanele care fac obiectul măsurilor prevăzute la punctele 9-12 din respectiva rezoluție.

(3)

Prin urmare, lista persoanelor care fac obiectul măsurilor restrictive prevăzute în anexa I la Regulamentul (CE) nr. 560/2005 ar trebui modificată în consecință,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 560/2005 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 26 ianuarie 2015.

Pentru Consiliu

Președintele

J. DŪKLAVS


(1)  JO L 95, 14.4.2005, p. 1.


ANEXĂ

Se elimină din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 560/2005 mențiunea referitoare la persoana următoare:

Alcide DJÉDJÉ