10.1.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 6/4


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2015/34 AL COMISIEI

din 9 ianuarie 2015

de stabilire a coeficientului de atribuire care trebuie aplicat în cazul cererilor de licențe de import pentru ulei de măsline depuse în perioada cuprinsă între 5 și 6 ianuarie 2015 în cadrul contingentului tarifar tunisian și de suspendare a eliberării licențelor de import pentru luna ianuarie 2015

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de instituire a unei organizări comune a piețelor produselor agricole și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 922/72, (CEE) nr. 234/79, (CE) nr. 1037/2001 și (CE) nr. 1234/2007 ale Consiliului (1), în special articolul 188,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1301/2006 al Comisiei din 31 august 2006 de stabilire a normelor comune pentru administrarea contingentelor tarifare de import pentru produsele agricole gestionate printr-un sistem de licențe de import (2), în special articolul 7 alineatul (2),

întrucât:

(1)

Articolul 3 alineatele (1) și (2) din Protocolul nr. 1 (3) la Acordul euro-mediteranean de stabilire a unei asocieri între Comunitatea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Republica Tunisiană, pe de altă parte (4), deschide un contingent tarifar, cu taxe vamale zero, pentru importul de ulei de măsline netratat care se încadrează la codurile NC 1509 10 10 și 1509 10 90, obținut în întregime în Tunisia și transportat din această țară direct în Uniunea Europeană, într-o limită prevăzută pentru fiecare an.

(2)

Articolul 2 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1918/2006 al Comisiei din 20 decembrie 2006 privind deschiderea și modul de gestionare a contingentelor tarifare pentru uleiul de măsline originar din Tunisia (5) prevede anumite limite cantitative lunare pentru eliberarea licențelor de import.

(3)

În conformitate cu articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1918/2006, autoritățile competente au primit cereri de acordare a licențelor de import pentru o cantitate totală care depășește limita prevăzută pentru luna februarie la articolul 2 alineatul (2) din regulamentul menționat.

(4)

În aceste condiții, Comisia trebuie să stabilească un coeficient de atribuire care să permită eliberarea licențelor proporțional cu cantitatea disponibilă.

(5)

Limita corespunzătoare lunii ianuarie fiind deja atinsă, nu se mai poate elibera nicio licență de import pentru luna în cauză,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Cererile de licențe de import depuse în perioada cuprinsă între 5 și 6 ianuarie 2015, în temeiul articolului 3 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1918/2006, fac obiectul unui coeficient de atribuire de 5,743660 %.

Eliberarea licențelor de import pentru cantitățile solicitate începând cu 7 ianuarie 2015 se suspendă pentru ianuarie 2015.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare la 10 ianuarie 2015.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 9 ianuarie 2015.

Pentru Comisie,

pentru președinte

Jerzy PLEWA

Director general pentru agricultură și dezvoltare rurală


(1)  JO L 347, 20.12.2013, p. 671.

(2)  JO L 238, 1.9.2006, p. 13.

(3)  JO L 97, 30.3.1998, p. 57.

(4)  JO L 97, 30.3.1998, p. 2.

(5)  JO L 365, 21.12.2006, p. 84.