13.6.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 148/32

(1)

Consiliul European, reunit în sesiune extraordinară la 23 aprilie 2015, a reamintit gravitatea situației din Mediterana și și-a exprimat hotărârea că Uniunea ar trebui să mobilizeze întreaga capacitate de care dispune pentru a preveni alte pierderi de vieți pe mare și pentru a aborda cauzele profunde ale urgenței umanitare. De asemenea, Consiliul European s-a angajat să instituie un prim proiect pilot voluntar privind relocarea pe teritoriul Uniunii, oferind locuri pentru persoanele care îndeplinesc condițiile de acordare a protecției (1).

(2)

În rezoluția sa din 29 aprilie 2015, Parlamentul European a invitat statele membre să aducă o contribuție mai însemnată la programele de relocare existente și a subliniat necesitatea de a asigura accesul sigur și legal la sistemul de azil al Uniunii (2).

(3)

În prezent, există un dezechilibru important între statele membre în ceea ce privește angajamentul de a reloca persoane. Numai cincisprezece state membre și trei state asociate au un program de relocare (un alt stat membru a anunțat lansarea unui program de relocare), trei state membre și un stat asociat au desfășurat acțiuni de relocare pe o bază ad-hoc, în timp ce celelalte nu întreprind niciun demers în vederea relocării.

(4)

În 2014 s-a înregistrat cel mai mare număr de solicitanți de azil în Uniune, și anume 626 000 de persoane, în Uniune fiind relocați 6 380 de resortisanți ai țărilor terțe care aveau nevoie de protecție internațională (3). În 2013, numărul de refugiați, solicitanți de azil și persoane strămutate intern la nivel mondial a depășit pentru prima dată, de la Al Doilea Război Mondial, 50 de milioane de persoane (4).

(5)

Concluziile Consiliului Justiție și Afaceri Interne din 10 octombrie 2014 au recunoscut că „[…] ținând seama de eforturile întreprinse de statele membre afectate de fluxurile migratorii, toate statele membre trebuie să își aducă contribuția la [relocare] într-un mod echitabil și echilibrat.” (5)

(6)

La 13 mai 2015, Comisia a prezentat o agendă europeană cuprinzătoare privind migrația (6), care, printre altele, definește un set de măsuri imediate, adaptate pentru a răspunde la tragedia umană din întreaga Mediterană.

(7)

Pentru a evita ca persoanele strămutate care au nevoie de protecție să fie nevoite să recurgă la rețelele infracționale de persoane care introduc ilegal migranți și de traficanți, Uniunea Europeană este invitată, în cadrul agendei, să își intensifice eforturile în materie de relocare. În consecință, Comisia prezintă această recomandare prin care propune un mecanism de relocare la nivelul UE care să ofere 20 000 de locuri pe baza unei chei de repartizare.

(8)

În cazul în care statele asociate decid să participe, cheia de repartizare și alocările pentru fiecare stat membru și stat asociat participant vor fi adaptate în consecință.

(9)

În lumina discuțiilor anterioare avute cu ocazia reuniunii speciale a Forumului privind relocarea și transferul din data de 25 noiembrie 2014, cheia de repartizare ar trebui să țină seama de: (a) mărimea populației (pondere 40 %); (b) PIB total (pondere 40 %); (c) numărul mediu al cererilor de azil spontane și numărul de refugiați relocați raportat la un milion de locuitori în perioada 2010-2014 (pondere 10 %); și (d) rata șomajului (pondere 10 %).

(10)

În intervalul de doi ani în care statele membre vor aplica acest mecanism, 20 000 de persoane ar trebui să fie admise în total în Uniune. Doar statele participante ar trebui să fie responsabile de găzduirea acestor persoane, în conformitate cu normele Uniunii și cu cele internaționale relevante. Acest demers vine în întâmpinarea apelului lansat de Înaltul Comisar al Națiunilor Unite pentru Refugiați (ICNUR), care a îndemnat țările europene ca prin programe de relocare sustenabile să își asume angajamente mai însemnate de primire a refugiaților, susținând campania condusă de Organizația Internațională pentru Migrație și cinci organizații neguvernamentale.

(11)

Pentru a identifica regiunile prioritare, ar trebui să se ia în considerare situația din vecinătate și actualele fluxuri de migrație, în special legătura cu programele regionale de dezvoltare și protecție din Orientul Mijlociu, Africa de Nord și Cornul Africii.

(12)

Ar trebui să se recurgă la experiența și expertiza ICNUR și a altor organisme relevante, inclusiv a Biroului European de Sprijin pentru Azil, pentru a beneficia de asistență în punerea în aplicare a mecanismului de relocare.

(13)

Ar trebui luate măsuri pentru a se evita circulația secundară a persoanelor relocate din statul în care au fost relocate în alte state membre și statele asociate participante.

(14)

Comisia intenționează să contribuie la mecanism, punând la dispoziție încă 50 de milioane EUR în anii 2015 și 2016 în temeiul Programului de relocare al Uniunii prevăzut la articolul 17 din Regulamentul (UE) nr. 516/2014 al Parlamentului European și al Consiliului (7). Pentru a optimiza utilizarea stimulentelor financiare, Comisia va ajusta, prin intermediul unui act delegat, sumele forfetare și prioritățile în materie de relocare prevăzute în programul menționat, în conformitate cu articolul 17 alineatele (4) și (10) din Regulamentul (UE) nr. 516/2014. În cazul în care statele asociate decid să participe la mecanismul de relocare, acestea nu ar putea beneficia de sume forfetare în temeiul Regulamentului (UE) nr. 516/2014 drept compensare pentru angajamentele lor,

1.

Comisia recomandă ca statele membre să asigure relocarea a 20 000 de persoane care au nevoie de protecție internațională pe baza condițiilor și a cheii de repartizare prevăzute în prezenta recomandare.

2.

„Relocare” înseamnă transferul unor persoane strămutate care au în mod clar nevoie de protecție internațională, la cererea Înaltului Comisar al Națiunilor Unite pentru Refugiați, dintr-o țară terță într-un stat membru, cu acordul acestuia din urmă, cu scopul de a asigura protecție împotriva returnării, de a le admite și de a le acorda dreptul de ședere și orice alte drepturi similare celor acordate unei persoane care beneficiază de protecție internațională.

3.

Mecanismul european de relocare ar trebui să acopere toate statele membre.

4.

Mecanismul ar trebui să constea într-un angajament european unic privind 20 000 de locuri de relocare pentru persoanele care urmează a fi relocate. Mecanismul ar trebui să se aplice timp de doi ani, de la data adoptării recomandării.

5.

Locurile de relocare care fac obiectul angajamentului global ar trebui alocate statelor membre în conformitate cu cheia de repartizare din anexă. În cazul în care statele asociate decid să participe la acest mecanism, cheia de repartizare urmează să fie adaptată în consecință.

6.

Din perspectiva relocării, printre regiunile prioritare ar trebui să se numere Africa de Nord, Orientul Mijlociu și Cornul Africii, acordându-se atenție în special țărilor în care se aplică programe regionale de dezvoltare și protecție.

7.

Statele membre și statele asociate participante ar trebui să răspundă în continuare de deciziile de admisie individuale, în urma controalelor medicale și de securitate adecvate, în timp ce Înaltul Comisar al Națiunilor Unite pentru Refugiați ar trebui să aibă responsabilitatea de a evalua, în regiunile prioritare, candidații în vederea relocării și de a prezenta propuneri de relocare statelor membre și statelor asociate participante.

8.

Atunci când o persoană relocată este admisă pe teritoriul unui stat membru sau al unui stat asociat participant, acel stat ar trebui să urmeze o procedură oficială pentru acordarea protecției internaționale, inclusiv să preleveze amprentele digitale cu celeritate și în conformitate cu legislația aplicabilă, în special Regulamentul (UE) nr. 603/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (8), Directiva 2011/95/UE a Parlamentului European și a Consiliului (9), Directiva 2005/85/CE a Consiliului (10), Directiva 2003/9/CE a Consiliului (11) și, cu începere de la 20 iulie 2015, Directivele 2013/32/UE (12) și 2013/33/UE (13) ale Parlamentului European și ale Consiliului.

9.

În urma acestei proceduri, în cazul în care un stat membru acordă protecție internațională sau națională unei persoane relocate, persoana respectivă ar trebui să beneficieze, în statul membru în care este relocată, de drepturile garantate beneficiarilor de protecție internațională în temeiul Directivei 2011/95/UE sau de drepturi similare garantate prin dreptul intern. În acest context, libera circulație în cadrul Uniunii ar trebui să facă obiectul acelorași condiții și restricții ca cele aplicabile altor resortisanți ai țărilor terțe care au reședința legală în statele membre. În cazul statelor asociate participante, ar trebui să se aplice legislația națională echivalentă.

10.

Candidații care urmează a fi relocați ar trebui să fie informați cu privire la drepturile și obligațiile lor în temeiul mecanismului de relocare, precum și al legislației relevante în materie de azil a Uniunii și a statelor membre, înainte de admiterea acestora pe teritoriul statelor membre sau al statelor asociate participante, în special cu privire la consecințele circulației ulterioare în cadrul Uniunii și/sau al statelor asociate participante și cu privire la faptul că aceștia beneficiază doar de drepturile aferente statutului de protecție internațională sau națională în statul în care au fost relocați.

11.

Persoanele relocate care intră pe teritoriul unui stat membru sau al unui stat asociat participant, altul decât statul de relocare, fără autorizare, fie în așteptarea finalizării procedurii de protecție internațională oficială, fie după obținerea protecției internaționale, ar trebui retrimise în statul de relocare, în temeiul normelor prevăzute de Regulamentul (UE) nr. 604/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (14) și de Directiva 2008/115/CE a Parlamentului European și a Consiliului (15).

12.

Ar trebui să se asigure implicarea practică a Biroului European de Sprijin pentru Azil în punerea în aplicare a mecanismului, în special pentru a oferi sprijin special statelor membre și statelor asociate participante, mai ales celor care nu au experiență în materie de relocare. Biroul European de Sprijin pentru Azil ar trebui să monitorizeze punerea în aplicare a mecanismului și să raporteze periodic cu privire la aplicarea acestuia.

13.

Statele membre ar trebui să aibă dreptul să primească o alocare financiară, proporțional cu numărul persoanelor relocate pe teritoriul lor, în conformitate cu sumele forfetare prevăzute la articolul 17 din Regulamentul (UE) nr. 516/2014, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul delegat (UE) nr. xxx/2015 al Comisiei (16).

14.

Prezenta recomandare se adresează statelor membre.