27.11.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 312/19


DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE (UE, Euratom) 2015/2187 A COMISIEI

din 25 noiembrie 2015

de modificare a Deciziei 2005/816/CE, Euratom de autorizare a Republicii Estonia să utilizeze anumite estimări aproximative la calcularea bazei resurselor proprii provenite din TVA

[notificată cu numărul C(2015) 8172]

(Numai textul în limba estonă este autentic)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice,

având în vedere Regulamentul (CEE, Euratom) nr. 1553/89 al Consiliului din 29 mai 1989 privind regimul unitar definitiv de colectare a resurselor proprii provenite din taxa pe valoarea adăugată (1), în special articolul 6 alineatul (3) a doua liniuță,

după consultarea Comitetului consultativ privind resursele proprii,

întrucât:

(1)

În temeiul articolului 382 din Directiva 2006/112/CE a Consiliului (2), Estonia poate continua să scutească, în conformitate cu condițiile aplicabile în statul membru respectiv la data aderării, transportul internațional de persoane, prevăzut în partea B punctul 10 din anexa X la directiva în cauză, atât timp cât aceeași scutire este aplicată în oricare dintre statele membre care făceau parte din Comunitate la 30 aprilie 2004; aceste operațiuni trebuie luate în considerare la stabilirea bazei resurselor proprii provenite din TVA.

(2)

Prin Decizia 2005/816/CE, Euratom a Comisiei (3), Estonia este autorizată să utilizeze estimări aproximative pentru operațiunile menționate în partea B punctul 10 din anexa X la Directiva 2006/112/CE.

(3)

În răspunsul său din 23 aprilie 2015 la scrisoarea din 14 februarie 2014 a Comisiei pe tema simplificării controalelor privind resursele proprii provenite din TVA (4), Estonia a solicitat autorizarea Comisiei pentru a utiliza un procent fix din baza intermediară pentru calcularea bazei resurselor proprii provenite din TVA în ceea ce privește operațiunile menționate în partea B punctul 10 din anexa X la Directiva 2006/112/CE pentru exercițiile financiare 2015-2020. Estonia a arătat că procentul istoric a rămas stabil în timp. Prin urmare, Estonia ar trebui să fie autorizată să calculeze baza resurselor proprii provenite din TVA prin utilizarea unui procent fix, în conformitate cu scrisoarea trimisă de Comisie.

(4)

Din motive de transparență și de securitate juridică, este oportun să se limiteze în timp aplicabilitatea acestei autorizări.

(5)

Prin urmare, este adecvat să se modifice în consecință Decizia 2005/816/CE, Euratom,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

În Decizia 2005/816/CE, Euratom se introduce următorul articol 1a:

„Articolul 1a

Prin derogare de la articolul 1 din prezenta decizie, în scopul calculării bazei resurselor proprii provenite din TVA pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2015 și 31 decembrie 2020, Republica Estonia este autorizată să utilizeze procentul de 0,23 % din baza intermediară în ceea ce privește operațiunile prevăzute în partea B punctul 10 (transportul de persoane) din anexa X la Directiva 2006/112/CE a Consiliului (5).

Articolul 2

Prezenta decizie se adresează Republicii Estonia.

Adoptată la Bruxelles, 25 noiembrie 2015.

Pentru Comisie

Kristalina GEORGIEVA

Vicepreședinte


(1)  JO L 155, 7.6.1989, p. 9.

(2)  Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (JO L 347, 11.12.2006, p. 1).

(3)  Decizia 2005/816/CE, Euratom a Comisiei din 21 noiembrie 2005 de autorizare a Republicii Estonia să utilizeze anumite estimări aproximative la calcularea bazei resurselor proprii provenite din TVA (JO L 305, 24.11.2005, p. 37).

(4)  Ares(2015) 370581.