14.11.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 298/14


DECIZIA (UE) 2015/2035 A CONSILIULUI

din 26 octombrie 2015

privind poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul Subcomitetului pentru comerț și dezvoltare durabilă și în cadrul Comitetului de asociere reunit în configurația comerț instituite prin Acordul de asociere între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Georgia, pe de altă parte, privind adoptarea regulamentului de procedură al Subcomitetului pentru comerț și dezvoltare durabilă, stabilirea listei de experți în domeniul comerțului și al dezvoltării durabile de către același subcomitet și stabilirea listei de arbitri de către Comitetul de asociere reunit în configurația comerț

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 207 alineatul (4) primul paragraf coroborat cu articolul 218 alineatul (9),

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

întrucât:

(1)

Articolul 431 din Acordul de asociere dintre Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Georgia, pe de altă parte (1), (denumit în continuare „acordul”) prevede aplicarea parțială și cu titlu provizoriu a acordului.

(2)

Articolul 3 din Decizia 2014/494/UE a Consiliului (2) stabilește părțile acordului care urmează să fie aplicate cu titlu provizoriu, incluzând dispozițiile privind instituirea și funcționarea Subcomitetului pentru comerț și dezvoltare durabilă și a Comitetului de asociere reunit în configurația comerț astfel cum este prevăzut la articolul 408 alineatul (4) din acord (denumit în continuare „Comitetul de asociere reunit în configurația comerț”), dispozițiile privind comerțul și dezvoltarea durabilă și cele privind soluționarea litigiilor.

(3)

În temeiul articolului 240 alineatul (3) din acord, Subcomitetul pentru comerț și dezvoltare durabilă urmează să își adopte regulamentul de procedură.

(4)

În temeiul articolului 243 alineatul (3) din acord, Subcomitetul pentru comerț și dezvoltare durabilă urmează să stabilească, în cadrul primei sale reuniuni, o listă de cel puțin 15 persoane care doresc și sunt în măsură să ocupe poziția de expert în cadrul procedurilor grupului privind comerțul și dezvoltarea durabilă.

(5)

În temeiul articolului 268 alineatul (1) din acord, Comitetul de asociere reunit în configurația comerț urmează să stabileascăo listă de cel puțin 15 persoane care doresc și sunt în măsură să ocupe poziția de arbitru în procedurile de soluționare a litigiilor în termen de șase luni de la începerea aplicării provizorii a acordului.

(6)

Prin urmare, este oportun să se stabilească poziția Uniunii în ceea ce privește regulamentul de procedură care urmează să fie adoptat de Subcomitetului pentru comerț și dezvoltare durabilă, lista de experți în comerțul și dezvoltarea durabilă care urmează să fie stabilită de subcomitetul menționat și lista de arbitri care urmează să fie stabilită de Comitetului de asociere reunit în configurația comerț,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

(1)   Poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul Subcomitetului pentru comerț și dezvoltare durabilă instituit prin articolul 240 din acord în ceea ce privește adoptarea regulamentului de procedură al subcomitetului menționat și stabilirea listei de experți în comerțul și dezvoltarea durabilă se bazează pe proiectele de decizie ale subcomitetului respectiv atașate la prezenta decizie.

(2)   Corecturile minore cu caracter tehnic aduse proiectelor de decizie pot fi acceptate de reprezentanții Uniunii în cadrul Subcomitetului pentru comerț și dezvoltare durabilă fără a fi necesară o altă decizie a Consiliului.

Articolul 2

(1)   Poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul Comitetului de asociere reunit în configurația comerț, în ceea ce privește stabilirea listei de arbitri se bazează pe proiectul de decizie al comitetului respectiv atașat la prezenta decizie.

(2)   Corecturile minore cu caracter tehnic aduse proiectului de decizie pot fi acceptate de reprezentanții Uniunii în cadrul Comitetului de asociere reunit în configurația comerț fără a fi necesară o altă decizie a Consiliului.

Articolul 3

Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

Adoptată la Bruxelles, 26 octombrie 2015.

Pentru Consiliu

Președintele

F. MOGHERINI


(1)  JO L 261, 30.8.2014, p. 4.

(2)  Decizia 2014/494/UE a Consiliului din 16 iunie 2014 privind semnarea, în numele Uniunii Europene, și aplicarea cu titlu provizoriu a Acordului de asociere dintre Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Georgia, pe de altă parte (JO L 261, 30.8.2014, p. 1).


PROIECT

DECIZIA NR. 1/2015 A SUBCOMITETULUI UE-GEORGIA PENTRU COMERȚ ȘI DEZVOLTARE DURABILĂ

din …

de adoptare a regulamentului său de procedură

SUBCOMITETUL UE-GEORGIA PENTRU COMERȚ ȘI DEZVOLTARE DURABILĂ,

având în vedere Acordul de asociere între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Georgia, pe de altă parte (1) (denumit în continuare „acordul”), în special articolul 240,

întrucât:

(1)

În conformitate cu articolul 431 din acord, anumite părți ale acestuia au fost aplicate cu titlu provizoriu de la 1 septembrie 2014.

(2)

În temeiul articolului 240 din acord, Subcomitetul pentru comerț și dezvoltare durabilă are sarcina de a supraveghea punerea în aplicare a capitolului 13 (Comerț și dezvoltare durabilă) din titlul IV (Comerț și aspecte legate de comerț) al acordului.

(3)

În temeiul articolului 240 alineatul (3) din acord, Subcomitetul pentru comerț și dezvoltare durabilă își adoptă regulamentul de procedură,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Se adoptă regulamentul de procedură al Subcomitetului pentru comerț și dezvoltare durabilă, astfel cum este prevăzut în anexă.

Articolul 2

Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

Adoptată la …,

Pentru Subcomitetul pentru comerț și dezvoltare durabilă

Președintele


(1)  JO L 261, 30.8.2014, p. 4.

ANEXĂ

Regulamentul de procedură al Subcomitetului UE-Georgia pentru comerț și dezvoltare durabilă

Articolul 1

Dispoziții generale

1.   Subcomitetul pentru comerț și dezvoltare durabilă, instituit în conformitate cu articolul 240 din Acordul de asociere între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Georgia, pe de altă parte (denumit în continuare „acordul”), asistă Comitetul de asociere reunit în configurația comerț, astfel cum se stabilește la articolul 408 alineatul (4) din acord (denumit în continuare „Comitetul de asociere reunit în configurația comerț”), în exercitarea funcțiilor sale.

2.   Subcomitetul pentru comerț și dezvoltare durabilă îndeplinește funcțiile prevăzute în capitolul 13 (Comerț și dezvoltare durabilă) din titlul IV (Comerț și aspecte legate de comerț) al acordului.

3.   Subcomitetul pentru comerț și dezvoltare durabilă este alcătuit din reprezentanți ai Comisiei Europene și ai Georgiei care dețin responsabilități în domeniul comerțului și al dezvoltării durabile.

4.   Un reprezentant al Comisiei Europene sau al Georgiei cu responsabilități în domeniul comerțului și al dezvoltării durabile exercită funcția de președinte al Subcomitetului pentru comerț și dezvoltare durabilă în conformitate cu articolul 2.

5.   Termenul „părțile” din prezentul regulament de procedură este definit în conformitate cu articolul 428 din acord.

Articolul 2

Dispoziții specifice

1.   Se aplică articolele 2-14 din Regulamentul de procedură al Comitetului de asociere UE-Georgia, cu excepția cazului în care se prevede altfel în prezentul regulament de procedură.

2.   Trimiterile la Consiliul de asociere se interpretează ca trimiteri la Comitetul de asociere reunit în configurația comerț. Trimiterile la Comitetul de asociere sau la Comitetul de asociere reunit în configurația comerț se interpretează ca trimiteri la Subcomitetul pentru comerț și dezvoltare durabilă.

Articolul 3

Reuniuni

Subcomitetul pentru comerț și dezvoltare durabilă se reunește ori de câte ori este necesar. Părțile depun eforturi pentru a se reuni o dată pe an.

Articolul 4

Modificarea Regulamentului de procedură

Prezentul regulament de procedură poate fi modificat printr-o decizie a Subcomitetului pentru comerț și dezvoltare durabilă, în conformitate cu articolul 240 din acord.


PROIECT

DECIZIA NR. 2/2015 A SUBCOMITETULUI UE-GEORGIA PENTRU COMERȚ ȘI DEZVOLTARE DURABILĂ

din …

de stabilire a listei de experți în domeniul comerțului și al dezvoltării durabile

SUBCOMITETUL UE-GEORGIA PENTRU COMERȚ ȘI DEZVOLTARE DURABILĂ,

având în vedere Acordul de asociere între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Georgia, pe de altă parte (1) (denumit în continuare „acordul”), în special articolul 243,

întrucât:

(1)

În conformitate cu articolul 431 din acord, anumite părți ale acestuia au fost aplicate cu titlu provizoriu de la 1 septembrie 2014.

(2)

În temeiul articolului 243 alineatul (3) din acord, Subcomitetul pentru comerț și dezvoltare durabilă are sarcina de a întocmi o listă cu cel puțin 15 persoane care doresc și sunt în măsură să ocupe poziția de experți în cadrul procedurilor grupului,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Lista de experți în domeniul comerțului și al dezvoltării durabile în sensul articolului 243 din acord se stabilește astfel cum se prevede în anexă.

Articolul 2

Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

Adoptată la …,

Pentru Subcomitetul pentru comerț și dezvoltare durabilă

Președintele


(1)  JO L 261, 30.8.2014, p. 4.

ANEXĂ

LISTA DE EXPERȚI ÎN DOMENIUL COMERȚULUI ȘI AL DEZVOLTĂRII DURABILE

I.

Experți propuși de Georgia

1.

Nata Sturua

2.

David Kikodze

3.

Marina Shvangiradze

4.

Ilia Osepashvili

5.

Roin Migriauli

II.

Experți propuși de UE

1.

Eddy Laurijssen

2.

Jorge Cardona

3.

Karin Lukas

4.

Hélène Ruiz Fabri

5.

Laurence Boisson De Chazournes

6.

Geert Van Calster

III.

Președinți

1.

Jill Murray (Australia)

2.

Janice Bellace (SUA)

3.

Ross Wilson (Noua Zeelandă)

4.

Arthur Appleton (SUA)

5.

Nathalie Bernasconi (Elveția)


PROIECT

DECIZIA NR. 3/2015 A COMITETULUI DE ASOCIERE UE-GEORGIA REUNIT ÎN CONFIGURAȚIA COMERȚ

din …

privind stabilirea listei de arbitri menționate la articolul 268 alineatul (1) din Acordul de asociere între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Georgia, pe de altă parte

COMITETUL DE ASOCIERE REUNIT ÎN CONFIGURAȚIA COMERȚ

având în vedere Acordul de asociere între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Georgia, pe de altă parte (1) (denumit în continuare „acordul”), în special articolul 268 alineatul (1),

întrucât:

(1)

În conformitate cu articolul 431 din acord, anumite părți ale acestuia au fost aplicate cu titlu provizoriu de la 1 septembrie 2014.

(2)

În temeiul articolului 408 alineatul (3) din acord, Comitetul de asociere are competența de a adopta decizii, astfel cum se prevede în acord.

(3)

În temeiul articolului 268 alineatul (1) din acord, Comitetul de asociere reunit în configurația comerț, așa cum este prevăzut în articolul 408 alineatul (4) din acord, are sarcina de a stabili o listă cu cel puțin 15 persoane care doresc și sunt în măsură să ocupe poziția de arbitru în procedurile de soluționare a litigiilor, în termen de șase luni de la începerea aplicării provizorii a acordului,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Lista de arbitri, în sensul articolului 268 alineatul (1) din acord, se stabilește astfel cum se prevede în anexă.

Articolul 2

Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

Adoptată la …,

Pentru Comitetul de asociere reunit în configurația comerț

Președintele


(1)  JO L 261, 30.8.2014, p. 4.

ANEXĂ

LISTA ARBITRILOR

I.

Arbitri propuși de Georgia

1.

Christian Häberli (Elveția)

2.

Donald McRae (Canada)

3.

John Adank (Noua Zeelandă)

4.

Ronald Saborio (Costa Rica)

5.

Thomas Cottier (Elveția)

II.

Arbitrii propuși de UE

1.

Claus–Dieter Ehlermann

2.

Giorgio Saccerdoti

3.

Jacques Bourgeois

4.

Pieter Jan Kuijper

5.

Ramon Torrent

III.

Președinți

1.

David Unterhalter (Africa de Sud)

2.

Merit Janow (SUA)

3.

Helge Seland (Norvegia)

4.

Leora Blumberg (Africa de Sud)

5.

William Davey (SUA)