30.10.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 284/184


DECIZIA DELEGATĂ (UE) 2015/1959 A COMISIEI

din 1 iulie 2015

privind sistemele aplicabile pentru evaluarea și verificarea constanței performanței produselor pentru instalațiile de epurare a apelor uzate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 305/2011 al Parlamentului European și al Consiliului

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 305/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 martie 2011 de stabilire a unor condiții armonizate pentru comercializarea produselor pentru construcții și de abrogare a Directivei 89/106/CEE a Consiliului (1), în special articolul 60 litera (h),

întrucât:

(1)

Procedura de atestare a conformității produselor pentru instalațiile de epurare a apelor uzate cu specificațiile tehnice aplicabile a fost stabilită în Decizia 97/464/CE a Comisiei (2).

(2)

Decizia 97/464/CE nu prevede criterii detaliate pentru alegerea sistemelor de evaluare și verificare a constanței performanței cu privire la comportamentul la foc al produselor pentru instalațiile de epurare a apelor uzate, mai precis a capacelor pentru guri de vizitare și a grătarelor pentru rigole.

(3)

Sistemele prevăzute în anexa V la Regulamentul (UE) nr. 305/2011 ar trebui alese într-o manieră mai adecvată pentru evaluarea performanței produselor pentru instalațiile de epurare a apelor uzate. Fabricanții ar trebui să aibă posibilitatea unui acces pe piața internă într-un mod mai eficient, ceea ce ar contribui la un nivel mai ridicat de competitivitate a industriei construcțiilor în ansamblul său.

(4)

Decizia 97/464/CE ar trebui să fie abrogată și înlocuită din motive de claritate și transparență,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Prezenta decizie se aplică produselor pentru instalațiile de epurare a apelor uzate prevăzute în anexa I.

Articolul 2

Produsele pentru instalațiile de epurare ale apelor uzate menționate la articolul 1 sunt supuse evaluării și verificării constanței performanței în ceea ce privește caracteristicile esențiale ale acestora în conformitate cu sistemele menționate în anexa II.

Articolul 3

Decizia 97/464/CE se abrogă.

Trimiterile la decizia abrogată se interpretează ca trimiteri la prezenta decizie.

Articolul 4

Prezenta decizie intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Adoptată la Bruxelles, 1 iulie 2015.

Pentru Comisie

Președintele

Jean-Claude JUNCKER


(1)   JO L 88, 4.4.2011, p. 5.

(2)  Decizia 97/464/CE a Comisiei din 27 iunie 1997 privind procedura de atestare a conformității produselor pentru construcții în temeiul articolului 20 alineatul (2) din Directiva 89/106/CEE a Consiliului în ceea ce privește produsele pentru instalațiile de epurare a apelor uzate (JO L 198, 25.7.1997, p. 33).


ANEXA I

PRODUSE VIZATE

Prezenta decizie se aplică următoarelor produse:

1.

dispozitive de curent invers: conductă de aerisire cu supapă de admisie a aerului;

2.

echipamente pentru stația de pompare a apei uzate și stații de ridicare a efluenților;

3.

echipamente și elemente pentru instalații de tratare a apelor uzate și instalația de tratare la fața locului;

4.

fose septice;

5.

canale de evacuare prefabricate;

6.

guri de vizitare și cămine de vizitare;

7.

trepte de fier, scări mobile și mână curentă pentru gurile de vizitare și căminele de vizitare;

8.

separatoare;

9.

capace pentru guri de vizitare și grătare pentru rigole.


ANEXA II

SISTEME DE EVALUARE ȘI VERIFICARE A CONSTANȚEI PERFORMANȚEI

Pentru produsele reglementate de prezenta decizie, ținând seama de caracteristicile lor esențiale, sistemele de evaluare și verificare a constanței performanței se aplică după cum urmează:

Tabelul 1

Pentru toate caracteristicile esențiale, cu excepția comportamentului la foc

Produse

Caracteristici esențiale

Sisteme aplicabile pentru evaluarea și verificarea constanței performanței prevăzute în anexa V la Regulamentul (UE) nr. 305/2011

Dispozitive de curent invers: conductă de aerisire cu supapă de admisie a aerului

Pentru toate caracteristicile esențiale, cu excepția comportamentului la foc

4

Echipamente pentru stația de pompare a apei uzate și stațiile de ridicare a efluenților

3

Echipamente și elemente pentru instalațiile de tratare a apelor uzate și instalația de tratare la fața locului

3

Fose septice

3

Canale de evacuare prefabricate

3

Guri de vizitare și cămine de vizitare

4

Trepte de fier, scări mobile și mână curentă pentru gurile de vizitare și căminele de vizitare

4

Separatoare

4

Capace pentru guri de vizitare și grătare pentru rigole

1


Tabelul 2

Numai pentru comportamentul la foc

Pentru toate produsele indicate în prima coloană din tabelul 1, sistemele de evaluare și verificare a constanței performanței sunt determinate pe baza subfamiliilor acestora, după cum urmează:


Subfamilii de produse

Sisteme aplicabile pentru evaluarea și verificarea constanței performanței prevăzute în anexa V la Regulamentul (UE) nr. 305/2011

Produse pentru care o etapă clar identificabilă a procesului de producție antrenează o îmbunătățire a performanței în ceea ce privește comportamentul la foc (de exemplu, prin adăugarea de agenți de ignifugare sau limitarea materialelor organice)

1

Produse pentru care există o bază juridică europeană aplicabilă pentru a clasifica comportamentul lor la foc fără testare

4

Produse care nu aparțin subfamiliilor indicate în rândurile 1 și 2

3