10.10.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 265/10


DECIZIA (PESC) 2015/1823 A COMITETULUI POLITIC ȘI DE SECURITATE

din 6 octombrie 2015

privind numirea comandantului forței UE pentru operația militară a Uniunii Europene în vederea unei contribuții la descurajarea, prevenirea și reprimarea actelor de piraterie și de jaf armat din largul coastelor Somaliei (Atalanta) și de abrogare a Deciziilor (PESC) 2015/607 și (PESC) 2015/1750 (ATALANTA/6/2015)

COMITETUL POLITIC ȘI DE SECURITATE,

având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 38,

având în vedere Acțiunea comună 2008/851/PESC a Consiliului din 10 noiembrie 2008 privind operația militară a Uniunii Europene în vederea unei contribuții la descurajarea, prevenirea și reprimarea actelor de piraterie și de jaf armat din largul coastelor Somaliei (1), în special articolul 6,

întrucât:

(1)

În temeiul articolului 6 alineatul (1) din Acțiunea comună 2008/851/PESC, Consiliul a autorizat Comitetul politic și de securitate (COPS) să adopte deciziile relevante privind numirea comandantului forței UE pentru operația militară a Uniunii Europene în vederea unei contribuții la descurajarea, prevenirea și reprimarea actelor de piraterie și de jaf armat din largul coastelor Somaliei (denumit în continuare „comandantul forței UE”).

(2)

La 15 aprilie 2015, COPS a adoptat Decizia (PESC) 2015/607 (2) de numire a căpitanului (de marină) Alfonso GÓMEZ FERNÁNDEZ DE CÓRDOBA în calitate de comandant al forței UE.

(3)

Comandantul operației UE a recomandat numirea contraamiralului Stefano BARBIERI în calitate de nou comandant al forței UE, ca succesor al căpitanului (de marină) Alfonso GÓMEZ FERNÁNDEZ DE CÓRDOBA.

(4)

Comitetul militar al UE sprijină recomandarea menționată.

(5)

La 29 septembrie 2015, COPS a adoptat Decizia (PESC) 2015/1750 (3) de numire a contraamiralului Stefano BARBIERI în calitate de comandant al forței UE începând cu 6 octombrie 2015.

(6)

Data numirii ar trebui modificată.

(7)

Prin urmare, Deciziile (PESC) 2015/607 și (PESC) 2015/1750 ar trebui abrogate.

(8)

În conformitate cu articolul 5 din Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Danemarca nu participă la elaborarea și la punerea în aplicare a deciziilor și a acțiunilor Uniunii care au implicații în domeniul apărării,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Contraamiralul Stefano BARBIERI este numit comandant al forței UE pentru operația militară a Uniunii Europene în vederea unei contribuții la descurajarea, prevenirea și reprimarea actelor de piraterie și de jaf armat din largul coastelor Somaliei (Atalanta) începând cu 8 octombrie 2015.

Articolul 2

Deciziile (PESC) 2015/607 și (PESC) 2015/1750 se abrogă.

Articolul 3

Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

Adoptată la Bruxelles, 6 octombrie 2015.

Pentru Comitetul politic și de securitate

Președintele

W. STEVENS


(1)  JO L 301, 12.11.2008, p. 33.

(2)  Decizia (PESC) 2015/607 a Comitetului politic și de securitate din 15 aprilie 2015 privind numirea comandantului forței UE pentru operația militară a Uniunii Europene în vederea unei contribuții la descurajarea, prevenirea și reprimarea actelor de piraterie și de jaf armat din largul coastelor Somaliei (Atalanta) și de abrogare a Deciziei (PESC) 2015/102 (Atalanta/3/2015) (JO L 100, 17.4.2015, p. 79).

(3)  Decizia (PESC) 2015/1750 a Comitetului politic și de securitate din 29 septembrie 2015 privind numirea comandantului forței UE pentru operația militară a Uniunii Europene în vederea unei contribuții la descurajarea, prevenirea și reprimarea actelor de piraterie și de jaf armat din largul coastelor Somaliei (Atalanta) și de abrogare a Deciziei (PESC) 2015/607 (ATALANTA/5/2015) (JO L 256, 1.10.2015, p. 13).