8.4.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 92/107


DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2015/557 A COMISIEI

din 31 martie 2015

de modificare a anexei I la Decizia 2004/211/CE în ceea ce privește rubrica referitoare la China din lista țărilor terțe și a părților acestora din care sunt autorizate importuri în Uniune de ecvidee vii și de material seminal, de ovule și de embrioni din specia ecvină

[notificată cu numărul C(2015) 2070]

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Directiva 92/65/CEE a Consiliului din 13 iulie 1992 de definire a cerințele de sănătate animală care reglementează schimburile și importurile în Comunitate de animale, material seminal, ovule și embrioni care nu se supun, în ceea ce privește cerințele de sănătate animală, reglementărilor comunitare speciale prevăzute în anexa A punctul la Directiva 90/425/CEE (1), în special articolul 17 alineatul (3) litera (a),

având în vedere Directiva 2009/156/CE a Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind condițiile de sănătate animală care reglementează circulația și importul de ecvidee provenind din țări terțe (2), în special articolul 12 alineatele (1) și (4) și articolul 19 teza introductivă și literele (a) și (b),

întrucât:

(1)

Directiva 92/65/CEE stabilește condițiile aplicabile importurilor în Uniune, printre altele, de material seminal, ovule și embrioni din specia ecvină. Respectivele condiții trebuie să fie cel puțin echivalente celor aplicate pentru comerțul între statele membre.

(2)

Directiva 2009/156/CE stabilește condițiile de sănătate animală pentru importul în Uniune de ecvidee vii. Aceasta prevede că importurile de ecvidee în Uniune sunt autorizate numai din țările terțe care îndeplinesc anumite cerințe de sănătate animală.

(3)

Decizia 2004/211/CE (3) a Comisiei stabilește o listă a țărilor terțe sau a părților acestora, în cazul în care se aplică regionalizarea, din care statele membre autorizează importurile de ecvidee și de material seminal, de ovule și de embrioni din specia ecvină și precizează celelalte condiții care se aplică acestor importuri. Lista respectivă figurează în anexa I la Decizia 2004/211/CE.

(4)

În vederea găzduirii, în perioada 8-10 mai 2015, a unui eveniment ecvestru în cadrul turneului Global Champions Tour, desfășurat sub auspiciile Fédération Equestre Internationale (FEI), autoritățile competente din China au solicitat recunoașterea unei zone indemne de boli ale ecvideelor în zona metropolitană Shanghai, accesibilă direct de la aeroportul internațional din apropiere. Având în vedere caracterul temporar al instalațiilor construite în acest scop în zona de parcare din cadrul EXPO 2010, este oportun să se prevadă doar o aprobare temporară a zonei respective.

(5)

Ținând seama de informațiile și garanțiile oferite de autoritățile chineze și pentru a permite, pentru o perioadă limitată, reintroducerea dintr-o parte a teritoriului Chinei a cailor înregistrați după exportul temporar, în conformitate cu cerințele Deciziei 93/195/CEE a Comisiei (4), Comisia a adoptat Decizia de punere în aplicare 2014/127/UE a Comisiei (5), în temeiul căreia regiunea CN-2 din China a fost aprobată temporar.

(6)

Având în vedere că evenimentul ecvestru va fi repetat în 2015, în aceleași condiții de sănătate animală și de carantină ca cele care erau aplicabile în 2014, este necesar să se adapteze, pentru regiunea CN-2, data care figurează în coloana 15 a tabelului din anexa I la Decizia 2004/211/CE.

(7)

Prin urmare, Decizia 2004/211/CE ar trebui modificată în consecință.

(8)

Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt în conformitate cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

În coloana 15 a liniei corespunzătoare regiunii CN-2 din China din tabelul care figurează în anexa I la Decizia 2004/211/CE, mențiunea „Valabil de la 30 mai la 30 iunie 2014” se înlocuiește cu mențiunea: „Valabil de la 25 aprilie la 25 mai 2015”.

Articolul 2

Prezenta decizie se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 31 martie 2015.

Pentru Comisie

Vytenis ANDRIUKAITIS

Membru al Comisiei


(1)  JO L 268, 14.9.1992, p. 54.

(2)  JO L 192, 23.7.2010, p. 1.

(3)  Decizia 2004/211/CE a Comisiei din 6 ianuarie 2004 de elaborare a listei țărilor terțe și a părților din teritoriile acestor țări din care statele membre autorizează importurile de ecvidee vii și de material seminal, de ovule și embrioni din specia ecvină și de modificare a Deciziilor 93/195/CEE și 94/63/CE (JO L 73, 11.3.2004, p. 1).

(4)  Decizia 93/195/CEE a Comisiei din 2 februarie 1993 privind condițiile de sănătate animală și certificarea veterinară pentru reintroducerea cailor înregistrați pentru curse, competiții și evenimente culturale, după exportul temporar (JO L 86, 6.4.1993, p. 1).

(5)  Decizia de punere în aplicare 2014/127/UE a Comisiei din 7 martie 2014 de modificare a anexei I la Decizia 2004/211/CE în ceea ce privește rubrica referitoare la China din lista țărilor terțe și a părților acestora din care sunt autorizate importuri în Uniune de ecvidee vii și de material seminal, de ovule și de embrioni din specia ecvină (JO L 70, 11.3.2014, p. 28).