27.1.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 20/87


DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE (PESC) 2015/118 A CONSILIULUI

din 26 ianuarie 2015

de punere în aplicare a Deciziei 2010/656/PESC de reînnoire a măsurilor restrictive impuse împotriva Côte d'Ivoire

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 31 alineatul (2),

având în vedere Decizia 2010/656/PESC a Consiliului din 29 octombrie 2010 de reînnoire a măsurilor restrictive impuse împotriva Côte d'Ivoire (1), în special articolul 6 alineatul (1),

întrucât:

(1)

La 29 octombrie 2010, Consiliul a adoptat Decizia 2010/656/PESC.

(2)

La 20 noiembrie 2014, Comitetul de sancțiuni, instituit în temeiul Rezoluției 1572 (2004) a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite cu privire la Côte d'Ivoire, a eliminat o persoană de pe lista cu persoanele care fac obiectul măsurilor impuse prin punctele 9-12 din respectiva rezoluție.

(3)

Prin urmare, lista persoanelor care fac obiectul măsurilor restrictive prevăzute în anexa I la Decizia 2010/656/PESC ar trebui modificată în consecință,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Anexa I la Decizia 2010/656/PESC se modifică în conformitate cu anexa la prezenta decizie.

Articolul 2

Prezenta decizie intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Adoptat la Bruxelles, 26 ianuarie 2015.

Pentru Consiliu

Președintele

J. DŪKLAVS


(1)  JO L 285, 30.10.2010, p. 28.


ANEXĂ

Se elimină din anexa I la Decizia 2010/656/PESC mențiunea referitoare la persoana următoare:

Alcide DJÉDJÉ