12.12.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 355/6


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) NR. 1317/2014 AL COMISIEI

din 11 decembrie 2014

privind prelungirea perioadelor de tranziție referitoare la cerințele de fonduri proprii pentru expunerile față de o contraparte centrală prevăzute în Regulamentele (UE) nr. 575/2013 și (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit și firmele de investiții și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 (1), în special articolul 497 alineatul (3),

întrucât:

(1)

Pentru a evita perturbarea piețelor financiare internaționale și pentru a nu penaliza instituțiile supunându-le unor cerințe de fonduri proprii mai ridicate în cursul procesului de autorizare și recunoaștere a unei contrapărți centrale („CPC”) existente, articolul 497 alineatele (1) și (2) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 a instituit o perioadă de tranziție în cursul căreia toate CPC cu care instituțiile stabilite în Uniune compensează tranzacții vor fi considerate drept contrapărți centrale calificate („CPCC”).

(2)

Regulamentul (UE) nr. 575/2013 a modificat, de asemenea, Regulamentul (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului (2) în ceea ce privește anumite elemente utilizate în calculul cerințelor de fonduri proprii ale instituțiilor pentru expunerile față de CPC. În consecință, articolul 89 alineatul (5a) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 impune anumitor CPC să raporteze, pentru o perioadă de timp limitată, cuantumul total al marjei inițiale primite de la membrii lor compensatori. Perioada de tranziție o reflectă pe cea prevăzută la articolul 497 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

(3)

Atât perioada de tranziție pentru cerințele de fonduri proprii prevăzută la articolul 497 alineatele (1) și (2) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, cât și perioada de tranziție pentru raportarea marjei inițiale stabilită la articolul 89 alineatul (5a) primul și al doilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 au fost prevăzute să expire la 15 iunie 2014.

(4)

Articolul 497 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 împuternicește Comisia să adopte un act de punere în aplicare pentru a prelungi perioada de tranziție cu încă șase luni, în situații excepționale. Această prelungire ar trebui să se aplice, de asemenea, în privința termenelor prevăzute la articolul 89 alineatul (5a) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012. Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 591/2014 al Comisiei (3) a extins deja validitatea acestor perioade de tranziție cu șase luni, până la 15 decembrie 2014.

(5)

Procesul de autorizare pentru CPC existente stabilite în Uniune a fost demarat, dar nu va fi încheiat până la 15 decembrie 2014. În ceea ce privește CPC existente stabilite în țări terțe care au solicitat deja recunoaștere, pentru moment aceasta nu a fost încă acordată acestor CPC. O nouă prelungire a perioadei de tranziție va permite, în consecință, instituțiilor stabilite în Uniune (sau filialelor lor stabilite în afara Uniunii) să evite creșteri semnificative ale cerințelor de fonduri proprii ca urmare a lipsei de CPC recunoscute stabilite în fiecare dintre aceste țări terțe relevante, oferind, într-un mod viabil și accesibil, tipul specific de servicii de compensare de care au nevoie aceste instituții din Uniune. Deși o astfel de creștere poate fi doar temporară, aceasta ar putea determina retragerea lor ca participanți direcți în CPC respective și, prin urmare, ar putea provoca perturbări ale piețelor pe care operează aceste CPC. O nouă prelungire de șase luni a perioadelor de tranziție, și anume până la 15 iunie 2015, este, prin urmare, necesară.

(6)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului bancar european,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Perioadele de 15 luni prevăzute la articolul 497 alineatele (1) și (2) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și la articolul 89 alineatul (5a) primul și al doilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, deja prelungite în temeiul articolului 1 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 591/2014, se prelungesc cu încă 6 luni.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 11 decembrie 2014.

Pentru Comisie

Președintele

Jean-Claude JUNCKER


(1)  JO L 176, 27.6.2013, p. 1.

(2)  Regulamentul (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 4 iulie 2012 privind instrumentele financiare derivate extrabursiere, contrapărțile centrale și registrele centrale de tranzacții (JO L 201, 27.7.2012, p. 1).

(3)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 591/2014 al Comisiei din 3 iunie 2014 privind prelungirea perioadelor de tranziție referitoare la cerințele de fonduri proprii pentru expunerile față de o contraparte centrală prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și în Regulamentul (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 165, 4.6.2014, p. 31).