13.8.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 240/20


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) NR. 879/2014 AL COMISIEI

din 12 august 2014

privind stabilirea unei rate de ajustare a plăților directe prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 73/2009 al Consiliului pentru anul calendaristic 2014

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 352/78, (CE) nr. 165/94, (CE) nr. 2799/98, (CE) nr. 814/2000, (CE) nr. 1290/2005 și (CE) nr. 485/2008 ale Consiliului (1), în special articolul 26 alineatul (3),

după consultarea Comitetului pentru fondurile agricole,

întrucât:

(1)

Articolul 25 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 prevede că trebuie să se stabilească o rezervă menită să ofere sprijin suplimentar sectorului agricol în cazul unor crize majore care afectează producția sau distribuția agricolă prin aplicarea, la începutul fiecărui an, a unei reduceri a plăților directe cu ajutorul mecanismului de disciplină financiară menționat la articolul 26 din regulamentul respectiv.

(2)

La articolul 26 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 se prevede că, pentru a se asigura respectarea plafoanelor anuale stabilite de Regulamentul (UE, Euratom) nr. 1311/2013 al Consiliului (2) pentru finanțarea cheltuielilor de piață și a plăților directe, trebuie stabilită o rată de ajustare a plăților directe atunci când previziunile privind finanțarea măsurilor finanțate în cadrul subplafonului în cauză pentru un anumit exercițiu financiar arată că plafoanele anuale aplicabile vor fi depășite.

(3)

Valoarea rezervei pentru situații de criză în sectorul agricol, avută în vedere în proiectul de buget al Comisiei pentru 2015, se ridică la 433 de milioane EUR în prețuri curente. Pentru a acoperi această sumă, trebuie să se aplice mecanismul de disciplină financiară în cazul plăților directe enumerate în anexa I la Regulamentul (CE) nr. 73/2009 al Consiliului (3) în ceea ce privește anul calendaristic 2014.

(4)

Estimările pentru plățile directe și cheltuielile de piață stabilite de Comisie în proiectul de buget 2015 au indicat faptul că nu este necesară o disciplină financiară mai mare.

(5)

În conformitate cu articolul 26 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013, Comisia a adoptat, la 21 martie 2014, o propunere de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind stabilirea unei rate de ajustare a plăților directe prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 73/2009 al Consiliului pentru anul calendaristic 2014 (4).

(6)

Parlamentul European și Consiliul nu au stabilit respectiva rată de ajustare până la 30 iunie 2014. Prin urmare, în conformitate cu articolul 26 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013, Comisia trebuie să stabilească rata de ajustare printr-un act de punere în aplicare și să informeze fără întârziere Parlamentul European și Consiliul în acest sens.

(7)

În conformitate cu articolul 26 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013, rata de ajustare poate fi adaptată de Comisie până la 1 decembrie 2014, pe baza noilor informații pe care le deține. În cazul unor noi informații, Comisia va ține seama de acestea și va adopta un regulament de punere în aplicare care să adapteze rata de ajustare până la 1 decembrie 2014, în contextul scrisorii rectificative la proiectul de buget pentru 2015.

(8)

Ca regulă generală, fermierii care depun o cerere de ajutor pentru plăți directe pentru un an calendaristic (N) primesc sumele aferente într-o anumită perioadă de plată care ține de exercițiul financiar (N + 1). Cu toate acestea, în anumite limite, statele membre au posibilitatea de a efectua cu întârziere plățile către fermieri dincolo de respectiva perioadă de plată, fără nicio limită de timp. Astfel de plăți întârziate pot fi efectuate într-un exercițiu financiar ulterior. Atunci când disciplina financiară este aplicată pentru un anumit an calendaristic, rata de ajustare nu ar trebui să se aplice plăților pentru care cererile de ajutor au fost depuse în alți ani calendaristici decât cel pentru care se aplică disciplina financiară. Prin urmare, pentru a se garanta tratamentul egal al fermierilor, este necesar să se prevadă că rata de ajustare se aplică numai plăților pentru care s-au depus cereri de ajutor în anul calendaristic pentru care se aplică disciplina financiară, indiferent de momentul în care sunt efectuate plățile către fermieri.

(9)

La articolul 8 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (5) se prevede că rata de ajustare aplicată plăților directe stabilită în conformitate cu articolul 26 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 se aplică numai plăților directe care depășesc 2 000 EUR și care urmează să fie acordate fermierilor în anul calendaristic corespunzător. În plus, articolul 8 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 prevede că, în urma introducerii progresive a plăților directe, rata de ajustare se aplică Bulgariei și României numai de la 1 ianuarie 2016, iar Croației numai de la 1 ianuarie 2022. Prin urmare, rata de ajustare care urmează să fie stabilită prin prezentul regulament ar trebui să nu se aplice plăților către fermierii din respectivele state membre,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

(1)   În scopul de a aplica ajustarea prevăzută la articolele 25 și 26 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 și în conformitate cu articolul 8 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013, valoarea plăților în sensul articolului 2 litera (d) din Regulamentul (CE) nr. 73/2009, care urmează să fie acordate unui fermier și care depășesc 2 000 EUR pentru o cerere de ajutor depusă în ceea ce privește anul calendaristic 2014 se reduce cu 1,301951 %.

(2)   Reducerea prevăzută la alineatul (1) nu se aplică în Bulgaria, Croația și România.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a șaptea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 12 august 2014.

Pentru Comisie

Președintele

José Manuel BARROSO


(1)   JO L 347, 20.12.2013, p. 549.

(2)  Regulamentul (UE, Euratom) nr. 1311/2013 al Consiliului din 2 decembrie 2013 de stabilire a cadrului financiar multianual pentru perioada 2014-2020 (JO L 347, 20.12.2013, p. 884).

(3)  Regulamentul (CE) nr. 73/2009 al Consiliului din 19 ianuarie 2009 de stabilire a unor norme comune pentru sistemele de ajutor direct pentru agricultori în cadrul politicii agricole comune și de instituire a anumitor sisteme de ajutor pentru agricultori, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1290/2005, (CE) nr. 247/2006, (CE) nr. 378/2007 și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1782/2003 (JO L 30, 31.1.2009, p. 16).

(4)  COM(2014) 175.

(5)  Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor norme privind plățile directe acordate fermierilor prin scheme de sprijin în cadrul politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 637/2008 al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 73/2009 al Consiliului (JO L 347, 20.12.2013, p. 608).