26.7.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 222/4


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) NR. 814/2014 AL COMISIEI

din 23 iulie 2014

de aprobare a unei modificări care nu este minoră a caietului de sarcini al unei denumiri înregistrate în Registrul denumirilor de origine protejate și al indicațiilor geografice protejate [Pancetta Piacentina (DOP)]

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1151/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 noiembrie 2012 privind sistemele din domeniul calității produselor agricole și alimentare (1), în special articolul 52 alineatul (2),

întrucât:

(1)

În conformitate cu articolul 53 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1151/2012, Comisia a examinat cererea Italiei de aprobare a unei modificări a caietului de sarcini al denumirii de origine protejate „Pancetta Piacentina”, înregistrată în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1263/96 al Comisiei (2), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) nr. 1170/2010 (3).

(2)

Modificarea respectivă nefiind minoră în sensul articolului 53 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1151/2012, Comisia a publicat cererea de modificare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene  (4), în conformitate cu articolul 50 alineatul (2) litera (a) din regulamentul respectiv.

(3)

Deoarece Comisiei nu i s-a comunicat nicio declarație de opoziție, în conformitate cu articolul 51 din Regulamentul (UE) nr. 1151/2012, modificarea caietului de sarcini trebuie aprobată,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Se aprobă modificarea caietului de sarcini publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene cu privire la denumirea „Pancetta Piacentina” (DOP).

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 23 iulie 2014.

Pentru Comisie,

pentru președinte

Dacian CIOLOȘ

Membru al Comisiei


(1)  JO L 343, 14.12.2012, p. 1.

(2)  Regulamentul (CE) nr. 1263/96 al Comisiei din 1 iulie 1996 de completare a anexei la Regulamentul (CE) nr. 1107/96 privind înregistrarea indicațiilor geografice și a denumirilor de origine în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 17 din Regulamentul (CEE) nr. 2081/92 (JO L 163, 2.7.1996, p. 19).

(3)  Regulamentul (UE) nr. 1170/2010 al Comisiei din 10 decembrie 2010 de aprobare a unor modificări care nu sunt minore din caietul de sarcini al unei denumiri înregistrate în Registrul denumirilor de origine protejate și al indicațiilor geografice protejate [Pancetta Piacentina (DOP)] (JO L 327, 11.12.2010, p. 26).

(4)  JO C 86, 25.3.2014, p. 8.