7.6.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 168/27


REGULAMENTUL (UE) NR. 607/2014 AL CONSILIULUI

din 19 mai 2014

privind alocarea posibilităților de pescuit în temeiul Protocolului de stabilire a posibilităților de pescuit și a contribuției financiare prevăzute de Acordul de parteneriat în domeniul pescuitului dintre Uniunea Europeană și Republica Democratică São Tomé și Principe

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 43 alineatul (3),

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

întrucât:

(1)

La 23 iulie 2007, Consiliul a aprobat Acordul de parteneriat în sectorul pescuitului dintre Republica Democratică São Tomé și Principe și Comunitatea Europeană (denumit în continuare „acordul de parteneriat”) prin adoptarea Regulamentului (CE) nr. 894/2007 (1).

(2)

Uniunea și Republica Democratică São Tomé și Principe au negociat și au parafat, la 19 decembrie 2013, un nou protocol la acordul de parteneriat, care oferă navelor din Uniune posibilități de pescuit în apele asupra cărora Republica Democratică São Tomé și Principe deține suveranitatea sau jurisdicția în materie de pescuit.

(3)

La 19 mai 2014, Consiliul a adoptat Decizia 2014/334/UE (2) privind semnarea și aplicarea provizorie a noului protocol.

(4)

Este oportun să se definească metoda de alocare a posibilităților de pescuit între statele membre pentru perioada de aplicare a noului protocol.

(5)

În conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1006/2008 al Consiliului (3), în cazul în care se constată că autorizațiile de pescuit sau posibilitățile de pescuit acordate Uniunii în temeiul noului protocol nu sunt utilizate pe deplin, Comisia informează statele membre în cauză. Se consideră că lipsa unui răspuns într-un termen care se stabilește de către Consiliu echivalează cu confirmarea faptului că navele statului membru în cauză nu utilizează pe deplin posibilitățile de pescuit care le-au fost alocate în perioada respectivă. Este oportun să se stabilească acest termen.

(6)

Pentru a se garanta continuitatea activităților de pescuit ale navelor din Uniune, noul protocol prevede posibilitatea aplicării acestuia cu titlu provizoriu, de către fiecare dintre părți, de la data semnării sale. Este oportun așadar ca prezentul regulament să se aplice începând de la data semnării noului protocol,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

(1)   Posibilitățile de pescuit stabilite în Protocolul de stabilire a posibilităților de pescuit și a contribuției financiare prevăzute în Acordul de parteneriat încheiat între Republica Democratică São Tomé și Principe și Uniunea Europeană (denumit în continuare „protocolul”) se alocă între statele membre după cum urmează:

(a)

nave de pescuit ton cu plasă-pungă:

Spania

15 nave

Franța

13 nave

(b)

nave de pescuit cu paragate plutitoare:

în primii doi ani de valabilitate a protocolului:

Spania

4 nave

Portugalia

2 nave

în ultimii doi ani de valabilitate a protocolului:

Spania

5 nave

Portugalia

1 navă.

(2)   Regulamentul (CE) nr. 1006/2008se aplică fără a aduce atingere acordului de parteneriat.

(3)   În cazul în care cererile de autorizații de pescuit din partea statelor membre menționate la alineatul (1) nu epuizează posibilitățile de pescuit stabilite prin protocol, Comisia ia în considerare cereri de autorizații de pescuit din partea oricărui alt stat membru, conform articolului 10 din Regulamentul (CE) nr. 1006/2008.

(4)   Termenul în care statele membre trebuie să confirme că nu utilizează pe deplin posibilitățile de pescuit care le-au fost alocate, așa cum este prevăzut la articolul 10 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1006/2008, este stabilit la zece zile lucrătoare de la data la care Comisia informează statele membre că posibilitățile de pescuit nu au fost utilizate pe deplin.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Se aplică de la data semnării protocolului.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 19 mai 2014.

Pentru Consiliu

Președintele

A. TSAFTARIS


(1)  Regulamentul (CE) nr. 894/2007 al Consiliului din 23 iulie 2007 privind încheierea unui acord de parteneriat în sectorul pescuitului între Republica Democratică São Tomé și Príncipe și Comunitatea Europeană (JO L 205, 7.8.2007, p. 35).

(2)  Decizia 2014/334/UE a Consiliului din 19 mai 2014 privind semnarea, în numele Uniunii Europene, și aplicarea provizorie a Protocolului de stabilire a posibilităților de pescuit și a contribuției financiare prevăzute de Acordul de parteneriat în domeniul pescuitului dintre Uniunea Europeană și Republica Democratică São Tomé și Principe (a se vedea pagina 1 din prezentul Jurnal Oficial).

(3)  Regulamentul (CE) nr. 1006/2008 al Consiliului din 29 septembrie 2008 privind autorizațiile pentru activitățile de pescuit ale navelor de pescuit comunitare în afara apelor comunitare și accesul navelor țărilor terțe în apele comunitare, de modificare a Regulamentelor (CEE) nr. 2847/93 și (CE) nr. 1627/94 și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 3317/94 (JO L 286, 29.10.2008, p. 33).