23.5.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 155/15


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) NR. 550/2014 AL COMISIEI

din 20 mai 2014

privind clasificarea anumitor mărfuri în Nomenclatura combinată

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful vamal comun (1), în special articolul 9 alineatul (1) litera (a),

întrucât:

(1)

Pentru a asigura aplicarea uniformă a Nomenclaturii combinate anexate la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87, este necesar să se adopte măsuri privind clasificarea mărfurilor menționate în anexa la prezentul regulament.

(2)

Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 stabilește regulile generale pentru interpretarea Nomenclaturii combinate. Aceste reguli se aplică, de asemenea, oricăror alte nomenclaturi bazate integral sau parțial pe aceasta sau care îi adaugă acesteia orice fel de subdiviziuni suplimentare și care sunt stabilite prin dispoziții specifice ale Uniunii, în vederea aplicării de măsuri tarifare sau de altă natură privind comerțul cu mărfuri.

(3)

În temeiul acestor reguli generale, mărfurile descrise în coloana 1 a tabelului din anexă ar trebui clasificate la codul NC indicat în coloana 2, pe baza motivelor care figurează în coloana 3 a tabelului menționat.

(4)

Este necesar să se prevadă posibilitatea invocării în continuare de către titular, în temeiul articolului 12 alineatul (6) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului (2), pentru o anumită perioadă, a informațiilor tarifare obligatorii furnizate în ceea ce privește mărfurile vizate de prezentul regulament, dar care nu sunt conforme cu dispozițiile prezentului regulament. Perioada respectivă ar trebui să fie de trei luni.

(5)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului Codului vamal,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Mărfurile descrise în coloana 1 a tabelului din anexă se clasifică în Nomenclatura combinată la codul NC indicat în coloana 2 a tabelului menționat.

Articolul 2

Informațiile tarifare obligatorii care nu sunt conforme cu prezentul regulament pot fi în continuare invocate, în conformitate cu articolul 12 alineatul (6) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92, pentru o perioadă de trei luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament.

Articolul 3

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 20 mai 2014.

Pentru Comisie,

pentru președinte

Algirdas ŠEMETA

Membru al Comisiei


(1)   JO L 256, 7.9.1987, p. 1.

(2)  Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului vamal comunitar (JO L 302, 19.10.1992, p. 1).


ANEXĂ

Descrierea mărfurilor

Clasificare

(Cod NC)

Motive

(1)

(2)

(3)

Un aparat (așa-numit „detector de flacără”) alcătuit din senzori pasivi de radiații infraroșii și ultraviolete, un filtru optic, o unitate de evaluare, trei relee de ieșire (alarmă de incendiu, releu de eroare și releu auxiliar) și o diodă electroluminiscentă tricoloră (LED) de stare (care indică starea de funcționare normală, incendiu și eroare), într-o carcasă cilindrică cu diametrul de aproximativ 12 cm și lungimea de aproximativ 25 cm. Gama tensiunilor de funcționare a aparatului este cuprinsă între 18 și 30 V curent continuu.

Aparatul este o componentă a unui sistem de alarmă de incendiu. Senzorii detectează simultan radiațiile infraroșii și ultraviolete emise de un incendiu. Dacă radiațiile emise depășesc un anumit prag, aparatul trimite un semnal electric prin intermediul releului de alarmă de incendiu către un aparat de alarmă de incendiu. Aparatul de alarmă de incendiu nu este inclus în momentul prezentării.

8536 50 19

Clasificarea se stabilește pe baza regulilor generale 1 și 6 de interpretare a Nomenclaturii combinate, precum și pe baza textului codurilor NC 8536 , 8536 50 și 8536 50 19 .

Clasificarea la poziția 8531 ca aparat electric de semnalizare acustică sau vizuală este exclusă, deoarece aparatul nu are capacitate de alarmă inclusă [a se vedea și notele explicative la Sistemul Armonizat aferente poziției 8531 , litera (H), al treilea paragraf].

Clasificarea la poziția 8537 ca aparat echipat cu două sau mai multe aparate de la poziția 8535 sau 8536 este, de asemenea, exclusă, deoarece aparatul este echipat numai cu aparate de același tip de la poziția 8536 (trei relee) [a se vedea și notele explicative la Sistemul Armonizat aferente poziției 8537 , excluderea (b)].

Aparatul nu face decât să detecteze dacă nivelul radiațiilor emise de un incendiu depășește un anumit prag, fără a indica o valoare exactă. Detectarea modificărilor radiației nu este aceeași lucru cu măsurarea sau controlul cantității de căldură. Prin urmare, este exclusă clasificarea la poziția 9027 ca instrumente sau aparate pentru măsurări calorimetrice.

Aparatul îndeplinește funcția de comutator automat și, prin urmare, trebuie clasificat la poziția NC 8536 50 19 ca alt comutator pentru o tensiune de maximum 60 V.