17.5.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 147/29


REGULAMENTUL (UE) NR. 519/2014 AL COMISIEI

din 16 mai 2014

de modificare a Regulamentului (CE) nr. 401/2006 în ceea ce privește modalitățile de prelevare de probe pentru loturi mari de mirodenii și suplimente alimentare, criteriile de performanță pentru toxinele T-2 și HT-2 și pentru citrinin și metodele de analiză de screening

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 882/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind controalele oficiale efectuate pentru a asigura verificarea conformității cu legislația privind hrana pentru animale și produsele alimentare și cu normele de sănătate animală și de bunăstare a animalelor (1), în special articolul 11 alineatul (4),

întrucât:

(1)

Regulamentul (CE) nr. 1881/2006 al Comisiei (2) stabilește limitele maxime pentru anumite micotoxine în anumite produse alimentare.

(2)

Prelevarea de probe joacă un rol foarte important în determinarea precisă a nivelurilor de micotoxine, care sunt distribuite în mod eterogen într-un lot. Prin urmare, este necesar să se prevadă criteriile generale pe care trebuie să le respecte modalitățile de prelevare de probe.

(3)

Regulamentul (CE) nr. 401/2006 al Comisiei (3) stabilește criteriile pentru prelevarea de probe în scopul controlului limitelor de micotoxine.

(4)

Este necesar să se modifice normele privind prelevarea de probe de mirodenii pentru a lua în considerare diferențele privind dimensiunea particulelor care duc la distribuția eterogenă a contaminării cu micotoxine în mirodenii. În plus, este necesar să se stabilească norme pentru prelevarea de probe din loturile mari astfel încât să se asigure o aplicare uniformă în întreaga Uniune. Este, de asemenea, oportun să se precizeze care modalitate de prelevare de probe trebuie să se aplice în cazul sucului de mere.

(5)

Criteriile de performanță pentru toxinele T-2 și HT-2 trebuie actualizate pentru a lua în considerare progresul științific și tehnologic. Trebuie stabilite criterii de performanță pentru citrinin având în vedere limita maximă stabilită pentru citrinin în suplimente alimentare pe bază de orez fermentat cu drojdie roșie Monascus purpureus.

(6)

Pentru analiza micotoxinelor, se utilizează tot mai mult metodologiile de examinare. Este necesar să se stabilească criteriile pe care metodele de screening trebuie să le respecte pentru a fi utilizate în scopuri de reglementare.

(7)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Regulamentul (CE) nr. 401/2006 se modifică după cum urmează:

1.

Anexa I se modifică după cum urmează:

(a)

la partea B, nota de subsol (1) se înlocuiește cu următorul text:

„(1)

Prelevarea de probe din aceste loturi se va face în conformitate cu normele prevăzute în partea L. Orientările pentru prelevarea de probe din loturile mari sunt prevăzute într-un document orientativ disponibil pe următorul site internet: http://ec.europa.eu/food/food/chemicalsafety/contaminants/guidance-sampling-final.pdf

Aplicarea normelor de prelevare de probe în conformitate cu EN ISO 24333:2009 sau cu norma de prelevare de probe 124 a Asociației de Comerț pentru Cereale și Furaje (GAFTA) de către operatorii din sectorul alimentar pentru a asigura respectarea dispozițiilor din legislație este echivalentă cu normele de prelevare de probe descrise în partea L.

În ceea ce privește prelevarea de probe din loturi pentru toxinele Fusarium, aplicarea normelor de prelevare de probe în conformitate cu EN ISO 24333:2009 sau cu norma de prelevare de probe 124 a Asociației de Comerț pentru Cereale și Furaje (GAFTA) de către operatorii din sectorul alimentar pentru a asigura respectarea dispozițiilor din legislație este echivalentă cu normele de prelevare de probe descrise în partea B.”

(b)

în partea B.2, tabelul 1 se înlocuiește cu următorul tabel:

„Tabelul 1

Împărțirea loturilor în subloturi în funcție de produs și de greutatea lotului

Produs

Greutatea lotului (în tone)

Greutatea sau numărul de subloturi

Numărul de probe elementare

Greutatea probei globale (în kg)

Cereale și produse pe bază de cereale

> 300 și < 1 500

3 subloturi

100

10

≥ 50 și ≤ 300

100 de tone

100

10

< 50

—

3-100 (*1)

1-10

(c)

în partea B.3. se adaugă următoarea teză la sfârșitul primei liniuțe:

„Pentru loturi > 500 de tone, numărul de probe elementare este prevăzut în partea L.2 din anexa I.”;

(d)

în partea D.2, următoarea teză se introduce după prima teză:

„Această modalitate de prelevare de probe trebuie, de asemenea, utilizată pentru controlul oficial al nivelurilor maxime de ochratoxină A, aflatoxină B1 și de aflatoxine totale în mirodenii cu particule de dimensiune relativ mare (dimensiunea particulei comparabilă cu arahidele sau mai mare, de exemplu nucșoară).”;

(e)

în partea E, prima teză se înlocuiește cu următorul text:

„Această modalitate de prelevare de probe trebuie, de asemenea, utilizată pentru controlul oficial al nivelurilor maxime de ochratoxină A, aflatoxină B1 și de aflatoxine totale în mirodenii cu excepția cazurilor de mirodenii cu particule de dimensiune relativ mare (distribuție eterogenă a contaminării cu micotoxine).”;

(f)

în partea I, titlul și prima teză se înlocuiesc cu următorul text:

„I.   MODALITATEA DE PRELEVARE A PROBELOR PENTRU PRODUSELE SOLIDE PE BAZĂ DE MERE

Această modalitate de prelevare trebuie utilizată pentru controlul oficial al limitei maxime de patulină fixată pentru produsele solide pe bază de mere, inclusiv cele pentru sugari și copiii de vârstă mică.”;

(g)

în partea I.1, al doilea paragraf, următoarele teze se elimină:

„În cazul produselor lichide, în măsura posibilului, lotul este amestecat cu grijă, chiar înainte de prelevarea probelor, fie printr-o metodă manuală, fie prin una mecanică. Deoarece, în acest caz, se poate presupune că distribuția patulinei într-un lot dat este omogenă, este suficient să se preleveze trei probe elementare dintr-un lot pentru a forma proba globală.”;

(h)

se adaugă noile părți L și M, astfel cum sunt prevăzute în anexa I la prezentul regulament.

2.

În anexa II, punctele 4.2 „Cerințe generale”, 4.3 „Cerințe specifice” și 4.4 „Estimarea incertitudinii de măsurare, calcularea nivelului de recuperare și înregistrarea rezultatelor” se înlocuiesc cu textul prevăzut în anexa II la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Se aplică de la 1 iulie 2014.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 16 mai 2014.

Pentru Comisie

Președintele

José Manuel BARROSO


(1)   JO L 165, 30.4.2004, p. 1.

(2)  Regulamentul (CE) nr. 1881/2006 al Comisiei din 19 decembrie 2006 de stabilire a nivelurilor maxime pentru anumiți contaminanți din produsele alimentare (JO L 364, 20.12.2006, p. 5).

(3)  Regulamentul (CE) nr. 401/2006 al Comisiei din 23 februarie 2006 de stabilire a modalităților de prelevare de probe și a metodelor de analiză pentru controlul oficial al conținutului de micotoxine din produsele alimentare (JO L 70, 9.3.2006, p. 12).

(*1)  În funcție de greutatea lotului — a se vedea tabelul 2.”


ANEXA I

„L.   MODALITATEA DE PRELEVARE DE PROBE PENTRU LOTURI FOARTE MARI SAU LOTURI DEPOZITATE SAU TRANSPORTATE ÎNTR-UN MOD CARE NU PERMITE PRELEVAREA DE PROBE DIN ÎNTREGUL LOT

L.1.   Principii generale

În cazul în care modul de transport sau de depozitare a unui lot nu permite prelevarea de probe elementare din întregul lot, eșantionarea unor astfel de loturi ar trebui, de preferință, să fie efectuată atunci când lotul se află în flux (eșantionare dinamică).

În cazul antrepozitelor mari destinate să stocheze alimente, operatorii ar trebui să fie încurajați să instaleze echipamente în antrepozit care să permită prelevarea (automată) de probe din întregul lot stocat.

În cazul în care se aplică procedurile de prelevare de probe prevăzute în prezenta parte L, operatorul din sectorul alimentar sau reprezentantul acestuia trebuie să fie informat cu privire la procedura de prelevare de probe. În cazul în care procedura de prelevare de probe este contestată de către operatorul din sectorul alimentar sau de către reprezentantul acestuia, operatorul din sectorul alimentar sau reprezentantul acestuia va permite autorității competente să preleveze probe din întregul lot pe cheltuiala sa.

Este permisă prelevarea de probe dintr-o parte din lot, cu condiția ca cantitatea părții supuse prelevării de probe să fie de cel puțin 10 % din lotul care va fi supus prelevării de probe. În cazul în care o parte a unui lot de produse alimentare din aceeași clasă sau cu aceeași descriere a făcut obiectul unor prelevări de probe și a fost identificată ca neîndeplinind cerințele Uniunii, se presupune că întregul lot este, de asemenea, afectat, cu excepția cazului în care o evaluare mai detaliată nu indică nicio dovadă că restul lotului ar fi nesatisfăcător.

Dispozițiile relevante, cum ar fi greutatea probei elementare, prevăzute în alte părți din prezenta anexă se aplică pentru prelevarea de probe în cazul unor loturi foarte mari sau al unor loturi depozitate sau transportate într-un mod prin care prelevarea de probe din întregul lot nu este fezabilă.

L.2.   Numărul de probe elementare care trebuie prelevate în cazul loturilor foarte mari

În cazul unor porțiuni mari eșantionate (porțiuni prelevate > 500 de tone), numărul de probe elementare care trebuie prelevate = 100 probe elementare + √tone. Cu toate acestea, în cazul în care lotul cântărește sub 1 500 de tone și poate fi împărțit în subloturi în conformitate cu tabelul 1 din partea B și cu condiția ca subloturile să poată fi separate fizic, trebuie să se preleveze numărul de probe elementare astfel cum se prevede în partea B.

L.3.   Loturile mari transportate pe cale navală

L.3.1.   Eșantionarea dinamică a loturilor mari transportate pe cale navală

Eșantionarea loturilor mari în nave se efectuează de preferință în timp ce produsul este în flux (eșantionare dinamică).

Eșantionarea se face per stivă (entitate care poate fi separată fizic). Stivele sunt, totuși, golite parțial una după alta, astfel încât separarea fizică inițială nu mai există după transferul în instalațiile de depozitare. Prin urmare, eșantionarea poate fi efectuată pe baza separării fizice inițiale sau pe baza separării după transferul în instalațiile de depozitare.

Descărcarea unei nave poate dura câteva zile. În mod normal, eșantionarea trebuie să fie efectuată la intervale de timp regulate pe întreaga durată a descărcării. Cu toate acestea, nu este întotdeauna posibil sau adecvat pentru un inspector oficial să fie prezent pentru eșantionare pe parcursul întregii operațiuni de descărcare. Prin urmare, poate fi efectuată prelevarea de probe dintr-o parte din lot (porțiune prelevată). Numărul de probe elementare este stabilit luând în considerare dimensiunea porțiunii prelevate.

Chiar dacă proba oficială este prelevată automat, este necesară prezența unui inspector. Cu toate acestea, în cazul în care se efectuează o prelevare automată cu parametri prestabiliți care nu pot fi schimbați în cursul prelevării de probe, iar probele elementare sunt colectate într-un recipient închis, împiedicând orice posibilă fraudă, prezența unui inspector este necesară numai la începutul prelevării de probe, de fiecare dată când recipientul în care se află probele trebuie să fie schimbat și la sfârșitul prelevării de probe.

L.3.2.   Prelevarea de probe din loturile transportate pe cale navală prin eșantionare statică

În cazurile în care prelevarea de probe se efectuează în mod static, trebuie aplicată aceeași procedură ca și cea prevăzută pentru spațiile de depozitare (silozuri) accesibile din partea de sus (a se vedea punctul L.5.1).

Prelevarea de probe trebuie să se efectueze pe partea accesibilă (de sus) din lot/stivă. Numărul de probe elementare este stabilit luând în considerare dimensiunea porțiunii prelevate.

L.4.   Prelevarea de probe din loturile mari depozitate în antrepozite

Eșantionarea trebuie să se efectueze pe partea accesibilă a lotului. Numărul de probe elementare este stabilit luând în considerare dimensiunea porțiunii prelevate.

L.5.   Prelevarea de probe din spații de depozitare (silozuri)

L.5.1.   Prelevarea de probe din silozuri (ușor) accesibile din partea de sus

Eșantionarea trebuie să se efectueze pe partea accesibilă a lotului. Numărul de probe elementare este stabilit luând în considerare dimensiunea porțiunii prelevate.

L.5.2.   Prelevarea de probe din silozuri care nu sunt accesibile din partea de sus (silozuri închise)

L.5.2.1.   Silozuri care nu sunt accesibile din partea de sus (silozuri închise) cu dimensiunea individuală > 100 de tone

Produsele alimentare depozitate în astfel de silozuri nu pot fi eșantionate în mod static. Prin urmare, în cazul în care trebuie să se preleveze probe din produsul alimentar din siloz și nu există nicio posibilitate de a deplasa lotul, trebuie să se ajungă la un acord cu operatorul conform căruia acesta trebuie să informeze inspectorul cu privire la momentul în care silozul va fi descărcat, parțial sau total, pentru a permite prelevarea de probe atunci când produsul alimentar este în flux.

L.5.2.2.   Silozuri care nu sunt accesibile din partea de sus (silozuri închise) cu dimensiunea individuală > 100 de tone

Contrar dispoziției din partea punctul L.1 (porțiunea prelevată de cel puțin 10 %), procedura de eșantionare implică eliberarea într-un recipient a unei cantități de 50 până la 100 kg și prelevarea probei din acesta. Dimensiunea probei agregat corespunde întregului lot, iar numărul de probe elementare este legat de cantitatea de produs alimentar din siloz introdusă într-un recipient pentru prelevarea de probe.

L.6.   Prelevarea de probe din produsele alimentare în vrac în recipiente mari închise

Adesea, se pot preleva probe din astfel de loturi numai atunci când sunt descărcate. În anumite cazuri, nu este posibil să se descarce loturile la punctul de import sau de control și, prin urmare, prelevarea de probe ar trebui să aibă loc atunci când aceste recipiente sunt descărcate. Operatorul trebuie să informeze inspectorul cu privire la locul și ora descărcării containerelor.

M.   MODALITATEA DE PRELEVARE A PROBELOR DE SUPLIMENTE ALIMENTARE PE BAZĂ DE OREZ FERMENTAT CU DROJDIE ROȘIE MONASCUS PURPUREUS

Această modalitate de prelevare de probe este aplicabilă în cazul controlului oficial cu privire la limita maximă stabilită pentru citrinină în suplimente alimentare pe bază de orez fermentat cu drojdie roșie Monascus purpureus.

Procedura de prelevare de probe și dimensiunea probei

Procedura de prelevare a probelor pornește de la ipoteza că suplimentele alimentare pe bază de orez fermentat cu drojdie roșie Monascus purpureus sunt comercializate în ambalaje pentru vânzarea cu amănuntul care conțin de obicei 30-120 de capsule pe ambalaj.

Dimensiunea lotului (numărul de ambalaje pentru vânzarea cu amănuntul)

Numărul de ambalaje pentru vânzarea cu amănuntul care urmează a fi avute în vedere în scopul prelevării de probe

Dimensiunea probei

1-50

1

Toate capsulele

51-250

2

Toate capsulele

251-1 000

4

Din fiecare ambalaje pentru vânzarea cu amănuntul luat pentru prelevarea de probe, jumătate din capsule

> 1 000

4 + 1 ambalaj pentru vânzarea cu amănuntul la 1 000 de ambalaje pentru vânzarea cu amănuntul cu cel mult 25 de ambalaje pentru vânzarea cu amănuntul

≤ 10 ambalaje pentru vânzarea cu amănuntul: din fiecare ambalaj pentru vânzarea cu amănuntul, jumătate din capsule

> 10 ambalaje pentru vânzarea cu amănuntul: din fiecare ambalaj pentru vânzarea cu amănuntul, se ia un număr egal de capsule pentru a dispune de o probă echivalentă cu conținutul a cinci ambalaje pentru vânzarea cu amănuntul”


ANEXA II

„4.2.   Cerințe generale

Metodele de confirmare a analizei utilizate pentru controlul produselor alimentare respectă dispozițiile de la punctele 1 și 2 din anexa III la Regulamentul (CE) nr. 882/2004.

4.3.   Cerințe specifice

4.3.1.   Cerințe specifice pentru metodele de confirmare

4.3.1.1.   Criterii de performanță

Se recomandă utilizarea metodelor de confirmare complet validate (cum ar fi metode validate prin teste interlaboratoare pentru matricea relevantă) în cazuri adecvate, dacă acestea sunt disponibile. Alte metode de confirmare validate și adecvate (de exemplu metode validate intern pe matricele relevante aparținând grupului de mărfuri în cauză) pot fi, de asemenea, utilizate, cu condiția ca acestea să îndeplinească criteriile de performanță prevăzute în tabelele de mai jos.

Dacă este posibil, validarea metodelor validate intern trebuie să includă un material de referință certificat.

(a)

Criterii de performanță pentru aflatoxine

Criteriu

Intervalul de concentrații

Valoarea recomandată

Valoarea maximă autorizată

Blancuri de valoare

Toate

Neglijabilă

—

 

 

 

 

Recuperare — Aflatoxina M1

0,01-0,05 μg/kg

60-120 %

 

 

> 0,05 μg/kg

70-110 %

 

 

 

 

 

Recuperare — Aflatoxine B1, B2, G1, G2

> 1,0 μg/kg

50-120 %

 

 

1-10 μg/kg

70-110 %

 

 

> 10 μg/kg

80-110 %

 

 

 

 

 

Reproductibilitate DSRR

Toate

Derivată din ecuația lui Horwitz (*) (**)

2 × valoarea derivată din ecuația lui Horwitz (*) (**)

Repetabilitatea DSRr poate fi calculată înmulțind cu 0,66 Reproductibilitatea DSRR la concentrația de interes.

Notă:

—

Valori care se aplică atât B1 cât și sumei de B1 + B2 + G1 + G2

—

În cazul în care suma de aflatoxine individuale B1 + B2 + G1 + G2 trebuie raportată, răspunsul fiecăreia la sistemul analitic trebuie să fie unul cunoscut sau unul echivalent.

(b)

Criterii de performanță pentru ochratoxina A

Nivel

μg/kg

Ochratoxina A

DSRr %

DSRR %

Recuperare %

< 1

≤ 40

≤ 60

50-120

≥ 1

≤ 20

≤ 30

70-110

(c)

Criterii de performanță pentru patulină

Nivel

μg/kg

Patulină

DSRr %

DSRR %

Recuperare %

< 20

≤ 30

≤ 40

50-120

20 — 50

≤ 20

≤ 30

70-105

> 50

≤ 15

≤ 25

75-105

(d)

Criterii de performanță pentru deoxinivalenol

Nivel

μg/kg

Deoxinivalenol

DSRr %

DSRR %

Recuperare %

> 100 — ≤ 500

≤ 20

≤ 40

60-110

> 500

≤ 20

≤ 40

70-120

(e)

Criterii de performanță pentru zearalenonă

Nivel

μg/kg

Zearalenonă

DSRr %

DSRR %

Recuperare %

≤ 50

≤ 40

≤ 50

60-120

> 50

≤ 25

≤ 40

70-120

(f)

Criterii de performanță pentru fumonisina B1 și B2 în mod individual

Nivel

μg/kg

Fumonisina B1 și B2în mod individual

DSRr %

DSRR %

Recuperare %

≤ 500

≤ 30

≤ 60

60-120

> 500

≤ 20

≤ 30

70-110

(g)

Criterii de performanță pentru toxinele T-2 și HT-2 în mod individual

Nivel

μg/kg

Toxinele T-2 și HT-2 în mod individual

DSRr %

DSRR %

Recuperare %

15-250

≤ 30

≤ 50

60-130

> 250

≤ 25

≤ 40

60-130

(h)

Criterii de performanță pentru citrinină

Nivel

μg/kg

Citrinină

DSRr %

DSRR % recomandată

DSRR % maximă permisă

Recuperare %

Toate

0,66 × DSRR

Derivată din ecuația lui Horwitz (*) (**)

2 × valoarea derivată din ecuația lui Horwitz (*) (**)

70-120

(i)

Note privind criteriile de performanță pentru micotoxine

—

Limitele de detecție ale metodelor folosite nu sunt precizate, dat fiind că valorile preciziei sunt date la concentrațiile de interes.

—

Valorile preciziei sunt calculate prin ecuația Horwitz, în special ecuația Horwitz originală (pentru concentrații 1,2 × 10–7 ≤ C ≤ 0,138) (*) și ecuația Horwitz modificată (pentru concentrații C <× 1,2 × 10–7) (**).

(*)

Ecuația Horwitz pentru concentrații 1,2 × 10–7 ≤ C ≤ 0,138:

DSRR = 2(1-0,5logC)

(ref: W. Horwitz, L.R. Kamps, K.W. Boyer, J.Assoc.Off.Analy.Chem.,1980, 63, 1344)

(**)

Ecuația Horwitz modificată (*) pentru concentrații C < 1,2 × 10–7:

DSRR = 22 %

(ref: M. Thompson, Analyst, 2000, 125, p. 385-386)

unde:

—

DSRR este abaterea standard relativă, calculată din rezultatele obținute în condiții de reproductibilitate [(sR/) × 100]

—

C este raportul de concentrație (adică 1 = 100 g/100 g, 0,001 = 1000 mg/kg).

Aceasta este o ecuație de precizie generală, despre care s-a stabilit că este independentă de produsul analizat și de matrice, și că depinde numai de concentrație în majoritatea metodelor de analiză de rutină.

4.3.1.2.   Abordarea «adecvată scopului» (Fitness-for-purpose)

Pentru metodele validate intern, ca o alternativă a evaluării caracterului adecvat pentru controalele oficiale, poate fi utilizată abordarea «adecvată scopului» (***). Metodele adecvate pentru controalele oficiale trebuie să producă rezultate cu o incertitudine de măsurare standard (u) mai mică decât incertitudinea de măsurare standard maximă calculată cu formula de mai jos:

Formula

unde:

—

Uf este incertitudinea de măsurare standard maximă (μg/kg);

—

LOD este limita de detecție a metodei (μg/kg);

—

α este un factor numeric constant care urmează să fie folosit în funcție de valoarea C. Valorile care urmează să fie folosite sunt precizate în tabelul de mai jos;

—

C este concentrația de interes (μg/kg).

În cazul în care metoda analitică duce la obținerea de rezultate cu măsuri de incertitudine mai mici decât incertitudinea standard maximă, metoda se consideră ca fiind la fel de potrivită ca una care respectă criteriile de performanță menționate la punctul 4.3.1.1.

Tabel

Valorile numerice corespunzătoare constantei α în formula stabilită în prezentul punct, în funcție de concentrația de interes

C (μg/kg)

α

≤ 50

0,2

51-500

0,18

501-1 000

0,15

1 001 -10 000

0,12

> 10 000

0,1

(***)

Ref: M. Thompson and R. Wood, Accred. Qual. Assur., 2006, 10, p. 471-478.

4.3.2.   Cerințe specifice pentru metodele semicantitative de screening

4.3.2.1.   Domeniul de aplicare

Domeniul de aplicare se aplică metodelor bioanalitice bazate pe imuno-recunoaștere sau legarea la receptori (ELISA, dipstick-uri, dispozitive de flux lateral, immuno-sensors) și metodelor fizico-chimice bazate pe cromatografie sau pe detectarea directă prin spectrometrie de masă (de exemplu, SM în mediul ambient). Alte metode (de exemplu, cromatografia în strat subțire) nu sunt excluse cu condiția ca semnalele generate să fie direct legate de micotoxinele de interes și să permită ca principiul descris mai jos să se aplice.

Cerințele specifice se aplică metodelor al căror rezultat al măsurătorii este o valoare numerică, de exemplu un răspuns (relativ) de la un lector de dipstick, un semnal de la CL (cromatografie în fază lichidă) și de la SM (spectrometria de masă), etc., și cărora li se aplică statisticile normale.

Cerințele nu se aplică metodelor care nu dau valori numerice (de exemplu, dau doar o linie care este prezentă sau absentă), care necesită abordări diferite de validare. Cerințele specifice pentru aceste metode sunt prezentate la punctul 4.3.3

Prezentul document descrie procedurile de validare a metodelor de screening cu ajutorul unei validări interlaboratoare, de verificare a performanței unei metode validate prin intermediul unui exercițiu interlaboratoare și de validare a unei metode de screening de către laboratorul unic.

4.3.2.2.   Terminologie

Concentrația țintă de screening (CTS): concentrația de interes pentru detectarea micotoxinelor într-o probă. În cazul în care scopul este de a testa conformitatea cu limitele de reglementare, CTS este egală cu limita maximă aplicabilă. În alte scopuri sau în cazul în care nu a fost stabilită o limită maximă, CTS este predefinită de laborator.

Metoda de screening: înseamnă metoda utilizată pentru selectarea acelor probe cu conținuturi de micotoxine care depășesc concentrația țintă de screening (CTS) cu o anumită certitudine. În sensul screeningului de micotoxine, se consideră adecvată o certitudine de 95 %. Rezultatul analizei de screening este fie «negativ», fie «suspect». Metodele de screening permit o capacitate sporită de analiză a probelor, eficientă din punctul de vedere al costurilor, sporind astfel șansa de a descoperi noi incidente cu un nivel mare de expunere și riscuri de sănătate importante pentru consumatori. Aceste metode trebuie să se bazeze pe metode bioanalitice, pe CL-MS sau pe HPLC. Rezultatele probelor care depășesc valoarea limită trebuie să fie verificate de către o nouă analiză completă pornind de la proba originală printr-o metodă de confirmare.

«Probă negativă» înseamnă că conținutul de micotoxine în probă este < CTS cu o certitudine de 95 % (adică există o posibilitate de 5 % ca proba să fie incorect raportată ca negativă).

«Probă fals negativă» înseamnă că conținutul de micotoxine în probă este > CTS, dar proba a fost identificată ca fiind negativă.

«Probă suspectă» (screening pozitivă) înseamnă că proba depășește valoarea limită (a se vedea mai jos) și poate conține micotoxină la un nivel mai ridicat decât nivelul CTS. Orice rezultat suspect declanșează o analiză de confirmare pentru identificarea neambiguă și cuantificarea micotoxinei.

«Probă fals suspectă» este o probă negativă, care a fost identificată ca fiind suspectă.

«Metode de confirmare» metode care furnizează informații complete sau complementare care permit identificarea și cuantificarea fără echivoc a micotoxinei la nivelul de interes.

«Valoare limită»: răspunsul, semnalul sau concentrația obținute prin metoda de screening peste care proba este calificată ca suspectă. Limita este stabilită în timpul validării și ține seama de variabilitatea măsurătorii.

Probă de control (matrice martor) negativ: o probă cunoscută ca fiind lipsită (1) de micotoxina pentru care este suspusă screeningului, de exemplu, prin determinarea anterioară prin utilizarea unei metode de confirmare cu o sensibilitate suficientă. În cazul în care nu pot fi obținute probe martor, poate fi utilizat materialul cu cel mai scăzut nivel care poate fi obținut, atât timp cât conținutul permite să se ajungă la concluzia că metoda de screening este adecvată scopului său.

Probă de control pozitiv: probă care conține micotoxina la concentrația țintă de screening, de exemplu un material de referință atestat, un material cu conținut cunoscut (cum ar fi un material de teste provenind din teste de competență) sau care a fost caracterizat suficient printr-o metodă de confirmare. În absența oricăreia dintre cele de mai sus, poate fi utilizat un amestec de probe cu niveluri diferite de contaminare sau o probă îmbogățită preparată în laborator și suficient caracterizată, cu condiția să se poată dovedi faptul că nivelul de contaminare a fost verificat.

4.3.2.3.   Procedura de validare

Scopul validării este de a demonstra caracterul adecvat al metodei de screening. Acest lucru se realizează prin determinarea valorii limită și a procentului de probe fals negative și fals suspecte. Caracteristicile de performanță precum sensibilitatea, selectivitatea și precizia sunt inerente acestor doi parametri.

Metodele de screening pot fi validate prin validarea interlaboratoare sau într-un laborator unic. În cazul validării interlaboratoare, sunt deja disponibile date pentru o anumită combinație micotoxină/matrice/CTS, o verificare a performanței metodei este suficientă într-un laborator care aplică metoda.

4.3.2.3.1.   Validarea inițială prin validarea într-un laborator unic

Micotoxine:

Validarea se efectuează individual pentru fiecare micotoxină în cauză. În cazul metodelor bioanalitice care dau un răspuns combinat pentru un anumit grup de micotoxine (de exemplu, aflatoxine B1, B2, G1 și G2; fumonisinele B1 și B2), aplicabilitatea trebuie demonstrată, iar limitele încercării trebuie menționate în domeniul de aplicare al metodei. Fixarea încrucișată nedorită (de exemplu, DON-3-glicozidă, 3- sau 15-acetil-DON pentru metodele de imuno-recunoaștere pentru DON) nu este avută în vedere pentru a crește procentul de probe fals negative pentru micotoxina în cauză, dar poate crește procentul de probe fals suspecte. Această creștere nedorită va fi diminuată prin analiza de confirmare pentru o identificare neambiguă și pentru cuantificarea micotoxinelor.

Matrice:

O validare inițială trebuie realizată pentru fiecare marfă sau, în cazul în care această metodă este cunoscută a fi aplicabilă mai multor mărfuri, pentru fiecare grup de mărfuri. În acest din urmă caz, se selectează din grup o marfă reprezentativă și relevantă (a se vedea tabelul A).

Seturi de probe:

Numărul minim de probe diferite necesar pentru validare este de 20 de probe omogene de control negativ și de 20 de probe omogene de control pozitiv, care conțin micotoxina la CTS, analizate în condiții care garantează o precizie intermediară (DSRRi) într-o perioadă de cinci zile. Opțional, seturi suplimentare de 20 de probe care conțin micotoxina la alte niveluri pot fi adăugate la setul pentru validare, pentru a se putea preconiza măsura în care metoda poate face distincția între diferitele concentrații de micotoxină.

Concentrație:

Pentru ca fiecare CTS să fie utilizată în aplicarea de rutină, trebuie să se efectueze o validare.

4.3.2.3.2.   Validarea inițială prin teste interlaboratoare

Validarea prin teste interlaboratoare se realizează în conformitate cu un protocol recunoscut la nivel internațional referitor la testele interlaboratoare (de exemplu, ISO 5725:1994 sau Protocolul internațional armonizat al IUPAC), care prevede includerea unor date valide provenite de la cel puțin opt laboratoare diferite. De altfel, singura diferență față de validările de către un laborator unic este că cele peste 20 de probe pentru fiecare marfă/conținut pot fi împărțite în mod egal între laboratoarele participante, cu un minimum de două probe per laborator.

4.3.2.4.   Stabilirea valorii limită și a procentului de rezultate fals suspecte din probele martor

Răspunsurile (relativ) negative privind probele de control negativ și pozitiv constituie o bază pentru calcularea parametrilor impuși.

Metodele de screening cu un răspuns proporțional cu concentrația de micotoxină

În cazul metodelor de screening cu un răspuns proporțional cu concentrația de micotoxină, se aplică cele de mai jos:

Valoarea limită = RCTS — valoarea t0,05 *SDCTS

RCTS =

înseamnă răspunsul probelor de control pozitiv (la CTS)

valoarea t:

valoarea t unilaterală pentru un procent de rezultate fals negative de 5 % (a se vedea tabelul B)

SDCTS =

abatere standardMetodele de screening cu un răspuns invers proporțional cu concentrația de micotoxină

De asemenea, în cazul metodelor de screening cu un răspuns invers proporțional cu concentrația de micotoxină, valoarea limită este stabilită ca:

Valoarea limită = RCTS + valoarea t0,05 *SDCTS

Prin utilizarea acestei valori t specifice pentru a stabili valoarea limită, procentul de rezultate fals negative este stabilit la valoarea implicită de 5 %.

Evaluarea caracterului adecvat

Rezultatele obținute din probele de control negative sunt utilizate pentru a estima procentul corespunzător de rezultate fals suspecte. Valoarea t calculată corespunde cazului în care rezultatul unei probe de control negative este mai mare decât valoarea limită, fiind astfel, în mod eronat, clasificată ca suspectă.

valoarea t= (valoarea limită — mediemartor)/SDmartorîn cazul metodelor de screening cu un răspuns proporțional cu concentrația de micotoxină;

sau

valoarea t= (medie martor — valoare limită)/SDmartorîn cazul metodelor de screening cu un răspuns invers proporțional cu concentrația de micotoxină

Pornind de la valoarea t obținută, pe baza gradelor de libertate calculate în funcție de numărul de experimente, probabilitatea probelor fals suspecte într-o distribuție unilaterală poate fi calculată (de exemplu, funcția TDIST din foaia de calcul) sau poate fi luată dintr-un tabel cu distribuția t.

Valoarea corespunzătoare unei distribuții unilaterale t indică procentul real de rezultate fals suspecte.

Acest concept este descris în detaliu cu un exemplu în Analytical and Bioanalytical Chemistry DOI 10.1007/s00216-013-6922-1.

4.3.2.5.   Extinderea domeniului de aplicare al metodei

4.3.2.5.1.   Extinderea domeniului de aplicare la alte micotoxine:

Atunci când noi micotoxine sunt adăugate în domeniul de aplicare al unei metode de screening, este necesară o validare completă pentru a demonstra că metoda este adecvată.

4.3.2.5.2.   Extinderea la alte mărfuri:

În cazul în care se știe sau se anticipează că metoda de screening este aplicabilă altor mărfuri, validitatea sa trebuie să fie verificată în cazul acestor alte mărfuri. Câtă vreme noua marfă face parte dintr-un grup de mărfuri (a se vedea tabelul A) pentru care o validare inițială a fost deja realizată, o validare suplimentară limitată este suficientă. În acest sens, un număr minim de 10 probe omogene de control negativ și 10 probe omogene de control pozitiv (la CTS) se analizează în condiții care garantează o precizie intermediară. Toate probele de control pozitiv trebuie să fie peste valoarea limită. În cazul în care acest criteriu nu este îndeplinit, este necesară o validare completă.

4.3.2.6.   Verificarea metodelor deja validate prin studii interlaboratoare

Pentru metodele de screening care au fost deja validate prin intermediul unui studiu interlaboratoare, trebuie să fie verificată performanța metodei. În acest sens, se analizează un număr minim de 6 probe de control negativ și 6 probe de control pozitiv (la CTS). Toate probele de control pozitiv trebuie să fie peste valoarea limită. În cazul în care acest criteriu nu este îndeplinit, laboratorul trebuie să efectueze o analiză a cauzelor fundamentale pentru a identifica motivele pentru care nu poate respecta specificațiile obținute prin studii interlaboratoare. Numai după ce a luat măsurile corective necesare acesta verifică performanța metodei în laboratorul său. În cazul în care laboratorul nu are capacitatea de a verifica rezultatele studiului interlaboratoare, acesta va trebui să își stabilească propria valoare limită printr-o validare completă într-un laborator unic.

4.3.2.7.   Verificarea continuă a metodei/validarea continuă a metodei

După validarea inițială, datele de validare suplimentare sunt obținute prin includerea a cel puțin două probe de control pozitiv în fiecare lot de probe supus screeningului. O probă de control pozitiv este o probă cunoscută (de exemplu, cea utilizată în timpul validării inițiale), cealaltă este dintr-o marfă diferită din același grup de marfă (în cazul în care o singură marfă este analizată, se utilizează o altă probă din aceeași marfă). Includerea unei probe de control negativ este opțională. Rezultatele obținute pentru cele două probe de control pozitiv sunt adăugate la datele de validare existente.

Cel puțin o dată pe an, valoarea limită este restabilită, iar validitatea metodei este reevaluată. Verificarea continuă a metodei servește mai multe scopuri:

—

controlul de calitate pentru lotul de probe supuse screeningului;

—

furnizarea de informații privind soliditatea metodei în condițiile din laboratorul care aplică metoda;

—

justificarea aplicabilității metodei la diferite mărfuri;

—

permiterea unei ajustării a valorilor limită în cazul derivărilor treptate de-a lungul timpului.

4.3.2.8.   Raport de validare

Raportul de validare trebuie să conțină:

—

o declarație privind CTS;

—

o declarație privind limita obținută.

Notă: Limita trebuie să aibă același număr de cifre semnificative ca și CTS. Valorile numerice utilizate pentru a calcula limita mai necesită cel puțin o cifră semnificativă în plus față de CTS.

—

o declarație privind procentul calculat de probe fals suspecte;

—

o declarație privind modul în care a fost generat procentul de probe fals suspecte.

Notă: Declarația privind procentul calculat de probe fals suspecte indică dacă metoda este adecvată deoarece aceasta indică numărul de probe martor (sau cu un nivel scăzut de contaminare) care vor fi supuse verificării.

Tabelul A

Grupuri de mărfuri pentru validarea metodelor de screening

Grupuri de mărfuri

Categorii de mărfuri

Mărfuri reprezentative tipice incluse în categorie

Conținut ridicat de apă

Suc de fructe

Suc de mere, suc de struguri

Băuturi alcoolice

Vin, bere, cidru

Legume rădăcinoase și tuberculi

Ghimbir proaspăt

Cereale sau piureuri pe bază de fructe

Piureuri destinate sugarilor și copiilor mici

Conținut ridicat de ulei

Fructe nucifere

Nuci, alune de pădure, castane

Semințe oleaginoase și produse din acestea

Semințe de rapiță, de floarea soarelui, de bumbac, de soia, arahide, susan etc.

Fructe oleaginoase și produse din acestea

Uleiuri și paste (de exemplu, unt de arahide, tahina)

Conținut ridicat de amidon și/sau de proteine și conținut scăzut de apă și grăsimi

Semințe de cereale și produse din acestea

Grâu, secară, orz, porumb, orez, ovăz. Pâine integrală, pâine albă, biscuiți sărați, cereale pentru micul dejun, paste

Produse dietetice

Pudră uscată pentru prepararea produselor alimentare pentru sugari și copii mici

Conținut ridicat de acizi și conținut ridicat de apă (*1)

Produse din citrice

 

«Mărfuri dificile sau unice» (*2)

 

Boabe de cacao și produse din acestea, copră și produse din aceasta,

cafea, ceai

Mirodenii, lemn dulce

Conținut ridicat de zahăr și conținut scăzut de apă

Fructe uscate

Smochine, stafide, stafide currant, sultanine

Lapte și produse lactate

Lapte

Lapte de vacă, de capră și de bivoliță

Brânză

Brânză de vacă și de capră

Produse lactate (de exemplu, lapte praf)

Iaurt, smântână


Tabelul B

Valoare t unilaterală pentru un procent de probe fals negative de 5 %

Grade de libertate

Numărul replicilor

Valoare t (5 %)

10

11

1,812

11

12

1,796

12

13

1,782

13

14

1,771

14

15

1,761

15

16

1,753

16

17

1,746

17

18

1,74

18

19

1,734

19

20

1,729

20

21

1,725

21

22

1,721

22

23

1,717

23

24

1,714

24

25

1,711

25

26

1,708

26

27

1,706

27

28

1,703

28

29

1,701

29

30

1,699

30

31

1,697

40

41

1,684

60

61

1,671

120

121

1,658

∞

∞

1,645

4.3.3.   Cerințe pentru metodele de screening calitative (metode care nu dau valori numerice)

În prezent, elaborarea orientărilor de validare pentru metodele de testare binare face obiectul diferitelor organisme de standardizare (AOAC, ISO). Foarte recent, AOAC a elaborat o orientare cu privire la acest subiect. Acest document poate fi considerat ca reprezentând cele mai recente orientări din domeniu. Prin urmare, metodele care dau rezultate binare (de exemplu, inspecția vizuală a testelor cu dipstick-uri) ar trebui să fie validate în conformitate cu această orientare

http://www.aoac.org/imis15_prod/AOAC_Docs/ISPAM/Qual_Chem_Guideline_Final_Approved_031412.pdf

4.4.   Estimarea incertitudinii de măsurare, calcularea nivelului de recuperare și raportarea rezultatelor (2)

4.4.1.   Metode de confirmare

Rezultatul analitic trebuie să fie raportat după cum urmează:

(a)

ajustat pentru recuperare, nivelul de recuperare fiind indicat. Ajustarea pentru recuperare nu este necesară în cazul în care rata de recuperare este între 90 și 110 %;

(b)

ca x +/– U, unde x este rezultatul analitic și U este incertitudinea de măsurare extinsă, folosind un factor de acoperire 2, care dă un nivel de încredere de aproximativ 95 %.

Pentru produsele alimentare de origine animală, este de asemenea posibil să se ia în considerare incertitudinea de măsurare prin stabilirea limitei de decizie (CCα), în conformitate cu Decizia 2002/657/CE a Comisiei (3) (punctul 3.1.2.5 din anexa I — cazul substanțelor pentru care s-a stabilit o limită autorizată).

Totuși, dacă rezultatul analizei este semnificativ (> 50 %) mai mic decât limita maximă sau mult mai mare decât limita maximă (și anume, cu peste 5 ori mai mare decât limita maximă) și cu condiția ca procedurile calitative corespunzătoare să fie aplicate și ca analiza să servească doar verificării conformității cu prevederile legale, rezultatul analitic ar putea fi raportat fără ajustare pentru recuperare, iar raportarea ratei de recuperare și a incertitudinii de măsurare ar putea fi omisă în aceste cazuri.

Prezentele norme de interpretare a rezultatului analitic în vederea acceptării sau respingerii lotului sunt aplicabile rezultatului analizei probei destinate controlului oficial. În cazul analizei efectuate în scop de apărare sau de arbitraj, se aplică normele naționale.

4.4.2.   Metode de screening

Rezultatul screeningului se exprimă ca și «conform» sau «suspectat a fi neconform».

«Suspectat a fi neconform» înseamnă că proba depășește valoarea limită și poate conține micotoxină la un nivel mai ridicat decât CTS. Orice rezultat suspect declanșează o analiză de confirmare pentru identificarea neambiguă și cuantificarea micotoxinei.

«Conform» înseamnă că conținutul de micotoxine în probă este < CTS cu o certitudine de 95 % (adică există o posibilitate de 5 % ca proba să fie incorect raportată ca negativă). Rezultatul analitic este raportat ca «< nivelul de CTS», iar nivelul de CTS este specificat.”


(1)  Probele sunt considerate lipsite de analit în cazul în care cantitatea prezentă în probă nu depășește mai mult de 1/5 din CTD. În cazul în care conținutul poate fi cuantificat printr-o metodă de confirmare, acesta trebuie să fie luat în considerare pentru evaluarea de validare.

(*1)  În cazul în care se utilizează o soluție tampon pentru a stabiliza modificările pH-ului din etapa de extracție, atunci acest grup de mărfuri poate fi fuziona într-un singur grup de mărfuri — «conținut ridicat de apă».

(*2)   «Mărfurile dificile sau unice» ar trebui să fie pe deplin validate în cazul în care sunt adeseori analizate. În cazul în care sunt analizate doar ocazional, validarea poate fi redusă la verificarea nivelurilor de raportare utilizând extracte-martor îmbogățite.

(2)  Mai multe detalii cu privire la procedurile privind estimarea incertitudinii de măsurare și evaluarea nivelului de recuperare sunt disponibile în raportul intitulat Report on the relationship between analytical results, measurement uncertainty, recovery factors and the provisions of EU food and feed legislation (raport privind relația dintre rezultatul analizei, incertitudinea de măsurare, factorii de recuperare și dispozițiile legislației comunitare privind produsele alimentare și hrana animalelor) — http://ec.europa.eu/food/food/chemicalsafety/contaminants/report-sampling_analysis_2004_en.pdf

(3)  Decizia 2002/657/CE a Comisiei din 14 august 2002 de stabilire a normelor de aplicare a Directivei 96/23/CE a Consiliului privind funcționarea metodelor de analiză și interpretarea rezultatelor (JO L 221, 17.8.2002, p. 8).