26.3.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 90/8


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) NR. 304/2014 AL COMISIEI

din 25 martie 2014

privind autorizarea preparatelor de Enterococcus faecium NCIMB 10415, Enterococcus faecium DSM 22502 și Pediococcus acidilactici CNCM I-3237 ca aditivi furajeri pentru hrana tuturor speciilor de animale

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 septembrie 2003 privind aditivii din hrana animalelor (1), în special articolul 9 alineatul (2),

întrucât:

(1)

Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 prevede autorizarea aditivilor destinați hranei animalelor, precum și motivele și procedurile de acordare a unei astfel de autorizații. Articolul 10 alineatul (7) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003, coroborat cu articolul 10 alineatele (1)-(4), stabilește dispozițiile specifice pentru evaluarea produselor utilizate în Uniune ca aditivi pentru însilozare la data la care regulamentul a devenit aplicabil.

(2)

În conformitate cu articolul 10 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003, preparatele de Enterococcus faecium NCIMB 10415, Enterococcus faecium DSM 22502 și Pediococcus acidilactici CNCM I-3237 au fost înregistrate în Registrul aditivilor pentru hrana animalelor ca produse existente aparținând grupei funcționale „aditivi pentru însilozare”, destinate tuturor speciilor de animale.

(3)

În conformitate cu articolul 10 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003, coroborat cu articolul 7, s-au depus cereri de autorizare a preparatelor respective ca aditivi furajeri pentru hrana tuturor speciilor de animale, solicitându-se ca aditivii în cauză să fie clasificați în categoria „aditivi tehnologici” și în grupa funcțională „aditivi pentru însilozare”. Cererile respective au fost însoțite de informațiile și de documentele necesare în temeiul articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.

(4)

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „autoritatea”) a concluzionat în avizele sale din 23 mai 2012 (2), 10 septembrie 2013 (3) și 10 octombrie 2013 (4) că, în condițiile de utilizare propuse, preparatele respective nu au efecte adverse asupra sănătății animale, umane sau asupra mediului. De asemenea, autoritatea a concluzionat că preparatele de Enterococcus faecium NCIMB 10415, Enterococcus faecium DSM 22502 și Pediococcus acidilactici CNCM I-3237 au potențialul de a îmbunătăți producția de furaje însilozate. Autoritatea nu consideră că sunt necesare cerințe specifice de monitorizare ulterioară introducerii pe piață. Aceasta a verificat, de asemenea, raportul privind metodele de analiză a aditivilor furajeri în hrana pentru animale, prezentat de laboratorul de referință înființat prin Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.

(5)

Evaluarea preparatelor în cauză arată că sunt îndeplinite condițiile de autorizare prevăzute la articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003. În consecință, utilizarea acestor preparate ar trebui să fie autorizată, conform dispozițiilor din anexa la prezentul regulament.

(6)

Deoarece niciun motiv de siguranță nu impune aplicarea imediată a modificărilor condițiilor de autorizare, este adecvat să se prevadă o perioadă de tranziție pentru a permite părților interesate să se pregătească pentru a îndeplini noile cerințe care decurg din autorizare.

(7)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Autorizare

Preparatele menționate în anexă, aparținând categoriei „aditivi tehnologici” și grupei funcționale „aditivi pentru însilozare”, sunt autorizate ca aditivi pentru hrana animalelor, în condițiile stabilite în anexa respectivă.

Articolul 2

Măsuri tranzitorii

Preparatele specificate în anexă și hrana pentru animale care le conține, produse și etichetate înainte de 15 octombrie 2014, în conformitate cu normele aplicabile înainte de 15 aprillie 2014, pot să fie în continuare introduse pe piață și utilizate până la epuizarea stocurilor existente.

Articolul 3

Intrare în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 25 martie 2014.

Pentru Comisie

Președintele

José Manuel BARROSO


(1)  JO L 268, 18.10.2003, p. 29.

(2)  EFSA Journal 2012; 10(6):2733.

(3)  EFSA Journal 2013; 11(10):3363.

(4)  EFSA Journal 2013; 11(10):3436.


ANEXĂ

Numărul de identificare al aditivului

Numele titularului autorizației

Aditiv

Compoziția, formula chimică, descrierea, metoda de analiză

Specia sau categoria de animale

Vârsta maximă

Conținutul minim

Conținutul maxim

Alte dispoziții

Sfârșitul perioadei de autorizare

CFU/kg de materie nouă

Categoria aditivilor tehnologici. Grupa funcțională: aditivi pentru însilozare

1k20601

Enterococcus faecium

NCIMB 10415

 

Compoziția aditivului

Preparat de Enterococcus faecium

NCIMB 10415 cu un conținut minim de 1 × 1010 CFU/g de aditiv.

 

Caracterizarea substanței active

Celule viabile de Enterococcus faecium

NCIMB 10415.

 

Metoda de analiză  (1)

Numărare în aditivul furajer: metoda prin etalare pe placă Petri utilizând agar cu bilă, esculină și azidă (EN 15788).

Identificare: Electroforeză în gel în câmp pulsatil (PFGE).

Toate speciile de animale

1.

În instrucțiunile de utilizare a aditivului și a preamestecului, se precizează condițiile de depozitare.

2.

Conținutul minim de aditiv, atunci când este folosit fără a fi combinat cu alte microorganisme ca aditivi pentru însilozare: 1 × 108 CFU/kg de materie nouă.

3.

Pentru siguranță: se recomandă ca în timpul manipulării să se utilizeze dispozitive de protecție respiratorie și a ochilor, precum și mănuși.

15 aprilie 2024

1k20602

Enterococcus faecium

DSM 22502

 

Compoziția aditivului

Preparat de Enterococcus faecium

DSM 22502 cu un conținut minim de 1 × 1011 CFU/g de aditiv.

 

Caracterizarea substanței active

Celule viabile de Enterococcus faecium

DSM 22502.

 

Metoda de analiză  (1)

Numărare în aditivul furajer: metoda prin etalare pe placă Petri utilizând agar cu bilă, esculină și azidă (EN 15788).

Identificare: Electroforeză în gel în câmp pulsatil (PFGE).

Toate speciile de animale

 

 

 

1.

În instrucțiunile de utilizare a aditivului și a preamestecului, se precizează condițiile de depozitare.

2.

Conținutul minim de aditiv, atunci când este folosit fără a fi combinat cu alte microorganisme ca aditivi pentru însilozare: 1 × 108 CFU/kg de materie nouă.

3.

Pentru siguranță: se recomandă ca în timpul manipulării să se utilizeze dispozitive de protecție respiratorie și a ochilor, precum și mănuși.

 

1k21009

Pediococcus acidilactici

CNCM I-3237

 

Compoziția aditivului

Preparat de Pediococcus acidilactici

CNCM I-3237 cu un conținut minim de 1 × 1010 CFU/g de aditiv.

 

Caracterizarea substanței active

Celule viabile de Pediococcus acidilactici

CNCM I-3237.

 

Metoda de analiză  (1)

Numărare în aditivul furajer: metoda prin etalare pe placă Petri utilizând agar MRS (EN 15786)

Identificare: Electroforeză în gel în câmp pulsatil (PFGE).

Toate speciile de animale

1.

În instrucțiunile de utilizare a aditivului și a preamestecului, se precizează condițiile de depozitare.

2.

Conținutul minim de aditiv, atunci când este folosit fără a fi combinat cu alte microorganisme ca aditivi pentru însilozare: 5 × 107 CFU/kg de materie nouă.

3.

Pentru siguranță: se recomandă ca în timpul manipulării să se utilizeze dispozitive de protecție respiratorie și a ochilor, precum și mănuși.

15 aprilie 2024


(1)  Detaliile privind metodele de analiză sunt disponibile la următoarea adresă a laboratorului de referință: http://irmm.jrc.ec.europa.eu/EURLs/EURL_feed_additives/Pages/index.aspx