26.3.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 90/6


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) NR. 303/2014 AL COMISIEI

din 25 martie 2014

de modificare a Regulamentului (CE) nr. 673/2005 al Consiliului de instituire de drepturi vamale suplimentare la importurile anumitor produse originare din Statele Unite ale Americii

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 673/2005 al Consiliului din 25 aprilie 2005 de instituire de drepturi vamale suplimentare la importurile anumitor produse originare din Statele Unite ale Americii (1), în special articolul 3,

întrucât:

(1)

Ca urmare a faptului că Statele Unite nu au adaptat legea privind dumpingul continuu și stoparea subvențiilor („Continued Dumping and Subsidy Offset Act” – CDSOA) în conformitate cu obligațiile asumate în cadrul acordurilor Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), Regulamentul (CE) nr. 673/2005 a instituit o taxă vamală suplimentară ad valorem de 15 % la importul anumitor produse originare din Statele Unite ale Americii, aplicabilă începând cu 1 mai 2005. În conformitate cu autorizația acordată de OMC de suspendare a aplicării concesiilor acordate Statelor Unite, Comisia trebuie să adapteze anual nivelul suspendării în funcție de nivelul anulării sau prejudicierii cauzate Uniunii Europene de CDSOA la acea dată.

(2)

Plățile efectuate în temeiul CDSOA în anul cel mai recent pentru care există date disponibile se referă la distribuirea taxelor antidumping și a celor compensatorii încasate în exercițiul financiar 2013 (1 octombrie 2012-30 septembrie 2013). Pe baza datelor publicate de Biroul Vămilor și Protecției Frontierelor al Statelor Unite, nivelul anulării sau prejudicierii cauzate Uniunii a fost evaluat la 872685 USD.

(3)

Nivelul anulării sau prejudicierii și, în consecință, al suspendării, a scăzut. Cu toate acestea, nivelul suspendării nu poate fi adaptat la nivelul anulării sau al prejudicierii prin adăugarea sau eliminarea unor produse din lista cuprinsă în anexa I la Regulamentul (CE) nr. 673/2005. În consecință, în conformitate cu articolul 3 alineatul (1) litera (e) din regulamentul menționat, Comisia ar trebui să păstreze neschimbată lista de produse din anexa I și să modifice rata taxei suplimentare, în vederea ajustării nivelului suspendării la nivelul anulării sau al prejudiciului. Prin urmare, cele trei produse enumerate în anexa I ar trebui menținute pe listă, iar rata taxei de import suplimentare ar trebui modificată și stabilită la 0,35 %.

(4)

Efectul unei taxe de import suplimentare ad valorem de 0,35 % asupra importurilor din Statele Unite de produse enumerate în anexa I reprezintă, pe parcursul unui an, o valoare comercială care nu depășește 872 685 USD.

(5)

Pentru a se asigura că nu există întârzieri în aplicarea ratei modificate a taxei de import suplimentare, prezentul regulament ar trebui să intre în vigoare la data publicării.

(6)

Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 673/2005 ar trebui modificat în consecință.

(7)

Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru măsuri de retorsiune comercială,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Regulamentul (CE) nr. 673/2005 se modifică după cum urmează:

1.

Articolul 2 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 2

Produselor originare din Statele Unite ale Americii enumerate în anexa I la prezentul regulament li se aplică o taxă ad valorem suplimentară de 0,35 %, care se adaugă taxelor vamale aplicabile în temeiul Regulamentului (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului (2).

2.

Anexa I se înlocuiește cu textul prevăzut în anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Se aplică de la 1 mai 2014.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 25 martie 2014.

Pentru Comisie

Președintele

José Manuel BARROSO


(1)  JO L 110, 30.4.2005, p. 1.

(2)  JO L 302, 19.10.1992, p. 1.”


ANEXĂ

„ANEXA I

Produsele cărora li se aplică taxe suplimentare se identifică după codul lor NC format din opt cifre. Descrierea produselor clasificate în conformitate cu aceste coduri poate fi găsită în anexa I la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful vamal comun (1), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1810/2004 (2).

0710 40 00

9003 19 30

8705 10 00

6204 62 31


(1)  JO L 256, 7.9.1987, p. 1.

(2)  JO L 327, 30.10.2004, p. 1.”