22.1.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 19/3


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) NR. 54/2014 AL COMISIEI

din 21 ianuarie 2014

privind eliberarea licențelor de import și atribuirea drepturilor de import pentru cererile depuse în primele șapte zile ale lunii ianuarie 2014 în cadrul contingentelor tarifare deschise prin Regulamentul (CE) nr. 616/2007 pentru carnea de pasăre

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de instituire a unei organizări comune a piețelor produselor agricole și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 922/72, (CEE) nr. 234/79, (CE) nr. 1037/2001 și (CE) nr. 1234/2007 ale Consiliului (1), în special articolul 188,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1301/2006 al Comisiei din 31 august 2006 de stabilire a normelor comune pentru administrarea contingentelor tarifare de import pentru produsele agricole gestionate printr-un sistem de licențe de import (2), în special articolul 7 alineatul (2),

întrucât:

(1)

Regulamentul (CE) nr. 616/2007 al Comisiei (3) a deschis contingente tarifare pentru importul de produse din sectorul cărnii de pasăre originare din Brazilia, Thailanda și alte țări terțe.

(2)

Cererile de licențe de import depuse în cursul primelor șapte zile ale lunii ianuarie 2014 în ceea ce privește grupele 1, 2, 4A, 6A, 7 și 8 pentru subperioada cuprinsă între 1 aprilie și 30 iunie 2014 se referă, pentru anumite contingente, la cantități superioare cantităților disponibile. Prin urmare, este necesar să se determine în ce măsură se pot elibera licențele de import, stabilind coeficientul de atribuire care urmează să fie aplicat cantităților solicitate.

(3)

Cererile de drepturi de import depuse în cursul primelor șapte zile ale lunii ianuarie 2014 în ceea ce privește grupa 5A pentru subperioada cuprinsă între 1 aprilie și 30 iunie 2014 se referă, pentru anumite contingente, la cantități superioare cantităților disponibile. Prin urmare, este necesar să se determine în ce măsură pot fi atribuite drepturile de import, stabilind coeficientul de atribuire care urmează să fie aplicat cantităților solicitate,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

(1)   Pentru cererile de licențe de import depuse în temeiul Regulamentului (CE) nr. 616/2007 pentru subperioada cuprinsă între 1 aprilie și 30 iunie 2014 în ceea ce privește grupele 1, 2, 4A, 6A, 7 și 8 se aplică coeficienții de atribuire care figurează în anexa la prezentul regulament.

(2)   Pentru cererile de drepturi de import depuse în temeiul Regulamentului (CE) nr. 616/2007 pentru subperioada cuprinsă între 1 aprilie și 30 iunie 2014 în ceea ce privește grupa 5A se aplică coeficientul de atribuire care figurează în anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare la 22 ianuarie 2014.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 21 ianuarie 2014.

Pentru Comisie, pentru președinte

Jerzy PLEWA

Director general pentru agricultură și dezvoltare rurală


(1)  JO L 347, 20.12.2013, p. 671.

(2)  JO L 238, 1.9.2006, p. 13.

(3)  JO L 142, 5.6.2007, p. 3.


ANEXĂ

Nr. grupă

Număr de ordine

Coeficient de atribuire pentru cererile de licențe de import depuse pentru subperioada cuprinsă între 1.4.2014 și 30.6.2014

(%)

1

09.4211

0,467704

4A

09.4214

54,332634

09.4251

9,069004

6A

09.4216

0,494014

09.4260

2,320193


Nr. grupă

Număr de ordine

Coeficient de atribuire pentru cererile de drepturi de import depuse pentru subperioada cuprinsă între 1.4.2014 și 30.6.2014

(%)

5A

09.4215

0,766687

09.4254

5,027223

09.4255

6,731740