21.11.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 334/86


DIRECTIVA 2014/102/UE A CONSILIULUI

din 7 noiembrie 2014

de adaptare a Directivei 2013/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului privind situațiile financiare anuale, situațiile financiare consolidate și rapoartele conexe ale anumitor tipuri de întreprinderi, ca urmare a aderării Republicii Croația

(Text cu relevanță pentru SEE)

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Actul de aderare a Croației, în special articolul 50,

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

întrucât:

(1)

În temeiul articolului 50 din Actul de aderare a Croației, în cazul în care unele acte ale instituțiilor, adoptate înainte de data aderării, necesită adaptări ca urmare a aderării și în cazul în care adaptările necesare nu sunt prevăzute în actul de aderare respectiv sau în anexele la acesta, Consiliul, hotărând cu majoritate calificată la propunerea Comisiei, adoptă în acest scop actele necesare, dacă actul originar nu a fost adoptat de Comisie.

(2)

Tipurile relevante de întreprinderi croate ar trebui introduse în anexele I și II la Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului (1) pentru a crea domeniul de aplicare relevant pentru punerea în aplicare în Croația a măsurilor de coordonare prevăzute de directiva menționată anterior. Domeniul de aplicare al modificărilor ar trebui limitat la adaptările tehnice necesare ca urmare a aderării Croației.

(3)

Prin urmare, Directiva 2013/34/UE ar trebui să fie modificată în consecință,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Directiva 2013/34/UE se modifică în conformitate cu anexa la prezenta directivă.

Articolul 2

(1)   Statele membre asigură intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 20 iulie 2015. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la acestea.

Statele membre pot prevedea că măsurile menționate la primul paragraf se aplică întâi situațiilor financiare pentru exercițiile financiare care încep de la 1 ianuarie 2016 sau în cursul anului calendaristic 2016.

Atunci când statele membre adoptă măsurile menționate, acestea cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Modalitățile de efectuare a acestei trimiteri se stabilesc de către statele membre.

(2)   Statele membre comunică Comisiei textul principalelor măsuri de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 3

Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 4

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 7 noiembrie 2014.

Pentru Consiliu

Președintele

P. C. PADOAN


(1)  Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 privind situațiile financiare anuale, situațiile financiare consolidate și rapoartele conexe ale anumitor tipuri de întreprinderi, de modificare a Directivei 2006/43/CE a Parlamentului European și a Consiliului și de abrogare a Directivelor 78/660/CEE și 83/349/CEE ale Consiliului (JO L 182, 29.6.2013, p. 19).


ANEXĂ

Directiva 2013/34/UE se modifică după cum urmează:

1.

În anexa I, după mențiunea referitoare la Franța se introduce următorul text:

„—

în Croația:

dioničko društvo, društvo s ograničenom odgovornošću;”

.

2.

În anexa II, după mențiunea referitoare la Franța se introduce următorul text:

„—

în Croația:

javno trgovačko društvo, komanditno društvo, gospodarsko interesno udruženje;”

.