|
29.7.2014 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 247/92 |
RECOMANDAREA CONSILIULUI
din 8 iulie 2014
privind Programul național de reformă al Austriei pentru 2014 și care include un aviz al Consiliului privind Programul de stabilitate al Austriei pentru 2014
2014/C 247/18
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 121 alineatul (2) și articolul 148 alineatul (4),
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1466/97 al Consiliului din 7 iulie 1997 privind consolidarea supravegherii pozițiilor bugetare și supravegherea și coordonarea politicilor economice (1), în special articolul 5 alineatul (2),
având în vedere recomandarea Comisiei Europene,
având în vedere rezoluțiile Parlamentului European,
având în vedere concluziile Consiliului European,
având în vedere avizul Comitetului pentru ocuparea forței de muncă,
având în vedere avizul Comitetului economic și financiar,
având în vedere avizul Comitetului pentru protecție socială,
având în vedere avizul Comitetului pentru politică economică,
întrucât:
|
(1) |
La 26 martie 2010, Consiliul European a aprobat propunerea Comisiei de a lansa o nouă strategie pentru creștere economică și ocuparea forței de muncă, Strategia Europa 2020, bazată pe coordonarea sporită a politicilor economice, care se concentrează pe domeniile-cheie în care sunt necesare acțiuni în vederea stimulării potențialului de creștere durabilă și de competitivitate al Europei. |
|
(2) |
La 13 iulie 2010, Consiliul a adoptat, pe baza propunerilor Comisiei, o recomandare privind orientările generale pentru politicile economice ale statelor membre și ale Uniunii (2010-2014), iar la 21 octombrie 2010 a adoptat o decizie privind orientările pentru politicile de ocupare a forței de muncă ale statelor membre (2), care formează împreună „orientările integrate”. Statele membre au fost invitate să țină seama de orientările integrate în cadrul politicilor economice și de ocupare a forței de muncă aplicate la nivel național. |
|
(3) |
La 29 iunie 2012, șefii de stat sau de guvern ai statelor membre au convenit asupra unui Pact pentru creștere economică și locuri de muncă, prin care se oferă un cadru coerent de acțiune la nivel național, la nivelul UE și al zonei euro, și care utilizează toate pârghiile, instrumentele și politicile posibile. Aceștia au stabilit acțiunile care trebuie întreprinse la nivelul statelor membre, exprimându-și în special angajamentul deplin față de realizarea obiectivelor Strategiei Europa 2020 și față de punerea în aplicare a recomandărilor specifice fiecărei țări. |
|
(4) |
4. La 9 iulie 2013, Consiliul a adoptat o recomandare (3) privind Programul național de reformă pentru 2013 al Austriei și a emis avizul cu privire la Programul de stabilitate al Austriei actualizat pentru perioada 2012-2017. La 15 noiembrie 2013, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 473/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (4), Comisia a prezentat avizul său privind proiectul de plan bugetar al Austriei pentru 2014. |
|
(5) |
La 13 noiembrie 2013, Comisia a adoptat analiza anuală a creșterii, care marchează începutul semestrului european pentru coordonarea politicilor economice din 2014. Tot la 13 noiembrie 2013, în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1176/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (5), Comisia a adoptat Raportul privind mecanismul de alertă, în care Austria nu a fost identificată drept unul dintre statele membre pentru care urma să se efectueze un bilanț aprofundat. |
|
(6) |
La 20 decembrie 2013, Consiliul European a aprobat prioritățile pentru asigurarea stabilității financiare, a consolidării bugetare și a acțiunilor de promovare a creșterii economice. Consiliul European a subliniat că este necesar să se continue consolidarea bugetară într-un mod diferențiat și favorabil creșterii economice, să fie restabilite condițiile normale de creditare a economiei, să se promoveze creșterea economică și competitivitatea, să se combată șomajul și consecințele sociale ale crizei și să se modernizeze administrația publică. |
|
(7) |
La 8 aprilie 2014, Austria și-a prezentat Programul național de reformă pentru 2014, iar la 29 aprilie 2014, Programul de stabilitate pentru 2014. În vederea luării în considerare a legăturilor dintre cele două programe, acestea au fost evaluate în același timp. |
|
(8) |
Strategia bugetară descrisă în Programul de stabilitate pentru 2014 urmărește îndeplinirea obiectivului pe termen mediu de a avea un deficit structural de cel mult 0,45 % din PIB până în 2016, în conformitate cu cerințele Pactului de stabilitate și de creștere. În 2013, deficitul public al Austriei a fost redus în mod durabil sub nivelul de 3 % din PIB. Soldul structural (recalculat) a fost prevăzut să rămână constant în 2014 și să crească cu 0,3 puncte procentuale din PIB în 2015, situându-se astfel considerabil sub efortul de ajustare necesar în ambii ani. Se prevede, de asemenea, o deviere semnificativă a ratei de creștere a cheltuielilor față de criteriul de referință în materie de cheltuieli stabilit pentru 2014-2015. La 12 mai 2014, Austria a anunțat o serie de măsuri suplimentare în materie de venituri și cheltuieli. În condițiile în care aceste măsuri sunt puse în aplicare cu strictețe și în timp util, strategia bugetară a Austriei nu mai antrenează o abatere semnificativă planificată de la traiectoria de ajustare în vederea atingerii obiectivului pe termen mediu în 2014. Totodată, traiectoria de ajustare planificată în vederea îndeplinirii obiectivului pe termen mediu presupune în continuare riscuri în ceea ce privește conformitatea cu cerințele Pactului de stabilitate și de creștere. Potrivit Programului de stabilitate, datoria publică brută va crește considerabil de la aproape 74,5 % din PIB în 2013 la 79 % din PIB în 2014, ca urmare a impactului instituirii unei entități însărcinate cu lichidarea activelor Hypo Alpe Adria, iar nivelul datoriei va începe să descrească începând din 2015. Scenariul macroeconomic pe care se bazează proiecțiile bugetare din Programul de stabilitate este plauzibil și a fost elaborat de un organism independent, Institutul de Cercetare Economică din Austria (WIFO). Conform previziunilor de primăvară ale serviciilor Comisiei pentru anul 2014, deficitul se va menține sub nivelul de 3 % în 2014 și 2015, în timp ce soldul structural este probabil să se deterioreze în 2014 și să cunoască o îmbunătățire de numai 0,1 % din PIB în 2015. Consiliul consideră, pe baza evaluării Programului de stabilitate și pe baza previziunilor Comisiei, precum și pe baza evaluării măsurilor suplimentare anunțate la 12 mai, în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1466/97, că Austria și-a corectat în mod durabil deficitul excesiv, însă că persistă un risc de abatere semnificativă de la traiectoria de ajustare în vederea îndeplinirii obiectivului pe termen mediu în 2014 și 2015. |
|
(9) |
În conformitate cu dispozițiile Tratatului privind stabilitatea, coordonarea și guvernanța, Austria și-a consolidat în 2012 cadrul bugetar printr-o reformă a Pactului intern de stabilitate al Austriei. Mandatul Consiliului Bugetar al Austriei a fost extins începând din noiembrie 2013 în lumina cerințelor pactului bugetar. Este însă, în continuare, necesar să se întreprindă o reformă aprofundată a relațiilor între diferitele niveluri ale administrației publice în vederea unei raționalizări mai eficiente a responsabilităților acestora, astfel cum se precizează în acordul de coaliție. |
|
(10) |
Cheltuielile pe termen mediu și lung aferente sistemului de pensii și de asistență medicală și, într-o măsură mai mică, cele legate de îngrijirea pe termen lung pot periclita sustenabilitatea finanțelor publice. În 2014 au intrat în vigoare unele măsuri care limitează accesul la regimurile de pensionare anticipată și sporesc stimulentele în favoarea prelungirii carierei profesionale. Cu toate acestea, vârsta efectivă de pensionare, de 58,4 ani în 2012, este cu mult sub media UE și continuă să fie considerabil mai mică decât vârsta legală de pensionare (cu 5,6 ani pentru bărbați și cu 2,6 ani pentru femei în 2012). Programul național de reformă cuprinde obiective pe termen scurt relativ ambițioase, de mărire a vârstei efective de pensionare cu 1,6 ani în perioada 2012-2018, a căror implementare va trebui monitorizată îndeaproape. Se așteaptă ca reformele întreprinse de curând în sistemul pensiilor să reducă într-o oarecare măsură riscurile la adresa sustenabilității, atâta vreme cât sunt însoțite de îmbunătățiri ale condițiilor de pe piața muncii care le permit lucrătorilor vârstnici să rămână încadrați în muncă mai mult timp. Nu sunt prevăzute însă planuri de introducere a unor măsuri cu un efect mai structural și pe termen lung, cum ar fi accelerarea armonizării vârstei legale de pensionare pentru femei și bărbați și alinierea vârstei de pensionare la evoluția speranței de viață, ceea ce ar contribui suplimentar la prelungirea carierei profesionale a lucrătorilor și la sustenabilitatea financiară a sistemului de pensii. |
|
(11) |
Alocarea eficientă a resurselor în cadrul sistemului de sănătate din Austria este subminată de o structură de guvernanță complexă și de importanța relativ mare acordată sectorului spitalicesc, care se caracterizează prin dimensiuni mari și costuri ridicate. Au fost întreprinse unele măsuri pentru punerea în aplicare a reformei în domeniul asistenței medicale și pentru sporirea eficacității‐ cheltuielilor publice. Cu toate acestea, este posibil ca măsurile respective să nu fie suficiente pentru a remedia deficiențele structurale din sector și este în continuare necesar să se stabilească obiective mai ambițioase pentru reducerea graduală a îngrijirilor spitalicești în favoarea tratamentelor ambulatorii și pentru consolidarea asistenței medicale preventive, pentru care nivelul cheltuielilor publice se situează sub media UE. Sunt considerate binevenite măsurile anunțate de consolidare a asistenței medicale primare și de dezvoltare a unor programe de asistență medicală integrată pentru bolile cronice. Fondul de îngrijire pe termen lung, care a fost prelungit până în 2016, cu un buget suplimentar de 650 de milioane EUR, și care se prevede să fie prelungit încă o dată până în 2018 cu alte 700 de milioane EUR, oferă o soluție intermediară pentru finanțarea serviciilor de îngrijire. Sustenabilitatea financiară a îngrijirii pe termen lung va trebui supravegheată și după această dată-limită. |
|
(12) |
Sistemul fiscal din Austria continuă să fie caracterizat de o sarcină fiscală ridicată asupra costului forței de muncă și de un nivel ridicat al contribuțiilor de asigurări sociale, în special pentru lucrătorii cu venituri reduse. Sarcina fiscală asupra costului forței de muncă este, la 24,7 % din PIB în 2012, printre cele mai ridicate din Uniune. Sarcina fiscală respectivă reprezintă aproape 50 % din costul forței de muncă. Este posibil ca valoarea ridicată a contribuțiilor de asigurări sociale și a impozitelor pe venitul la angajare să reducă stimulentele de a munci ale persoanelor cu potențial modest de câștig și ale celor care sunt a doua persoană care contribuie la venitul familiei. Pachetul de măsuri fiscale recent adoptat include măsuri limitate de reducere a sarcinii fiscale asupra costului forței de muncă, dar nu exploatează potențialul reorientării către taxe și impozite mai puțin dăunătoare pentru creștere, cum ar fi impozitele recurente pe proprietățile imobiliare, în cazul cărora estimările privind valorile impozabile sunt perimate. |
|
(13) |
Piața muncii din Austria continuă să înregistreze rezultate bune, având cea mai scăzută rată a șomajului din Uniune (2013: 4,9 %). Cu toate acestea, provocările viitoare legate de îmbătrânirea populației și de o potențială penurie a forței de muncă fac necesară o utilizare mai eficace a potențialului de integrare pe piața forței de muncă a lucrătorilor vârstnici, a femeilor și a migranților, potențial care este în prezent insuficient valorificat. Rata de ocupare în rândul lucrătorilor vârstnici se menține, în continuare, sub media UE (44,9 % față de 50,3 %), deși rata respectivă a crescut substanțial din 2000, cu aproape 15 puncte procentuale, ajungând la 44,9 % în 2013. Măsurile de limitare a pensionărilor anticipate intră în vigoare în 2014 și sunt în pregătire măsuri suplimentare de consolidare a stimulentelor în favoarea unei retrageri mai târzii de pe piața muncii. În ciuda acestor măsuri, persistă dificultăți legate de menținerea pe piața muncii sau reintrarea pe această piață a lucrătorilor vârstnici. Migranții se confruntă, în continuare, cu diferite obstacole care îi împiedică să se integreze pe deplin pe piața muncii și cu rate semnificativ mai ridicate ale șomajului, datorate în parte barierelor rămase în calea recunoașterii calificărilor lor, în ciuda faptului că aceștia reprezintă un segment tot mai important din forța de muncă. Rata de ocupare în rândul femeilor este relativ ridicată în 2013, situându-se la 70,8 %, însă este mult mai puțin favorabilă în echivalent normă întreagă (55,6 % în 2012). Austria este una dintre țările cu cele mai ridicate procente de femei care lucrează cu fracțiune de normă și cu o concentrare puternică a femeilor în locuri de muncă slab remunerate. Prin urmare, în Austria, diferențele la nivelul salariilor și al pensiilor între femei și bărbați sunt printre cele mai mari din Uniune. Cu toate că au fost adoptate unele măsuri pentru a îmbunătăți serviciile de îngrijire a copiilor și serviciile de îngrijire pe termen lung, disponibilitatea acestora rămâne limitată. |
|
(14) |
Austria a avut rezultate mai bune în ceea ce privește nivelul de instruire la toate categoriile măsurate în cadrul studiului OCDE din 2012 privind competențele studenților, însă rezultatele la citire rămân, în continuare, sub media UE, iar contextul socioeconomic are, în continuare, un impact considerabil asupra nivelului de instruire. Cu toate că, în ansamblu, obiectivul urmărit în materie de părăsire timpurie a școlii a fost îndeplinit, rata de părăsire timpurie a școlii în rândul elevilor născuți în străinătate, al căror număr este în creștere, a fost de peste trei ori mai mare decât rata respectivă în rândul elevilor născuți în Austria (18,5 % față de 5,7 % în 2012). Se pune insuficient accentul asupra măsurilor de prevenire a părăsirii timpurii a școlii și nu a fost încă adoptată o abordare strategică la nivel național privind garantarea unei educații de înaltă calitate a copiilor preșcolari. Unele reforme legate de diferite aspecte ale sistemului de învățământ, în special implementarea programului Noua școală secundară, fie sunt în curs, fie abia au fost adoptate. Potențialul programului Noua școală secundară de a atenua efectele negative, pentru elevii aparținând grupurilor defavorizate social, ale orientării timpurii a elevilor în diferite tipuri de școli după patru ani de școală elementară („orientare precoce pe bază de competențe”, early tracking) și de a îmbunătăți nivelul de instruire trebuie monitorizat îndeaproape. În învățământul superior, numărul tot mai mare de studenți exercită o presiune asupra finanțării și organizării acestui tip de învățământ, în timp ce procentul studenților care își finalizează studiile este, în continuare, sunt media UE. Îmbunătățirea nivelului de instruire este, în continuare, un obiectiv extrem de important pentru a facilita trecerea de pe băncile școlii pe piața muncii. |
|
(15) |
Există în continuare bariere de reglementare importante, care împiedică întreprinderile și profesioniștii la nivel individual să își ofere serviciile în Austria. Legislația care reglementează anumite profesii limitează formele de societăți în care acestea se pot constitui și impune obligații privind structura acționariatului acestora, în timp ce accesul la anumite profesii este condiționat de deținerea unor calificări profesionale specifice, iar crearea de societăți care oferă servicii interdisciplinare rămâne dificilă. Cumulate, aceste cerințe creează bariere la intrarea pe piață și la exercitarea unor servicii profesionale, care au drept efect restrângerea concurenței. În ceea ce privește cerințele privind calificările profesionale, Austria participă la exercițiul de evaluare reciprocă derulat la nivelul UE și și-a actualizat baza de date cu profesiile/ocupațiile reglementate ca un prim pas în direcția evaluării justificării și a proporționalității cerințelor în materie de calificări profesionale. |
|
(16) |
Cerințele legate de informare prevăzute de legislația UE privind achizițiile vizează garantarea concurenței și a egalității de tratament printr-o mai bună informare cu privire la contractele disponibile, o condiție esențială pentru accesul pe piață. Un nivel mai ridicat de concurență între ofertanți conduce, în general, la oferte mai favorabile pentru entitățile contractante, inclusiv la reduceri substanțiale de preț. Cu toate acestea, valoarea procedurilor de ofertare publicate de autoritățile și entitățile austriece în conformitate cu legislația UE în materie de achiziții a fost, în 2012, de 1,5 % din PIB și de 6,6 % din cheltuielile publice totale pentru lucrări, bunuri și servicii, cu mult sub mediile UE de 3,4 % și, respectiv, 17,7 %. Această situație antrenează costuri considerabile pentru contribuabilul austriac și pentru întreprinderi, din punctul de vedere al oportunităților de afaceri nefructificate. |
|
(17) |
În ciuda majorării bugetului Autorității federale în domeniul concurenței din Austria, nivelul de acoperire a necesarului său de personal este semnificativ mai scăzut decât al autorităților altor state membre de dimensiuni similare sau mai mici. Ar trebui, conform recomandării Consiliului din 2013, să se depună eforturi mai susținute în sensul stimulării concurenței pe piețele transporturilor de călători și de marfă din Austria, cu efecte benefice asupra acestora. |
|
(18) |
Cu toate că, în ansamblu, capitalizarea sectorului bancar a continuat să se îmbunătățească în 2013, având în vedere profilul de risc al băncilor, par să fie necesare eforturi suplimentare în vederea consolidării rezervelor de capital. Consiliul a recomandat în 2013 ca Austria să accelereze procesul de restructurare a băncilor naționalizate și parțial naționalizate. În prezent, cadrul legislativ pentru lichidarea Hypo Alpe Adria urmează să fie prezentat spre adoptare parlamentului până în vară. Sunt în curs pregătirile organizatorice pentru înființarea respectivei societăți de administrare a activelor, care se speră că va deveni operațională în toamnă. Continuă restructurarea Österreichische Volksbanken AG și, respectiv, lichidarea băncii „rele” Kommunalkredit, KA Finanz, în conformitate cu deciziile UE în materie de ajutoare de stat. Va fi crucial să se adopte măsuri transparente și decisive pentru a duce la bun sfârșit restructurarea băncilor naționalizate, astfel încât să se protejeze stabilitatea financiară și să se reducă la minimum efectele negative asupra finanțelor publice. |
|
(19) |
În contextul semestrului european, Comisia a efectuat o analiză cuprinzătoare a politicii economice a Austriei și a evaluat Programul național de reformă și Programul de stabilitate al acestei țări. Comisia a ținut seama nu numai de relevanța acestora pentru o politică bugetară și socioeconomică sustenabilă în Austria, ci și de conformitatea acestora cu normele și orientările UE, având în vedere necesitatea de a consolida guvernanța economică globală a Uniunii prin oferirea unei contribuții a UE la deciziile naționale viitoare. Recomandările formulate de Comisie în cadrul semestrului european se reflectă în recomandările 1-5 de mai jos. |
|
(20) |
Prin prisma acestei evaluări, Consiliul a examinat Programul de stabilitate, iar avizul său (6) se reflectă îndeosebi în recomandarea 1 de mai jos. |
|
(21) |
În contextul semestrului european, Comisia a efectuat și o analiză a politicii economice a zonei euro în ansamblul său. Pe această bază, Consiliul a emis recomandări specifice adresate statelor membre a căror monedă este euro (7). Fiind o țară a cărei monedă este euro, Austria ar trebui, de asemenea, să asigure punerea în aplicare integrală și în timp util a acestor recomandări, |
RECOMANDĂ ca în perioada 2014-2015 Austria să întreprindă acțiuni astfel încât:
|
1. |
După corectarea deficitului excesiv, să consolideze măsurile bugetare pentru 2014 având în vedere decalajul de 0,5 % din PIB estimat în previziunile serviciilor Comisiei din primăvara anului 2014 și după luarea în considerare a măsurilor de consolidare suplimentare anunțate de Austria, care indică un risc de abatere semnificativă de la cerințele componentei preventive a Pactului de stabilitate și de creștere. În 2015, să consolideze semnificativ strategia bugetară, astfel încât să garanteze că obiectivul pe termen mediu este îndeplinit și, ulterior, menținut la nivelul respectiv și să asigure respectarea regulii privind gradul de îndatorare, astfel încât să mențină rata datoriei publice pe o curbă descendentă susținută. Să raționalizeze în continuare relațiile bugetare dintre diferitele niveluri ale administrației publice, de exemplu, prin simplificarea structurii organizatorice și prin alinierea responsabilităților în materie de cheltuieli publice și de finanțare ale acestora. |
|
2. |
Să îmbunătățească sustenabilitatea pe termen lung a sistemului de pensii, în special prin propunerea armonizării vârstei legale de pensionare pentru femei și bărbați, prin creșterea vârstei efective de pensionare și prin alinierea vârstei de pensionare la evoluția speranței de viață. Să monitorizeze punerea în aplicare a reformelor recente care restrâng accesul la pensionarea anticipată. Să îmbunătățească în continuare eficacitatea costurilor și sustenabilitatea serviciilor de asistență medicală și a serviciilor de îngrijire pe termen lung. |
|
3. |
Să reducă nivelul ridicat al sarcinii fiscale asupra costului forței de muncă pentru lucrătorii cu venituri reduse prin reorientarea fiscalității către surse de venituri susceptibile să aibă un impact mai puțin negativ asupra creșterii, cum ar fi impozitele recurente pe proprietățile imobiliare, inclusiv prin actualizarea bazei de impozitare. Să consolideze măsurile de îmbunătățire a perspectivelor pe piața muncii ale persoanelor provenite din familii de migranți, ale femeilor și ale lucrătorilor vârstnici. Printre aceste măsuri se numără îmbunătățirea în continuare a serviciilor de îngrijire a copiilor și de îngrijire pe termen lung și recunoașterea calificărilor migranților. Să îmbunătățească nivelul de instruire, în special în cazul tinerilor dezavantajați, inclusiv în cazul celor proveniți din familii de migranți, inclusiv prin îmbunătățirea educației copiilor preșcolari și prin reducerea efectelor negative ale metodei de orientare timpurie a elevilor pe criterii de competențe. Să îmbunătățească în continuare planificarea strategică în învățământul superior și să intensifice măsurile de reducere a numărului de studenți care abandonează studiile. |
|
4. |
Să elimine barierele excesive pentru furnizorii de servicii, inclusiv în ceea ce privește forma juridică a societăților și cerințele privind structura acționariatului, precum și în ceea ce privește înființarea de societăți care oferă servicii interdisciplinare. Să verifice dacă restricțiile aplicate la admiterea într-o profesie reglementată și la exercitarea profesiei respective sunt proporționale și justificate de interesul general. Să identifice motivele pentru care contractele publice care fac obiectul procedurii de achiziții conform legislației UE au o valoare mică. Să consolideze în mod substanțial resursele Autorității federale în domeniul concurenței. |
|
5. |
Să continue să supravegheze îndeaproape și să impulsioneze în mod eficace restructurarea ordonată a băncilor naționalizate și parțial naționalizate. |
Adoptată la Bruxelles, 8 iulie 2014.
Pentru Consiliu
Președintele
P.C. PADOAN
(2) Menținute pentru 2014 prin Decizia 2014/322/UE a Consiliului din 6 mai 2014 privind orientările pentru politicile de ocupare a forței de muncă ale statelor membre pentru 2014 (JO L 165, 4.6.2014. p. 49).
(3) JO C 217, 30.7.2013, p. 1.
(4) Regulamentul (UE) nr. 473/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 mai 2013 privind dispozițiile comune pentru monitorizarea și evaluarea proiectelor de planuri bugetare și pentru asigurarea corectării deficitelor excesive ale statelor membre din zona euro (JO L 140, 27.5.2013, p. 11).
(5) Regulamentul (UE) nr. 1176/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 noiembrie 2011 privind prevenirea și corectarea dezechilibrelor macroeconomice (JO L 306, 23.11.2011, p. 25).
(6) În temeiul articolului 5 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1466/97.
(7) A se vedea pagina 141 din prezentul Jurnal Oficial.