|
29.11.2014 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 344/20 |
DECIZIA CONSILIULUI
din 7 noiembrie 2014
de stabilire a poziției care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul comitetului administrativ al Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite cu privire la noul proiect de regulament privind coliziunea laterală cu un stâlp și privind proiectul de amendament la respectivul regulament
(2014/854/UE)
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 114, coroborat cu articolul 218 alineatul (9),
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
întrucât:
|
(1) |
Prin Decizia 97/836/CE a Consiliului (1), Uniunea a aderat la Acordul Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite (CEE-ONU) privind adoptarea de specificații tehnice uniforme pentru vehicule cu roți, echipamente și componente care pot fi montate și/sau folosite la vehicule cu roți și condițiile pentru recunoașterea reciprocă a omologărilor acordate pe baza acestor specificații („Acordul revizuit din 1958”). |
|
(2) |
Cerințele standardizate din noul proiect de regulament CEE-ONU referitor la dispozițiile uniforme privind omologarea vehiculelor în ceea ce privește performanța lor la coliziunea laterală cu un stâlp, precum și proiectul de amendament la noul proiect de regulament CEE-ONU privind dispozițiile uniforme referitoare la omologarea vehiculelor în ceea ce privește performanța lor la coliziunea laterală cu un stâlp sunt menite să înlăture barierele tehnice din calea comerțului cu autovehicule și componente ale acestora dintre părțile contractante la Acordul revizuit din 1958 și să garanteze că aceste vehicule și componente oferă un nivel ridicat de siguranță și protecție. |
|
(3) |
Este adecvat să se stabilească poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul comitetului administrativ al Acordului revizuit din 1958 în legătură cu adoptarea proiectului respectiv de regulament CEE-ONU și cu proiectul de amendament la respectivul regulament, |
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
Poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul comitetului administrativ al Acordului revizuit din 1958 este de a vota în favoarea noului proiect de regulament CEE-ONU referitor la dispozițiile uniforme privind omologarea vehiculelor în ceea ce privește performanța lor la coliziunea laterală cu un stâlp, astfel cum figurează acesta în documentul ECE TRANS/WP.29/2014/79, precum și a proiectului de amendament la respectivul regulament, astfel cum figurează acesta în documentul ECE TRANS/WP.29/2014/80.
Articolul 2
Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.
Adoptată la Bruxelles, 7 noiembrie 2014.
Pentru Consiliu
Președintele
P. C. PADOAN
(1) Decizia 97/836/CE a Consiliului din 27 noiembrie 1997 în vederea aderării Comunității Europene la Acordul Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite privind adoptarea specificațiilor tehnice uniforme pentru vehicule cu roți, echipamente și componente care pot fi montate și/sau folosite la vehicule cu roți și condițiile pentru recunoașterea reciprocă a omologărilor acordate pe baza acestor specificații („Acordul revizuit din 1958”) (JO L 346, 17.12.1997, p. 78).