22.10.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 302/56


DECIZIA CONSILIULUI

din 9 octombrie 2014

privind lansarea schimbului automatizat de date privind înmatricularea vehiculelor (VRD) în Malta

(2014/731/UE)

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Decizia 2008/615/JAI a Consiliului din 23 iunie 2008 privind intensificarea cooperării transfrontaliere, în special în domeniul combaterii terorismului și a criminalității transfrontaliere (1), în special articolul 25,

având în vedere Decizia 2008/616/JAI a Consiliului din 23 iunie 2008 privind punerea în aplicare a Deciziei 2008/615/JAI (2), în special articolul 20 și capitolul 4 din anexă,

întrucât:

(1)

În conformitate cu Protocolul privind dispozițiile tranzitorii anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană, la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și la Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice, actele instituțiilor, ale organelor, ale oficiilor și ale agențiilor Uniunii adoptate înainte de intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona continuă să producă efecte juridice atât timp cât aceste acte nu vor fi fost abrogate, anulate sau modificate în temeiul tratatelor.

(2)

În consecință, se aplică articolul 25 din Decizia 2008/615/JAI, iar Consiliul trebuie să decidă în unanimitate dacă statele membre au pus în aplicare dispozițiile capitolului 6 din respectiva decizie.

(3)

Articolul 20 din Decizia 2008/616/JAI prevede că deciziile menționate la articolul 25 alineatul (2) din Decizia 2008/615/JAI se adoptă în temeiul unui raport de evaluare bazat pe un chestionar. În ceea ce privește schimbul automatizat de date în conformitate cu capitolul 2 din Decizia 2008/615/JAI, raportul de evaluare se bazează de asemenea pe o vizită de evaluare și pe un test-pilot.

(4)

În conformitate cu capitolul 4 punctul 1.1 din anexa la Decizia 2008/616/JAI, chestionarul elaborat de grupul de lucru competent al Consiliului se referă la fiecare dintre schimburile automatizate de date și statele membre trebuie să răspundă la acesta de îndată ce consideră că îndeplinesc condițiile pentru schimbul de date din categoria de date corespunzătoare.

(5)

Malta a completat chestionarul privind protecția datelor și chestionarul referitor la datele privind înmatricularea vehiculelor (VRD).

(6)

Malta a derulat, împreună cu Țările de Jos, un test-pilot reușit.

(7)

S-a efectuat o vizită de evaluare în Malta, iar echipa de evaluare din Belgia și Țările de Jos a elaborat un raport privind vizita de evaluare și l-a înaintat grupului de lucru competent al Consiliului.

(8)

Un raport general de evaluare, care prezintă rezultatele chestionarului, vizita de evaluare și testul-pilot referitor la VRD, a fost înaintat Consiliului,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

În scopul căutării automatizate a datelor privind înmatricularea vehiculelor (VRD), Malta a pus în aplicare pe deplin dispozițiile generale privind protecția datelor din capitolului 6 din Decizia 2008/615/JAI și poate primi și furniza date cu caracter personal în temeiul articolului 12 din respectiva decizie începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii.

Articolul 2

Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

Adoptată la Luxemburg, 9 octombrie 2014.

Pentru Consiliu

Președintele

A. ALFANO


(1)  JO L 210, 6.8.2008, p. 1.

(2)  JO L 210, 6.8.2008, p. 12.