|
14.10.2014 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 296/28 |
DECIZIA COMISIEI
din 13 octombrie 2014
privind stabilirea listelor anuale de priorități pentru elaborarea codurilor de rețea și a liniilor directoare pentru 2015
(Text cu relevanță pentru SEE)
(2014/713/UE)
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 714/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 iulie 2009 privind condițiile de acces la rețea pentru schimburile transfrontaliere de energie electrică și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1228/2003 (1) („regulamentul privind energia electrică”), în special articolul 6 alineatul (1),
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 715/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 iulie 2009 privind condițiile de acces la rețelele pentru transportul gazelor naturale și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1775/2005 (2) („regulamentul privind gazele naturale”), în special articolul 6 alineatul (1),
întrucât:
|
(1) |
Elaborarea și punerea în aplicare a codurilor de rețea și a liniilor directoare este o acțiune importantă pentru integrarea deplină a pieței interne a energiei. Cel de al treilea pachet legislativ din domeniul energiei a creat un cadru instituțional pentru elaborarea codurilor de rețea în vederea armonizării, acolo unde este necesar, a normelor tehnice, operaționale și de piață care reglementează rețelele de energie electrică și de gaze. În acest cadru instituțional, un rol important îl au Agenția pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei („ACER”), Rețeaua europeană a operatorilor de transport și de sistem („ENTSO”) și Comisia Europeană, care trebuie să lucreze în strânsă cooperare cu toate părțile interesate pertinente pentru elaborarea codurilor de rețea. Domeniile în care pot fi elaborate coduri de rețea sunt prevăzute la articolul 8 alineatul (6) din regulamentul privind energia electrică și din regulamentul privind gazele naturale. |
|
(2) |
Deși există posibilitatea de a elabora coduri de rețea în conformitate cu procedura prevăzută la articolele 6 și 8 din regulamentul privind energia electrică și regulamentul privind gazele naturale, Comisia poate elabora ea însăși linii directoare și, ulterior, poate iniția procedura de adoptare pentru a le face obligatorii din punct de vedere juridic. Domeniile în care pot fi elaborate linii directoare sunt prevăzute la articolul 18 alineatele (1), (2) și (3) din regulamentul privind energia electrică și la articolul 23 alineatul (1) din regulamentul privind gazele naturale. |
|
(3) |
Primul pas în elaborarea unor coduri de rețea europene obligatorii este stabilirea de către Comisie a listei anuale a priorităților, în care se identifică domeniile care urmează să fie incluse în elaborarea codurilor de rețea, în conformitate cu articolul 6 alineatul (1) din regulamentul privind energia electrică și din regulamentul privind gazele naturale. Înainte de stabilirea priorităților anuale, Comisia Europeană trebuie să consulte ACER, ENTSO și alte părți interesate relevante. Prezenta decizie specifică prioritățile stabilite de Comisie pe baza rezultatelor consultării publice. |
|
(4) |
În 2012 și 2013 au fost deja adoptate norme armonizate în domeniul gazelor naturale cu privire la procedurile de gestionare a congestiilor, la alocarea capacităților și la echilibrare. |
|
(5) |
Consultarea publică prevăzută la articolul 6 alineatul (1) din regulamentele privind energia electrică și gazele naturale a avut loc în perioada 26 februarie-9 mai 2014. Comisia a primit 20 de răspunsuri (3), inclusiv din partea ENTSO-E. ACER și ENTSOG nu au răspuns la consultarea publică. În cadrul consultării publice, majoritatea părților interesate au sprijinit stabilirea priorităților pentru lucrările deja începute și au subliniat importanța unei puneri în aplicare bine coordonate și corespunzătoare a codurilor de rețea și a liniilor directoare adoptate. În plus, la 3 iunie 2014, ACER a informat Comisia că, potrivit analizei efectuate (4) cu privire la necesitatea unor norme armonizate pentru schimburile comerciale cu gaze naturale asociate dispozițiilor tehnice și operaționale aplicabile serviciilor de acces la rețea și de echilibrare a rețelei (denumite în continuare „RfT”), astfel de norme nu sunt momentan necesare. |
|
(6) |
Ținând cont de răspunsurile părților interesate și de diferitele acțiuni necesare pentru a asigura integrarea completă a pieței interne a energiei, dar și de faptul că punerea în aplicare a codurilor de rețea și a liniilor directoare va necesita resurse importante de la toate părțile relevante, inclusiv Comisia, ACER și cele două ENTSO, Comisia a decis să nu adauge domenii noi la lista anuală de priorități pentru 2015 pentru gazele naturale, ci să elimine RfT propuse. |
|
(7) |
În fine, Comisia a decis să reintroducă pe lista anuală de priorități pentru 2015 în domeniul gazelor naturale norme armonizate privind interoperabilitatea și schimbul de date, deoarece adoptarea finală a acestui cod de rețea va avea loc abia la începutul anului 2015, și nu la sfârșitul anului 2014, așa cum fusese prevăzut inițial. În ceea ce privește lista anuală de priorități pentru 2015 în domeniul energiei electrice, Comisia a decis să reintroducă norme armonizate privind (i) securitatea operațională; (ii) planificarea și programarea operațională; (iii) alocarea capacităților și gestionarea congestiilor, inclusiv guvernanța pentru piața pentru ziua următoare și piața intrazilnică și calculul capacităților; (iv) cerințele pentru conectarea la rețea aplicabile unităților generatoare; și (v) conectarea cererilor. Deși inițial se avea în vedere finalizarea adoptării lor în cursul anului 2014, necesitatea unor modificări suplimentare identificată de analiza Comisiei și subliniată, de asemenea, în răspunsurile la consultarea publică înseamnă că ele ar trebui adăugate și la lista pentru 2015, |
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
În vederea elaborării unor norme armonizate privind energia electrică , Comisia stabilește următoarea listă anuală de priorități pentru 2015:
|
— |
norme privind conectarea la rețea:
|
|
— |
norme privind exploatarea sistemului:
|
|
— |
norme de alocare a capacităților și de gestionare a congestiilor pentru piața pentru ziua următoare și piața intrazilnică, inclusiv pentru calculul capacităților (faza de adoptare de către Comisie); |
|
— |
norme privind echilibrarea, inclusiv privind rezerva de putere legată de rețea (finalizarea codului de rețea și demararea fazei de adoptare de către Comisie); |
|
— |
norme de alocare a capacităților pe termen lung (forward) (faza de adoptare de către Comisie); |
|
— |
norme privind structurile tarifare armonizate pentru transport [analiză efectuată de ACER pentru pregătirea orientării-cadru (5)]. |
Articolul 2
În vederea elaborării unor norme armonizate privind gazele naturale , Comisia stabilește următoarea listă anuală de priorități pentru 2015:
|
— |
norme privind interoperabilitatea și schimbul de date (faza de adoptare de către Comisie); |
|
— |
norme privind structurile tarifare armonizate pentru transport (finalizarea codului de rețea și demararea fazei de adoptare de către Comisie); |
|
— |
norme referitoare la o abordare bazată pe piață la nivelul UE privind alocarea capacității „nou instalate” de transport al gazelor (finalizarea propunerii de modificare a codului de rețea privind mecanismele de alocare a capacităților și demararea fazei de adoptare de către Comisie). |
Articolul 3
Prezenta decizie intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Adoptată la Bruxelles, 13 octombrie 2014.
Pentru Comisie
Președintele
José Manuel BARROSO
(1) JO L 211, 14.8.2009, p. 15.
(2) JO L 211, 14.8.2009, p. 36.
(3) Răspunsurile sunt publicate pe site-ul http://ec.europa.eu/energy/gas_electricity/consultations/20140509_network_code_en.htm
(4) Decizia 2013/442/UE a Comisiei cu privire la lista anuală de priorități pentru 2014 a prevăzut acest exercițiu de analiză (JO L 224, 22.8.2013, p. 14).
(5) În ceea ce privește normele referitoare la stimulentele pentru investiții, Regulamentul TEN-E, în special articolul 13, prevede dispoziții pentru asigurarea acordării unor stimulente adecvate pentru proiectele de infrastructură de interes comun din domeniul gazelor și al energiei electrice. În acest context, Regulamentul TEN-E stabilește următoarele sarcini:
|
— |
fiecare autoritate națională de reglementare trebuie să prezinte ACER metodologia și criteriile utilizate la evaluarea investițiilor și a riscurilor mai ridicate aferente acestora, dacă este cazul, până la 31 iulie 2013; |
|
— |
ACER trebuie să faciliteze schimbul de bune practici și să facă recomandări până la 31 decembrie 2013; |
|
— |
fiecare autoritate națională de reglementare trebuie să publice metodologia și criteriile utilizate la evaluarea investițiilor și a riscurilor mai ridicate aferente acestora până la 31 martie 2014. Pe baza datelor obținute prin îndeplinirea sarcinilor de mai sus, Comisia Europeană va decide dacă este necesară emiterea unor linii directoare. |