19.7.2014 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 214/28 |
DECIZIA 2014/475/PESC A CONSILIULUI
din 18 iulie 2014
de modificare a Deciziei 2014/145/PESC privind măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 29,
întrucât:
(1) |
La 17 martie 2014, Consiliul a adoptat Decizia 2014/145/PESC (1). |
(2) |
Având în vedere gravitatea situației din Ucraina, condițiile de înghețare a fondurilor și a resurselor economice ar trebui extinse pentru a viza persoanele juridice, entitățile sau organismele care sprijină material sau financiar acțiuni care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei. |
(3) |
Sunt necesare acțiuni suplimentare din partea Uniunii pentru punerea în aplicare a acestor măsuri. |
(4) |
Decizia 2014/145/PESC ar trebui modificată în consecință, |
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
Articolul 2 alineatul (1) din Decizia 2014/145/PESC se înlocuiește cu următorul text:
„(1) Se îngheață toate fondurile și resursele economice care aparțin, sunt deținute, păstrate sau controlate:
— |
de persoanele fizice care sunt responsabile, sprijină în mod activ sau pun în aplicare acțiuni sau politici care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei sau stabilitatea ori securitatea Ucrainei sau care obstrucționează activitatea organizațiilor internaționale în Ucraina, precum și de persoanele fizice sau juridice, entitățile sau organismele asociate acestora; |
— |
de persoanele juridice, entitățile sau organismele care sprijină material sau financiar acțiuni care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei; sau |
— |
de persoanele juridice, entitățile sau organismele din Crimeea ori Sevastopol a căror proprietate a fost transferată cu încălcarea legislației ucrainene sau de persoanele juridice, entitățile sau organismele care au beneficiat de un asemenea transfer, |
care figurează în anexă.”
Articolul 2
Prezenta decizie intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Adoptată la Bruxelles, 18 iulie 2014.
Pentru Consiliu
Președintele
S. GOZI
(1) Decizia 2014/145/PESC a Consiliului din 17 martie 2014 privind măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei (JO L 78, 17.3.2014, p. 16).