|
2.7.2014 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 195/1 |
DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE A COMISIEI
din 26 iunie 2014
privind acordarea de derogări statelor membre în ceea ce privește transmiterea de date statistice în temeiul Regulamentului (UE) nr. 549/2013 al Parlamentului European și al Consiliului privind Sistemul european de conturi naționale și regionale din Uniunea Europeană
[notificată cu numărul C(2014) 4146]
(Numai textele în limbile bulgară, croată, daneză, engleză, estonă, finlandeză, franceză, germană, greacă, irlandeză, italiană, letonă, lituaniană, maghiară, malteză, neerlandeză, polonă, portugheză, română, slovacă, slovenă, spaniolă și suedeză sunt autentice)
(Text cu relevanță pentru SEE)
(2014/403/UE)
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 549/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 mai 2013 privind Sistemul european de conturi naționale și regionale din Uniunea Europeană (1), în special articolul 6 alineatul (1),
având în vedere solicitările prezentate de Regatul Belgiei, Republica Bulgaria, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Irlanda, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Republica Croația, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, Marele Ducat al Luxemburgului, Ungaria, Republica Malta, Regatul Țărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, România, Republica Slovenia, Republica Slovacă, Republica Finlanda, Regatului Suediei și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord,
întrucât:
|
(1) |
În conformitate cu articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 549/2013, Comisia ar trebui să acorde derogări temporare statelor membre în măsura în care sistemele statistice naționale ale statelor membre necesită adaptări majore în vederea aplicării regulamentului menționat. Derogările ar trebui să se acorde numai în baza unor motive bine întemeiate. |
|
(2) |
Din informațiile furnizate Comisiei reiese faptul că cererile statelor membre de acordare a unor derogări se justifică prin necesitatea de a introduce modificări importante în sistemele lor naționale administrative și statistice pentru a respecta pe deplin Regulamentul (UE) nr. 549/2013. |
|
(3) |
Astfel de derogări ar trebui să fie acordate, în baza solicitării statelor respective, Belgiei, Bulgariei, Danemarcei, Germaniei, Estoniei, Irlandei, Greciei, Spaniei, Franței, Croației, Italiei, Ciprului, Letoniei, Lituaniei, Luxemburgului, Ungariei, Maltei, Țărilor de Jos, Austriei, Poloniei, Portugaliei, României, Sloveniei, Slovaciei, Finlandei, Suediei și Regatului Unit. |
|
(4) |
Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului Sistemului Statistic European, |
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
Se acordă derogări, astfel cum sunt precizate în anexă, statelor membre enumerate în aceasta.
Articolul 2
Prezenta decizie este adresată Regatului Belgiei, Republicii Bulgaria, Regatului Danemarcei, Republicii Federale Germania, Republicii Estonia, Irlandei, Republicii Elene, Regatului Spaniei, Republicii Franceze, Republicii Croația, Republicii Italiene, Republicii Cipru, Republicii Letonia, Republicii Lituania, Marelui Ducat al Luxemburgului, Ungariei, Republicii Malta, Regatului Țărilor de Jos, Republicii Austria, Republicii Polone, Republicii Portugheze, României, Republicii Slovenia, Republicii Slovace, Republicii Finlanda, Regatului Suediei și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.
Adoptată la Bruxelles, 26 iunie 2014.
Pentru Comisie
Algirdas ŠEMETA
Membru al Comisiei
ANEXĂ
LISTA DEROGĂRILOR SPECIFICE DE LA REGULAMENTUL (UE) NR. 549/2013
Țara: Belgia
|
Tabel |
Cod și variabilă |
Descriere detaliată a derogării |
Perioada acoperită de derogare/întârzierea la transmitere |
Prima transmitere în |
|
1Q |
P.6 – 10. Exporturi de bunuri (FOB) și servicii P.7 – 11. Importuri de bunuri (FOB) și servicii |
Defalcarea P6/P7 în S.2I state membre a căror monedă este euro, Banca Centrală Europeană și alte instituții și organisme ale zonei euro, state membre S.21–S.2I a căror monedă nu este euro și instituții și organisme ale Uniunii Europene (cu excepția Băncii Centrale Europene și a altor instituții și organisme ale zonei euro, țări S.22 care nu sunt state membre și organizații internaționale care nu sunt rezidente în Uniunea Europeană, prețuri curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite, serii de date neajustate și ajustate sezonier |
2008T1-2016T4 |
2017 |
|
1Q |
P.51g – 9. a) Formare brută de capital fix |
AN_F6: defalcarea activelor fixe, prețuri curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite, serii de date neajustate și ajustate sezonier |
1995T1-2016T4 |
2017 |
|
1Q |
ESE – 16.c) Lucrători care desfășoară activități independente EMP – 16.b) Gradul de ocupare în unitățile de producție rezidente |
Economia totală și defalcare A*10, ore lucrate, serii de date neajustate și ajustate sezonier |
1995T1-1999T4 |
2020 |
|
1Q |
P3–5. a) Cheltuiala pentru consum final a gospodăriilor populației (concept național) |
Defalcare în funcție de durabilitate, prețuri curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite, serii de date neajustate și ajustate sezonier |
1995T1-2016T4 |
2017 |
|
1Q |
P.53 – 9. c) Achiziții minus cedări de obiecte de valoare |
Economie totală, prețuri curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite |
1995T1-2015T4 |
2017 |
|
1A |
P.6 – 10. Exporturi de bunuri (FOB) și servicii P.7 – 11. Importuri de bunuri (FOB) și servicii |
Defalcarea P6/P7 în S.2I state membre a căror monedă este euro, Banca Centrală Europeană și alte instituții și organisme ale zonei euro, state membre S.21–S.2I a căror monedă nu este euro și instituții și organisme ale Uniunii Europene (cu excepția Băncii Centrale Europene și a altor instituții și organisme ale zonei euro, țări S.22 care nu sunt state membre și organizații internaționale care nu sunt rezidente în Uniunea Europeană, prețuri curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite, transmitere la t+2 luni |
2008-2015 |
2017 |
|
1A |
P.51g – 9. a) Formare brută de capital fix |
AN_F6: defalcarea activelor fixe, prețuri curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite, transmitere la t+2 luni |
1995-2015 |
2017 |
|
1A |
P.53 – 9. c) Achiziții minus cedări de obiecte de valoare |
Economie totală, prețuri curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite |
1995-2015 |
2017 |
|
1A |
ESE –16.c) Lucrători care desfășoară activități independente EMP – 16.b) Gradul de ocupare în unitățile de producție rezidente |
Economie totală și defalcare A*10, ore lucrate |
1995-1999 |
2020 |
|
1A |
P3–5. a) Cheltuiala pentru consum final a gospodăriilor populației (concept național) |
Defalcare în funcție de durabilitate, prețuri curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite, transmitere la t+2 luni |
1995-2015 |
2017 |
|
3 |
P.53 – 7. c) Achiziții minus cedări de obiecte de valoare |
Economie totală, prețurile curente și prețurile anului precedent |
1995-2015 |
2017 |
|
3 |
EMP – 8. Forța de muncă, pe ramuri de activitate (mii de persoane, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) ESE – 8. a) Lucrători care desfășoară activități independente, pe ramuri de activitate (mii de persoane, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) |
Economie totală și defalcare A*21, mii de ore lucrate |
1995-1999 |
2020 |
|
3 |
P.51g – 7. a) Formare brută de capital fix, pe ramuri de activitate |
Defalcare A*10 a defalcării AN_F6, prețuri curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite |
1995-1999 |
2020 |
|
6 |
Toate variabilele |
Operațiuni, active și pasive, S.14 – Gospodării ale populației și S.15 – Instituții fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației, consolidate și neconsolidate (a se furniza ca totalul dintre S.14+S.15 până la expirarea derogării) |
2012-2015 |
2017 |
|
7 |
Toate variabilele |
Active și pasive, S.14 – Gospodării ale populației și S.15 – Instituții fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației (a se furniza ca totalul dintre S.14+S.15 15 până la expirarea derogării) |
2012-2015 |
2017 |
|
8 |
D.442 – Venituri din investiții de plătit în drepturi de pensie D.614 – Cotizații sociale suplimentare în sarcina gospodăriilor populației D.61SC – Tarife pentru serviciile prestate de sistemul de asigurări sociale |
Toate sectoarele, utilizări și resurse |
2012-2015 |
2017 |
|
8 |
P.53 – Achiziții minus cedări de obiecte de valoare |
Toate sectoarele, cu excepția S.13 Administrații publice |
1995-2015 |
2017 |
|
801 |
D.44 – Alte venituri din investiții |
Toate sectoarele, utilizări și resurse, prețuri curente, serii de date neajustate sezonier |
1999T1-2011T4 |
2017 |
|
801 |
D.44 – Alte venituri din investiții |
Toate sectoarele, utilizări și resurse, prețuri curente, serii de date neajustate sezonier |
2012T1-2016T4 |
2017 |
|
801 |
D.41g – Dobânzi totale înainte de alocarea SIFIM |
Toate sectoarele, utilizări și resurse, prețuri curente, serii de date neajustate sezonier |
1999T1-2002T4 |
2017 |
|
801 |
P.52+P.53 – Variația stocurilor și achizițiile nete de obiecte de valoare |
Toate sectoarele, utilizări, prețuri curente, serii de date neajustate sezonier |
1999T1-2015T4 |
2017 |
|
9 |
D.614 – Cotizații sociale suplimentare în sarcina gospodăriilor D.61SC – Tarife pentru serviciile prestate de sistemul de asigurări sociale |
|
2012-2015 |
2017 |
|
10 |
Toate variabilele |
Defalcare NUTS II, economia totală și defalcare A*10 |
2000-2002 |
2020 |
|
10 |
ETO - 5. Totalul forței de muncă în mii de persoane și mii de ore lucrate EEM - Salariați |
Defalcare NUTS II, economia totală și defalcare A*10, mii de ore lucrate |
2003-2014 |
2017 |
|
10 |
B.1g - 2. Valoarea adăugată brută în prețuri de bază (prețuri curente) D.1-3. Remunerarea angajaților (prețuri curente) P.51g - 4. Formarea brută de capital fix (prețuri curente) |
Defalcare NUTS II, economia totală și defalcare A*10 |
2003-2010 |
2015 |
|
10 |
EEM - Salariați |
Defalcare NUTS II, economia totală și defalcare A*10, mii de persoane și mii de ore lucrate |
2003-2010 |
2015 |
|
10 |
ETO - 5. Totalul forței de muncă în mii de persoane și mii de ore lucrate |
Defalcare NUTS II, economia totală și defalcare A*10, mii de persoane |
2003-2010 |
2015 |
|
12 |
Toate variabilele |
Defalcare NUTS III, economia totală și defalcare A*10 |
2000-2002 |
2020 |
|
12 |
B.1g - 1. Valoarea adăugată brută în prețuri de bază (prețuri curente) ETO - 2. Totalul forței de muncă în mii de persoane EEM - Salariați |
Defalcare NUTS III, economia totală și defalcare A*10 |
2003-2010 |
2015 |
|
13 |
Toate variabilele |
Defalcare NUTS II |
2000-2010 |
2015 |
|
15 |
Toate variabilele |
Tabel complet inclusiv toate defalcările/detaliile, prețurile anului precedent |
2015-2016 |
2020 |
|
16 |
Toate variabilele |
Tabel complet inclusiv toate defalcările/detaliile, prețurile anului precedent |
2015-2016 |
2020 |
|
22 |
Toate variabilele |
Tabel complet inclusiv toate defalcările/detaliile |
1995-1999 |
2020 |
|
26 |
AN.211-20. Terenuri |
S.14 + S.15 - Gospodării ale populației + Instituții fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației |
1995-2014 |
2017 |
Țara: Bulgaria
|
Tabel |
Cod și variabilă |
Descriere detaliată a derogării |
Perioada acoperită de derogare/întârzierea la transmitere |
Prima transmitere în |
|
1Q |
P.53 – Achiziții minus cedări de obiecte de valoare |
Economia totală, prețurile anului precedent, serii de date neajustate și ajustate sezonier |
1995T1-2012T4 |
2020 |
|
1A |
P.53 – Achiziții minus cedări de obiecte de valoare |
Economie totală, prețurile anului precedent |
1995-2012 |
2020 |
|
2 |
D.9p_S.1311 – din care de plătit subsectorului administrației centrale (S.1311) D.9p_S.1313 – din care de plătit subsectorului administrațiilor locale (S.1313) |
S.1311 – Administrația centrală S.1313 – Administrațiile locale |
1995-2012 |
2020 |
|
2 |
D.29p – Alte impozite pe producție de plătit |
S.13 – Administrații publice |
1995-2011 |
2020 |
|
3 |
P.5 – Formarea brută de capital P.51g – Formare brută de capital fix, pe ramuri de activitate |
Economia totală și defalcări A*10 (dacă este obligatoriu), prețurile curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite |
1995-1997 |
2020 |
|
3 |
P.53 – Achiziții minus cedări de obiecte de valoare |
Economia totală, prețurile curente și prețurile anului precedent |
1995-1997 |
2017 |
|
3 |
P.51g – Formare brută de capital fix, pe ramuri de activitate |
Economia totală și defalcări A*10 (dacă este obligatoriu), prețurile curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite, transmitere la t+9 luni |
Transmitere la t+15 luni |
2016 |
|
5 |
P.33 – 3. Cheltuiala pentru consum final a gospodăriilor populației rezidente în restul lumii P.34 – 4. Cheltuiala pentru consum final a gospodăriilor populației nerezidente pe teritoriul economic |
Prețurile curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite |
2014-2015 |

1995-2013 |
2020 |
|
6 |
Toate variabilele |
Operațiuni, active și pasive, economia totală și toate (sub)sectoarele, consolidate și neconsolidate. |
1995-2012 |
2017 |
|
6 |
F.66 – Provizioane pentru opțiuni de cumpărare în cadrul garanțiilor standard |
Active și pasive, economia totală și toate (sub)sectoarele, cu excepția sectorului S.13, consolidate și neconsolidate. |
2013-2015 |
2017 |
|
7 |
Toate variabilele |
Active și pasive, economia totală și toate (sub)sectoarele, consolidate și neconsolidate. |
1995-2011 |
2017 |
|
7 |
AF.66 – Provizioane pentru opțiuni de cumpărare în cadrul garanțiilor standard |
Active și pasive, economia totală și toate (sub)sectoarele, cu excepția sectorului S.13, consolidate și neconsolidate. |
2012-2015 |
2017 |
|
8 |
D.43 – Beneficii reinvestite din investiții străine directe |
Sectoarele S.13 – Administrațiile publice, S.14 – Gospodării ale populației, S.15 – Instituții fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației |
1995-2012 |
2017 |
|
8 |
D.43S21 – Beneficii reinvestite din ISD intra-UE D. 43S22 – Beneficii reinvestite din ISD extra-UE D.441 – Venituri din investiții atribuite titularilor de polițe de asigurări D.442 – Venituri din investiții de plătit în drepturi de pensie D.443 – Venituri din investiții atribuite acționarilor fondurilor colective de investiții D.614 – Cotizații sociale suplimentare în sarcina gospodăriilor D.61SC – Tarife pentru serviciile prestate de sistemul de asigurări sociale |
Toate sectoarele, utilizări și resurse |
2012-2015 |
2017 |
|
8 |
D.44 – Alte venituri din investiții |
Sectoarele S.13 – Administrațiile publice, S.14 – Gospodării ale populației, S.15 – Instituții fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației, utilizări |
1995-2012 |
2017 |
|
8 |
D.92 – Ajutoare pentru investiții |
Toate sectoarele, utilizări |
1995-2012 |
2017 |
|
8 |
D.74A – Din care: de plătit către/de primit de la instituțiile europene (de exemplu, FED) |
Toate sectoarele, utilizări și resurse |
1995-2015 |
2017 |
|
8 |
D.8 – Ajustare pentru variația drepturilor de pensie P.53 – Achiziții minus cedări de obiecte de valoare |
Toate sectoarele, utilizări și resurse |
1995-2012 |
2017 |
|
8 |
D.611 – Cotizații sociale efective în sarcina angajatorilor D. 612 – Cotizații sociale imputate în sarcina angajatorilor D.613 – Cotizații sociale efective în sarcina gospodăriilor |
Sectorul S.2 – Restul lumii, utilizări și resurse |
1995-2015 |
2017 |
|
8 |
D.11 – Salarii și indemnizații D.12 – Cotizații sociale în sarcina angajatorilor |
Sectorul S.2 – Restul lumii, utilizări și resurse |
1995-2012 |
2017 |
|
8 |
D.71 – Prime nete de asigurare generală |
Sectorul S.2 – Restul lumii, resurse |
1995-2012 |
2017 |
|
8 |
D.72 – Indemnizații de asigurare – daune aferente asigurărilor generale |
Sectorul S.2 – Restul lumii, utilizări |
1995-2012 |
2017 |
|
8 |
D.45 – Chirii |
Toate sectoarele, utilizări și resurse |
1995-2012 |
2017 |
|
8 |
D.71 – Prime nete de asigurare generală D.72 – Indemnizații de asigurare – daune aferente asigurărilor generale |
Sectorul S.13 – Administrațiile publice, utilizări și resurse |
1995-2012 |
2017 |
|
8 |
D.3 – Subvenții D.39 – Alte subvenții pentru producție |
Sectoarele S.12 – Societăți financiare, S.13 – Administrațiile publice, S15 – Instituții fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației, utilizări și resurse |
1995-2012 |
2017 |
|
801 |
D.74A – Din care: de plătit către/de primit de la instituțiile europene (de exemplu, FED) |
Sectorul S.13 – Administrațiile publice, utilizări, |
1999T1-2016T4 |
2017 |
|
801 |
D.74A – Din care: de plătit către/de primit de la instituțiile europene (de exemplu, FED) |
Sectorul S.2 – Restul lumii, resurse |
1999T1-2016T4 |
2017 |
|
801 |
D.8 – Ajustare pentru variația drepturilor de pensie |
Toate sectoarele, utilizări și resurse |
1999T1-2013T4 |
2017 |
|
801 |
D.92 – Ajutoare pentru investiții |
Toate sectoarele, utilizări și resurse |
1999T1-2016T4 |
2017 |
|
801 |
D.632 – Transferuri sociale în natură – producția de piață cumpărată |
Sectorul S.13 – Administrațiile publice, utilizări |
1999T1-2016T4 |
2017 |
|
801 |
D.44 – Alte venituri din investiții D.43 – Beneficii reinvestite din investiții străine directe |
Sectorul S.2 – Restul lumii și Sectorul S.13 – Administrațiile publice, utilizări și resurse |
1999T1-2016T4 |
2017 |
|
801 |
D.71 – Prime nete de asigurare generală D.72 – Indemnizații de asigurare – daune aferente asigurărilor generale |
Sectorul S.2 – Restul lumii și Sectorul S.13 – Administrațiile publice, utilizări și resurse |
1999T1-2013T4 |
2017 |
|
801 |
D.45 – Chirii |
Sectorul S.13 – Administrațiile publice, utilizări |
1999T1-2016T4 |
2017 |
|
801 |
D.45 – Chirii |
Sectorul S.2 – Restul lumii, utilizări și resurse |
1999T1-2016T4 |
2017 |
|
801 |
D.3 – Subvenții D.39 – Alte subvenții pentru producție |
Sectorul S.13 – Administrațiile publice, resurse |
1999T1-2013T4 |
2017 |
|
9 |
D.613 – Cotizații sociale efective în sarcina gospodăriilor populației |
S.13 – Administrațiile publice S.1314 – Fonduri de securitate socială |
1995 |
2020 |
|
9 |
D.614 – Cotizații sociale suplimentare în sarcina gospodăriilor D.61SC Tarife pentru serviciile prestate de sistemul de asigurări sociale |
S.13 – Administrațiile publice S.1314 – Fonduri de securitate socială |
2012-2015 |
2017 |
|
10 |
P.51g – 4. Formarea brută de capital fix (prețuri curente) |
Defalcare NUTS II, economia totală și defalcare A*10 |
2000-2007 |
2020 |
|
10 |
P.51g – 4. Formarea brută de capital fix (prețuri curente) |
Defalcare NUTS II, economia totală și defalcare A*10 |
2008-2014 |
2017 |
|
11 |
Toate variabilele |
S.13 – Administrațiile publice S.1311 – Administrația centrală S.1313 – Administrațiile locale S.1314 – Fonduri de securitate socială Toate diviziunile COFOG |
1995-1997 |
2020 |
|
11 |
D.92p – din care, ajutoare pentru investiții |
S.13 – Administrațiile publice, Toate diviziunile COFOG |
1995-2018 |
2020 |
|
11 |
D.92p – din care, ajutoare pentru investiții |
S.13 – Administrațiile publice, Toate grupurile COFOG |
2001-2018 |
2020 |
|
20 |
Toate variabilele |
Economia totală și A*21 – ramurile de activitate incluse în S.13, cheltuieli curente cu înlocuirea și cheltuielile anului precedent cu înlocuirea |
2000-2015 |
2020 |
|
22 |
Toate variabilele |
Economia totală și defalcarea A*21, prețurile curente și prețurile anului precedent și volumele înlănțuite |
1995-1997 |
2020 |
|
26 |
Toate variabilele |
Toate sectoarele |
1995-2007 |
2020 |
|
26 |
Toate variabilele |
Sectorul S.13 Administrațiile publice |
2008-2013 |
2020 |
Țara: Danemarca
|
Tabel |
Cod și variabilă |
Descriere detaliată a derogării |
Perioada acoperită de derogare/întârzierea la transmitere |
Prima transmitere în |
|
2 |
P.11+P.12 – Producția de piață și producția pentru consumul final propriu P.13 – Producția non-piață P.131 – Plăți pentru producția non-piață |
S.13 – Administrațiile publice S.1311 – Administrația centrală S.1313 – Administrațiile locale S.1314 – Fonduri de securitate socială (P.11+P.12 de transmis inclusiv P.131; P.13 de transmis excluzând P.131 până la expirarea derogării) |
1995-2011 |
2017 |
|
3 |
P.52 – 7. b) Variația stocurilor pe ramuri de activitate |
Defalcare A*10, prețurile curente și prețurile anului precedent |
1995-2018 |
2020 |
|
5 |
P.3 – 1. Cheltuiala pentru consum final pe destinații (gospodăriile populației) |
Defalcare COICOP în P101 – Învățământ preșcolar și primar, P102 – Învățământ secundar, P103 – Învățământ postsecundar neterțiar, P104 – Învățământ terțiar, P105 – Învățământ neîncadrat la niciun nivel de studiu, prețurile curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite |
1995-2018 |
2020 |
|
6 |
F.11 – Aur monetar; F.12 – Drepturi speciale de tragere (DST-uri); F.21 – Numerar; F.22 – Depozite transferabile; F.29 – Alte depozite; F.31 – Titluri de natura datoriei, pe termen scurt; F.32 – Titluri de natura datoriei, pe termen lung; F.41 – Credite, pe termen scurt; F.42 – Credite, pe termen lung; F.51 – Participații; F.511 – Acțiuni cotate; F.512 – Acțiuni necotate; F.519 – Alte participații; F.52 – Acțiuni sau unități ale fondurilor de investiții; F.61 – Provizioane tehnice de asigurări generale; F.62 – Drepturi asupra asigurărilor de viață și a rentelor; F.63_F.64_F.65 – Drepturi de pensie, drepturi ale fondurilor de pensie asupra administratorilor fondurilor de pensii și drepturi la prestații, altele decât pensiile; F.66 – Provizioane pentru opțiuni de cumpărare în cadrul garanțiilor standard; F.81 – Credite comerciale și avansuri; F.89 – Alte conturi de primit/de plătit, cu excepția creditelor comerciale și a avansurilor |
Operațiuni, active și pasive, economia totală și toate (sub)sectoarele, consolidate și neconsolidate. |
1995-2002 |

Active și pasive, economia totală și toate (sub)sectoarele, consolidate și neconsolidate |
1995-2002 |
2017 |
|
8 |
P.11 – Producția de piață P.13 – Producția non-piață |
Sectorul S.1 – Economia totală și S.13 – Administrațiile publice, resurse (P.11 de transmis inclusiv P.131; P.13 de transmis excluzând P.131 până la expirarea derogării) |
1995-2011 |
2017 |
|
8 |
D.212 – Impozite și drepturi asupra importurilor, cu excepția TVA D.214 – Impozite pe produse, cu excepția TVA și a impozitelor pe importuri |
Toate sectoarele, resurse (D.214 de transmis inclusiv D.212, D.212 va fi gol până la expirarea derogării) |
1995-2018 |
2020 |
|
9 |
D.212 – Impozite și drepturi asupra importurilor, cu excepția TVA D.2122 – Impozite pe importuri, cu excepția TVA și a drepturilor asupra importurilor D.2122b – Sume monetare compensatorii percepute pe importuri D.2122c – Accize D.2122d – Impozite generale pe vânzări D.2122e – Impozite pe servicii specifice D.2122f – Profitul monopolurilor la import D.214 – Impozite pe produse, cu excepția TVA și a impozitelor pe importuri D.214a – Accize și impozite pe consum D.214b – Taxe de timbru D.214c – Impozite pe operațiunile financiare și de capital D.214d – Taxe de înmatriculare auto D.214e – Impozite pe activitățile de divertisment public D.214f – Impozite pe câștigurile la loterie, jocuri de noroc și pariuri D.214g – Impozite pe primele de asigurare D.214h – Alte impozite pe servicii specifice D.214i – Impozite generale pe vânzări sau pe cifra de afaceri D.214j – Profitul monopolurilor fiscale D.214k – Drepturi asupra exporturilor și sume monetare compensatorii pe exporturi D.214l – Alte impozite pe produse n.c.a. |
S.13 – Administrațiile publice S.1311 – Administrația centrală S.1313 – Administrațiile locale S.1314 – Fonduri de securitate socială S.212 Instituții și organisme ale Uniunii Europene (de transmis D.214 și subposturile acestora, inclusiv D.2122; D.2122 și subposturile acestora vor fi goale, cu excepția D.2122a până la expirarea derogării) |
1995-2018 |
2020 |
|
11 |
Toate variabilele (pertinente) |
S.13 – Administrațiile publice S.1311 – Administrația centrală S.1313 – Administrațiile locale S.1314 – Fonduri de securitate socială, Grupurile COFOG 09.1 Învățământ preșcolar și primar și 09.2 Învățământ secundar (se va transmite cu o notă de subsol în care se menționează că o parte semnificativă, dar inseparabilă din cheltuiala de la 09.1 aparține la 09.2) |
2001-2018 |
2020 |
|
15 |
P11 – Producția de piață P13 – Producția non-piață, alta decât pentru consum final |
Defalcarea A*64, prețuri curente (P.11 de transmis, inclusiv P.131; P.13 de transmis, excluzând P.131 până la expirarea derogării) |
2010-2014 |
2020 |
|
15 |
P11 – Producția piață P13 – Producția non-piață, alta decât pentru consum final |
Defalcarea A*64, prețuri curente și prețurile anului precedent (P.11 de transmis, inclusiv P.131; P.13 de transmis, excluzând P.131 până la expirarea derogării) |
2015-2016 |
2020 |
|
26 |
AN.11+AN.12 – 2. Active fixe + Stocuri AN.12 – 16. Stocuri |
Toate sectoarele |
2012-2017 |
2020 |
|
26 |
AN.211 – 20. Terenuri |
S.14 + S.15 – Gospodării ale populației + Instituții fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației |
1995-2014 |
2017 |
Țara: Germania
|
Tabel |
Cod și variabilă |
Descriere detaliată a derogării |
Perioada acoperită de derogare/întârzierea la transmitere |
Prima transmitere în |
|
1Q |
P.51g – 9. a) Formare brută de capital fix |
Defalcarea AN_F6 a activelor fixe: AN.1131 Mijloace de transport, prețuri curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite, serii de date neajustate și ajustate sezonier, transmitere la t+2 luni (de furnizat în cadrul AN.113+AN.114 până la expirarea derogării) |
Transmiterea T1-T4 a anului t în luna septembrie a anului t+1 |
2017 |
|
1Q |
P.52 – 9. b) Variația stocurilor |
Economia totală, prețurile curente și prețurile anului precedent și volumele înlănțuite, serii de date neajustate și ajustate sezonier (de furnizat, excluzând stocurile militare ale administrațiilor publice, până la expirarea derogării) |

2013T1-2016T4 |
2017 |
|
1A |
P.51g – 9. a) Formare brută de capital fix |
AN_F6 defalcarea activelor fixe: AN.1131 Mijloace de transport, prețuri curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite, transmitere la t+2 luni (de furnizat în cadrul AN.113+AN.114 până la expirarea derogării) |
Transmitere la t+9 luni |
2020 |
|
1A |
P.52 – 9. b) Variația stocurilor |
Economia totală, prețurile curente și prețurile anului precedent și volumele înlănțuite (de furnizat, excluzând stocurile militare ale administrațiilor publice, până la expirarea derogării) |
1995-2012 |
2020 |
|
1A |
P.52 – 9. b) Variația stocurilor |
Economia totală, prețurile curente și prețurile anului precedent și volumele înlănțuite (de furnizat, excluzând stocurile militare ale administrațiilor publice, până la expirarea derogării) |
2013-2015 |
2017 |
|
2 |
P.52+P.53 – Variația stocurilor și achizițiile minus cedări de obiecte de valoare |
Toate sectoarele (de furnizat, excluzând stocurile militare ale administrațiilor publice până la expirarea derogării) |

P.51g – 7. a) Formare brută de capital fix, pe ramuri de activitate – defalcare pe active fixe AN_F6 |
Defalcare pe active fixe AN_6 și NACE A*10, prețurile curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite (de furnizat pentru activele fixe noi) |
1995-2018 |
2020 |
|
3 |
P.52 – 7. b) Variația stocurilor pe ramuri de activitate |
Defalcare A*10, prețurile curente și prețurile anului precedent |
1995-2018 |
2020 |
|
3 |
P.52 – 7. b) Variația stocurilor pe ramuri de activitate |
Economia totală, prețurile curente și prețurile anului precedent (de furnizat, excluzând stocurile militare ale administrațiilor publice, până la expirarea derogării) |
1995-2012 |
2020 |
|
3 |
P.52 – 7. b) Variația stocurilor pe ramuri de activitate |
Economia totală, prețurile curente și prețurile anului precedent (de furnizat, excluzând stocurile militare ale administrațiilor publice, până la expirarea derogării) |
2013-2015 |
2017 |
|
5 |
P.3 – 1. Cheltuiala pentru consum final pe destinații (Gospodăriile populației) |
P023 – Narcotice (a se include în P022 – Tutun), P101 – Învățământ preșcolar și primar, P102 – Învățământ secundar, P103 – Învățământ postsecundar neterțiar, P104 – Învățământ terțiar, P105 – Învățământ neîncadrat la niciun nivel de studiu, prețurile curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite |
1995-2018 |
2020 |
|
6 |
F.63_F.64_F.65 – Drepturi de pensie, drepturi ale fondurilor de pensie asupra administratorilor fondurilor de pensii și drepturi la prestații, altele decât pensiile |
Operațiuni, active și pasive, economia totală și toate (sub)sectoarele, consolidate și neconsolidate. |
1995-2014 |
2017 |
|
6 |
F.6 – Sisteme de asigurări, de pensii și scheme de garanții standardizate și F.7 – Instrumente financiare derivate și opțiuni pe acțiuni ale salariaților |
Câștiguri și pierderi nominale din deținere și alte modificări de volum, toate sectoarele |
2012-2015 |
2017 |
|
7 |
F.63_F.64_F.65 – Drepturi de pensie, drepturi ale fondurilor de pensie asupra administratorilor fondurilor de pensii și drepturi la prestații, altele decât pensiile |
Active și pasive, economia totală și toate (sub)sectoarele, consolidate și neconsolidate. |
1995-2014 |
2017 |
|
8 |
Toate variabilele |
Sectoarele S.14 – Gospodării ale populației și S.15 – Instituții fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației, utilizări și resurse (a se furniza ca totalul dintre S.14+S.15 până la expirarea derogării) |
2012-2015 |
2017 |
|
8 |
D. 74A – din care: de plătit către/de primit de la instituțiile europene (de exemplu, FED) |
Toate sectoarele, utilizări și resurse |
1995-2015 |
2017 |
|
8 |
P.52 – Variația stocurilor |
Sectorul S.13 – Administrațiile publice, utilizări (a se furniza, excluzând stocurile militare ale administrațiilor publice până la expirarea derogării) |
1995-2012 |
2020 |
|
8 |
P.52 – Variația stocurilor |
Sectorul S.13 – Administrațiile publice, utilizări (a se furniza, excluzând stocurile militare ale administrațiilor publice până la expirarea derogării) |
2013-2015 |
2017 |
|
8 |
EMP – Forța de muncă (în număr de persoane și număr de ore lucrate) |
Sectorul S.13 – Administrațiile publice; număr de ore lucrate |
1995-2018 |
2020 |
|
801 |
D.42 – Venituri distribuite ale societăților D.43 – Beneficii reinvestite din investiții străine directe D.44 – Alte venituri din investiții D.45 – Chirii B.4g – Venitul brut al întreprinderii |
Toate sectoarele, utilizări și resurse, prețuri curente, date neajustate sezonier |
1999T1-2013T4 |
2017 |
|
801 |
P.52+P.53 – Variația stocurilor și achizițiile nete de obiecte de valoare |
Sectorul S.13 – Administrațiile publice, utilizări, prețuri curente, date neajustate sezonier (a se furniza, excluzând stocurile militare ale administrațiilor publice, până la expirarea derogării) |
1999T1-2012T4 |

D. 74A – Din care: de plătit către/de primit de la instituțiile europene (de exemplu, FED) |
Toate sectoarele, utilizări și resurse, prețuri curente, date neajustate sezonier |
1999T1-2016T4 |
2017 |
|
9 |
D.51c – Impozite pe câștigurile din deținere D.51d – Impozite pe câștigurile de la loterii sau jocurile de noroc D.51e – Alte impozite pe venit n.c.a. |
Toate sectoarele |
1995-2018 |
2020 |
|
10 |
B.1g – 2. Valoarea adăugată brută în prețuri de bază (prețuri curente) |
Defalcare NUTS 2, economia totală, transmitere la t+12 luni |
2013 |
2015 |
|
10 |
B.1g – 2. Valoarea adăugată brută în prețuri de bază (prețuri curente), D1 – 3. Remunerarea salariaților (prețuri curente), 5. Forța de muncă în mii de persoane și mii de ore lucrate ETO – Total EEM – Salariați |
Defalcare NUTS 2, defalcare A*10, transmitere la t+24 luni |
2000-2009 |
2015 |
|
10 |
B1.g – 2. Valoarea adăugată brută în prețuri de bază (prețuri curente), D1 – 3. Remunerarea salariaților (prețuri curente) |
Defalcarea NUTS II, defalcarea A*10 (a se furniza agregările pentru G–J, K–N, O–U până la expirarea derogării) |
2000-2014 |
2017 |
|
10 |
ETO – Totalul forței de muncă (mii de persoane și mii de ore lucrate) EEM – Salariați (mii de persoane și mii de ore lucrate) |
Defalcarea NUTS II, economia totală și defalcarea A*10 (a se furniza agregările pentru G–J, K–N, O–U până la expirarea derogării), mii de persoane și mii de ore lucrate |
2000-2014 |
2017 |
|
10 |
ETO – 5. Totalul forței de muncă în mii de persoane și mii de ore lucrate |
Defalcare NUTS II, economia totală, mii de persoane, transmitere la t+12 luni |
Transmitere la t+15 luni |
2017 |
|
10 |
P.51g – 4.Formarea brută de capital fix (prețuri curente) |
Defalcare NUTS II, economia totală și defalcare A*10 |
2000-2001 |
2020 |
|
10 |
P.51g – 4.Formarea brută de capital fix (prețuri curente) |
Defalcare NUTS II, defalcare A*10 |
2002-2012 |
2015 |
|
10 |
P.51g – 4.Formarea brută de capital fix (prețuri curente) |
Defalcare NUTS II, defalcare A*10 (a se furniza pentru activele fixe noi și pentru agregările pentru G–J, K–N, O–U, până la expirarea derogării) |
2002-2014 |
2017 |
|
10 |
P.51g – 4.Formarea brută de capital fix (prețuri curente) |
Defalcare NUTS II, defalcare A*10 (a se furniza pentru activele fixe noi până la expirarea derogării) |
2002-2017 |
2020 |
|
11 |
D.92 – din care, ajutoare pentru investiții |
S.13 – Administrațiile publice, Toate grupurile COFOG |
2001-2011 |
2020 |
|
11 |
P.5 – Formarea brută de capital |
S.13 – Administrațiile publice, COFOG diviziunea 2 și grupurile din diviziunea 2 (a se furniza, excluzând P.52 stocurile militare ale administrațiilor publice, până la expirarea derogării) |
1995-2012 |
2020 |
|
11 |
P.5 – Formarea brută de capital |
S.13 – Administrațiile publice, COFOG diviziunea 2 și grupurile din diviziunea 2 (a se furniza, excluzând P.52 stocurile militare ale administrațiilor publice, până la expirarea derogării) |
2013-2015 |
2017 |
|
12 |
B.1g – 1. Valoarea adăugată brută în prețuri de bază (prețuri curente), 2. Forța de muncă (mii de persoane) ETO – Total EEM – Salariați |
Defalcare NUTS 3, defalcare A*10, |
2000-2009 |
2015 |
|
13 |
Toate variabilele |
Defalcare NUTS II (a se transmite suma S.14+S.15). |
2000-2017 |
2020 |
|
15 |
Toate variabilele |
Tabelul complet, inclusiv toate detaliile/defalcările, prețurile curente |
Transmitere la t+39 luni |
2015 |
|
16 |
Toate variabilele |
Tabelul complet, inclusiv toate detaliile/defalcările, prețurile curente |
Transmitere la t+39 luni |
2015 |
|
17 |
Toate variabilele |
Tabelul complet, inclusiv toate detaliile/defalcările, prețurile curente |
Transmitere la t+39 luni |
2015 |
|
20 |
AN.1132g – 6. Echipamente TIC brute AN.11321g – 7. Echipamente hardware brute AN.11322g – 8. Echipamente de telecomunicații brute AN.1132n – 18. Echipamente TIC nete AN.11321n – 19. Echipamente hardware nete AN.11322n – 20. Echipamente de telecomunicații nete |
Economia totală, cheltuieli curente cu înlocuirea și cheltuielile anului precedent cu înlocuirea |
2000-2017 |
2020 |
|
22 |
P.51g_AN1132 – 6. FBCF în echipamente TIC P.51g_AN11321 – 7. FBCF în echipamente hardware P.51g_AN11322 – 8. FBCF în echipamente de telecomunicații |
Economia totală, prețurile curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite |
2000-2017 |
2020 |
|
22 |
P.51g_AN.111 – 2. FBCF în locuințe P.51g_AN.112 – 3. FBCF în alte clădiri și construcții civile P.51g_AN.113+ P.51g_AN.114 – 4. FBCF în mașini și echipamente + sisteme de armament P.51g_AN.1131 – 5. FBCF în mijloace de transport P.51g_AN.115 – 10. FBCF în resurse biologice cultivate |
Defalcare A*21 (a se furniza pentru activele fixe noi), prețurile curente și prețurile anului precedent și volumele înlănțuite |
1995-2017 |
2020 |
|
26 |
AN.1121 – 6. Clădiri, altele decât locuințe AN.1122 – 7. Alte construcții civile AN.12 – 16. Stocuri |
Toate sectoarele |
2012-2017 |
2020 |
|
27 |
F.63_F.64_F.65 – Drepturi de pensie, drepturi ale fondurilor de pensie asupra administratorilor fondurilor de pensii și drepturi la prestații, altele decât pensiile |
Toate sectoarele |
1999T1-2016T4 |
2017 |
Țara: Estonia
|
Tabel |
Cod și variabilă |
Descriere detaliată a derogării |
Perioada acoperită de derogare/întârzierea la transmitere |
Prima transmitere în |
|
1Q |
Toate variabilele |
Tabel complet inclusiv toate defalcările/detaliile (obligatorii) |
1995T1-1999T4 |
2015 |
|
1Q |
Toate variabilele |
Tabel complet inclusiv toate defalcările/detaliile (obligatorii) |
Transmitere la t+70 zile |
2017 |
|
1A |
Toate variabilele |
Tabel complet inclusiv toate defalcările/detaliile (obligatorii) |
1995-1999 |
2015 |
|
1A |
Toate variabilele |
Tabel complet inclusiv toate defalcările/detaliile (obligatorii), transmitere la t+2 luni |
Transmitere la t+70 zile |
2017 |
|
2 |
Toate variabilele |
Tabel complet inclusiv toate defalcările/detaliile (obligatorii) |
1995-1999 |
2015 |
|
3 |
Toate variabilele |
Defalcările A*21 și A*64 pentru Secțiunea U/diviziunea 99, prețurile curente și prețurile anului precedent și volumele înlănțuite |
1995-2018 |
2020 |
|
3 |
EMP – 8. Forța de muncă, pe ramuri de activitate (mii de persoane, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) ESE – 8. a) Lucrători care desfășoară activități independente, pe ramuri de activitate (mii de persoane, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) EEM – 8. b) Angajați pe ramuri de activitate (mii de persoane, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) |
Economie totală și defalcare A*21, mii de ore lucrate |
1995-1999 |
2020 |
|
3 |
ESE – 8. a) Lucrători care desfășoară activități independente, pe ramuri de activitate (mii de persoane, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) |
Defalcare A*21 pentru secțiunile B, D, E, I, J, K, L, N, O, P, Q, R, T, mii de ore lucrate |
2000-2018 |
2020 |
|
3 |
EMP – 8. Forța de muncă, pe ramuri de activitate (mii de persoane, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) |
Defalcarea A*64 pentru diviziunile 17, 18, 19, 21, 24, 27, 29_30, 29, 30, 37_39, 51, 58, 59_60, 62_63, 65, 66, 68A, 69_70, 73_75, 73, 74_75, 77, 78, 79, 94, 95, 97_98, mii de persoane |
1995-2017 |
2020 |
|
3 |
EEM – 8. b) Angajați pe ramuri de activitate (mii de persoane, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) |
Defalcarea A*64 pentru diviziunile 03, 17, 18, 19, 21, 24, 29_30, 29, 30, 37_39, 51, 58, 59_60, 62_63, 65, 66, 68A, 69_70, 73_75, 73, 74_75, 77, 78, 79, 94, 95, 97_98, mii de persoane |
1995-2017 |
2020 |
|
3 |
ESE – 8. a) Lucrători care desfășoară activități independente, pe ramuri de activitate (mii de persoane, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) |
Defalcarea A*64 pentru diviziunile 02, 03, 05_09, 10_12, 13_15, 16_18, 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22_23, 22, 23, 24_25, 24, 25, 26, 27, 28, 29_30, 29, 30, 31_32, 33, 35, 36, 37_39, 45, 46, 47, 50, 51, 52, 53, 55_56, 58_60, 58, 59_60, 61, 62_63, 64, 65, 66, 68A, 69_70, 69_71, 71, 72, 73_75, 73, 74_75, 77, 78, 79, 80_82, 84, 85, 86, 87_88, 90_92, 93, 94, 95, 97_98, mii de persoane |
1995-2017 |
2020 |
|
3 |
ESE – 8. a) Lucrători care desfășoară activități independente, pe ramuri de activitate (mii de persoane, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) |
Defalcarea A*64 pentru diviziunile 41_43, 49, 96, mii de persoane |
1995-1996 |
2020 |
|
3 |
ESE – 8. a) Lucrători care desfășoară activități independente, pe ramuri de activitate (mii de persoane, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) |
Defalcările A*21 pentru secțiunile B, D, E, I, J, K, L, N, O, P, Q, R, T, mii de persoane |
1995-2018 |
2020 |
|
3 |
ESE – 8. a) Lucrători care desfășoară activități independente, pe ramuri de activitate (mii de persoane, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) |
Defalcările A*21 pentru secțiunile F, H, M, S, mii de persoane |
1995-1996 |
2020 |
|
3 |
EMP – 8. Forța de muncă, pe ramuri de activitate (mii de persoane, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) EEM – 8. b) Angajați pe ramuri de activitate (mii de persoane, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) |
Defalcarea A*21 pentru secțiunile U,T, mii de ore lucrate |
2000-2018 |
2020 |
|
3 |
EMP – 8. Forța de muncă, pe ramuri de activitate (mii de persoane, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) EEM – 8. b) Angajați pe ramuri de activitate (mii de persoane, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) |
Defalcarea A*21 pentru secțiunile U, T, mii de persoane |
1995-2018 |
2020 |
|
5 |
Toate variabilele |
Tabel complet inclusiv toate defalcările/detaliile (obligatorii) |
1995-1999 |
2015 |
|
6 |
Toate variabilele |
Tabel complet inclusiv toate defalcările/detaliile (obligatorii) |
1995-1999 |
2015 |
|
7 |
Toate variabilele |
Tabel complet inclusiv toate defalcările/detaliile (obligatorii) |
1995-1999 |
2015 |
|
8 |
Toate variabilele |
Tabel complet inclusiv toate defalcările/detaliile (obligatorii) |
1995-1999 |
2015 |
|
801 |
Toate variabilele |
Tabel complet inclusiv toate defalcările/detaliile (obligatorii) |
1999T1-1999T4 |
2015 |
|
9 |
Toate variabilele |
Tabel complet inclusiv toate defalcările/detaliile (obligatorii) |
1995-1999 |
2015 |
|
11 |
Toate variabilele |
Tabel complet cu toate defalcările/detaliile (obligatorii) |
1995-1999 |
2015 |
|
20 |
AN.1132g – 6. Echipamente TIC brute AN.1132n – 18. Echipamente TIC nete AN.11322g – 8. Echipamente de telecomunicații brute AN.11322n – 20. Echipamente de telecomunicații nete |
Economia totală, cheltuieli curente cu înlocuirea și cheltuielile anului precedent cu înlocuirea (a se furniza date privind AN.1132g și AN.1132n, excluzând AN.11322g, respectiv AN.11322n, până la expirarea derogării) |
2000-2017 |
2020 |
|
20 |
Toate variabilele |
Defalcările A*21 pentru secțiunea U, cheltuieli curente cu înlocuirea și cheltuielile anului precedent cu înlocuirea |
2000-2017 |
2020 |
|
22 |
Toate variabilele |
Tabel complet inclusiv toate defalcările/detaliile (obligatorii) |
1995-1999 |
2015 |
|
22 |
P.51g_AN.1132 FBCF în echipamente TIC P.51g_AN.11322 FBCF în echipamente de telecomunicații |
Economia totală, prețurile curente și prețurile anului precedent și volumele înlănțuite (a se furniza datele privind P.51g_AN.1132, excluzând AN.11322, până la expirarea derogării) |
2000-2017 |
2020 |
|
22 |
P.51g_AN.117 FBCB în drepturi de proprietate intelectuală |
Economie totală, prețuri curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite |
1995-2003 |
2020 |
|
22 |
Toate variabilele |
Defalcările A*21 pentru secțiunea U, prețurile curente și prețurile anului precedent și volumele înlănțuite |
1995-2017 |
2020 |
|
26 |
Toate variabilele |
Tabel complet inclusiv toate defalcările/detaliile (obligatorii) |
1995-1999 |
2015 |
|
26 |
AN.117 – 10. Drepturi de proprietate intelectuală |
Toate sectoarele (a se furniza, excluzând AN.1172 și AN.1179 până la expirarea derogării) |
2000-2015 |
2018 |
|
27 |
Toate variabilele |
Tabel complet inclusiv toate defalcările/detaliile (obligatorii) |
1999T1-1999T4 |
2015 |
Țara: Irlanda
|
Tabel |
Cod și variabilă |
Descriere detaliată a derogării |
Perioada acoperită de derogare/întârzierea la transmitere |
Prima transmitere în |
|
1Q |
Toate variabilele |
Tabel complet inclusiv toate defalcările/detaliile (obligatorii) |
1995T1-1996T4 |
2017 |
|
1Q |
Toate variabilele |
Tabel complet inclusiv toate defalcările/detaliile (obligatorii) |
Transmitere la t+70 zile |
2020 |
|
1Q |
P3–5. a) Cheltuiala pentru consum final a gospodăriilor populației (concept național) |
Defalcare în funcție de durabilitate, prețuri curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite, serii de date neajustate și ajustate sezonier |
1997T1 - 2016T4 |
2017 |
|
1Q |
P3–5. b) Cheltuiala pentru consum final a gospodăriilor populației (concept național) P3–6. Cheltuiala pentru consum final a IFSLSGP P.41 – 8. a) Consumul individual efectiv P3–4. Cheltuiala pentru consum final total |
Economia totală, prețurile curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite, serii de date neajustate și ajustate sezonier |
1997T1 - 2016T4 |
2017 |
|
3 |
P.1 – 1. Producția în prețuri de bază, pe ramuri de activitate P.2 – 2. Consumul intermediar în prețuri de achiziție, pe ramuri de activitate |
Defalcările A*21 și A*64, prețuri curente |
1995-2001 |
2017 |
|
3 |
P.1 – 1. Producția în prețuri de bază, pe ramuri de activitate P.2 – 2. Consumul intermediar în prețuri de achiziție, pe ramuri de activitate |
Defalcările A*21 și A*64, prețuri curente |
Transmitere la t+36 luni |
2017 |
|
3 |
P.51c – 4. Consumul de capital fix, pe ramuri de activitate |
Defalcarea A*64, prețurile curente și prețurile anului precedent și volumele înlănțuite (a se furniza defalcarea A*38 până la expirarea derogării) |
1995-2017 |
2020 |
|
5 |
P.3 – 1. Cheltuiala pentru consum final pe destinații (Gospodăriile populației) |
P082 – Echipamente de telefonie și telefax, P083 – Servicii de telefonie și telefax, P090 – Recreere și cultură, P101 – Învățământ preșcolar și primar, P102 – Învățământ secundar, P103 – Învățământ postsecundar neterțiar, P104 – Învățământ terțiar, P105 – Învățământ neîncadrat pe niciun nivel de studiu, P096 – Pachete de servicii pentru vacanță, P110 – Restaurante și hoteluri, P112 – Servicii de cazare, prețurile curente și prețurile anului precedent și volumele înlănțuite |
1995-2018 |
2020 |
|
6 |
Toate variabilele |
Operațiuni, active și pasive, S.14 – Gospodării ale populației și S.15 – Instituții fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației, consolidate și neconsolidate (a se furniza ca totalul dintre S.14+S15, până la expirarea derogării) |
2012-2014 |
2016 |
|
6 |
Toate variabilele |
Operațiuni, active și pasive, economia totală și toate (sub)sectoarele (cu excepția S.13 și a subsectoarelor), consolidate și neconsolidate. |
1995-2001 |
2017 |
|
6 |
F.512 – Acțiuni necotate; F.519 – Alte participații; F.63_F.64_F.65 – Drepturi de pensie, drepturi ale fondurilor de pensie asupra administratorilor fondurilor de pensii și drepturi la prestații, altele decât pensiile, F.66 – Provizioane pentru opțiuni de cumpărare în cadrul garanțiilor standard |
Operațiuni, active și pasive, economia totală și toate (sub)sectoarele, consolidate și neconsolidate |
2002-2014 |
2016 |
|
6 |
Toate variabilele |
Câștiguri și pierderi nominale din deținere și alte modificări de volum, economia totală și toate sectoarele |
2012-2014 |
2016 |
|
7 |
Toate variabilele |
Active și pasive, S.14 – Gospodării ale populației și S.15 – Instituții fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației, consolidate și neconsolidate (a se furniza ca totalul dintre S.14+S15, până la expirarea derogării) |
2012-2014 |
2016 |
|
7 |
Toate variabilele |
Active și pasive, economia totală și toate (sub)sectoarele (cu excepția S.13 și a subsectoarelor), consolidate și neconsolidate. |
1995-2000 |
2017 |
|
7 |
F.512 – Acțiuni necotate; F.519 – Alte participații; F.63_F.64_F.65 – Drepturi de pensie, drepturi ale fondurilor de pensie asupra administratorilor fondurilor de pensii și drepturi la prestații, altele decât pensiile, F.66 – Provizioane pentru opțiuni de cumpărare în cadrul garanțiilor standard |
Active și pasive, economia totală și toate (sub)sectoarele, consolidate și neconsolidate |
2001-2014 |
2016 |
|
8 |
Toate variabilele |
S.14 – Gospodării ale populației și S.15 – Instituții fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației, utilizări și resurse (a se furniza ca totalul dintre S.14+S.15, până la expirarea derogării) |
2012-2015 |
2017 |
|
8 |
Toate variabilele |
Toate sectoarele, utilizări și resurse |
1995-1998 |
2017 |
|
801 |
Toate variabilele |
Toate sectoarele, utilizări și resurse, prețuri curente, serii de date ajustate sezonier |
Transmitere la t+90 zile |
2017 |
|
801 |
B.3g – Venitul mixt brut |
Sectorul S.1M – Gospodării ale populației și Instituții fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației, utilizări și resurse, serii de date neajustate sezonier |
1999T1-2016T4 |
2017 |
|
26 |
Toate variabilele (obligatorii) |
Toate sectoarele |
1995-2014 |
2017 |
Țara: Grecia
|
Tabel |
Cod și variabilă |
Descriere detaliată a derogării |
Perioada acoperită de derogare/întârzierea la transmitere |
Prima transmitere în |
|
1Q |
P.53 – 9. c) Achiziții minus cedări de obiecte de valoare |
Economia totală, prețurile curente și prețurile anului precedent, serii de date neajustate și ajustate sezonier |
1995T1-2014T3 |
2015 |
|
1A |
P.53 – 9. c) Achiziții minus cedări de obiecte de valoare |
Economia totală, prețurile curente și prețurile anului precedent |
1995-2013 |
2015 |
|
2 |
P.52+P.53 – Variația stocurilor și achizițiile minus cedări de obiecte de valoare |
S.13 – Administrațiile publice S.1311 – Administrația centrală S.1313 – Administrațiile locale S.1314 – Fonduri de securitate socială |
1995-2013 |
2015 |
|
3 |
P.53 – din care, achiziții minus cedări de obiecte de valoare |
Economia totală, prețurile curente și prețurile anului precedent |
1995-2013 |
2015 |
|
8 |
P.53 Achiziții minus cedări de obiecte de valoare |
Toate sectoarele, utilizări |
1995-2013 |
2015 |
|
801 |
P.52+P.53 – Variația stocurilor și achizițiile minus cedări de obiecte de valoare |
Toate sectoarele, utilizări, prețurile curente, serii de date neajustate sezonier |
1999T1-2014T3 |
2015 |
|
11 |
P.5 – Formarea brută de capital |
S.13 – Administrațiile publice S.1311 – Administrația centrală S.1313 – Administrațiile locale S.1314 – Fonduri de securitate socială, Toate grupurile și diviziunile COFOG (a se furniza, excluzând P.52 și P.53, până la expirarea derogării) |
1995-2013 |
2015 |
Țara: Spania
|
Tabel |
Cod și variabilă |
Descriere detaliată a derogării |
Perioada acoperită de derogare/întârzierea la transmitere |
Prima transmitere în |
|
1Q |
P.31 – 7. a) Cheltuiala pentru consum individual P.31 – 7. a) Cheltuiala pentru consum colectiv P.41 – 8. a) Consum individual efectiv |
Economia totală, prețurile anului precedent și volumele înlănțuite, serii de date neajustate și ajustate sezonier |
1995T1-2016T4 |
2017 |
|
1Q |
P.31 – 7. a) Cheltuiala pentru consum individual P.31 – 7. a) Cheltuiala pentru consum colectiv P.41 – 8. a) Consum individual efectiv |
Economia totală, prețurile curente, serii de date neajustate și ajustate sezonier |
Transmitere la t+3 luni |
2017 |
|
1Q |
P.6 – 10. Exporturi de bunuri (FOB) și servicii P.7 – 11. Importuri de bunuri (FOB) și servicii |
Defalcarea P6/P7 în S.2I State membre a căror monedă este euro, Banca Centrală Europeană și alte instituții și organisme ale zonei euro, state membre S.21–S.2I a căror monedă nu este euro și instituții și organisme ale Uniunii Europene (cu excepția Băncii Centrale Europene și a altor instituții și organisme ale zonei euro, Țări S.22 care nu sunt state membre și organizații internaționale care nu sunt rezidente în Uniunea Europeană, prețurile anului precedent și volume înlănțuite, serii de date neajustate și ajustate sezonier |
1995T1-2016T4 |
2017 |
|
1Q |
P.6 – 10. Exporturi de bunuri (FOB) și servicii P.7 – 11. Importuri de bunuri (FOB) și servicii |
Defalcarea P6/P7 în S.2I State membre a căror monedă este euro, Banca Centrală Europeană și alte instituții și organisme ale zonei euro, statele membre S.21–S.2I a căror monedă nu este euro și instituții și organisme ale Uniunii Europene (cu excepția Băncii Centrale Europene și a altor instituții și organisme ale zonei euro, Țări S.22 care nu sunt state membre și organizații internaționale care nu sunt rezidente în Uniunea Europeană, prețurile curente, serii de date neajustate și ajustate sezonier |
Transmitere la t+5 luni |
2017 |
|
1A |
D.21 – 2. a) Impozite pe produse D.31 – 2. b) Subvenții pe produse |
Economia totală, prețurile anului precedent și volumele înlănțuite, transmitere la t + 2 (a se furniza balanța D.21 minus D.31) |
1995-2018 |
2020 |
|
1A |
P.31 – 7. a) Cheltuiala pentru consum individual P.32 – 7. b) Cheltuiala pentru consum colectiv P.41 – 8. a) Consum individual efectiv |
Economia totală, prețurile anului precedent și volume înlănțuite |
1995-2015 |
2017 |
|
1A |
P.31 – 7. a) Cheltuiala pentru consum individual P.32 – 7. b) Cheltuiala pentru consum colectiv P.41 – 8. a) Consum individual efectiv |
Economie totală, prețurile curente, transmitere la t+2 luni |
Transmitere la t+3 luni |
2017 |
|
1A |
P.6 – 10. Exporturi de bunuri (FOB) și servicii P.7 – 11. Importuri de bunuri (FOB) și servicii |
Defalcarea P6/P7 în S.2I State membre a căror monedă este euro, Banca Centrală Europeană și alte instituții și organisme ale zonei euro, statele membre S.21–S.2I a căror monedă nu este euro și instituții și organisme ale Uniunii Europene (cu excepția Băncii Centrale Europene și a altor instituții și organisme ale zonei euro, Țări S.22 care nu sunt state membre și organizații internaționale care nu sunt rezidente în Uniunea Europeană, prețurile curente, transmitere la t+2 luni |
Transmitere la t+5 luni |
2017 |
|
1A |
P.6 – 10. Exporturi de bunuri (FOB) și servicii P.7 – 11. Importuri de bunuri (FOB) și servicii |
Defalcarea P6/P7 în S.2I State membre a căror monedă este euro, Banca Centrală Europeană și alte instituții și organisme ale zonei euro, statele membre S.21–S.2I a căror monedă nu este euro și instituții și organisme ale Uniunii Europene (cu excepția Băncii Centrale Europene și a altor instituții și organisme ale zonei euro, Țări S.22 care nu sunt state membre și organizații internaționale care nu sunt rezidente în Uniunea Europeană, prețurile anului precedent și volume înlănțuite |
2012-2015 |
2017 |
|
3 |
P.51c – 4. Consumul de capital fix, pe ramuri de activitate |
Defalcările A*21 și A*64, prețurile curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite |
1995-2015 |
2017 |
|
3 |
B.2n+B.3n – 5. Excedentul net de exploatare și venitul mixt net |
Defalcările A*21 și A*64, prețurile curente |
1995-2015 |
2017 |
|
3 |
P.51g – 7. a) Formare brută de capital fix, pe ramuri de activitate |
Defalcarea A*10, prețurile curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite |
1995-2000 |
2017 |
|
3 |
P.51g – 7. a) Formare brută de capital fix, pe ramuri de activitate – defalcare pe active fixe AN_F6 |
Defalcare pe active fixe AN_6 prin defalcarea A*10, prețuri curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite |
1995-2000 |
2017 |
|
3 |
P.51g – 7. a) Formare brută de capital fix, pe ramuri de activitate |
Defalcarea A*10, prețurile curente și prețurile anului precedent și volumele înlănțuite, transmitere la t+9 luni |
Transmitere la t+21 luni |
2017 |
|
3 |
P.51g – 7. a) Formare brută de capital fix, pe ramuri de activitate – defalcare pe active fixe AN_F6 |
Defalcare pe active fixe AN_6 prin defalcarea A*10, prețurile curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite, transmitere la t+9 luni |
Transmitere la t+21 luni |
2017 |
|
3 |
P.52 – 7. b) Variația stocurilor pe ramuri de activitate |
Defalcarea A*10, prețurile curente și prețurile anului precedent |
1995-2018 |
2020 |
|
3 |
P.53 – 7. c) Achiziții minus cedări de obiecte de valoare |
Economia totală, prețurile curente |
1995-2015 |
2017 |
|
3 |
P.53 – 7. c) Achiziții minus cedări de obiecte de valoare |
Economie totală, prețurile anului precedent |
1995-2018 |
2020 |
|
3 |
D.11 – 9. a) Salarii și indemnizații, pe ramuri de activitate |
Defalcarea A*21, prețurile curente, transmitere la t+9 luni |
Transmitere la t+12 luni |
2017 |
|
5 |
P.3 – 1. Cheltuiala pentru consum final pe destinații (Gospodăriile populației) |
P103 – Învățământ postsecundar neterțiar (a se include în P104), P023 – Narcotice, P122+P127 – Prostituție și Alte servicii n.c.a. (a se furniza, excluzând P122), prețurile curente și prețurile anului precedent și volumele înlănțuite |
1995-2018 |
2020 |
|
6 |
F.66 – Provizioane pentru opțiuni de cumpărare în cadrul garanțiilor standard |
Operațiuni, pasive, Administrațiile publice și (sub)sectoarele, consolidate și neconsolidate |
Transmitere la t+24 luni |
2016 |
|
7 |
F.66 – Drepturi la prestații, altele decât pensiile și Executarea garanțiilor standardizate |
Active și pasive, Administrațiile publice și (sub)sectoarele, consolidate și neconsolidate |
Transmitere la t+24 luni |
2016 |
|
8 |
P11 – Producția de piață P12 – Producția pentru consumul final propriu P13 – Producție non-piață P2 – Consum intermediar D11 – Salarii și indemnizații D12 – Cotizații sociale în sarcina angajatorilor D92 – Ajutoare pentru investiții |
Toate sectoarele, cu excepția sectorului S.13 Administrațiile publice, utilizări și resurse |
Transmitere la t+10 luni |
2017 |
|
8 |
D.441 – Venituri din investiții atribuite titularilor de polițe de asigurări D.442 – Venituri din investiții de plătit în drepturi de pensie D.443 – Venituri din investiții atribuite acționarilor fondurilor colective de investiții D.611 – Cotizații sociale efective în sarcina angajatorilor D.612 – Cotizații sociale imputate angajatorilor D.613 – Cotizații sociale efective în sarcina gospodăriilor populației D.614 – Cotizații sociale suplimentare în sarcina gospodăriilor D.61SC – Tarife pentru serviciile prestate de sistemul de asigurări sociale D43S21 – Beneficii reinvestite din ISD intra-UE D43S22 – Beneficii reinvestite din ISD extra-UE D43S2I – Beneficii reinvestite din ISD intra-zona euro D43S2X – Beneficii reinvestite din ISD extra-zona euro |
Toate sectoarele, cu excepția S.13 Administrațiile publice, utilizări și resurse |
2012-2015 |
2017 |
|
8 |
P.52 – Variația stocurilor P.53 – Achiziții minus cedări de obiecte de valoare |
Toate sectoarele, utilizări |
1995-2015 |
2017 |
|
801 |
Toate variabilele |
Toate sectoarele, utilizări și resurse, prețuri curente, date ajustate sezonier |
1999T1-2014T4 |
2015 |
|
801 |
Toate variabilele |
Serii finale, tabel complet, utilizări și resurse, prețuri curente, date neajustate sezonier |
1999T1-2014T2 |
10-octombrie 2014 ora 12:00 |
|
801 |
B.3g – Venitul mixt, brut |
Sectorul S.14+S.15 – Gospodării ale populației și Instituții fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației, utilizări și resurse, prețurile curente, serii de date neajustate sezonier |
1999T1-2013T4 |
2017 |
|
801 |
D.42 – Venituri distribuite ale societăților D.43 – Beneficii reinvestite din investiții străine directe D.44 – Alte venituri din investiții D.45 – Chirii |
Toate sectoarele, utilizări și resurse, prețurile curente, date neajustate sezonier |
1999T1-2013T4 |
2017 |
|
9 |
D.611C – Cotizații sociale efective obligatorii în sarcina angajatorilor D.611V – Cotizații sociale efective facultative în sarcina angajatorilor D.613c – Cotizații sociale efective obligatorii în sarcina gospodăriilor populației D.613ce – Cotizații sociale efective obligatorii în sarcina salariaților D.613v – Cotizații sociale efective facultative în sarcina gospodăriilor populației |
Toate sectoarele |
1995-2013 |
2020 |
|
9 |
D.995e – Cotizații sociale efective în sarcina angajatorilor calculate a căror colectare este improbabilă D.995f – Cotizații sociale efective în sarcina gospodăriilor populației calculate a căror colectare este improbabilă D.995g – Impozite pe capital calculate a căror colectare este improbabilă |
S.13 Administrațiile publice |
1995-2018 |
2020 |
|
10 |
P.51g – 4. Formarea brută de capital fix (prețuri curente) |
Defalcările NUTS II, economia totală și defalcare A*10 |
Transmitere la t+30 luni |
2017 |
|
11 |
Toate variabilele |
Toate sectoarele, G0702 – Servicii de tratament ambulatoriu G0703 – Servicii spitalicești (a se include G0702 în GO703) |
2001-2018 |
2020 |
|
15 |
Toate variabilele |
Tabelul complet, inclusiv toate detaliile/defalcările, prețurile anului precedent |
2015-2016 |
2020 |
|
16 |
Toate variabilele |
Tabelul complet, inclusiv toate detaliile/defalcările, prețurile anului precedent |
2015-2016 |
2020 |
|
16 |
K1 – Consumul de capital fix B2A3N – Excedentul net de exploatare și venitul mixt net |
Defalcare prin A*64 NACE, prețurile curente |
2010-2015 |
2019 |
|
17 |
K1 – Consumul de capital fix B2A3N – Excedentul net de exploatare și venitul mixt net |
Defalcare prin P*64 CPA, prețurile curente |
2010, 2015 |
2019 |
|
20 |
Toate variabilele |
Economie totală și defalcarea A*21, cheltuieli curente cu înlocuirea și cheltuielile anului precedent cu înlocuirea |
2000-2014 |
2017 |
|
22 |
Toate variabilele |
Defalcarea A*21, prețurile anului precedent și volumele înlănțuite |
1995-2000 |
2020 |
|
26 |
AN.11 – 3. Active fixe AN.112 – 5. Alte clădiri și construcții civile AN.113+AN.114 – 8. Mașini și echipamente + Sisteme de armament AN.115 – 9. Resurse biologice cultivate AN.117 – 10. Drepturi de proprietate intelectuală |
S.1 Economia totală |
2000-2011 |
2020 |
|
26 |
AN.11+AN.12 – 2. Active fixe + Stocuri AN.11 – 3. Active fixe AN.112 – 5. Alte clădiri și construcții civile AN.1121 – 6. Clădiri, altele decât locuințe AN.1122 – 7. Alte construcții civile AN.113+AN.114 – 8. Mașini și echipamente + Sisteme de armament AN.115 – 9. Resurse biologice cultivate AN.117 – 10. Drepturi de proprietate intelectuală AN.12 – 16. Stocuri |
Toate sectoarele |
2012-2014 |
2017 |
|
26 |
AN.111 – 4. Locuințe |
Toate sectoarele |
1995-2014 |
2017 |
|
26 |
AN.211 – 20. Terenuri |
S.14 + S.15 – Gospodării ale populației + Instituții fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației |
1995-2014 |
2017 |
|
27 |
F.66 – Drepturi la prestații, altele decât pensiile și Executarea garanțiilor standardizate |
Active și pasive, Administrațiile publice și (sub)sectoarele, consolidate și neconsolidate |
Transmitere la t+24 luni |
2016 |
Țara: Franța
|
Tabel |
Cod și variabilă |
Descriere detaliată a derogării |
Perioada acoperită de derogare/întârzierea la transmitere |
Prima transmitere în |
|
2 |
TC – din care credite fiscale de plătit care depășesc creanțele contribuabililor |
S.13 – Administrațiile publice |
2012-2018 |
2020 |
|
3 |
P.51c – 4. Consumul de capital fix, pe ramuri de activitate |
Defalcarea A*64, prețurile curente și prețurile anului precedent și volumele înlănțuite (a se furniza defalcarea A*38 până la expirarea derogării) |
1995-2017 |
2020 |
|
3 |
B.2n+B.3n – 5. Excedentul net de exploatare și venitul mixt net |
Defalcarea A*64, prețurile curente (a se furniza defalcarea A*38) |
1995-2017 |
2020 |
|
3 |
B.2n+B.3n – 5. Excedentul net de exploatare și venitul mixt net D.29–D.39 – 6. Alte impozite pe producție minus alte subvenții pe producție D1–9. Remunerarea salariaților, pe ramuri de activitate D.11 – 9. a) Salarii și indemnizații, pe ramuri de activitate |
Defalcarea A*21, prețurile curente, transmitere la t+9 luni |
Transmitere la t+21 luni |
2020 |
|
3 |
P.1 – 1. Producția în prețuri de bază, pe ramuri de activitate P.2 – 2. Consumul intermediar în prețuri de achiziție, pe ramuri de activitate |
Defalcarea A*64, prețurile curente (a se furniza defalcarea A*38 până la expirarea derogării) |
1995-1998 |
2020 |
|
3 |
B.1g – 3. Valoarea adăugată brută în prețuri de bază, pe ramuri de activitate |
Defalcarea A*64, prețurile curente și prețurile anului precedent și volumele înlănțuite (a se furniza defalcarea A*38 până la expirarea derogării) |
1995-1998 |
2020 |
|
3 |
D.29–D.39 – 6. Alte impozite pe producție minus alte subvenții pe producție D1–9. Remunerarea salariaților, pe ramuri de activitate D.11 – 9. a) Salarii pe ramuri de activitate |
Defalcarea A*64, prețurile curente (a se furniza defalcarea A*38 până la expirarea derogării) |
1995-2005 |
2020 |
|
3 |
EMP – 8. Forța de muncă, pe ramuri de activitate (mii de persoane, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) EEM – 8. b) Angajați pe ramuri de activitate (mii de persoane, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) ESE – 8. a) Lucrători care desfășoară activități independente, pe ramuri de activitate (mii de persoane, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) |
Defalcarea A*21, mii de persoane, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă, transmiterea la t+9 luni |
Transmitere la t+21 luni |
2020 |
|
5 |
P.3 – 1. Cheltuiala pentru consum final pe destinații (Gospodăriile populației) |
P023 – Narcotice P101 – Învățământ preșcolar și primar P102 – Învățământ secundar P103 – Învățământ postsecundar neterțiar P104 – Învățământ terțiar P105 – Învățământ neîncadrat pe niciun nivel de studiu, prețurile curente și prețurile anului precedent și volumele înlănțuite |
1995-2018 |
2020 |
|
9 |
D.995a – Impozite pe produse calculate a căror colectare este improbabilă D.995b – Alte impozite pe producție calculate a căror colectare este improbabilă D.995c – Impozite pe venit calculate a căror colectare este improbabilă D.995d – Alte impozite curente calculate a căror colectare este improbabilă D.995e – Cotizații sociale efective în sarcina angajatorilor calculate a căror colectare este improbabilă D.995f – Cotizații sociale efective în sarcina gospodăriilor populației calculate a căror colectare este improbabilă D.995fe – Cotizații sociale efective în sarcina salariaților calculate a căror colectare este improbabilă D.995g – Impozite pe capital calculate a căror colectare este improbabilă |
S.13 – Administrațiile publice |
1995-2012 |
2017 |
|
10 |
B.1g – 2. Valoarea adăugată brută în prețuri de bază (prețuri curente) |
Defalcarea NUTS 2 pe regiunile Guadalupe, Martinica, Guyana, Reunion, Mayotte; total și defalcarea A*10 NACE (a se furniza pentru toate cele 5 regiuni până la expirarea derogării) |
2000-2013 |
2015 |
|
10 |
Toate variabilele, cu excepția B.1g – 2. Valoarea adăugată brută în prețuri de bază (prețuri curente) și cu excepția POP 6. Populația în mii de persoane |
Defalcarea NUTS 2 pe regiunile Guadalupe, Martinica, Guyana, Reunion, Mayotte; total și defalcarea A*10 NACE (a se furniza pentru toate cele 5 regiuni până la expirarea derogării) |
2000-2014 |
2017 |
|
10 |
B.1g – 2. Valoarea adăugată brută în prețuri de bază (prețuri curente) |
Defalcare NUTS 2, total, transmitere la t+12 luni |
Transmitere la t+15 luni |
2015 |
|
10 |
ETO – Total forță de muncă |
Defalcare NUTS 2, total, mii de persoane, transmitere la t+12 luni |
Transmitere la t+15 luni |
2017 |
|
10 |
B.1g – 1. Valoarea adăugată brută în prețuri de bază (rata de creștere a volumului pe baza prețurilor anului precedent) |
Defalcare NUTS 2, total, transmitere la t+24 luni |
Transmitere la t+27 luni |
2020 |
|
10 |
D.1 – 3. Remunerarea salariaților (prețuri curente) |
Defalcare NUTS 2, total și defalcarea A*10, transmitere la t+24 luni |
Transmitere la t+27 luni |
2017 |
|
10 |
P.51g – 4. Formarea brută de capital fix (prețuri curente) |
Defalcare NUTS 2, total și defalcarea A*10, transmitere la t+24 luni |
Transmitere la t+27 luni |
2020 |
|
10 |
ETO – Total forță de muncă EEM – Salariați |
Defalcarea NUTS 2, defalcarea A*10, mii de persoane și mii de ore de lucru, transmiterea la t+24 luni |
Transmitere la t+27 luni |
2017 |
|
12 |
B.1g – 1. Valoarea adăugată brută în prețuri de bază (prețuri curente) |
Defalcarea NUTS 3 pe regiunile Guadalupe, Martinica, Guyana, Reunion, Mayotte; total și defalcarea A*10 NACE (a se furniza pentru toate cele 5 regiuni până la expirarea derogării) |
2000-2012 |
2015 |
|
12 |
ETO – Total forță de muncă EEM – Salariați |
Defalcarea NUTS 3 pe regiunile Guadalupe, Martinica, Guyana, Reunion, Mayotte; total și defalcarea A*10 NACE, mii de persoane (a se furniza pentru toate cele 5 regiuni până la expirarea derogării) |
2000-2014 |
2017 |
|
12 |
ETO – Total forță de muncă EEM – Salariați |
Defalcare NUTS 3, total și defalcarea A*10, mii de persoane, transmitere la t+24 luni |
Transmitere la t+27 luni |
2017 |
|
13 |
Toate variabilele |
Defalcarea NUTS 2 pe regiunile Guadalupe, Martinica, Guyana, Reunion, Mayotte (a se furniza pentru toate cele 5 regiuni până la expirarea derogării) |
2000-2014 |
2017 |
|
13 |
Toate variabilele |
Defalcare NUTS 2 |
Transmitere la t+27 luni |
2017 |
Țara: Croația
|
Tabel |
Cod și variabilă |
Descriere detaliată a derogării |
Perioada acoperită de derogare/întârzierea la transmitere |
Prima transmitere în |
|
1Q |
Toate variabilele |
Tabel complet inclusiv toate defalcările/detaliile |
1995T1-1999T4 |
2020 |
|
1Q |
Toate variabilele |
Tabel complet inclusiv toate defalcările/detaliile |
Transmitere la t+70 zile |
2020 |
|
1Q |
D.1 – 17. Remunerarea salariaților din unitățile de producție rezidente și remunerarea salariaților rezidenți D.11 – 17. a) Salarii și indemnizații D.12 – 17. b) Cotizații sociale în sarcina angajatorilor |
Defalcarea A*10, prețurile curente, serii de date neajustate și ajustate sezonier |
2000T1-2015T4 |
2016 |
|
1Q |
P.3 – 5. a) Cheltuiala pentru consum final a gospodăriilor populației (concept național) |
Defalcare pe durabilitate, prețuri curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite, serii de date neajustate și ajustate sezonier |
2000T1-2019T4 |
2020 |
|
1Q |
P.31 – 7. a) Cheltuiala pentru consum individual P.32 – 7. b) Cheltuiala pentru consum colectiv P.4 – 8 Consumul final efectiv P.41 – 8a) Consumul individual efectiv |
Economie totală, prețurile curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite, serii de date neajustate și ajustate sezonier |
2000T1-2009T4 |

2010T1-2014T4 |
2015 |
|
1Q |
P.6 – 10) Exporturi de bunuri (FOB) și servicii, împărțirea geografică P.7 – 11) Importuri de bunuri (FOB) și servicii, împărțirea geografică |
Defalcare P6/P/7 pe S.2I statele membre a căror monedă este euro, Banca Centrală Europeană și alte instituții și organisme ale zonei euro; S.21 – S.2I statele membre a căror monedă nu este euro și instituții și organisme ale Uniunii Europene (cu excepția Băncii Centrale Europene și a altor instituții și organisme ale zonei euro); S.22 Țările care nu sunt state membre și organizații internaționale care nu sunt rezidente în Uniunea Europeană, prețurile curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite, serii de date neajustate și ajustate sezonier |
2008T1-2016T4 |
2017 |
|
1Q |
P.5 – 9 Formarea brută de capital |
Economie totală, prețurile curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite, serii de date neajustate și ajustate sezonier (a se furniza, excluzând P.53) |
2000T1-2019T4 |
2020 |
|
1Q |
P.51g – 9. a) Formare brută de capital fix |
AN_F6: defalcarea activelor fixe, prețuri curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite, serii de date neajustate și ajustate sezonier |
2000T1-2019T4 |
2020 |
|
1Q |
P.53 – 9. c Achiziții minus cedări de obiecte de valoare |
Economie totală, prețurile curente și prețurile anului precedent, serii de date neajustate și ajustate sezonier |
2000T1-2019T4 |
2020 |
|
1Q |
EMP – 16 b) Gradul de ocupare în unitățile de producție rezidente (mii de persoane angajate, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) și ocuparea forței de muncă de către rezidenți (mii de persoane) ESE – 16.c) Lucrători care desfășoară activități independente EEM – 16. d) Salariați |
Defalcarea A*10, mii de persoane angajate, serii de date neajustate și ajustate sezonier |
2000T1-2008T4 |

2009T1-2014T4 |

Economie totală și defalcarea A*10, mii de ore lucrate, serii de date neajustate și ajustate sezonier |

2009T1-2016T4 |
2017 |
|
1A |
Toate variabilele |
Tabel complet inclusiv toate defalcările/detaliile, transmitere la t+2 luni |
Transmitere la t+70 zile |
2020 |
|
1A |
D.1 – 17. Remunerarea salariaților din unitățile de producție rezidente și remunerarea salariaților rezidenți |
Defalcarea A*10, prețuri curente |
1995-1999 |
2020 |
|
1A |
D.11 – 17. a) Salarii și indemnizații D.12 – 17. b) Cotizații sociale în sarcina angajatorilor |
Economie totală și defalcarea A*10, prețuri curente |
1995-1999 |
2020 |
|
1A |
D.11 – 17. a) Salarii și indemnizații D.12 – 17. b) Cotizații sociale în sarcina angajatorilor |
Economie totală și defalcarea A*10, prețuri curente |
2000-2014 |
2016 |
|
1A |
P.3 – 5. a) Cheltuiala pentru consum final a gospodăriilor populației (concept național) |
Defalcare pe durabilitate, prețuri curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite |
1995-2004 |
2020 |
|
1A |
P.3 – 5. a) Cheltuiala pentru consum final a gospodăriilor populației (concept național) |
Defalcare pe durabilitate, prețuri curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite |
2005-2015 |
2017 |
|
1A |
P.5 – 9 Formarea brută de capital |
Economie totală, prețurile curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite, serii de date neajustate și ajustate sezonier (a se furniza, excluzând P.53) |
1995-2018 |
2020 |
|
1A |
P.51g – 9. a) Formare brută de capital fix |
Defalcarea AN_F6 a activelor fixe, prețurile curente și prețurile anului precedent și volumele înlănțuite |
1995-2004 |
2020 |
|
1A |
P.51g – 9. a) Formare brută de capital fix |
Defalcarea AN_F6 a activelor fixe, prețurile curente și prețurile anului precedent și volumele înlănțuite |
2005-2015 |
2017 |
|
1A |
P.53 – 9. c) Achiziții minus cedări de obiecte de valoare |
Economie totală, prețurile curente și prețurile anului precedent |
1995-2018 |
2020 |
|
1A |
P.6 – 10) Exporturi de bunuri (FOB) și servicii, defalcare geografică P.7 – 11) Importuri de bunuri (FOB) și servicii, defalcare geografică |
Defalcare P6/P/7 pe S.2I statele membre a căror monedă este euro, Banca Centrală Europeană și alte instituții și organisme ale zonei euro, S.21 – S.2I statele membre a căror monedă nu este euro și instituții și organisme ale Uniunii Europene (cu excepția Băncii Centrale Europene și a altor instituții și organisme ale zonei euro), S.22 Țările care nu sunt state membre și organizații internaționale care nu sunt rezidente în Uniunea Europeană, prețurile curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite |
2008-2015 |
2017 |
|
1A |
EMP – 16 b) Gradul de ocupare în unitățile de producție rezidente (mii de persoane angajate, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) și ocuparea forței de muncă de către rezidenți (mii de persoane) ESE – 16.c) Lucrători care desfășoară activități independente EEM – 16. d) Salariați |
Defalcarea A*10, mii de persoane angajate |
1995-2008 |

2009-2013 |

Economie totală și defalcare A*10, mii de ore lucrate |

2009-2015 |
2017 |
|
2 |
Toate variabilele |
S.13 – Administrațiile publice S.1311 – Administrația centrală S.1313 – Administrațiile locale S.1314 – Fonduri de securitate socială |
1995-2000 |
2020 |
|
2 |
P.5 – Formarea brută de capital P.52+P.53 – Variația stocurilor și achizițiile minus cedări de obiecte de valoare |
S.13 – Administrațiile publice S.1311 – Administrația centrală S.1313 – Administrațiile locale S.1314 – Fonduri de securitate socială (a se furniza excluzând P.53) |
2001-2009 |

NP – Achiziții minus cedări de active nefinanciare neproduse |
S.13 – Administrațiile publice S.1311 – Administrația centrală S.1313 – Administrațiile locale S.1314 – Fonduri de securitate socială |
2001-2009 |
2020 |
|
2 |
OP5ANP – Formarea brută de capital și achiziții minus cedări de active nefinanciare neproduse |
S.13 – Administrațiile publice S.1311 – Administrația centrală S.1313 – Administrațiile locale S.1314 – Fonduri de securitate socială, Toate grupurile și diviziunile COFOG (a se furniza excluzând NP și P.53) |
2001-2009 |
2020 |
|
3 |
Toate variabilele |
Defalcările A*10/A*21, prețurile curente și prețurile anului precedent și volumele înlănțuite, transmitere la t+9 luni |
Transmitere la t+21 luni |
2020 |
|
3 |
P.51c – 4. Consumul de capital fix, pe ramuri de activitate |
Defalcările A*21 și A*64, prețurile anului precedent și volumele înlănțuite |
1995-2018 |
2020 |
|
3 |
P.5 – 9. Formarea brută de capital |
Economie totală, prețurile curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite (a se furniza excluzând P.53) |
1995-2018 |
2020 |
|
3 |
P.51g – 7. a) Formare brută de capital fix, pe ramuri de activitate |
Defalcarea A*10, prețurile curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite |
1995-2004 |
2020 |
|
3 |
P.51g – 7. a) Formare brută de capital fix, pe ramuri de activitate |
Defalcarea A*10, prețurile curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite |
2005-2015 |
2017 |
|
3 |
P.51g – 7. a) Formare brută de capital fix, pe ramuri de activitate, defalcare pe active fixe AN_F6 |
Defalcarea A*10 și defalcarea AN_F6 a activelor fixe, prețurile curente și prețurile anului precedent și volumele înlănțuite |
1995-2004 |
2020 |
|
3 |
P.51g – 7. a) Formare brută de capital fix, pe ramuri de activitate, defalcare pe active fixe AN_F6 |
Defalcarea A*10 și defalcarea AN_F6 a activelor fixe, prețurile curente și prețurile anului precedent și volumele înlănțuite |
2005-2015 |
2017 |
|
3 |
P.52 – 7. b) Variația stocurilor pe ramuri de activitate |
Economie totală și defalcarea A*10, prețurile anului precedent și volumele înlănțuite |
1995-2018 |
2020 |
|
3 |
P.53 – 7. c) Achiziții minus cedări de obiecte de valoare |
Economie totală, prețurile curente și prețurile anului precedent |
1995-2018 |
2020 |
|
3 |
D.1 – 9. Remunerarea salariaților pe ramuri de activitate |
Defalcările A*21 și A*64, prețurile curente |
1995-2014 |
2017 |
|
3 |
D.11 – 9. a) Salarii pe ramuri de economie |
Economie totală și defalcările A*21 și A*64, prețurile curente |
1995-2014 |
2017 |
|
3 |
EMP – 8. Forța de muncă, pe ramuri de activitate (mii de persoane, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) ESE – 8. a) Lucrători care desfășoară activități independente, pe ramuri de activitate (mii de persoane, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) EEM – 8. b) Angajați pe ramuri de activitate (mii de persoane, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) |
Defalcările A*21 și A*64, mii de persoane |

2009-2014 |

Economie totală și defalcările A*21 și A*64, mii de ore lucrate |
1995-2008 |
2020 |
|
3 |
EMP – 8. Forța de muncă, pe ramuri de activitate (mii de persoane, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) ESE – 8. a) Lucrători care desfășoară activități independente, pe ramuri de activitate (mii de persoane, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) EEM – 8. b) Angajați pe ramuri de activitate (mii de persoane, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) |
Economie totală și defalcările A*21 și A*64, mii de ore lucrate |
2009-2015 |
2017 |
|
5 |
Toate variabilele |
Tabel complet inclusiv toate defalcările/detaliile |
1995-2004 |
2020 |
|
5 |
Toate variabilele |
Tabel complet inclusiv toate defalcările/detaliile |
2005-2015 |
2017 |
|
6 |
Toate variabilele |
Operațiuni, active și pasive, economie totală și toate (sub)sectoarele, consolidate și neconsolidate. |
1995-2001 |
2020 |
|
6 |
F.63_F.64_F.65 – Drepturi de pensie, drepturi ale fondurilor de pensie asupra administratorilor fondurilor de pensii și drepturi la prestații, altele decât pensiile F.66 – Provizioane pentru opțiuni de cumpărare în cadrul garanțiilor standard |
Operațiuni, active și pasive, economie totală și toate (sub)sectoarele, consolidate și neconsolidate. |
2002-2014 |
2017 |
|
6 |
F.7 – Instrumente financiare derivate și opțiuni pe acțiuni ale salariaților |
Operațiuni, active și pasive, economie totală și toate (sub)sectoarele, consolidate și neconsolidate. |
2002-2015 |
2017 |
|
6 |
Toate variabilele |
Operațiuni, active și pasive, S.125+S.126+S.127 – Alți intermediari financiari, cu excepția societăților de asigurare și a fondurilor de pensii, Auxiliari financiari și Instituții financiare captive și alte entități creditoare, consolidate și neconsolidate |
2002-2015 |
2017 |
|
6 |
F.4 – Credite |
Câștiguri și pierderi nominale din deținere și alte modificări de volum, active, S.11 Societăți nefinanciare, S.13 Administrațiile publice |
2012-2014 |
2016 |
|
6 |
F.7 – Instrumente financiare derivate și opțiuni pe acțiuni ale salariaților |
Câștiguri și pierderi nominale din deținere și alte modificări de volum, active și datorii, toate sectoarele |
2012-2015 |
2017 |
|
6 |
Toate variabilele |
Câștiguri și pierderi nominale din deținere și alte modificări de volum, S.12 – Societăți financiare, consolidate și neconsolidate (a se furniza, excluzând subsectoarele S.125+S.126+S.127 – Alți intermediari financiari, cu excepția societăților de asigurare și a fondurilor de pensii, Auxiliari financiari și Instituții financiare captive și alte entități creditoare) |
2002-2015 |
2017 |
|
7 |
Toate variabilele |
Operațiuni, active și pasive, economie totală și toate (sub)sectoarele, consolidate și neconsolidate. |
1995-2000 |
2020 |
|
7 |
F.63_F.64_F.65 – Drepturi de pensie, drepturi ale fondurilor de pensie asupra administratorilor fondurilor de pensii și drepturi la prestații, altele decât pensiile F.66 – Provizioane pentru opțiuni de cumpărare în cadrul garanțiilor standard |
Active și pasive, economie totală și toate (sub)sectoarele, consolidate și neconsolidate. |
2001-2014 |
2017 |
|
7 |
F.7 – Instrumente financiare derivate și opțiuni pe acțiuni ale salariaților |
Active și pasive, economie totală și toate (sub)sectoarele, consolidate și neconsolidate. |
2001-2015 |
2017 |
|
7 |
Toate variabilele |
Active și pasive, S.125+S.126+S.127 – Alți intermediari financiari, cu excepția societăților de asigurare și a fondurilor de pensii, Auxiliarii financiari și Instituțiile financiare captive și a altor entități creditoare, consolidate și neconsolidate |
2001-2015 |
2017 |
|
8 |
Toate variabilele |
Toate sectoarele, utilizări și resurse |
1995-2001 |
2020 |
|
8 |
P.53 – Achiziții minus cedări de obiecte de valoare |
S.1 – Total Economie, utilizări |
2002-2018 |
2020 |
|
8 |
D.43 – Beneficii reinvestite din investiții străine directe |
Toate sectoarele, utilizări și resurse |
2002-2015 |
2017 |
|
8 |
D43S21 – Beneficii reinvestite din ISD intra-UE D43S22 – Beneficii reinvestite din ISD extra-UE |
Toate sectoarele, utilizări și resurse |
2012-2015 |
2017 |
|
8 |
D.612 – Cotizații sociale imputate în sarcina angajatorilor |
Toate sectoarele, utilizări și resurse |
2012-2014 |
2016 |
|
8 |
NP – Achiziții minus cedări de active nefinanciare neproduse |
S.13 – Administrațiile publice, utilizări |
2001-2009 |
2020 |
|
8 |
NP – Achiziții minus cedări de active neproduse |
S.2 – Restul lumii, utilizări |
2002-2014 |
2016 |
|
8 |
D.611 – Cotizații sociale efective în sarcina angajatorilor |
S.11 – Societăți nefinanciare, resurse |
2012-2014 |
2016 |
|
8 |
D.44 – Alte venituri din investiții D.45 – Chirii |
S.2 – Restul lumii, utilizări și resurse |
2002-2014 |
2016 |
|
8 |
D.611 – Cotizații sociale efective în sarcina angajatorilor D.613 – Cotizații sociale efective în sarcina gospodăriilor D.614 – Cotizații sociale suplimentare în sarcina gospodăriilor D.61SC – Tarife pentru serviciile prestate de sistemul de asigurări sociale |
S.2 – Restul lumii, utilizări și resurse |
2012-2014 |
2016 |
|
8 |
D.71 – Prime nete de asigurare generală |
S.2 – Restul lumii, utilizări și resurse |
2002-2015 |
2017 |
|
8 |
D.72 – Indemnizații de asigurare – daune aferente asigurărilor generale |
S.2 – Restul lumii, utilizări și resurse |
2002-2015 |
2017 |
|
8 |
EMP – Forța de muncă (în număr de persoane și număr de ore lucrate) |
Sectorul S13 Administrațiile publice, mii de persoane și mii de ore lucrate |
2002-2014 |
2016 |
|
801 |
Toate variabilele |
S.1 – Economie totală, S.2 – Restul lumii, S.13 – Administrațiile publice, utilizări și resurse, prețuri curente, serii de date neajustate sezonier |
1999T1-2011T4 |
2017 |
|
801 |
NP – Achiziții minus cedări de active nefinanciare neproduse |
S.13 – Administrațiile publice, utilizări și resurse, prețuri curente, serii de date neajustate sezonier |
2001T1-2009T4 |
2020 |
|
9 |
Toate variabilele |
S.13 – Administrațiile publice S.1311 – Administrația centrală S.1313 – Administrațiile locale S.1314 – Fonduri de securitate socială |
1995-2001 |
2020 |
|
9 |
D.612 – Cotizații sociale imputate în sarcina angajatorilor |
S.13 – Administrațiile publice S.1311 – Administrația centrală S.1313 – Administrațiile locale S.1314 – Fonduri de securitate socială |
1995-2012 |
2020 |
|
9 |
D.61SC – Tarife pentru serviciile prestate de sistemul de asigurări sociale D.614 – Cotizații sociale suplimentare în sarcina gospodăriilor |
S.13 – Administrațiile publice S.1311 – Administrația centrală S.1313 – Administrațiile locale S.1314 – Fonduri de securitate socială |
2012-2016 |
2018 |
|
9 |
D.613c – Cotizații sociale efective obligatorii în sarcina gospodăriilor populației D.613ce – Cotizații sociale efective obligatorii în sarcina salariaților D.613v – Cotizații sociale efective facultative în sarcina gospodăriilor populației |
S.13 – Administrațiile publice S.1311 – Administrația centrală S.1313 – Administrațiile locale S.1314 – Fonduri de securitate socială |
2002-2018 |
2020 |
|
10 |
B.1g – 1. Valoarea adăugată brută în prețuri de bază (rata de creștere a volumului pe baza prețurilor anului precedent) |
Defalcări NUTS II, economie totală |
2000-2018 |
2020 |
|
10 |
B.1g – 2. Valoarea adăugată brută în prețuri de bază (prețuri curente); |
Defalcări NUTS II, economie totală, transmitere la t+12 luni |
Transmitere la t+24 luni |
2015 |
|
10 |
D.1 – 3. Remunerarea salariaților (prețuri curente) P.51g – 4. Formarea brută de capital fix (prețuri curente) |
Economie totală și toate defalcările NUTS II, defalcările A*10 |
2000-2006 |
2020 |
|
10 |
D.1 – 3. Remunerarea salariaților (prețuri curente) |
Economie totală și toate defalcările NUTS II, defalcările A*10 |
2007-2014 |
2017 |
|
10 |
ETO – 5. Totalul forței de muncă în mii de persoane și mii de ore lucrate; |
Defalcările NUTS II, economie totală, mii de persoane, transmitere la t+12 luni |
Transmitere la t+24 luni |
2020 |
|
11 |
Toate variabilele |
S.13 – Administrațiile publice S.1311 – Administrația centrală S.1313 – Administrațiile locale S.1314 – Fonduri de securitate socială, toate diviziunile COFOG |
1995-2000 |
2020 |
|
11 |
OP5ANP – Formarea brută de capital + achiziții minus cedări de active nefinanciare neproduse |
S.13 – Administrațiile publice S.1311 – Administrația centrală S.1313 – Administrațiile locale S.1314 – Fonduri de securitate socială, Toate grupurile și diviziunile COFOG (a se furniza excluzând NP și P.53) |
2001-2009 |
2020 |
|
11 |
P.5 – Formarea brută de capital |
S.13 – Administrațiile publice S.1311 – Administrația centrală S.1313 – Administrațiile locale S.1314 – Fonduri de securitate socială, Toate grupurile și diviziunile COFOG (a se furniza excluzând P.53) |
2001-2009 |
2020 |
|
11 |
P.5 – Formarea brută de capital |
S.13 – Administrațiile publice S.1311 – Administrația centrală S.1313 – Administrațiile locale S.1314 – Fonduri de securitate socială, Toate grupurile și diviziunile COFOG (de furnizat exclusiv P.53) |
2010-2015 |
2017 |
|
11 |
NP – Achiziții minus cedări de active nefinanciare neproduse |
S.13 – Administrațiile publice S.1311 – Administrația centrală S.1313 – Administrațiile locale S.1314 – Fonduri de securitate socială, Toate grupurile și diviziunile COFOG |
2001-2009 |
2020 |
|
13 |
Toate variabilele |
Toate defalcările NUTS II |
2000-2011 |
2020 |
|
13 |
Toate variabilele |
Toate defalcările NUTS II |
2012 |
2015 |
|
15 |
Toate variabilele |
Tabelul complet, inclusiv toate detaliile/defalcările, prețurile curente |
2010-2013 |
2017 |
|
15 |
Toate variabilele |
Tabelul complet, inclusiv toate detaliile/defalcările, prețurile anului precedent |
2010-2016 |
2020 |
|
16 |
Toate variabilele |
Tabelul complet, inclusiv toate detaliile/defalcarea, prețurile curente |
2010-2013 |
2017 |
|
16 |
Toate variabilele |
Tabelul complet, inclusiv toate detaliile/defalcările, prețurile anului precedent |
2000-2016 |
2020 |
|
17 |
Toate variabilele |
Tabelul complet, inclusiv toate detaliile/defalcările, prețurile curente |
2010 |
2017 |
|
20 |
Toate variabilele |
Tabel complet cu toate defalcările/detaliile |
2000-2017 |
2020 |
|
22 |
Toate variabilele |
Tabel complet cu toate defalcările/detaliile |
1995-2004 |
2020 |
|
22 |
Toate variabilele |
Tabel complet cu toate defalcările/detaliile |
2005-2014 |
2017 |
|
26 |
Toate variabilele |
Tabel complet, inclusiv toate defalcările/detaliile, exclusiv AN.111 Locuințe |
1995-2017 |
2020 |
|
26 |
AN.111 – 4. Locuințe |
Toate sectoarele |
1995-2014 |
2017 |
|
27 |
Toate variabilele |
S.13 – Administrațiile publice S.1311 – Administrația centrală S.1313 – Administrațiile locale S.1314 – Fonduri de securitate socială |
1999T1-2001T4 |
2020 |
|
27 |
Toate variabilele |
S.13 – Administrațiile publice S.1311 – Administrația centrală S.1313 – Administrațiile locale S.1314 – Fonduri de securitate socială |
2002T1-2008T4 |
2016 |
|
27 |
F.61 – Provizioane tehnice de asigurări generale, F.63_F.64_F.65 – Drepturi de pensie, drepturi ale fondurilor de pensie asupra administratorilor fondurilor de pensii și drepturi la prestații, altele decât pensiile F.66 – Provizioane pentru opțiuni de cumpărare în cadrul garanțiilor standard F.7 – Instrumente financiare derivate și opțiuni pe acțiuni ale salariaților |
S.13 – Administrațiile publice S.1311 – Administrația centrală S.1313 – Administrațiile locale S.1314 – Fonduri de securitate socială |
2012T1-2014T4 |
2020 |
|
27 |
Toate variabilele |
S.13 – Administrațiile publice S.1311 – Administrația centrală S.1313 – Administrațiile locale S.1314 – Fonduri de securitate socială, Informații în contrapartidă pentru toate sectoarele |
1999T1-2003T4 |

2004T1-2008T4 |
2018 |
|
28 |
Toate variabilele |
S.13 – Administrațiile publice S.1311 – Administrația centrală S.1313 – Administrațiile locale S.1314 – Fonduri de securitate socială |
2000T1-2008T4 |
2016 |
Țara: Italia
|
Tabel |
Cod și variabilă |
Descriere detaliată a derogării |
Perioada acoperită de derogare/întârzierea la transmitere |
Prima transmitere în |
|
1Q |
EMP 16. b) Gradul de ocupare în unitățile de producție rezidente (mii de persoane angajate, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) și ocuparea forței de muncă de către rezidenți (mii de persoane) ESE – 16.c) Lucrători care desfășoară activități independente EEM – 16. d) Salariați |
Economie totală și defalcarea A*10 (dacă este obligatoriu), mii de persoane angajate și mii de ore lucrate, serii de date neajustate și ajustate sezonier (dacă este obligatoriu) |
Transmitere la t+70 zile |
(mai) 2016 |
|
1Q |
D.1 – 17. Remunerarea salariaților din unitățile de producție rezidente și remunerarea salariaților rezidenți D.11 – 17a) Salarii și indemnizații D.12 – 17b) Cotizații sociale în sarcina angajatorilor |
Economie totală și defalcarea A*10, prețuri curente |
Transmitere la t+70 zile |
(mai) 2016 |
|
5 |
P.3 – 1. Cheltuiala pentru consum final pe destinații (Gospodăriile populației) |
P022 – Tutun, P023 – Narcotice, prețuri curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite |
1995-2015 |
(septembrie) 2017 |
|
801 |
Toate variabilele |
Serii finale, tabel complet, inclusiv toate defalcările/detaliile, (serii finale) |
1999T1-2014T2 |
10 octombrie 2014, prânz |
|
10 |
Toate variabilele |
Defalcare NUTS II, economia totală și defalcare A*10 |
2000-2010 |
2015 |
|
12 |
Toate variabilele |
Defalcare NUTS III, economia totală și defalcare A*10 |
2000-2011 |
2015 |
|
13 |
Toate variabilele |
Defalcare NUTS II |
2000-2010 |
2015 |
|
26 |
AN.1121 – 6. Clădiri, altele decât locuințe AN.1122 – 7. Alte construcții civile AN.12 – 16. Stocuri AN11+AN12 – 2 Active fixe+ Stocuri |
Toate sectoarele |
2012-2014 |
2017 |
Țara: Cipru
|
Tabel |
Cod și variabilă |
Descriere detaliată a derogării |
Perioada acoperită de derogare/întârzierea la transmitere |
Prima transmitere în |
|
1Q |
P.53 – 9. c) Achiziții minus cedări de obiecte de valoare |
Economie totală, prețurile curente și prețurile anului precedent, serii de date neajustate și ajustate sezonier |
1995T1-2017T4 |
2018 |
|
1Q |
Toate variabilele |
Economie totală și toate defalcările NACE, prețuri curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite, serii de date neajustate și ajustate sezonier |
Transmitere la t+70 zile |
2020 |
|
1A |
P.53 – 9. c) Achiziții minus cedări de obiecte de valoare |
Economia totală, prețurile curente și prețurile anului precedent |
1995-2012 |
2017 |
|
1A |
Toate variabilele |
Economie totală și toate defalcările NACE, prețuri curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite, transmitere la t+2 luni |
Transmitere la t+70 zile |
2020 |
|
3 |
P.51g – 7. a) Formare brută de capital fix, pe ramuri de activitate |
Economie totală și defalcarea A*10, prețurile curente și prețurile anului precedent și volumele înlănțuite, transmitere la t+9 luni |
Transmitere la un interval de t+21 luni |
2020 |
|
3 |
P.51g – 7. a) Formare brută de capital fix, pe ramuri de activitate |
Defalcare pe active fixe AN_6, economie totală și defalcarea A*10, prețurile curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite, transmitere la t+9 luni |
Transmitere la t+21 luni |
2020 |
|
3 |
P.52 – 7. b) Variația stocurilor pe ramuri de activitate |
Economie totală și defalcarea A*10, prețurile curente și prețurile anului precedent, transmitere la t+9 luni |
Transmitere la t+21 luni |
2020 |
|
3 |
P.53 – 7. c) Achiziții minus cedări de obiecte de valoare |
Economia totală, prețurile curente și prețurile anului precedent |
1995-2012 |
2017 |
|
3 |
D1–9. Remunerarea salariaților, pe ramuri de activitate D.11 – 9. a) Salarii și indemnizații, pe ramuri de activitate |
Economie totală și defalcarea A*21, prețurile curente, transmiterea la t+9 luni |
Transmitere la t+21 luni |
2020 |
|
6 |
F.52 – Acțiuni sau unități ale fondurilor de investiții; F.63_F.64_F.65 – Drepturi de pensie, drepturi ale fondurilor de pensie asupra administratorilor fondurilor de pensii și drepturi la prestații, altele decât pensiile și F.66 – Provizioane pentru opțiuni de cumpărare în cadrul garanțiilor standard. |
Operațiuni, active și pasive, economie totală și toate (sub)sectoarele (cu excepția sectorului S.13 Administrațiile publice), consolidate și neconsolidate. |
1995-2015 |
2017 |
|
7 |
F.52 – Acțiuni sau unități ale fondurilor de investiții; F.63_F.64_F.65 – Drepturi de pensie, drepturi ale fondurilor de pensie asupra administratorilor fondurilor de pensii și drepturi la prestații, altele decât pensiile și F.66 – Provizioane pentru opțiuni de cumpărare în cadrul garanțiilor standard. |
Active și pasive, economie totală și toate (sub)sectoarele (cu excepția sectorului S.13 Administrațiile publice), consolidate și neconsolidate. |
1995-2015 |
2017 |
|
8 |
P.53 Achiziții minus cedări de obiecte de valoare |
Toate sectoarele, utilizări și resurse |
1995-2012 |
2017 |
|
8 |
NP – Achiziții minus cedări de active neproduse |
Toate sectoarele (cu excepția sectorului S.13 Administrațiile publice), utilizări |
1995-2015 |
2017 |
|
8 |
D43S2I – Beneficii reinvestite din ISD intra-zona euro D43S2X – Beneficii reinvestite din ISD extra-zona euro D43S21 – Beneficii reinvestite din ISD intra-UE D43S22 – Beneficii reinvestite din ISD extra-UE D.442 – Venituri din investiții de plătit în drepturi de pensie D.443 – Venituri din investiții atribuite acționarilor fondurilor colective de investiții |
Toate sectoarele, utilizări și resurse |
2012-2015 |
2017 |
|
8 |
D.612 – Cotizații sociale imputate în sarcina angajatorilor D.613 – Cotizații sociale efective în sarcina gospodăriilor D.614 – Cotizații sociale suplimentare în sarcina gospodăriilor D.61SC – Tarife pentru serviciile prestate de sistemul de asigurări sociale |
Toate sectoarele (cu excepția sectorului S.13 Administrațiile publice), utilizări și resurse |
2012-2015 |
2017 |
|
801 |
NP – Achiziții minus cedări de active neproduse |
Sectorul S.2 – Restul lumii, utilizări, prețuri curente, serii de date neajustate sezonier |
1999T1-2016T4 |
2017 |
|
15 |
Toate variabilele |
Tabel complet inclusiv toate defalcările/detaliile |
2010-2011 |
2015 |
|
16 |
Toate variabilele |
Tabel complet inclusiv toate defalcările/detaliile |
2010-2011 |
2015 |
|
17 |
Toate variabilele |
Tabel complet inclusiv toate defalcările/detaliile |
2010 |
2015 |
|
20 |
AN.113g+AN.114g – 4. Mașini și echipamente brute + sisteme de armament brute; AN.1132g – 6. Echipamente TIC brute; AN.11322g – 8. Echipamente de telecomunicații brute; AN.1139g+AN.114g – 9. Alte mașini și echipamente brute + sisteme de armament brute; AN.113n+AN.114n – 16. Mașini și echipamente nete + sisteme de armament nete; AN.1132n – 18. Echipamente TIC nete; AN.11322n – 20. Echipamente de telecomunicații nete; AN.1139n+AN.114n – 21. Alte mașini și echipamente nete + sisteme de armament nete |
Economie totală și defalcarea A*21, cheltuieli curente cu înlocuirea și cheltuielile anului precedent cu înlocuirea |
2000-2016 |
2019 |
|
22 |
P.51g_AN.113+AN.114 – 4. FBCF în mașini și echipamente + sisteme de armament |
Economie totală și defalcarea A*21, prețurile curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite |
1995-2016 |
2019 |
|
22 |
P.51g_ AN.1132 – 6. FBCF în echipamente TIC; P51g_AN.11322 – 8. FBCF în echipamente de telecomunicații; P51g_AN.1139+AN.114 – 9. FBCF în alte mașini și echipamente + sisteme de armament |
Economie totală, prețurile curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite |
2000-2016 |
2019 |
|
26 |
AN.113+AN.114 – 8. Mașini și echipamente + Sisteme de armament; AN.117 – 10. Drepturi de proprietate intelectuală |
Economie totală (S.1) |
2000-2017 |
2020 |
|
26 |
AN.113+AN.114 – 8. Mașini și echipamente + Sisteme de armament; AN.117 – 10. Drepturi de proprietate intelectuală |
Toate sectoarele |
2012-2017 |
2020 |
|
26 |
AN.12 – 16. Stocuri |
Toate sectoarele |
2012-2017 |
2020 |
|
26 |
AN.211 – 20. Terenuri |
S.14+S.15 |
1995-2017 |
2020 |
Țara: Letonia
|
Tabel |
Cod și variabilă |
Descriere detaliată a derogării |
Perioada acoperită de derogare/întârzierea la transmitere |
Prima transmitere în |
|
1Q |
P.5 – 9. Formarea brută de capital P.52 – 9. b) Variația stocurilor P.53 – 9. c) Achiziții minus cedări de obiecte de valoare |
Economia totală, prețurile anului precedent, serii de date neajustate și ajustate sezonier. |
1995T1-1999T4 |
2020 |
|
1Q |
P.51g–9. a) Formarea brută de capital fix |
Defalcările AN_F6, prețurile curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite, serii de date neajustate și ajustate sezonier |
1995T1-1999T4 |
2020 |
|
1Q |
P.52 – 9. b) Variația stocurilor |
Economie totală, prețurile anului precedent, serii de date neajustate și ajustate sezonier |
2000T1-2009T4 |
2020 |
|
1Q |
EMP – 16 b) Gradul de ocupare în unitățile de producție rezidente (mii de persoane angajate, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) și ocuparea forței de muncă de către rezidenți (mii de persoane) ESE – 16.c) Lucrători care desfășoară activități independente EEM – 16. d) Salariați |
Economie totală și defalcarea A*10 (dacă este obligatoriu), mii de persoane angajate și mii de ore lucrate, serii de date neajustate și ajustate sezonier |
1995T1-1999T4 |
2020 |
|
1A |
P.5 – 9. Formarea brută de capital P.52 – 9. b) Variația stocurilor P.53 – 9. c) Achiziții minus cedări de obiecte de valoare |
Economie totală, prețurile anului precedent |
1995-1999 |
2020 |
|
1A |
P.51g – 9. a) Formare brută de capital fix |
Defalcarea AN_F6 a activelor fixe, prețurile curente și prețurile anului precedent și volumele înlănțuite |
1995-1999 |
2020 |
|
1A |
P.52 – 9. b) Variația stocurilor |
Economie totală, prețurile anului precedent |
2000-2009 |
2020 |
|
1A |
EMP – 16 b) Gradul de ocupare în unitățile de producție rezidente (mii de persoane angajate, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) și ocuparea forței de muncă de către rezidenți (mii de persoane) ESE – 16.c) Lucrători care desfășoară activități independente EEM – 16. d) Salariați |
Economie totală și defalcarea A*10 (dacă este obligatoriu), mii de persoane și mii de ore lucrate |
1995-1999 |
2020 |
|
3 |
P.1 – 1. Producția în prețuri de bază, pe ramuri de activitate P.2 – 2. Consumul intermediar în prețuri de achiziție, pe ramuri de activitate D1–9. Remunerarea salariaților, pe ramuri de activitate D.11 – 9. a) Salarii și indemnizații, pe ramuri de activitate |
Defalcările A*64, prețuri curente |
1995-1999 |
2020 |
|
3 |
B.1g – 3. Valoarea adăugată brută în prețuri de bază, pe ramuri de activitate |
Defalcările A*64, prețurile curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite |
1995-1999 |
2020 |
|
3 |
B.1g – 3. Valoarea adăugată brută în prețuri de bază, pe ramuri de activitate |
Defalcările A*64, prețurile anului precedent și volume înlănțuite |
2000-2008 |
2020 |
|
3 |
P.51c – 4. Consumul de capital fix, pe ramuri de activitate |
Defalcările A*21 și A*64, prețurile curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite |
1995-2003 |
2020 |
|
3 |
B.2n+B.3n – 5. Excedentul net de exploatare și venitul mixt net D.29–D.39 – 6. Alte impozite pe producție minus alte subvenții pe producție |
Defalcările A*21 și A*64, prețurile curente |
1995-2000 |
2020 |
|
3 |
P.51g – 7. a) Formare brută de capital fix, pe ramuri de activitate |
Defalcarea A*10, prețurile curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite |
1995-1999 |
2020 |
|
3 |
P.52 – 7. b) Variația stocurilor pe ramuri de activitate |
Defalcările A*10, prețurile curente și prețurile anului precedent |
1995-1999 |
2020 |
|
3 |
P.52 – 7. b) Variația stocurilor pe ramuri de activitate |
Defalcările A*10, prețurile anului precedent |
2000-2009 |
2020 |
|
3 |
EMP – 8. Forța de muncă, pe ramuri de activitate (mii de persoane, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) ESE – 8. a) Lucrători care desfășoară activități independente, pe ramuri de activitate (mii de persoane, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) EEM – 8. b) Angajați pe ramuri de activitate (mii de persoane, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) |
Defalcarea A*21 și A*64, mii de persoane și mii de ore lucrate (dacă este obligatoriu) |
1995-1999 |
2020 |
|
6 |
Toate variabilele |
Tabel complet cu operațiunile, inclusiv toate defalcările/detaliile |
1995-2003 |
2017 |
|
6 |
Toate variabilele |
Operațiuni, active și pasive, S.125_S.126_S.127 – Alți intermediari financiari, cu excepția societăților de asigurare și a fondurilor de pensii, Auxiliarii financiari și Instituțiile financiare captive și altor entități creditoare, consolidate și neconsolidate |
2004-2015 |
2017 |
|
6 |
F.63_F.64_F.65 – Drepturi de pensie, drepturi ale fondurilor de pensie asupra administratorilor fondurilor de pensii și drepturi la prestații, altele decât pensiile |
Operațiuni, active și pasive, economie totală și toate (sub)sectoarele, consolidate și neconsolidate. |
1995-2015 |
2017 |
|
7 |
Toate variabilele |
Active și pasive, economia totală și toate (sub)sectoarele, consolidate și neconsolidate. |
1995-2003 |
2017 |
|
7 |
Toate variabilele |
Active și pasive, S.125_S.126_S.127 – Alți intermediari financiari, cu excepția societăților de asigurare și a fondurilor de pensii, Auxiliarii financiari și Instituțiile financiare captive și altor entități creditoare, consolidate și neconsolidate |
2004-2015 |
2017 |
|
7 |
F.63_F.64_F.65 – Drepturi de pensie, drepturi ale fondurilor de pensie asupra administratorilor fondurilor de pensii și drepturi la prestații, altele decât pensiile |
Operațiuni, active și pasive, economie totală și toate (sub)sectoarele, consolidate și neconsolidate. |
1995-2015 |
2017 |
|
8 |
D43S21 – Beneficii reinvestite din ISD intra-UE D43S22 – Beneficii reinvestite din ISD extra-UE |
Sectorul S.12 – Societăți financiare, utilizări și resurse |
2012-2015 |
2017 |
|
8 |
D.441 – Venituri din investiții atribuite titularilor de polițe de asigurări D.442 – Venituri din investiții de plătit în drepturi de pensie D.443 – Venituri din investiții atribuite acționarilor fondurilor colective de investiții |
Sectorul S.13 – Administrațiile publice, utilizări și resurse |
2012-2013 |
2015 |
|
8 |
EMP – Forța de muncă (în număr de persoane și număr de ore lucrate) |
Sectorul S.13 – Administrațiile publice, număr de persoane și număr de ore lucrate |
1995-1999 |
2015 |
|
8 |
D.61SC – Tarife pentru serviciile prestate de sistemul de asigurări sociale D.614 – Cotizații sociale suplimentare în sarcina gospodăriilor |
S.13 – Administrațiile publice |
2012-2013 |
2015 |
|
801 |
D.44 – Alte venituri din investiții |
Sectorul S.13 – Administrațiile publice, utilizări și resurse, prețuri curente, serii de date neajustate sezonier |
2012T1-2014T4 |
2015 |
|
9 |
D.51c – Impozite pe câștigurile din deținere |
S.13 – Administrațiile publice S.1311 – Administrația centrală S.1313 – Administrațiile locale S.1314 – Fonduri de securitate socială S.212 – Instituții și organisme ale Uniunii Europene |
1995-2012 |
2015 |
|
9 |
D.61SC – Tarife pentru serviciile prestate de sistemul de asigurări sociale D.614 – Cotizații sociale suplimentare în sarcina gospodăriilor |
S.13 – Administrațiile publice S.1311 – Administrația centrală S.1313 – Administrațiile locale S.1314 – Fonduri de securitate socială S.212 – Instituții și organisme ale Uniunii Europene |
2012-2013 |
2015 |
|
11 |
Toate variabilele |
S.13 – Administrațiile publice S.1311 – Administrația centrală S.1313 – Administrațiile locale S.1314 – Fonduri de securitate socială, Toate grupurile COFOG |
2001-2006 |
2020 |
|
15 |
Toate variabilele |
Tabel complet, inclusiv toate detaliile/defalcările, prețurile anului precedent |
2015-2016 |
2020 |
|
16 |
Toate variabilele |
Tabel complet, inclusiv toate detaliile/defalcările, prețurile anului precedent |
2015-2016 |
2020 |
|
17 |
Toate variabilele |
Tabel complet, inclusiv toate detaliile/defalcările, prețurile curente |
2010 |
2016 |
|
20 |
Toate variabilele |
Economie totală și defalcarea A*21, cheltuieli curente cu înlocuirea și cheltuielile anului precedent cu înlocuirea |
2000-2006 |
2020 |
|
20 |
Toate variabilele |
Economie totală și defalcarea A*21, cheltuielile anului precedent cu înlocuirea |
2007-2017 |
2020 |
|
22 |
Toate variabilele |
Tabel complet, inclusiv toate detaliile/defalcările |
1995-1999 |
2020 |
|
26 |
Toate variabilele exclusiv AN.111 Locuințe |
Tabel complet, inclusiv toate detaliile/defalcările |
1995-2017 |
2020 |
|
26 |
AN.111 – 4. Locuințe |
Toate sectoarele |
1995-2014 |
2017 |
|
27 |
Toate variabilele |
Operațiuni, active și pasive, inclusiv toate defalcările/detaliile |
1999T1-2003T4 |
2017 |
Țara: Lituania
|
Tabel |
Cod și variabilă |
Descriere detaliată a derogării |
Perioada acoperită de derogare/întârzierea la transmitere |
Prima transmitere în |
|
1Q |
Toate variabilele |
Tabel complet inclusiv toate defalcările/detaliile |
1995T1 - 2004T4 |
2017 |
|
1A |
Toate variabilele |
Tabel complet inclusiv toate defalcările/detaliile |
1995-2004 |
2017 |
|
2 |
Toate variabilele, cu excepția D.2r, D.21r, D.211r, D.5r, D.61r, D.611r, D.613r, D.91r |
S.13 – Administrațiile publice S.1311 – Administrația centrală S.1313 – Administrațiile locale S.1314 – Fonduri de securitate socială (derogarea se referă la revizuirile variabilelor) |
1995-2004 |
2017 |
|
2 |
D.2r – Impozite pe producție și importuri, de primit D.21r – Impozite pe produse de primit D.211r – TVA de primit D.5r – Impozite curente pe venit, patrimoniu etc. de primit D.61r – Cotizații sociale nete, de primit D.611r – din care Cotizații sociale efective în sarcina angajatorilor D.613r – din care Cotizații sociale efective în sarcina gospodăriilor populației D.91r – Impozite pe capital, de primit |
S.13 – Administrațiile publice S.1311 – Administrația centrală S.1313 – Administrațiile locale S.1314 – Fonduri de securitate socială (derogarea se referă la revizuirile variabilelor) |
1995-2004 |
2015 |
|
2 |
PTC – Total credite fiscale de plătit TC – din care credite fiscale de plătit care depășesc creanțele contribuabililor |
S.13 – Administrațiile publice |
2012-2015 |
2017 |
|
5 |
P.3 – 1. Cheltuiala pentru consum final pe destinații (Gospodăriile populației) |
P125 – Asigurări, P126 – Servicii financiare n.a.c., P – Total, prețurile curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite |
1995-2004 |
2017 |
|
6 |
Toate variabilele |
Operațiuni, active și pasive, economia totală și toate (sub)sectoarele, consolidate și neconsolidate. |
1995-2009 |
2017 |
|
6 |
F.66 – Provizioane pentru opțiuni de cumpărare în cadrul garanțiilor standard |
Pasive, S.13 – Administrațiile publice și subsectoarele, consolidate și neconsolidate |
2009-2015 |
2017 |
|
7 |
Toate variabilele |
Active și pasive, economia totală și toate (sub)sectoarele, consolidate și neconsolidate |
1995-2009 |
2017 |
|
7 |
F.66 – Provizioane pentru opțiuni de cumpărare în cadrul garanțiilor standard |
Pasive, S.13 – Administrațiile publice și subsectoarele, consolidate și neconsolidate |
2009-2015 |
2017 |
|
8 |
Toate variabilele |
Tabel complet inclusiv toate defalcările/detaliile |
1995-2004 |
2017 |
|
801 |
Toate variabilele |
Sectoarele S.1 Economie totală, S.13 – Administrațiile publice, S.2 – Restul lumii, utilizări și resurse, prețuri curente, serii de date neajustate și ajustate sezonier |
1999T1-2004T4 |
2017 |
|
801 |
Toate variabilele |
Sectoarele S.1 Economie totală, S.13 – Administrațiile publice și S.2 – Restul lumii, utilizări și resurse, prețuri curente, serii de date neajustate și ajustate sezonier |
2005T1-2014T2 |
decembrie 2014 |
|
9 |
Toate variabilele |
S.13 – Administrațiile publice S.1311 – Administrația centrală S.1313 – Administrațiile locale S.1314 – Fonduri de securitate socială S.212 – Instituții și organisme ale Uniunii Europene (derogarea se referă la revizuirile variabilelor) |
1995-2004 |
2015 |
|
10 |
Toate variabilele |
Tabel complet cu toate defalcările/detaliile |
2000-2004 |
2017 |
|
11 |
Toate variabilele |
S.13 – Administrațiile publice S.1311 – Administrația centrală S.1313 – Administrațiile locale S.1314 – Fonduri de securitate socială, Toate diviziunile COFOG (derogarea se referă la revizuirile variabilelor) |
1995-2004 |
2017 |
|
12 |
Toate variabilele |
Tabel complet inclusiv toate defalcările/detaliile |
2000-2004 |
2017 |
|
13 |
Toate variabilele |
Tabel complet inclusiv toate defalcările/detaliile |
2000-2004 |
2017 |
|
15 |
Toate variabilele |
Tabel complet inclusiv toate defalcările/detaliile, prețurile curente |
2011 |
2015 |
|
16 |
Toate variabilele |
Tabel complet inclusiv toate defalcările/detaliile, prețurile curente |
2011 |
2015 |
|
17 |
Toate variabilele |
Tabel complet inclusiv toate defalcările/detaliile |
2010 |
2015 |
|
20 |
AN.11g – 1. Active fixe brute AN.11n – 13. Active fixe nete |
Economie totală, cheltuieli curente cu înlocuirea și cheltuielile anului precedent cu înlocuirea (a se furniza, excluzând AN.114, AN.115 și parțial AN.117, până la expirarea derogării) |
2000-2017 |
2020 |
|
20 |
AN.113g+AN.114g – 4. Mașini și echipamente brute + sisteme de armament brute AN.113n+AN.114n – 16. Mașini și echipamente nete + sisteme de armament nete |
Economie totală și defalcarea A*21, cheltuieli curente cu înlocuirea și cheltuielile anului precedent cu înlocuirea (a se furniza, excluzând AN.114, până la expirarea derogării) |
2000-2017 |
2020 |
|
20 |
AN.115g – 10. Resurse biologice cultivate brute AN.115n – 22. Resurse biologice cultivate nete |
Total și defalcarea A*21, cheltuieli curente cu înlocuirea și cheltuielile anului precedent cu înlocuirea |
2000-2017 |
2020 |
|
20 |
AN.117g – 11. Drepturi de proprietate intelectuală brute AN.117n – 23. Drepturi de proprietate intelectuală nete |
Economie totală, cheltuieli curente cu înlocuirea și cheltuielile anului precedent cu înlocuirea (a se furniza, excluzând C–D, până la expirarea derogării) |
2000-2017 |
2020 |
|
22 |
P51g_AN.11 – 1. Active fixe |
Economie totală, prețurile curente și prețurile anului precedent și volumele înlănțuite (a se furniza, excluzând AN.114, până la expirarea derogării) |
1995-1999 |
2020 |
|
22 |
P51g_AN.113+AN.114 – 4. Mașini și echipamente + sisteme de armament |
Economie totală și defalcarea A*21, prețurile curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite (a se furniza, excluzând AN.114) |
1995-1999 |
2020 |
|
22 |
P51g_AN.117 – 11. Drepturi de proprietate intelectuală brute |
Economie totală, prețurile curente și prețurile anului precedent și volumele înlănțuite (a se furniza, excluzând AN.1173, până la expirarea derogării) |
1995-1999 |
2020 |
|
26 |
AN.11+AN.12 – 2. Active fixe + Stocuri |
Toate sectoarele |
2012-2017 |
2020 |
|
26 |
AN.11 – 3. Active fixe AN.115 – 9. Resurse biologice cultivate AN.117 – 10. Drepturi de proprietate intelectuală |
S.1 Economie totală |
2000-2017 |
2020 |
|
26 |
AN.11 – 3. Active fixe AN.115 – 9. Resurse biologice cultivate AN.117 – 10. Drepturi de proprietate intelectuală |
Defalcare pe sectorul S.11 Societăți nefinanciare, S.12 Societăți financiare, S.13 Administrațiile publice, S.14+S.15. Gospodării ale populației și instituții non-profit care deservesc gospodăriile populației |
2012-2017 |
2020 |
|
27 |
F.66 – Provizioane pentru opțiuni de cumpărare în cadrul garanțiilor standard |
S.13 – Administrațiile publice S.1311 – Administrația centrală S.1313 – Administrațiile locale S.1314 – Fonduri de securitate socială |
1999T1-2008T4 |

Țara: Luxemburg
|
Tabel |
Cod și variabilă |
Descriere detaliată a derogării |
Perioada acoperită de derogare/întârzierea la transmitere |
Prima transmitere în |
|
1Q, 1A, 2, 3, 5, 8, 9, 11, 22, 26 |
Toate variabilele |
Tabele complete cu toate defalcările/detaliile |
1995(T1)-1999(T4) |
2015 |
|
1Q |
Toate variabilele |
Economie totală și toate defalcările NACE, prețurile curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite, serii de date neajustate și ajustate sezonier (Prezenta derogare va fi înlocuită de derogarea prin care se solicită o întârziere de t+85 de zile în anul calendaristic 2016). |
Transmitere la t+90 zile |
2016 |
|
1Q |
Toate variabilele |
Economie totală și toate defalcările NACE, prețurile curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite, serii de date neajustate și ajustate sezonier (Prezenta derogare va înlocui derogarea prin care se solicită o întârziere de t+90 de zile în anul calendaristic 2016). |
Transmitere la t+85 zile |
2020 |
|
1Q |
P6 – 10. Exporturi de bunuri (FOB) și servicii P7 – 11 Importuri de bunuri (FOB) și servicii |
Defalcarea P6/P7 în S.2I State membre a căror monedă este euro, Banca Centrală Europeană și alte instituții și organisme ale zonei euro, S.21–S.2I State membre a căror monedă nu este euro și instituții și organisme ale Uniunii Europene (cu excepția Băncii Centrale Europene și a altor instituții și organisme ale zonei euro, S.22 Țări care nu sunt state membre și organizații internaționale care nu sunt rezidente în UE, prețurile curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite (dacă este obligatoriu) |
2008T1-2015T1 |
2015 |
|
1A |
Toate variabilele |
Economie totală și toate defalcările NACE, prețuri curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite, transmitere la t+2 luni (Prezenta derogare va fi înlocuită de derogarea prin care se solicită o întârziere de t+85 de zile în anul calendaristic 2016). |
Transmitere la t+90 zile |
2016 |
|
1A |
Toate variabilele |
Economie totală și toate defalcările NACE, prețuri curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite, transmitere la t+2 luni (Prezenta derogare va înlocui derogarea prin care se solicită o întârziere de t+90 de zile în anul calendaristic 2016). |
Transmitere la t+85 zile |
2020 |
|
1A |
P6 – 10. Exporturi de bunuri și servicii P7 – 11. Importuri de bunuri și servicii |
Defalcarea P6/P7 în S.2I State membre a căror monedă este euro, Banca Centrală Europeană și alte instituții și organisme ale zonei euro, S.21–S.2I State membre a căror monedă nu este euro și instituții și organisme ale Uniunii Europene (cu excepția Băncii Centrale Europene și a altor instituții și organisme ale zonei euro, S.22 Țări care nu sunt state membre și organizații internaționale care nu sunt rezidente în UE, prețurile curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite (dacă este obligatoriu) |
2008-2013 |
2015 |
|
6 |
Toate variabilele |
Operațiuni și alte modificări, active și pasive, economie totală și toate (sub)sectoarele, consolidate și neconsolidate. |
1995-1998 |
2020 |
|
6 |
Toate variabilele |
Operațiuni și alte modificări, active și pasive, economie totală și toate (sub)sectoarele, consolidate și neconsolidate. |
1999-2001 |
2017 |
|
6 |
Toate variabilele |
Operațiuni, active și pasive, S.14 Gospodării ale populației și S.15 Instituții fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației, consolidate și neconsolidate (a se furniza ca totalul dintre S.14+S15 până la expirarea derogării) |
2012-2015 |
2017 |
|
7 |
Toate variabilele |
Active și pasive, economia totală și toate (sub)sectoarele, consolidate și neconsolidate |
1995-1998 |
2020 |
|
7 |
Toate variabilele |
Active și pasive, economia totală și toate (sub)sectoarele, consolidate și neconsolidate |
1999-2001 |
2017 |
|
7 |
Toate variabilele |
Active și pasive, sectorul S.14 Gospodării ale populației și sectorul S.15 Instituții fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației, consolidate și neconsolidate (a se furniza ca totalul dintre S.14+S15 până la expirarea derogării) |
2012-2015 |
2017 |
|
8 |
Toate variabilele |
Sectoarele S.14 – Gospodării ale populației și S.15 – Instituții fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației, utilizări și resurse (a se furniza pentru totalul dintre S.14+S.15 până la expirarea derogării) |
2012-2015 |
2017 |
|
801 |
Toate variabilele |
Toate defalcările/detaliile |
1999T1-1999T4 |
2015 |
|
801 |
Toate variabilele |
Sectoarele S.1 – Economie totală și S.2 – Restul lumii, utilizări și resurse, prețurile curente, serii de date ajustate sezonier |
Transmitere la t+90 zile |
2016 |
|
15 |
P7 – Importuri de bunuri și servicii |
Defalcarea P7 în S.2I State membre a căror monedă este euro, Banca Centrală Europeană și alte instituții sau organisme ale zonei euro, S.21 – S.2I State membre a căror monedă nu este euro și instituții și organisme ale Uniunii Europene (cu excepția Băncii Centrale Europene și a altor instituții și organisme ale zonei euro), S.22 Țări care nu sunt state membre și organizații internaționale care nu sunt rezidente în UE, prețurile curente. |
2010-2011 |
2015 |
|
16 |
P6 – Exporturi de bunuri și servicii |
Defalcarea P6 în S.2I State membre a căror monedă este euro, Banca Centrală Europeană și alte instituții sau organisme ale zonei euro, S.21 – S.2I State membre a căror monedă nu este euro și instituții și organisme ale Uniunii Europene (cu excepția Băncii Centrale Europene și a altor instituții și organisme ale zonei euro), S.22 Țări care nu sunt state membre și organizații internaționale care nu sunt rezidente în UE, prețurile curente. |
2010-2011 |
2015 |
|
17 |
P6 – Exporturi de bunuri și servicii P7 – Importuri de bunuri și servicii |
Defalcarea P6/P7 în S.2I State membre a căror monedă este euro, Banca Centrală Europeană și alte instituții sau organisme ale zonei euro, S.21 – S.2I State membre a căror monedă nu este euro și instituții și organisme ale Uniunii Europene (cu excepția Băncii Centrale Europene și a altor instituții și organisme ale zonei euro), S.22 Țări care nu sunt state membre și organizații internaționale care nu sunt rezidente în UE, prețurile curente. |
2010 |
2015 |
|
27 |
Toate variabilele |
Toate defalcările/detaliile |
1999T1-1999T4 |
2015 |
Țara: Ungaria
|
Tabel |
Cod și variabilă |
Descriere detaliată a derogării |
Perioada acoperită de derogare/întârzierea la transmitere |
Prima transmitere în |
|
1Q |
Toate variabilele |
Tabel complet inclusiv toate defalcările/detaliile |
Transmitere la t+70 zile |
(mai) 2016 |
|
1Q |
P.51g – 9. a) Formare brută de capital fix |
AN_F6: Defalcarea activelor fixe în: AN.117 Drepturi de proprietate intelectuală, prețuri curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite, serii de date neajustate și ajustate sezonier |
1995T1-2011T4 |
2020 |
|
1Q |
P.53 – Achiziții minus cedări de obiecte de valoare |
Economie totală, prețurile curente și prețurile anului precedent, serii de date neajustate și ajustate sezonier |
1995T1-2019T4 |
2020 |
|
1A |
Toate variabilele |
Tabel complet inclusiv toate defalcările/detaliile, transmitere la t+2 luni |
Transmitere la t+70 zile |
2017 |
|
1A |
P.51g – 9. a) Formare brută de capital fix |
AN_F6: Defalcarea activelor fixe în: AN.117 Drepturi de proprietate intelectuală, prețuri curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite, serii de date neajustate și ajustate sezonier |
1995-2011 |
2020 |
|
1A |
P.53 – Achiziții minus cedări de obiecte de valoare |
Economia totală, prețurile curente și prețurile anului precedent |
1995-2012 |
2017 |
|
2 |
P.52+P.53 – Variații de stocuri și achiziții minus cedări de obiecte de valoare OP5ANP – Formare brută de capital și achiziții minus cedări de active nefinanciare neproduse |
S.13 – Administrațiile publice S.1311 – Administrația centrală S.1313 – Administrațiile locale S.1314 – Fond de asigurări sociale (de furnizat excluzând P.53 până la expirarea derogării) |
1995-2018 |
2020 |
|
3 |
P.51g – 7. a) Formare brută de capital fix, pe ramuri de activitate |
AN_F6: Defalcarea activelor fixe în: AN.117 Drepturi de proprietate intelectuală, economie totală, prețurile curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite |
1995-2011 |
2020 |
|
3 |
P.53 – Achiziții minus cedări de obiecte de valoare |
Economia totală, prețurile curente și prețurile anului precedent |
1995-2012 |
2017 |
|
3 |
EMP – 8. Forța de muncă, pe ramuri de activitate (mii de persoane, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) ESE – 8. a) lucrători care desfășoară activități independente pe ramuri de activitate EEM – 8. b) salariați pe ramuri de activitate |
Economie totală și defalcare A*21, ore lucrate |
1995-2009 |
2020 |
|
3 |
EMP – 8. Forța de muncă, pe ramuri de activitate (mii de persoane, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) ESE – 8. a) lucrători care desfășoară activități independente pe ramuri de activitate EEM – 8. b) salariați pe ramuri de activitate |
Economie totală și defalcare A*21, ore lucrate |
2010-2013 |
2015 |
|
8 |
P.53 – Achiziții minus cedări de obiecte de valoare |
Toate sectoarele, utilizări |
1995-2018 |
2020 |
|
8 |
NP – Achiziții minus cedări de active neproduse |
Toate sectoarele, cu excepția S.13 Administrații publice, utilizări |
1995-2018 |
2020 |
|
801 |
Toate variabilele |
Sectorul S.2 – Restul lumii, utilizări și resurse, prețurile curente, serii de date ajustate sezonier |
2014T1-2016T4 |
2017 |
|
10 |
B1.g – 2. Valoarea adăugată brută în prețuri de bază (prețuri curente) |
Defalcare NUTS II, economia totală și defalcare A*10 |
Transmitere la t+16,5 luni |
2015 |
|
10 |
EMP – 5. Total forță de muncă în mii de persoane și mii de ore lucrate |
Defalcare NUTS II, economie totală, mii de persoane |
Transmitere la t+24 luni |
2017 |
|
20 |
AN.1132g – 6. Echipamente TIC brute; AN.11321g – 7. Echipamente hardware brute; AN.11322g – 8. Echipamente de telecomunicații brute; AN.117g – 11. Drepturi de proprietate intelectuală brute; AN.1173g – 12. Software și baze de date brute; AN.1132n – 18. Echipamente TIC nete; AN.11321n – 19. Echipamente hardware nete; AN.11322n – 20. Echipamente de telecomunicații nete; AN.117n – 23. Drepturi de proprietate intelectuală nete; AN.1173n – 24. Software și baze de date nete |
Economie totală și defalcarea A*21 (dacă este obligatoriu), cheltuiala curentă cu înlocuirea și cheltuielile anului precedent cu înlocuirea |
2000-2011 |
2020 |
|
22 |
P.51g_AN.117 – 11. FBCF în drepturi de proprietate intelectuală |
Economie totală, prețurile curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite |
1995-2011 |
2020 |
|
22 |
P.51g_AN.1132 – 6. FBCF în echipamente TIC; P.51g_AN.11321 – 7. FBCF în echipamente hardware; P.51g_AN.11322 – 8. FBCF în echipamente de telecomunicații; P.51g_AN.1173 – 12. FBCF în software și baze de date; |
Economie totală, prețurile curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite |
2000-2011 |
2020 |
|
26 |
AN.117 – 10. Drepturi de proprietate intelectuală |
Economie totală |
2000-2011 |
2020 |
|
26 |
AN.211 – 20. Terenuri |
Sectorul S.14 + S.15 – Gospodării ale populației + Instituții fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației |
1995-2017 |
2020 |
Țara: Malta
|
Tabel |
Cod și variabilă |
Descriere detaliată a derogării |
Perioada acoperită de derogare/întârzierea la transmitere |
Prima transmitere în |
|
1Q |
Toate variabilele |
Tabel complet inclusiv toate defalcările/detaliile |
Transmitere la t+70 zile |
2020 |
|
1Q |
Toate variabilele |
Economie totală și toate defalcările (NACE, AN_F6, durabilitate), prețurile curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite, serii de date neajustate și ajustate sezonier |
1995T1-1999T4 |
2020 |
|
1Q |
B.1g – 1. Valoarea adăugată brută la prețurile de bază |
Defalcarea A*10, prețurile anului precedent și volumele înlănțuite, serii de date neajustate și ajustate sezonier |
2000T1-2014T4 |
2020 |
|
1Q |
B.1g – 1. Valoarea adăugată brută la prețurile de bază |
Defalcarea A*10, prețurile anului precedent și volumele înlănțuite, serii de date neajustate și ajustate sezonier |
2015T1-2016T4 |
2017 |
|
1Q |
EMP – 8. Forța de muncă, pe ramuri de activitate (mii de persoane, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) ESE – 8. a) Lucrători care desfășoară activități independente, pe ramuri de activitate (mii de persoane, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) EEM – 8. b) Angajați pe ramuri de activitate (mii de persoane, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) |
Economie totală și defalcarea A*10 (dacă este obligatoriu), mii de ore lucrate, serii de date neajustate și ajustate sezonier |
1995T1-1999T4 |
2020 |
|
1A |
Toate variabilele |
Tabel complet inclusiv toate defalcările/detaliile, transmitere la t+2 luni |
Transmitere la t+70 zile |
2020 |
|
1A |
Toate variabilele |
Economie totală și toate defalcările (NACE, AN_F6, durabilitate), prețurile anului precedent și volumele înlănțuite |
1995-1999 |
2020 |
|
1A |
B.1g – 1. Valoarea adăugată brută la prețurile de bază |
Defalcarea A*10, prețurile anului precedent și volumele înlănțuite |
2000-2014 |
2020 |
|
1A |
B.1g – 1. Valoarea adăugată brută la prețurile de bază |
Defalcarea A*10, prețurile anului precedent și volumele înlănțuite |
2015 |
2017 |
|
1A |
EMP – 8. Forța de muncă, pe ramuri de activitate (mii de persoane, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) ESE – 8. a) Lucrători care desfășoară activități independente, pe ramuri de activitate (mii de persoane, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) EEM – 8. b) Angajați pe ramuri de activitate (mii de persoane, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) |
Economie totală și defalcare A*10 (dacă este obligatoriu), mii de ore lucrate |
1995-1999 |
2020 |
|
3 |
Toate variabilele |
Economie totală și toate defalcările NACE și AN_F6, prețurile anului precedent și volume înlănțuite |
1995-1999 |
2020 |
|
3 |
B.1g – 3. Valoarea adăugată brută în prețuri de bază, pe ramuri de activitate |
Defalcările A*21 și A*64, prețurile anului precedent și volumele înlănțuite |
2000-2018 |
2020 |
|
3 |
P.51c – 4. Consumul de capital fix, pe ramuri de activitate |
Defalcările A*21 și A*64, prețurile anului precedent și volumele înlănțuite |
2000-2018 |
2020 |
|
3 |
P.51g – 7. a) Formare brută de capital fix, pe ramuri de activitate |
Defalcarea A*10, prețurile curente și prețurile anului precedent și volumele înlănțuite, transmitere la t+9 și t+21de luni |
Transmitere la t+48 luni |
2020 |
|
3 |
P.52 – 7. b) Variația stocurilor pe ramuri de activitate |
Defalcarea A*10, prețurile curente și prețurile anului precedent |
1995-2007 |
2020 |
|
3 |
P.52 – 7. b) Variația stocurilor pe ramuri de activitate |
Defalcarea A*10, prețurile curente și prețurile anului precedent |
Transmitere la t+48 luni |
2020 |
|
3 |
EMP – 8. Forța de muncă, pe ramuri de activitate (mii de persoane, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) ESE – 8. a) Lucrători care desfășoară activități independente, pe ramuri de activitate (mii de persoane, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) EEM – 8. b) Angajați pe ramuri de activitate (mii de persoane, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) |
Defalcarea A*21, mii de ore lucrate |
1995-1999 |
2020 |
|
5 |
Toate variabilele |
Toate defalcările COICOP (dacă este obligatoriu), prețurile anului precedent și volume înlănțuite |
1995-1999 |
2020 |
|
5 |
P.3 – 1. Cheltuiala pentru consum final pe destinații (Gospodăriile populației) |
P023 – Narcotice, P122+P127 – Prostituție și Alte servicii n.c.a. (a se furniza excluzând P122) prețurile curente și prețurile anului precedent și volumele înlănțuite. |
1995-2018 |
2020 |
|
6 |
Toate variabilele |
Operațiuni, active și pasive, economie totală și toate (sub)sectoarele, consolidate și neconsolidate. |
1995-2003 |
2017 |
|
6 |
Toate variabilele |
Operațiuni, active și pasive, S.14 Gospodării ale populației și S.15 Instituții fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației, consolidate și neconsolidate (a se furniza ca totalul dintre S.14+S15 până la expirarea derogării) |
2012-2015 |
2017 |
|
6 |
Toate variabilele |
Câștiguri și pierderi nominale din deținere și alte modificări de volum, economia totală și toate sectoarele |
2012-2015 |
2017 |
|
6 |
F.61 – Provizioane tehnice de asigurări generale F.66 – Provizioane pentru opțiuni de cumpărare în cadrul garanțiilor standard |
Operațiuni, active și pasive, economie totală și toate (sub)sectoarele, consolidate și neconsolidate (a se furniza totalul dintre F.61+F.66 până la expirarea derogării) |
2004-2015 |
2017 |
|
7 |
Toate variabilele |
Active și pasive, economia totală și toate (sub)sectoarele, consolidate și neconsolidate. |
1995-2003 |
2017 |
|
7 |
Toate variabilele |
Active și pasive, S.14 – Gospodării ale populației și S.15 – Instituții fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației, consolidate și neconsolidate (a se furniza totalul dintre S.14+S15 până la expirarea derogării) |
2012-2015 |
2017 |
|
7 |
F.61 – Provizioane tehnice de asigurări generale F.66 – Provizioane pentru opțiuni de cumpărare în cadrul garanțiilor standard |
Active și pasive, economie totală și toate (sub)sectoarele, consolidate și neconsolidate (a se furniza totalul dintre F.61+F.66 până la expirarea derogării) |
2004-2015 |
2017 |
|
8 |
Toate variabilele |
Toate sectoarele, utilizări și resurse |
1995-2004 |
2020 |
|
8 |
EMP – Forța de muncă (în număr de persoane și număr de ore lucrate) |
Sectorul S13 Administrațiile publice, în număr de persoane |
1995-1999 |
2020 |
|
8 |
EMP – Forța de muncă (în număr de persoane și număr de ore lucrate) |
Sectorul S13 Administrație publica, în număr de ore lucrate |
1995-2018 |
2020 |
|
801 |
Toate variabilele |
Toate sectoarele, utilizări și resurse, prețuri curente, serii de date neajustate și ajustate sezonier |
1999T1-2004T4 |
2020 |
|
10 |
B.1g – 1. Valoarea adăugată brută în prețuri de bază (rata de creștere a volumului pe baza prețurilor anului precedent) |
Defalcarea NUTS II, economie totală |
2000-2017 |
2020 |
|
10 |
P.51g – 4. Formarea brută de capital fix (prețuri curente) |
Defalcare NUTS II, defalcare A*10 |
Transmitere la t+48 luni |
2020 |
|
13 |
Toate variabilele |
Defalcare NUTS II |
2000-2004 |
2020 |
|
15 |
Toate variabilele |
Tabelul complet, inclusiv toate detaliile/defalcările, prețurile curente |
Transmitere la t+54 luni |
2020 |
|
15 |
Toate variabilele |
Tabel complet, inclusiv toate detaliile/defalcările, prețurile anului precedent |
2015-2016 |
2020 |
|
16 |
Toate variabilele |
Tabel complet, inclusiv toate detaliile/defalcările, prețurile curente |
Transmitere la t+54 luni |
2020 |
|
16 |
Toate variabilele |
Tabel complet, inclusiv toate detaliile/defalcările, prețurile anului precedent |
2015-2016 |
2020 |
|
16 |
Tabelul 16 – Cinci tabele suplimentare (a se utiliza tabelul pentru prețurile de bază, a se utiliza tabelul pentru producția internă, a se utiliza tabelul pentru importuri, marjele de comerț și de transport, impozite minus subvenții pe produse) |
Tabel complet suplimentar cu toate defalcările/detaliile, prețurile curente |

Tabelul complet, inclusiv toate detaliile/defalcările |
2000-2017 |
2020 |
|
22 |
Toate variabilele |
Economie totală și defalcarea A*21, prețurile anului precedent și volumele înlănțuite |
1995-1999 |
2020 |
|
22 |
Toate variabilele |
Economie totală și defalcarea A*21, prețurile curente și prețurile anului precedent și volumele înlănțuite |
Transmitere la t+48 luni |
2020 |
|
26 |
Toate variabilele (obligatorii), excluzând AN.111 – Locuințe |
Toate sectoarele (obligatorii) |
1995-2017 |
2020 |
|
26 |
AN.111 – 4. Locuințe |
Toate sectoarele |
1995-2014 |
2017 |
|
27 |
Toate variabilele |
S.13 – Administrațiile publice S.1311 – Administrația centrală S.1313 – Administrațiile locale, inclusiv informații în contrapartidă pentru toate sectoarele |
1999T1-2003T4 |
2020 |
Țara: Țările de Jos
|
Tabel |
Cod și variabilă |
Descriere detaliată a derogării |
Perioada acoperită de derogare/întârzierea la transmitere |
Prima transmitere în |
|
8 |
EMP – Forța de muncă (în număr de persoane și număr de ore lucrate) |
Sectorul S.13 – Administrațiile publice, număr de ore lucrate |
1995-2015 |
2017 |
Țara: Austria
|
Tabel |
Cod și variabilă |
Descriere detaliată a derogării |
Perioada acoperită de derogare/întârzierea la transmitere |
Prima transmitere în |
|
6 |
Toate variabilele |
Operațiuni, active și pasive, S.125+S.126+S.127 – Alți intermediari financiari, cu excepția societăților de asigurare și a fondurilor de pensii, Auxiliarii financiari și Instituțiile financiare captive și altor entități creditoare, consolidate și neconsolidate |
1995-2011 |
2017 |
|
6 |
F.63_F.64_F.65 – Drepturi de pensie, drepturi ale fondurilor de pensie asupra administratorilor fondurilor de pensii și drepturi la prestații, altele decât pensiile F.66 – Provizioane pentru opțiuni de cumpărare în cadrul garanțiilor standard |
Operațiuni, active și pasive, S.11 – Societăți nefinanciare; S122+S.123 – Societăți care acceptă depozite exclusiv Banca Centrală și fonduri de piață monetară; S.124 – Fonduri de investiții, altele decât fondurile de piață monetară; S.128 + 129 – Societăți de asigurări și fonduri de pensii, consolidate și neconsolidate. |
1995-2011 |
2017 |
|
6 |
F.66: – Provizioane pentru opțiuni de cumpărare în cadrul garanțiilor standard |
Active și pasive, S.12 Societăți financiare și toate (sub)sectoarele, S.2 (restul lumii) consolidate și neconsolidate. |
1995-2011 |
2017 |
|
7 |
Toate variabilele |
Active și pasive, S.125+S.126+S.127 – Alți intermediari financiari, cu excepția societăților de asigurare și a fondurilor de pensii, Auxiliarii financiari și Instituțiile financiare captive și altor entități creditoare, consolidate și neconsolidate |
1995-2011 |
2017 |
|
7 |
F.63_F.64_F.65: – Drepturi de pensie, drepturi ale fondurilor de pensie asupra administratorilor fondurilor de pensii și drepturi la prestații, altele decât pensiile |
Active și pasive, S.11 – Societăți nefinanciare; S122+S.123 – Societăți care acceptă depozite exclusiv Banca Centrală și fondurile de piață monetară; S.124 – Fonduri de investiții, altele decât fondurile de piață monetară; S.128 + 129 – Societăți de asigurări și fonduri de pensii, consolidate și neconsolidate. |
1995-2011 |
2017 |
|
7 |
F.66: – Provizioane pentru opțiuni de cumpărare în cadrul garanțiilor standard |
Active și pasive, S.12 Societăți financiare și toate (sub)sectoarele, S.2 (restul lumii) consolidate și neconsolidate. |
1995-2011 |
2017 |
|
8 |
Toate variabilele |
Sectorul S.14 – Gospodării ale populației și S.15 – Instituții fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației, utilizări și resurse (a se furniza totalul S.14+S15 până la expirarea derogării) |
2012-2015 |
2017 |
|
801 |
Toate variabilele |
Serii finale, tabel complet inclusiv toate defalcările/detaliile |
1999T1-2014T2 |
3 octombrie 2014 |
|
13 |
Toate variabilele |
Defalcare NUTS II (a se furniza totalul S.14+S15 până la expirarea derogării) |
2012-2017 |
2020 |
|
15, 16, 17 |
Toate variabilele |
Tabel complet cu toate defalcările/detaliile |
2010 |
2015 |
|
26 |
AN.11+AN.12 – 2. Active fixe + Stocuri AN.1121 – 6. Clădiri, altele decât locuințe AN.1122 – 7. Alte construcții civile AN.12 – 16. Stocuri |
Toate sectoarele |
2012-2017 |
2020 |
|
26 |
AN.111 – 4. Locuințe |
S.11 Societăți nefinanciare și. S.12 – Societăți financiare (a se furniza totalul S.11 + S.12 până la expirarea derogării) |
1995-2014 |
2017 |
Țara: Polonia
|
Tabel |
Cod și variabilă |
Descriere detaliată a derogării |
Perioada acoperită de derogare/întârzierea la transmitere |
Prima transmitere în |
|
1Q |
P.51g – 9. a) Formare brută de capital fix |
AN_F6: defalcarea activelor fixe, prețuri curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite, serii de date neajustate și ajustate sezonier |
1995T1-2003T4 |
2017 |
|
1Q |
P.51g – 9. a) Formare brută de capital fix |
AN_F6: defalcarea activelor fixe, volume înlănțuite, serii de date ajustate sezonier |
2004T1-2016T4 |
2017 |
|
1Q |
P.52 – 9. b) Variația stocurilor P.53 – 9. c) Achiziții minus cedări de obiecte de valoare |
Economie totală, prețurile anului precedent, serii de date ajustate sezonier |
1995T1-2016T4 |
2017 |
|
1Q |
D.1 – 17. Remunerarea salariaților din unitățile de producție rezidente și remunerarea salariaților rezidenți |
Economia totală, prețurile curente, serii de date neajustate și ajustate sezonier |
1995T1-1998T4 |
2020 |
|
1Q |
D.11 – 17. a) Salarii și indemnizații D.12 – 17. b) Cotizații sociale în sarcina angajatorilor |
Economia totală, prețurile curente, serii de date neajustate și ajustate sezonier |
1995T1-2000T4 |
2020 |
|
1Q |
D.1 – 17. Remunerarea salariaților din unitățile de producție rezidente și remunerarea salariaților rezidenți D.11 – 17. a) Salarii și indemnizații D.12 – 17. b) Cotizații sociale în sarcina angajatorilor |
Defalcarea A*10, prețurile curente, serii de date neajustate și ajustate sezonier și pe zile de lucru |
1995T1-2000T4 |
2020 |
|
1Q |
D.1 – 17. Remunerarea salariaților din unitățile de producție rezidente și remunerarea salariaților rezidenți D.11 – 17. a) Salarii și indemnizații D.12 – 17. b) Cotizații sociale în sarcina angajatorilor |
Economie totală și A*10, prețurile curente, serii de date neajustate și ajustate sezonier |
Transmitere la un interval de t+95 zile |
2020 |
|
1Q |
B.2g+B.3g – 13. Excedentul brut de exploatare și venitul mixt brut D.2 – 14. Impozite pe producție și importuri D.3 – 15. Subvenții |
Economia totală, prețurile curente, serii de date neajustate și ajustate sezonier |
1995T1-1998T4 |
2020 |
|
1Q |
B.2g+B.3g – 13. Excedentul brut de exploatare și venitul mixt brut D.2 – 14. Impozite pe producție și importuri D.3 – 15. Subvenții |
Economia totală, prețurile curente, serii de date neajustate și ajustate sezonier |
Transmitere la t+95 zile |
2020 |
|
1Q |
EMP – 16 b) Gradul de ocupare în unitățile de producție rezidente (mii de persoane angajate, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) și ocuparea forței de muncă de către rezidenți (mii de persoane) ESE – 16.c) Lucrători care desfășoară activități independente EEM – 16. d) Salariați |
Economie totală și defalcarea A*10, mii de persoane angajate și mii de ore lucrate, serii de date neajustate și ajustate sezonier |
1995T1-2000T4 |
2020 |
|
1Q |
EMP – 16 b) Gradul de ocupare în unitățile de producție rezidente (mii de persoane angajate, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) și ocuparea forței de muncă de către rezidenți (mii de persoane) ESE – 16.c) Lucrători care desfășoară activități independente EEM – 16. d) Salariați |
Defalcarea A*10, mii de persoane angajate și mii de ore lucrate, serii de date neajustate și ajustate sezonier |
2001T1-2003T4 |

Transmitere la t+65 zile |
2020 |
|
1Q |
P.6 – 10. Exporturi de bunuri (FOB) și servicii P.7 – 11. Importuri de bunuri (FOB) și servicii, defalcare geografică |
Defalcarea P6/P7 (dacă este obligatoriu) în S.2I State membre a căror monedă este euro, Banca Centrală Europeană și alte instituții și organisme ale zonei euro, S.21–S.2I state membre a căror monedă nu este euro și instituții și organisme ale Uniunii Europene (cu excepția Băncii Centrale Europene și a altor instituții și organisme ale zonei euro, S.22 Țări care nu sunt state membre și organizații internaționale care nu sunt rezidente în UE, prețuri curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite, serii de date neajustate sezonier |
Transmitere la t+65 zile |
2020 |
|
1Q |
P.6 – 10. Exporturi de bunuri (FOB) și servicii P.7 – 11. Importuri de bunuri (FOB) și servicii, defalcare geografică |
Defalcarea P6/P7 (dacă este obligatoriu) în S.2I State membre a căror monedă este euro, Banca Centrală Europeană și alte instituții și organisme ale zonei euro, S.21–S.2I state membre a căror monedă nu este euro și instituții și organisme ale Uniunii Europene (cu excepția Băncii Centrale Europene și a altor instituții și organisme ale zonei euro, S.22 Țări care nu sunt state membre și organizații internaționale care nu sunt rezidente în UE, prețuri curente și volume înlănțuite, serii de date ajustate sezonier |
2008T1-2016T4 |
2017 |
|
1Q |
P.6 – 10. Exporturi de bunuri (FOB) și servicii P.7 – 11. Importuri de bunuri (FOB) și servicii, defalcare geografică |
Defalcarea P6/P7 (dacă este obligatoriu) în S.2I State membre a căror monedă este euro, Banca Centrală Europeană și alte instituții și organisme ale zonei euro, S.21–S.2I state membre a căror monedă nu este euro și instituții și organisme ale Uniunii Europene (cu excepția Băncii Centrale Europene și a altor instituții și organisme ale zonei euro, S.22 Țări care nu sunt state membre și organizații internaționale care nu sunt rezidente în UE, prețuri curente și volume înlănțuite, serii de date ajustate sezonier |
Transmitere la t+65 zile |
2020 |
|
1A |
EMP – 16 b) Gradul de ocupare în unitățile de producție rezidente (mii de persoane angajate, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) și ocuparea forței de muncă de către rezidenți (mii de persoane) ESE – 16.c) Lucrători care desfășoară activități independente EEM – 16. d) Salariați |
Economie totală și defalcarea A*10, mii de persoane și mii de ore lucrate |
1995-2000 |
2020 |
|
1A |
EMP – 16 b) Gradul de ocupare în unitățile de producție rezidente (mii de persoane angajate, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) și ocuparea forței de muncă de către rezidenți (mii de persoane) ESE – 16.c) Lucrători care desfășoară activități independente EEM – 16. d) Salariați |
Defalcarea A*10, mii de persoane și mii de ore lucrate |
2001-2003 |
2015 |
|
1A |
EMP – 16 b) Gradul de ocupare în unitățile de producție rezidente (mii de persoane angajate, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) și ocuparea forței de muncă de către rezidenți (mii de persoane) ESE – 16.c) Lucrători care desfășoară activități independente EEM – 16. d) Salariați |
Defalcarea A*10, mii de persoane și mii de ore de lucru, transmiterea la t+2 luni |
Transmitere la t+65 zile |
2020 |
|
1A |
B.2g+B.3g – 13. Excedentul brut de exploatare și venitul mixt brut D.2 – 14. Impozite pe producție și importuri D.3 – 15. Subvenții |
Economie totală, prețurile curente, transmitere la t+2 luni |
Transmitere la t+95 zile |
2020 |
|
1A |
D.1 – 17. Remunerarea salariaților din unitățile de producție rezidente și remunerarea salariaților rezidenți D.11 – 17. a) Salarii și indemnizații D.12 – 17. b) Cotizații sociale în sarcina angajatorilor |
Economie totală și defalcarea A*10, prețurile curente, transmiterea la un interval de t+2 luni |
Transmitere la t+95 zile |
2020 |
|
1A |
P.6 – 10. Exporturi de bunuri (FOB) și servicii P.7 – 11. Importuri de bunuri (FOB) și servicii, defalcare geografică |
Defalcarea P6/P7 (dacă este obligatoriu) în S.2I State membre a căror monedă este euro, Banca Centrală Europeană și alte instituții și organisme ale zonei euro, S.21–S.2I state membre a căror monedă nu este euro și instituții și organisme ale Uniunii Europene (cu excepția Băncii Centrale Europene și a altor instituții și organisme ale zonei euro, S.22 Țări care nu sunt state membre și organizații internaționale care nu sunt rezidente în UE, prețuri curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite, serii de date neajustate sezonier, transmitere la t+2 luni |
Transmitere la t+65 zile |
2020 |
|
2 |
NP – Achiziții minus cedări de active nefinanciare neproduse OP5ANP – Formarea brută de capital și achiziții minus cedări de active nefinanciare neproduse |
S.1311 – Administrația centrală S.1313 – Administrațiile locale S.1314 – Fonduri de securitate socială |
1995-2009 |
2020 |
|
2 |
NP – Achiziții minus cedări de active nefinanciare neproduse |
S.13 – Administrațiile publice |
1995-2004 |
2020 |
|
2 |
NP – Achiziții minus cedări de active nefinanciare neproduse |
S.13 – Administrațiile publice |
2005-2009 |
2017 |
|
2 |
OP5ANP – Formarea brută de capital și achiziții minus cedări de active nefinanciare neproduse |
S.13 – Administrațiile publice (a se furniza excluzând NP până la expirarea derogării) |

D.4p_S.1311 – din care, de plătit subsectorului Administrației centrale (S.1311) D.4p_S.1313 – din care de plătit subsectorului administrațiilor locale (S.1313) D.4p_S.13.14 – din care de plătit subsectorului Fonduri de securitate socială (S.1314) D.7p_S.1311 – din care, de plătit subsectorului administrației centrale (S.1311) D.7p_S.1313 – din care de plătit subsectorului administrațiilor locale (S.1313) D.7p_S.13.14 – din care de plătit subsectorului Fonduri de securitate socială (S.1314) D.9_S.1311 – din care, de plătit subsectorului administrației centrale (S.1311) D.9_S.1313 – din care de plătit subsectorului administrațiilor locale (S.1313) D.9_S.1314 – din care de plătit subsectorului Fonduri de securitate socială (S.1314) |
S.13 – Administrațiile publice S.1311 – Administrația centrală S.1313 – Administrațiile locale S.1314 – Fonduri de securitate socială |
1995-2004 |
2017 |
|
2 |
D.995 – Transferuri de capital de la administrațiile publice către sectoarele relevante reprezentând impozite și cotizații sociale calculate, a căror colectare este improbabilă |
S.1313 – Administrațiile locale |
1995-2000 |
2020 |
|
2 |
D.211r – TVA de primit D.29r – Alte impozite pe producție de primit D.41r – Dobândă de primit D.42r+D.43r+D.44r+D.45r – Alte venituri din proprietate de primit D.31p – Subvenții pe produse de plătit D.39p – Alte subvenții pentru producție de plătit D.92p – Ajutoare pentru investiții de plătit |
S.1311 – Administrația centrală S.1313 – Administrațiile locale S.1314 – Fonduri de securitate socială |
1995-1998 |
2017 |
|
3 |
EMP – 8. Forța de muncă, pe ramuri de activitate (mii de persoane, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) ESE – 8. a) Lucrători care desfășoară activități independente, pe ramuri de activitate (mii de persoane, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) EEM – 8. b) Angajați pe ramuri de activitate (mii de persoane, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) |
Economie totală și defalcarea A*21, mii de persoane și mii de ore lucrate |
1995-2000 |
2020 |
|
3 |
EMP – 8. Forța de muncă, pe ramuri de activitate (mii de persoane, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) ESE – 8. a) Lucrători care desfășoară activități independente, pe ramuri de activitate (mii de persoane, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) EEM – 8. b) Angajați pe ramuri de activitate (mii de persoane, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) |
Defalcarea A*21, mii de persoane și mii de ore lucrate |
2001-2003 |
2015 |
|
3 |
EMP – 8. Forța de muncă, pe ramuri de activitate (mii de persoane, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) ESE – 8. a) Lucrători care desfășoară activități independente, pe ramuri de activitate (mii de persoane, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) EEM – 8. b) Angajați pe ramuri de activitate (mii de persoane, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) |
Defalcarea A*64, mii de persoane |

P.1 – 1. Producția în prețuri de bază, pe ramuri de activitate P.2 – 2. Consumul intermediar în prețuri de achiziție, pe ramuri de activitate D.29–D.39 – 6. Alte impozite pe producție minus alte subvenții pe producție D.1 – 9. Remunerarea salariaților, pe ramuri de activitate D.11 – 9. a) Salarii și indemnizații, pe ramuri de activitate |
Defalcarea A*64, prețurile curente, transmitere la t+21 luni |
Transmitere la t+24 luni |
2020 |
|
3 |
B.1g – 3. Valoarea adăugată brută în prețuri de bază, pe ramuri de activitate P.51c – 4. Consumul de capital fix, pe ramuri de activitate |
Defalcarea A*64, prețurile curente și prețurile anului precedent și volumele înlănțuite, transmitere la t+21 luni |
Transmitere la t+24 luni |
2020 |
|
6 |
Toate variabilele |
Operațiuni, active și pasive, economie totală și toate (sub)sectoarele, consolidate și neconsolidate. |
1995-2003 |
2017 |
|
6 |
Toate variabilele |
Operațiuni, active și pasive, S.14 – Gospodării ale populației și S.15 – Instituții fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației, consolidate și neconsolidate (a se furniza totalul S.14+S.15 până la expirarea derogării) |
2012-2015 |
2017 |
|
6 |
Toate variabilele |
Câștiguri și pierderi nominale din deținere și alte modificări de volum, economia totală și toate sectoarele |
2012-2015 |
2017 |
|
7 |
Toate variabilele |
Active și pasive, economia totală și toate (sub)sectoarele, consolidate și neconsolidate. |
1995-2002 |
2017 |
|
7 |
Toate variabilele |
Active și pasive, S.14 – Gospodării ale populației și S.15 – Instituții fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației, consolidate și neconsolidate (a se furniza totalul S.14+S.15 până la expirarea derogării) |
2012-2015 |
2017 |
|
8 |
EMP – Forța de muncă (în număr de persoane și număr de ore lucrate) |
Sectorul S.13 Administrațiile publice, mii de persoane, mii de ore lucrate |
2010-2015 |
2017 |
|
8 |
EMP – Forța de muncă (în număr de persoane și număr de ore lucrate) |
Sectorul S.13 Administrațiile publice, mii de persoane și mii de ore lucrate |
1995-2009 |
2020 |
|
8 |
D.441 – Venituri din investiții atribuite titularilor de polițe de asigurări D.442 – Venituri din investiții de plătit în drepturi de pensie D.443 – Venituri din investiții atribuite acționarilor fondurilor colective de investiții |
Toate sectoarele, utilizări și resurse |
2012-2015 |
2017 |
|
8 |
D.614 – Cotizații sociale suplimentare în sarcina gospodăriilor D.61SC – Tarife pentru serviciile prestate de sistemul de asigurări sociale |
Toate sectoarele, utilizări și resurse |
2012-2015 |
2017 |
|
8 |
D. 74A – Din care: de plătit către/de primit de la instituțiile europene (de exemplu, FED) |
Toate sectoarele, utilizări și resurse |
1995-2004 |
2017 |
|
8 |
NP – Achiziții minus cedări de active neproduse |
Toate sectoarele, utilizări |
1995-2004 |
2020 |
|
8 |
NP – Achiziții minus cedări de active neproduse |
Toate sectoarele, utilizări |
2005-2009 |
2017 |
|
8 |
D.12 Cotizații sociale în sarcina angajatorilor |
Sectorul S.2 – Restul lumii, utilizări și resurse |
1995-2012 |
2017 |
|
8 |
D.3 – Subvenții D.31 – Subvenții pe produse D.39 – Alte subvenții pentru producție |
Sectorul S.2 – Restul lumii, utilizări |
1995-2003 |
2017 |
|
8 |
D.214 – Impozite pe produse, cu excepția TVA și a impozitelor pe importuri |
Sectorul S.2 – Restul lumii, resurse |
1995-2005 |
2017 |
|
8 |
D.2 – Impozite pe producție și importuri |
Sectorul S.2 – Restul lumii, resurse |
1995-2003 |
2017 |
|
8 |
D.29 – Alte impozite pentru producție |
Sectorul S.2 – Restul lumii, resurse |
1995-2012 |
2017 |
|
8 |
D.44 – Alte venituri din investiții D.5 – Impozite curente pe venit, patrimoniu etc. D.51 – Impozite pe venit D.59 – Alte impozite curente D.6 – Contribuții și prestații sociale D.61 – Cotizații sociale nete D.62 – Prestații sociale altele decât transferurile sociale în natură D.71 – Prime nete de asigurare generală D.72 – Indemnizații de asigurare – daune aferente asigurărilor generale D.8 – Ajustare pentru variația drepturilor de pensie D.91p – Impozite pe capital, de plătit D.91r – Impozite pe capital, de primit B.10.1 – Variațiile valorii nete datorate economiilor și transferurilor de capital |
Sectorul S.2 – Restul lumii, utilizări și resurse |
1995-2012 |
2017 |
|
8 |
D.74 – Cooperare internațională curentă |
Sectorul S.2 – Restul lumii, utilizări și resurse |
1995-2003 |
2017 |
|
8 |
D.92r – Ajutoare pentru investiții de primit |
Sectorul S.2 – Restul lumii, utilizări și resurse |
1995-2004 |
2017 |
|
801 |
D.2 – Impozite pe producție și importuri D.3 – Subvenții D.5 – Impozite curente pe venit, patrimoniu etc. D.6 – Contribuții și prestații sociale D.7 – Alte transferuri curente D.8 – Ajustare pentru variația drepturilor de pensie D.9 – Transferuri de capital |
Sectorul S.2 – Restul lumii, utilizări și resurse, prețurile curente, serii de date ajustate sezonier |
1999T1 - 2017T1 |
2017 |
|
801 |
NP – Achiziții minus cedări de active neproduse |
Toate sectoarele, utilizări, prețuri curente, serii de date neajustate sezonier |
1999T1-2004T4 |
2020 |
|
801 |
NP – Achiziții minus cedări de active neproduse |
Toate sectoarele, utilizări, prețuri curente, serii de date neajustate sezonier |
2005T1-2009T4 |
2017 |
|
801 |
D. 74A – Din care: de plătit către/de primit de la instituțiile europene (de exemplu, FED) |
Toate sectoarele, utilizări și resurse, prețuri curente, serii de date neajustate sezonier |
1999T1-2004T4 |
2017 |
|
801 |
D.2 – Impozite pe producție și importuri |
Sectorul S.2 – Restul lumii, resurse, prețurile curente, serii de date ajustate sezonier |
1999T1-2004T4 |
2017 |
|
801 |
D.29 – Alte impozite pe producție D.91r – Impozite pe capital, de primit |
Sectorul S.2 – Restul lumii, resurse, prețurile curente, serii de date ajustate sezonier |
1999T1-2013T4 |
2017 |
|
801 |
D.3 – Subvenții D.31 – Subvenții pe produse D.39 – Alte subvenții pe producție |
Sectorul S.2 – Restul lumii, utilizări, prețurile curente, serii de date ajustate sezonier |
1999T1-2004T1 |
2017 |
|
801 |
D.5 – Impozite curente pe venit, patrimoniu etc. D.6 – Contribuții și prestații sociale D.61 – Cotizații sociale nete D.62 – Prestații sociale altele decât transferurile sociale în natură D.71 – Prime nete de asigurare generală D.72 – Indemnizații de asigurare – daune aferente asigurărilor generale D.8 – Ajustare pentru variația drepturilor de pensie B.101 – Contul variațiilor valorii nete datorate economiei și transferurilor de capital |
Sectorul S.2 – Restul lumii, utilizări și resurse, prețurile curente, serii de date ajustate sezonier |
1999T1-2013T4 |
2017 |
|
801 |
D.91p – Impozite pe capital, de plătit |
Sectorul S.2 – Restul lumii, utilizări, prețurile curente, serii de date ajustate sezonier |
1999T1-2013T4 |
2017 |
|
9 |
D.612 – Cotizații sociale imputate angajatorilor |
S.13 – Administrațiile publice S.1311 – Administrația centrală S.1313 – Administrațiile locale S.1314 – Fonduri de securitate socială S.212 Instituții și organisme ale Uniunii Europene |
1995-2012 |
2017 |
|
9 |
D.61SC – Tarife pentru serviciile prestate de sistemul de asigurări sociale D.614 – Cotizații sociale suplimentare în sarcina gospodăriilor |
S.13 – Administrațiile publice S.1311 – Administrația centrală S.1313 – Administrațiile locale S.1314 – Fonduri de securitate socială S.212 Instituții și organisme ale Uniunii Europene |
2012-2015 |
2017 |
|
10 |
EMP – 5. Forța de muncă în mii de persoane și mii de ore lucrate ETO – Total EEM – Salariați |
Toate defalcările NUTS, defalcarea A*10, mii de persoane |
2000 |

Toate defalcările NUTS, defalcarea A*10, mii de ore de lucru |
2000-2007 |
2020 |
|
11 |
Toate variabilele |
S.13 – Administrațiile publice S.1311 – Administrația centrală S.1313 – Administrațiile locale S.1314 – Fonduri de securitate socială, Toate diviziunile COFOG |
1995-2001 |
2020 |
|
11 |
Toate variabilele |
S.13 – Administrațiile publice S.1311 – Administrația centrală S.1313 – Administrațiile locale S.1314 – Fonduri de securitate socială, Toate grupurile COFOG |
2001 |
2020 |
|
11 |
NP – Achiziții minus cedări de active nefinanciare neproduse |
S.13 – Administrațiile publice Toate defalcările COFOG |
2002-2009 |
2020 |
|
11 |
OP5ANP – Formarea brută de capital + achiziții minus cedări de active nefinanciare neproduse |
S.13 – Administrațiile publice Toate defalcările COFOG (a se furniza excluzând NP până la expirarea derogării) |
2002-2009 |
2020 |
|
11 |
NP – Achiziții minus cedări de active nefinanciare neproduse OP5ANP – Formarea brută de capital + achiziții minus cedări de active nefinanciare neproduse |
S.1311 – Administrația centrală S.1313 – Administrațiile locale S.1314 – Fonduri de securitate socială, Toate defalcările COFOG |
1995-2009 |
2020 |
|
12 |
EMP – 2. Forța de muncă în mii de persoane ETO – Total EEM – Salariați |
Toate defalcările NUTS, defalcarea A*10 |
2000 |
2020 |
|
12 |
EMP – 2. Forța de muncă în mii de persoane ETO – Total EEM – Salariați |
Toate defalcările NUTS, defalcarea A*10 |
2001-2003 |
2015 |
|
15 |
Toate variabilele |
Tabel complet, inclusiv toate detaliile/defalcările, prețurile anului precedent |
2015-2016 |
2020 |
|
16 |
Toate variabilele |
Tabel complet, inclusiv toate detaliile/defalcările, prețurile anului precedent |
2015-2016 |
2020 |
|
20 |
AN.1132g – 6. Echipamente TIC brute AN.11321g – 7. Echipamente hardware brute AN.11322g – 8. Echipamente de telecomunicații brute AN.1139g+AN.114g – 9. Alte mașini și echipamente brute + sisteme de armament brute AN.1132n – 18. Echipamente TIC nete AN.11321n – 19. Echipamente hardware nete AN.11322n – 20. Echipamente de telecomunicații nete AN.1139n+AN.114n – 21. Alte mașini și echipamente nete + sisteme de armament nete |
Economie totală, cheltuieli curente cu înlocuirea și cheltuielile anului precedent cu înlocuirea |
2000-2017 |
2020 |
|
22 |
P.51g_AN.11 – 1. FBCF în active fixe P51g_AN.1132 – 6. FBCF în echipamente TIC; P51g_AN.11321 – 7. FBCF în echipamente hardware P51g_AN.11322 – 8. FBCF în echipamente de telecomunicații P51g_AN.1139+AN.114 – 9. FBCF în alte mașini și echipamente + sisteme de armament |
Economie totală, prețurile curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite |
2000-2017 |
2020 |
|
26 |
AN.211 – 20. Terenuri |
S.14 + S.15 – Gospodării ale populației + Instituții fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației |
1995-2009 |
2020 |
Țara: Portugalia
|
Tabel |
Cod și variabilă |
Descriere detaliată a derogării |
Perioada acoperită de derogare/întârzierea la transmitere |
Prima transmitere în |
|
1Q |
Toate variabilele |
Economie totală și toate defalcările NACE, prețurile curente și prețurile anului precedent și volumele înlănțuite |
Transmitere la t+70 zile |
2016 |
|
3 |
Toate variabilele |
Economie totală și toate defalcările NACE, prețuri curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite (dacă se solicită), transmitere la t+9 luni |
1995-2014 |
2016 |
|
3 |
B1.g – 3. Valoarea adăugată brută în prețuri de bază, pe ramuri de activitate, P.51c – 4. Consumul de capital fix, pe ramuri de activitate P.5 – 7. Formarea brută de capital P.51g – 7. a) Formare brută de capital fix, pe ramuri de activitate, defalcare pe active fixe AN_F6 |
Economie totală și toate defalcările NACE, volumele înlănțuite |
1995-2014 |
2016 |
|
5 |
P.3 – 1. Cheltuiala pentru consum final pe destinații (Gospodăriile populației) |
Toate grupurile COICOP, volumele înlănțuite |
2006-2014 |
2016 |
|
5 |
P.3 – 1. Cheltuiala pentru consum final pe destinații (Gospodăriile populației) |
Toate grupurile COICOP, volumele înlănțuite |
1995-2005 |
2020 |
|
8 |
P.11 – Producția de piață P.12 – Producția pentru consum final propriu P.13 – Producția non-piață |
Toate sectoarele, cu excepția S.13 Administrațiile publice; resurse |
Transmitere la t+21 luni |
2017 |
|
8 |
Toate variabilele |
S.14 – Gospodării ale populației și S.15 – Instituții fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației, utilizări și resurse |
Transmitere la t+21 luni |
2017 |
|
8 |
D.611 – Cotizații sociale efective în sarcina angajatorilor D.612 – Cotizații sociale imputate în sarcina angajatorilor D.613 – Cotizații sociale efective în sarcina gospodăriilor D.614 – Cotizații sociale suplimentare în sarcina gospodăriilor D.61SC – Tarife pentru serviciile prestate de sistemul de asigurări sociale D.631 – Transferuri sociale în natură – producția non-piață D.632 – Transferuri sociale în natură – producția de piață cumpărată |
Toate sectoarele, cu excepția S.13 Administrațiile publice, utilizări și resurse |
Transmitere la t+21 luni |
2017 |
|
17 |
Toate variabilele |
Tabel complet, inclusiv toate detaliile/defalcările |
2010 |
2020 |
|
22 |
Toate variabilele |
Defalcarea A*21 (dacă este obligatoriu), volume înlănțuite |
1995-2013 |
2016 |
|
26 |
Toate variabilele |
Totaluri și toate defalcările pe sectoare (dacă este obligatoriu) |
1995-2011 |
2018 |
|
26 |
Toate variabilele |
Economie totală și sectoarele S.13 – Administrațiile publice și S.14+S15 – Gospodării ale populației și Instituții fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației |
2012-2014 |
2017 |
Țara: România
|
Tabel |
Cod și variabilă |
Descriere detaliată a derogării |
Perioada acoperită de derogare/întârzierea la transmitere |
Prima transmitere în |
|
1Q |
B.2g+B.3g – 13. Excedentul brut de exploatare și venitul mixt brut |
Economie totală, prețurile curente, ajustate sezonier (a se transmite, excluzând B.3g până la expirarea derogării) |
1995T1-2016T4 |
2017 |
|
1Q |
B.2g+B.3g – 13. Excedentul brut de exploatare și venitul mixt brut |
Economie totală, prețurile curente, neajustate sezonier (a se transmite, excluzând B.3g până la expirarea derogării) |
1995T1-2009T4 |
2016 |
|
1Q |
B.2g+B.3g – 13. Excedentul brut de exploatare și venitul mixt brut D.2 – 14. Impozite pe producție și importuri D.3 – 15. Subvenții |
Economie totală, prețurile curente, neajustate și ajustate sezonier |
Transmitere la t+3 luni |
2020 |
|
1Q |
D.1 – 17. Remunerarea salariaților din unitățile de producție rezidente și remunerarea salariaților rezidenți D.11 – (a) Salarii și indemnizații D.12 – (b) Cotizații sociale în sarcina angajatorilor |
Economie totală și defalcarea A*10, prețuri curente, ajustate sezonier |
1995T1-2016T4 |
2017 |
|
1Q |
D.1 – 17. Remunerarea salariaților din unitățile de producție rezidente și remunerarea salariaților rezidenți D.11 – (a) Salarii și indemnizații D.12 – (b) Cotizații sociale în sarcina angajatorilor |
Economie totală și defalcarea A*10, prețuri curente, neajustate și ajustate sezonier |
Transmitere la t+3 luni |
2020 |
|
1Q |
POP – 16. a) Populația totală (mii de persoane) |
Economie totală, mii de persoane, serii de date neajustate și ajustate sezonier |
1995T1-2016T4 |
2017 |
|
1Q |
EMP – 16. b) Gradul de ocupare în unitățile de producție rezidente (mii de persoane angajate, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) și ocuparea forței de muncă de către rezidenți (mii de persoane), ESE – 16. c) Lucrători care desfășoară activități independente, EEM – 16. d) Salariați |
Defalcarea A*10 (pentru total forță de muncă, lucrători care desfășoară activități independente și salariați în unitățile de producție rezidente), mii de persoane angajate și mii de ore de lucru, ajustate sezonier |
1995T1-2016T4 |
2017 |
|
1Q |
EMP – 16 b) Gradul de ocupare în unitățile de producție rezidente (mii de persoane angajate, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) și ocuparea forței de muncă de către rezidenți (mii de persoane), ESE – 16. c) Lucrători care desfășoară activități independente, EEM – 16. d) Salariați |
Defalcarea A*10 (pentru gradul total de ocupare a forței de muncă, lucrători care desfășoară activități independente și salariați în unitățile de producție rezidente), mii de persoane angajate și mii de ore de lucru, ajustate sezonier |
Transmitere la t+3 luni |
2020 |
|
1Q |
P3–5. a) Cheltuiala pentru consum final a gospodăriilor populației (concept național) |
Defalcare pe durabilitate, prețuri curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite, serii de date neajustate și ajustate sezonier |
1995T1-2019T4 |
2020 |
|
1Q |
P.5 – 9. Formarea brută de capital |
Economie totală, prețurile curente și prețurile anului precedent și volumele înlănțuite, serii de date neajustate și ajustate sezonier (a se furniza, excluzând P.53, până la expirarea derogării) |
1995T1-2016T4 |
2017 |
|
1Q |
P.51g – 9. a) Formare brută de capital fix |
AN_F6: defalcarea activelor fixe, prețuri curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite, serii de date neajustate și ajustate sezonier |
1995T1-2019T4 |
2020 |
|
1Q |
P.53 – 9. c) Achiziții minus cedări de obiecte de valoare |
Economie totală, prețurile curente și prețurile anului precedent, serii de date neajustate și ajustate sezonier |
1995T1-2016T4 |
2017 |
|
1A |
P.5 – 9. Formarea brută de capital |
Economie totală, prețurile curente și prețurile anului precedent și volumele înlănțuite (a se furniza, excluzând P.53, până la expirarea derogării) |
1995-2006 |
2017 |
|
1A |
P.51g – 9. a) Formare brută de capital fix |
Economie totală și AN_F6: defalcarea activelor fixe, prețurile curente și prețurile anului precedent și volumele înlănțuite |
1995-2015 |
2017 |
|
1A |
P.53 – 9. c) Achiziții minus cedări de obiecte de valoare |
Economia totală, prețurile curente și prețurile anului precedent |
1995-2006 |
2017 |
|
1A |
B.2g+B.3g – 13. Excedentul brut de exploatare și venitul mixt brut |
Economie totală, prețurile curente, (a se transmite, excluzând B.3g, până la expirarea derogării) |
1995-2009 |
2016 |
|
1A |
B.2g+B.3g – 13. Excedentul brut de exploatare și venitul mixt brut D.2 – 14. Impozite pe producție și importuri D.3 – 15. Subvenții |
Economie totală, prețurile curente, transmitere la t+2 luni |
Transmitere la t+3 luni |
2020 |
|
1A |
D.1 – 17. Remunerarea salariaților din unitățile de producție rezidente și remunerarea salariaților rezidenți D.11 – (a) Salarii și indemnizații D.12 – (b) Cotizații sociale în sarcina angajatorilor |
Economie totală, defalcarea A*10, prețurile curente, transmiterea la t+2 luni |
Transmitere la t+3 luni |
2020 |
|
2 |
D.613r – din care cotizații sociale efective în sarcina gospodăriilor populației |
S.13 – Administrațiile publice S.1314 – Fonduri de securitate socială |
1995-1997 |
2020 |
|
2 |
D.8 – Ajustare pentru variația drepturilor de pensie |
S.13 – Administrațiile publice S.1311 – Administrația centrală S.1313 – Administrațiile locale S.1314 – Fonduri de securitate socială |
1995-2012 |
2017 |
|
3 |
Toate variabilele |
Defalcarea A*21, prețurile curente și prețurile din anii precedenți și volumele înlănțuite, transmitere la t+9 luni (a se furniza la nivel A*10 la t+12 luni, până la expirarea derogării) |
1995-2015 |
2017 |
|
3 |
Toate variabilele |
Defalcarea A*64, prețurile curente și prețuri din anii precedenți și volume înlănțuite, transmitere la t+21 luni |
Transmitere la t+23 luni |
2016 |
|
3 |
P.5 – 7. Formarea brută de capital |
Economie totală, prețurile curente și prețurile anului precedent, volumele înlănțuite (a se furniza, excluzând P.53, până la expirarea derogării) |
1995-2006 |
2017 |
|
3 |
P.51g – a) Formare brută de capital fix, pe ramuri de activitate, defalcare pe active fixe AN_F6 |
Defalcarea AN_F6 pe AN113+AN114, AN115, AN117, total și defalcarea A*10, prețurile curente și prețurile anului precedent și volumele înlănțuite, (a se furniza defalcarea pe AN.113+AN.114, excluzând AN.114, până la expirarea derogării) |
1995-2015 |
2017 |
|
3 |
P.53 – 7. c) Achiziții minus cedări de obiecte de valoare |
Economia totală, prețurile curente și prețurile anului precedent |
1995-2006 |
2017 |
|
5 |
P.3 – 1. Cheltuiala pentru consum final pe destinații (Gospodăriile populației) |
Toate grupurile COICOP, prețurile curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite |
Transmitere la t+21 luni |
2017 |
|
6 |
Toate variabilele |
Operațiuni, active și pasive, economie totală și toate (sub)sectoarele, consolidate și neconsolidate. |
1995-1997 |
2017 |
|
6 |
Toate variabilele |
Operațiuni, active și pasive, S.11 Societăți nefinanciare, consolidate și neconsolidate. |
1998-2010 |
2017 |
|
6 |
Toate variabilele |
Operațiuni, active și pasive, S.124 – Fonduri de investiții, altele decât fondurile de piață monetară S.125+S.126+S.127 – Alți intermediari financiari, cu excepția societăților de asigurări și a fondurilor de pensii, Auxiliarii financiari și Instituțiile financiare captive și altor entități creditoare, Administrațiile publice, Administrația centrală (S.1311), Administrațiile locale (S.1313) și Fondurile de securitate socială (S.1314), consolidate și neconsolidate. |
1998-2015 |
2017 |
|
6 |
F.63+F.64+F.65 – Drepturi de pensie, drepturi ale fondurilor de pensie asupra administratorilor fondurilor de pensii și drepturi la prestații, altele decât pensiile, F.66 – Provizioane pentru opțiuni de cumpărare în cadrul garanțiilor standard |
Operațiuni, active și pasive, economie totală și toate (sub)sectoarele, consolidate și neconsolidate. |
1998-2015 |
2017 |
|
6 |
F.7 – Instrumente financiare derivate și opțiuni pe acțiuni ale angajaților (a se furniza, excluzând F.72) |
Operațiuni, active și pasive, economie totală și toate (sub)sectoarele, consolidate și neconsolidate. |
1998-2010 |
2017 |
|
6 |
Toate variabilele |
Câștiguri și pierderi nominale din deținere și alte modificări de volum, economia totală și toate sectoarele |
2012-2015 |
2017 |
|
7 |
Toate variabilele |
Active și pasive, economie totală și toate (sub)sectoarele, consolidate și neconsolidate. |
1995-1997 |
2017 |
|
7 |
Toate variabilele |
Active și pasive, S.11 Societăți nefinanciare, consolidate și neconsolidate. |
1998-2010 |
2017 |
|
7 |
Toate variabilele |
Active și pasive, S.124 – Fonduri de investiții, altele decât fondurile de piață monetară S.125+S.126+S.127 – Alți intermediari financiari, cu excepția societăților de asigurări și a fondurilor de pensii, Auxiliarii financiari și Instituțiile financiare captive și altor entități creditoare, Administrațiile publice, Administrația centrală (S.1311), Administrațiile locale (S.1313) și Fondurile de securitate socială (S.1314), consolidate și neconsolidate. |
1998-2015 |
2017 |
|
7 |
F.63+F.64+F.65 – Drepturi de pensie, drepturi ale fondurilor de pensie asupra administratorilor fondurilor de pensii și drepturi la prestații, altele decât pensiile, F.66 – Provizioane pentru opțiuni de cumpărare în cadrul garanțiilor standard |
Active și pasive, economie totală și toate (sub)sectoarele, consolidate și neconsolidate. |
1998-2015 |
2017 |
|
7 |
F.7 – Instrumente financiare derivate și opțiuni pe acțiuni ale angajaților (a se furniza, excluzând F.72) |
Active și pasive, economie totală și toate (sub)sectoarele, consolidate și neconsolidate. |
1998-2010 |
2017 |
|
8 |
B.3g – Venituri mixte, brut |
Toate sectoarele, utilizări și resurse |
1995-2009 |
2016 |
|
8 |
D.441 – Venituri din investiții atribuite titularilor de polițe de asigurări D.442 – Venituri din investiții de plătit în drepturi de pensie D.443 – Venituri din investiții atribuite acționarilor fondurilor colective de investiții |
Sectorul S.2 – Restul lumii, utilizări și resurse |
2012-2015 |
2017 |
|
8 |
D.441 – Venituri din investiții atribuite titularilor de polițe de asigurări D.442 – Venituri din investiții de plătit în drepturi de pensie |
Toate sectoarele cu excepția S2, utilizări și resurse |
2012-2014 |
2016 |
|
8 |
D.443 – Venituri din investiții atribuite acționarilor fondurilor colective de investiții |
Toate sectoarele cu excepția S.2, utilizări și resurse |
2012-2015 |
2017 |
|
8 |
D.614 – Cotizații sociale suplimentare în sarcina gospodăriilor D.61SC – Tarife pentru serviciile prestate de sistemul de asigurări sociale |
Toate sectoarele, utilizări și resurse |
2012-2015 |
2017 |
|
8 |
D.8 – Ajustare pentru variația drepturilor de pensie |
Toate sectoarele, utilizări și resurse |
1995-2014 |
2017 |
|
8 |
P.53 – 9. c) Achiziții minus cedări de obiecte de valoare |
Toate sectoarele, utilizări și resurse |
1995-2006 |
2017 |
|
8 |
NP – Achiziții minus cedări de active neproduse |
Toate sectoarele, utilizări și resurse |
1995-2015 |
2017 |
|
801 |
Toate variabilele exclusiv elemente bilanțiere |
Toate sectoarele, utilizări și resurse, prețuri curente, date ajustate sezonier |
1999T1-2016T4 |
2017 |
|
801 |
P.52+P.53 – Variația stocurilor și achizițiile nete de obiecte de valoare |
Toate sectoarele, utilizări și resurse, prețuri curente, neajustate sezonier (a se furniza excluzând P.53 până la expirarea derogării) |
1999T1-2016T4 |
2017 |
|
801 |
D.61 – Cotizații sociale nete |
Toate sectoarele, cu excepția S.13 – Administrațiile publice, utilizări și resurse, prețuri curente, serii de date neajustate sezonier |
1999T1-2013T4 |
2017 |
|
801 |
D.8 – Ajustare pentru variația drepturilor de pensie |
Toate sectoarele, cu excepția S1; utilizări și resurse, prețuri curente, date neajustate sezonier |
1999T1-2014T4 |
2017 |
|
801 |
NP – Achiziții minus cedări de active neproduse |
Toate sectoarele, utilizări, prețurile curente, serii de date neajustate sezonier |
1999T1-2016T4 |
2017 |
|
9 |
D.61SC – Tarife pentru serviciile prestate de sistemul de asigurări sociale |
S.13 – Administrațiile publice S.1311 – Administrația centrală S.1313 – Administrațiile locale S.1314 – Fonduri de securitate socială |
2012-2015 |
2017 |
|
9 |
D.613 – Cotizații sociale efective în sarcina gospodăriilor D.613c – Cotizații sociale efective obligatorii în sarcina gospodăriilor populației D.613v – Cotizații sociale efective facultative în sarcina gospodăriilor populației |
S.13 – Administrațiile publice S.1314 – Fonduri de securitate socială |
1995-1997 |
2020 |
|
9 |
D.614 – Cotizații sociale suplimentare în sarcina gospodăriilor |
S.13 – Administrațiile publice S.1314 – Fonduri de securitate socială |
2012-2015 |
2017 |
|
11 |
Toate variabilele |
S.13 – Administrațiile publice S.1311 – Administrația centrală S.1313 – Administrațiile locale S.1314 – Fonduri de securitate socială, Toate grupurile COFOG |
2001-2006 |
2020 |
|
11 |
Toate variabilele |
S.13 – Administrațiile publice S.1311 – Administrația centrală S.1313 – Administrațiile locale S.1314 – Fonduri de securitate socială, Toate grupurile COFOG |
2007-2008 |
2018 |
|
11 |
Toate variabilele |
S.13 – Administrațiile publice S.1311 – Administrația centrală S.1313 – Administrațiile locale S.1314 – Fonduri de securitate socială, Toate grupurile COFOG |
2009-2010 |
2015 |
|
20 |
Toate variabilele |
Economie totală și defalcarea A*21, cheltuieli curente cu înlocuirea și cheltuielile anului precedent cu înlocuirea |
2000-2017 |
2020 |
|
22 |
Toate variabilele |
Economie totală și defalcarea A*21, prețurile curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite |
1995-2010 |
2017 |
|
22 |
P.51g_AN.113+AN.114 FBCF în mașini și echipamente + sisteme de armament |
Defalcarea A*21, prețurile curente și prețurile anului precedent și volumele înlănțuite (a se furniza excluzând AN.114 până la expirarea derogării) |
1995-2014 |
2017 |
|
22 |
P.51g_AN.1139+AN114 FBCF în alte mașini și echipamente + sisteme de armament |
Economie totală, prețurile curente și prețurile anului precedent și volumele înlănțuite (a se furniza excluzând AN.114, până la expirarea derogării) |
2000-2014 |
2017 |
|
22 |
P51g_AN115 FBCF în resurse biologice cultivate |
Defalcarea A*21, prețurile curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite |
1995-2014 |
2017 |
|
22 |
P.51g_AN.1132 FBCF în echipamente TIC P.51g_AN.11321 FBCF în echipamente hardware P.51g_AN.11322 FBCF în echipamente de telecomunicații |
Economie totală, prețurile curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite |
2000-2017 |
2020 |
|
22 |
P.51g_AN.117 FBCB în drepturi de proprietate intelectuală |
Economie totală, prețurile curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite |
1995-2014 |
2017 |
|
26 |
Toate variabilele obligatorii, exclusiv AN.111 Locuințe |
Economie totală și toate defalcările obligatorii pe sectoare |
1995-2017 |
2020 |
|
26 |
AN.111 – 4. Locuințe |
Toate sectoarele |
1995-2014 |
2017 |
|
27 |
F.61 – Provizioane tehnice de asigurări generale F.63_F.64_F.65 – Drepturi de pensie, drepturi ale fondurilor de pensie asupra administratorilor fondurilor de pensii și drepturi la prestații, altele decât pensiile F.66 – Provizioane pentru opțiuni de cumpărare în cadrul garanțiilor standard F.7 – Instrumente financiare derivate și opțiuni pe acțiuni ale angajaților (a se furniza excluzând F.72) |
S.13 – Administrațiile publice S.1311 – Administrația centrală S.1313 – Administrațiile locale S.1314 – Fonduri de securitate socială |
1999T1-2016T4 |
2017 |
|
27 |
Toate variabilele |
S.1311 – Administrația centrală S.1314 – Fonduri de securitate socială, Informații în contrapartidă pentru sectoarele S.11 și S.12 |
1999T1-2016T4 |
2017 |
Țara: Slovenia
|
Tabel |
Cod și variabilă |
Descriere detaliată a derogării |
Perioada acoperită de derogare/întârzierea la transmitere |
Prima transmitere în |
|
1Q |
B.1g – 1. Valoarea adăugată brută la prețurile de bază |
Economie totală și defalcarea A*10, prețurile curente, serii de date neajustate și ajustate sezonier |
1995T1-1999T4 |
2020 |
|
1Q |
D.21 – 2. a) Impozite pe produse D.31 – 2. b) Subvenții pe produse |
Economia totală, prețurile curente, serii de date neajustate și ajustate sezonier |
1995T1-1999T4 |
2020 |
|
1Q |
EMP – 16 b) Gradul de ocupare în unitățile de producție rezidente (mii de persoane angajate, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) și ocuparea forței de muncă de către rezidenți (mii de persoane) ESE – 16.c) Lucrători care desfășoară activități independente EEM – 16. d) Salariați |
Economie totală și defalcare A*10, ore lucrate, serii de date neajustate și ajustate sezonier |
1995T1-1999T4 |
2020 |
|
1A |
EMP – 16 b) Gradul de ocupare în unitățile de producție rezidente (mii de persoane angajate, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) și ocuparea forței de muncă de către rezidenți (mii de persoane) ESE – 16.c) Lucrători care desfășoară activități independente EEM – 16. d) Salariați |
Economie totală și defalcare A*10, ore lucrate |
1995-1999 |
2020 |
|
3 |
EMP – 8. Forța de muncă, pe ramuri de activitate (mii de persoane, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) ESE – 8. a) Lucrători care desfășoară activități independente, pe ramuri de activitate (mii de persoane, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) EEM – 8. b) Angajați pe ramuri de activitate (mii de persoane, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) |
Economie totală și defalcare A*21, ore lucrate |
1995-1999 |
2020 |
|
3 |
P.51g – 7. a) Formare brută de capital fix, pe ramuri de activitate |
Economie totală și defalcarea A*10, prețurile curente și prețurile anului precedent și volumele înlănțuite, transmitere la t+9 luni |
Transmitere la t+21 luni |
2018 |
|
3 |
P.51g – 7. a) Formare brută de capital fix, pe ramuri de activitate |
Defalcare pe active fixe AN_F6 prin defalcarea A*10 NACE, prețurile curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite, transmitere la t+9 luni |
Transmitere la t+21 luni |
2018 |
|
6 |
Toate variabilele |
Operațiuni, active și pasive, economie totală și toate (sub)sectoarele, consolidate și neconsolidate. |
1995-2001 |
2017 |
|
6 |
Toate variabilele |
Operațiuni, active și pasive, S.124 – Fonduri de investiții, altele decât fondurile de piață monetară; S.125_S.126_S.127 – Alți intermediari financiari, cu excepția societăților de asigurare și a fondurilor de pensii, Auxiliarii financiari și Instituțiile financiare captive și alte entități creditoare, consolidate și neconsolidate |
2001-2012 |
2017 |
|
7 |
Toate variabilele |
Active și pasive, economia totală și toate (sub)sectoarele, consolidate și neconsolidate. |
1995-2001 |
2017 |
|
7 |
Toate variabilele |
Active și pasive, S.124 – Fonduri de investiții, altele decât fondurile de piață monetară; S.125_S.126_S.127 – Alți intermediari financiari, cu excepția societăților de asigurare și a fondurilor de pensii, Auxiliari financiari și Instituții financiare captive și Entități creditoare, consolidate și neconsolidate |
2001-2012 |
2017 |
|
8 |
EMP – Forța de muncă (în număr de persoane și număr de ore lucrate) |
Sectorul S.13 – Administrațiile publice, număr de ore lucrate |
1995-2015 |
2017 |
|
11 |
Toate variabilele |
S.13 – Administrațiile publice S.1311 – Administrația centrală S.1313 – Administrațiile locale S.1314 – Fonduri de securitate socială, Toate diviziunile COFOG |
1995-1998 |
2020 |
|
26 |
AN.211 – 20. Terenuri |
S.14 + S.15 – Gospodării ale populației + Instituții fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației |
1995-2014 |
2018 |
|
27 |
Toate variabilele |
S.13 – Administrațiile publice S.1311 – Administrația centrală S.1313 – Administrațiile locale S.1314 – Fonduri de securitate socială, inclusiv informații în contrapartidă pentru toate sectoarele |
1999T1-2003T4 |
2020 |
Țara: Slovacia
|
Tabel |
Cod și variabilă |
Descriere detaliată a derogării |
Perioada acoperită de derogare/întârzierea la transmitere |
Prima transmitere în |
|
5 |
P.3 – 1. Cheltuiala pentru consum final pe destinații (Gospodăriile populației) |
P102 – Învățământ secundar și P103 – Învățământ postsecundar și neterțiar, prețurile curente și prețurile anului precedent și volumele înlănțuite |
1995-2018 |
2020 |
|
6 |
Toate variabilele |
Operațiuni, active și pasive, S.124 – Fonduri de investiții, altele decât FPM (non-FPM); S.125_S.126_S.127 – Alți intermediari financiari, cu excepția societăților de asigurare și a fondurilor de pensii, Auxiliari financiari și Instituții financiare captive și Entități creditoare, consolidate și neconsolidate |
1995-2015 |
2017 |
|
6 |
F.511 – Acțiuni cotate, F.512 – Acțiuni necotate, F.519 – Alte drepturi, F.52 – Acțiuni sau unități ale fondurilor de investiții, F.62 – Drepturi asupra asigurărilor de viață și a rentelor, F.7 – Instrumente financiare derivate și opțiuni pe acțiuni ale salariaților |
Operațiuni, active și pasive, economie totală și toate (sub)sectoarele, exclusiv (sub)sectoarele administrației, consolidate și neconsolidate. |
1995-2004 |
2017 |
|
6 |
F.63+F.64+F.65 – Drepturi de pensie, drepturi ale fondurilor de pensie asupra administratorilor fondurilor de pensii și drepturi la prestații, altele decât pensiile |
Operațiuni, active și pasive, economie totală și toate (sub)sectoarele, exclusiv (sub)sectoarele administrației, consolidate și neconsolidate. |
1995-2012 |
2017 |
|
6 |
F.66 – Provizioane pentru opțiuni de cumpărare în cadrul garanțiilor standard |
Operațiuni, active și pasive, economie totală și toate (sub)sectoarele, exclusiv (sub)sectoarele administrației, consolidate și neconsolidate. |
1995-2015 |
2017 |
|
6 |
Toate variabilele |
Câștiguri și pierderi nominale din deținere și alte modificări de volum, economia totală și toate sectoarele |
2012-2015 |
2017 |
|
7 |
Toate variabilele |
Active și pasive, S.124 – Fonduri de investiții, altele decât fondurile de piață monetară; S.125_S.126_S.127 – Alți intermediari financiari, cu excepția societăților de asigurare și a fondurilor de pensii, Auxiliarii financiari și Instituțiile financiare captive și alte entități creditoare, consolidate și neconsolidate |
1995-2015 |
2017 |
|
7 |
F.511 – Acțiuni cotate, F.512 – Acțiuni necotate, F.519 – Alte participații F.52 – Acțiuni sau unități ale fondurilor de investiții, F.62 – Drepturi asupra asigurărilor de viață și a rentelor, F.7 – Instrumente financiare derivate și opțiuni pe acțiuni ale salariaților |
Active și pasive, economie totală și toate (sub)sectoarele, exclusiv (sub)sectoarele administrației, consolidate și neconsolidate. |
1995-2004 |
2017 |
|
7 |
F.63+F.64+F.65 – Drepturi de pensie, drepturi ale fondurilor de pensie asupra administratorilor fondurilor de pensii și drepturi la prestații, altele decât pensiile |
Active și pasive, economie totală și toate (sub)sectoarele, exclusiv (sub)sectoarele administrației, consolidate și neconsolidate. |
1995-2012 |
2017 |
|
7 |
F.66 – Provizioane pentru opțiuni de cumpărare în cadrul garanțiilor standard |
Active și pasive, economie totală și toate (sub)sectoarele, exclusiv (sub)sectoarele administrației, consolidate și neconsolidate. |
1995-2015 |
2017 |
|
8 |
D.443 – Venituri din investiții atribuite acționarilor fondurilor colective de investiții D.61SC – Tarife pentru serviciile prestate de sistemul de asigurări sociale |
Toate sectoarele, utilizări și resurse |
2012-2015 |
2017 |
|
801 |
Toate variabilele |
S.1 – Economie totală, utilizări și resurse, neajustate sezonier și ajustate sezonier |
1999T1-2015T4 |
2017 |
|
11 |
Toate variabilele |
S.13 – Administrațiile publice S.1311 – Administrația centrală S.1313 – Administrațiile locale S.1314 – Fonduri de securitate socială, Toate grupurile COFOG |
2001-2002 |
2020 |
|
20 |
Toate variabilele |
Economie totală și defalcarea A*21, cheltuieli curente cu înlocuirea și cheltuielile anului precedent cu înlocuirea |
2000-2003 |
2020 |
|
26 |
AN.11+AN.12 – 2. Active fixe + Stocuri AN.1121 – 6. Clădiri, altele decât locuințe AN.1122 – 7. Alte construcții civile AN.12 – 16. Stocuri |
Toate sectoarele |
2012-2017 |
2020 |
|
26 |
AN.11 – 3. Active fixe AN.112 – 5. Alte clădiri și construcții civile AN.113+AN.114 – 8. Mașini și echipamente + Sisteme de armament AN.115 – 9. Resurse biologice cultivate AN.117 – 10. Drepturi de proprietate intelectuală |
Toate sectoare (dacă este obligatoriu) |
2000-2017 |
2020 |
|
26 |
AN.211 – 20. Terenuri |
S.14 + S.15: Gospodării ale populației și instituții fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației |
1995-2017 |
2020 |
Țara: Finlanda
|
Tabel |
Cod și variabilă |
Descriere detaliată a derogării |
Perioada acoperită de derogare/întârzierea la transmitere |
Prima transmitere în |
|
1Q |
Toate variabilele |
Tabel complet inclusiv toate defalcările/detaliile (obligatorii) |
Transmitere la t+65 zile |
2020 |
|
1A |
Toate variabilele |
Tabel complet inclusiv toate defalcările/detaliile (obligatorii), transmitere la t+2 luni |
Transmitere la t+65 zile |
2020 |
|
10 |
B.1g – 2. Valoarea adăugată brută în prețuri de bază (prețuri curente) |
Defalcări NUTS II, economie totală, transmitere la t+12 luni |
Transmitere la t+24 luni |
2016 |
|
10 |
ETO – Totalul forței de muncă în mii de persoane și mii de ore lucrate |
Defalcare NUTS II, economia totală, transmitere la t+12 luni |
Transmitere la t+24 luni |
2016 |
|
15 |
Toate variabilele |
Tabel complet cu toate defalcările/detaliile (dacă este obligatoriu), prețurile curente |
2010-2011 |
Sfârșitul anului 2015 |
|
16 |
Toate variabilele |
Tabel complet inclusiv toate defalcările/detaliile (dacă este obligatoriu), prețurile curente |
2010-2011 |
Sfârșitul anului 2015 |
|
17 |
Toate variabilele |
Tabel complet cu toate defalcările/detaliile (dacă este obligatoriu), prețurile curente |
2010 |
Sfârșitul anului 2015 |
Țara: Suedia
|
Tabel |
Cod și variabilă |
Descriere detaliată a derogării |
Perioada acoperită de derogare/întârzierea la transmitere |
Prima transmitere în |
|
1Q |
P.6 – 10. Exporturi de bunuri (FOB) și servicii P.7 – 11. Importuri de bunuri (FOB) și servicii |
Defalcarea P6/P7 (dacă este obligatoriu) în S.2I statele membre a căror monedă este euro, Banca Centrală Europeană și alte instituții și organisme ale zonei euro și S.21–S.2I statele membre a căror monedă nu este euro și instituțiile și organismele Uniunii Europene (cu excepția Băncii Centrale Europene și a altor instituții și organisme ale zonei euro) prețuri curente și prețuri din anii precedenți și volumele înlănțuite, serii de date neajustate și ajustate sezonier (a se furniza defalcarea P6/P7, excluzând informațiile privind zona euro/instituțiile și organismele Uniunii Europene, până la expirarea derogării) |
1995T1-2019T4 |
2020 |
|
1Q |
D.1 – 17. Remunerarea salariaților din unitățile de producție rezidente și remunerarea salariaților rezidenți D.11 – 17. a) Salarii D.12 – 17. b) Cotizații sociale în sarcina angajatorilor |
Defalcarea A*10 a remunerării salariaților rezidenți, prețuri curente, date neajustate și ajustate sezonier (a se furniza excluzând remunerarea salariaților din străinătate până la expirarea derogării) |
1995T1-2019T4 |
2020 |
|
1Q |
EMP – 16 b) Gradul de ocupare în unitățile de producție rezidente (mii de persoane angajate, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) și ocuparea forței de muncă de către rezidenți (mii de persoane) ESE – 16.c) Lucrători care desfășoară activități independente EEM – 16. d) Salariați |
Economie totală și defalcarea A*10 a gradului de ocupare a forței de muncă, mii de persoane și mii de ore de lucru, date neajustate și ajustate sezonier (a se furniza, excluzând forța de muncă din străinătate, până la expirarea derogării) |
1995T1-2019T4 |
2020 |
|
1A |
P.6 – 10. Exporturi de bunuri (FOB) și servicii P.7 – 11. Importuri de bunuri (FOB) și servicii |
Defalcarea P6/P7 (dacă este obligatoriu) în S.2I statele membre a căror monedă este euro, Banca Centrală Europeană și alte instituții și organisme ale zonei euro și S.21–S.2I statele membre a căror monedă nu este euro și instituțiile și organismele Uniunii Europene (cu excepția Băncii Centrale Europene și a altor instituții și organisme ale zonei euro) prețuri curente și prețuri din anii precedenți și volumele înlănțuite (a se furniza defalcarea P6/P7 excluzând informațiile privind zona euro/instituțiile și organismele Uniunii Europene, până la expirarea derogării) |
1995-2018 |
2020 |
|
1A |
D.1 – 17. Remunerarea salariaților din unitățile de producție rezidente și remunerarea salariaților rezidenți D.11 – 17. a) Salarii și indemnizații D.12 – 17. b) Cotizații sociale în sarcina angajatorilor |
Defalcarea A*10 a remunerării salariaților rezidenți, prețuri curente, date neajustate și ajustate sezonier (a se furniza, excluzând remunerarea salariaților din străinătate, până la expirarea derogării) |
1995-2018 |
2020 |
|
1A |
EMP – 16 b) Gradul de ocupare în unitățile de producție rezidente (mii de persoane angajate, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) și ocuparea forței de muncă de către rezidenți (mii de persoane) ESE – 16.c) Lucrători care desfășoară activități independente EEM – 16. d) Salariați |
Economie totală și defalcarea A*10 a gradului de ocupare a forței de muncă, mii de persoane și mii de ore de lucru, date neajustate și ajustate sezonier (a se furniza, excluzând forța de muncă din străinătate, până la expirarea derogării) |
1995-2018 |
2020 |
|
3 |
P.1 – 1. Producția în prețuri de bază, pe ramuri de activitate P.2 – 2. Consumul intermediar în prețuri de achiziție, pe ramuri de activitate B.2n+B.3n – 5. Excedentul net de exploatare și venitul mixt net D.29–D.39 – 6. Alte impozite pe producție minus alte subvenții pe producție |
Economie totală și defalcarea A*21, prețurile curente, transmitere la t+9 luni |
Transmitere la t+21 luni |
2020 |
|
3 |
P.51c – 4. Consumul de capital fix, pe ramuri de activitate |
Economie totală și defalcarea A*21, prețurile curente și prețurile anului precedent și volumele înlănțuite, transmitere la t+9 luni |
Transmitere la t+21 luni |
2020 |
|
6 |
F.63+F.64+F.65 – Drepturi de pensie, drepturi ale fondurilor de pensie asupra administratorilor fondurilor de pensii și drepturi la prestații, altele decât pensiile; F.66 – Provizioane pentru opțiuni de cumpărare în cadrul garanțiilor standard; |
Operațiuni, active și pasive, economie totală și toate (sub)sectoarele, exclusiv sectorul administrației publice, consolidate și neconsolidate. |
1995-2015 |
2017 |
|
6 |
F.512 – Acțiuni necotate; |
Operațiuni, active și pasive, sectorul S.14+S.15 Gospodării ale populației+Instituții fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației, consolidate și neconsolidate. |
1995-2011 |
2017 |
|
6 |
F.512 – Acțiuni necotate; |
Operațiuni, active și pasive, sectorul S.14 Gospodării ale populației, S.15 Instituții fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației, S.14+S.15 Gospodării ale populației+Instituții fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației, consolidate și neconsolidate. |
2012-2015 |
2017 |
|
6 |
F.7 – Instrumente financiare derivate și opțiuni pe acțiuni ale salariaților |
Operațiuni, active și pasive, S.14+S.15 Gospodării ale populației+Instituții fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației, consolidate și neconsolidate. |
1995-2004 |
2017 |
|
6 |
F.7 – Instrumente financiare derivate și opțiuni pe acțiuni ale salariaților |
Operațiuni, active și pasive, S.11 Societăți nefinanciare, S.12 Societăți financiare, consolidate și neconsolidate. |
1995-2001 |
2017 |
|
6 |
Toate variabilele |
Operațiuni, active și pasive, S.125+S.126+S.127 – Alți intermediari financiari, cu excepția societăților de asigurare și a fondurilor de pensii, Auxiliari financiari și Instituții financiare captive și Entități creditoare, consolidate și neconsolidate |
1995-2015 |
2017 |
|
6 |
F.7 – Instrumente financiare derivate și opțiuni pe acțiuni ale salariaților |
Câștiguri și pierderi nominale din deținere și Alte modificări ale volumelor pentru S.11 Societăți nefinanciare, S.12 Societăți financiare și S.14+S.15 Gospodării ale populației, consolidate și neconsolidate. |
2012-2015 |
2017 |
|
7 |
F.63+F.64+F.65 – Drepturi de pensie, drepturi ale fondurilor de pensie asupra administratorilor fondurilor de pensii și drepturi la prestații, altele decât pensiile; F.66 – Provizioane pentru opțiuni de cumpărare în cadrul garanțiilor standard; |
Operațiuni, active și pasive, economie totală și toate (sub)sectoarele, exclusiv sectorul administrațiilor publice, consolidate și neconsolidate. |
1995-2015 |
2017 |
|
7 |
F.512 – Acțiuni necotate; |
Active și pasive, sectoarele S.14+S.15 Gospodării ale populației+Instituții fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației, consolidate și neconsolidate. |
1995-2011 |
2017 |
|
7 |
F.512 – Acțiuni necotate; |
Active și pasive, sectoarele S.14 Gospodării ale populației, S.15 Instituții fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației, S.14+S.15 Gospodării ale populației+Instituții fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației, consolidate și neconsolidate. |
2012-2015 |
2017 |
|
7 |
F.7 – Instrumente financiare derivate și opțiuni pe acțiuni ale salariaților |
Operațiuni, active și pasive, S.11 Societăți nefinanciare, S.12 Societăți financiare, consolidate și neconsolidate. |
1995-2001 |
2017 |
|
7 |
F.7 – Instrumente financiare derivate și opțiuni pe acțiuni ale salariaților |
Operațiuni, active și pasive, S.14+S.15 Gospodării ale populației+Instituții fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației, consolidate și neconsolidate. |
1995-2004 |
2017 |
|
7 |
Toate variabilele |
Operațiuni, active și pasive, S.125+S.126+S.127 – Alți intermediari financiari, cu excepția societăților de asigurare și a fondurilor de pensii, Auxiliarii financiari și Instituțiile financiare captive și alte entități creditoare, consolidate și neconsolidate |
1995-2015 |
2017 |
|
8 |
D.614 – Cotizații sociale suplimentare în sarcina gospodăriilor D.61SC – Tarife pentru serviciile prestate de sistemul de asigurări sociale |
Sectorul S2 – Restul lumii, utilizări și resurse (de furnizat, exclusiv S.212 Instituții și organisme ale UE, până la expirarea derogării) |
2012-2015 |
2017 |
|
8 |
D43S21 – Beneficii reinvestite din ISD intra-UE D43S22 – Beneficii reinvestite din ISD extra-UE |
Toate sectoarele, utilizări și resurse |
2012-2014 |
2016 |
|
8 |
D.441 – Venituri din investiții atribuite titularilor de polițe de asigurări D.443 – Venituri din investiții atribuite acționarilor fondurilor colective de investiții |
Toate sectoarele, utilizări și resurse |
2012-2015 |
2017 |
|
8 |
D.442 – Venituri din investiții de plătit în drepturi de pensie |
Toate sectoarele, utilizări și resurse |
2012-2014 |
2016 |
|
8 |
D.8 – Ajustare pentru variația drepturilor de pensie |
Sectorul S.2 – Restul lumii, utilizări și resurse |
1995-2011 |
2017 |
|
8 |
D.45 – Chirii |
Sectorul S.12 – Societăți financiare, utilizări și resurse, prețuri curente |
1995-2015 |
2017 |
|
801 |
D.45 – Chirii |
Sectorul S.12 – Societăți financiare, utilizări și resurse, prețuri curente, neajustate sezonier |
1999T1-2016T4 |
2017 |
|
801 |
D. 74A – Din care: de plătit către/de primit de la instituțiile europene (de exemplu, FED) |
Toate sectoarele, utilizări și resurse, prețuri curente, date neajustate sezonier |
1999T1-2015T3 |
2016 |
|
801 |
D.8 – Ajustare pentru variația drepturilor de pensie |
Sectorul S.2 – Restul lumii, utilizări și resurse, prețurile curente, serii de date neajustate și ajustate sezonier |
1999T1-2016T4 |
2017 |
|
9 |
D.61SC – Tarife pentru serviciile prestate de sistemul de asigurări sociale D.614 – Cotizații sociale suplimentare în sarcina gospodăriilor |
S.212 Instituții și organisme ale Uniunii Europene |
2012-2018 |
2020 |
|
9 |
D.613c – Cotizații sociale efective obligatorii în sarcina gospodăriilor populației D.613ce – Cotizații sociale efective obligatorii în sarcina salariaților D.613v – Cotizații sociale efective facultative în sarcina gospodăriilor populației |
S.13 – Administrațiile publice S.1311 – Administrația centrală S.1313 – Administrațiile locale S.1314 – Fonduri de securitate socială |
1995-2012 |
2020 |
|
9 |
D.613c – Cotizații sociale efective obligatorii în sarcina gospodăriilor populației D.613ce – Cotizații sociale efective obligatorii în sarcina salariaților D.613v – Cotizații sociale efective facultative în sarcina gospodăriilor populației |
S.212 Instituții și organisme ale UE |
1995-2018 |
2020 |
|
10 |
B.1g – 2. Valoarea adăugată brută în prețuri de bază (prețuri curente) |
Defalcări NUTS II, economie totală, transmitere la t+12 luni |
Transmitere la t+24 luni |
2015 |
|
10 |
ETO – 5. Total forță de muncă în mii de persoane și mii de ore lucrate |
Defalcare NUTS II, economia totală, mii de persoane, transmitere la t+12 luni |
Transmitere la t+24 luni |
2015 |
|
15 |
P7 – Importuri de bunuri și servicii |
Defalcarea P7 pe S.2I State membre a căror monedă este euro, Banca Centrală Europeană și alte instituții și organisme ale zonei euro și S.21–S.2I State membre a căror monedă nu este euro și instituții și organisme ale Uniunii Europene (cu excepția Băncii Centrale Europene și a altor instituții și organisme ale zonei euro) prin defalcare CPA P*64, prețurile curente și prețurile anului precedent (dacă este obligatoriu) (a se furniza, excluzând informațiile privind zona euro/instituțiile și organismele Uniunii Europene, până la expirarea derogării) |
2010-2016 |
2020 |
|
15 |
Toate variabilele |
Defalcare pe ramuri de activitate/produse 36, 37-39 (a se furniza ca suma 36-37 și 38-39 până la expirarea derogării), Defalcare pe ramuri de activitate/produse 45, 46, 47 (a se furniza ca suma 45-47 până la expirarea derogării), prețurile curente și prețurile anului precedent (dacă este obligatoriu) |
2010-2016 |
2020 |
|
16 |
P6 – Exporturi de bunuri și servicii |
Defalcarea P6 pe S.2I State membre a căror monedă este euro, Banca Centrală Europeană și alte instituții și organisme ale zonei euro și S.21–S.2I State membre a căror monedă nu este euro și instituții și organisme ale Uniunii Europene (cu excepția Băncii Centrale Europene și a altor instituții și organisme ale zonei euro) prin defalcare CPA P*64, prețurile curente și prețurile anului precedent (dacă este obligatoriu) (a se furniza, excluzând informațiile privind zona euro/instituțiile și organismele Uniunii Europene, până la expirarea derogării) |
2010-2016 |
2020 |
|
16 |
Toate variabilele |
Defalcare pe ramuri de activitate/produse 36, 37-39 (a se furniza ca suma dintre 36-37 și 38-39 până la expirarea derogării), Defalcare pe ramuri de activitate/produse 45, 46, 47 (a se furniza ca suma dintre 45-47 până la expirarea derogării), prețurile curente și prețurile anului precedent (dacă este obligatoriu) |
2010-2016 |
2020 |
|
16 |
B2A3N – Excedentul net de exploatare și venitul mixt net B2A3G – Excedentul brut de exploatare și venitul mixt brut |
Defalcare prin defalcare A*64 NACE, prețurile curente |
2010-2016 |
2020 |
|
17 |
P6 – Exporturi de bunuri și servicii P7 – Importuri de bunuri și servicii |
Defalcarea P6/p. 7 pe S.2I state membre a căror monedă este euro, Banca Centrală Europeană și alte instituții și organisme ale zonei euro și S.21–S.2I State membre a căror monedă nu este euro și instituții și organisme ale Uniunii Europene (cu excepția Băncii Centrale Europene și a altor instituții și organisme ale zonei euro) prin defalcare CPA P*64, prețurile curente (a se furniza, excluzând informațiile privind zona euro/instituțiile și organismele Uniunii Europene, până la expirarea derogării) |
2010, 2015 |
2020 |
|
17 |
Toate variabilele |
Defalcare pe produse 36, 37-39 (a se furniza ca suma dintre 36-37 și 38-39 până la expirarea derogării), Defalcare pe produse 45, 46, 47 (a se furniza ca suma dintre 45-47 până la expirarea derogării), prețurile curente |
2010, 2015 |
2020 |
|
17 |
B2A3N – Excedentul net de exploatare și venitul mixt net B2A3G – Excedentul brut de exploatare și venitul mixt brut |
Defalcare prin A*64 CPA, prețurile curente |
2010, 2015 |
2020 |
|
20 |
AN.11g 1. Active fixe, brut; AN.111g 2. Locuințe, brut; AN.112g 3. Alte clădiri și construcții civile, brut; AN.113g+AN.114g 4. Mașini și echipamente +sisteme de armament, brut; AN.1131g 5.Mijloace de transport brut; AN 1132g 6. Echipament TIC, brut; AN.11321g 7. Echipament hardware brut; AN.11322g 8. Echipament de telecomunicații, brut; AN.1139g+AN.114g 9. Alte mașini și echipamente+sisteme de armament, brut; AN.115g 10. Resurse biologice cultivate brute; AN.117g 11. Drepturi de proprietate intelectuală brute; AN.1173g 12. Software și baze de date brute |
Economie totală și defalcarea A*21 NACE, cheltuieli curente cu înlocuirea și cheltuielile anului precedent cu înlocuirea |
2000-2017 |
2020 |
|
20 |
AN.1132n 18. Echipamente TIC nete; AN.11321n 19.Echipamente hardware nete; AN.11322n 20. Echipament de telecomunicații, nete; AN.1139n+AN.114n 21. Alte mașini și echipamente nete + sisteme de armament nete |
Economie totală, cheltuieli curente cu înlocuirea și cheltuielile anului precedent cu înlocuirea |
2000-2017 |
2020 |
|
22 |
P.51g_AN.1132 6. FBCF în echipamente TIC; P.51g_AN.11321 7. FBCF în echipamente hardware; P.51g_AN.11322 8. FBCF în echipamente de telecomunicații; AN.1139+AN.114 9. FBCF în alte mașini și echipamente + sisteme de armament |
Economie totală, prețurile curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite |
1995-2015 |
2018 |
|
26 |
AN.11 – 2. Active fixe; AN.115 – 9. Resurse biologice cultivate |
Economie totală (a se furniza date raportat la calitatea redusă până la expirarea derogării) |
2000-2014 |
2017 |
|
26 |
AN.11 – 2. Active fixe; AN.115 – 9. Resurse biologice cultivate |
Defalcare pe sectoare instituționale S.11, S.12, S.13, S.14+S.15 (a se furniza date raportat la calitatea redusă până la expirarea derogării) |
2012-2014 |
2017 |
|
26 |
AN.12 – 16. Stocuri |
Toate sectoarele |
2012-2015 |
2018 |
|
26 |
AN.12 – 16. Stocuri |
S.12 – Societăți financiare |
2016-2017 |
2020 |
|
26 |
AN.211 – 20. Terenuri |
S.14 + S.15 – Gospodării ale populației + Instituții fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației |
1995-2014 |
2017 |
Țara: Regatul Unit
|
Tabel |
Cod și variabilă |
Descriere detaliată a derogării |
Perioada acoperită de derogare/întârzierea la transmitere |
Prima transmitere în |
|
Toate tabelele, cu excepția 1A/1Q |
Toate variabilele |
Tabele complete cu toate defalcările/detaliile |
1995(T1)-1996(T4) |
2016 |
|
1Q |
P.31 – 7. a) Cheltuiala pentru consum individual; P.32 – 7. b) Cheltuiala pentru consum colectiv P.41 – 8. a) Consumul individual efectiv |
Economie totală, prețurile curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite, serii de date neajustate și ajustate sezonier |
Transmitere la t+3 luni |
2016 |
|
1Q |
P3–5. a) Cheltuiala pentru consum final a gospodăriilor populației (concept național) |
Defalcare P3 pe durabilitate, prețurile curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite, serii de date neajustate și ajustate sezonier |
Transmitere la t+3 luni |
2016 |
|
1Q |
P.6 – 10. Exporturi de bunuri (FOB) și servicii, împărțirea geografică; P.7 – 11. Importuri de bunuri (FOB) și servicii, împărțirea geografică |
Defalcarea P6/P7 în S.2I State membre a căror monedă este euro, Banca Centrală Europeană și alte instituții și organisme ale zonei euro, S.21–S.2I state membre a căror monedă nu este euro și instituții și organisme ale Uniunii Europene (cu excepția Băncii Centrale Europene și a altor instituții și organisme ale zonei euro, S.22 Țări care nu sunt state membre și organizații internaționale care nu sunt rezidente în UE, prețurile curente (dacă este obligatoriu), serii de date neajustate și ajustate sezonier |
Transmitere la t+3 luni |
2017 |
|
1Q |
P.6 – 10. Exporturi de bunuri (FOB) și servicii, împărțirea geografică; P.7 – 11. Importuri de bunuri (FOB) și servicii, împărțirea geografică; |
Defalcarea P6/P7 în S.2I State membre a căror monedă este euro, Banca Centrală Europeană și alte instituții și organisme ale zonei euro, S.21–S.2I state membre a căror monedă nu este euro și instituții și organisme ale Uniunii Europene (cu excepția Băncii Centrale Europene și a altor instituții și organisme ale zonei euro, S.22 Țări care nu sunt state membre și organizații internaționale care nu sunt rezidente în UE, prețurile anului precedent și volume înlănțuite (dacă este obligatoriu), serii de date neajustate și ajustate sezonier |
2008T1-2016T4 |
2017 |
|
1Q |
EMP 16 b) Gradul de ocupare în unitățile de producție rezidente (mii de persoane angajate, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) și ocuparea forței de muncă de către rezidenți (mii de persoane) ESE – 16.c) Lucrători care desfășoară activități independente EEM – 16. d) Salariați |
Defalcarea A*10 (dacă este obligatoriu), mii de persoane angajate și mii de ore de lucru (dacă este obligatoriu), date neajustate și ajustate sezonier, transmitere la t+2 luni |
Transmitere la t+70 zile |
2016 |
|
1Q |
P.51g 9. a) Formare brută de capital fix |
Defalcarea AN_F6 a activelor fixe, prețurile curente și prețurile anului precedent și volumele înlănțuite, date neajustate și ajustate sezonier (a se furniza raportat la calitatea redusă, date, inclusiv metadate, până la expirarea derogării) |
1995T1-2016T4 |
2017 |
|
1A |
P.31 – 7. a) Cheltuiala pentru consum individual; P.32 – 7. b) Cheltuiala pentru consum colectiv P.41 – 8. a) Consumul individual efectiv |
Economie totală, prețurile curente și prețurile anului precedent și volumele înlănțuite, transmitere la t+2 luni |
Transmitere la t+3 luni |
2016 |
|
1A |
P3–5. a) Cheltuiala pentru consum final a gospodăriilor populației (concept național) |
Defalcarea pe durabilitate P3, prețurile curente și prețurile anului precedent și volumele înlănțuite, transmitere la t+2 luni |
Transmitere la t+3 luni |
2016 |
|
1A |
P.6 – 10. Exporturi de bunuri (FOB) și servicii, împărțirea geografică; P.7 – 11. Importuri de bunuri (FOB) și servicii, împărțirea geografică |
Defalcarea P6/P7 în S.2I State membre a căror monedă este euro, Banca Centrală Europeană și alte instituții și organisme ale zonei euro, S.21–S.2I state membre a căror monedă nu este euro și instituții și organisme ale Uniunii Europene (cu excepția Băncii Centrale Europene și a altor instituții și organisme ale zonei euro, S.22 Țări care nu sunt state membre și organizații internaționale care nu sunt rezidente în UE, prețurile curente (dacă este obligatoriu), transmiterea la t+2 luni |
Transmitere la t+3 luni |
2017 |
|
1A |
P.6 – 10. Exporturi de bunuri (FOB) și servicii, împărțirea geografică; P.7 – 11. Importuri de bunuri (FOB) și servicii, împărțirea geografică |
Defalcarea P6/P7 în S.2I State membre a căror monedă este euro, Banca Centrală Europeană și alte instituții și organisme ale zonei euro, S.21–S.2I state membre a căror monedă nu este euro și instituții și organisme ale Uniunii Europene (cu excepția Băncii Centrale Europene și a altor instituții și organisme ale zonei euro, S.22 Țări care nu sunt state membre și organizații internaționale care nu sunt rezidente în UE, prețurile anului precedent și volume înlănțuite (dacă este obligatoriu) |
2008-2015 |
2017 |
|
1A |
D.21 – 2. a) Impozite pe produse D.31 – 2. b) Subvenții la produse |
Economie totală, prețurile curente, prețurile anului precedent și volumele înlănțuite, transmitere la t+2 luni |
Transmitere la t+3 luni |
2016 |
|
1A |
P.51g 9. a) Formare brută de capital fix |
AN_F6: defalcarea activelor fixe, prețurile curente și prețurile anului precedent și volumele înlănțuite (a se furniza raportat la calitatea redusă, date, inclusiv metadate, până la expirarea derogării) |
1995-2015 |
2017 |
|
2 |
Toate variabilele |
S.1312 – Administrația publică S.1314 – Fonduri de securitate socială |
1995-2017 |
(septembrie) 2018 |
|
2 |
P.131 – Plăți pentru producția non-piață P.132 – Producția non-piață, altele |
S.1311 – Administrația centrală S.1313 – Administrațiile locale |
1995-2014 |
2016 |
|
3 |
B.1g – 3. Valoarea adăugată brută în prețuri de bază, pe ramuri de activitate P.1 – 1. Producția în prețuri de bază, pe ramuri de activitate P.2 – 2. Consumul intermediar în prețuri de achiziție, pe ramuri de activitate |
Economie totală și defalcarea A*21, prețurile curente, transmiterea la t+9 luni |
Transmitere la t+21 luni |
2017 |
|
3 |
B.2n+B.3n – 5. Excedentul net de exploatare și venitul mixt net D.29–D.39 – 6. Alte impozite pe producție minus alte subvenții pe producție |
Defalcarea A*21, prețurile curente, transmiterea la t+9 luni |
Transmitere la t+21 luni |
2017 |
|
3 |
P.51c – 4. Consumul de capital fix, pe ramuri de activitate |
Defalcarea A*21, prețurile curente și prețurile anului precedent și volumele înlănțuite, transmitere la t+9 luni |
Transmitere la t+21 luni |
2017 |
|
3 |
P.51g – 7. a) Formare brută de capital fix, pe ramuri de activitate |
Defalcarea activelor fixe AN_F6 prin defalcarea NACE A*10, prețurile curente și prețurile anului precedent și volumele înlănțuite (a se furniza raportat la calitatea redusă, date, inclusiv metadate, până la expirarea derogării) |
1995-2015 |
2017 |
|
3 |
D.1 – 9. Remunerarea salariaților, pe ramuri de activitate D.11 – 9. a) Salarii pe ramuri de activitate |
Defalcarea A*21, prețuri curente |
Transmitere la t+21 luni |
2017 |
|
6 |
Toate variabilele |
Alte modificări de volum și re-evaluări, toate sectoarele, neconsolidate |
2012-2015 |
2017 |
|
6 |
Toate variabilele |
Operațiuni, active și pasive, S.14 – Gospodării ale populației și S.15 – Instituții fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației, neconsolidate (a se furniza ca totalul dintre S.14+S.15 până la expirarea derogării) |
2012-2015 |
2017 |
|
6 |
Toate variabilele |
Operațiuni, active și pasive, S.121 – Banca Centrală, S.124 – Fonduri de investiții, altele decât fondurile de piață monetară, neconsolidate |
1995-2015 |
2017 |
|
6 |
Toate variabilele |
Operațiuni, active și pasive, S.1312 Administrațiile publice, S.1314 Fonduri de asigurările sociale, neconsolidate. |
1995-2016 |
(septembrie) 2018 |
|
6 |
F.6 Sisteme de asigurări, de pensii și scheme de garantare standard F.61 Provizioane tehnice de asigurări generale |
Operațiuni, active și pasive, toate sectoarele, neconsolidate |
1995-2015 |
2017 |
|
6 |
Toate variabilele |
Câștiguri și pierderi nominale din deținere și alte modificări de volum, economia totală și toate sectoarele |
2012-2015 |
2017 |
|
7 |
Toate variabilele |
Active și pasive, S.14 – Gospodării ale populației și S.15 – Instituții fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației, neconsolidate (a se furniza ca totalul dintre S.14+S.15 până la expirarea derogării) |
2012-2015 |
2017 |
|
7 |
Toate variabilele |
Active și pasive, S.121 – Banca Centrală, S.124 – Fonduri de investiții, altele decât fondurile de piață monetară, neconsolidate |
1995-2015 |
2017 |
|
7 |
Toate variabilele |
Active și pasive, S.1312 Administrațiile publice, S.1314 Fonduri de asigurările sociale, neconsolidate. |
1995-2016 |
(septembrie) 2018 |
|
7 |
F.6 Sisteme de asigurări, de pensii și scheme de garantare standard F.61 Provizioane tehnice de asigurări generale |
Active și pasive, toate sectoarele, neconsolidate |
1995-2015 |
2017 |
|
8 |
Toate variabilele |
Sectoarele S.14 – Gospodării ale populației și S.15 – Instituții fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației, utilizări și resurse (a se furniza ca totalul dintre S.14+S.15 până la expirarea derogării) |
2012-2015 |
2017 |
|
8 |
P.1 – Producție P.11+P.12+P.131 – Producția de piață, producția pentru consumul final propriu și plăți pentru altă producție non-piață P.11 – Producția de piață P.12 – Producția pentru consum final propriu P.2 – Consum intermediar |
Toate sectoarele, utilizări și resurse |
Transmitere la t+21 luni |
2017 |
|
9 |
Toate variabilele |
S.1312 – Administrația publică S.1314 – Fonduri de securitate socială |
1995-2016 |
(septembrie) 2018 |
|
11 |
Toate variabilele |
S.1312 – Administrația publică S.1314 – Fonduri de securitate socială, Toate diviziunile COFOG |
1995-2016 |
(septembrie) 2018 |
|
11 |
Toate variabilele |
S.1312 – Administrația publică S.1314 – Fonduri de securitate socială, Toate grupurile COFOG |
2001-2016 |
(septembrie) 2018 |
|
17 |
Toate variabilele |
Tabel complet, inclusiv toate detaliile/defalcarea, prețurile curente |
2010 |
2016 |
|
20 |
Toate variabilele |
Economie totală și defalcările A*21, cheltuieli curente cu înlocuirea și cheltuielile anului precedent cu înlocuirea (date privind totalul economiei și ramurile de activitate în AN.11g, AN.111g, AN.112g, AN.1131g, AN.11322g, AN.115g, AN.11n, AN.111n, AN.112n, AN.1131n, AN.11322n, AN.115n, inclusiv metadate, a se furniza, raportat la calitatea redusă, date, inclusiv metadate, până la expirarea derogării) |
2000-2014 |
2017 |
|
22 |
Toate variabilele |
Economie totală și defalcarea A*21, prețurile curente, prețurile anului precedent și volumele înlănțuite (date privind totalul economiei și ramurile de activitate în P.51g_AN.11, P.51g_AN.111, P.51g_AN.112, P.51g_AN.1131, P.51g_AN.11322, P.51g_AN.115, inclusiv metadate, a se furniza, raportat la calitatea redusă, date, inclusiv metadate, până la expirarea derogării) |
1995-2014 |
2017 |
|
26 |
Toate variabilele |
Toate sectoarele (date privind economia totală și sectoarele instituționale în AN.1, AN.11, AN.11 + 12, AN.111, AN.112, AN.1121, AN.1122, AN.113+AN.114, AN.115, inclusiv metadate, a se furniza, raportat la calitatea redusă, date, inclusiv metadate, până la expirarea derogării) |
1995-2015 |
2018 |
|
27 |
Toate variabilele |
S.1312 – Administrația publică S.1314 – Fonduri de securitate socială, inclusiv informații în contrapartidă pentru toate sectoarele |
1999T1-2018T1 |
(septembrie) 2018 |
|
28 |
Toate variabilele |
S.1312 – Administrația publică S.1314 – Fonduri de securitate socială |
2000T1-2018T1 |
(septembrie) 2018 |