16.4.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 114/48


DECIZIA COMISIEI

din 2 octombrie 2013

privind compensația plătibilă societății Simet SpA pentru serviciile de transport public prestate în perioada 1987-2003 [ajutor de stat SA.33037 (2012/C) – Italia]

[notificată cu numărul C(2013) 6251]

(Numai textul în limba italiană este autentic)

(Text cu relevanță pentru SEE)

(2014/201/UE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 108 alineatul (2) primul paragraf,

având în vedere Acordul privind Spațiul Economic European, în special articolul 62 alineatul (1) litera (a),

după ce părțile interesate au fost invitate să își prezinte observațiile în conformitate cu dispozițiile menționate anterior (1) și ținând seama de observațiile acestora,

întrucât:

1.   PROCEDURĂ

(1)

Prin notificarea electronică din 18 mai 2011, autoritățile italiene au notificat, în conformitate cu articolul 108 alineatul (3) din tratat, compensația acordată societății Simet SpA (denumită în continuare „Simet”) pentru prestarea de servicii de transport interregional cu autocarul în cadrul unei obligații de serviciu public în perioada 1987-2003, conform dispoziției Consiliului de Stat (Consiglio di Stato), Curtea Supremă Administrativă din Italia („măsura notificată”). Această notificare a fost înregistrată cu numărul de caz SA.33037.

(2)

Autoritățile italiene au oferit mai multe informații privind măsura notificată prin comunicările din 12 iulie 2011, 5 octombrie 2011, 20 februarie 2012, 2 și 28 martie 2012 și 17 aprilie 2012.

(3)

Prin scrisoarea din 31 mai 2012, Comisia a informat Italia asupra deciziei sale de a iniția procedura prevăzută la articolul 108 alineatul (2) din tratat („decizia de inițiere”).

Până la termenul limită acceptat s-au primit următoarele comunicări:

—

autoritățile italiene și-au prezentat observațiile privind decizia de inițiere prin scrisorile din 1 iunie 2012, 24 septembrie 2012 și 11 octombrie 2012;

—

singura parte terță care a prezentat observații ca răspuns la decizia de inițiere a fost Simet, beneficiarul potențial al măsurii notificate. Observațiile sale au fost primite la 4 august 2012, 31 octombrie 2012 și 13 decembrie 2012;

—

autoritățile italiene au răspuns la observațiile părții terțe prin scrisorile din 28 noiembrie 2012, 4 decembrie 2012, 19 decembrie 2012 și 10 ianuarie 2013.

2.   DESCRIEREA MĂSURII

2.1.   SOCIETATEA ȘI SERVICIILE PRESTATE

(4)

Simet este o societate privată care furnizează servicii regulate de transport de pasageri cu autocarul pe baza concesiunilor acordate de statul italian în temeiul Legii nr. 1822/39 (2). Mai exact, Simet exploatează o rețea de legături de transport interregional regulat cu autocarul între regiunea Calabria și alte regiuni ale Italiei. Pe lângă aceste servicii, care generează aproximativ două treimi din veniturile sale, Simet oferă, printre altele, servicii de transport internațional, servicii turistice și servicii de închiriere de autocare cu șofer (3), acestea generând cealaltă treime a veniturilor.

(5)

În octombrie 1999, Simet a solicitat pentru prima dată Ministerului Infrastructurii și Transporturilor (denumit în continuare „ministerul”) o compensație pentru serviciile de transport interregional cu autocarul, pe care le-a furnizat începând din 1987 (4). Ministerul a refuzat această cerere, precum și cererile ulterioare, întrucât a considerat că nu a impus societății Simet obligații de serviciu public.

(6)

În opinia autorităților italiene, Simet își desfășura activitatea, asemenea altor furnizori de servicii regulate de transport interregional cu autocarul, pe baza unor licențe provizorii (concesiuni) reînnoite anual la cererea societății. Aceste concesiuni confereau societății dreptul exclusiv de a presta serviciile în cauză. Specificațiile concesiunii anuale prevedeau că prestarea serviciului nu conferă societății dreptul la niciun fel subvenție sau compensație și că serviciul se realizează exclusiv pe riscul societății. De asemenea, tarifele propuse chiar de către societate se reflectau în specificațiile concesiunii anuale aprobate de minister.

(7)

Cu timpul, societatea a înaintat mai multe cereri de modificare a modalităților de furnizare a serviciilor, acestea fiind de obicei aprobate în conformitate cu procedura prevăzută în Decretul prezidențial nr. 369/94 (5). Articolele 4 și 5 din Decretul prezidențial nr. 369/94 prevedeau o procedură detaliată de evaluare și analiză comparativă a cererilor privind introducerea oricărui serviciu nou pe baza unei concesiuni.

2.2.   HOTĂRÂRILE CONSILIULUI DE STAT ANTERIOARE DECIZIEI DE INIȚIERE

(8)

Ca răspuns la refuzul ministerului de a acorda compensații pentru obligațiile de serviciu public îndeplinite începând din 1987, Simet a introdus o acțiune în justiție la instanțele administrative italiene, solicitând compensații pentru îndeplinirea unor obligații de serviciu public.

(9)

În urma recursului, prin Hotărârea nr. 1405/2010 din 9 martie 2010 („Hotărârea nr. 1405/2010”), Consiliul de Stat a recunoscut dreptul societății Simet la compensații pentru serviciile regulate de transport cu autocarul furnizate (în principal la nivel interregional) în baza concesiunilor acordate de statul italian. Valoarea exactă a compensației urma să fie stabilită pe baza unor date fiabile, extrase din evidența contabilă a societății.

(10)

După cum se explică mai detaliat în decizia de inițiere, Hotărârea nr. 1405/2010 nu identifică în mod clar actul juridic prin care s-a impus obligația de serviciu public și nici modalitatea de impunere. Ordonanța nr. 2072/2011 a Consiliului de Stat, emisă la 18 ianuarie 2011 ca urmare a nerespectării de către administrație a Hotărârii nr. 1405/2010, este mai explicită în această privință, precizând că „ministerul a refuzat în repetate rânduri să îi permită societății să modifice rutele, orarele și stațiile și i-a impus să mențină tarife la nivelul celor percepute de Ferrovie dello Stato [căile ferate de stat italiene] sau chiar la un nivel mai mic – elemente pe care societatea le consideră o dovadă a faptului că a prestat un serviciu public”.

(11)

Deși în Hotărârea nr. 1405/2010 se menționează noul Regulament (CE) nr. 1370/2007 al Parlamentului European și al Consiliului (6), care reglementează compensația pentru obligațiile de serviciu public în sensul că „prevede criterii pentru acordarea compensațiilor care nu sunt diferite de cele prevăzute în reglementările europene anterioare”, Consiliul de Stat a dispus ca autoritățile responsabile să plătească societății Simet o compensație în temeiul articolelor 6, 10 și 11 din Regulamentul (CEE) nr. 1191/69 al Consiliului (7).

(12)

Autoritățile italiene au decis să nu pună în executare hotărârile Consiliului de Stat (Hotărârea nr. 1405/2010 și Ordonanța nr. 2072/2010) și să nu plătească compensații societății Simet înainte ca măsura notificată să fie evaluată de Comisie.

2.3.   VALOAREA NOTIFICATĂ INIȚIAL A EVENTUALEI COMPENSAȚII PENTRU OBLIGAȚIA DE SERVICIU PUBLIC

(13)

În ceea ce privește valoarea compensației care ar urma să fie plătită societății Simet pentru serviciile prestate, autoritățile italiene au înaintat Comisiei un raport comandat de Simet și întocmit de un consultant extern („raportul inițial”), fără să avizeze estimările cuprinse în acesta. Raportul inițial evaluează compensația datorată la aproximativ 59,4 milioane EUR (8).

(14)

Cu toate acestea, cererile de acordare a compensației au fost reevaluate ulterior deoarece, în urma deciziei de inițiere, Consiliul de Stat a solicitat o evaluare independentă a nivelului adecvat al compensației. Rezultatul acestei evaluări este discutat în secțiunile 2.6 și 2.7.

2.4.   DURATĂ

(15)

Deși Simet pretinde compensații pentru serviciile prestate până la sfârșitul anului 2013 (9), autoritățile italiene consideră că perioada relevantă în sensul prezentei notificări este doar cea cuprinsă între 1987 și 2003, întrucât Hotărârea nr. 1405/2010 se referă doar la recursul care vizează această perioadă. În special, punctul 3.1 din Hotărârea nr. 1405/2010 se referă în mod clar la acordarea unei compensații pentru perioada 1987-2003.

2.5.   EVOLUȚIILE PROCEDURILOR JUDICIARE NAȚIONALE ULTERIOARE DECIZIEI DE INIȚIERE

(16)

Ca urmare a refuzului autorităților italiene de a pune în executare Hotărârea nr. 1405/2010 și Ordonanța nr. 2072/2011, Consiliul de Stat a emis o nouă ordonanță, respectiv Ordonanța nr. 270/2012, prin care a desemnat un grup de experți independenți care să stabilească modalitatea de punere în executare a Hotărârii nr. 1405/2010.

(17)

Grupul, format dintr-un președinte și doi membri, a primit sarcina de a calcula valoarea compensației plătibile societății Simet în conformitate cu Hotărârea nr. 1405/2010. În același timp, părțile în litigiu au desemnat propriii experți, care au emis observații privind constatările preliminare ale grupului de experți. Aceasta a condus la un schimb de rapoarte și răspunsuri în următoarele luni.

(18)

Grupul de experți a finalizat lucrările în august 2012. Grupul nu a ajuns la o concluzie unanimă, ci a înaintat Consiliului de Stat două rapoarte distincte:

—

la 29 august 2012 a fost înaintat un raport minoritar semnat de către președintele grupului desemnat de Consiliul de Stat, care a concluzionat că nu există suficiente date pentru a stabili compensația plătibilă societății Simet și, prin urmare, nu se poate acorda nicio compensație;

—

la 20 august 2012 a fost înaintat un raport majoritar semnat de către doi dintre cei trei experți desemnați de Consiliul de Stat, care concluzionau că societatea Simet trebuie să primească o compensație în valoare de 22 049 796 EUR.

(19)

Întrucât procedura privind ajutorul de stat derulată de către Comisie este încă în curs, Consiliul de Stat nu a adoptat încă o decizie finală privind valoarea compensației plătibile societății Simet.

2.6.   RAPORTUL MINORITAR

(20)

Raportul minoritar scoate în evidență, în special, următoarele aspecte:

—

lipsa unor date fiabile pentru calcularea compensației (impuse prin Ordonanța nr. 2072/2011 și Hotărârea nr. 1405/2010);

—

lipsa evidenței contabile separate impuse prin Regulamentul (CEE) nr. 1191/69 drept condiție necesară pentru acordarea compensației (în vederea evitării compensării în exces);

—

imposibilitatea înlocuirii sistemului contabil separat cu alte sisteme contabile, cu privire la care încă nu s-a demonstrat că ar permite identificarea precisă a tuturor elementelor de cost și de venit;

—

în ceea ce privește anii pentru care sunt disponibile date de contabilitate analitică (doar doi ani, respectiv 2002 și 2003): documentele anexate situațiilor financiare (notele la situațiile financiare și raportul de activitate) nu fac referire la aceste date. Acest aspect pare să indice că organismele de conducere a societății nu au folosit contabilitatea analitică pentru a monitoriza activitățile societății;

—

lipsa unor parametri prestabiliți pentru calcularea compensației;

—

neidentificarea de către societate a unor obligații de serviciu public precise, specifice și neechivoce (prin referire la tipurile identificate în legislația Uniunii) pentru rutele individuale;

—

neidentificarea „dezavantajului economic” care ar rezulta din aceste obligații;

—

lipsa dovezilor privind prejudiciul suferit de Simet, căreia i-a revenit sarcina de a furniza astfel de dovezi în cadrul procedurii care a condus la Hotărârea nr. 1405/2010.

(21)

Ținând seama de aceste deficiențe, raportul minoritar concluzionează că nu există date fiabile pentru calculul compensației impuse prin Hotărârea nr. 1405/2010 și, prin urmare, nu se poate stabili valoarea compensației.

2.7.   RAPORTUL MAJORITAR

(22)

Raportul majoritar folosește următoarea metodologie pentru calculul compensației datorate societății Simet:

2.7.1.   Elementul compensației calculat pe baza diferenței dintre cheltuielile de funcționare și venituri

2.7.1.1.   Metoda de estimare a veniturilor

(23)

Pentru perioadele 1987-1992 și 2002-2003, experții au extrapolat veniturile obținute din serviciile regulate de transport cu autocarul direct din situațiile financiare. Pentru perioada 1993-2001, experții au folosit documentația societății Simet privind veniturile, deoarece situațiile financiare pentru perioada respectivă nu detaliază veniturile obținute din aceste servicii (10). Pe baza acestor calcule, s-a stabilit că venitul total pentru perioada 1987-2003 este de 57 213 440 EUR.

2.7.1.2.   Metoda de estimare a costurilor serviciilor de transport cu autocarul

(24)

Întrucât pentru perioada 1987-1992 nu a fost disponibilă contabilitatea analitică, experții au alocat costuri serviciilor regulate de transport interregional cu autocarul pe baza procentului reprezentat de veniturile generate de aceleași servicii în perioada respectivă. Experții au extras suma totală a costurilor din fiecare situație financiară anuală. În continuare, pentru a reconstitui cheltuielile de funcționare, experții au dedus din costurile totale următoarele cheltuieli, nelegate de funcționare: dobânzile datorate, cheltuielile financiare, pierderile din cedarea activelor, diferite pierderi și costuri, impozitele directe și stocurile finale. În sfârșit, cheltuielile de funcționare aferente serviciilor regulate de transport interregional cu autocarul au fost determinate pe baza procentului reprezentat de veniturile generate de aceleași servicii regulate de transport cu autocarul.

(25)

Pentru perioada 1993-2001, Simet a modificat modul de prezentare a datelor în situațiile sale financiare anuale (11). Prin urmare, pentru anii respectivi experții au dedus din situațiile financiare anuale ale societății valoarea cheltuielilor totale de funcționare, aceasta fiind suma algebrică a următoarelor elemente ale costului de producție: materiale auxiliare și consumabile, servicii externe, folosirea bunurilor nedeținute în proprietate, cheltuieli cu personalul, amortizare și depreciere, variația stocurilor de materii prime, materiale auxiliare și consumabile și diverse cheltuieli de funcționare. În continuare, cheltuielile de funcționare aferente serviciilor regulate de transport cu autocarul au fost stabilite pe baza procentului reprezentat de veniturile generate de aceleași servicii regulate de transport cu autocarul (după cum s-a procedat și pentru perioada 1987-1992). Pentru anii 2000 și 2001, deși s-a aplicat într-o anumită măsură contabilitatea analitică, documentele relevante nu au fost exhaustive; din acest motiv s-a decis ca, pentru identificarea costurilor generate de serviciul regulat de transport cu autocarul, să se folosească aceeași metodă ca pentru anii anteriori.

(26)

Pentru anii 2002 și 2003 au existat date de contabilitate analitică. Prin urmare, experții au împărțit costurile în următoarele categorii: (i) costuri legate de kilometrii parcurși; (ii) costuri care pot fi alocate direct serviciilor regulate de transport cu autocarul; și (iii) costuri care pot fi alocate pe baza cifrei de afaceri.

—

Prima categorie de costuri cuprinde costurile cu carburanții, uleiul de motor, anvelopele, piesele de schimb, lucrările efectuate la exterior, spălarea vehiculelor, taxele de autostradă, lucrările obligatorii de service pentru vehicule, închirierea și deprecierea activelor. Fiecare dintre aceste elemente de cost a fost împărțit la numărul total de kilometri parcurși, iar costul pe kilometru a fost apoi înmulțit cu numărul de kilometri parcurși doar în cadrul serviciilor regulate de transport cu autocarul.

—

A doua categorie de costuri cuprinde elementele de cost care, conform contabilității analitice, pot fi atribuite direct serviciilor regulate de transport interregional cu autocarul. Acestea cuprind: locurile de muncă directe, eliminarea deșeurilor, comisioanele datorate, diferite taxe, taxele de parcare, închirierea de vehicule ale unor terțe părți pentru serviciile regulate de transport cu autocarul, achizițiile pentru servicii la bord și rambursarea cheltuielilor de deplasare ale personalului.

—

A treia categorie de costuri cuprinde „costurile indirecte”, respectiv costul indirect cu forța de muncă, cheltuielile de regie, asigurarea autocarului, impozitul pe proprietatea asupra vehiculelor și chiria pentru sediu. Aceste costuri au fost alocate pe baza procentului reprezentat de veniturile generate de aceleași servicii regulate de transport cu autocarul.

(27)

În urma însumării valorilor calculate astfel pentru fiecare dintre perioadele de mai sus, a reieșit că valoarea costurilor totale ale serviciilor regulate de transport cu autocarul în perioada 1987-2003 este de 59 510 413 EUR.

(28)

Prin urmare, după scăderea acestor costuri din veniturile obținute din serviciile regulate de transport cu autocarul, concluzia raportului majoritar este că pierderea din exploatare în perioada 1987-2003 se ridică la 2 296 973 EUR.

2.7.2.   Elementul compensației aferent necesității de a se asigura remunerarea capitalului angajat

(29)

Pentru fiecare an care a făcut obiectul analizei, experții au determinat capitalul angajat ca sumă între:

—

capitalurile proprii (E), a căror valoare a fost preluată din situațiile financiare anuale, având în vedere capitalul acționarilor; și

—

elementele de pasiv (D). Experții au considerat ca element de pasiv doar datoria financiară, adică datoriile către bănci și alți creditori.

(30)

Ca bază pentru determinarea ratei de remunerare a capitalului angajat se folosește formula „costului mediu ponderat al capitalului” (WACC).

Formula

Unde:

Re

=

rata de rentabilitate estimată a capitalurilor proprii;

Rd

=

costul datoriei; E = capitalurile proprii ale firmei;

D

=

datoria firmei;

Formula
;

E/V

=

procentul finanțării ce reprezintă capital propriu;

D/V

=

procentul finanțării ce reprezintă datorie;

Tc

=

rata impozitului pe profit.

(31)

Rentabilitatea financiară estimată a fost calculată folosind „modelul de determinare a valorii activelor de capital”. Acest model descrie relația dintre risc și rentabilitatea preconizată:

Formula

Unde:

rf

=

rata fără risc

βa

=

coeficientul beta al titlului de valoare

Formula

=

randamentul de piață estimat

(32)

Ca valoare de înlocuire pentru rata fără risc (rf) s-a folosit rata dobânzii pentru titlurile de stat pe zece ani, obținută din statisticile naționale.

(33)

În anii pentru care trebuia să se estimeze valoarea compensației, experții au ajuns la concluzia că investitorii care investeau pe piața italiană mai degrabă în acțiuni decât în titluri de valoare fără risc solicitau o primă de risc de 5,8 % în medie (rm-rf) (12).

(34)

Coeficientul beta (13) al acțiunilor din capitalul Simet a fost calculat pe baza unei valori beta fără îndatorare (14) de 0,39 pentru serviciile de transport cu autocarul și sectorul transporturilor (15). Această valoare beta a fost ajustată ulterior în funcție de structura financiară raportată de societate pentru fiecare an:

Formula

(35)

Între 1987 și 1994, cota impozitului pe profit în Italia a fost de 36 %, între 1995 și 2000 de 37 %, iar între 2001 și 2002 de 36 %.

(36)

Potrivit experților, remunerarea capitalului angajat indică valoarea compensației pe care Simet ar trebui să o primească după impozitare. Deoarece compensația va fi impozabilă, remunerarea trebuie ajustată după cum urmează:

Formula

(37)

Pe baza acestor formule, experții calculează că remunerarea datorată pentru capitalul angajat de Simet se ridică la 5 948 150 EUR.

(38)

Prin urmare, valoarea totală a compensației, calculată de experți înainte de aplicarea dobânzii penalizatoare, este de 8 245 124 EUR (compensația aferentă pierderilor din exploatare și remunerării capitalului angajat).

2.7.3.   Calculul dobânzii penalizatoare

(39)

Deoarece compensațiile calculate mai sus nu au fost plătite în anii pentru care sunt datorate, experții au revizuit în sus aceste sume, după cum urmează:

—

sumele calculate inițial au fost reevaluate folosind indicii inflației prețurilor de consum stabiliți de ISTAT până în iulie 2012;

—

în continuare, la sumele obținute astfel s-au aplicat dobânzile legale.

(40)

Astfel, grupul de experți a obținut o valoare totală a compensației de 22 049 796 EUR.

2.7.4.   Alte observații cuprinse în raportul majoritar

(41)

Punctul de vedere exprimat în raportul majoritar este acela că acordarea compensației de către Consiliul de Stat nu reprezintă o aplicare directă a Regulamentului (CEE) nr. 1191/69, nefiind vorba de acordarea directă – deși retroactivă – a unei compensații în temeiul regulamentului respectiv. În schimb, se consideră că propunerea Consiliului de Stat constă în aplicarea criteriilor prevăzute în regulamentul respectiv pentru metodele comune de compensare în vederea stabilirii prejudiciului suferit de Simet ca urmare a extinderii ilegale, în timp, a obligațiilor sale de serviciu public.

(42)

În raportul majoritar se observă, în plus, că în cazurile în care Comisia a considerat că Regulamentul (CEE) nr. 1191/69 nu se aplică pentru evaluarea compensației pentru obligația de serviciu public, deseori aceasta a aprobat compensația respectivă aplicând, prin analogie, cadrul comunitar pentru ajutorul de stat acordat sub forma unor obligații de serviciu public. Criteriul principal folosit de Comisie a fost ca valoarea compensației să nu depășească suma necesară pentru acoperirea costurilor suportate în decursul îndeplinirii obligațiilor respective. În ceea ce privește riscul compensării în exces în cazul de față, în raportul majoritar se consideră că, întrucât exercițiul efectuat constă în calcularea ex post a costurilor suportate efectiv în trecut de către societate pentru a presta serviciile regulate de transport cu autocarul solicitate, calculele nu conțin elementul de incertitudine inerent oricărei prognoze de stabilire ex ante a compensației. Prin urmare, nu se pune problema compensării în exces.

(43)

Raportul majoritar abordează și problema lipsei separării conturilor. Conform punctului de vedere exprimat în raport, dispozițiile privind contabilitatea separată se aplică întreprinderilor care primesc compensații pentru furnizarea unui serviciu public în vederea prevenirii utilizării necuvenite a fondurilor pentru celelalte activități ale societății. Cu toate acestea, întrucât în cazul de față, până în prezent, nu s-au transferat către Simet resurse publice cu titlu de compensație pentru prestarea unui serviciu public, obligația de separare a conturilor nu ar trebui să fie considerată un motiv de a refuza plata compensației aprobate de Consiliul de Stat.

(44)

De asemenea, în raportul majoritar se observă că în anii 2002 și 2003, pentru care a existat contabilitate analitică, pierderea efectivă din exploatare a fost aproximativ similară cu pierderile calculate pe baza metodologiei folosite pentru anii anteriori, conform căreia alocarea costurilor pentru serviciile regulate de transport interregional cu autocarul s-a efectuat în baza procentului reprezentat de veniturile generate de aceleași servicii (cifrele au diferit doar cu 2,6 %). Prin urmare, experții consideră că inexistența contabilității analitice pentru perioada anterioară nu ar trebui să aibă nicio semnificație practică din perspectiva acordării compensației.

3.   MOTIVE PENTRU INIȚIEREA PROCEDURII

(45)

După cum s-a explicat în decizia de inițiere, Comisia a avut o serie de îndoieli cu privire la compatibilitatea măsurii notificate cu piața internă.

(46)

În primul rând, Comisia a avut îndoieli cu privire la calificarea măsurii notificate ca măsură care nu constituie ajutor de stat. În special, Comisia a pus sub semnul întrebării îndeplinirea celor patru condiții prevăzute de Curtea Europeană de Justiție în Hotărârea Altmark (16).

(47)

În al doilea rând, Comisia a ridicat problema cadrului juridic aplicabil. Întrucât compensația dispusă de Consiliul de Stat vizează obligații de serviciu public care ar fi fost impuse societății Simet pentru perioada 1987-2003, dar care nu au fost plătite încă, a apărut întrebarea dacă în cazul de față se aplică Regulamentul (CEE) nr. 1191/69 sau Regulamentul (CE) nr. 1370/2007.

(48)

Comisia a considerat că Regulamentul (CEE) nr. 1191/69 ar fi aplicabil în cazul de față dacă s-ar putea demonstra că autoritățile italiene au impus efectiv și unilateral o obligație de serviciu public societății Simet, iar compensația propusă este în conformitate cu toate dispozițiile regulamentului respectiv. Motivul este acela că, în temeiul articolului 17 alineatul (2) din Regulamentul (CEE) nr. 1191/69, compensațiile pentru obligațiile de serviciu public impuse unilateral unei întreprinderi și plătite în conformitate cu dispozițiile regulamentului respectiv sunt exceptate de la obligația de notificare prealabilă a Comisiei. Cu toate acestea, în cazul în care s-ar demonstra că niciuna dintre aceste două condiții nu este îndeplinită, compatibilitatea măsurii notificate ar trebui să fie evaluată în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1370/2007.

(49)

În al treilea rând, în ipoteza în care compensația dispusă de Consiliul de Stat rezultă efectiv din impunerea unilaterală a unor obligații de serviciu public, Comisia, pe baza informațiilor avute la dispoziție, a avut totuși îndoieli cu privire la conformitatea compensației cu Regulamentul (CEE) nr. 1191/69. De asemenea, Comisia a pus la îndoială pertinența aplicării metodei comune de compensare prevăzute în Regulamentul (CEE) nr. 1191/69, aplicabilă obligațiilor de serviciu public impuse unilateral, pentru perioada ulterioară anului 1992, deoarece începând din iulie 1992 serviciile de transport interregional cu autocarul nu puteau să facă obiectul unor obligații de serviciu public impuse unilateral (17).

(50)

În al patrulea rând, în cazul în care investigațiile suplimentare ar confirma că cel puțin una dintre condițiile de exceptare de la obligația de notificare prevăzute în Regulamentul (CEE) nr. 1191/69 nu a fost îndeplinită și ar fi necesară o evaluare în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1370/2007, Comisia a avut îndoieli în legătură cu îndeplinirea condițiilor prevăzute în regulamentul respectiv în cazul de față.

(51)

În orice caz, oricare ar fi temeiul juridic aplicat, Comisia a avut îndoieli în legătură cu faptul că valoarea compensației dispuse de Consiliul de Stat exclude posibilitatea unei compensări în exces. Comisia a luat notă de lipsa unei separări adecvate a conturilor în cadrul societății Simet cel puțin până în anul 2000 (18) și a pus sub semnul întrebării posibilitatea de a stabili cu precizie ex post costurile serviciilor regulate de transport cu autocarul. De asemenea, a contestat pertinența rentabilității financiare preconizate folosită la calcularea compensației.

4.   OBSERVAȚIILE ITALIEI

(52)

În observațiile transmise, autoritățile italiene au considerat că măsura notificată constituie ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din tratat, în special pentru că nu îndeplinește toate condițiile prevăzute de Curtea Europeană de Justiție în Hotărârea Altmark. De asemenea, în opinia autorităților italiene, compensația acordată de Consiliul de Stat nu este în conformitate nici cu Regulamentul (CEE) nr. 1191/69, nici cu Regulamentul (CE) nr. 1370/2007.

(53)

Autoritățile italiene au subliniat că în perioada analizată nu a existat nicio obligație de serviciu public, impusă contractual sau unilateral, privind serviciile de transport interregional cu autocarul. Instrumentele juridice care au reglementat relația dintre autoritatea publică și întreprinderile private care prestează servicii de transport de călători au fost concesiunile unilaterale în baza cărora autoritatea publică a transferat către un organism privat propriul drept legal de a derula servicii de transport pentru clienți nediferențiați, atribuite inițial statului prin Legea nr. 1822/39.

(54)

De asemenea, autoritățile italiene au amintit că specificațiile privind concesiunea emise de minister la cererea societății prevăd în mod clar că prestarea serviciului se realizează exclusiv pe riscul societății prestatoare, cu excepția garantării drepturilor exclusive în perioada analizată. Prestarea serviciului nu a generat niciun drept de a primi subvenții sau compensații. Aceste concesiuni erau temporare și se reînnoiau anual, la cererea societății. Licențele sufereau diverse modificări de la un an la altul în ceea ce privește rutele, punctele de oprire, numărul de plecări etc., în funcție de cerințele specifice exprimate de societăți.

(55)

În ceea ce privește plafonul tarifar descris în decizia de inițiere și care a existat până în 2001, autoritățile italiene au precizat că acest plafon s-a aplicat pe întreg teritoriul Italiei și nu doar într-o zonă geografică specifică. De asemenea, acestea au precizat că, în conformitate cu articolul 2 alineatul (5) din Regulamentul (CEE) nr. 1191/69, plafonul a reprezentat o măsură de politică a prețurilor, însă nu a constituit o obligație tarifară care să facă obiectul unei compensații obligatorii în sensul regulamentului respectiv.

(56)

În plus, potrivit autorităților italiene, începând cu iulie 1992 (19) Regulamentul (CEE) nr. 1191/69 nici nu permitea impunerea unilaterală a unor obligații de serviciu public pentru serviciile de transport interregional cu autocarul. Articolul 1 alineatul (5) din acest regulament permite o astfel de impunere unilaterală doar pentru serviciile urbane, suburbane și regionale.

(57)

În orice caz, autoritățile italiene au remarcat că Simet nu a solicitat niciodată încetarea obligațiilor de serviciu public în conformitate cu articolul 4 din Regulamentul (CEE) nr. 1191/69, fapt pe care îl consideră o premisă obligatorie pentru a susține existența obligațiilor respective. Cererea din 1999 adresată de către Simet ministerului (20) a fost o cerere generală de compensații pentru pretinsele obligații de serviciu public impuse prin concesiunile emise începând din 1987. Autoritățile italiene au semnalat că cererea respectivă nu preciza obligațiile de serviciu public care trebuiau să înceteze pentru a asigura rentabilitatea adecvată a serviciilor regulate de transport interregional cu autocarul.

(58)

Prin urmare, autoritățile italiene au concluzionat că societatea Simet nu a demonstrat că și-a asumat responsabilitatea pentru obligațiile de serviciu public [astfel cum sunt definite la articolul 2 alineatul (2) din Regulamentul (CEE) nr. 1191/69] și mai ales nu a demonstrat care sunt obligațiile specifice și precise de exploatare sau de transport și obligațiile tarifare care i-au fost impuse. În opinia autorităților italiene, Simet a demonstrat doar faptul că a prestat diferite servicii universale de transport pe baza concesiunilor publice acordate de autoritățile competente la cererea societății. Simplul fapt că societății Simet i s-au încredințat servicii universale de transport nu arată că aceasta și-a asumat o obligație de serviciu public în sensul Regulamentului (CEE) nr. 1191/69.

(59)

De asemenea, autoritățile italiene au remarcat că, în cea mai mare parte a perioadei analizate (1987-2001), Simet nu a practicat o separare corespunzătoare a conturilor în conformitate cu articolul 1 alineatul (5) din Regulamentul (CEE) nr. 1191/69 (21). Prin urmare, nu a fost posibil să se calculeze costurile nete suplimentare rezultate din îndeplinirea obligațiilor de serviciu public, ceea ce înseamnă că nu au fost îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 10 din Regulamentul (CEE) nr. 1191/69.

(60)

În sfârșit, autoritățile italiene au semnalat că ministerul nu a stabilit în avans nicio valoare a compensației, în conformitate cu articolul 13 din Regulamentul (CEE) nr. 1191/69, deoarece nu a impus societății Simet nicio obligație de serviciu public. În cazul de față, compensația datorată societății Simet a fost calculată exclusiv pe baza unei evaluări ex post.

(61)

Autoritățile italiene au considerat că evaluarea în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1370/2007 ar ridica în mare măsură aceleași probleme ca evaluarea în temeiul Regulamentului (CEE) nr. 1191/69 (de exemplu, lipsa unor obligații de serviciu public clar definite, lipsa unor parametri obiectivi stabiliți în prealabil pentru calcularea compensației, lipsa unei separări a conturilor etc.). În ceea ce privește noțiunea de „profit rezonabil”, prevăzută în anexa la Regulamentul (CE) nr. 1370/2007, autoritățile italiene au considerat că rata de rentabilitate propusă de Simet în raportul inițial este exagerată în situația în care compensația se stabilește ex post și elimină riscul costurilor/pierderilor neprevăzute.

(62)

Autoritățile italiene au fost întru totul de acord cu constatările cuprinse în raportul minoritar, conform căruia valoarea compensației nu poate fi calculată. În același timp, ele au considerat că raportul majoritar conține anumite erori semnificative și metodologice. De exemplu, autoritățile italiene au contestat pertinența metodei ipotetice folosite în raportul respectiv pentru estimarea cheltuielilor de funcționare nete aferente presupuselor obligații de serviciu public. De asemenea, autoritățile au contestat faptul că raportul:

—

nu limitează suma capitalului angajat la capitalul care poate fi atribuit obligațiilor de serviciu public, ci ia în considerare întregul capital angajat la calcularea compensației; cu alte cuvinte, nu se exclude din calcul capitalul folosit pentru alte activități comerciale ale societății, precum activitățile specifice unei agenții de voiaj, serviciile internaționale sau închirierea de autocare cu șofer;

—

include o primă de risc care depășește 100 de puncte de bază la stabilirea rentabilității preconizate a capitalului; aceasta nu pare a fi adecvată pentru o compensație calculată ex post; și

—

nu calculează adecvat dobânda determinată de faptul că sumele compensatorii nu au fost plătite în anii pentru care au fost stabilite. Experții desemnați de Consiliul de Stat au aplicat dobânda legală la sumele reevaluate în totalitate în 2012, și nu la sumele inițiale, cum ar fi trebuit.

5.   OBSERVAȚIILE PĂRȚILOR TERȚE

(63)

Singura parte terță care a transmis observații ca răspuns la decizia de inițiere a fost Simet, potențialul beneficiar al măsurii notificate. În observațiile sale, Simet a dezaprobat opiniile preliminare exprimate de Comisie în decizia de inițiere.

(64)

În susținerea afirmației conform căreia i-au fost impuse obligații, Simet a prezentat concesiunile acordate pentru rutele care fac obiectul procedurilor judiciare. În opinia Simet, cerințele prevăzute în aceste concesiuni reglementau, printre altele, tarifele, stabilitatea itinerariului, stațiile, frecvența și orarul serviciului. De asemenea, prevedeau condițiile de transport al bagajelor călătorilor și transportul gratuit al scrisorilor obișnuite în numele serviciului poștal, precum și al altor tipuri de corespondență, în schimbul tarifului prevăzut în dispozițiile de reglementare a unui astfel de transport. De asemenea, concesiunile impuneau societății obligația de a raporta toate întreruperile, accidentele și modificările aduse serviciului, precum și obligația de a emite bilete pentru transportul călătorilor, al bagajelor și al coletelor agricole și de a păstra evidența acestora pe o perioadă de cinci ani. Simet avea, de asemenea, obligația de a obține autorizația prealabilă a Oficiilor Regionale pentru Autovehicule de pe lângă minister în legătură cu tipul și caracteristicile autocarelor care urmau să fie folosite pentru serviciile ce făceau obiectul concesiunilor, precum și pentru furnizarea altor servicii.

(65)

În susținerea afirmațiilor sale, Simet a prezentat documente pe care le consideră refuzuri totale sau parțiale ale ministerului de a permite modificarea unor detalii ale serviciilor furnizate de societate. Pentru perioada analizată, Simet a prezentat refuzurile (parțiale) privind (22):

—

cererile de introducere a unor stații noi, pe lângă cele existente în serviciile regulate pe următoarele legături: Rossano-Napoli (1992), Cariati-Milano (1995), Cosenza-Florența (1999), Cosenza-Florența și Cosenza-Pisa (2000), precum și San Giovanni-Milano (2003);

—

o cerere de autorizare a furnizării unor servicii regulate noi pe legătura Cosenza-Napoli (2000).

(66)

Simet consideră că aceste refuzuri demonstrează natura unilaterală a impunerii obligațiilor de serviciu public de către autoritățile italiene. Simet susține, de asemenea, că autoritățile nu au permis „optimizarea” legăturilor de transport prin extinderea și diversificarea serviciilor. Legăturile de transport au fost practic „înghețate” și, prin urmare, au continuat să depindă de deciziile ministerului, deși oficial erau calificate ca „activități comerciale”.

(67)

Simet nu este de acord cu afirmația de la considerentul 16 al deciziei de inițiere, potrivit căreia tarifele reflectate în specificațiile concesiunii anuale erau cele propuse de către societate. Inițial, tarifele pentru rutele pe distanțe lungi trebuiau să fie similare celor pentru călătoriile cu trenul la clasa a doua. Această afirmație este susținută prin memorandumul ministerial din 19 decembrie 1988 (D.C. III Div 32 nr. 3846), conform căruia „întrucât multe societăți comerciale cărora li s-au acordat concesiuni pentru servicii publice de transport cu autocarul au solicitat majorarea tarifelor; întrucât nu s-au emis recent directive generale privind tarifele; până la adoptarea unor noi directive […] [birourile regionale] pot să autorizeze în mod direct titularii concesiunilor să aplice o majorare a tarifelor pentru serviciile pe care le prestează, astfel încât să le alinieze cu nivelul prețurilor practicate de societatea feroviară de stat, Ferrovie dello Stato (FS), pentru călătoriile cu trenul la clasa a doua, cu adăugarea suplimentului „expres” în cazul în care pentru prestarea serviciilor se folosesc autostrăzi [astfel cum se întâmplă și în cazul de față]; […] evident, dacă se aplică deja tarife la nivelul menționat mai sus, majorarea tarifelor nu ar trebui să aibă loc.” În opinia societății Simet, aceste demersuri demonstrează că nu i se permitea să stabilească tarife mai mari decât cel practicat pentru călătoriile cu trenul la clasa a doua (adică cel mai mic tarif perceput de Ferrovie dello Stato). Prin urmare, societatea a fost împiedicată să obțină venituri mai mari din activitățile sale din cauza interesului statului de a satisface nevoi și a îndeplini scopuri care sunt în mod esențial publice.

(68)

Circulara nr. A/7302 din 3 iulie 1992 a ministerului prevedea că, pentru anul respectiv, tariful ar trebui să fie majorat cu 6,1 % pentru liniile de transport cu autocarul aflate în responsabilitatea statului. În opinia Simet, această circulară, prin care ministerul a autorizat majorări ale tarifelor doar pentru a le alinia cu cifrele ISTAT, confirmă faptul că societății îi era imposibil să perceapă din proprie inițiativă tarifele pe care le considera corespunzătoare. Simet remarcă, de asemenea, faptul că circulara nr. 3/02 din 5 aprilie 2002 a ministerului privind modalitatea de conversie a tarifelor din lire în euro prevede (la punctul 2) că tarifele respective reprezintă „tarife și prețuri reglementate”.

(69)

În ultimul rând, în concesiunile emise de minister se prevede că tariful este „stabilit”(stabilita), adică fixat în mod decisiv de administrație. Nefiind vorba despre o simplă „autorizație”, ci despre o „concesiune”, specificațiile corespunzătoare prevăd în mod expres că furnizarea serviciilor „intră sub incidența clauzelor existente și a celor care ar putea fi stabilite ulterior” și că „administrația poate să retragă concesiunea în orice moment, fără ca operatorul să poată emite niciun fel de pretenție”. Punctul 6 al fiecărei specificații a concesiunii prevede în mod clar că orarele și tarifele sunt cele aprobate de Biroul Regional pentru Autovehicule de pe lângă minister. Simet susține că, întrucât tarifele fixe exclud orice flexibilitate a serviciilor care pot fi oferite utilizatorilor, nu i s-a permis să reacționeze la cerințele pieței sau la propriile nevoi în modul pe care îl considera corespunzător.

(70)

Simet pretinde că, prin faptul că a fost obligată să perceapă tarifele care i s-au impus, a fost împiedicată să aplice politicile de stabilire a prețurilor pe care le-ar practica în mod obișnuit o întreprindere de pe o piață modernă, liberă și competitivă. Pe de altă parte, Simet subliniază că nivelul tarifelor impuse de minister (echivalența cu tarifele călătoriilor cu trenul la clasa a doua practicate de Ferrovie dello Stato) era atât de redus, încât societatea nu a fost capabilă să acopere costul prestării serviciilor de transport cu autocarul. Pe de altă parte, aceste măsuri au permis statului să ofere sprijin nejustificat societății sale feroviare, Ferrovie dello Stato, deoarece titularii concesiunilor pentru servicii de transport interregional cu autocarul, precum Simet, au fost împiedicați să aplice tarife mai scăzute decât cele practicate de societatea respectivă pentru un bilet de călătorie la clasa a doua cu supliment de tren expres. Ferrovie dello Stato a fost avantajată suplimentar prin refuzul ministerului de a acorda subvenții societății Simet și altor societăți prestatoare de servicii similare.

(71)

Ținând seama de cele de mai sus, în opinia societății Simet, concesiunile emise de minister și deciziile ulterioare de respingere a cererilor de modificare a rutelor arată că respectivele concesiuni îndeplinesc criteriile unui contract de prestare de servicii în sensul articolului 14 din Regulamentul (CEE) nr. 1191/69 prin faptul că prevăd obligații în legătură cu rutele, stațiile, tarifele, transportul gratuit al scrisorilor obișnuite în numele serviciilor poștale și transportul altor tipuri de corespondență în schimbul tarifului prevăzut în dispozițiile de reglementare a unui astfel de transport.

(72)

Chiar în ipoteza în care Regulamentul (CEE) nr. 1191/69 nu ar prevedea niciun drept la compensații pentru titularii de concesiuni interregionale, astfel cum susține ministerul, Simet afirmă că acest lucru ar însemna că serviciul a fost liberalizat și, prin urmare, administrația nu ar putea să impună întreprinderii nicio obligație, mai ales în legătură cu tarifele. Prin urmare, Simet consideră că ministerul a încălcat legea și că, în conformitate cu legislația națională (respectiv articolul 35 din Decretul legislativ nr. 80/1998 aplicat de Consiliul de Stat), i se cuvin daune-interese.

(73)

Pentru Simet, problema în speță nu reprezintă un caz de tipul celor reglementate de Regulamentul (CEE) nr. 1191/69, ci un litigiu privind despăgubirile. Simet precizează că Hotărârea nr. 1405/2010 a recunoscut dreptul societății Simet la daune-interese în conformitate cu articolul 35 din Decretul legislativ nr. 80/1998 pentru compensarea prejudiciului produs prin deciziile ilegale ale ministerului de a refuza eliminarea obligațiilor de serviciu public impuse societății. Aceste decizii au încălcat dreptul la libertatea de a întreprinde activități comerciale consacrat la articolul 41 din Constituția Italiei, deoarece au provocat societății pierderi substanțiale în cadrul desfășurării activității sale comerciale și, prin urmare, trebuie să fie considerate ilegale, conferind astfel societății dreptul la daune-interese pentru pierderile suferite. Consiliul de Stat a recunoscut că ministerul a adus prejudicii nejustificate societății Simet prin faptul că a obligat-o să îndeplinească obligații de serviciu public, încălcându-i-se dreptul de a furniza un serviciu de transport într-o manieră liberă și independentă.

(74)

Cu toate acestea, în ipoteza în care Regulamentul (CEE) nr. 1191/69 modificat permitea administrației să impună obligații de serviciu public pentru a satisface nevoile regiunii, Simet consideră că ministerul avea obligația de a asigura plăți pentru compensarea acestor obligații. În opinia societății Simet, Regulamentul (CEE) nr. 1191/69 permite impunerea unor obligații de serviciu public pentru a „răspunde cerințelor de transport ale unei regiuni”, și nu „într-o regiune” [articolul 1 alineatul (2)].

6.   RĂSPUNSURILE ITALIEI LA OBSERVAȚIILE PĂRȚILOR TERȚE

(75)

În răspunsurile la observațiile părților terțe, autoritățile italiene și-au reiterat opinia conform căreia nu a existat nicio obligație de serviciu public în sensul Regulamentului (CEE) nr. 1191/69 sau al Regulamentului (CE) nr. 1370/2007 și că nu se datorează nicio compensație.

(76)

Pentru a-și justifica punctul de vedere, autoritățile italiene au explicat în continuare sistemul care reglementează prestarea de servicii regulate de transport cu autocarul în temeiul Legii nr. 1822/39 (23) (legea aplicabilă în perioada analizată). În conformitate cu această lege, cadrul legislativ al serviciilor regulate aflate în responsabilitatea statului (cunoscute și ca „servicii regulate de transport cu autocarul”) era următorul:

(i)

serviciul era prestat în cadrul unui sistem de concesiuni;

(ii)

concesiunile se acordau la cererea întreprinderilor;

(iii)

nu se prevedeau sau nu se derulau proceduri de selecție pentru acordarea concesiunilor;

(iv)

conform legii, concesiunile puteau fi temporare sau permanente, la discreția ministerului, care opta invariabil pentru acordarea de concesiuni temporare tuturor întreprinderilor. Prin urmare, concesiunile erau valabile pe o perioadă de un an, iar întreprinderile (inclusiv Simet) solicitau anual reînnoirea lor;

(v)

concesiunile confereau operatorilor dreptul exclusiv de a presta serviciul pe ruta identificată în specificațiile concesiunii;

(vi)

titularii concesiunii beneficiau de tratament preferențial în funcție de zona de acoperire deservită, definită pe baza criteriului „finitimità”, adică proximitatea și interconectarea economică și funcțională a rutelor de autocar (articolele 5 și 6 din Legea nr. 1822/39);

(vii)

de asemenea, se acorda prioritate serviciilor existente. Cu alte cuvinte, din motive legate de eficiența costurilor, se considera că este preferabil să se adapteze serviciile existente în loc să se introducă servicii noi;

(viii)

în plus, ori de câte ori era necesară o concesiune pentru servicii noi, se aplica criteriul dimensiunii populației din zona de acoperire, raportată la lungimea totală a noilor rute de transport cu autocarul. Pentru serviciile cu o lungime totală de cel mult 500 km se considera necesară o populație de cel puțin 300 000 de rezidenți. Pentru rute mai lungi se aplica un criteriu proporțional (24).

(77)

Prin urmare, ori de câte ori întreprinderile depuneau cereri de modificare a unui serviciu existent sau de acordare a unei concesiuni pentru servicii noi, ministerul trebuia să își întemeieze decizia pe acest cadru juridic.

(78)

În ceea ce privește refuzurile totale sau parțiale ale ministerului de a aproba modificările solicitate de Simet în legătură cu serviciile furnizate, autoritățile italiene au remarcat că acestea vizează exclusiv sistemul reglementat de Legea nr. 1822/39. Ministerul nu putea să aprobe acordarea unor noi concesiuni pentru furnizarea unor servicii noi sau extinderea sferei de aplicare a concesiunilor existente (prin acceptarea unor stații noi) în cazurile în care acest lucru ar fi afectat drepturile celorlalți prestatori de servicii regulate, definite în legea respectivă. În același timp, ministerul a acceptat modificările care nu erau în contradicție cu principiile prevăzute în Legea nr. 1822/39 (25).

(79)

Deși recunosc că societății Simet i s-a refuzat în repetate rânduri autorizația de furnizare a unor servicii noi sau adăugarea unor stații suplimentare în cadrul serviciilor existente, autoritățile italiene afirmă că declarațiile Simet și documentele anexate acestora nu oferă dovezi cu privire la existența unor cereri oficiale de modificare a detaliilor serviciilor furnizate, prevăzute în specificațiile concesiunilor existente, urmate de refuzuri. În orice caz, ministerul nu a respins niciodată cererile Simet de eliminare a stațiilor din zonele puțin populate sau de modificare a orarelor.

(80)

În ceea ce privește clauzele privind transportul de expedieri poștale din specificațiile concesiunilor, autoritățile italiene susțin că Simet nu a pus la dispoziție dovezi privind serviciile prestate efectiv și costurile nete implicate. De asemenea, autoritățile italiene au remarcat că Simet nu a furnizat documente justificative care să dovedească faptul că ministerul a respins cererile sale de modificare a tarifelor. În plus, Simet nu a solicitat niciodată autorizații de reducere a tarifelor.

(81)

În ceea ce privește memorandumul Ministerului Transporturilor din 19 decembrie 1988 (D.C. III Div 32 nr. 3846) și circulara ulterioară nr. A/66 din 10 ianuarie 1989 a ministerului (emisă de Oficiul Local pentru Autovehicule de pe lângă minister din Catanzaro), potrivit autorităților italiene, aceste documente au permis furnizorilor de servicii regulate să își alinieze tarifele cu cele practicate de Ferrovie dello Stato și trebuie considerate ca făcând parte dintr-o politică națională mai amplă în domeniul transporturilor și dintr-o politică mai amplă de stabilire a prețurilor. Același lucru este valabil și pentru scrisoarea nr. 7302 din 3 iulie 1992, transmisă de Oficiul Regional Catanzaro (la care Simet face, de asemenea, trimitere), al cărei scop era acela de a permite prestatorilor de servicii regulate de transport cu autocarul să majoreze tarifele cu până la 6,1 %, în ritm cu inflația, în aplicarea circularei nr. 801/92 (26). Această scrisoare preciza, de asemenea, că întreprinderile pot să funcționeze în cadrul unui regim tarifar diferit, cu condiția să depună o cerere specifică. Autoritățile italiene remarcă faptul că Simet nu a depus niciodată o astfel de cerere. În orice caz, nici memorandumul ministerial din 1988, nici scrisoarea ministerului din 1992 nu au constituit respingeri ale vreunei cereri depuse de Simet pentru încetarea unei obligații de serviciu public din motive legate de tarife.

(82)

Autoritățile italiene nu sunt de acord nici cu afirmația Simet potrivit căreia punctul 2 din circulara nr. 3/02 din 5 aprilie 2002 dovedește că tarifele pentru serviciul regulat au fost stabilite de minister. Circulara cuprindea doar instrucțiuni privind conversia tarifelor din lire în euro. Faptul că tarifele percepute pentru transportul regulat pe distanțe lungi erau menționate drept tarife „reglementate” nu înseamnă că ele nu fuseseră stabilite de către operatori, ci că fuseseră stabilite în prealabil, în vederea asigurării transparenței și publicității pentru călători, iar ulterior fuseseră autorizate de serviciile ministeriale competente. Deoarece este vorba despre un serviciu universal regulat, detaliile acestuia, cum ar fi rutele, stațiile, orarele și tarifele trebuie să fie cunoscute în prealabil, spre deosebire de serviciile ocazionale. Potrivit autorităților italiene, același principiu se aplică și la nivelul Uniunii pentru serviciile regulate, care intră sub incidența Regulamentului (CE) nr. 1073/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (27), în conformitate cu care tarifele fac parte integrantă din autorizațiile pentru servicii regulate [articolul 6 alineatul (2) din regulament]. Având în vedere aceste cerințe de stabilire prealabilă, autoritățile italiene contestă și modul în care societatea Simet a interpretat punctul 6 al specificațiilor concesiunii (28), întrucât atât cererea Simet, cât și specificația concesiunii acordate de minister făceau referire la orare și tarife prestabilite pentru servicii regulate.

(83)

În ceea ce privește valoarea compensației cerute, Simet a solicitat doar „compensații […] în limitele sumelor care s-au dovedit a fi datorate”. În opinia autorităților italiene, calculele costurilor prezentate de Simet de-a lungul timpului sunt generice, deoarece se referă la întreaga activitate comercială, iar din punct de vedere obiectiv sunt incorecte și nu se bazează pe date fiabile, având în vedere lipsa separării conturilor pentru cea mai mare parte a perioadei analizate.

(84)

Autoritățile italiene consideră că este întru totul nerelevant dacă acest caz se referă la acordarea unei compensații pentru obligația de serviciu public [având drept urmare aplicarea directă a Regulamentului (CEE) nr. 1191/69] sau la acordarea de daune-interese. Chiar și în ipoteza în care Consiliul de Stat ar intenționa să recunoască dreptul Simet de a primi daune-interese, ceea ce, în opinia autorităților italiene, nu reprezintă o concluzie previzibilă sau evidentă pe baza Hotărârii nr. 1405/2010 (29), eventualul prejudiciu suportat putea fi doar rezultatul executării unor obligații de serviciu public. Autoritățile italiene insistă că societății Simet nu i s-au impus niciodată astfel de obligații.

(85)

În sfârșit, autoritățile italiene nu sunt de acord cu solicitarea de daune-interese compensatorii în conformitate cu articolul 41 din Constituția Italiei. Nu se poate considera că transportul de călători prin servicii interregionale regulate a fost complet liberalizat prin aplicarea simplă și directă a articolului 41 din Constituția Italiei, acesta făcând mai întâi obiectul unui sistem de concesiuni (reglementat prin Legea nr. 1822/39 și Decretul prezidențial nr. 369/94) și apoi al unui sistem de autorizații (reglementat prin Decretul legislativ nr. 285/2005).

7.   EVALUAREA AJUTORULUI

7.1.   EXISTENȚA AJUTORULUI

(86)

În conformitate cu articolul 107 alineatul (1) din tratat, „sunt incompatibile cu piața internă ajutoarele acordate de state sau prin intermediul resurselor de stat, sub orice formă, care denaturează sau amenință să denatureze concurența prin favorizarea anumitor întreprinderi sau a producerii anumitor bunuri, în măsura în care acestea afectează schimburile comerciale dintre statele membre”.

(87)

Pentru ca o măsură de sprijin să fie considerată ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1), aceasta trebuie să îndeplinească toate condițiile următoare:

—

să fie acordată de stat sau prin intermediul resurselor de stat;

—

să confere un avantaj selectiv prin favorizarea anumitor întreprinderi sau a producerii anumitor bunuri;

—

să denatureze sau să amenințe să denatureze concurența;

—

să afecteze schimburile comerciale dintre statele membre.

(88)

Comisia va examina dacă în cazul de față a fost îndeplinită fiecare dintre aceste condiții.

7.1.1.   Resursele de stat și imputabilitatea

(89)

Comisia observă că hotărârile Consiliului de Stat impun ministerului să plătească societății Simet o compensație pentru furnizarea serviciilor de transport interregional cu autocarul, în perioada 1987-2003, pe rutele aflate în responsabilitatea statului. Resursele din care ar fi plătită această compensație sunt cele de care dispune ministerul și, prin urmare, constituie resurse de stat. Decizia de a plăti compensația, adoptată de instanță, este imputabilă statului.

7.1.2.   Avantajul economic selectiv

(90)

În primul rând, Comisia ia notă de faptul că Simet este implicată într-o activitate economică, și anume transportul de călători în schimbul unei remunerații. Prin urmare, Simet ar trebui considerată „întreprindere” în sensul articolului 107 alineatul (1) din tratat.

(91)

Acordarea măsurii ar trebui să fie considerată de asemenea selectivă, întrucât este doar în avantajul societății Simet.

(92)

În ceea ce privește conferirea unui avantaj economic, din Hotărârea Altmark reiese că o compensație acordată de stat sau prin intermediul resurselor de stat întreprinderilor pentru obligațiile de serviciu public care le sunt impuse nu conferă un astfel de avantaj întreprinderilor respective, prin urmare nu constituie ajutor în sensul articolului 107 alineatul (1), cu condiția îndeplinirii următoarelor patru condiții (30):

—

în primul rând, întreprinderea beneficiară trebuie să fie însărcinată efectiv cu exercitarea unor obligații de serviciu public, iar aceste obligații trebuie să fie clar definite;

—

în al doilea rând, parametrii pe baza cărora se calculează compensația trebuie să fie stabiliți în prealabil, într-o manieră obiectivă și transparentă;

—

în al treilea rând, compensația nu trebuie să depășească suma necesară acoperirii integrale sau parțiale a costurilor ocazionate de executarea obligațiilor de serviciu public, luând în considerare veniturile relevante și un profit rezonabil pentru executarea acestor obligații; și

—

în al patrulea rând, în cazul în care întreprinderea însărcinată cu executarea unor obligații de serviciu public nu a fost selectată pe baza unei proceduri de achiziții publice, nivelul compensației necesare trebuie să fie stabilit pe baza unei analize a costurilor pe care o întreprindere obișnuită, bine gestionată și dotată corespunzător cu mijloace de transport, astfel încât să poată îndeplini condițiile necesare pentru serviciul public, le-ar fi suportat pentru executarea acestor obligații, ținând seama de veniturile rezultate și de un profit rezonabil pentru executarea acestor obligații.

(93)

În ceea ce privește cea de a doua condiție, parametrii pe baza cărora se calculează compensația trebuie să fie stabiliți în prealabil, într-o manieră obiectivă și transparentă, pentru a evita să confere un avantaj economic care ar putea favoriza întreprinderea beneficiară față de întreprinderile concurente. Cu toate acestea, necesitatea de a stabili în prealabil parametrii compensației nu înseamnă că această compensație trebuie să fie calculată în baza unei formule specifice. Ceea ce contează este ca modalitatea de determinare a compensației să fie clară de la bun început.

(94)

În cazul de față, Simet nu a pus la dispoziție nicio dovadă care să indice că parametrii pe baza cărora se calculează compensația pentru prestarea serviciilor în cauză în perioada analizată au fost stabiliți în prealabil într-o manieră obiectivă și transparentă. În schimb, specificațiile concesiunilor pe care se bazează Simet pentru a demonstra că i s-a impus o obligație de serviciu public prevăd că prestarea serviciilor nu conferă societății dreptul la niciun fel de subvenție sau compensație și că serviciul se realizează exclusiv pe riscul societății. Acesta este motivul pentru care, prin Hotărârea nr. 1405/2010, Consiliul de Stat a dispus calcularea compensației pe baza datelor fiabile din conturile societății. În lipsa unor parametri stabiliți în prealabil, orice astfel de calcule se bazează în mod obligatoriu exclusiv pe estimările ex post ale costurilor nete suportate pentru furnizarea serviciilor regulate de transport interregional cu autocarul, precum calculele cuprinse în raportul inițial și în raportul majoritar. Prin urmare, a doua condiție din Hotărârea Altmark nu a fost îndeplinită în cazul de față.

(95)

Pentru a exclude prezența unui avantaj economic care implică acordarea de compensații întreprinderilor pentru obligațiile de serviciu public care le sunt impuse, Hotărârea Altmark dispune îndeplinirea tuturor celor patru condiții. Prin urmare, Comisia nu are niciun motiv să examineze dacă în cazul de față au fost îndeplinite celelalte trei condiții. În consecință, plata unei compensații către Simet pentru furnizarea serviciilor de transport interregional cu autocarul în perioada 1987-2003 conferă întreprinderii respective un avantaj economic selectiv.

7.1.3.   Denaturarea concurenței și efectul asupra schimburilor comerciale dintre statele membre

(96)

În ceea ce privește aceste două criterii, este necesar să se verifice dacă măsura notificată este de natură să denatureze concurența într-o măsură care să afecteze schimburile comerciale dintre statele membre.

(97)

După cum se indică în Hotărârea Altmark (31), din 1995 mai multe state membre au deschis anumite piețe de transport concurenței reprezentate de întreprinderile stabilite în alte state membre, astfel încât mai multe întreprinderi oferă deja servicii de transport urban, suburban sau regional în alte state membre decât statul lor de origine. Această tendință este chiar mai pronunțată în cazul serviciilor regulate de transport interregional de tipul celor furnizate de Simet. În consecință, ar trebui să se considere că orice compensație acordată societății Simet are potențialul de a denatura concurența în domeniul serviciilor de transport interregional cu autocarul și de a afecta schimburile comerciale dintre statele membre, în măsura în care afectează capacitatea întreprinderilor de transport stabilite în alte state membre de a-și oferi serviciile în Italia și consolidează poziția pe piață a societății Simet.

(98)

De asemenea, Comisia ia notă de faptul că Simet este activă și pe alte piețe, precum cea a serviciilor de transport internațional, a serviciilor de turism și a serviciilor de închiriere de autocare, concurând prin urmare în mod clar cu alte societăți din cadrul Uniunii pe aceste piețe. Orice compensație acordată societății Simet ar denatura în mod implicit concurența și ar afecta schimburile comerciale dintre statele membre și pe piețele respective.

(99)

În consecință, Comisia consideră că măsura notificată este de natură să denatureze concurența și să afecteze schimburile comerciale dintre statele membre.

7.1.4.   Concluzie

(100)

Având în vedere cele de mai sus, Comisia constată că măsura notificată constituie ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din tratat.

7.2.   EXCEPTAREA DE LA OBLIGAȚIA DE NOTIFICARE PREVĂZUTĂ ÎN REGULAMENTUL (CEE) NR. 1191/69

(101)

Conform raționamentului Consiliului de Stat, Simet a dobândit dreptul de a obține compensații pentru furnizarea serviciilor de transport în cauză la momentul prestării serviciilor respective. Pentru ca acest raționament să fie valabil, plățile compensației ar fi trebuit să fie exceptate de la procedura de notificare obligatorie în conformitate cu articolul 17 alineatul (2) din Regulamentul (CEE) nr. 1191/69; în caz contrar, lipsa notificării compensației ar fi făcut ca aceasta să fie ilegală, întrucât ar fi contravenit dispozițiilor privind ajutorul de stat cuprinse în tratat.

(102)

Motivul constă în faptul că, în conformitate cu articolul 17 alineatul (2) din Regulamentul (CEE) nr. 1191/69, compensațiile care rezultă din aplicarea acestui regulament sunt exceptate de la procedura de informare prealabilă prevăzută la articolul 108 alineatul (3) din tratat și, prin urmare, de la obligația de notificare prealabilă. Din Hotărârea Combus rezultă că noțiunea de „compensație pentru obligația de serviciu public” în sensul dispoziției respective trebuie să fie interpretată de o manieră foarte restrânsă (32). Exceptarea de la notificare prevăzută la articolul 17 alineatul (2) se referă exclusiv la compensațiile pentru obligațiile de serviciu public impuse unilateral unei întreprinderi, în conformitate cu articolul 2 din regulamentul respectiv, calculate prin metoda descrisă la articolele 10-13 din regulament (metoda comună de compensare), și nu la contractele de serviciu public definite la articolul 14. Compensațiile plătite în temeiul unui contract de serviciu public definit la articolul 14 din Regulamentul (CEE) nr. 1191/69, care constituie ajutor de stat, trebuie să fie notificate Comisiei înainte de a fi acordate efectiv. În cazul în care această cerință nu este respectată, compensația se consideră ajutor acordat ilegal.

(103)

Pentru a stabili dacă în cazul de față autoritățile italiene au fost, într-adevăr, exceptate de la obligația de notificare prealabilă în conformitate cu articolul 17 alineatul (2), este necesar să se știe, în primul rând, dacă acestea au impus efectiv, în mod unilateral, obligații de serviciu public societății Simet și, în al doilea rând, dacă plata compensației aferente acestei obligații este în conformitate cu Regulamentul (CEE) nr. 1191/69. Comisia va examina ambele chestiuni pe rând.

7.2.1.   Autoritățile italiene au impus unilateral o obligație de serviciu public societății Simet?

(104)

În opinia societății Simet (33), faptul că i s-a impus unilateral o obligație de serviciu public poate fi dedus din specificarea detaliilor serviciilor care urmau să fie furnizate, cuprinse în specificațiile concesiunilor emise pentru fiecare rută separată de transport interregional regulat cu autocarul, din impunerea tarifelor de către minister și din refuzurile ministerului de a aproba modificarea serviciilor existente sau emiterea unor concesiuni pentru servicii noi.

(105)

Cu toate acestea, pe baza informațiilor primite, Comisia constată că Simet nu a dovedit într-o manieră convingătoare că autoritățile italiene i-au impus unilateral o obligație de serviciu public.

(106)

În primul rând, inițiativa Simet de a solicita reînnoirea specificațiilor concesiunilor în toți cei șaisprezece ani din cadrul perioadei analizate nu poate fi reconciliată cu impunerea unilaterală a unei obligații de serviciu public. Scopul specificațiilor era acela de a oferi societății Simet dreptul exclusiv de a presta serviciile relevante în perioada analizată. În ciuda faptului că fiecare dintre aceste specificații prevedea că prestarea serviciului nu face obiectul niciunei compensații și că serviciul se realizează exclusiv pe riscul societății, Simet a solicitat în mod repetat prelungirea acestor drepturi.

(107)

În al doilea rând, faptul că specificațiile prevedeau tarifele, rutele, frecvența și orarul serviciilor nu înseamnă neapărat că societății Simet i s-au impus în mod unilateral obligații de serviciu public în baza concesiunilor. Mai degrabă, având în vedere faptul că serviciile prestate erau regulate, specificațiile concesiunilor care acordau societății Simet dreptul exclusiv de a presta aceste servicii trebuiau să prevadă în prealabil detaliile serviciilor care urmau să fie furnizate. Nu a fost pusă la dispoziție nicio dovadă privind înaintarea unor cereri oficiale de modificare a acestor detalii, urmate de un refuz din partea ministerului. Simet nu a furnizat nici dovezi care să arate că aceste detalii i-ar fi fost impuse în mod unilateral de către autoritățile italiene, și nu că ar fi fost propuse chiar de către operator în schimbul dreptului de a presta serviciile în mod exclusiv, fiind ulterior autorizate de minister.

(108)

În al treilea rând, în ceea ce privește presupusa obligație de transport al expedierilor poștale, Simet nu a furnizat nicio dovadă care să evidențieze serviciile prestate efectiv și costurile nete implicate. Simet nu a pus la dispoziție nici dovezi că ar fi contestat vreodată clauzele specificațiilor concesiunilor care prevedeau transportul de expedieri poștale. Acest lucru ar putea să însemne fie că furnizarea serviciilor respective nu era contrară intereselor comerciale ale societății, fie că aceasta considera că furnizarea serviciilor respective reprezintă o remunerare echitabilă pentru dreptul de a exploata în mod exclusiv servicii de transport interregional.

(109)

În al patrulea rând, în ceea ce privește tarifele pe care Simet putea să le perceapă de la călători pentru serviciile prestate, deși autoritățile italiene confirmă că până în 2001 au existat într-adevăr dispoziții naționale care prevedeau principii generale de stabilire a prețurilor serviciilor de transport cu autocarul în cadrul unei politici de transport naționale și a unei politici de stabilire a prețurilor mai ample (34), operatorii puteau să depună o cerere specifică pentru aplicarea unui tarif diferit. Acest aspect este explicat în mod clar în scrisoarea ministerială la care face trimitere Simet (35). Cu toate acestea, Comisia constată că Simet nu a furnizat nicio dovadă care să arate că a înaintat vreodată o astfel de cerere autorităților italiene sau că ministerul a respins vreodată o cerere de modificare a tarifelor în perioada 1987-2003.

(110)

În contradicție cu afirmațiile societății Simet, faptul că tarifele pentru transportul regulat pe distanțe lungi erau „aprobate” de către Oficiul Regional pentru Autovehicule de pe lângă minister (36) și referirea la tarifele „reglementate” din circulara nr. 3/02 din 5 aprilie 2002 (37) nu înseamnă că tarifele respective nu au fost stabilite inițial de către operatori. Folosirea acestor termeni arată mai degrabă că tarifele au fost stabilite în prealabil în vederea asigurării transparenței și publicității pentru călători, iar ulterior au fost autorizate de serviciile ministeriale competente.

(111)

În orice caz, măsurile de acest tip nu constituie o „obligație tarifară” în sensul articolului 2 alineatul (5) din Regulamentul (CEE) nr. 1191/69, care ar fi făcut obiectul metodei comune de compensare. Aceasta din urmă se limitează la „obligația întreprinderilor de transport de a aplica tarife stabilite sau omologate de către autoritățile competente, contrare interesului comercial al întreprinderii și rezultând fie din impunerea, fie din refuzul de a modifica măsurile tarifare speciale, mai ales pentru anumite categorii de călători, anumite categorii de produse sau pentru anumite relații”. Definiția obligațiilor tarifare „nu se aplică obligațiilor care decurg din măsurile generale de politică a prețurilor aplicate tuturor activităților economice sau din măsurile luate în ce privește tarifele și condițiile generale de transport în vederea organizării pieței transporturilor sau a unei părți a pieței”.

(112)

În sfârșit, în ceea ce privește refuzurile ministerului prezentate de Simet, Comisia observă că acestea vizau cereri de extindere care nu aveau legătură cu modificarea modului de furnizare a serviciilor existente. Extinderea serviciilor nu era întotdeauna posibilă din cauza modului de reglementare a furnizării serviciilor regulate de transport de pasageri în Legea nr. 1822/39. Se puteau acorda concesiuni pentru furnizarea de servicii noi sau pentru extinderea sferei de aplicare a serviciilor existente doar în măsura în care acestea nu încălcau drepturile altor operatori de servicii regulate, astfel încât refuzurile de a permite introducerea unor servicii noi sau extinderea serviciilor existente au fost rezultatul punerii în balanță a intereselor diferiților operatori economici și nu consecința impunerii unor obligații de serviciu public, astfel cum pretinde Simet.

(113)

În consecință, Simet nu a demonstrat că autoritățile italiene i-au impus unilateral o obligație de serviciu public.

7.2.2.   Compensația plătită în baza acestei obligații este în conformitate cu Regulamentul (CEE) nr. 1191/69?

(114)

În orice caz, chiar dacă s-ar demonstra că a existat o formă de impunere unilaterală a unor obligații de serviciu public, pentru a beneficia de exceptarea de la obligația de notificare prealabilă prevăzută la articolul 17 alineatul (2) din Regulamentul (CEE) nr. 1191/69, compensația pentru aceste servicii ar trebui să fie în conformitate cu metoda comună de compensare (secțiunea IV) din acest regulament. Comisia consideră că nu este cazul.

(115)

În primul rând, Comisia ia notă de faptul că articolul 10 din Regulamentul (CEE) nr. 1191/69 prevede, printre altele, că, în cazul unei obligații de exploatare sau de transport, valoarea compensației trebuie să fie egală cu diferența dintre diminuarea costurilor și diminuarea veniturilor întreprinderii ce pot rezulta din încetarea, totală sau parțială, a obligației în cauză pe perioada de timp luată în considerare. De asemenea, Comisia ia notă de faptul că, potrivit opiniei Curții de Justiție exprimate în Hotărârea Antrop, cerința inclusă în această prevedere nu este îndeplinită dacă „nu se poate stabili, pe baza datelor certe [din contabilitatea societății], diferența dintre costurile imputabile părții din activitatea [acestei] întreprinderi în zona care face obiectul concesiunii respective și veniturile corespunzătoare și, în consecință, nu este posibil să se calculeze costul suplimentar presupus de executarea obligațiilor de serviciu public de către [întreprinderea respectivă]” (38).

(116)

În plus, de la 1 iulie 1992, întreprinderile de transport care nu prestează doar servicii supuse obligațiilor de serviciu public, ci sunt angajate și în alte activități au obligația, în conformitate cu articolul 1 alineatul (5) litera (a) din Regulamentul (CEE) nr. 1191/69, să presteze serviciile publice ca diviziuni separate, astfel încât: (i) conturile corespunzătoare fiecăreia dintre aceste activități să fie separate, iar partea de active aferentă fiecărei activități să se utilizeze în conformitate cu normele contabile în vigoare; și (ii) cheltuielile să fie echilibrate prin veniturile de exploatare și vărsămintele de la autoritățile publice, fără nicio posibilitate de transfer de la sau către alt sector al activității întreprinderii.

(117)

În cazul de față, Simet nu a realizat o separare adecvată a conturilor pentru serviciile diferite prestate până în 2002, iar soliditatea contabilității analitice din 2002 și 2003 poate fi pusă la îndoială în ceea ce privește separarea conturilor, întrucât nu există dovezi care să indice că organele de conducere ale societății au folosit această contabilitate analitică pentru exercitarea controlului asupra activităților sale. Prin urmare, articolul 10 nu a fost respectat.

(118)

În al doilea rând, Simet nu a demonstrat că „dezavantajele economice […] se stabilesc ținând cont de repercusiunile obligației asupra întregii activități a întreprinderii” [articolul 5 alineatul (1) din Regulamentul (CEE) nr. 1191/69], iar cerința de a stabili în avans valoarea compensației (articolul 13 din regulament) nu a fost îndeplinită, după cum s-a explicat în secțiunea 7.1.2.

(119)

În sfârșit, perioada de compensare a măsurii notificate este cuprinsă între 1987 și 2003. Cu toate acestea, metoda comună de compensare s-a aplicat serviciilor interregionale de transport cu autocarul doar până în iulie 1992, fiind ulterior limitată la „servicii urbane, suburbane și regionale de transport de călători” prin Regulamentul (CEE) nr. 1893/91 al Consiliului (39). Definiția „serviciilor regionale” cuprinsă în Regulamentul (CEE) nr. 1191/69 („servicii de transport furnizate pentru a răspunde cerințelor de transport ale unei regiuni”) nu poate fi extinsă pentru a include toate serviciile de transport care satisfac nevoile populației dintr-o regiune și, în consecință, pentru a cuprinde și rutele interregionale, întrucât o interpretare atât de largă ar fi făcut ca regulamentul să devină în mare parte ineficient, deoarece statele membre aveau în orice caz dreptul de a exclude de la aplicarea acestuia întreprinderile ale căror activități se limitau exclusiv la „prestarea de servicii urbane, suburbane sau regionale” (40).

(120)

Prin urmare, potrivit constatărilor Comisiei, compensația notificată nu este în conformitate cu metoda comună de compensare prevăzută în Regulamentul (CEE) nr. 1191/69.

7.2.3.   Concluzie privind exceptarea de la obligația de notificare

(121)

Având în vedere cele de mai sus, Comisia concluzionează: compensația pe care Consiliul de Stat o consideră datorată societății Simet pentru prestarea serviciilor de transport interregional cu autocarul în perioada 1987-2003 nu era exceptată de la obligația de notificare prealabilă în baza articolului 17 alineatul (2) din Regulamentul (CEE) nr. 1191/69.

7.3.   COMPATIBILITATEA AJUTORULUI

(122)

Întrucât nu s-a demonstrat că plățile compensatorii ar fi exceptate de la obligația de notificare prealabilă în temeiul articolului 17 alineatul (2) din Regulamentul (CEE) nr. 1191/69, va trebui să fie examinată compatibilitatea plăților cu piața internă, întrucât acestea constituie ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE, după cum s-a explicat în secțiunea 7.1 de mai sus.

(123)

Comisia consideră că examinarea compatibilității măsurii notificate ar trebui să fie efectuată în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1370/2007, care a intrat în vigoare la 3 decembrie 2009 și a abrogat Regulamentul (CEE) nr. 1191/69, întrucât acesta este actul normativ aplicabil la data adoptării prezentei decizii (41). În această privință, Comisia constată că nu s-a efectuat încă plata compensației acordate societății Simet de către Consiliul de Stat, prin urmare data la care s-ar manifesta consecințele ajutorului planificat este aceeași cu data la care Comisia va adopta decizia privind compatibilitatea ajutorului cu piața internă (42). În plus, este discutabilă ipoteza că societății Simet i s-ar fi acordat în mod irevocabil dreptul la compensația respectivă înainte de pronunțarea Hotărârii nr. 1405/2010 de către Consiliul de Stat la 9 martie 2010, hotărâre care obligă efectiv statul italian să efectueze plățile respective către întreprinderea în cauză. După cum s-a explicat la considerentul 94 de mai sus, specificațiile concesiunilor pe care se bazează Simet pentru a demonstra impunerea unei obligații de serviciu public prevăd că prestarea serviciilor nu conferă societății dreptul la niciun fel de subvenție sau compensație și că serviciile respective s-au realizat exclusiv pe riscul societății. În sfârșit, ar trebui subliniat faptul că valoarea compensației care ar trebui plătită societății Simet nu a fost stabilită încă de către Consiliul de Stat.

(124)

Regulamentul (CE) nr. 1370/2007 reglementează atribuirea contractelor de servicii publice, definite la articolul 2 litera (i) din acesta, în domeniul transportului public rutier și feroviar de călători. În conformitate cu articolul 9 alineatul (1) din regulament, „compensația de serviciu public pentru exploatarea serviciilor publice de transport de călători […] achitat[ă] în conformitate cu prezentul regulament este compatibilă cu piața [internă]. O astfel de compensație este scutită de obligația de notificare prealabilă stabilită la articolul [108 alineatul (3)] din tratat”.

(125)

Din motivele menționate mai jos, în opinia Comisiei compensația notificată nu este în conformitate cu condițiile prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 1370/2007 și, prin urmare, nu poate fi declarată compatibilă cu piața internă pe baza articolului 9 alineatul (1) din regulament.

(126)

În special, Comisia ia notă de faptul că, deși specificațiile concesiunilor îndeplineau cerințele cuprinse la articolul 2 litera (i) din Regulamentul (CE) nr. 1370/2007 privind definirea unui contract de servicii publice, nu au fost respectate toate dispozițiile articolului 4 din regulament, care stabilesc conținutul obligatoriu al contractelor de servicii publice și al normelor generale. De exemplu, articolul 4 alineatul (1) litera (b) impune ca parametrii pe baza cărora se calculează compensația să fie stabiliți în prealabil, în mod obiectiv și transparent, într-un mod care să prevină compensarea în exces, în timp ce articolul 4 alineatul (1) litera (c) și articolul 4 alineatul (2) stabilesc modalitățile de alocare a costurilor și a veniturilor. După cum s-a explicat în secțiunea 7.1.2, la examinarea de către Comisie a celui de al doilea criteriu din Hotărârea Altmark, specificațiile concesiunilor în cauză prevedeau că prestarea serviciilor nu conferă societății Simet dreptul la niciun fel de subvenție sau compensație și că serviciul se realizează exclusiv pe riscul societății. Din această excludere de la plata compensației rezultă în mod inevitabil că parametrii pentru calculul compensației nu au fost stabiliți în prealabil, deci nu s-a respectat articolul 4 din regulament.

(127)

În plus, articolul 6 alineatul (1) prevede că, în cazul contractelor de servicii publice atribuite direct, compensația trebuie să respecte dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 1370/2007 și dispozițiile enunțate în anexă pentru a asigura că plata compensației nu depășește ceea ce este necesar pentru îndeplinirea obligației de serviciu public. Această anexă impune, printre altele, o separare a conturilor (punctul 5) și specifică modul în care ar trebui să fie stabilită valoarea maximă a compensației.

(128)

După cum s-a constatat în considerentul 115 de mai sus, în cea mai mare parte a perioadei notificate (1987-2001) Simet nu a aplicat o separare corespunzătoare a conturilor, iar soliditatea conturilor de cheltuieli pentru anii 2002 și 2003 poate fi de asemenea pusă sub semnul întrebării. Prin urmare, este imposibil să se demonstreze că, indiferent care va fi aceasta, compensația acordată în cele din urmă nu depășește o sumă care corespunde efectului financiar net echivalent cu totalitatea efectelor, pozitive sau negative, ale conformării cu obligația de serviciu public asupra costurilor și veniturilor operatorului de serviciu public (punctul 2 din anexă).

(129)

În plus, în lipsa unor parametri stabiliți în prealabil pentru calculul compensației, orice alocare a costurilor trebuie efectuată neapărat ex post pe baza unor ipoteze arbitrare, după cum s-a procedat atât în raportul inițial, cât și în raportul majoritar. Cu toate acestea, Comisia nu poate să accepte ipotezele cuprinse în raportul majoritar, conform cărora fiecare serviciu prestat de societate ar trebui să reprezinte în mod obligatoriu aceeași proporție de venituri și cheltuieli într-un an dat. În plus, întrucât calculul ex post va avea ca rezultat inevitabil compensarea integrală a costurilor suportate pentru prestarea serviciului, Comisia consideră că o rată de rentabilitate a capitalului care depășește rata de swap relevantă plus 100 de puncte de bază, precum cea folosită atât în raportul inițial, cât și în raportul majoritar, nu ar fi considerată în mod obișnuit o referință adecvată pentru calculul profitului rezonabil.

(130)

Prin urmare, în opinia Comisiei, compensația stabilită de Consiliul de Stat, care nu este prevăzută în specificațiile concesiunilor, nu ar fi plătită în conformitate cu dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 1370/2007 și, prin urmare, măsura notificată este incompatibilă cu piața internă.

(131)

În sfârșit, în ceea ce privește afirmațiile societății Simet potrivit cărora Hotărârea nr. 1405/2010 a Consiliului de Stat nu se referă la acordarea unei compensații pentru obligațiile de serviciu public în baza regulamentului aplicabil al Consiliului, ci la acordarea de daune-interese pentru încălcarea Regulamentului (CEE) nr. 1191/69 ca urmare a unei presupuse impuneri unilaterale ilegale a unor obligații de serviciu public în sensul articolului 1 alineatele (3) și (5) din regulamentul respectiv, Comisia constată că, deși dispozitivul Hotărârii nr. 1405/2010 nu cuprinde nicio trimitere la Regulamentul (CEE) nr. 1191/69, hotărârea face referire la dreptul societății Simet de a primi sume de bani cu titlu de compensație în temeiul articolelor 6, 10 și 11 din Regulamentul (CEE) nr. 1191/69, a căror valoare trebuie stabilită de către administrație pe baza unor date fiabile (43). În plus, în Hotărârea nr. 1405/2010, însuși Consiliul de Stat a respins acțiunea în despăgubiri formulată de Simet, prin care aceasta urmărea să acopere pierderile reziduale neincluse în compensația care ar fi fost acordată, precum și cererea sa de îmbogățire fără justă cauză, întrucât cererea principală de acordare a unei compensații în baza Regulamentului (CEE) nr. 1191/69 fusese aprobată (44). Astfel, la punctul 3.3 din hotărâre, Consiliul de Stat afirmă următoarele: „În acest moment nu poate fi acceptată nicio acțiune în despăgubiri formulată de reclamant, deoarece numai atunci când administrația va stabili suma menționată mai sus se va ști dacă există vreun prejudiciu rezidual neacoperit de suma evaluată, care trebuie calculat și dovedit de societatea în cauză.”

(132)

În orice caz, Comisia consideră că acordarea de daune-interese societății Simet pentru presupusa impunere unilaterală ilegală a unor obligații de serviciu public de către autoritățile italiene, calculate în baza metodei comune de compensare prevăzute în Regulamentul (CEE) nr. 1191/69, ar contraveni articolelor 107 și 108 din tratat, întrucât ar produce pentru Simet exact același rezultat ca acordarea unei compensații pentru obligații de serviciu public în perioada analizată, în ciuda faptului că specificațiile concesiunilor care reglementau serviciile respective nu au fost exceptate de la obligația de notificare prealabilă și nici nu au respectat condițiile de fond stabilite în Regulamentul (CEE) nr. 1191/69 sau în Regulamentul (CE) nr. 1370/2007, după cum s-a demonstrat mai sus. În consecință, disponibilizarea unor astfel de daune-interese ar permite efectiv eludarea normelor privind ajutoarele de stat și a condițiilor prevăzute de organul legislativ al Uniunii în temeiul cărora autoritățile competente, atunci când impun sau contractează obligații de serviciu public, compensează operatorii de servicii publice pentru costurile suportate în cadrul executării obligațiilor respective. În sfârșit, după cum s-a menționat anterior, specificațiile concesiunilor în temeiul cărora Simet a prestat servicii de transport nu prevedeau plata niciunei compensații financiare. Simet a fost de acord să presteze serviciile în condițiile prevăzute în concesiunile respective, pe riscul său propriu.

(133)

În consecință, Comisia nu poate să accepte afirmațiile societății Simet potrivit cărora Hotărârea nr. 1405/2010 a Consiliului de Stat dispune acordarea de daune-interese pentru încălcarea Regulamentului (CEE) nr. 1191/69, și nu acordarea unei compensații pentru obligații de serviciu public.

8.   CONCLUZIE

(134)

Având în vedere cele de mai sus, Comisia constată că măsura notificată constituie ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din tratat, incompatibil cu piața internă,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Plata către Simet a compensației notificate de autoritățile italiene constituie ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. Ajutorul nu a fost exceptat de la obligația de notificare prealabilă în temeiul articolului 17 alineatul (2) din Regulamentul (CEE) nr. 1191/69.

Ajutorul nu este compatibil cu piața internă, întrucât nu au fost întrunite condițiile stabilite în Regulamentul (CE) nr. 1370/2007. Prin urmare, ajutorul nu poate fi aplicat de autoritățile italiene.

Articolul 2

Prezenta decizie se adresează Republicii Italiene.

Adoptată la Bruxelles, 2 octombrie 2013.

Pentru Comisie

Joaquín ALMUNIA

Vicepreședinte


(1)   JO C 216, 21.7.2012, p. 45.

(2)  Legea din 28 septembrie 1939 – Norme privind serviciile de transport cu autocarul al pasagerilor, bagajelor și coletelor cu produse agricole pe baza unei concesiuni acordate industriei private (norme înlocuite ulterior de Decretul legislativ nr. 285/2005).

(3)  A se vedea http://ngs.Simetspa.it/portale/azienda/

(4)  Scrisoarea Simet din 22 octombrie 1999, număr de referință 175/1999.

(5)  Decretul prezidențial din 22 aprilie 1994 – Reglementări privind simplificarea procedurii de concesionare a liniilor de transport regulat cu autocarul aflate în responsabilitatea statului.

(6)  Regulamentul (CE) nr. 1370/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind serviciile publice de transport feroviar și rutier de călători și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 1191/69 și (CEE) nr. 1107/70 ale Consiliului (JO L 315, 3.12.2007, p. 1).

(7)  Regulamentul (CEE) nr. 1191/69 al Consiliului din 26 iunie 1969 privind acțiunea statelor membre în ceea ce privește obligațiile inerente noțiunii de serviciu public în domeniul transportului feroviar, rutier și pe căi navigabile interioare (JO L 156, 28.6.1969, p. 1).

(8)  Pentru fiecare an care a făcut obiectul analizei, compensația anuală a reprezentat valoarea deficitului total rezultat din pierderile din exploatare, cheltuielile financiare și rentabilitatea financiară. Calculul s-a bazat pe o serie de ipoteze teoretice, printre care ipoteze privind cheltuielile de funcționare aferente serviciilor regulate de transport interregional cu autocarul în perioada anterioară anului 2000, întrucât în perioada respectivă nu a existat o separare a conturilor. S-a estimat că, în perioada 1987-2003, rentabilitatea financiară preconizată a capitalului investit în serviciile regulate de transport cu autocarul a fost de 20 %-36 %. Întrucât compensația anuală nu a fost plătită în anii pentru care a fost calculată, consultantul a calculat valoarea actualizată netă (VAN) a acesteia. În decizia de inițiere sunt disponibile mai multe detalii privind metodologia folosită în acest calcul inițial.

(9)  În conformitate cu articolul 9 din Decretul legislativ nr. 285/2005, care a abrogat Legea nr. 1822/39, concesiunile pentru servicii regulate acordate în temeiul Legii nr. 1822/39 pot fi prelungite până la sfârșitul anului 2013.

(10)  Aparent în baza modificărilor celei de A patra directive 78/660/CEE a Consiliului din 25 iulie 1978 în temeiul articolului 54 alineatul (3) litera (g) din tratat privind conturile anuale ale anumitor forme de societăți comerciale (JO L 222, 14.8.1978, p. 11).

(11)  A se vedea nota de subsol anterioară.

(12)  Această cifră a fost preluată dintr-o bază de date elaborată de profesorul A. Damodaran. A se vedea www.damodaran.com

(13)  Măsură a volatilității sau a riscului sistemic al unui titlu de valoare sau al unui portofoliu, comparativ cu piața în ansamblu.

(14)   Beta fără îndatorare = coeficientul beta al societății, fără nicio datorie.

(15)  Această cifră a fost preluată dintr-o bază de date elaborată de profesorul A. Damodaran. A se vedea www.damodaran.com, rubrica „auto and trucks”.

(16)  Cauza C-280/00, Altmark Trans și Regierungspräsidium Magdeburg, Rec., 2003, I-7747.

(17)  A se vedea articolul 1 alineatul (5) din Regulamentul (CEE) nr. 1191/69, modificat prin Regulamentul (CEE) nr. 1893/91 al Consiliului din 20 iunie 1991 de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1191/69 privind acțiunea statelor membre în ceea ce privește obligațiile inerente noțiunii de serviciu public în domeniul transportului feroviar, rutier și naval (JO L 169, 29.6.1991, p. 1).

(18)  Până în 2000 nu a existat nicio separare a conturilor.

(19)  Data intrării în vigoare a Regulamentului (CEE) nr. 1893/91.

(20)  Scrisoarea Simet din 22 octombrie 1999, număr de referință 175/1999.

(21)  Până în 2000 nu a existat nicio separare a conturilor.

(22)  Comisia nu a analizat celelalte documente prezentate, întrucât acestea nu se referă la perioada care face obiectul deciziilor Consiliului de Stat.

(23)  Abrogată și modificată prin Decretul legislativ nr. 285/2005.

(24)  Articolul 2 alineatul (2) litera (e) din Decretul prezidențial nr. 369 din 22 aprilie 1994.

(25)  De exemplu, în 1992 ministerul a acceptat ca stațiile de autocar să fie mutate pe legătura Rossano-Napoli, din motive de siguranță, iar în 2000 a acceptat introducerea unor stații suplimentare și modificarea rutei în vederea deservirii unor localități noi, din motive legate de eficiența costurilor, pe legăturile Cosenza-Florența și Cosenza-Pisa. În plus, autoritățile italiene au precizat că documentația înaintată de Simet arată că, în 1992, ministerul a acceptat majorarea tarifelor solicitată de societate pentru legătura Rossano-Napoli.

(26)  Care stabilea un plafon de majorare a tarifelor pentru serviciile obișnuite de transport regulat cu autocarul, corespunzător ratei inflației.

(27)  Regulamentul (CE) nr. 1073/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piața internațională a serviciilor de transport cu autocarul și autobuzul și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 561/2006 (JO L 300, 14.11.2009, p. 88).

(28)  Punctul 6 din specificațiile fiecărei concesiuni prevede în mod clar că orarele și tarifele sunt cele aprobate de Oficiul Regional pentru Autovehicule de pe lângă minister.

(29)  Hotărârea nr. 1405/2010 se referă la dreptul de a primi sume de bani cu titlu de compensație, în conformitate cu articolele 6, 10 și 11 din Regulamentul (CEE) nr. 1191/69, acestea trebuind să fie determinate de către administrație pe baza unor date fiabile (pagina 21, punctul 3.3 din hotărâre). În plus, la punctul 3.3, Consiliul de Stat afirmă că nu a evaluat prejudiciul, întrucât: „În acest moment nu poate fi acceptată nicio acțiune în despăgubiri formulată de reclamant, deoarece numai atunci când administrația va stabili suma menționată mai sus se va ști dacă există vreun prejudiciu rezidual neacoperit de suma evaluată, care trebuie calculat și dovedit de societatea în cauză.”

(30)  Cauza C-280/00, Altmark Trans și Regierungspräsidium Magdeburg, Rec., 2003, I-7747, punctele 87 și 88.

(31)  Punctul 79.

(32)  Cauza T-157/01, Danske Busvognmænd, Rec., 2004, II-917, punctele 77-79.

(33)  A se vedea secțiunea 5.

(34)  Până la sfârșitul anului 1991, circulara nr. 13/74 din 30 aprilie 1974 prevedea că, în mod normal, tarifele serviciilor regulate de transport interregional cu autocarul trebuie să fie similare celor aplicate pentru transportul feroviar la clasa a doua. Ulterior, între 1992 și 2000, memorandumul nr. 801 din 17 martie 1992 prevedea că, în mod normal, majorarea tarifelor trebuie să se limiteze la rata inflației, care în perioada respectivă era indicată de comitetul interministerial de stabilire a prețurilor.

(35)  Scrisoarea nr. A/7302 din 3 iulie 1992 a Oficiului Regional Catanzaro.

(36)  Punctul 6 din specificațiile privind concesiunea.

(37)  Punctul 2 din circulara nr. 3/02 din 5 aprilie 2002 care cuprindea instrucțiuni privind conversia tarifelor din lire în euro.

(38)  Cauza C-504/07, Rec., 2009, I-3867.

(39)   JO L 169, 29.6.1991, p. 1.

(40)  Articolul 1 alineatul (2) din Regulamentul (CEE) nr. 1191/69.

(41)  În această privință, Comisia face referire la raționamentul cuprins în considerentele 307-313 ale deciziei sale din 24 februarie 2010 în cazul C 41/08 (ex NN 35/08) privind contractele de servicii publice de transport încheiate între Ministerul danez al Transporturilor și Danske Statsbaner (JO L 7, 11.1.2011, p. 1). Această decizie a fost anulată de Tribunal prin hotărârea în cauza T-92/11, Jørgen Andersen/Comisia Europeană, 2013, nepublicată încă – hotărâre atacată în prezent la Curtea de Justiție, în cauza C-303/13. Rezultatul recursului nu este relevant pentru rezultatul cazului de față, întrucât Tribunalul a confirmat în hotărârea atacată că pentru ajutorul care a fost notificat, însă nu a fost plătit, ar trebui să se aplice normele, principiile și criteriile de evaluare a compatibilității ajutorului de stat aflate în vigoare la data adoptării deciziei de către Comisie (a se vedea punctul 39 din hotărâre).

(42)  Cauza C-334/07 P, Comisia/Freistaat Sachsen, Rec., 2008, I-9465, punctele 50-53; cauza T-3/09, Italia/Comisia, Rec., 2011, II-95, punctul 60.

(43)  Punctul 3.3 din Hotărârea nr. 1405/2010.

(44)  Punctul 3.4 din Hotărârea nr. 1405/2010.