8.11.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 298/29


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) NR. 1113/2013 AL COMISIEI

din 7 noiembrie 2013

privind autorizarea preparatelor de Lactobacillus plantarum NCIMB 40027, Lactobacillus buchneri DSM 22501, Lactobacillus buchneri NCIMB 40788/CNCM I-4323, Lactobacillus buchneri LN 40177/ATCC PTA-6138 și Lactobacillus buchneri LN 4637/ATCC PTA-2494 ca aditivi în hrana tuturor speciilor de animale

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 septembrie 2003 privind aditivii din hrana animalelor (1), în special articolul 9 alineatul (2),

întrucât:

(1)

Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 prevede autorizarea aditivilor destinați hranei animalelor, precum și motivele și procedurile de acordare a unei astfel de autorizații. Articolul 10 alineatul (7) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 coroborat cu articolul 10 alineatele (1)-(4) din regulamentul respectiv stabilește dispoziții specifice pentru evaluarea produselor utilizate în Uniune ca aditivi pentru însilozare, la data la care regulamentul a intrat în vigoare.

(2)

În conformitate cu articolul 10 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003, preparatele de Lactobacillus plantarum NCIMB 40027, Lactobacillus buchneri DSM 22501, Lactobacillus buchneri NCIMB 40788/CNCM I-4323, Lactobacillus buchneri LN 40177/ATCC PTA-6138 și Lactobacillus buchneri LN 4637/ATCC PTA-2494 au fost înregistrate în registrul aditivilor pentru hrana animalelor ca produse existente aparținând grupei funcționale „aditivi pentru însilozare”, destinate tuturor speciilor de animale.

(3)

În conformitate cu articolul 10 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003, coroborat cu articolul 7, s-au depus cereri de autorizare a preparatelor respective ca aditivi în hrana tuturor speciilor de animale, solicitându-se ca aditivii respectivi să fie clasificați în categoria „aditivi tehnologici” și în grupa funcțională „aditivi pentru însilozare”. Cererile respective au fost însoțite de informațiile și de documentele necesare în temeiul articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.

(4)

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „autoritatea”) a concluzionat în avizele sale din 12 martie 2013 (2) și 16 aprilie 2013 (3) că, în condițiile de utilizare propuse, preparatele respective nu au efecte adverse asupra sănătății animale, umane sau asupra mediului. Autoritatea a concluzionat, de asemenea, că preparatul de Lactobacillus plantarum NCIMB 40027 are potențialul de a îmbunătăți producția de furaje însilozate prin creșterea conținutului de acid lactic și conservarea materiei uscate prin reducerea pH-ului și a degradării proteinelor, în nutrețul ușor și moderat dificil de însilozat la concentrația de 1 × 108 CFU/kg de materie nouă și la concentrația de 1 × 109 CFU/kg de materie nouă în nutrețul dificil de însilozat, pentru toate speciile. Autoritatea a concluzionat, de asemenea, că preparatul de Lactobacillus buchneri DSM 22501 are potențialul de a îmbunătăți producția de furaje însilozate prin reducerea pH-ului și a azotului amoniacal și prin conservarea materiei uscate, din nutrețul ușor, moderat dificil și dificil de însilozat; preparatul de Lactobacillus buchneri NCIMB 40788/CNCM I-4323 are potențialul de a îmbunătăți stabilitatea aerobă a nutrețului ușor, moderat dificil și dificil de însilozat, iar preparatele de Lactobacillus buchneri LN 40177/ATCC PTA-6138 și de Lactobacillus buchneri LN 4637/ATCC PTA-2494 au potențialul de a îmbunătăți stabilitatea aerobă a nutrețului ușor de însilozat, pentru toate speciile de animale. Autoritatea nu consideră că sunt necesare cerințe specifice de monitorizare ulterioară introducerii pe piață. Autoritatea a verificat, de asemenea, raportul privind metodele de analiză a aditivilor furajeri din hrana animalelor, prezentat de laboratorul de referință înființat prin Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.

(5)

Evaluarea preparatelor în cauză arată că sunt îndeplinite condițiile de autorizare prevăzute la articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003. În consecință, utilizarea preparatelor respective ar trebui să fie autorizată conform specificațiilor din anexa la prezentul regulament.

(6)

Deoarece niciun motiv de siguranță nu impune aplicarea imediată a modificărilor condițiilor de autorizare, este adecvat să se prevadă o perioadă de tranziție pentru a permite părților interesate să se pregătească pentru a îndeplini noile cerințe care decurg din autorizație.

(7)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Autorizare

Preparatele specificate în anexă, aparținând categoriei „aditivi tehnologici” și grupei funcționale „aditivi pentru însilozare”, se autorizează ca aditivi pentru hrana animalelor, în condițiile stabilite în anexa respectivă.

Articolul 2

Măsuri tranzitorii

Preparatele specificate în anexă și hrana pentru animale care le conține, care sunt produse și etichetate înainte de 28 mai 2014 în conformitate cu normele aplicabile înainte de 28 noiembrie 2013, pot să fie introduse pe piață și utilizate în continuare până la epuizarea stocurilor existente.

Articolul 3

Intrarea în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 7 noiembrie 2013.

Pentru Comisie

Președintele

José Manuel BARROSO


(1)  JO L 268, 18.10.2003, p. 29.

(2)  EFSA Journal 2013; 11(4):3168.

(3)  EFSA Journal 2013; 11(5):3205.


ANEXĂ

Numărul de identificare al aditivului

Numele titularului autorizației

Aditiv

Compoziția, formula chimică, descrierea, metoda de analiză

Specia sau categoria de animale

Vârsta maximă

Conținut minim

Conținut maxim

Alte dispoziții

Sfârșitul perioadei de autorizare

CFU/kg de materie nouă

Categoria aditivi tehnologici. Grupa funcțională: aditivi pentru însilozare

1k20743

Lactobacillus plantarum NCIMB 40027

 

Compoziția aditivului

Preparat de Lactobacillus plantarum NCIMB 40027 conținând minimum 1 × 1011 CFU/g de aditiv

 

Caracterizarea substanței active

Celule viabile de Lactobacillus plantarum NCIMB 40027

 

Metoda de analiză  (1)

Numărare în aditivul pentru hrana animalelor: metoda dispersiei pe placă (EN 15787)

Identificare: electroforeză în gel în câmp pulsatil (PFGE)

Toate speciile de animale

1.

În instrucțiunile de utilizare a aditivului și a preamestecului se precizează condițiile de depozitare.

2.

Conținutul minim de aditiv, atunci când este folosit fără a fi combinat cu alte microorganisme ca aditivi pentru însilozare:

1 × 108 CFU/kg de materie nouă în materii ușor sau moderat dificil de însilozat (2);

1 × 109 CFU/kg de materie nouă în materii dificil de însilozat (3).

3.

Pentru siguranță: se recomandă utilizarea de dispozitive de protecție respiratorie și de mănuși în timpul manipulării.

28 noiembrie 2023

1k20738

 

Lactobacillus buchneri DSM 22501

 

Compoziția aditivului

Preparat de Lactobacillus buchneri DSM 22501 conținând minimum 5 × 1010 CFU/g de aditiv

 

Caracterizarea substanței active

Celule viabile de Lactobacillus buchneri DSM 22501

 

Metoda de analiză  (1)

Numărare în aditivul pentru hrana animalelor: metoda dispersiei pe placă (EN 15787)

Identificare: electroforeză în gel în câmp pulsatil (PFGE)

Toate speciile de animale

 

 

 

1.

În instrucțiunile de utilizare a aditivului și a preamestecului se indică temperatura de depozitare și durata de conservare.

2.

Conținutul minim de aditiv, atunci când este folosit fără a fi combinat cu alte microorganisme ca aditivi pentru însilozare: 1 × 108 CFU/kg de materie nouă.

3.

Pentru siguranță: se recomandă utilizarea de dispozitive de protecție respiratorie și de mănuși în timpul manipulării.

 

1k20739

Lactobacillus buchneri

NCIMB 40788/CNCM I-4323

 

Compoziția aditivului

Preparat de Lactobacillus buchneri NCIMB 40788/CNCM I-4323 conținând minimum 3 × 109 CFU/g de aditiv

 

Caracterizarea substanței active

Celule viabile de Lactobacillus buchneri NCIMB 40788/CNCM I-4323

 

Metoda de analiză  (1)

Numărare în aditivul pentru hrana animalelor: metoda dispersiei pe placă (EN 15787)

Identificare: electroforeză în gel în câmp pulsatil (PFGE)

Toate speciile de animale

1.

În instrucțiunile de utilizare a aditivului și a preamestecului se indică temperatura de depozitare și durata de conservare.

2.

Conținutul minim de aditiv, atunci când este folosit fără a fi combinat cu alte microorganisme ca aditivi pentru însilozare: 1 × 108 CFU/kg de materie nouă.

3.

Pentru siguranță: se recomandă utilizarea de dispozitive de protecție respiratorie și de mănuși în timpul manipulării.

28 noiembrie 2023

1k20740

Lactobacillus buchneri

LN 40177/ATCC PTA-6138

 

Compoziția aditivului

Preparat de Lactobacillus buchneri LN 40177/ATCC PTA-6138 conținând minimum 1 × 1010 CFU/g de aditiv

 

Caracterizarea substanței active

Celule viabile de Lactobacillus buchneri LN 40177/ATCC PTA-6138

 

Metoda de analiză  (1)

Numărare în aditivul pentru hrana animalelor: metoda dispersiei pe placă (EN 15787)

Identificare: electroforeză în gel în câmp pulsatil (PFGE)

Toate speciile de animale

1.

În instrucțiunile de utilizare a aditivului și a preamestecului se indică temperatura de depozitare și durata de conservare.

2.

Conținutul minim de aditiv, atunci când este folosit fără a fi combinat cu alte microorganisme ca aditivi pentru însilozare: 1 × 108 CFU/kg de materie nouă.

3.

Aditivul se utilizează în materii ușor de însilozat (4).

4.

Pentru siguranță: se recomandă utilizarea de dispozitive de protecție respiratorie și de mănuși în timpul manipulării.

28 noiembrie 2023

1k20741

Lactobacillus buchneri

LN 4637/ATCC PTA-2494

 

Compoziția aditivului

Preparat de Lactobacillus buchneri LN 4637/ATCC PTA-2494 conținând minimum 1 × 1010 CFU/g de aditiv

 

Caracterizarea substanței active

Celule viabile de Lactobacillus buchneri LN 4637/ATCC PTA-2494

 

Metoda de analiză  (1)

Numărare în aditivul pentru hrana animalelor: metoda dispersiei pe placă (EN 15787)

Identificare: electroforeză în gel în câmp pulsatil (PFGE)

Toate speciile de animale

1.

În instrucțiunile de utilizare a aditivului și a preamestecului se indică temperatura de depozitare și durata de conservare.

2.

Conținutul minim de aditiv, atunci când este folosit fără a fi combinat cu alte microorganisme ca aditivi pentru însilozare: 1 × 108 CFU/kg de materie nouă.

3.

Aditivul se utilizează în materii ușor de însilozat (4).

4.

Pentru siguranță: se recomandă utilizarea de dispozitive de protecție respiratorie și de mănuși în timpul manipulării.

28 noiembrie 2023


(1)  Detaliile privind metodele analitice sunt disponibile la următoarea adresă a laboratorului de referință: http://irmm.jrc.ec.europa.eu/EURLs/EURL_feed_additives/Pages/index.aspx

(2)  Nutreț ușor de însilozat: > 3 % carbohidrați solubili în materie nouă. Nutreț moderat dificil de însilozat: 1,5-3 % carbohidrați solubili în materie nouă. Regulamentul (CE) nr. 429/2008 (JO L 133, 22.5.2008, p. 1).

(3)  Nutreț dificil de însilozat: < 1,5 % carbohidrați solubili în materie nouă. Regulamentul (CE) nr. 429/2008 (JO L 133, 22.5.2008, p. 1).

(4)  Nutreț ușor de însilozat: > 3 % carbohidrați solubili în materie nouă. Regulamentul (CE) nr. 429/2008 (JO L 133, 22.5.2008, p. 1).