6.11.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 294/28


REGULAMENTUL (UE) NR. 1093/2013 AL COMISIEI

din 4 noiembrie 2013

de modificare a Regulamentului (CE) nr. 638/2004 al Parlamentului European și al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 1982/2004 al Comisiei în ceea ce privește simplificarea sistemului Intrastat și colectarea de informații Intrastat

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 638/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 31 martie 2004 privind statisticile comunitare ale comerțului cu mărfuri între statele membre și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 3330/91 al Consiliului (1), în special articolul 9 alineatul (1) și articolul 10 alineatul (3),

întrucât:

(1)

Regulamentul (CE) nr. 638/2004 a stabilit un cadru comun pentru producerea sistematică de statistici comunitare privind comerțul cu mărfuri între țările membre.

(2)

Ca urmare a evoluțiilor tehnice și economice, nivelul minim stabilit al ratei de acoperire a intrărilor ar putea fi adaptat menținându-se, în același timp, statistici care respectă indicatorii și standardele de calitate în vigoare. Această simplificare va permite reducerea sarcinii de răspuns pentru părțile responsabile de furnizarea de informații statistice, în special întreprinderile mici și mijlocii. Rata de acoperire a intrărilor ar trebui, prin urmare, să fie redusă de la 95 % la 93 %.

(3)

Regulamentul (CE) nr. 1982/2004 al Comisiei din 18 noiembrie 2004 privind punerea în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 638/2004 al Parlamentului European și al Consiliului privind statisticile comunitare ale comerțului cu mărfuri între statele membre și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 1901/2000 și (CEE) nr. 3590/92 ale Comisiei (2) stabilește dispoziții pentru colectarea informațiilor Intrastat. Chiar dacă statele membre trebuie să trimită Eurostat rezultatele lor lunare exprimate sub forma valorii statistice, acestea sunt limitate în ceea ce privește modalitățile practice de colectare. Ar trebui să fie prevăzută o abordare coerentă de ansamblu a colectării de informații Intrastat, iar modalitățile de colectare în ceea ce privește valoarea statistică ar trebui să fie raționalizate.

(4)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru statisticile privind comerțul cu mărfuri între statele membre,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

La articolul 10 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 638/2004, „95 %” se înlocuiește cu „93 %”.

Articolul 2

La articolul 8 din Regulamentul (CE) nr. 1982/2004, alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:

„(2)   În plus, statele membre pot, de asemenea, să colecteze valoarea statistică a mărfurilor, astfel cum este definită în anexa la Regulamentul (CE) nr. 638/2004.”

Articolul 3

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 4 noiembrie 2013.

Pentru Comisie

Președintele

José Manuel BARROSO


(1)  JO L 102, 7.4.2004, p. 1.

(2)  JO L 343, 19.11.2004, p. 3.