27.9.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 255/11


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) NR. 931/2013 AL COMISIEI

din 26 septembrie 2013

de fixare a coeficientului de alocare pentru eliberarea licențelor de import pentru care s-au depus cereri în perioada 8-14 septembrie 2013 pentru produse din sectorul zahărului în cadrul anumitor contingente tarifare și de suspendare a depunerii de cereri pentru astfel de licențe

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 al Consiliului din 22 octombrie 2007 de instituire a unei organizări comune a piețelor agricole și privind dispoziții specifice referitoare la anumite produse agricole („Regulamentul unic OCP”) (1),

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1301/2006 al Comisiei din 31 august 2006 de stabilire a normelor comune pentru administrarea contingentelor tarifare de import pentru produsele agricole gestionate printr-un sistem de licențe de import (2), în special articolul 7 alineatul (2),

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 891/2009 al Comisiei din 25 septembrie 2009 privind deschiderea și gestionarea anumitor contingente tarifare comunitare în sectorul zahărului (3), în special articolul 5 alineatul (2),

întrucât:

(1)

Cantitățile care fac obiectul cererilor de licențe de import depuse la autoritățile competente în perioada 8-14 septembrie 2013 în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 891/2009 și cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 170/2013 al Comisiei din 25 februarie 2013 de stabilire a unor măsuri tranzitorii în sectorul zahărului ca urmare a aderării Croației (4) depășesc cantitatea disponibilă pentru numerele de ordine 09.4317, 09.4319, 09.4320. 09.4321 și 09.4367.

(2)

Prin urmare, ar trebui fixat un coeficient de alocare, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1301/2006, pentru licențele care urmează să fie eliberate pentru numerele de ordine 09.4317, 09.4319, 09.4320. 09.4321 și 09.4367. În conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 891/2009, este necesar să se suspende, până la sfârșitul anului de comercializare, depunerea de noi cereri de licențe pentru respectivele numere de ordine,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

(1)   Cantitățile pentru care s-au depus cereri de licențe de import în temeiul Regulamentului (CE) nr. 891/2009 și al Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 170/2013 în perioada 8-14 septembrie 2013 se înmulțesc cu coeficienții de alocare prevăzuți în anexa la prezentul regulament.

(2)   Până la sfârșitul anului de comercializare 2013/2014, se suspendă depunerea de noi cereri de licențe care corespund numerelor de ordine indicate în anexă.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 26 septembrie 2013.

Pentru Comisie, pentru președinte

Jerzy PLEWA

Director general pentru agricultură și dezvoltare rurală


(1)  JO L 299, 16.11.2007, p. 1.

(2)  JO L 238, 1.9.2006, p. 13.

(3)  JO L 254, 26.9.2009, p. 82.

(4)  JO L 55, 27.2.2013, p. 1.


ANEXĂ

Zahăr concesii CXL

Anul de comercializare 2013/2014

Cereri depuse în perioada 8.9.2013-14.9.2013

Nr. de ordine

Țară

Coeficient de alocare

(%)

Cereri noi

09.4317

Australia

33,333333

Se suspendă

09.4318

Brazilia

 (1)

 

09.4319

Cuba

50

Se suspendă

09.4320

Orice țară terță

3,451014

Se suspendă

09.4321

India

8,298755

Se suspendă


Zahăr din Balcani

Anul de comercializare 2013/2014

Cereri depuse în perioada 8.9.2013-14.9.2013

Nr. de ordine

Țară

Coeficient de alocare

(%)

Cereri noi

09.4324

Albania

 

09.4325

Bosnia și Herțegovina

 (2)

 

09.4326

Serbia

 (2)

 

09.4327

fosta Republică iugoslavă a Macedoniei

 

:

Nu se aplică deoarece nicio cerere de licență nu a fost transmisă Comisiei.


Măsuri tranzitorii, zahăr excepțional de import și zahăr industrial de import

Anul de comercializare 2013/2014

Cereri depuse în perioada 8.9.2013-14.9.2013

Nr. de ordine

Tip

Coeficient de alocare

(%)

Cereri noi

09.4367

Măsuri tranzitorii (Croația)

33,333333

Se suspendă

09.4380

Excepțional

 

09.4390

Industrial

 (3)

 

:

Nu se aplică deoarece nicio cerere de licență nu a fost transmisă Comisiei.


(1)  Nu se aplică deoarece cantitățile care fac obiectul cererilor nu depășesc cantitățile disponibile și se acordă în totalitate.

(2)  Nu se aplică deoarece cantitățile care fac obiectul cererilor nu depășesc cantitățile disponibile și se acordă în totalitate.

(3)  Nu se aplică deoarece cantitățile care fac obiectul cererilor nu depășesc cantitățile disponibile și se acordă în totalitate.