23.8.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 225/1


REGULAMENTUL (UE) NR. 801/2013 AL COMISIEI

din 22 august 2013

de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1275/2008 în ceea ce privește cerințele în materie de proiectare ecologică pentru puterea consumată în modul standby și oprit de echipamentele electrice și electronice de uz casnic și de birou și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 642/2009 în ceea ce privește cerințele de proiectare ecologică pentru aparatele TV

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Directiva 2009/125/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 octombrie 2009 de instituire a unui cadru pentru stabilirea cerințelor în materie de proiectare ecologică aplicabile produselor cu impact energetic (1), în special articolul 15 alineatul (1),

după consultarea Forumului consultativ privind proiectarea ecologică,

întrucât:

(1)

Articolul 16 alineatul (2) din Directiva 2005/32/CE a Parlamentului European și a Consiliului (2) prevede o măsură de punere în aplicare, una dintre măsurile prioritare fiind reducerea pierderilor de energie în modul standby pentru o grupă de produse.

(2)

Consumul de putere în modul standby în rețea al echipamentelor electrice și electronice de uz casnic și de birou a fost abordat în studiul tehnic, de mediu și economic asupra pierderilor de energie în modurile standby și oprit, realizat în 2006/2007. Concluzia studiului a fost că posibilitatea de conectare la rețea va deveni o caracteristică comună a echipamentelor de uz casnic și de birou. La 21 iunie 2008, Comitetul de reglementare pentru proiectarea ecologică a produselor consumatoare de energie a recomandat abordarea aspectelor legate de modul standby în rețea într-un proces separat, din cauza lipsei de date la momentul respectiv.

(3)

Modul standby în rețea a fost inclus între prioritățile Planului de lucru privind proiectarea ecologică pentru perioada 2009-2011. În consecință, Comisia a efectuat un studiu pregătitor în 2010/2011, în care a analizat aspectele tehnice, de mediu și economice ale modului standby în rețea. Studiul a fost elaborat în colaborare cu părțile implicate și interesate din UE și din țări terțe, iar rezultatele au fost publicate.

(4)

Conform studiului, consumul estimat de putere în condiții de standby în rețea al echipamentelor electrice și electronice de uz casnic și de birou vândute în Uniune a fost de 54 TWh în 2010, ceea ce înseamnă o cantitate de 23 Mt de emisii de CO2. Dacă nu se iau măsuri specifice, se estimează că acest consum va ajunge la 90 TWh în 2020. Concluzia a fost că se pot realiza reduceri semnificative ale consumul de electricitate legat de modul standby în rețea. Prezentul regulament trebuie să favorizeze penetrarea pe piață a tehnologiilor cu eficiență energetică ridicată în modul standby în rețea, ceea ce va conduce, conform estimărilor, la economii de energie de 36 TWh în 2020 și de 49 TWh în 2025, față de scenariul de statu-quo.

(5)

În special, studiul a relevat faptul că funcția de gestionare a consumului de putere care, atunci când echipamentul nu îndeplinește funcția principală, comută echipamentul într-o stare care asigură modul standby în rețea este esențială pentru realizarea economiilor potențiale. Se confirmă faptul că un echipament, reactivat de un semnal extern sau intern, poate fi în mod activ pentru o perioadă limitată independent de funcția sau funcțiile sale principale, de exemplu pentru a permite efectuarea unor operațiuni de mentenanță sau descărcarea de software. Funcția de gestionare a consumului de putere trebuie să asigure revenirea echipamentului la o stare de standby în rețea după finalizarea operațiunilor respective.

(6)

Concluzia studiului pregătitor a fost că este necesară o diferențiere a cerințelor referitoare la modul standby în rețea în funcție de gradul de disponibilitate în rețea. În acest scop, s-a identificat un număr limitat de echipamente HiNA, printre care se numără routerele, comutatoarele de rețea, punctele de acces la rețele fără fir, huburile și modemurile a căror funcție principală este procesarea traficului în rețea. Ținând cont de faptul că aceste echipamente trebuie să reacționeze imediat la traficul pe care îl primesc, starea care asigură modul standby în rețea poate fi echivalentă cu modul inactiv.

(7)

Dat fiind că funcționalitățile în condiții de standby și standby în rețea sunt interconectate și că gamele de produse vizate sunt echivalente, Forumul consultativ privind proiectarea ecologică a susținut, la 14 septembrie 2011, ideea că cerințele de proiectare ecologică pentru modul standby în rețea trebuie stipulate într-un act legislativ de modificare a actualului Regulament (CE) nr. 1275/2008 al Comisiei (3).

(8)

Cerințele pentru modurile standby și oprit și cele pentru standby în rețea trebuie revizuite împreună. Având în vedere că data prevăzută pentru revizuire în Regulamentul (CE) nr. 1275/2008 este anterioară aplicării primei etape a cerințelor privind modul standby în rețea, data revizuirii regulamentului trebuie amânată cu un an.

(9)

Dat fiind faptul că aparatele TV, care fac obiectul unei măsuri de punere în aplicare specifice produsului în ceea ce privește proiectarea ecologică, sunt excluse din domeniul de aplicare al Regulamentului (CE) nr. 1275/2008, cerințele de proiectare ecologică aferente modului standby în rețea pentru aparatele TV sunt prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 642/2009 al Comisiei (4). Conform studiului tehnic, de mediu și economic privind modul standby în rețea, se estimează că cerințele de proiectare ecologică pentru modul standby în rețea în cazul aparatelor TV ar duce la realizarea unor economii de energie de 10 TWh până în 2020.

(10)

În ceea ce privește mașinile de cafea, Forumul consultativ privind proiectarea ecologică (5) a susținut, cu ocazia reuniunilor din 16 decembrie 2011 și din 18 aprilie 2012, opinia potrivit căreia nu este oportună adoptarea unei măsuri de punere în aplicare specifice produsului, dar cerințele privind modul standby din Regulamentul (CE) nr. 1275/2008 trebuie să fie mai explicite în cazul mașinilor de cafea.

(11)

Prezentul regulament introduce specificații pentru aplicarea, în cazul mașinilor de cafea, a cerințelor de gestionare a consumului de putere legate de timpul implicit după care echipamentul este comutat automat în modul standby/oprit.

(12)

Concluzia studiului tehnic, de mediu și economic realizat în temeiul Directivei privind proiectarea ecologică este că, în cazul mașinilor de cafea de uz casnic, limitarea timpului după care acestea sunt comutate automat în modul standby/oprit va genera economii anuale suplimentare de energie de peste 2 TWh până în 2020. Aceste economii nu au fost luate în considerare în prezumțiile privind economiile de energie formulate pentru Regulamentul (CE) nr. 1275/2008,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Modificarea Regulamentului (CE) nr. 1275/2008

Regulamentul (CE) nr. 1275/2008 se modifică după cum urmează:

1.

Titlul se înlocuiește cu următorul text:

2.

Articolul 1 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 1

Obiect și domeniu de aplicare

Prezentul regulament stabilește cerințe de proiectare ecologică pentru puterea consumată în modurile standby, oprit și standby în rețea în vederea introducerii pe piață a echipamentelor electrice și electronice de uz casnic și de birou.

Prezentul regulament nu se aplică echipamentelor electrice și electronice de uz casnic și echipamentelor de birou introduse pe piață cu o sursă externă de alimentare de joasă tensiune pentru a funcționa în mod corespunzător.”

3.

La articolul 2 se adaugă următoarele definiții:

„10.

«rețea» înseamnă o infrastructură de comunicații cu o topologie a legăturilor, o arhitectură care include componentele fizice, principii organizaționale, proceduri și formate (protocoale) de comunicare;

11.

«standby în rețea» înseamnă starea în care echipamentul este capabil să reia o funcție prin activare la distanță prin intermediul unei conexiuni la rețea;

12.

«activare la distanță» înseamnă un semnal care vine din afara echipamentului prin intermediul unei rețele;

13.

«port de rețea» înseamnă o interfață fizică cu fir sau fără fir pentru conectarea la rețea, aflată pe echipament, prin care echipamentul poate fi activat la distanță;

14.

«port de rețea logic» înseamnă tehnologia de rețea care funcționează prin portul de rețea fizic;

15.

«port de rețea fizic» înseamnă mediul fizic (hardware) al unui port de rețea. Un port de rețea fizic poate găzdui două sau mai multe tehnologii de rețea;

16.

«disponibilitatea în rețea» înseamnă capacitatea echipamentului de a-și relua funcțiile la detectarea de către un port de rețea a unui semnal de activare la distanță;

17.

«echipament de rețea» înseamnă un echipament care se poate conecta la rețea și are unul sau mai multe porturi de rețea;

18.

«echipament de rețea cu disponibilitate mare în rețea» (echipament HiNA – High Network Availability) înseamnă un echipament cu una sau mai multe dintre următoarele funcționalități, dar nu și altele, ca funcție principală (funcții principale): router, comutator de rețea, punct de acces la o rețea fără fir, hub, modem, telefon prin internet (VoIP), videotelefon;

19.

«echipament de rețea cu funcționalitate de disponibilitate mare în rețea» (echipament cu funcționalitate HiNA) înseamnă un echipament prevăzut cu funcționalitate de router, comutator de rețea, punct de acces la o rețea fără fir sau o combinație a acestora, dar care nu este echipament HiNA;

20.

«router» înseamnă un dispozitiv de rețea a cărui funcție principală este de a determina calea optimă pe care trebuie direcționat traficul din rețea. Routerele transmit pachete de date de la o rețea la alta, pe baza informațiilor din stratul rețea (L3);

21.

«comutator de rețea» înseamnă un dispozitiv de rețea a cărui funcție principală este de a filtra, transmite și distribui cadre de date pe baza adresei de destinație a fiecărui cadru. Toate comutatoarele funcționează cel puțin la nivelul stratului legătură de date (L2);

22.

«punct de acces la o rețea fără fir» înseamnă un dispozitiv a cărui funcție principală este de a furniza conectivitate IEEE 802.11 (Wi-Fi) mai multor clienți;

23.

«hub» înseamnă un dispozitiv de rețea cu mai multe porturi, utilizat pentru a conecta segmente ale unei rețele locale (LAN);

24.

«modem» înseamnă un dispozitiv a cărui funcție principală este de a transmite și primi semnale analogice modulate digital într-o rețea prin cablu;

25.

«echipament de imprimare» înseamnă un echipament care generează un output pe hârtie pe baza unui input electronic. Echipamentele de imprimare pot avea funcții suplimentare și pot fi comercializate ca dispozitive sau produse multifuncționale;

26.

«echipament de imprimare pe format mare» înseamnă un echipament de imprimare conceput pentru a imprima pe format A2 sau mai mare, inclusiv echipamentele concepute pentru formate continue cu lățimea de cel puțin 406 mm;

27.

«sistem de teleprezență» înseamnă un sistem dedicat pentru videoconferințe și colaborare de înaltă definiție care include o interfață pentru utilizatori, o cameră de înaltă definiție, un ecran, un sistem audio și capacitate de prelucrare pentru codare și decodare audio și video;

28.

«mașină de cafea de uz casnic» înseamnă un aparat neprofesional pentru prepararea cafelei;

29.

«filtru de cafea de uz casnic» înseamnă o mașină de cafea de uz casnic care utilizează percolarea pentru extragerea cafelei;

30.

«element de încălzire» înseamnă o componentă a mașinii de cafea care transformă energia electrică în căldură pentru încălzirea apei;

31.

«preîncălzirea ceștii» înseamnă funcția de încălzire a ceștilor aflate pe mașina de cafea;

32.

«ciclu de preparare» înseamnă procesul complet necesar pentru producerea cafelei;

33.

«autocurățare» înseamnă un proces executat de mașina de cafea pentru a se curăța în interior. Acest proces poate fi o simplă clătire sau un proces de spălare în care se folosesc aditivi speciali;

34.

«detartrare» înseamnă un proces executat de mașina de cafea pentru a elimina total sau parțial depunerile din interiorul acesteia;

35.

«terminal ușor de birou» (desktop thin client) înseamnă un computer care depinde de o conexiune la resurse informatice aflate la distanță (de exemplu, server informatic, stație de lucru la distanță) pentru a beneficia de funcționalități de bază și care nu include medii de stocare rotative care să facă parte integrantă din produs. Unitatea principală a unui terminal ușor de birou trebuie să fie destinată utilizării într-un loc fix (de exemplu, pe un birou), și nu pentru a fi portabilă. Terminalele ușoare de birou pot afișa informații fie pe ecran extern, fie, dacă este inclus în produs, pe un ecran intern;

36.

«stație de lucru» înseamnă un computer de înaltă performanță, cu un singur utilizator, folosit în principal pentru realizarea de grafică, pentru proiectarea asistată de computer, pentru dezvoltarea de software și pentru aplicații financiare și științifice, precum și pentru alte sarcini care necesită o putere de calcul informatic importantă, având următoarele caracteristici:

(a)

are un timp mediu de bună funcționare (mean time between failures – MTBF) de cel puțin 15 000 de ore;

(b)

are un cod de corectare a erorilor (ECC) și/sau o memorie tampon (buffer);

(c)

prezintă trei dintre următoarele cinci caracteristici:

1.

are o alimentare separată pentru dispozitive grafice de mare performanță [precum o sursă de alimentare separată de 12 V pentru componentele periferice conectate prin interfața (PCI)-E de 6 pini];

2.

sistemul său este conceput pentru PCI-E mai mari de × 4 pe placa de bază, în plus față de slotul sau sloturile grafic(e) și/sau de suportul pentru PCI-X;

3.

nu suportă dispozitive grafice cu acces uniform la memorie (UMA);

4.

include cel puțin cinci sloturi PCI, PCI-E sau PCI-X;

5.

poate suporta un sistem cu procesoare multiple care poate gestiona două sau mai multe procesoare [este prevăzut cu prize (sockets) separate fizic pentru procesoare, respectiv fără un suport de procesor unic multinucleu];

37.

«stație de lucru mobilă» înseamnă un computer de înaltă performanță, cu un singur utilizator, folosit în principal pentru realizarea de grafică, pentru proiectarea asistată de computer, pentru dezvoltarea de software și pentru aplicații financiare și științifice, precum și pentru alte sarcini care necesită o putere de calcul informatic importantă, cu excepția jocurilor, conceput special pentru a fi portabil și pentru a putea funcționa perioade îndelungate cu sau fără o conexiune directă la o sursă de curent alternativ. Stațiile de lucru mobile folosesc un ecran integrat și pot funcționa pe baza unei baterii integrate sau a altei surse portabile de alimentare. Majoritatea stațiilor de lucru mobile folosesc o sursă de alimentare externă și cele mai multe au o tastatură și un dispozitiv de indicare integrate.

O stație de lucru mobilă are următoarele caracteristici:

(a)

are un timp mediu de bună funcționare (mean time between failures – MTBF) de cel puțin 13 000 de ore;

(b)

are cel puțin o placă grafică separată (dGfx) care corespunde clasificării G3 (cu lățimea de bandă a zonei tampon a cadrelor mai mare de 128 de biți), G4, G5, G6 sau G7;

(c)

permite includerea a cel puțin trei dispozitive de stocare interne;

(d)

acceptă cel puțin 32 GB de memorie de sistem;

38.

«server de mici dimensiuni» înseamnă un tip de computer care utilizează, de obicei, componente de computer de birou sub forma unui computer de birou, dar care este conceput, în principal, pentru a servi ca gazdă pentru stocarea de date ale altor computere și pentru a îndeplini funcții precum furnizarea de servicii de infrastructură de rețea și stocarea de date/fișiere media, și care are următoarele caracteristici:

(a)

este proiectat sub forma unui piedestal, a unui turn sau sub o altă formă similară cu cea care se utilizează pentru computerele de birou, astfel încât toate elementele necesare procesării și stocării datelor, precum și interfețele de rețea să fie cuprinse într-o singură carcasă;

(b)

este conceput pentru a funcționa 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână;

(c)

este conceput, în principal, pentru a funcționa într-un mediu cu utilizatori multipli simultani, deservind mai mulți utilizatori prin intermediul unor unități client legate la rețea;

(d)

dacă este introdus pe piață cu un sistem de operare, sistemul de operare este conceput pentru aplicații destinate serverelor de domiciliu sau serverelor cu performanțe scăzute;

(e)

nu este introdus pe piață cu o placă grafică separată (dGfx) care corespunde oricărei clasificări diferite de G1;

39.

«server informatic» înseamnă un produs informatic care furnizează servicii și gestionează resurse legate în rețea pentru dispozitive client precum computere de birou, computere de tip notebook, terminale ușoare de birou, telefoane care folosesc protocol internet (IP) sau alte servere informatice. Un server informatic este, de regulă, introdus pe piață pentru a fi utilizat în centre de date și în medii de birou/de afaceri. Un server informatic este accesat în primul rând prin conectare la rețea, și nu prin dispozitive de introducere directă pentru utilizatori, precum tastatură sau mouse.

Un server informatic are următoarele caracteristici:

(a)

este conceput pentru a suporta sisteme de operare (SO) specifice serverelor informatice și/sau hipervizorilor și este destinat să execute aplicații de întreprindere instalate de utilizatori;

(b)

preia un cod de corectare a erorilor (ECC) și/sau o memorie tampon [incluzând configurațiile de module DIMM cu tampon (memorie duală inline) și pe cele de tip buffered on board (BOB)];

(c)

este introdus pe piață împreună cu una sau mai multe surse de alimentare în curent continuu sau alternativ;

(d)

toate procesoarele au acces la memoria de sistem partajată și sunt vizibile independent pentru un singur SO sau hipervizor.”

4.

Articolul 3 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 3

Cerințe de proiectare ecologică

Cerințele de proiectare ecologică pentru puterea consumată în modurile standby, oprit și standby în rețea sunt prezentate în anexa II.”

5.

Articolul 7 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 7

Revizuire

Comisia face o analiză a prezentului regulament luând în considerare progresul tehnologic și prezintă Forumului consultativ rezultatele acestei analize până cel târziu la 7 ianuarie 2016. În cadrul analizei, se vor aborda în special domeniul de aplicare și cerințele pentru modul standby/oprit, precum și caracterul adecvat și nivelul cerințelor pentru modul standby în rețea în ceea ce privește a treia etapă de punere în aplicare (2019).

Analiza poate aborda, printre altele, echipamentele profesionale și produsele prevăzute cu motoare electrice acționate prin comandă la distanță.”

6.

Articolul 8 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 8

Intrare în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Punctul 1 din anexa II se aplică începând cu 7 ianuarie 2010.

Punctul 2 din anexa II se aplică începând cu 7 ianuarie 2013.

Punctul 3 din anexa II se aplică începând cu 1 ianuarie 2015.

Punctul 4 din anexa II se aplică începând cu 1 ianuarie 2017.

Punctul 5 din anexa II se aplică începând cu 1 ianuarie 2019.

Punctul 6 din anexa II se aplică începând cu 1 ianuarie 2015.

Punctul 7 din anexa II se aplică începând cu 1 ianuarie 2015.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.”

7.

Anexa II se modifică după cum urmează:

(a)

punctul 2 litera (d) se înlocuiește cu următorul text:

„(d)

Gestionarea consumului de putere pentru toate echipamentele care nu sunt echipamente de rețea

Echipamentul trebuie să fie dotat, în măsura în care acest lucru este compatibil cu utilizarea prevăzută a acestuia, cu o funcție de gestionare a consumului de putere sau o funcție similară. Atunci când echipamentul nu îndeplinește funcția principală și când de funcțiile sale nu depind alte produse consumatoare de energie, funcția de gestionare a consumului de putere comută automat echipamentul, după cel mai scurt timp posibil adecvat utilizării prevăzute pentru echipamentul respectiv, în

modul standby; sau

modul oprit; sau

o altă stare în care se respectă limitele de consum de putere aplicabile modului oprit și/sau modului standby atunci când echipamentul este conectat la rețeaua de alimentare cu energie electrică.

Funcția de gestionare a consumului de putere trebuie să fie activată.”;

(b)

se adaugă următoarele puncte 3, 4, 5, 6, 7:

3.   Începând cu 1 ianuarie 2015:

(a)

Posibilitatea de dezactivare a conexiunii (conexiunilor) la rețea fără fir

Orice echipament de rețea care poate fi conectat la o rețea fără fir trebuie să ofere utilizatorului posibilitatea de a dezactiva conexiunea (conexiunile) la rețea fără fir. Această cerință nu se aplică produselor care se bazează pe o singură conexiune la rețea fără fir pentru utilizarea prevăzută a acestora și nu dispun de conexiune la rețea cu fir.

(b)

Gestionarea consumului de putere pentru echipamentele de rețea

Echipamentul trebuie să fie dotat, în măsura în care acest lucru este compatibil cu utilizarea prevăzută a acestuia, cu o funcție de gestionare a consumului de putere sau o funcție similară. Atunci când echipamentul nu îndeplinește funcția principală și când de funcțiile sale nu depind alte produse consumatoare de energie, funcția de gestionare a consumului de putere comută automat echipamentul, după cel mai scurt timp posibil adecvat utilizării prevăzute pentru echipamentul respectiv, într-o stare care asigură modul standby în rețea.

Într-o stare care asigură modul standby în rețea, funcția de gestionare a consumului de putere poate comuta automat echipamentul în modul standby sau oprit sau în altă stare în care se respectă limitele de consum de putere aplicabile modului standby și/sau modului oprit.

Funcția de gestionare a consumului de putere sau o funcție similară trebuie să fie disponibilă pentru toate porturile de rețea ale echipamentului de rețea.

Funcția de gestionare a consumului de putere sau o funcție similară trebuie să fie activată, cu excepția cazului în care toate porturile de rețea sunt dezactivate. În acest din urmă caz, funcția de gestionare a consumului de putere sau o funcție similară trebuie să se activeze dacă unul dintre porturile de rețea se activează.

Perioada de timp implicită după care funcția de gestionare a consumului de putere sau o funcție similară comută automat echipamentul într-o stare care asigură modul standby în rețea nu trebuie să depășească 20 de minute.

(c)

Echipamentele de rețea care au unul sau mai multe moduri standby trebuie să respecte cerințele pentru modul sau modurile standby respective atunci când toate porturile de rețea sunt dezactivate.

(d)

Echipamentele de rețea care nu sunt echipamente HiNA trebuie să respecte dispozițiile de la punctul 2 litera (d) atunci când toate porturile de rețea sunt dezactivate.

(e)

Consumul de putere într-o stare care asigură modul standby în rețea

Consumul de putere al echipamentelor HiNA sau al echipamentelor cu funcționalitate HiNA într-o stare care asigură modul standby în rețea în care echipamentul este comutat de funcția de gestionare a consumului de putere sau de o funcție similară nu trebuie să depășească 12,00 W.

Consumul de putere al altor echipamente de rețea într-o stare care asigură modul standby în rețea în care echipamentul este comutat de funcția de gestionare a consumului de putere sau de o funcție similară nu trebuie să depășească 6,00 W.

Limitele de consum de putere prevăzute la litera (e) nu se aplică:

(i)

echipamentelor de tipărire cu surse de alimentare cu putere nominală de peste 750 W;

(ii)

echipamentelor de imprimare pe format mare;

(iii)

sistemelor de teleprezență;

(iv)

terminalelor ușoare de birou;

(v)

stațiilor de lucru;

(vi)

stațiilor de lucru mobile;

(vii)

serverelor de mici dimensiuni;

(viii)

serverelor informatice.

4.   Începând cu 1 ianuarie 2017:

În plus față de cerințele de la punctul 3 literele (a) și (b), se aplică următoarele dispoziții:

(a)

Echipamentele de rețea care au unul sau mai multe moduri standby trebuie să respecte cerințele pentru modurile standby respective atunci când toate porturile de rețea cu fir sunt deconectate și când toate porturile de rețea fără fir sunt dezactivate.

(b)

Echipamentele de rețea care nu sunt echipamente HiNA trebuie să respecte dispozițiile de la punctul 2 litera (d) atunci când toate porturile de rețea cu fir sunt deconectate și când toate porturile de rețea fără fir sunt dezactivate.

(c)

Consumul de putere într-o stare care asigură modul standby în rețea

 

Consumul de putere al echipamentelor HiNA sau al echipamentelor cu funcționalitate HiNA într-o stare care asigură modul standby în rețea în care echipamentul este comutat de funcția de gestionare a consumului de putere sau de o funcție similară nu trebuie să depășească 8,00 W.

 

Consumul de putere al altor echipamente de rețea într-o stare care asigură modul standby în rețea în care echipamentul este comutat de funcția de gestionare a consumului de putere sau de o funcție similară nu trebuie să depășească 3,00 W.

 

Limitele de consum de putere prevăzute la litera (c) nu se aplică:

(i)

echipamentelor de imprimare pe format mare;

(ii)

terminalelor ușoare de birou;

(iii)

stațiilor de lucru;

(iv)

stațiilor de lucru mobile;

(v)

serverelor de mici dimensiuni;

(vi)

serverelor informatice.

5.   Începând cu 1 ianuarie 2019:

În plus față de cerințele de la punctul 3 literele (a) și (b) și de la punctul 4 literele (a), (b) și (c), pentru echipamentele de rețea, altele decât echipamentele HiNA sau altele decât echipamentele cu funcționalitate HiNA, se aplică următoarele dispoziții:

Consumul de putere al echipamentelor de rețea, altele decât echipamentele HiNA sau altele decât echipamentele cu funcționalitate HiNA, într-o stare care asigură modul standby în rețea în care echipamentul este comutat de funcția de gestionare a consumului de putere sau de o funcție similară nu trebuie să depășească 2,00 W.

6.   Începând cu 1 ianuarie 2015:

Pentru mașinile de cafea, timpul după care produsul este comutat automat în modurile și stările menționate la punctul 2 litera (d) din anexa II este:

pentru filtrele de cafea de uz casnic care păstrează cafeaua în carafe izolate, maximum cinci minute de la finalizarea ultimului ciclu de preparare sau 30 de minute de la finalizarea unui proces de detartrare sau autocurățare;

pentru filtrele de cafea de uz casnic care păstrează cafeaua în carafe neizolate, maximum 40 de minute de la finalizarea ultimului ciclu de preparare sau 30 de minute de la finalizarea unui proces de detartrare sau autocurățare;

pentru mașinile de cafea de uz casnic care nu sunt filtre de cafea, maximum 30 de minute de la finalizarea ultimului ciclu de preparare sau maximum 30 de minute de la activarea elementului de încălzire sau maximum 60 de minute de la activarea funcției de preîncălzire a ceștii sau maximum 30 de minute de la finalizarea unui proces de detartrare sau autocurățare, cu excepția cazului în care s-a declanșat o alarmă care îi cere utilizatorului să intervină pentru a preveni o eventuală deteriorare sau un eventual accident.

Până la data menționată mai sus cerințele de proiectare ecologică stabilite la punctul 2 litera (d) din anexa II nu se aplică.

7.   Cerințe privind informațiile despre produs

Începând cu 1 ianuarie 2015, următoarele informații privind echipamentele de rețea trebuie să fie prezentate vizibil pe site-urile internet cu acces liber ale producătorilor:

(a)

pentru fiecare mod standby și/sau oprit și pentru starea care asigură modul standby în rețea în care echipamentul este comutat de funcția de gestionare a consumului de putere sau de o funcție similară:

valorile consumului de putere în wați, rotunjite la prima zecimală;

timpul după care funcția de gestionare a consumului de putere sau o funcție similară comută automat echipamentul în modul standby și/sau oprit și/sau în starea care asigură modul standby în rețea;

(b)

consumul de putere al produsului în modul standby în rețea atunci când toate porturile de rețea cu fir sunt conectate și când toate porturile de rețea fără fir sunt activate;

(c)

instrucțiuni privind modul de activare și dezactivare a porturilor de rețea fără fir.

Consumul de putere al produsului în modul standby în rețea menționat la litera (b) și instrucțiunile menționate la litera (c) trebuie, de asemenea, incluse în manualul utilizatorului.”;

(c)

punctul 3 se înlocuiește cu noul punct 8:

„8.   Măsurători

Valorile consumului de putere menționate la punctul 1 literele (a) și (b), la punctul 2 literele (a) și (b), la punctul 3 litera (e), la punctul 4 litera (c) și la punctul 5, precum și temporizările menționate la punctul 6 se determină utilizând o procedură de măsurare sigură, precisă și reproductibilă, conformă cu tehnicile recunoscute în general ca fiind de ultimă generație.”;

(d)

punctul 4 se înlocuiește cu noul punct 9:

„9.   Informații care trebuie furnizate de producători

În scopul evaluării conformității în temeiul articolului 4, documentația tehnică trebuie să conțină următoarele elemente:

(a)

pentru modul standby și/sau oprit:

valorile consumului de putere în wați, rotunjite la prima zecimală;

metoda de măsurare utilizată;

descrierea modalității prin care a fost selectat sau programat modul aparatului;

succesiunea evenimentelor care preced comutarea automată a echipamentului de la un mod la altul;

orice observații cu privire la funcționarea echipamentului, de exemplu informații privind modul în care utilizatorul poate să comute echipamentul într-o stare care asigură modul standby în rețea;

dacă este cazul, timpul implicit după care funcția de gestionare a consumului de putere sau o funcție similară comută automat echipamentul în modul sau în starea corespunzătoare cu consum redus de putere;

(b)

pentru echipamentele de rețea:

numărul și tipul de porturi de rețea și, cu excepția porturilor de rețea fără fir, locul de pe echipament în care acestea sunt amplasate; în special, trebuie precizat dacă același port de rețea fizic găzduiește două sau mai multe tipuri de porturi de rețea;

precizarea dacă toate porturile de rețea sunt dezactivate înainte de livrare;

precizarea dacă echipamentul este echipament HiNA sau echipament cu funcționalitate HiNA; dacă nu se furnizează nicio informație în acest sens, se consideră că nu este cazul;

și pentru fiecare tip de port de rețea:

timpul implicit după care funcția de gestionare a consumului de putere sau o funcție similară comută automat echipamentul într-o stare care asigură modul standby în rețea;

factorul care reactivează echipamentul;

valorile (maxime) de performanță;

nivelul (maxim) al consumului de putere al echipamentului într-o stare care asigură modul standby în rețea în care echipamentul este comutat de funcția de gestionare a consumului de putere sau de o funcție similară, dacă portul respectiv este singurul utilizat pentru activarea la distanță;

protocolul de comunicare utilizat de echipament.

Dacă nu se furnizează nicio informație în acest sens, se consideră că echipamentul nu este echipament în rețea, cu excepția cazului în care acesta este dotat cu funcționalități de router, de comutator de rețea, de punct de acces la o rețea fără fir (care nu este un terminal), de hub, de modem, de telefon prin internet (VoIP) sau de videotelefon;

(c)

parametrii de testare pentru măsurători:

temperatura ambiantă;

tensiunea de testare în V și frecvența în Hz;

distorsiunea armonică totală a sistemului de alimentare cu energie electrică;

informații și documentație privind aparatura, configurația și circuitele utilizate pentru testele electrice;

(d)

caracteristicile echipamentului relevante pentru evaluarea conformității cu cerințele stabilite la punctul 1 litera (c) sau cu cerințele stabilite la punctul 2 literele (c) și/sau (d) și/sau la punctul 3 litera (b), după caz, inclusiv timpul necesar până la trecerea automată în modul standby sau oprit sau într-o altă stare în care se respectă limitele de consum de putere aplicabile modului oprit și/sau modului standby.

În special, dacă este cazul, trebuie să se furnizeze o justificare tehnică dacă cerințele stabilite la punctul 1 litera (c) sau cerințele stabilite la punctul 2 literele (c) și/sau (d) și/sau la punctul 3 litera (b) nu sunt compatibile cu utilizarea prevăzută a echipamentului. Necesitatea de a menține una sau mai multe conexiuni la rețea sau de a aștepta semnalul de activare la distanță nu este considerată o justificare tehnică pentru exceptarea de la cerințele stabilite la punctul 2 litera (d) în cazul echipamentelor care nu sunt definite de către producător ca fiind echipamente de rețea.”

8.

În anexa III se adaugă următoarele:

„În ceea ce privește cerințele prevăzute la punctul 2 litera (d) din anexa II, autoritățile statelor membre trebuie să utilizeze procedura aplicabilă de mai sus pentru a măsura consumul de putere după ce funcția de gestionare a consumului de putere sau o funcție similară comută echipamentul în modul sau în starea corespunzătoare.

În ceea ce privește cerințele prevăzute la punctul 3 litera (c) și la punctul 4 litera (a) din anexa II, autoritățile statelor membre trebuie să utilizeze procedura aplicabilă de mai sus după dezactivarea și/sau deconectarea, după caz, a tuturor porturilor de rețea ale unității.

La efectuarea controalelor de supraveghere a pieței menționate la articolul 3 alineatul (2) din Directiva 2009/125/CE a Parlamentului European și a Consiliului (6), autoritățile statelor membre aplică următoarea procedură de verificare pentru cerințele prevăzute în anexa II la punctele 3 și 4, după caz.

Autoritățile statelor membre trebuie să testeze o singură unitate în maniera următoare:

 

Dacă echipamentul este prevăzut, conform documentației tehnice, cu un singur tip de port de rețea și are disponibile două sau mai multe porturi de acest tip, se alege în mod aleatoriu unul dintre aceste porturi și se conectează la o rețea corespunzătoare care respectă specificațiile maxime pentru portul respectiv. Dacă este vorba despre mai multe porturi de rețea fără fir de același tip, celelalte porturi fără fir trebuie dezactivate dacă este posibil. Dacă este vorba despre mai multe porturi de rețea cu fir de același tip, pentru a verifica respectarea cerințelor prevăzute la punctul 3 din anexa II, celelalte porturi trebuie dezactivate dacă este posibil. Dacă este disponibil un singur port de rețea, acesta se conectează la o rețea corespunzătoare care respectă specificațiile maxime pentru portul respectiv.

 

Unitatea se trece în modul «pornit». Îndată ce unitatea se află în modul «pornit» și funcționează corespunzător, aceasta se lasă să treacă în starea care asigură modul standby în rețea și se măsoară consumul de putere. Apoi se transmite echipamentului semnalul corespunzător de activare prin portul de rețea și se verifică dacă echipamentul se reactivează.

 

Dacă echipamentul este prevăzut, conform documentației tehnice, cu mai multe tipuri de port de rețea, pentru fiecare tip de port de rețea se repetă procedura următoare. Dacă sunt disponibile două sau mai multe porturi de rețea de același tip, se alege în mod aleatoriu câte un port din fiecare tip de port de rețea și se conectează la o rețea corespunzătoare care respectă specificațiile maxime pentru portul respectiv.

 

Dacă pentru un anumit tip de port de rețea este disponibil un singur port, acesta se conectează la o rețea corespunzătoare care respectă specificațiile maxime pentru portul respectiv. Porturile fără fir care nu se utilizează trebuie dezactivate dacă este posibil. Pentru a verifica respectarea cerințelor prevăzute la punctul 3 din anexa II, porturile de rețea cu fir care nu se utilizează trebuie dezactivate dacă este posibil.

 

Unitatea se trece în modul «pornit». Îndată ce unitatea se află în modul «pornit» și funcționează corespunzător, aceasta se lasă să treacă în starea care asigură modul standby în rețea și se măsoară consumul de putere. Apoi se transmite echipamentului semnalul corespunzător de activare prin portul de rețea și se verifică dacă echipamentul se reactivează. Dacă un singur port de rețea fizic este partajat de două sau mai multe tipuri de porturi de rețea (logice), se repetă această procedură pentru fiecare tip de port de rețea logic, celelalte porturi de rețea logice fiind deconectate logic.

 

Modelul este considerat conform cu prezentul regulament dacă rezultatele pentru fiecare tip de port de rețea nu depășesc valoarea limită cu mai mult de 10 %.

 

În caz contrar, se testează încă trei unități. Modelul este considerat conform cu prezentul regulament dacă media rezultatelor obținute pentru fiecare tip de port de rețea la testele pe aceste trei unități nu depășește valoarea limită cu mai mult de 10 %.

 

În caz contrar, modelul este considerat neconform.

 

În termen de o lună de la luarea deciziei privind neconformitatea modelului, autoritățile statului membru furnizează autorităților celorlalte state membre și Comisiei rezultatele testelor și alte informații relevante.

Pe lângă procedura descrisă mai sus, autoritățile statelor membre trebuie să utilizeze proceduri de măsurare sigure, precise și reproductibile, conforme cu tehnicile recunoscute în general ca fiind de ultimă generație, inclusiv metode prevăzute în documente ale căror numere de referință au fost publicate în acest scop în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

9.

După ultima teză din anexa IV se adaugă următorul text:

„Modul standby în rețea: 3 W pentru echipamentele HiNA; 1 W sau mai puțin pentru echipamentele care nu sunt echipamente HiNA.”

Articolul 2

Modificarea Regulamentului (CE) nr. 642/2009

Regulamentul (CE) nr. 642/2009 se modifică după cum urmează:

1.

La articolul 2 se adaugă următoarele definiții:

„12.

«rețea» înseamnă o infrastructură de comunicații cu o topologie a legăturilor, o arhitectură care include componentele fizice, principii organizaționale, proceduri și formate (protocoale) de comunicare;

13.

«port de rețea» înseamnă o interfață fizică cu fir sau fără fir pentru conectarea la rețea, aflată pe aparatul TV, prin care aparatul TV poate fi activat la distanță;

14.

«aparat TV de rețea» înseamnă un aparat TV care se poate conecta la rețea și are unul sau mai multe porturi de rețea;

15.

«disponibilitatea în rețea» înseamnă capacitatea aparatului TV de a-și relua funcțiile la detectarea de către un port de rețea a unui semnal de activare la distanță;

16.

«activare la distanță» înseamnă un semnal care vine din afara aparatului TV prin intermediul unei rețele;

17.

«standby în rețea» înseamnă starea în care aparatul TV este capabil să reia o funcție prin activare la distanță prin intermediul unei conexiuni la rețea;

18.

«aparat TV de rețea cu funcționalitate de disponibilitate mare în rețea» (aparat TV cu funcționalitate HiNA – High Network Availability) înseamnă un aparat TV prevăzut cu funcționalitate de router, comutator de rețea, punct de acces la o rețea fără fir (care nu este un terminal) sau o combinație a acestora;

19.

«router» înseamnă un dispozitiv de rețea a cărui funcție principală este de a determina calea optimă pe care trebuie direcționat traficul din rețea. Routerele transmit pachete de date de la o rețea la alta, pe baza informațiilor din stratul rețea (L3);

20.

«comutator de rețea» înseamnă un dispozitiv de rețea a cărui funcție principală este de a filtra, transmite și distribui cadre de date pe baza adresei de destinație a fiecărui cadru. Toate comutatoarele funcționează cel puțin la nivelul stratului legătură de date (L2);

21.

«punct de acces la o rețea fără fir» înseamnă un dispozitiv a cărui funcție principală este de a furniza conectivitate IEEE 802.11 (Wi-Fi) mai multor clienți.”

2.

Anexa I se modifică după cum urmează:

(a)

se adaugă următorul text ca noua parte 3:

„3.   CONSUMUL DE PUTERE ÎN MODUL STANDBY ÎN REȚEA

Pentru aparatele TV de rețea se aplică următoarele dispoziții:

1.

Începând cu 1 ianuarie 2015:

(a)

Posibilitatea de a dezactiva conexiunea (conexiunile) la rețea fără fir

Dacă un aparat TV de rețea are capacitatea de a se conecta la o rețea fără fir, trebuie să existe posibilitatea ca utilizatorul să dezactiveze conexiunea (conexiunile) la rețea fără fir. Această cerință nu se aplică produselor care se bazează pe o singură conexiune la rețea fără fir pentru utilizarea prevăzută a acestora și nu dispun de conexiune la rețea cu fir.

(b)

Gestionarea consumului de putere pentru aparatele TV de rețea

Aparatele TV de rețea trebuie să fie dotate cu o funcție având următoarele caracteristici:

 

După cel mult 4 ore în modul activ după interacțiunea ultimului utilizator și/sau o schimbare de canal, aparatul TV este comutat automat din modul activ în starea de standby în rețea sau în orice altă stare în care se respectă limitele de consum de putere aplicabile stărilor care asigură modul standby în rețea.

 

Aparatele TV trebuie să afișeze un mesaj de atenționare înainte de comutarea automată din modul activ în starea/modurile respective. Această funcție trebuie setată ca implicită.

 

Într-o stare care asigură modul standby în rețea, funcția de gestionare a consumului de putere poate comuta automat aparatul TV în modul standby sau oprit sau în altă stare în care se respectă limitele de consum de putere aplicabile modului oprit și/sau modului standby.

 

Funcția de gestionare a consumului de putere sau o funcție similară trebuie să fie disponibilă pentru toate porturile de rețea ale aparatului TV de rețea.

 

Funcția de gestionare a consumului de putere sau o funcție similară trebuie să fie activată, cu excepția cazului în care toate porturile de rețea fără fir sunt dezactivate. În acest din urmă caz, funcția de gestionare a consumului de putere sau o funcție similară trebuie să se activeze dacă unul dintre porturile de rețea se activează.

(c)

Aparatele TV de rețea care au unul sau mai multe moduri standby trebuie să respecte cerințele pentru modul sau modurile standby respective atunci când toate porturile de rețea fără fir sunt dezactivate.

(d)

Consumul de putere într-o stare care asigură modul standby în rețea

 

Consumul de putere al unui aparat TV cu funcționalitate HiNA într-o stare care asigură modul standby în rețea în care aparatul TV este comutat de funcția de gestionare a consumului de putere sau de o funcție similară nu trebuie să depășească 12,00 W.

 

Consumul de putere al unui aparat TV fără funcționalitate HiNA într-o stare care asigură modul standby în rețea în care aparatul TV este comutat de funcția de gestionare a consumului de putere sau de o funcție similară nu trebuie să depășească 6,00 W.

2.

Începând cu 1 ianuarie 2017:

În plus față de cerințele de la punctul 1 literele (a) și (b), se aplică următoarele dispoziții:

(a)

Aparatele TV de rețea care au unul sau mai multe moduri standby trebuie să respecte cerințele pentru modurile standby respective atunci când toate porturile de rețea cu fir sunt deconectate și când toate porturile de rețea fără fir sunt dezactivate.

(b)

Aparatele TV de rețea trebuie să respecte dispozițiile din partea 2 punctul 2 litera (d) atunci când toate porturile de rețea cu fir sunt deconectate și când toate porturile de rețea sunt dezactivate.

(c)

Consumul de putere într-o stare care asigură modul standby în rețea

 

Consumul de putere al unui aparat TV cu funcționalitate HiNA într-o stare care asigură modul standby în rețea în care aparatul TV este comutat de funcția de gestionare a consumului de putere sau de o funcție similară nu trebuie să depășească 8,00 W.

 

Consumul de putere al unui aparat TV fără funcționalitate HiNA într-o stare de standby în rețea în care aparatul TV este comutat de funcția de gestionare a consumului de putere sau de o funcție similară nu trebuie să depășească 3,00 W.

3.

Începând cu 1 ianuarie 2019:

În plus față de cerințele de la punctul 1 literele (a) și (b) și de la punctul 2 literele (a), (b) și (c), pentru aparatele TV de rețea, altele decât echipamentele HiNA sau aparatele TV cu funcționalitate HiNA, se aplică următoarele dispoziții:

Consumul de putere al unui aparat TV fără funcționalitate HiNA într-o stare de standby în rețea în care aparatul TV este comutat de funcția de gestionare a consumului de putere sau de o funcție similară nu trebuie să depășească 2,00 W.”;

(b)

partea 3 devine partea 4;

(c)

partea 4 devine partea 5;

(d)

partea 5 devine partea 6;

(e)

în partea 5 punctul 1 (noua parte 6 punctul 1), după litera (d) se adaugă următorul text ca noua literă (e):

„(e)

pentru modul standby în rețea:

numărul și tipul de porturi de rețea și, cu excepția porturilor de rețea fără fir, locul de pe aparatul TV în care acestea sunt amplasate; în special, trebuie precizat dacă același port de rețea fizic găzduiește două sau mai multe tipuri de porturi de rețea;

precizarea dacă toate porturile de rețea sunt dezactivate înainte de livrare;

precizarea dacă aparatul TV este aparat TV cu funcționalitate HiNA; dacă nu se furnizează nicio informație în acest sens, se consideră că aparatul TV nu este echipament HiNA sau aparat TV cu funcționalitate HiNA;”;

(f)

în partea 5 punctul 1 (noua parte 6 punctul 1), după noua literă (e) se adaugă următorul text ca noua literă (f):

„(f)

pentru fiecare tip de port de rețea:

timpul implicit după care funcția de gestionare a consumului de putere sau o funcție similară comută automat aparatul TV într-o stare care asigură modul standby în rețea;

factorul care reactivează echipamentul;

valorile (maxime) de performanță;

nivelul (maxim) al consumului de putere al aparatului TV într-o stare care asigură modul standby în rețea în care echipamentul este comutat de funcția de gestionare a consumului de putere sau de o funcție similară, dacă portul respectiv este singurul utilizat pentru activarea la distanță.

Dacă nu se furnizează nicio informație în acest sens, se consideră că aparatul TV nu este un aparat TV de rețea;”;

(g)

partea 5 punctul 1 litera (e) devine noua parte 6 punctul 1 litera (g);

(h)

în partea 5 punctul 2 (noua parte 6 punctul 2), a doua liniuță se înlocuiește cu următorul text:

„—

pentru fiecare mod standby și/sau oprit și pentru starea care asigură modul standby în rețea, valorile consumului de putere în wați, rotunjite la a doua zecimală;”.

3.

Punctul 2 din anexa II se înlocuiește cu următorul text:

„2.   Măsurarea consumului de putere în modul standby/oprit și în modul standby în rețea

Măsurătorile pentru determinarea valorilor consumului de putere menționate în anexa I părțile 2 și 3 trebuie să îndeplinească toate condițiile următoare:

Valorile consumului de putere menționate în partea 2 la punctul 1 literele (a) și (b) și la punctul 2 literele (a) și (b), precum și în partea 3 la punctul 1 litera (d) și la punctul 2 litera (c) se determină utilizând o procedură de măsurare sigură, precisă și reproductibilă, conformă cu tehnicile recunoscute în general ca fiind de ultimă generație.”

4.

Anexa III se înlocuiește cu următorul text:

„ANEXA III

PROCEDURA DE VERIFICARE

A.   Procedură de verificare pentru cerințele stabilite în anexa I părțile 1, 2, 4 și 5

1.

La efectuarea controalelor de supraveghere a pieței menționate la articolul 3 alineatul (2) din Directiva 2009/125/CE a Parlamentului European și a Consiliului (7), autoritățile statelor membre aplică următoarea procedură de verificare pentru cerințele stabilite în anexa I părțile 1, 2, 4 și 5.

Autoritățile statelor membre trebuie să testeze un singur aparat TV.

Modelul este considerat conform cu dispozițiile prevăzute în anexa I dacă:

(a)

rezultatul pentru consumul de putere în modul activ nu depășește cu mai mult de 7 % valoarea limită aplicabilă stabilită în anexa I partea 1 punctele 1 și 2; și

(b)

rezultatele pentru modurile oprit/standby, după caz, nu depășesc cu mai mult de 0,10 wați valorile limită aplicabile stabilite în anexa I partea 2 punctul 1 literele (a) și (b) și punctul 2 literele (a) și (b); și

(c)

rezultatul pentru raportul luminanței maxime stabilit în anexa I partea 5 nu este mai mic de 60 %.

Dacă nu se obțin rezultatele menționate la punctul 1 litera (a), (b) sau (c), se testează încă trei unități din același model.

2.

După testarea celor trei unități suplimentare din același model, modelul respectiv este considerat conform cu cerințele stabilite în anexa I dacă:

(a)

media rezultatelor testelor efectuate pe aceste trei unități pentru consumul de putere în modul activ nu depășește cu mai mult de 7 % valoarea limită aplicabilă stabilită în anexa I partea 1 punctele 1 și 2; și

(b)

media rezultatelor testelor efectuate pe aceste trei unități pentru modurile oprit/standby, după caz, nu depășește cu mai mult de 0,10 wați valorile limită aplicabile stabilite în anexa 1 partea 2 punctul 1 literele (a) și (b) și punctul 2 literele (a) și (b); și

(c)

media rezultatelor testelor efectuate pe aceste trei unități pentru raportul luminanței maxime stabilit în anexa I partea 5 nu este mai mică de 60 %.

Dacă nu se obțin rezultatele menționate la punctul 2 literele (a), (b) și (c), modelul este considerat neconform.

B.   Procedură de verificare pentru cerințele stabilite în anexa I partea 3

La efectuarea controalelor de supraveghere a pieței menționate la articolul 3 alineatul (2) din Directiva 2009/125/CE, autoritățile statelor membre aplică următoarea procedură de verificare pentru cerințele stabilite în anexa I partea 3 punctul 1 litera (d) și punctul 2 litera (c), după caz. Procedura aplicabilă de mai jos se utilizează după dezactivarea și/sau deconectarea, după caz, a tuturor porturilor de rețea ale unității.

Autoritățile statelor membre trebuie să testeze o singură unitate în maniera următoare:

Dacă aparatul TV este prevăzut, conform documentației tehnice, cu un singur tip de port de rețea și are disponibile două sau mai multe porturi de acest tip, se alege în mod aleatoriu unul dintre aceste porturi și se conectează la o rețea corespunzătoare care respectă specificațiile maxime pentru portul respectiv. Dacă este vorba despre mai multe porturi de rețea fără fir de același tip, celelalte porturi fără fir trebuie dezactivate dacă este posibil. Dacă este vorba despre mai multe porturi de rețea cu fir de același tip, pentru a verifica respectarea cerințelor prevăzute în anexa I partea 2, celelalte porturi de rețea trebuie dezactivate dacă este posibil. Dacă este disponibil un singur port de rețea, acesta se conectează la o rețea corespunzătoare care respectă specificațiile maxime pentru portul respectiv.

Unitatea se trece în modul activ. Îndată ce unitatea se află în modul activ și funcționează corespunzător, aceasta se lasă să treacă în starea care asigură modul standby în rețea și se măsoară consumul de putere. Apoi se transmite aparatului TV semnalul corespunzător de activare prin portul de rețea și se verifică dacă aparatul TV se reactivează.

Dacă aparatul TV este prevăzut, conform documentației tehnice, cu mai multe tipuri de port de rețea, pentru fiecare tip de port de rețea se repetă procedura următoare. Dacă sunt disponibile două sau mai multe porturi de rețea de același tip, se alege în mod aleatoriu câte un port din fiecare tip și se conectează la o rețea corespunzătoare care respectă specificațiile maxime pentru portul respectiv.

Dacă pentru un anumit tip de port de rețea este disponibil un singur port, acesta se conectează la o rețea corespunzătoare care respectă specificațiile maxime pentru portul respectiv. Porturile fără fir care nu se utilizează trebuie dezactivate dacă este posibil. Pentru a verifica respectarea cerințelor prevăzute la punctul 3 din anexa II, porturile de rețea cu fir care nu se utilizează trebuie dezactivate dacă este posibil.

Unitatea se trece în modul activ. Îndată ce unitatea se află în modul activ și funcționează corespunzător, aceasta se lasă să treacă în starea care asigură modul standby în rețea și se măsoară consumul de putere. Apoi se transmite aparatului TV semnalul corespunzător de activare prin portul de rețea și se verifică dacă aparatul TV se reactivează.

Dacă un singur port de rețea fizic este partajat de două sau mai multe tipuri de porturi de rețea (logice), se repetă această procedură pentru fiecare tip de port de rețea logic, celelalte porturi de rețea logice fiind deconectate logic.

Modelul este considerat conform cu prezentul regulament dacă rezultatele pentru fiecare tip de port de rețea nu depășesc valoarea limită cu mai mult de 7 %.

În caz contrar, se testează încă trei unități. Modelul este considerat conform cu prezentul regulament dacă media rezultatelor obținute pentru fiecare tip de port de rețea la testele pe aceste trei unități nu depășește valoarea limită cu mai mult de 7 %.

În caz contrar, modelul este considerat neconform.

În termen de o lună de la luarea deciziei privind neconformitatea modelului, autoritățile statului membru furnizează autorităților celorlalte state membre și Comisiei rezultatele testelor și alte informații relevante.

C.   Control de conformitate

În scopul verificării conformității cu cerințele, autoritățile statelor membre utilizează procedura prevăzută în anexa II, precum și proceduri de măsurare sigure, precise și reproductibile, conforme cu tehnicile de măsurare recunoscute în general ca fiind de ultimă generație, inclusiv metode prevăzute în documente ale căror numere de referință au fost publicate în acest scop în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 3

Intrarea în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 22 august 2013.

Pentru Comisie

Președintele

José Manuel BARROSO


(1)  JO L 285, 31.10.2009, p. 10.

(2)  JO L 191, 22.7.2005, p. 29.

(3)  JO L 339, 18.12.2008, p. 45.

(4)  JO L 191, 23.7.2009, p. 42.

(5)  JO L 190, 18.7.2008, p. 22.

(6)  JO L 285, 31.10.2009, p. 10.”

(7)  JO L 285, 31.10.2009, p. 10.”