26.7.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 201/21


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) NR. 716/2013 AL COMISIEI

din 25 iulie 2013

de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 110/2008 al Parlamentului European și al Consiliului privind definirea, desemnarea, prezentarea, etichetarea și protecția indicațiilor geografice ale băuturilor spirtoase

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 110/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 ianuarie 2008 privind definirea, desemnarea, prezentarea, etichetarea și protecția indicațiilor geografice ale băuturilor spirtoase (1), în special articolul 24 alineatul (3) și articolul 27,

întrucât:

(1)

Pentru a clarifica anumite dispoziții din Regulamentul (CE) nr. 110/2008 și pentru a asigura aplicarea uniformă a acestora în statele membre, este necesară adoptarea unor norme detaliate, în special în ceea ce privește utilizarea termenilor compuși, a aluziilor, a denumirilor de vânzare și a indicațiilor geografice pentru prezentarea băuturilor spirtoase.

(2)

În conformitate cu articolul 10 alineatele (1) și (2) din Regulamentul (CE) nr. 110/2008, prezentarea unei băuturi spirtoase sau a altui produs alimentar poate, în anumite condiții, să conțină un termen compus care include denumirea uneia dintre categoriile enumerate în anexa II la Regulamentul (CE) nr. 110/2008 ori una dintre indicațiile geografice enumerate în anexa III la același regulament sau poate să conțină una sau mai multe aluzii care includ una sau mai multe dintre aceste categorii sau indicații geografice. Pentru a asigura utilizarea uniformă a termenilor compuși și a aluziilor în statele membre, este necesar să se stabilească norme detaliate privind folosirea lor la prezentarea băuturilor spirtoase și a altor produse alimentare.

(3)

Atunci când în prezentarea unui produs alimentar se face trimitere la o anumită băutură spirtoasă, acea băutură spirtoasă trebuie să fie în deplină conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 110/2008 și să nu fie diluată. Este necesar să se clarifice înțelesul termenului „diluare” atunci când se folosește pentru băuturi spirtoase, dat fiind că anumite procese de fabricație nu ar trebui considerate o diluare.

(4)

Pentru a se asigura îndeplinirea condițiilor de înregistrare a indicațiilor geografice prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 110/2008, cererile de înregistrare ar trebui examinate de Comisie și ar trebui stabilite norme detaliate de aplicare privind procedurile de solicitare, examinare, opoziție și anulare pentru indicațiile geografice de băuturi spirtoase. Pentru a asigura o implementare uniformă a acestor norme, ar trebui întocmite modele pentru cererea de înregistrare, dosarul tehnic, declarația de opoziție, modificarea dosarului tehnic și anularea unei indicații geografice.

(5)

Pentru a facilita comunicarea între Comisie, statele membre și țările terțe în ceea ce privește indicațiile geografice înregistrate, statele membre și țările terțe ar trebui să comunice Comisiei specificațiile de bază din dosarele tehnice a indicațiilor lor geografice, pe lângă dosarele tehnice complete.

(6)

Restricțiile referitoare la îmbutelierea unei băuturi spirtoase cu indicație geografică, precum obligația de a îmbutelia băutura spirtoasă într-o arie geografică definită, reprezintă restricții în calea liberei circulații a mărfurilor și a libertății de a presta servicii. Astfel de restricții ar trebui permise numai dacă sunt necesare, proporționate și adecvate pentru a proteja reputația indicației geografice.

(7)

Ar trebui stabilit un simbol al Uniunii pentru indicațiile geografice ale băuturilor spirtoase, pentru a permite consumatorilor să identifice anumite băuturi spirtoase ale căror caracteristici sunt legate de originea băuturilor.

(8)

Având în vedere timpul necesar statelor membre pentru a implementa măsurile referitoare la utilizarea termenilor compuși și a aluziilor, aplicarea acestor măsuri ar trebui să fie amânată.

(9)

Măsurile stabilite în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru băuturi spirtoase,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

CAPITOLUL I

OBIECT ȘI DEFINIȚII

Articolul 1

Obiect

Prezentul regulament stabilește norme detaliate de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 110/2008 în ceea ce privește în special:

(a)

folosirea termenilor compuși și a aluziilor menționate la articolul 10 din Regulamentul (CE) nr. 110/2008 în descrierea, prezentarea și etichetarea unui produs alimentar;

(b)

indicațiile geografice ale băuturilor spirtoase menționate la articolul 15 din Regulamentul (CE) nr. 110/2008 și utilizarea unui simbol al Uniunii pentru indicațiile geografice ale băuturilor spirtoase.

Articolul 2

Definiții

În sensul prezentului regulament:

(a)

„categorie de băutură spirtoasă” înseamnă una dintre categoriile 1-46 din anexa II la Regulamentul (CE) nr. 110/2008;

(b)

„indicație geografică” înseamnă una dintre indicațiile geografice înregistrate în anexa III la Regulamentul (CE) nr. 110/2008;

(c)

„termen compus” înseamnă combinația dintre un termen enumerat în categoriile 1-46 din anexa II la Regulamentul (CE) nr. 110/2008 sau o indicație geografică a unei băuturi spirtoase din care provine întreaga cantitate de alcool din produsul final și:

(i)

denumirea unuia sau mai multor alte produse alimentare decât cele utilizate la producerea băuturii spirtoase respective în conformitate cu anexa II la Regulamentul (CE) nr. 110/2008 sau adjective care decurg din aceste denumiri; și/sau

(ii)

termenul „lichior”;

(d)

„aluzie” înseamnă trimiterea directă sau indirectă la una sau mai multe categorii de băuturi spirtoase sau indicații geografice, altele decât trimiterea dintr-un termen compus sau lista ingredientelor menționată la articolul 9 alineatul (9) din Regulamentul (CE) nr. 110/2008.

CAPITOLUL II

NORME PRIVIND UTILIZAREA TERMENILOR COMPUȘI ȘI A ALUZIILOR

Articolul 3

Termeni compuși

(1)   Termenul „băutură spirtoasă” nu trebuie să facă parte dintr-un termen compus care descrie o băutură alcoolică.

(2)   Un termen compus care descrie o băutură alcoolică nu trebuie să constea într-o combinație a termenului „lichior” cu denumirea uneia dintre categoriile 33-40 din anexa II la Regulamentul (CE) nr. 110/2008.

(3)   Un termen compus nu trebuie să înlocuiască denumirea de vânzare a unei băuturi spirtoase.

(4)   Termenul compus care descrie o băutură alcoolică trebuie să fie înscris cu caractere uniforme, de același tip, mărime și culoare. Acesta nu trebuie să fie întrerupt de niciun element de text sau imagine care nu face parte din el și trebuie să nu figureze cu caractere de o dimensiune mai mare decât cea a denumirii de vânzare.

Articolul 4

Aluzii

Aluzia la orice categorie de băutură spirtoasă sau indicație geografică, pentru prezentarea unui produs alimentar, nu trebuie să se afle pe același rând cu denumirea de vânzare. Pentru băuturi alcoolice, aluzia trebuie să fie înscrisă cu caractere de dimensiuni mai mici decât cele utilizate pentru denumirea de vânzare și termenul compus.

Articolul 5

Diluarea unei băuturi spirtoase

În sensul articolului 10 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 110/2008, reducerea tăriei alcoolice a unei băuturi spirtoase sub concentrația alcoolică minimă stabilită pentru respectiva băutură spirtoasă în categoria corespunzătoare din anexa II la regulamentul menționat, exclusiv prin adăugarea de apă, este considerată diluare.

CAPITOLUL III

INDICAȚII GEOGRAFICE

Articolul 6

Cererea de înregistrare a unei indicații geografice

Cererea de înregistrare a unei indicații geografice în anexa III la Regulamentul (CE) nr. 110/2008 trebuie prezentată Comisiei și trebuie să constea în:

(a)

formularul de cerere, în conformitate cu modelul stabilit în anexa I la prezentul regulament;

(b)

dosarul tehnic, în conformitate cu modelul stabilit în anexa II la prezentul regulament;

(c)

specificațiile de bază din dosarul tehnic menționat la litera (b).

Articolul 7

Cereri transfrontaliere

(1)   Atunci când o indicație geografică transfrontalieră implică doar state membre, cererea corespondentă trebuie prezentată în comun sau de către unul din statele membre în numele celorlalte. În acest ultim caz, cererea trebuie să includă un document din partea fiecăruia dintre celelalte state membre în cauză, prin care acestea autorizează statul membru care transmite cererea să acționeze în numele lor.

Atunci când o indicație geografică transfrontalieră implică doar țări terțe, cererea pertinentă trebuie prezentată Comisiei fie de către unul din solicitanți în numele celorlalți, fie de către una din țările terțe în numele celorlalte, și trebuie să cuprindă:

(a)

dovada protejării în țările terțe în cauză; și

(b)

un document din partea fiecăreia dintre celelalte țări terțe în cauză, prin care acestea autorizează țara terță care depune cererea să acționeze în numele lor.

Atunci când o indicație geografică transfrontalieră implică cel puțin un stat membru și cel puțin o țară terță, cererea trebuie prezentată Comisiei de unul dintre statele membre, de una dintre autoritățile țării terțe sau de una dintre entitățile private din țara terță în cauză și trebuie să cuprindă:

(a)

dovada protejării în țările terțe în cauză; și

(b)

un document din partea fiecăruia dintre statele membre sau fiecăreia dintre țările terțe în cauză, prin care acestea autorizează partea care transmite cererea să acționeze în numele lor.

(2)   Statul membru, autoritatea țării terțe sau entitatea privată din țara terță în cauză care prezintă Comisiei o cerere transfrontalieră devine destinatarul oricărei notificări sau decizii emise de către Comisie.

Articolul 8

Primirea cererii

(1)   Data depunerii unei cereri este data primirii acesteia de către Comisie.

(2)   Statul membru, autoritatea țării terțe sau entitatea privată din țara terță în cauză primește o confirmare de primire care precizează cel puțin următoarele:

(a)

numărul dosarului;

(b)

denumirea care urmează a fi înregistrată;

(c)

numărul de pagini primite;

(d)

data primirii cererii.

Articolul 9

Indicații geografice consacrate

(1)   Dacă dosarul tehnic al unei indicații geografice consacrată, prezentat în conformitate cu articolul 20 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 110/2008, nu demonstrează că cerințele prevăzute la articolul 15 alineatul (1) din regulamentul menționat sunt îndeplinite, Comisia stabilește un termen pentru modificarea sau retragerea acestuia sau pentru prezentarea de observații de către statul membru.

(2)   Dacă aceste eficiențe nu sunt remediate de statul membru în termenul menționat la primul paragraf, se consideră că dosarul tehnic nu a fost prezentat și se aplică articolul 20 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 110/2008.

Articolul 10

Îmbutelierea în aria geografică în cauză

Dacă dosarul tehnic stabilește că îmbutelierea băuturilor spirtoase trebuie să se desfășoare în aria geografică delimitată sau într-o zonă din imediata apropiere a acesteia, trebuie furnizată justificarea acestei cerințe în ceea ce privește produsul în cauză.

Articolul 11

Admisibilitatea cererii

(1)   Cererea este admisibilă dacă este compusă din toate elementele menționate la articolul 6.

(2)   Dacă cererea nu este completă, Comisia invită solicitantul să remedieze deficiența constatată în termen de două luni. Dacă deficiența nu este remediată în termenul respectiv, Comisia respinge cererea ca fiind inadmisibilă.

Articolul 12

Analizarea condițiilor de valabilitate

(1)   Dacă o indicație geografică nu este în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (CE) nr. 110/2008 sau dacă cererea de înregistrare nu îndeplinește cerințele stabilite la articolul 17 din Regulamentul (CE) nr. 110/2008, Comisia stabilește un termen pentru modificarea sau retragerea acesteia ori pentru prezentarea de observații de către statul membru, autoritatea țării terțe sau entitatea privată din țara terță în cauză.

(2)   Dacă deficiențele nu sunt remediate de statul membru, autoritatea țării terțe sau entitatea privată din țara terță în cauză în termenul menționat la alineatul (1), Comisia respinge cererea.

Articolul 13

Opoziția față de înregistrare

(1)   Declarația de opoziție menționată la articolul 17 alineatul (7) din Regulamentul (CE) nr. 110/2008 se întocmește pe baza formularului stabilit în anexa III la prezentul regulament și se prezintă Comisiei. Data depunerii declarației de opoziție este data primirii acesteia de către Comisie.

(2)   Autorul declarației de opoziție primește o confirmare de primire care precizează cel puțin următoarele:

(a)

numărul dosarului;

(b)

numărul de pagini primite;

(c)

data primirii declarației de opoziție.

Articolul 14

Admisibilitatea unei declarații de opoziție

(1)   Declarația de opoziție este admisibilă dacă menționează dreptul sau drepturile anterioare revendicate, în cazul în care este relevant, și temeiul sau temeiurile opoziției și dacă a fost primită în termenul menționat la articolul 17 alineatul (7) din Regulamentul (CE) nr. 110/2008.

(2)   Dacă declarația de opoziție se bazează pe existența unei mărci comerciale anterioare cu reputație și notorietate, folosită deja în Uniune, în conformitate cu articolul 23 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 110/2008 aceasta trebuie însoțită de dovada depunerii unei cereri de înregistrare sau a înregistrării ori utilizării respectivei mărci comerciale, cum ar fi certificatul de înregistrare sau dovada utilizării acestuia, precum și de dovada reputației și a notorietății acesteia.

(3)   Orice declarație de opoziție trebuie să conțină detalii cu privire la faptele, dovezile și observațiile prezentate în sprijinul opoziției, însoțite de documentele justificative relevante.

Informațiile și dovezile prezentate pentru a demonstra utilizarea unei mărci comerciale anterioare trebuie să indice locul, durata, amploarea, precum și natura utilizării mărcii comerciale și natura prestigiului și a notorietății sale.

(4)   Dacă informațiile și documentele menționate la alineatele (1), (2) și (3) nu au fost prezentate, Comisia solicită autorului declarației de opoziție să remedieze deficiențele constatate în termen de două luni. Dacă deficiențele nu sunt remediate în termenul respectiv, Comisia respinge declarația de opoziție ca fiind inadmisibilă.

Articolul 15

Analizarea unei declarații de opoziție

(1)   Dacă declarația de opoziție este admisibilă, Comisia o comunică statului membru, autorității țării terțe sau entității private din țara terță în cauză, împreună cu invitația de a prezenta observații în termen de două luni. Orice observații primite în decursul acestei perioade de timp se comunică autorului declarației de opoziție.

(2)   Comisia solicită părților să prezinte comentarii cu privire la observațiile primite de la celelalte părți în termen de două luni.

(3)   În cazul în care Comisia consideră că opoziția este întemeiată, ea respinge cererea de înregistrare.

(4)   Dacă, în cazul existenței mai multor declarații de opoziție, rezultă în urma unei investigații preliminare a uneia sau mai multor dintre aceste declarații de opoziție că este posibil ca cererea de înregistrare să nu poată fi acceptată, Comisia poate suspenda celelalte proceduri de opoziție. Comisia aduce la cunoștința autorilor celorlalte declarații de opoziție orice decizie care îi afectează.

(5)   În cazul respingerii unei cereri de înregistrare, procedurile de opoziție care au fost suspendate se consideră încheiate, iar autorii declarațiilor de opoziție în cauză sunt informați în mod corespunzător.

Articolul 16

Deciziile Comisiei

(1)   Deciziile luate de Comisie în conformitate cu articolul 9 alineatul (2), articolul 11 alineatul (2), articolul 12 alineatul (2) și articolul 15 alineatul (3) se bazează pe documentele și informațiile de care dispune aceasta.

Deciziile, inclusiv motivele care stau la baza acestora, se notifică statului membru, autorității țării terțe sau entității private din țara terță în cauză și, dacă este cazul, autorului declarației de opoziție.

(2)   Cu excepția cazului în care cererea de înregistrare a unei indicații geografice este respinsă în conformitate cu articolul 11 alineatul (2), cu articolul 12 alineatul (2) și cu articolul 15 alineatul (3) din prezentul regulament, Comisia decide, în conformitate cu articolul 17 alineatul (8) din Regulamentul (CE) nr. 110/2008, să înregistreze indicația geografică în anexa III la respectivul regulament.

Articolul 17

Regimul lingvistic

Indicația geografică se înregistrează în limba sau limbile utilizate pentru a descrie produsul respectiv în aria geografică în cauză și cu ortografia sa originală.

Articolul 18

Depunerea unei cereri de anulare

(1)   O cerere de anulare a unei indicații geografice se întocmește în conformitate cu formularul stabilit în anexa IV și se prezintă Comisiei. Data depunerii cererii de anulare este data primirii acesteia de către Comisie.

(2)   Autorul cererii de anulare primește o confirmare de primire care precizează cel puțin următoarele:

(a)

numărul dosarului;

(b)

numărul de pagini primite; și

(c)

data primirii cererii.

Articolul 19

Admisibilitatea unei cereri de anulare

(1)   O cerere de anulare este admisibilă dacă prezintă în mod clar interesul legitim al autorului cererii de anulare și explică motivul sau motivele anulării.

(2)   Orice cerere de anulare trebuie să conțină detalii referitoare la faptele, dovezile și observațiile prezentate în sprijinul anulării și trebuie să fie însoțită de documentele justificative pertinente, în special de o declarație din partea statului membru sau a autorității țării terțe în care se află domiciliul sau sediul social al autorului cererii.

(3)   Dacă informațiile și documentele menționate la alineatele (1) și (2) nu au fost prezentate simultan cu cererea de anulare, Comisia solicită autorului cererii să remedieze deficiențele în termen de două luni. Dacă deficiențele nu sunt remediate în termenul respectiv, Comisia respinge cererea ca fiind inadmisibilă.

Comisia notifică decizia de inadmisibilitate autorului cererii de anulare, precum și statului membru, autorității țării terțe sau entității private din țara terță a cărei indicație geografică este vizată de cererea de anulare.

Articolul 20

Analizarea unei cereri de anulare

(1)   În cazul în care Comisia nu a respins cererea de anulare în conformitate cu articolul 19 alineatul (3), ea transmite cererea statului membru, autorității țării terțe sau entității private din țara terță a cărei indicație geografică este vizată de cererea de anulare, împreună cu invitația de a prezenta observații în termen de două luni. Toate observațiile primite în aceste termen se comunică autorului cererii de anulare.

(2)   Comisia decide cu privire la o anulare dacă statul membru, autoritatea țării terțe sau entitatea privată din țara terță în cauză nu prezintă nicio observație sau nu respectă termenul limită de două luni.

(3)   Orice decizie de anulare a indicației geografice vizate se ia de către Comisie, pe baza dovezilor de care dispune aceasta, după expirarea termenului pentru prezentarea observațiilor. Comisia analizează dacă nu mai este posibilă sau nu mai poate fi garantată conformitatea cu dosarul tehnic al indicației geografice, mai ales în cazul în care condițiile stabilite la articolul 17 din Regulamentul (CE) nr. 110/2008 nu mai sunt îndeplinite sau este posibil să nu mai fie îndeplinite în viitorul apropiat.

Decizia privind anularea se notifică statului membru, autorității țării terțe sau entității private din țara terță în cauză ori autorului cererii de anulare.

(4)   Dacă s-a prezentat mai mult de o cerere de anulare privind aceeași indicație geografică și, în urma unei analize preliminare a uneia sau mai multora dintre aceste cereri, Comisia decide că nu se mai justifică protejarea indicației geografice, ea poate suspenda celelalte proceduri de anulare referitoare la indicația geografică respectivă. Comisia informează pe ceilalți autori ai cererilor de anulare cu privire la orice decizie care îi afectează.

Dacă o indicație geografică este anulată, Comisia închide procedurile de anulare suspendate și îi informează în consecință pe ceilalți autori ai cererilor de anulare.

Articolul 21

Modificarea dosarului tehnic

(1)   O cerere de modificare a dosarului tehnic legat de o indicație geografică înregistrată, astfel cum se menționează la articolul 21 din Regulamentul (CE) nr. 110/2008, se întocmește în conformitate cu anexa V la prezentul regulament și se transmite în format electronic.

(2)   În sensul cererii menționate la alineatul (1), articolele 8 și 15 din prezentul regulament se aplică mutatis mutandis. Aceste proceduri trebuie să se refere numai la punctele din dosarul tehnic care fac obiectul modificării respective.

(3)   Atunci când cererea de modificare a dosarului tehnic este prezentată de alt solicitant decât solicitantul inițial, Comisia comunică cererea solicitantului inițial.

Articolul 22

Utilizarea unui simbol al Uniunii pentru indicațiile geografice înregistrate

(1)   Simbolul Uniunii pentru indicațiile geografice înregistrate stabilit în anexa V la Regulamentul (CE) nr. 1898/2006 (2) se poate utiliza pentru băuturi spirtoase. Acest simbol nu poate fi utilizat împreună cu un termen compus care include o indicație geografică. Mențiunea „INDICAȚIE GEOGRAFICĂ PROTEJATĂ” se poate înlocui cu mențiunile echivalente într-o altă limbă oficială a Uniunii, prevăzute în anexa respectivă.

(2)   În cazul în care simbolul Uniunii menționat la alineatul (1) figurează pe eticheta unei băuturi spirtoase, acesta trebuie să fie însoțit de indicația geografică corespunzătoare.

CAPITOLUL IV

DISPOZIȚII FINALE

Articolul 23

Intrare în vigoare și aplicare

Prezentul regulament intră în vigoare în a șaptea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Se aplică de la 1 septembrie 2013. Articolele 3 și 4 se aplică de la 1 martie 2015.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 25 iulie 2013.

Pentru Comisie

Președintele

José Manuel BARROSO


(1)   JO L 39, 13.2.2008, p. 16.

(2)   JO L 369, 23.12.2006, p. 1.


ANEXA I

CEREREA DE ÎNREGISTRARE A UNEI INDICAȚII GEOGRAFICE

Data primirii (ZZ/LL/AAAA) …

[se completează de către Comisie]

Numărul de pagini (inclusiv pagina curentă) …

Limba utilizată pentru depunerea cererii …

Numărul dosarului …

[se completează de către Comisie]

Indicația geografică de înregistrat

Categoria de băuturi spirtoase

Solicitantul

Numele persoanei fizice sau juridice …

Adresa completă (strada și numărul, localitatea/orașul și codul poștal, țara) …

Statutul juridic, dimensiunea și componența (în cazul persoanelor juridice) …

Naționalitatea …

Tel. … e-mail …

Intermediarul

Statul membru (statele membre) (*) —

Autoritatea țării terțe (*)

[(*) tăiați ce nu se aplică]

Numele intermediarului (intermediarilor) …

Adresa completă (Adresele complete) (strada și numărul, localitatea/orașul și codul poștal, țara) …

Tel. …, e-mail …

Dovada protejării în țara terță …

Dosarul tehnic

Numărul de pagini …

Numele semnatarului (semnatarilor) …

Semnătura (semnăturile) …


ANEXA II

DOSARUL TEHNIC

Data primirii (ZZ/LL/AAAA) …

[se completează de către Comisie]

Numărul de pagini (inclusiv pagina curentă) …

Limba în care este depusă cererea …

Numărul dosarului …

[se completează de către Comisie]

Indicația geografică de înregistrat

Categoria de băuturi spirtoase

Descrierea băuturii spirtoase

Caracteristicile fizice, chimice și/sau organoleptice

Caracteristici specifice (în comparație cu băuturile spirtoase din aceeași categorie)

Aria geografică în cauză

Metoda de obținere a băuturii spirtoase

Legătura cu mediul geografic sau originea

Detalii privind aria geografică sau originea, relevante pentru legătură

Caracteristicile specifice ale băuturii spirtoase care se pot datora ariei geografice

Dispozițiile Uniunii Europene sau dispozițiile naționale/regionale

Solicitantul

Stat membru, țară terță sau persoană fizică/juridică …

Adresa completă (strada și numărul, localitatea/orașul și codul poștal, țara) …

Statutul juridic (în cazul persoanelor juridice) …

Supliment la indicația geografică

Norme specifice privind etichetarea


ANEXA III

CERERE DE OPOZIȚIE PRIVIND O INDICAȚIE GEOGRAFICĂ

Data primirii (ZZ/LL/AAAA) …

[se completează de către Comisie]

Numărul de pagini (inclusiv această pagină) …

Limba cererii de opoziție …

Numărul dosarului …

[se completează de către Comisie]

Autorul cererii de opoziție

Numele persoanei fizice sau juridice …

Adresa completă (strada și numărul, localitatea/orașul și codul poștal, țara) …

Naționalitatea …

Tel. …, e-mail …

Intermediarul

Statul membru (statele membre) (*)

Autoritatea țării terțe (opțional) (*)

[(*) tăiați ce nu se aplică]

Numele intermediarului (intermediarilor) …

Adresa completă (Adresele complete) (strada și numărul, localitatea/orașul și codul poștal, țara) …

Indicația geografică ce face obiectul opoziției …

Drepturi anterioare

Indicație geografică înregistrată (*)

Indicație geografică națională (*)

[(*) tăiați ce nu se aplică]

Denumirea …

Numărul de înregistrare …

Data înregistrării (ZZ/LL/AAAA) …

Marca comercială

Simbolul …

Lista produselor și serviciilor …

Numărul de înregistrare …

Data înregistrării …

Țara de origine …

Reputație/renume (*) …

[(*) tăiați ce nu se aplică]

Motivele opoziției

Numele semnatarului …

Semnătura …


ANEXA IV

CERERE DE ANULARE A UNEI INDICAȚII GEOGRAFICE

Data primirii (ZZ/LL/AAAA) …

[se completează de către Comisie]

Numărul de pagini (inclusiv pagina curentă) …

Autorul cererii de anulare …

Numărul dosarului …

[se completează de către Comisie]

Limba cererii de anulare

Numele persoanei fizice sau juridice …

Adresa completă (strada și numărul, localitatea/orașul și codul poștal, țara)

Naționalitatea …

Tel. …, e-mail …

Indicația geografică contestată

Interesul legitim al autorului cererii

Declarația statului membru sau a țării terțe

Motivele anulării

Numele semnatarului …

Semnătura …


ANEXA V

CERERE DE MODIFICARE A DOSARULUI TEHNIC AL UNEI INDICAȚII GEOGRAFICE

Data primirii (ZZ/LL/AAAA) …

[se completează de către Comisie]

Numărul de pagini (inclusiv pagina curentă) …

Limba modificării …

Numărul dosarului …

[se completează de către Comisie]

Intermediarul

Statul membru (statele membre) (*) —

Autoritatea țării terțe (opțional) (*)

[(*) tăiați ce nu se aplică]

Numele intermediarului (intermediarilor) …

Adresa completă (Adresele complete) (strada și numărul, localitatea/orașul și codul poștal, țara) …

Tel. …, e-mail …

Denumirea indicației geografice

Rubrica din caietul de sarcini afectată de modificare

Denumirea protejată (*)

Descrierea produsului (*)

Aria geografică (*)

Legătura (*)

Numele și adresele autorităților de control (*)

Altele (*)

[(*) tăiați ce nu se aplică]

Modificarea

Modificare a caietului de sarcini al produsului care nu implică nicio modificare a specificațiilor de bază (*)

Modificare a caietului de sarcini al produsului care implică o modificare a specificațiilor de bază (*)

[(*) tăiați ce nu se aplică] —

Explicarea modificării …

Specificații de bază modificate

[pe o foaie separată]

Numele semnatarului …

Semnătura …