29.6.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 181/13


REGULAMENTUL (UE) NR. 607/2013 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI

din 12 iunie 2013

de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 552/97 al Consiliului de retragere temporară a beneficiului preferințelor tarifare generalizate al Myanmar/Birmania

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 207,

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naționale,

hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară (1),

întrucât:

(1)

Articolul 1 din Regulamentul (CE) nr. 552/97 al Consiliului din 24 martie 1997 de retragere temporară a beneficiului preferințelor tarifare generalizate al Uniunii Myanmar (2), astfel cum a fost modificat prin articolul 28 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 732/2008 al Consiliului din 22 iulie 2008 de aplicare a unui sistem generalizat de preferințe tarifare începând cu 1 ianuarie 2009 (3), prevede retragerea temporară a accesului Myanmar/Birmania la preferințele tarifare acordate prin Regulamentul (CE) nr. 732/2008.

(2)

În conformitate cu articolul 15 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 732/2008, regimurile preferențiale prevăzute de regulamentul respectiv pot fi retrase temporar, în ceea ce privește toate sau unele dintre produsele originare dintr-o țară beneficiară, pentru încălcarea gravă și sistematică a principiilor cuprinse în convențiile enumerate în partea A din anexa III la respectivul regulament, pe baza concluziilor organismelor de monitorizare competente.

(3)

Convenția privind munca forțată sau obligatorie (nr. 29) din 1930 a Organizației Internaționale a Muncii (OIM) este menționată în partea A din anexa III la Regulamentul (CE) nr. 732/2008.

(4)

În temeiul articolului 2 din Regulamentul (CE) nr. 552/97, aplicarea regulamentului respectiv ar trebui să înceteze ca urmare a unui raport al Comisiei referitor la munca forțată în Myanmar/Birmania care să arate că practicile menționate la articolul 15 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 732/2008 nu mai există.

(5)

La 13 iunie 2012, Conferința Internațională a Muncii (CIM) a adoptat o rezoluție „privind măsurile adoptate în privința Birmania/Myanmar în temeiul articolului 33 din Constituția OIM” („rezoluția CIM”). Luând notă de concluziile adoptate la 4 iunie 2012 de Comitetul CIM privind aplicarea standardelor și considerând că menținerea măsurilor existente nu ar mai contribui la atingerea rezultatului dorit, CIM a decis să elimine restricțiile care excludeau guvernul din Myanmar/Birmania de la cooperarea și asistența tehnică acordate de OIM. De asemenea, CIM a suspendat pentru un an cererea prin care OIM i-a invitat pe membrii săi să își reexamineze relațiile cu Myanmar/Birmania pentru a se asigura că munca forțată nu este folosită în cadrul acestor relații.

(6)

La 17 septembrie 2012, Comisia a publicat un raport în temeiul articolului 2 din Regulamentul (CE) nr. 552/97 al Consiliului în legătură cu munca forțată în Myanmar/Birmania care conține constatările sale („raportul”). Raportul concluzionează că progresele înregistrate de Myanmar/Birmania în privința respectării recomandărilor OIM, care au fost recunoscute de organismele de monitorizare competente ale OIM, permit ca încălcările principiilor stabilite în Convenția nr. 29 a OIM să nu mai fie considerate „grave și sistematice” și recomandă restabilirea accesului Myanmar/Birmania la preferințele tarifare generalizate.

(7)

Având în vedere rezoluția CIM și raportul și în conformitate cu articolul 2 din Regulamentul (CE) nr. 552/97, retragerea temporară a accesului Myanmar/Birmania la preferințele tarifare acordate prin Regulamentul (CE) nr. 732/2008 ar trebui, prin urmare, abrogată începând cu data adoptării rezoluției CIM.

(8)

Comisia ar trebui să continue să monitorizeze evoluțiile din Myanmar/Birmania în ceea ce privește munca forțată și să reacționeze în conformitate cu procedurile în vigoare, inclusiv, dacă este necesar, prin reintroducerea unor proceduri de retragere,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Regulamentul (CE) nr. 552/97 se abrogă.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Se aplică de la 13 iunie 2012.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Strasbourg, 12 iunie 2013.

Pentru Parlamentul European

Președintele

M. SCHULZ

Pentru Consiliu

Președintele

L. CREIGHTON


(1)  Poziția Parlamentului European din 23 mai 2013 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial) și Decizia Consiliului din 10 iunie 2013.

(2)  JO L 85, 27.3.1997, p. 8.

(3)  JO L 211, 6.8.2008, p. 1.