27.3.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 87/4


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) NR. 291/2013 AL COMISIEI

din 26 martie 2013

de modificare a Regulamentului (CE) nr. 872/2004 privind noi măsuri restrictive împotriva Liberiei

COMISIA EUROPEANĂ,

Având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

Având în vedere Regulamentul (CE) nr. 872/2004 al Consiliului privind noi măsuri restrictive împotriva Liberiei (1), în special articolul 11 litera (a),

Întrucât:

(1)

Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 872/2004 enumeră persoanele fizice și juridice, organismele și entitățile cărora li se aplică înghețarea fondurilor și a resurselor economice în temeiul regulamentului menționat anterior.

(2)

La 21 ianuarie 2013, Comitetul pentru sancțiuni al Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite a decis să modifice o mențiune de pe lista persoanelor, grupurilor și entităților cărora li se aplică înghețarea fondurilor și a resurselor economice.

(3)

Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 872/2004 ar trebui modificată în consecință,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 872/2004 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 26 martie 2013.

Pentru Comisie, pentru președinte

Șef al Serviciului Instrumente de Politică Externă


(1)  JO L 162, 30.4.2004, p. 32.


ANEXĂ

Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 872/2004 al Consiliului se modifică după cum urmează:

Mențiunea „Richard Ammar Chichakli (alias Ammar M. Chichakli). Adresa: (a) 225 Syracuse Place, Richardson, Texas 75081, SUA; (b) 811 South Central Expressway Suite 210 Richardson, Texas 75080, SUA. Data nașterii: 29.3.1959. Locul nașterii: Siria. Naționalitatea: SUA. Alte informații: (a) Nr. de asigurare socială: 405 41 5342 sau 467 79 1065; (b) expert-contabil și examinator autorizat în domeniul fraudelor; (c) colaborator al San Air General Trading” se va înlocui cu:

„Richard Ammar Chichakli (alias (a) Ammar M. Chichakli, (b) Jehad Almustafa, (c) Jehad Almusara, (d) Jhad Almustasa). Adresa: (a) 225 Syracuse Place, Richardson, Texas 75081, SUA; (b) 811 South Central Expressway Suite 210 Richardson, Texas 75080, SUA, (c) 51 Churchill Ave., Reservoir VIC 3073, Australia. Data nașterii: (a) 29.3.1959, (b) 10.7.1967. Locul nașterii: (a) Siria, (b) Deirazzor, Siria. Naționalitatea: SUA. Pașaport nr.: 002680351 (pașaport sirian, eliberat la 25.4.2007, expiră la 24.4.2013). Alte informații: (a) Nr. de asigurare socială: 405 41 5342 sau 467 79 1065, (b) permis de conducere 099711346 (eliberat de statul Victoria, Australia); (c) expert-contabil și examinator autorizat în domeniul fraudelor, (d) colaborator al San Air General Trading. Data desemnării menționată la articolul 6 litera (b): 30.11.2005”.