|
22.2.2013 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 49/47 |
REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) NR. 159/2013 AL COMISIEI
din 21 februarie 2013
privind autorizarea unui preparat de benzoat de sodiu, acid propionic și propionat de sodiu ca aditiv furajer în hrana porcilor, a pasărilor de curte, a bovinelor, a oilor, a caprelor, a iepurilor și a cailor, precum și de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1876/2006 și (CE) nr. 757/2007
(Text cu relevanță pentru SEE)
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 septembrie 2003 privind aditivii din hrana animalelor (1), în special articolul 9 alineatul (2),
întrucât:
|
(1) |
Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 prevede autorizarea aditivilor utilizați în hrana animalelor, precum și motivele și procedurile de acordare a unei astfel de autorizații. Articolul 10 din regulamentul respectiv prevede reevaluarea aditivilor autorizați în temeiul Directivei 70/524/CEE a Consiliului (2). |
|
(2) |
Un preparat de benzoat de sodiu, acid propionic și propionat de sodiu a fost autorizat, fără limită de timp, în conformitate cu Directiva 70/524/CEE, ca aditiv furajer în hrana porcilor și a vacilor de lapte prin Regulamentul (CE) nr. 1876/2006 al Comisiei (3), iar în hrana bovinelor pentru îngrășare prin Regulamentul (CE) nr. 757/2007 al Comisiei (4). Preparatul respectiv a fost ulterior înscris în registrul aditivilor furajeri ca produs existent, în conformitate cu articolul 10 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003. |
|
(3) |
În conformitate cu articolul 10 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003, coroborat cu articolul 7 al acestuia, a fost transmisă o cerere pentru reevaluarea respectivului preparat de benzoat de sodiu, acid propionic și propionat de sodiu ca aditiv furajer în hrana porcilor, a vacilor de lapte și a bovinelor pentru îngrășare și, în conformitate cu articolul 7 din regulamentul respectiv, pentru evaluarea unei utilizări noi la porci, păsări de curte, bovine, oi, capre, iepuri și cai, solicitându-se ca aditivul să fie clasificat în categoria „aditivi tehnologici”. Cererea respectivă a fost însoțită de informațiile și documentele necesare în temeiul articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003. |
|
(4) |
Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „autoritatea”) a concluzionat în avizele sale din 6 septembrie 2011 (5) și din 24 aprilie 2012 (6) că, în condițiile de utilizare propuse, preparatul de benzoat de sodiu, acid propionic și propionat de sodiu nu are efecte adverse nici asupra sănătății animale, nici asupra sănătății umane, cu condiția luării măsurilor adecvate pentru protejarea utilizatorilor, și nici asupra mediului, precum și că este eficace în conservarea cerealelor și a furajelor complete. Autoritatea nu consideră că există necesitatea unor cerințe specifice de monitorizare ulterioară introducerii pe piață. Autoritatea a verificat, de asemenea, raportul privind metoda de analiză a aditivului furajer, transmis de laboratorul de referință înființat în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1831/2003. |
|
(5) |
Evaluarea preparatului de benzoat de sodiu, acid propionic și propionat de sodiu indică faptul că sunt îndeplinite condițiile de autorizare, astfel cum sunt precizate la articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003. În consecință, utilizarea preparatului respectiv ar trebui să fie autorizată, conform specificațiilor din anexa la prezentul regulament. |
|
(6) |
În urma acordării unei noi autorizații în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1831/2003, Regulamentele (CE) nr. 1876/2006 și (CE) nr. 757/2007 ar trebui să fie modificate în consecință. |
|
(7) |
Deoarece niciun motiv de siguranță nu impune aplicarea imediată a modificărilor condițiilor de autorizare, este adecvat să se prevadă o perioadă de tranziție pentru a permite părților interesate să se pregătească pentru a îndeplini noile cerințe care decurg din autorizație. |
|
(8) |
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Autorizare
Preparatul specificat în anexă, aparținând categoriei „aditivi tehnologici” și grupului funcțional „conservanți”, este autorizat ca aditiv în hrana animalelor, în condițiile stabilite în anexa respectivă.
Articolul 2
Modificări ale Regulamentului (CE) nr. 1876/2006
Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 1876/2006 și anexa IV la acest regulament se elimină.
Articolul 3
Modificări ale Regulamentului (CE) nr. 757/2007
Articolul 1 din Regulamentul (CE) nr. 757/2007 și anexa I la acest regulament se elimină.
Articolul 4
Măsuri tranzitorii
Preparatul specificat în anexă și furajele care conțin acest preparat, care sunt produse și etichetate înainte de 14 septembrie 2013 în conformitate cu normele aplicabile înainte de 14 martie 2013, pot continua să fie introduse pe piață și utilizate până la epuizarea stocurilor existente.
Articolul 5
Intrare în vigoare
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 21 februarie 2013.
Pentru Comisie
Președintele
José Manuel BARROSO
(1) JO L 268, 18.10.2003, p. 29.
(2) JO L 270, 14.12.1970, p. 1.
(3) JO L 360, 19.12.2006, p. 126.
(4) JO L 172, 30.6.2007, p. 43.
(5) EFSA Journal 2011; 9(9):2357.
(6) EFSA Journal 2012; 10(5):2681.
ANEXĂ
|
Numărul de identificare al aditivului |
Numele titularului autorizației |
Aditiv |
Compoziție, formulă chimică, descriere, metodă de analiză |
Specia sau categoria de animale |
Vârsta maximă |
Conținut minim |
Conținut maxim |
Alte dispoziții |
Sfârșitul perioadei de autorizare |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
mg/kg de furaj complet cu un conținut de umiditate de 12 % |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Categoria: aditivi tehnologici. Grup funcțional: conservanți. |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
1a700 |
— |
Preparat de benzoat de sodiu, acid propionic și propionat de sodiu |
|
Porci Păsări de curte Bovine Oi Capre Iepuri Cai |
— |
— |
10 000 |
|
14 martie 2023 |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(1) Detaliile privind metodele de analiză sunt disponibile la următoarea adresă a laboratorului de referință: http://irmm.jrc.ec.europa.eu/EURLs/EURL_feed_additives/Pages/index.aspx.