15.2.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 44/2


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) NR. 129/2013 AL COMISIEI

din 14 februarie 2013

de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1121/2009 în ceea ce privește ajutorul național tranzitoriu care trebuie acordat agricultorilor în 2013 și a Regulamentului (CE) nr. 1122/2009 în ceea ce privește reducerea legată de ajustarea voluntară a plăților directe în 2013

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 73/2009 al Consiliului din 19 ianuarie 2009 de stabilire a unor norme comune pentru sistemele de ajutor direct pentru agricultori în cadrul politicii agricole comune și de instituire a anumitor sisteme de ajutor pentru agricultori, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1290/2005, (CE) nr. 247/2006, (CE) nr. 378/2007 și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1782/2003 (1), în special articolul 142 literele (c) și (e),

întrucât:

(1)

În conformitate cu articolul 133a din Regulamentul (CE) nr. 73/2009, astfel cum a fost introdus prin Regulamentul (UE) nr. 671/2012 al Parlamentului European și al Consiliului (2), unele state membre noi pot acorda un ajutor național tranzitoriu în 2013, în condițiile aplicabile pentru plățile directe naționale complementare. Din acest motiv, capitolul 2 din titlul III din Regulamentul (CE) nr. 1121/2009 al Comisiei din 29 octombrie 2009 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 73/2009 al Consiliului în ceea ce privește schemele de ajutor pentru fermieri prevăzute în titlurile IV și V din regulamentul respectiv (3), care conține norme de aplicare a plăților directe naționale complementare ar trebui să fie modificat pentru a lua în considerare acest ajutor tranzitoriu.

(2)

Articolul 10b din Regulamentul (CE) nr. 73/2009, astfel cum a fost introdus prin Regulamentul (UE) nr. 671/2012, prevede un mecanism de ajustare voluntară a plăților directe pentru 2013. Prin urmare, este oportună adaptarea în consecință a articolului 79 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1122/2009 al Comisiei din 30 noiembrie 2009 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 73/2009 al Consiliului în ceea ce privește ecocondiționalitatea, modularea și sistemul integrat de administrare și control în cadrul schemelor de ajutor direct pentru agricultori prevăzute de regulamentul respectiv, precum și de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1234/2007 al Consiliului în ceea ce privește ecocondiționalitatea în cadrul schemei de ajutoare prevăzute pentru sectorul vitivinicol (4).

(3)

Din aceste motive, Regulamentele (CE) nr. 1121/2009 și (CE) nr. 1122/2009 ar trebui modificate în consecință.

(4)

Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt în conformitate cu avizul Comitetului de gestionare a plăților directe,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Modificarea Regulamentului (CE) nr. 1121/2009

Regulamentul (CE) nr. 1121/2009 se modifică după cum urmează:

1.

În titlul III, titlul capitolului 2 se înlocuiește cu următorul text:

„Plăți naționale directe complementare și ajutor național tranzitoriu”

2.

Articolul 91 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 91

Coeficientul de reducere

În cazul în care, într-un anumit sector, plățile naționale directe complementare sau ajutorul național tranzitoriu depășesc nivelul maxim autorizat de Comisie în conformitate cu articolul 132 alineatul (7) sau cu articolul 133a alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 73/2009, cuantumul plăților naționale directe complementare sau al ajutorului național tranzitoriu din sectorul în cauză se reduce proporțional prin aplicarea unui coeficient de reducere.”

3.

Articolele 93, 94 și 95 se înlocuiesc cu următorul text:

„Articolul 93

Controale

Noile state membre efectuează controalele adecvate pentru a garanta respectarea condițiilor de acordare a plăților naționale directe complementare și a ajutorului național tranzitoriu, stabilite prin autorizarea din partea Comisiei în conformitate cu articolul 132 alineatul (7) sau cu articolul 133a alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 73/2009.

Articolul 94

Raportul anual

Noile state membre prezintă un raport care conține informații privind măsurile de punere în aplicare a plăților naționale directe complementare și a ajutorului național tranzitoriu înainte de data de 30 iunie a anului care urmează acestei puneri în aplicare. Raportul conține cel puțin următoarele elemente:

(a)

orice modificare de situație care afectează plățile respective;

(b)

pentru fiecare dintre aceste plăți, numărul de beneficiari, suma totală a ajutoarelor naționale acordate, hectarele, numărul de animale sau alte unități de plată acordate și rata aplicabilă plății, dacă este cazul;

(c)

un raport privind controalele efectuate în conformitate cu articolul 93.

Articolul 95

Ajutoarele de stat

Plățile naționale directe complementare și ajutorul național tranzitoriu care nu sunt vărsate în conformitate cu autorizarea acordată de Comisie în conformitate cu articolul 132 alineatul (7) și cu articolul 133a alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 73/2009 se consideră ajutoare de stat ilegale în sensul Regulamentului (CE) nr. 659/1999 al Consiliului (*1).

(*1)   JO L 83, 27.3.1999, p. 1.” "

Articolul 2

Modificarea Regulamentului (CE) nr. 1122/2009

La articolul 79 din Regulamentul (CE) nr. 1122/2009, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:

„(1)   Reducerile datorate modulării prevăzute la articolele 7 și 10 din Regulamentul (CE) nr. 73/2009 și, după caz, articolul 1 din Regulamentul (CE) nr. 378/2007 al Consiliului (*2), și, pentru 2013, reducerile datorate ajustării voluntare prevăzute la articolul 10b din Regulamentul (CE) nr. 73/2009, precum și reducerea datorată disciplinei financiare prevăzute la articolul 11 din Regulamentul (CE) nr. 73/2009 și reducerea prevăzută la articolul 8 alineatul (1) din regulamentul menționat se aplică sumei plăților din diferitele scheme de ajutoare enumerate în anexa I la Regulamentul (CE) nr. 73/2009 la care are dreptul fiecare agricultor, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 78 din prezentul regulament.

(*2)   JO L 95, 5.4.2007, p. 1.” "

Articolul 3

Intrarea în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 14 februarie 2013.

Pentru Comisie

Președintele

José Manuel BARROSO


(1)   JO L 30, 31.1.2009, p. 16.

(2)   JO L 204, 31.7.2012, p. 11.

(3)   JO L 316, 2.12.2009, p. 27.

(4)   JO L 316, 2.12.2009, p. 65.