19.1.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 16/14


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) NR. 38/2013 AL COMISIEI

din 18 ianuarie 2013

privind eliberarea licențelor de import de usturoi în subperioada 1 martie 2013-31 mai 2013

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 al Consiliului din 22 octombrie 2007 de instituire a unei organizări comune a piețelor agricole și privind dispoziții specifice referitoare la anumite produse agricole („Regulamentul unic OCP”) (1),

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1301/2006 al Comisiei din 31 august 2006 de stabilire a normelor comune pentru administrarea contingentelor tarifare de import pentru produsele agricole gestionate printr-un sistem de licențe de import (2), în special articolul 7 alineatul (2),

întrucât:

(1)

Regulamentul (CE) nr. 341/2007 al Comisiei (3) prevede deschiderea și modul de gestionare a contingentelor tarifare și instituie un sistem de licențe de import și certificate de origine pentru usturoi și alte produse agricole importate din țări terțe.

(2)

Cantitățile pentru care importatorii tradiționali și noii importatori au depus cereri de licență „A” în primele șapte zile ale lunii ianuarie 2013, în conformitate cu articolul 10 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 341/2007, depășesc cantitățile disponibile pentru produsele provenind din China.

(3)

Prin urmare, în conformitate cu articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1301/2006, este necesar să se stabilească în ce măsură se pot accepta cererile de licență „A” transmise Comisiei până la data de 14 a lunii ianuarie 2013 cel târziu în conformitate cu articolul 12 din Regulamentul (CE) nr. 341/2007.

(4)

Pentru a se asigura managementul eficace al procedurii de eliberare a licențelor de import, prezentul regulament trebuie să intre în vigoare imediat după publicare,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Cererile de licență de import „A” depuse în conformitate cu articolul 10 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 341/2007 în primele șapte zile ale lunii ianuarie 2013 și transmise Comisiei cel târziu până la data de 14 a lunii ianuarie 2013 se acceptă în conformitate cu procentele din cantitățile solicitate indicate în anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 18 ianuarie 2013.

Pentru Comisie, pentru președinte

José Manuel SILVA RODRÍGUEZ

Director general pentru agricultură și dezvoltare rurală


(1)  JO L 299, 16.11.2007, p. 1.

(2)  JO L 238, 1.9.2006, p. 13.

(3)  JO L 90, 30.3.2007, p. 12.


ANEXĂ

Origine

Număr de ordine

Coeficient de atribuire

Argentina

Importatori tradiționali

09.4104

100 %

Noi importatori

09.4099

100 %

China

Importatori tradiționali

09.4105

31,840168 %

Noi importatori

09.4100

0,402717 %

Alte țări terțe

Importatori tradiționali

09.4106

100 %

Noi importatori

09.4102

100 %