20.12.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 346/58


DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE A COMISIEI

din 17 decembrie 2013

de înființare a Agenției Executive a Consiliului European pentru Cercetare și de abrogare a Deciziei 2008/37/CE

(2013/779/UE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 58/2003 al Consiliului din 19 decembrie 2002 de stabilire a statutului agențiilor executive cărora urmează să li se încredințeze anumite sarcini în gestionarea programelor comunitare (1), în special articolul 3,

întrucât:

(1)

Regulamentul (CE) nr. 58/2003 abilitează Comisia să delege competențe agențiilor executive în vederea implementării parțiale sau integrale a unui program sau proiect al Uniunii, în numele ei și pe răspunderea sa.

(2)

Scopul încredințării către agențiile executive a sarcinilor de implementare a programelor este acela de a permite Comisiei să se concentreze asupra activităților și funcțiilor sale esențiale care nu pot fi externalizate, fără a renunța la controlul sau la responsabilitatea finală asupra activităților gestionate de respectivele agenții executive.

(3)

În conformitate cu articolul 6 din Programul specific de implementare a programului Orizont 2020 – Programul-cadru pentru cercetare și inovare (2014-2020) (2) (denumit în continuare Programul specific de implementare a programului Orizont 2020), Comisia trebuie să înființeze Consiliul European pentru Cercetare (denumit în continuare CEC). CEC îi succedă Consiliului European pentru Cercetare înființat prin Decizia 2007/134/CE a Comisiei (3) pentru a pune în aplicare Decizia 2006/972/CE a Consiliului (4) (denumit în continuare Programul specific „Idei”). CEC va fi format dintr-un consiliu științific independent (denumit în continuare Consiliul științific al CEC) și dintr-o structură dedicată de implementare sub forma unei agenții executive.

(4)

Delegarea sarcinilor legate de implementarea programelor către o agenție executivă necesită o separare clară între etapele de programare, definite de Consiliul științific al CEC și adoptate de Comisie, pe de o parte, și implementarea programelor în conformitate cu principiile și cu metodologia stabilită de Consiliul științific al CEC, care ar trebui să fie încredințată agenției executive, pe de altă parte.

(5)

Prin Decizia 2008/37/CE a Comisiei (5), aceasta a înființat Agenția Executivă a Consiliului European pentru Cercetare (denumită în continuare „agenția”), căreia i-a încredințat gestionarea acțiunilor comunitare în domeniul cercetării de frontieră, cu scopul de a îndeplini sarcinile de implementare a Programului specific „Idei”.

(6)

Agenția înființată prin Decizia 2008/37/CE a demonstrat că se bucură de o reputație semnificativă în cadrul comunității științifice din Europa și din întreaga lume. Ea s-a impus ca o componentă esențială a finanțărilor cercetărilor din Uniune, bucurându-se de o bună vizibilitate și fiind bine apreciată de către părțile interesate. Evaluarea externă a agenției efectuată în conformitate cu articolul 25 din Regulamentul (CE) nr. 58/2003 a arătat că înființarea agenției a fost benefică datorită specializării sale științifice și capacității sale de a furniza servicii mai bune în ceea ce privește apropierea de beneficiari, îmbunătățirea comunicării și a vizibilității programelor și asigurarea unor plăți mai rapide către beneficiari. Economiile care rezultă din delegarea sarcinilor către agenție au fost estimate la aproximativ 45 de milioane EUR în perioada 2009-2012.

(7)

În comunicarea sa din 29 iunie 2011 intitulată „Un buget pentru Europa 2020” (6), Comisia a propus utilizarea opțiunii de a se recurge pe scară mai largă la agențiile executive existente pentru implementarea programelor Uniunii în cadrul financiar multianual pentru 2014-2020.

(8)

Analiza costuri-beneficii realizată în conformitate cu articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 58/2003 a arătat că Comisia ar trebui să încredințeze agenției implementarea obiectivului specific „consolidarea cercetării de frontieră prin activități ale Consiliului European pentru Cercetare” din partea I „Excelență științifică” a Programului specific de implementare a programului Orizont 2020. Gestionarea programelor și prestarea serviciilor de către agenție sunt de foarte bună calitate, ea dispunând de o foarte bună vizibilitate și de canale de comunicare care s-au dovedit eficiente. Obiectivul specific „consolidarea cercetării de frontieră prin activități ale Consiliului European pentru Cercetare” este în conformitate cu actualele obiective și sarcini ale agenției. Utilizarea experienței și expertizei acumulate de agenție ar duce la câștiguri în materie de eficiență. În plus, Comisia nu a gestionat niciodată în intern acest program și, prin urmare, ar exista o întrerupere în continuitatea activităților și o lipsă de pricepere. În plus, prin implementarea scenariului delegării către agenție a gestionării, în loc de a se recurge la scenariul gestionării în intern, caz în care programul ar fi gestionat de Comisie, pentru perioada 2014-2024 se preconizează economii în valoare de 79 de milioane EUR.

(9)

Agenției ar trebui să-i fie încredințată gestionarea obiectivului specific „consolidarea cercetării de frontieră prin activități ale Consiliului European pentru Cercetare” din partea I „Excelență științifică” a Programului specific de implementare a programului Orizont 2020, desfășurând activități similare celor care, în cadrul financiar multianual 2007-2013, sunt deja gestionate de agenție și care se caracterizează prin proiecte care nu implică luarea unor decizii politice și necesită un nivel ridicat de expertiză științifică și financiară pe parcursul duratei de desfășurare a proiectului.

(10)

Agenția ar trebui să continue implementarea Programului specific „Idei”, care i-a fost delegată în cadrul financiar multianual 2007-2013.

(11)

Pentru a asigura o implementare coerentă în timp a prezentei decizii și a programelor în cauză, este necesar să se asigure faptul că agenția își realizează sarcinile legate de implementarea respectivelor programe de la data intrării lor în vigoare, dacă acesta va fi cazul.

(12)

Agenția ar trebui să fie înființată. Ea ar trebui să înlocuiască agenția executivă înființată prin Decizia 2008/37/CE și să o succeadă. Ea ar trebui să funcționeze în conformitate cu statutul general prezentat în Regulamentul (CE) nr. 58/2003.

(13)

Prin urmare, ar trebui ca Decizia 2008/37/CE să fie abrogată și ar trebui să fie prevăzute dispoziții tranzitorii.

(14)

Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului pentru agenții executive,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Înființare

Se înființează Agenția Executivă a Consiliului European pentru Cercetare (denumită în continuare „agenția”), ea înlocuind agenția executivă înființată prin Decizia 2008/37/CE și succedând-o, de la 1 ianuarie 2014 până la 31 decembrie 2024, statutul ei fiind reglementat prin Regulamentul (CE) nr. 58/2003.

Articolul 2

Sediu

Agenția are sediul în Bruxelles.

Articolul 3

Obiective și sarcini

(1)   Agenția este structura specifică de implementare a Consiliului European pentru Cercetare, fiind responsabilă de implementarea administrativă și de executarea programelor.

(2)   Agenției îi este încredințată, în cadrul Programului specific de implementare a programului Orizont 2020 – Programul-cadru pentru cercetare și inovare (2014-2020), implementarea obiectivului specific „consolidarea cercetării de frontieră prin activități ale Consiliului European pentru Cercetare” din partea I „Excelență științifică”. Prezentul alineat se aplică de la data intrării în vigoare a Programului specific de implementare a programului Orizont 2020 – Programul-cadru pentru cercetare și inovare (2014-2020), dacă acesta va fi cazul.

(3)   Agenției îi este încredințată, în cadrul celui de Al șaptelea Program-cadru al Comunității Europene pentru activități de cercetare, dezvoltare tehnologică și demonstrative (2007-2013) (7), implementarea moștenirii Programului specific „Idei”.

(4)   Agenția este responsabilă de următoarele sarcini de implementare a unor părți din programele Uniunii menționate la alineatele (2) și (3):

(a)

gestionarea implementării programelor și a unor proiecte specifice pe baza programelor de lucru relevante stabilite de Consiliul științific al Consiliului European pentru Cercetare (denumit în continuare „Consiliul științific al CEC”) și adoptate de Comisie, în cazul în care Comisia a împuternicit-o în acest sens prin actul de delegare;

(b)

adoptarea instrumentelor de execuție bugetară pentru venituri și cheltuieli și efectuarea tuturor operațiunilor necesare pentru gestionarea programelor, în cazul în care Comisia a împuternicit-o în acest sens prin actul de delegare;

(c)

furnizarea de sprijin în implementarea programelor, în cazul în care Comisia a împuternicit-o în acest sens prin actul de delegare;

(d)

furnizarea de sprijin Consiliului științific al CEC în îndeplinirea tuturor sarcinilor sale.

Articolul 4

Durata numirilor

(1)   Membrii comitetului de conducere sunt numiți pentru doi ani.

(2)   Directorul este numit pentru patru ani, luând în considerare opiniile Consiliului științific al CEC.

(3)   Numirea personalului de rang superior al agenției ia în considerare opiniile Consiliului științific al CEC.

Articolul 5

Cerință privind controlul și raportarea

Agenția este supusă controlului din partea Comisiei și raportează cu regularitate cu privire la progresele implementării programelor Uniunii sau a unor părți ale acestora de care răspunde, în conformitate cu modalitățile și la intervalele prevăzute în actul de delegare.

Articolul 6

Execuția bugetului operațional

Agenția execută bugetul ei operațional în conformitate cu dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 1653/2004 al Comisiei (8).

Articolul 7

Abrogare și dispoziții tranzitorii

(1)   Decizia 2008/37/CE se abrogă cu efect de la 1 ianuarie 2014. Trimiterile la decizia abrogată se interpretează ca trimiteri la prezenta decizie.

(2)   Agenția este considerată succesorul juridic al agenției executive înființate prin Decizia 2008/37/CE.

(3)   Fără a aduce atingere revizuirii încadrării în grad a funcționarilor detașați prevăzută în instrumentul de delegare, prezenta decizie nu aduce atingere drepturilor și obligațiilor personalului angajat de agenție, inclusiv ale directorului acesteia.

Articolul 8

Intrare în vigoare

Prezenta decizie intră în vigoare în ziua următoare publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Se aplică de la 1 ianuarie 2014.

Adoptată la Bruxelles, 17 decembrie 2013.

Pentru Comisie

Președintele

José Manuel BARROSO


(1)  JO L 11, 16.1.2003, p. 1.

(2)  JO L 347, 20.12.2013, p. 965.

(3)  Decizia 2007/134/CE a Comisiei din 2 februarie 2007 de înfiinâare a Consiliului European pentru Cercetare (JO L 57, 24.2.2007, p. 14).

(4)  Decizia 2006/972/CE a Consiliului din 19 decembrie 2006 privind programul specific „Idei” de punere în aplicare a celui de Al șaptelea program-cadru al Comunității Europene pentru activități de cercetare, de dezvoltare tehnologică și demonstrative (2007-2013) (JO L 400, 30.12.2007, p. 243).

(5)  Decizia 2008/37/CE a Comisiei din 14 decembrie 2007 de instituire a Agenției executive a Consiliului European pentru Cercetare pentru gestionarea programului comunitar specific „Idei” în domeniul cercetării de frontieră, în temeiul Regulamentului (CE) nr. 58/2003 al Consiliului (JO L 9, 12.1.2008, p. 15).

(6)  COM(2011) 500 final.

(7)  JO L 412, 30.12.2006, p. 1.

(8)  Regulamentul (CE) nr. 1653/2004 al Comisiei din 21 septembrie 2004 de stabilire a regulamentului financiar tip pentru agențiile executive, în temeiul Regulamentului (CE) nr. 58/2003 al Consiliului de stabilire a statutului agențiilor executive cărora urmează să li se încredințeze anumite sarcini privind gestionarea programelor comunitare (JO L 297, 22.9.2004, p. 6).