26.6.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 173/52


DECIZIA CONSILIULUI

din 21 iunie 2013

privind existența unui deficit excesiv în Malta

(2013/319/UE)

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 126 alineatul (6),

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

având în vedere observațiile prezentate de Malta,

întrucât:

(1)

În conformitate cu articolul 126 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), statele membre trebuie să evite deficitele publice excesive.

(2)

Pactul de stabilitate și de creștere are la bază obiectivul unor finanțe publice solide ca mijloc de consolidare a condițiilor propice stabilității prețurilor și unei creșteri susținute și durabile, care să contribuie la crearea de locuri de muncă.

(3)

Procedura de deficit excesiv (PDE) prevăzută la articolul 126 din TFUE, clarificată prin Regulamentul (CE) nr. 1467/97 al Consiliului din 7 iulie 1997 privind accelerarea și clarificarea aplicării procedurii de deficit excesiv (1) (care face parte din Pactul de stabilitate și de creștere) prevede adoptarea unei decizii privind existența unui deficit excesiv. Protocolul privind procedura de deficit excesiv anexat la tratate prevede dispoziții suplimentare referitoare la aplicarea procedurii de deficit excesiv. Regulamentul (CE) nr. 479/2009 al Consiliului (2) prevede norme și definiții detaliate pentru aplicarea dispozițiilor respectivului protocol.

(4)

În conformitate cu articolul 126 alineatul (5) din TFUE, în cazul în care Comisia consideră că există un deficit excesiv într-un stat membru sau că un astfel de deficit se poate produce, aceasta adresează un aviz statului membru în cauză și informează Consiliul în acest sens. Luând în considerare raportul său întocmit în conformitate cu articolul 126 alineatul (3) din TFUE și avizul emis de Comitetul economic și financiar în conformitate cu articolul 126 alineatul (4) din TFUE, Comisia a concluzionat că în Malta există un deficit excesiv. În consecință, Comisia a adresat Maltei un aviz și a informat Consiliul în această privință la 29 mai 2013 (3).

(5)

În conformitate cu articolul 126 alineatul (6) din TFUE, Consiliul ar trebui să ia în considerare eventualele observații ale statului membru în cauză, înainte de a decide, după o evaluare globală, dacă există sau nu un deficit excesiv. În cazul Maltei, evaluarea globală conduce la concluziile expuse în cele ce urmează.

(6)

Conform datelor comunicate de autoritățile malteze în aprilie 2013, deficitul public al Maltei a atins 3,3 % din PIB în 2012, depășind astfel valoarea de referință de 3 % din PIB. În raportul întocmit în temeiul articolului 126 alineatul (3) din TFUE, Comisia consideră că deficitul s-a situat în apropierea valorii de referință de 3 % din PIB, însă depășirea acestei valori nu a putut fi calificată drept excepțională în sensul dispozițiilor tratatului și ale Pactului de stabilitate și de creștere. Mai precis, ea nu este o consecință a unei încetiniri semnificative a creșterii economice în sensul dispozițiilor tratatului și ale Pactului de stabilitate și de creștere. În 2010 și 2011, creșterea PIB-ului real a fost, în medie, de peste de 2 % pe an, cu mult peste creșterea potențială. Datele preliminare privind PIB-ul, publicate de oficiul național de statistică la 11 martie 2013, arată că ritmul de creștere economică a încetinit în 2012, însă a rămas pozitiv, situându-se la un nivel de 0,8 %. Deviația PIB, pozitivă în 2011, a devenit, potrivit estimărilor, ușor negativă în 2012. Depășirea planificată a valorii de referință nu poate fi considerată temporară. Conform previziunilor serviciilor Comisiei din primăvara anului 2013, deficitul ar urma să crească până la 3,7 % din PIB în 2013 și să atingă 3,6 % din PIB în 2014. Criteriul deficitului prevăzut în tratat nu este îndeplinit.

(7)

Datele comunicate arată, de asemenea, că datoria publică brută se situa la 72,1 % din PIB în 2012, depășind astfel valoarea de referință de 60 % din PIB. Conform previziunilor serviciilor Comisiei din primăvara anului 2013, ponderea datoriei va ajunge la 74,9 % din PIB în 2014. După abrogarea PDE în decembrie 2012 (4), Malta a beneficiat de o perioadă de tranziție de trei ani pentru a respecta valoarea de referință privind reducerea datoriei, începând din 2012. În 2012, Malta nu a realizat progrese suficiente în direcția respectării valorii de referință privind reducerea datoriei, deoarece deficitul său structural s-a agravat, deși el trebuia să se reducă. Prin urmare, se poate concluziona că nu este îndeplinit criteriul datoriei prevăzut în TFUE.

(8)

În conformitate cu dispozițiile TFUE și ale Pactului de stabilitate și de creștere, Comisia a analizat în raportul său și anumiți „factori relevanți”. Astfel cum se prevede în Pactul de stabilitate și de creștere, pentru țările cu o pondere a datoriei care depășește 60 % din PIB (precum Malta), acești factori pot fi luați în considerare doar în etapele care conduc la decizia privind existența unui deficit excesiv, atunci când se evaluează respectarea criteriului deficitului, în cazul în care deficitul public se menține aproape de valoarea de referință, iar depășirea valorii de referință este temporară, ceea ce nu se întâmplă în cazul Maltei (5). În același timp, acești factori au fost luați în considerare la evaluarea nerespectării criteriului datoriei, însă ei nu par să ridice semne de întrebare nici cu privire la decizia privind existența unui deficit excesiv. Mai precis, progresele înregistrate în direcția respectării valorii de referință privind reducerea datoriei au fost analizate ținându-se cont de impactul asistenței financiare acordate statelor membre din zona euro asupra creșterii datoriei și deficitului. În cazul Maltei, impactul cumulativ al mecanismului de împrumut pentru Grecia, al plăților în cadrul Facilității Europene de Stabilitate Financiară, al contribuțiilor cu capital la Mecanismul European de Stabilitate și al operațiunilor în cadrul programului pentru Grecia din perioada 2011-2014 ar fi de 3,9 % din PIB în ceea ce privește datoria și de 0,1 % din PIB în ceea ce privește deficitul. Ținând cont de impactul acestor operațiuni, efortul structural pentru 2012 necesar pentru ca Malta să îndeplinească criteriul datoriei ar fi fost mai mic, dar tot cu mult peste efortul structural realizat de fapt de Malta în 2012,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

În urma unei evaluări globale rezultă că în Malta există un deficit excesiv.

Articolul 2

Prezenta decizie se adresează Maltei.

Adoptată la Luxemburg, 21 iunie 2013.

Pentru Consiliu

Președintele

M. NOONAN


(1)  JO L 209, 2.8.1997, p. 6.

(2)  Regulamentul (CE) nr. 479/2009 al Consiliului din 25 mai 2009 privind aplicarea Protocolului privind procedura aplicabilă deficitelor excesive anexat la Tratatul de instituire a Comunității Europene (JO L 145, 10.6.2009, p. 1).

(3)  Toate documentele privind PDE pentru Malta sunt disponibile la următoarea adresă: http://ec.europa.eu/economy_finance/sgp/deficit/countries/malta_en.htm.

(4)  Decizia Consiliului din 4 decembrie 2012 de abrogare a Deciziei 2009/587/CE privind existența unui deficit excesiv în Malta (JO L 342, 14.12.2012, p. 43).

(5)  Articolul 2 alineatul (4) din Regulamentul (CEE) nr. 1467/97.