25.6.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 172/25


DECIZIA 2013/306/PESC A CONSILIULUI

din 24 iunie 2013

de prelungire a mandatului Reprezentantului Special al Uniunii Europene pentru Asia Centrală

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 28, articolul 31 alineatul (2) și articolul 33,

având în vedere propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate,

întrucât:

(1)

La 25 iunie 2012, Consiliul a adoptat Decizia 2012/328/PESC (1) de numire a doamnei Patricia FLOR în calitate de Reprezentant Special al Uniunii Europene (RSUE) pentru Asia Centrală. Mandatul RSUE expiră la 30 iunie 2013.

(2)

Mandatul RSUE ar trebui să fie prelungit pentru o perioadă de 12 luni.

(3)

RSUE își va executa mandatul în contextul unei situații care s-ar putea deteriora și ar putea împiedica realizarea obiectivelor acțiunii externe a Uniunii prevăzute la articolul 21 din tratat,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Reprezentantul Special al Uniunii Europene

Mandatul dnei Patricia FLOR în calitate de RSUE pentru Asia Centrală se prelungește până la 30 iunie 2014. Mandatul RSUE se poate încheia mai devreme, în cazul în care Consiliul decide aceasta, la propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate (ÎR).

Articolul 2

Obiective de politică

Mandatul RSUE se întemeiază pe obiectivele de politică ale Uniunii în Asia Centrală. Aceste obiective includ:

(a)

promovarea unor relații bune și strânse între Uniune și țările din Asia Centrală pe baza unor valori și interese comune, astfel cum sunt formulate în acordurile relevante;

(b)

contribuția la întărirea stabilității și a cooperării între țările din regiune;

(c)

contribuția la consolidarea democrației, a statului de drept, a bunei guvernanțe și a respectării drepturilor omului și a libertăților fundamentale în Asia Centrală;

(d)

abordarea amenințărilor majore, în special probleme specifice cu implicații directe pentru Europa;

(e)

sporirea eficienței și a vizibilității Uniunii în regiune, inclusiv printr-o cooperare mai strânsă cu alți parteneri și alte organizații internaționale relevante, precum Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) și Organizația Națiunilor Unite.

Articolul 3

Mandat

(1)   În vederea realizării obiectivelor de politică, mandatul RSUE constă în:

(a)

promovarea coordonării politice globale a Uniunii în Asia Centrală și contribuția la asigurarea coerenței acțiunilor externe ale Uniunii în regiune;

(b)

monitorizarea, în numele ÎR, împreună cu Serviciului European de Acțiune Externă (SEAE) și cu Comisia, a procesului de punere în aplicare a strategiei UE pentru un nou parteneriat cu Asia Centrală, completată cu rapoarte ulterioare referitoare la progresele înregistrate privind punerea în aplicare a strategiei UE pentru Asia Centrală, formularea de recomandări și înaintarea de rapoarte periodice către organismele competente ale Consiliului;

(c)

sprijinirea Consiliului în vederea dezvoltării în continuare a unei politici globale privind Asia Centrală;

(d)

urmărirea îndeaproape a evoluțiilor politice din Asia Centrală prin dezvoltarea și menținerea unor contacte strânse cu guvernele, parlamentele, sistemele judiciare, societatea civilă și mass-media;

(e)

încurajarea Kazahstanului, a Kârghâzstanului, a Tadjikistanului, a Turkmenistanului și a Uzbekistanului în direcția cooperării în chestiuni regionale de interes comun;

(f)

dezvoltarea contactelor și a cooperării adecvate cu principalii actori interesați din regiune și cu toate organizațiile regionale și internaționale relevante, inclusiv cu Organizația pentru cooperare de la Shanghai (OCS), Comunitatea Economică Eurasiatică (EURASEC), Conferința privind interacțiunea și măsurile de consolidare a încrederii în Asia (CICA), Organizația Tratatului de Securitate Colectivă (CSTO), Programul regional de cooperare economică în Asia Centrală (CAREC) și Centrul regional de informare și coordonare pentru Asia Centrală (CARICC);

(g)

contribuția la punerea în aplicare, în colaborare cu RSUE pentru drepturile omului, a politicii Uniunii privind drepturile omului și a orientărilor UE privind drepturile omului, în special în ceea ce privește femeile și copiii din zonele afectate de conflict, în principal prin monitorizarea și luarea în considerare a evoluțiilor din acest domeniu;

(h)

contribuția, în strânsă cooperare cu OSCE, la prevenirea și rezolvarea conflictelor prin dezvoltarea de contacte cu autoritățile și alți actori locali, precum organizațiile neguvernamentale, partidele politice, minoritățile, grupurile religioase și liderii acestora;

(i)

furnizarea de contribuții la formularea aspectelor din cadrul politicii externe comune și de securitate care privesc securitatea energetică, securitatea frontierelor, inclusiv lupta împotriva drogurilor, gestionarea resurselor de apă, mediul și schimbările climatice, în ceea ce privește Asia Centrală;

(j)

promovarea securității regionale în cadrul frontierelor Asiei Centrale atunci când trupele Forței internaționale de asistență pentru securitate (ISAF) își vor începe retragerea.

(2)   RSUE sprijină activitatea ÎR și menține o privire de ansamblu asupra tuturor activităților Uniunii din regiune.

Articolul 4

Executarea mandatului

(1)   RSUE răspunde de executarea mandatului, acționând sub autoritatea ÎR.

(2)   Comitetul politic și de securitate (COPS) menține o legătură privilegiată cu RSUE și este principalul punct de contact al RSUE cu Consiliul. COPS furnizează RSUE orientări strategice și îndrumare politică în cadrul mandatului, fără a aduce atingere competențelor ÎR.

(3)   RSUE își desfășoară activitatea în strânsă coordonare cu SEAE și cu departamentele competente ale acestuia.

Articolul 5

Finanțarea

(1)   Valoarea financiară de referință destinată să acopere cheltuielile aferente mandatului RSUE în perioada 1 iulie 2013 - 30 iunie 2014 este de 1 050 000 EUR.

(2)   Cheltuielile sunt gestionate în conformitate cu procedurile și normele aplicabile bugetului general al Uniunii.

(3)   Gestionarea cheltuielilor face obiectul unui contract între RSUE și Comisie. RSUE răspunde în fața Comisiei pentru toate cheltuielile.

Articolul 6

Constituirea și componența echipei

(1)   În limitele mandatului RSUE și ale mijloacelor financiare aferente puse la dispoziție, RSUE răspunde de constituirea unei echipe. Echipa dispune de competențele necesare în chestiuni politice specifice, conform mandatului. RSUE informează în mod prompt Consiliul și Comisia cu privire la componența echipei.

(2)   Statele membre, instituțiile Uniunii și SEAE pot propune detașarea de personal care să lucreze cu RSUE. Remunerarea personalului detașat este asigurată de statul membru, de instituția Uniunii în cauză ori de SEAE, după caz. Experții detașați de statele membre pe lângă instituțiile Uniunii sau SEAE pot, de asemenea, să fie repartizați pe lângă RSUE. Personalul internațional angajat este format din resortisanți ai statelor membre.

(3)   Toți membrii personalului detașat rămân sub autoritatea administrativă a statului membru sau a instituției Uniunii care i-a detașat ori a SEAE și își duc la îndeplinire sarcinile și acționează în interesul mandatului RSUE.

(4)   Personalul RSUE este amplasat în același loc cu departamentele relevante ale SEAE sau cu delegațiile/reprezentanțele relevante ale Uniunii din țările terțe în vederea asigurării coerenței și consecvenței activităților lor respective.

Articolul 7

Privilegiile și imunitățile RSUE și ale personalului RSUE

Privilegiile, imunitățile și alte garanții necesare executării și bunei desfășurări ale misiunii acordate RSUE și membrilor personalului RSUE se stabilesc împreună cu țările-gazdă, după caz. Statele membre și SEAE oferă tot sprijinul necesar în acest sens.

Articolul 8

Securitatea informațiilor UE clasificate

RSUE și membrii echipei RSUE respectă principiile și standardele minime de securitate stabilite prin Decizia 2011/292/UE a Consiliului din 31 martie 2011 privind normele de securitate pentru protecția informațiilor UE clasificate (2).

Articolul 9

Accesul la informații și asistență logistică

(1)   Statele membre, Comisia și Secretariatul General al Consiliului garantează accesul RSUE la toate informațiile relevante.

(2)   Delegațiile Uniunii și/sau statele membre, după caz, furnizează asistență logistică în regiune.

Articolul 10

Securitate

În conformitate cu politica Uniunii privind securitatea personalului cu atribuții operaționale desfășurat în afara Uniunii în temeiul titlului V din tratat, RSUE ia toate măsurile a căror aplicare este rezonabilă, conform mandatului și condițiilor de securitate din regiunea geografică pentru care este responsabil, pentru a asigura securitatea întregului personal aflat sub autoritatea sa directă, în special:

(a)

elaborarea unui plan de securitate specific misiunii, pe baza orientărilor primite din partea SEAE, care să includă măsuri de securitate fizice, organizaționale și procedurale specifice misiunii, destinate gestionării deplasării personalului în condiții de siguranță către zona de misiune și în interiorul acesteia și gestionării incidentelor de securitate, precum și un plan de urgență și de evacuare a misiunii;

(b)

asigurarea faptului că întreg personalul desfășurat în afara Uniunii beneficiază de asigurare pentru un grad înalt de risc, necesară în condițiile specifice zonei de misiune;

(c)

asigurarea faptului că toți membrii echipei care urmează să fie desfășurați în afara Uniunii, inclusiv personalul contractat la nivel local, au participat, înainte de sosirea în zona de misiune sau după aceasta, la cursuri adecvate de instruire în domeniul securității, pe baza clasificărilor de risc atribuite zonei de misiune de către SEAE;

(d)

asigurarea punerii în aplicare a tuturor recomandărilor formulate de comun acord ca urmare a evaluărilor periodice privind securitatea, și transmiterea către ÎR, Consiliu și Comisie de rapoarte scrise cu privire la punerea în aplicare a acestora și la alte aspecte legate de securitate, în cadrul raportului intermediar și al raportului de executare a mandatului.

Articolul 11

Raportare

RSUE prezintă ÎR și COPS, periodic, rapoarte verbale și scrise. De asemenea, RSUE prezintă rapoarte grupurilor de lucru ale Consiliului, dacă este necesar. Rapoartele scrise periodice sunt difuzate prin rețeaua COREU. La recomandarea ÎR sau COPS, RSUE poate prezenta rapoarte Consiliului Afaceri Externe. În conformitate cu articolul 36 din tratat, RSUE poate fi implicat în activitatea de informare a Parlamentului European.

Articolul 12

Coordonare

(1)   RSUE contribuie la unitatea, coerența și eficacitatea acțiunii Uniunii și la asigurarea faptului că toate instrumentele Uniunii și toate acțiunile statelor membre sunt angajate într-un mod coerent pentru a atinge obiectivele de politică ale Uniunii. Activitățile RSUE sunt coordonate cu cele ale Comisiei, precum și cu cele ale RSUE pentru Afganistan. RSUE informează periodic misiunile statelor membre și delegațiile Uniunii.

(2)   Pe teren se menține o strânsă legătură cu șefii delegațiilor Uniunii și cu șefii de misiune ai statelor membre. Aceștia depun toate eforturile pentru a-l susține pe RSUE în executarea mandatului său. RSUE stabilește, de asemenea, contacte cu alți actori internaționali și regionali de pe teren.

Articolul 13

Asistență în cazul sesizărilor

RSUE și personalul acestuia oferă asistență pentru furnizarea elementelor de răspuns la orice sesizări sau alte obligații născute din mandatul precedentului RSUE pentru Asia Centrală și oferă, în acest sens, asistență administrativă și acces la dosarele relevante.

Articolul 14

Reexaminare

Punerea în aplicare a prezentei decizii și coerența acesteia cu alte contribuții ale Uniunii în regiune sunt reexaminate în mod periodic. RSUE prezintă Consiliului, Comisiei și ÎR, până la sfârșitul lunii decembrie 2013, un raport privind progresele înregistrate și, la sfârșitul mandatului RSUE, un raport cuprinzător privind executarea mandatului.

Articolul 15

Intrarea în vigoare

Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

Prezenta decizie se aplică de la 1 iulie 2013.

Adoptată la Luxemburg, 24 iunie 2013.

Pentru Consiliu

Președintele

C. ASHTON


(1)  JO L 165, 26.6.2012, p. 59.

(2)  JO L 141, 27.5.2011, p. 17.