12.1.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 8/14


DECIZIA PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI

din 12 decembrie 2012

privind mobilizarea Fondului european de ajustare la globalizare, în conformitate cu punctul 28 din Acordul interinstituțional din 17 mai 2006 între Parlamentul European, Consiliu și Comisie privind disciplina bugetară și buna gestiune financiară (cererea EGF/2011/014 RO/Nokia depusă de România)

(2013/15/UE)

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Acordul interinstituțional din 17 mai 2006 între Parlamentul European, Consiliu și Comisie privind disciplina bugetară și buna gestiune financiară (1), în special punctul 28,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1927/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 decembrie 2006 privind crearea Fondului european de ajustare la globalizare (2), în special articolul 12 alineatul (3),

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

întrucât:

(1)

Fondul european de ajustare la globalizare (FEG) a fost creat pentru a oferi sprijin suplimentar lucrătorilor concediați ca urmare a schimbărilor majore din structura comerțului mondial generate de globalizare și pentru a-i ajuta să se reintegreze pe piața forței de muncă.

(2)

Domeniul de aplicare al FEG a fost extins pentru cererile depuse în perioada 1 mai 2009-30 decembrie 2011 pentru a include acordarea de sprijin lucrătorilor disponibilizați ca urmare directă a crizei financiare și economice mondiale.

(3)

Acordul interinstituțional din 17 mai 2006 permite mobilizarea FEG în limita unui plafon anual de 500 de milioane EUR.

(4)

România a depus o cerere de mobilizare a FEG, referitoare la disponibilizările de la întreprinderea SC Nokia România SRL și de la un furnizor, la 22 decembrie 2011, și a completat cererea cu informații suplimentare până la data de 22 august 2012. Această cerere îndeplinește condițiile pentru stabilirea contribuțiilor financiare, astfel cum sunt prevăzute la articolul 10 din Regulamentul (CE) nr. 1927/2006. Prin urmare, Comisia propune mobilizarea sumei de 2 942 680 EUR.

(5)

Prin urmare, ar trebui mobilizat FEG pentru a oferi o contribuție financiară ca răspuns la cererea depusă de România,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

În cadrul bugetului general al Uniunii Europene pentru exercițiul financiar 2012, se mobilizează Fondul european de ajustare la globalizare pentru alocarea sumei de 2 942 680 EUR, sub formă de credite de angajament și credite de plată.

Articolul 2

Prezenta decizie se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Adoptată la Strasbourg, 12 decembrie 2012.

Pentru Parlamentul European

Președintele

M. SCHULZ

Pentru Consiliu

Președintele

A. D. MAVROYIANNIS


(1)  JO C 139, 14.6.2006, p. 1.

(2)  JO L 406, 30.12.2006, p. 1.